Din nou mă las impresionat de modul în care Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare ne invită la evenimentele pe care le produce. Pentru a nu mă simți chiar inutil am să fac câteva adnotații la textul trimis de conducerea instituției de cultură, adnotații care sper să nu impieteze asupra calității mesajului.
Mai menționez că și bografiile celor doi suedezo-norvegieni de origine româno-maghiară le-am împrumutat de la filarmonica sătmăreană, mai precis de facebook-ul acesteia. În ceea ce privește biografia Bernadettei vă rog să răsfoiți numărul nostru din 2 aprilie 2024.Melodii nordice și pasiune germană – Triouri romantice cu pian
Marți 24 martie, de la ora 19:00, în Sala Filarmonicii, pe baza abonamentului cu nr. 34 sau a biletului procurat de la casierie vă invităm la o seară de muzică de cameră dedicată romantismului european în compania Trioului Felix, ansamblu care după zece ani revine la Satu Mare și aduce sensibilitatea expresivă și rafinamentul dialogului cameral.
Soții Sigmund (vioară) și Krisztina Tokaji Eikeset (violoncel) și pianista Czumbil Bernadette vor interpreta lucrări semnate de Edvard Grieg și Johannes Brahms, două personalități ale romantismului european care au oferit muzicii de cameră pagini de o profundă expresivitate.
Programul serii propune triouri romantice cu pian, în care dialogul dintre vioară, violoncel și pian dezvăluie bogăția timbrală și intensitatea emoțională a acestui repertoriu. O întâlnire muzicală elegantă, în care lirismul nordic și pasiunea germană se împletesc într-o experiență artistică aparte!
Concert Simfonic – Armoniile lumii pentru suflători și percuție
Joi 26 martie, de la ora 19:00, tot în Sala Filarmonicii dar pe baza abonamentului cu nr. 35 vă invităm de acestă dată la un concert special dedicat universului sonor al instrumentelor de suflat și percuție, susținut de Ansamblul de suflători și percuție al orchestrei filarmonicii, sub bagheta dirijorului Lorenzo Moroni.
Programul serii propune o călătorie muzicală prin stiluri, epoci și spații culturale diferite, reunind lucrări semnate de compozitori de renume precum Edward Elgar, Frederick Loewe, Lorenzo Bocci, Johan de Mey, Franco Cesarini, Philip Sparke, Dimitri Shostakovitch, Astor Piazzola, Jacob de Haan, George Gershwin și Leonard Bernstein.
Prin bogăția timbrală și energia specifică ansamblurilor de suflători, concertul promite o experiență muzicală vibrantă, în care eleganța repertoriului clasic se împletește cu ritmuri moderne, influențe jazz și accente cinematice!
Concertele Filarmonicii „Dinu Lipatti” se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, ordonatorul principal de credite. Despre biografia italo-orădenului Lorenzo Moroni am scris cu prilejul „vizitei” acestuia la Muzeul de Artă din Satu Mare, vizită ce a avut loc anul trecut în august 12.
%20Facebook.png)




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu