Kovacs Istvan

     Fii tare! Viața are întotdeauna suișuri și coborâșuri. Viața de arbitru cu atât mai mult. Mi-ai spus o dată că am fost primul tău observator la un meci de fotbal. Poate că ar trebui să fiu mândru de asta dar îmi dau seama că nu am nici un merit. Am primit o delegare și i-am dat curs. În schimb acesta ar putea fi un motiv pentru care, acum când toți te loveasc, să încerc să-ți ridic moralul. Să te îmbărbătez și să te încurajez. E bine ca în asemenea momente să nu devii pizmaș, să nu cauți vinovați printre cei care te judecă nedrept.

    Ai greșit, e drept, dar categoric nu ai făcut-o intenționat. Ai fost victima propriei tale inabilități din prima repriză. Subliminal (în subconștientul tău) s-au adunat niște decizii care ar fi  putut fi bune dacă nu s-ar fi dovedit a fi rele. E un joc de cuvinte care chiar are un înțeles logic. Prima decizie greșită, cea care a și dus la seria de întâmplări nefericite care au creat sentimentul de „mea culpa” în sinea ta, a fost cea de neacordare a cartonașului galben lui Armstrong, atunci când după golul din penalty a incitat galeria făcându-i semn să tacă.

    Acest lucru ar fi putut fi reparat mai târziu când la o intrare de galben sângeriu a aceluiaș Armstrong asupra unui rapidist (Grameni parcă) ai acordat doar galben. Dacă n-ar fi existat precedentul aceasta ar fi fost o decizie bună, în spiritul echilibrului jocului. Publicul s-a inflamat și atunci când un fundaș de la Dinamo a trimis mingea acasă iar portarul a luat mingea în brațe. Mulți nu știu că dacă trimiți mingea cu pulpa acest lucru nu se penalizează. Mai apoi au fost două atingeri cu mâna ale balonului, una de-o parte și alta de cealaltă parte, atingeri pe care lumea le-a considerat similare cu toate că tu ai aplicat corect regulamentul, ele nefiind aidoma. Așa s-a creat un vulcan în tribune.

    Poate că la suprafață ai trecut peste „Vezuviul” din tribună, dar în interiorul tău se crease un sentiment de vinovăție care te-a făcut mai apoi să vezi realitatea din teren puțin distorsionată. Cred că atunci când a dat Petrila gol ai văzut faultul lui Borza doar cu ochii minții. Abia după meci ai văzut ce s-a întâmplat cu adevărat. VAR-ul nu a intervenit considerând că ai fost stăpân pe situație. Greșită decizie și asta.

    Sunt unii care vor considera că ți-am luat apărarea doar pentru că sunt rapidist. Nu e așa. Am lăsat două-trei zile să treacă de la eveniment tocmai pentru a judeca la rece ce s-a întâmplat. Nu de puține ori am afirmat că nu există meci condus de la un capăt la altul fără greșeală. E bine totuși ca greșelile inerente să nu fie în momente cheie. Și-ți mai spun ceva: Rapidul ar fi câștigat meciul și fără acea greșeală.

    Pe final, ca să mai schimb discuția, am să-ți povestesc o istorioară din cariera de arbitru a mentorului și tizului tău, Ștefan Silaghi (Szilagyi Istvan). Așadar, actualul președinte al AJF Satu Mare, cel care te-a luat sub aripa lui călăuzindu-ți primii pași în arbitraj la o vârstă fragedă (mai fragedă decât i-ar fi permis regulamentele acelor vremuri) și care mai apoi a pus umărul în ascensiunea ta spre prima finală de Cupa României, a devenit arbitru după ce a agățat ghetele de vitezist (extremă) în cui.

    Șt sau Sziszi, cum îi spuneam pe atunci, Puluko, cum este alintat acum, avea o meteahnă care i-a adus multe laude la început. Ținea cartonașele galbene în buzunar. Avea reputația că poate conduce orice meci fără să acorde cartonașe. Asta până la un moment dat când a dat peste cap vreo două meciuri în Campionatul Județean (el fiind divizionar C) tocmai din această cauză. Mai apoi și-a revenit. Vezi asemănarea? Într-un fel arbitra în divizie și în alt fel în județeană. Se spune despre tine că într-un fel arbitrezi în afara granițelor și altfel aici la noi. Poți demonstra că nu-i așa. Baftă în continuare!

    Opriți războaiele!