Se afișează postările cu eticheta Ștefan Novak. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ștefan Novak. Afișați toate postările

luni, 19 decembrie 2022

Corala Preoțească „Arhanghelii” a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului pe scena filarmonicii sătmărene

    Cu două seri înainte de Ajunul Crăciunului, pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare vom avea ocazia să ascultăm un „Concert vocal-simfonic de Crăciun”. Așa cum reiese din titlu invitata de onoare este „Corala Preoțească Arhanghelii a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului” ce va colinda sub bagheta Preotului Profesor Doctor Petrică Covaciu. Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti se va concentra pe bagheta maestrului Ștefan Novak. Orchestrator Alexandru Murariu.

   Așadar joi, 22 decembrie, de la ora 19, pe baza biletului procurat de la sediul instituției de cultură vom asculta un potpuriu surpriză de colinde interpretate tocmai de cei ce au sarcină să ducă mai departe, să împrăștie asupra lumii, cuvintele Domnului.

   Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

       Cu o existență ce se întinde pe parcursul a șase secole (din 1391 când actul patriarhal al patriarhului Antonie al Constantinopolului, decide ca mănăstirea Peri din Maramureș să devină Stavropighie și în care se amintește de existența "arhiereilor locali"), Episcopia Maramureșului și a Sătmarului a avut o istorie extrem de zbuciumată. În pofida credinței puternice a oamenilor locului și atașamentului lor fața de ortodoxie, ei n-au avut parte de o organizare bisericească bine așezată, care să nu fie vulnerabilă unor administrații trecătoare, care i-au negat si suprimat întotdeauna drepturile. După anul 1705, când este aruncat în închisoare episcopul Iosif Mărturisitorul din Maramureș, pe care Sfântul Sinod al B.O.R. l-a canonizat în 1992, la propunerea P.S. Episcop Justinian Chira, scaunul episcopal al ierarhilor de Maramureș nu era intr-un loc anume și mai cu seamă nu era într-un centru urban. Cel mai adesea era intr-o mănăstire (ex. Bârsana), iar episcopul era ceea ce profesorul si istoricul Mircea Păcurariu numește, în Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, horepiscop (adica episcop de țară). Voievozii maramureșeni au încercat, adesea au reușit, să înfiripeze centre bisericești superioare pe lângă curtea lor, însă datorită imprejurărilor istorice și spațiului geopolitic căruia aparținea Maramureșul și Sătmarul și a interesului Imperiului Austro - Ungar față de aceste meleaguri, însuși voievodul Bogdan din Cuhea Maramureșului a fost nevoit să-și părăsească Maramureșul drag și să plece în pribegie peste munți, unde pune bazele statului Moldova în anul 1359.

      Din 1739 odată cu ultimul episcop ortodox amintit cu numele și până în 1937, Maramureșului nu i-a fost îngăduit să aibă episcop ortodox datorită uniației, care a fost o actiune politica impusă. La 1700 românii au fost declarați uniați (greco-catolici) fără să fie consultați, iar dacă au îndrăznit să-și ridice glasul, represiunile erau atât de violente și inumane încât aceștia s-au resemnat în noua situație. Declarați uniați in masă, deci în mod formal, în realitate ei țineau mai departe datina moșilor și strămoșilor lor ceea ce au fost inainte, adică ortodocși. Ultimele două recensăminte, din 1992 și 2002 (de la cel recent nu avem încă cifre), dovedesc cât se poate de clar acest lucru.




     În 1937 se înființează prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din 23 iulie, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului, iar printr-un decret al regelui Carol al II-lea, noua Episcopie este înzestrată cu mai multe clădiri în Sighet (unde i s-a fixat reședinta) și terenuri printre care: Palatul Cultural, Hotel Corona, peste 300 ha pădure din comuna Vadu Izei și alte bunuri precum și bani. Cedarea Ardealului de Nord-Vest între anii 1940-1944 a adus în Maramureș o administrație dușmănoasă față de tot ce era românesc și ortodox, astfel din ordinul lui Horty Myklos au fost expulzati din Maramureș toți preoții ortodocși, iar episcopul dr. Vasile Stan a fost nevoit să părăsească reședința și să plece la Sibiu, încercând de acolo să coordoneze activitatea Eparhiei (cât se putea) zdrobită de hortiști în urma unei terori fără egal în Maramureș. Eliberarea din 1944 a redeschis posibilitatea reluării activitatii Episcopiei, însă norii iernii comuniste iși făceau apariția, de data aceasta, dinspre răsărit, așa că în 1948 martirica Episcopie, alături de alte Episcopii din țară, a fost desființată de către noul regim comunist instalat la putere.
      De subliniat că în orașul Sighet, slujbele arhierești erau săvârșite în Paraclisul din interiorul Palatului Episcopal, neexistând o catedrală episcopală. S-au făcut demersuri, s-a obținut un teren, dar lucrările au rămas în această fază.

Palatul Culturii - Sighetul Marmatiei


     In anul 1990 dupa eliberarea de sub dictatura comunistă, la dorința unui grup de inițiativa format din preoți inimoși, ale căror nume sunt menționate în documentele vremii, precum și la dorința mulțimii credincioșilor, Sfântul Sinod al B.O.R. a aprobat memoriul înaintat în 2 februarie 1990 de preoțimea maramureșeana și în 12 februarie a aceluiași an, s-a hotărât reactivarea vechii Episcopii a Maramureșului, care urma sa cuprindă de acum județele Maramureș și Satu Mare. Locțiitor al noii Eparhii a fost desemnat P.S. Justinian Chira, fiu al Maramureșului, episcop vicar al Clujului din 1973, care în 26 septembrie 1990 va fi ales cu majoritate de voturi, titular al acesteia și instalat în 11 noiembrie 1990 de către un sobor de 11 arhierei, în frunte cu mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului. Reședința noii episcopii s-a stabilit în municipiul Baia Mare. În reședința de județ trăiesc peste 100.000 de credincioși ortodocși. Deși cu o pupulație ortodoxă atât de numeroasă, în oraș nu existau decât trei biserici ortodoxe și acestea în partea veche a orașului. Așa că sub oblăduirea P.S. Justinian Chira s-a pus piatra de temelie pentru alte biserici in cartierele noi. Astăzi în orașul Baia Mare există 15 biserici de parohie și o catedrală episcopală. Pentru catedrala episcopala P.S. Sa Justinian a pus piatra de temelie pe când era locțiitor, la inițiativa preotului Vasile Trif de la Parohia “Sfânta Treime”, in iulie, ziua 20, anul 1990.

   In ziua de 9 septembrie a anului 2003, de Sfinții Drepții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, când P.S. Justinian, episcopul Maramureșului si al Sătmarului, a împlinit 30 de ani de arhierie, noua catedrală a fost târnosită de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist al României și Prea Fericirea Sa Petros VII, Papă si Patriarh al Alexandriei si întregii Africi, care la invitatia P.S. Justinian, ne-au onorat vizitând Maramureșul pentru zilele de 8, 9 si 10 septembrie. Au fost înconjurați de un sobor de arhieirei, preoți și monahi și de mulțimea credincioșilor maramureșeni și sătmăreni.

   Opriți războiul!

luni, 21 martie 2022

Fondatorul Orchestrei Filarmonice din Viena (1842) prezent pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare (2022)

    Lector universitar, doctor Oana Csiky din Cluj ne va purta la claviatura instrumentului ei cu coarde prin trei lumi diferite ale muzicii clasice. După uvertura operei în trei acte „Nevestele vesele din Windsor” compusă de Otto Nicolai în 1849 având ca sursă de inspirație creația cu același nume a nemuritorului William Shakespeare (1597), vom inspira „Concerul pentru pian nr. 2 în La Major” al lui Franz Liszt și vom respira „Variațiuni pe o temă de Haydn” ale lui Johannes Brahms.

    Pentru a ne putea lăsa fermecați de aceste capodopere ale muzicii universale este suficient să ne aflăm joi, 24 martie, înainte de ora 18,30 în foaierul Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din centrul Sătmarului nostru drag și, pe baza abonamentului cu nr. 34 sau a biletului procurat de la sediu, să pătrundem în arhitectura sălii de concerte. La pupitru ne va întâmpina sătmăreanul Ștefan Novak iar la pian, cum am spus, clujeanca prin adopție și craioveanca prin naștere Oana Csiky, membră a colectivului de cadre didactice al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din inima Ardealului.

    Carl Otto Ehrenfried Nicolai 

    S-a născut pe 9 iunie 1810 la Königsberg și a decedat 39 de ani mai târziu, pe 11 mai la Berlin. A fost un compozitor și dirijor german. Nicolai a fondat în anul 1842 Orchestra Filarmonică din Viena. Opera lui cea mai cunoscută este Die lustigen Weiber von Windsor (Nevestele vesele din Windsor), inspirată de piesa omonimă a lui Shakespeare.

   Otto a fost primul copil născut al lui Carl Ernst Daniel Nicolai (1785-1857) și al Christianei Wilhelmine Lauber (1782-1854). După despărțirea timpurie a părinților, Otto a fost mai întâi luat de părinții adoptivi, o familie de producători de pian; Uneori el a trăit și cu unchiul său Ehrenfried. Tatăl s-a căsătorit apoi pentru a doua oară și și-a luat înapoi fiul în noua familie. În 1826 s-a născut Cassandra, sora vitregă a lui Nicolai

   Din anul 1827 până în 1830 studiază la Berlin, la Universitatea de Artă, cu Bernhard Klein (compozitie), Emil Fischer (vocal), Ludwig Berger (pian).

    Oana Csiky

  S-a născut în 1985, la Craiova şi a început studiile muzicale la Liceul de Artă Marin Sorescu din oraşul natal, la clasa de pian a profesorilor Lucia Cristea şi Liviu Pârvu, continuându-le la Cluj Napoca, la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” cu prof. Kovács Zsófia. Între anii 2003-2007, studiază la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj Napoca, la clasa de pian a conf. univ. dr. Csíky Boldizsár, urmând să realizeze masteratul în artă muzicală tot în cadrul acestei instituţii superioare de muzică, între anii 2007-2009.

   Este premiată în mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, amintind aici: Carl Filtsch – Sibiu, Pro Piano – Bucureşti, Festivalul Muzicii Maghiare – Bucureşti.  A participat la cursuri de măiestrie cu reputaţi pianişti: Walter Krafft, Csíky Boldizsár, Georg Sava, Pier Narcisso Massi, Theodor Paraschivescu. În anul 2006, obţine o bursă din partea Ministerului Culturii din România, iar în anul 2007 din partea Fundaţiei „Nova Harmonica” din Italia.

   În calitate de solistă, a susţinut diferite concerte cu orchestrele filarmonicilor din Craiova, Oradea, Sibiu, Arad, Târgu Mureş, Bacău, Chişinău, Satu Mare precum şi recitaluri solo atât în ţară, cât şi în străinătate (Ungaria, Germania, Austria, Italia). A colaborat cu dirijori de renume, dintre care amintim pe Gheorghe Costin, Mihail Agafiţa, Dumitru Goia, Walter Hilgers, Theo Wolters, Valentin Doni, Romeo Rîmbu, Cristian Sandu.

   Paralel cu activitatea solistică, evoluează în numeroase recitaluri camerale alături de prestigioşi interpreţi precum violonceliştii Cristian Florea, Török Zsolt, Csíky Borka, pianistul Csíky Boldizsár şi soprana Camelia Clavac. În vara anului 2013, susţine la Cluj-Napoca teza de doctorat cu titlul „Clara Schumann: interpret, muzician, compozitor”. În prezent, este lector universitar doctor al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj.

 
 

luni, 10 ianuarie 2022

Chopin și Bizet așa cum i-a pătruns sătmăreanca de talie mondială Alexa Stier

   Alexa Stier, la cei nici 25 de ani ai săi, îi va implini în această vară în antepenultima zi de gustar, este cea mai puternică tânără personalitate a Sătmarului. E drept că de când Scoția i-a devenit a doua casă, Alexa s-a cam „zgârcit” cu melomanii sătmăreni, aparițiile ei pe podiumuri din județul nostru fiind din ce în ce mai rare. Tocmai de aceea salutăm inițiativa neîmblânzitei Emoke Kovacs, directorul Filarmonicii Dinu Lipatti, de a o invita pe Alexa într-un concert simfonic puțin atipic pentru ea, Chopin și Bizet nefiind unii dintre preferații pianistei.
 
    Vom putea lua astfel măsura adevăratului ei talent mai ales că la pupitrul consacratei orchestre sătmărene se va afla dirijorul Ștefan Novak, cel care chiar dacă e născut în Pâncota, jud. Arad (25 aprilie '73), Satu Mare l-a îndrăgit într-atâta încât l-a adoptat. Concerul simfonic va avea loc joi, de la ora 18,30 în sala Filarmonicii Dinu Lipatti și vor fi valabile abonamentele cu nr. 21.
    Programul conține „Concerul de pian nr. 2 în Fa Minor” a lui Frédéric Chopin și ”Suitele I și II, Arleziana” a lui Georges Bizet.
 
    Stier Alexa-Dorottya 
 
   A fost elevă a Liceului de Artă „Aurel Popp”,  în clasa profesorului Manfredi Annamaria, până în 2013. Studiaza pianul de la vârsta de 5 ani. În perioada 2013-2015 și-a finalizat studiile liceale la  şcoala Erskine Stewart’s Melville School din Edinburgh, Scoția prin Bursa Silvestri acordată de aceasta instituţie de învăţământ. 
    Din clasa a I-a participă anual la concursuri de pian din ţară şi străinătate, concursuri de la care s-a întors cu numeroase premii și menţiuni.
Câteva concursuri la care a participat: Concursul Internaţional de pian şi compoziţii pentru pian „Carl Filtsch”, organizat de Filarmonica de Stat Sibiu şi Consulatul general al Germaniei la Sibiu, Festivalul J.S. Bach organizat de Şcoala de muzică „Augustin Bena” din Cluj Napoca, concursul de pian „Ada Ulubeanu” organizat de  Liceul de Muzica “George Enescu” Bucuresti, „Craiova piano”,  Ediţia a V-a, organizat de Liceul de Artă Marin Sorescu Craiova, „Viva la muzica” organizat de Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău , Concursul de interpretare  instrumentală şi arte vizuale organizat la Sighetu Marmaţiei „Tinrere talente”, organizat de Liceul de Artă- Oradea , festivalul de muzică Jeunesse Musicales din Bucureşti,
    Tot în perioada preadolescentină a participat și în străinătate la concursuri: în 2011 şi 2012 a participat la Competiţii pianistice organizate de Fundaţia „Ferenczy György” la Budapesta, de unde s-a întors cu Premiul Competiţiei – Ferenczy, Premiu II şi Menţiune; în Polonia, în 2012 a participat la  Concursul internaţional de pian Chopin desfăşurat în Rzesow, unde a fost premiată cu Menţiune II.
    În anii 2009, 2010 şi 2012 a fost solista Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, cu concerte de W.A. Mozart şi Haydn, sub bagheta dirijorilor Stefan Novak și Cristian Sandu. 
   Pianista Alexa Dorottya Stier a absolvit cursurile Conservatorului Regal din Scoția în clasa profesorului Fali Pavri (2019). În cursul celor patru ani de Conservator, în 2017, Alexa a beneficiat de bursa „Erasmus” în cadrul Academiei de Muzică Franz Liszt’, Budapesta, studiind cu prof. Jenő Jandó. 
   A participat cu succes la numeroase concursuri de pian din Romania și străinătate, obținând diverse premii, cum ar fi: în 2016 Premiul I al Concursului Bach La Royal Conservatoire of Scotland, (Glasgow); în 2017 Premiul Special ‘Mozart’ la Concursul Internațional de Pian din Newcastle, Marea Britanie; Premiul III la Concursul Internațional de Pian ‘Merci, Maestro!’, la Bruxelles, Belgia . În 2019 a câștigat Premiul I a Concursului de pian Sheepdrove Piano Competition (UK); iar la final de an școlar al Royal Scottish Conservatoire a fost premiată cu Governor’s Recital Prize, pentru cel mai bun concert de absolvire. În 2020, ea a primit „Premiul Elizabeth Parisot” acordat „pianiştilor remarcabili de la Şcoala de Muzică Yale” şi, în 2021, „Premiul Alumni”, ambele acordate de Şcoala de Muzică din Yale.
   Între 2013-2015 a concertat la Erskine cu Stewart’s Melville Community Orchestra din Edinburgh şi cu Kelvin Ensemble, Glasgow. În 2019 a debutat ca solistă cu Scottish National Orchestra pe scena Glasgow Royal Concert Hall. Repertoriul ei include în principal concerte de Mozart, Haydn, Beethoven, Schumann, Saint-Saens, Ravel, Bartók si Prokofiev. Alexa a  participat la o serie de cursuri de măiestrie cu profesori renumiți ca Steven Osborne, Olga Kern, Christopher Elton, Ian Jones, William Fong si Roberto Prosseda.
   Alexa a colaborat vara trecută cu instrumentiștii Filarmonicii Dinu Lipatti, susținând un concert de muzică de cameră, unde a interpretat lucrări de Menotti, Stravinsky și Haciaturian. În 2021 și-a absolvit masterul în muzică la Yale School of Music, unde a studiat cu prof. Boris Berman. Începând din toamna lui 2021, Alexa își continuă studiile la Școala de Muzică din Yale unde candidează pentru doctoratul în Arte Muzicale. 
   Alexa este o tânără artistă cu o carieră în curs de dezvoltare. Cele mai notabile apariții ale ei includ recitaluri solo doi ani consecutivi la teatrul Brunton, ca parte a Festivalului Fringe din Edinburgh, cântând la Primăria din Glasgow (2017), la Teatrul Vaidilos din Vilnius, Lituania (2018), Teatro del Sale, Firenze (2019) și în Castelul Karolyi, România (2020, 2021). Ea a participat la multe cursuri de master și programe de vară, cum ar fi Virtuoso e Belcanto, (Lucca, Italia; 2019, 2020) și Norfolk Chamber Music Festival (Norfolk, CT, SUA; 2021). 
   Din 2017, este susținută de Fundația Johanna Stiftung (cu sediul în Elveția) și Fundația „Pentru Comunitate” (de MOL, România). Este una dintre artiștii prezentați ai Asociației Muzicale „Elitele României”. 
   Stier este interesată adde istoria și cultura est-europeană. Îi place să interpreteze muzică apropiată de gena ei, inclusiv lucrările lui Ligeti și Bartók. În timpul ei liber, Alexa îi place să călătorească, să viziteze muzeele de artă și să se joace cu cățelul ei Zuzu.