O săptămână cu două evenimente marca Filarmonica Dinu Lipatti

    Marți, 4 aprilie, de la ora 19, pe scena filarmonicii sătmărene, vom putea audia o interesantă „Seară de pian” pe baza abonamentului 33 sau a biletului procurat la fața locului. Concertul este susținut de profesorii catedrei de pian din cadrul Facultății de muzică a Universității din Debrecen. De data aceasta ei sunt cei ce vor primii note, iar examinatori sunt pretențioșii melomani sătmăreni.

                             Universitatea din Debrecen

   Lakatos Peter, Duffek Mihaly, Pless Attila, Grunwald Bela, B. Kiss Zsuzsanna și Tonhaizerne Vojevogyina Olga ne vor răsfăța cu lucrări de Johann Kuhnau, Johannes Brahms, Frederic Chopin, Giuseppe Verdi, Franz Liszt și Serghei Prokofiev.

                             Franz Lamprecht

   Joi, 6 aprilie, de la aceeași oră 19, un nou spectacol de gală ne-a pregătit conducerea prestigioasei instituții de cultură sătmărene, spectacol pe care îl puteți urmări cu abonamentul cu nr. 34. Corurile filarmonicilor din Oradea și Tg. Mureș împreună cu Orchestra  Filarmonicii Dinu Lipatti reunite sub bagheta lui Franz Lamprecht ne vor oferi într-un „Concert vocal simfonic” o adevărată coroană regală a genului - „Masa de recviem” a lui Giuseppe Verdi. Vocile sopranei Egyed Apollonia, mezzo-sopranei Veress Orsolya, tenorului Pataki Adorjan și basului Corneliu Huțanu se vor ridica și coborî pe portativ conform talentului lor demonstrat de atâtea ori chiar și aici la Satu Mare.

 Recviem

    Recviemul este liturghia din tradiția Bisericii Latine oficiată pentru odihna persoanelor decedate. Termenul „recviem” se poate referi în sens restrâns și doar la compoziția muzicală destinată pomenirii unei persoane decedate. Echivalentul recviemului în ortodoxie este prohodul.

   Autori celebri ai unor recviemuri au fost Mozart, Verdi, Berlioz, Dvořák, Fauré, Duruflé etc. Inițial, părțile recviemului se interpretau sub forma unor cântece monodice în cadrul liturghiei. Caracterul dramatic al textului a apărut în măsura în care compozitorii au realizat genul propriu-zis al acestuia, iar compozițiile muzicale, ca de exemplu cele ale lui Verdi, au devenit mai mult piese de concert decât lucrări liturgice.

   Timp de mai multe secole textele din recviem au fost cântate pe melodii ale muzicii gregoriene. Recviemul lui Johannes Ockeghem, scris pe la mijlocul secolului al XV-lea, reprezintă cea mai timpurie variantă polifonică ce s-a păstrat.  Înainte de standardizarea textelor liturghiei la Conciliul de la Trento, multe din compozițiile timpurii au fost scrise pe texte variate. Recviemul de Brumel, ce datează din anul 1500, este primul care include Dies Irae. În primele variante polifonice ale recviemului au existat contraste considerabile de textură chiar între părțile unuia și aceluiași recviem: unisonuri sau pasaje de fauxbourdon (cantus firmus), care contrastau cu alte secțiuni de contrapunct complex la fel ca și în recviemul lui Ockeghem.

   În secolul al XVI-lea tot mai mulți compozitori au început să scrie muzică pe versurile recviemului. Până în prezent au fost compuse mai mult de 2000 de recviemuri.  Cele renascentine, mai ales cele care nu au fost scrise în Peninsula Iberică, pot fi interpretate a cappella (fără acompaniament instrumental), în timp ce în jurul anului 1600 compozitorii preferau mai des să folosească instrumente muzicale pentru acompanierea unui cor, de asemenea puteau include și soliști vocali. Există o mare variație între compoziții în ce ține de modul în care textul liturgic este adaptat la muzică. Mulți compozitori omit părți din prescripția liturgică, mai frecvent Gradual-ul și Tract-ul. Fauré omite Dies Irae, în timp ce în secolele precedente același text a fost frecvent pus pe note de compozitorii francezi ca lucrare de sine stătătoare.

   Uneori compozitorii divid o parte din textul liturgic în două sau mai multe mișcări, caz ce se datorează volumului mare al textului. Dies Irae este cea mai frecvent divizată în funcție de text. Introit și Kyrie sunt deseori compuse într-o singură mișcare, deoarece sunt părți adiacente ale actualei liturghii romano-catolice.

   La începutul secolului al XVIII-lea și pe parcursul secolului al XIX-lea mulți compozitori au scris adevărate lucrări de concert de o anumită forță și durată considerabilă, ceea ce a împiedicat utilizarea recviemului pentru un simplu serviciu funerar. Recviemurile de Gossec, Berlioz, Verdi și Dvořák sunt în esență oratorii dramatice de concert. O reacție opusă la această tendință a venit de la mișcarea ceciliană, care a recomandat reducerea acompaniamentului și punerea în evidență a soliștilor vocali de operă.

   Giuseppe Verdi

   Giuseppe Verdi s-a născut în mica localitate Le Roncole, în apropierea Parmei. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică fermă, Osteria Vecchia. La data nașterii sale localitatea aparținea de Departamentul Taro^⁠ din Imperiul Francez. Acesta a fost motivul pentru care prenumele sale au fost temporar francizate în Joseph Fortunin François Verdi (numele lui din acte fiind Giuseppe Fortunino Francesco Verdi). Dominația franceză a dăinuit doar între anii 1808-1814.

                                      Giuseppe Verdi

   Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatrul Scala din Milano cu opera „Oberto, conte de San Bonifacio”, obținând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera „O zi de domnie”, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera „Nabucco”, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

   Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune într-un ritm susținut 13 opere precum „Lombarzii”, „Ernani”, „Cei doi Foscari”, „Macbeth” și „Luisa Miller”. Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.

   În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: „Rigoletto”, „Trubadurul” și „Traviata”, la care se mai adaugă și „Vecerniile siciliene”. Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera „Simon Boccanegra” iar în 1859 se reprezintă „Bal mascat”. În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. „Vittorio Emanuele Re D'Italia”, adică „Victor Emanuel, regele Italiei”. În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera „Forța destinului” și „Masa de recviem”, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera „Aida”. În 1887, este reprezentată capodopera sa „Otello” iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă „Falstaff”, după care se retrage la Sant'Agata și își ia adio de la activitatea componistică. După ce în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.

   Opriți războiul!

Pianul lui Csiky Boldizsar jr. sonorizând „Rapsodia în albastru” a lui Gershwin

    Seara de joi, 23 martie ni-l readuce la pupitrul de pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti pe dirijorul chinez Junping Qian. Acesta revine în Satu Mare la doar treisprezece luni de la prima sa apariție în fața publicului din municipiul nostru. În numărul nostru din 14 februarie anul trecut găsești biografia acestuia. Abonamentul cu nr. 32 este valabil în această săptămână.

                             Junping Qian

   Primele acorduri se vor auzi de la ora 19 și vor avea nevoie de întreaga abilitate a dirijorului de a capacita Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti în lumea lui Leonard Bernstein, mai precis în tumultoasa uvertură a operetei „Candide”. „Candide” este bazată pe romanul cu același nume din 1759 al lui Voltaire. Opereta a fost interpretată pentru prima dată în 1956 cu un libret de Lillian Hellman, dar din 1974 a fost interpretată în general pe un text al lui Hugh Wheeler care este mai fidel romanului lui Voltaire.

                             Leonard Bernstein

   Apoi, după câteva momente în care trebuie să ne revenim după trepidanta uvertură, vom aplauda pătrunderea pe scenă a pianistului român Csiky Boldizsar jr. și ne vom adapta atmosferei cromatice a lui George Gershwin, a cărui „Rapsodie în albastru” probabil ne va fermeca. Și biografia lui Csiky Boldizsar jr. o puteți găsi în arhiva de pe site-ul nostru în data de 13 noiembrie 2020. „Rhapsody in Blue” este o lucrare pentru pian și orchestră compusă de George Gershwin în 1924, care combină elemente de muzică clasică și jazz. Lucrarea a fost orchestrată de Ferde Grofé în trei ocazii, în 1924, 1926 și în cele din urmă în 1942. Prima a avut loc în cadrul unui concert intitulat „Un experiment în muzică modernă„ pe 12 februarie 1924 la Aeolian Hall din New York, interpretată de orchestra lui Paul Whiteman, comisarul operei, cu George Gershwin la pian. Manualul de muzică „Cambridge” consideră că „Rapsodia albastră” a determinat reputația lui Gershwin ca un compozitor de renume și a devenit de atunci una dintre cele mai populare lucrări orchestrale din America.“ În plus a dat numele unui trandafir.

                                      George Gershwin

   În ultima parte a „Concertului simfonic” de joi vom trece la o muzică mai grea. Vom părăsi frivolitatea operetei și imprevizibilul rtitm de jazz și ne vom concentra pe „Simfonia nr. 5” în mi minor a lui Piotr Ilici Ceaikovski. Aceasta a fost compusă între lunile mai și august ale anului 1888 și a fost interpretată pentru prima dată la Sankt Petersburg (Teatrul Mariinsky) în același an (17 noiembrie), sub conducerea directă a lui Ceaikovski. Este dedicată lui Theodor Avé-Lallemant. 

Ceaikovski în 1887

 

 Pianul 

 

   Este un instrument muzical acustic cu coarde, inventat în Italia de către Bartolomeo Cristofori în jurul anului 1700, în care sunetul este produs de coarde metalice fixate pe o placă de rezonanță din lemn, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi, care este compusă dintr-un rând de clape (mici pârghii) pe care interpretul le apasă sau le lovește cu degetele ambelor mâini. Pianele moderne au coardele montate într-un cadru metalic, de obicei turnat din fontă și finisat cu lac și pulbere de bronz (motiv pentru care este numit, impropriu, și „placă de bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii mari exercitate de coarde, care altfel ar deforma structura din lemn a pianului.

   Povestea pianului începe la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său strămoș - monocordul cu clape - căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformându-se în mai cunoscutul clavicord, care funcționa printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Până la începutul secolului al XV-lea, clavicordul ajungea să aibă zece coarde, fiecare dintre ele producând cel puțin două note prin atingerea coardelor în două puncte diferite pe lungimea acesteia.

   Un alt instrument premergător pianului a fost clavecinul, care producea sunete atunci când în urma atingerii clapelor coardele erau ciupite de pene de lemn, așa cum buricul degetelor ciupește coardele de chitară. Acesta avea însă dezavantajul de a nu permite celui care cînta să ofere dinamism muzicii. Deși a fost des utilizat pe parcursul a două sute de ani, până în secolul al XVIII-lea claviatura sa ajungând până la opt octave, clavecinul a pierdut treptat teren în fața unui nou instrument numit pianoforte.

   În 1709, italianul Bartolomeo Cristofori din Padova, fabricant de clavecine, începea construcția primului mecanism de pian pe principiul atingerii coardelor cu ciocănele, fără ca acestea să rămână în contact cu coarda după producerea sunetului. În plus, impactul ciocănelelor putea fi controlat cu ajutorul pedalelor. Denumirea de pianoforte, menținută până în 1850, a fost dată tocmai datorită acestui principiu de funcționare care permitea obținerea unui sunet variat și clar, mai lung sau mai scurt, mai tare sau mai încet, în funcție de dorința celui care acționa clapele.

   Invenția lui Cristofori a fost menționată pentru prima dată în 1711, împreună cu o schiță a instrumentului, într-un document scris de către Francesco Scipione Maffei, constituind sursa de inspirație pentru prima generație de fabricanți de piane. De-a lungul vieții, Bartolomeo Cristofori a construit aproximativ douăzeci de piane, doar trei dintre acestea, care datează din anul 1720, păstrîndu-se până în zilele noastre în muzee din Europa și SUA.

   Cuvântul pian este o formă prescurtată a termenului pianoforte, termenul italian pentru versiunile anilor 1700 ale instrumentului, care la rândul său derivă din „gravicembalo col piano e forte” (clavecin cu sunet slab și puternic). Termenii muzicali italieni piano și forte se referă la variații de volum (de exemplu intensitate sonoră) produse ca răspuns la atingerea pianistului sau a presiunii pe clape: cu cât o clapă este apăsată cu o viteză mai mare, cu atât este mai mare forța cu care clapele apasă coardele, deci cu atât este mai puternic sunetul produs de nota respectivă si cu atât este mai puternic atacul partiturii. Numele a fost creat ca un contrast cu clavecinul, un instrument muzical care nu permite variații de volum.

Elementele constructive ale unui pian

   Elementele esențiale pentru producerea sunetului într-un pian sunt: coardele metalice (1) lovite de ciocănelul din lemn cu cap de pâslă (2), călușul (3) pe care sunt fixate coardele prin intermediul unor șiruri de cuie metalice, și care transmite vibrația coardei către placa de rezonanță din lemn (4), care are rolul de a transforma vibrația coardei în unde sonore. Coarda singură produce un sunet aproape inaudibil, datorită suprafeței sale foarte mici, iar placa de rezonanță, care are o suprafață considerabil mai mare, transformă vibrația coardei mult mai eficient în sunet, punând în mișcare un volum mare de aer (vezi și imaginea alăturată).

   Opriți războiul!

Și totuși Shinya Ozaki și Hideyo Ozawa vor concerta împreună la Satu Mare

    Pe data de 19 martie 2020 pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti ar fi trebuit să urce maeștrii Shinya Ozaki la pupitru și Hideyo Ozawa la pian. Din păcate pandemia a împiedicat la acea dată umplerea nesațului de cultură al melomanilor sătmăreni. După doi ani și jumătate, mai exact joi 17 noiembrie de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 15 vom putea absorbi „Concertul pentru pian nr. 5 Imperial” în mi bemol major al lui Ludwig van Beethoven, lucrare pregătită și pentru concertul din primăvara pandemică și Simfonia nr. 4 în re minor a lui Robert Schumann sub bagheta și în interpretarea celor doi japonezi.

   Shinya a mai dirijat la Satu Mare, domnia sa fiind din 2015 prim dirijor invitat al instituției de cultură sătmărene. Pentru Hideyo Ozawa nu vă pot oferi prea multe detalii dar, promit, la următoarea sa apariție pe scena sătmăreană vă voi oferi mai multe amănunte.

 Shinya Ozaki  

   S-a născut în Japonia la Kagoshima în anul 1959 într-o familie de profesori de artă. A început studiul pianului la vârsta de patru ani și și-a efectuat studiile muzicale la Toho Gakuen School of Music din Tokyo. Printre maeştrii săi în arta dirijatului s-au aflat Seiji Ozawa (japonez născut în China, posibil bunicul lui Hideyo), Jean Furnet şi Kazuyoshi Akiyama.

   În anul 1982 s-a clasat pe primul loc la concursul de dirijat din Toho Gakuen School of Music devenind conducătorul orchestrei acesteia. Cariera sa de dirjior a început la Philadelphia (S.U.A.), fiind invitat apoi în diverse oraşe din Statele Unite ale Americii, Japonia şi Europa.

   În decursul anilor sub bagheta lui au evoluat orchestre precum cea a Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti, Orchestra Simfonică din Miskolc (Ungaria), Osaka Philharmonic Orchestra (Japonia), Elmira Symphony Orchestra (S.U.A.). De asemenea a apărut în fruntea unor ansambluri corale dintre care amintim Corul Filarmonicii Ungare şi Osaka Choral Society.

   Din 1994 şi până în prezent îşi desfăşoară activitatea ca dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureş, totodată din 2015 este şi prim dirijor invitat al Filarmonicii de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare.
   În 1998 a fost distins cu titlul "Pro Urbe" de către primăria municipiului Tîrgu Mureş, iar în 2001 a fost răsplătit cu „Meritul schimburilor culturale” de către ambasadorul României în Japonia. În 2005 a primit „Meritul cultural în grad de comandor” de către preşedintele României, iar în 2014 i s-a decernat titlul „ALAE” din partea judeţului Mureş. De asemenea a fost premiat de către Ministerul de Externe din Japonia şi a primit distincţia “South Japan Culture Award” oferit de South Japan News.
   În cariera sa artistică s-a implicat frecvent în activităţi educative, conducând MBC Youth Orchestra din Japonia în fiecare lună august, realizând cu acest ansamblu înregistrări de radio şi televiziune. 

   Este unul din membri fondatori ai Asociaţiei “Kumamoto-Romania” şi iniţiatorul bursei de studiu oferit de Asociaţie elevilor talentaţi din România. Ca scriitor (eseist) în decurs de 11 ani a publicat în jur de 150 de articole în revista South Japan News, dar eseurile sale apar şi în alte reviste japoneze. Primul său volum de eseuri a apărut în 2014 la Tokyo cu titlul “Smiling Maestro”. A fost invitat să-şi prezinte ideile în cadrul seriilor TEDx Tîrgu Mureş, TEDx Kagoshima, Southern Japan Political Economy Social Gathering Group and Amro Bank. 

   În martie 2016 a primit titlul de “Satsuma Ambassador” din partea guverantorului prefecturii Kagoshima, localitatea în care s-a născut. Tot în 2016 a debutat ca dirijor invitat în fruntea ansamblului Orquesta Sinfónica Nacional del Ecuador, unde a fost invitat şi în 2018 şi a dirijat concertul aniversar a 100 de ani de relaţii diplomatice între Ecuador şi Japonia.

    Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major 

   Concerul lui Ludwig van Beethoven, cunoscut în special sub numele de „Concertul Imperial”, a fost ultimul său concert pentru pian. A fost compus la Viena între 1809 și 1811 și a fost dedicat Arhiducelui Rudolf von Habsburg-Lothringen, patronul și elevul lui Beethoven. Premiera concertului a avut loc pe 28 noiembrie 1811 la Gewendhaus în Leipzig sub bagheta lui Johann Philipp Christian Schulz, solist fiind Friedrich Schneider. Premiera vieneză a concertului a avut loc pe 12 februarie 1812 în interpretarea lui Carl Czerny, un alt elev al lui Beethoven.

   Numele de Imperial nu îi aparține lui Beethoven, ci lui Johann Baptist Cramer, editorul publicării engleze a concertului. Concertul are o durată de aproximativ 40 de minute. 

   Concertul este orchestrat pentru pian solo, două flauturi, două oboaie, două clarinete în Si bemol, două fagoturi, doi corni, două trompete, timpane în Mi bemol și Si bemol și coarde.

   Concertul este structurat în trei părți: Allegro în Mi bemol major, Adagio un poco mosso în Si major și Rondo: Allegro ma non troppo în Mi bemol major. La fel ca și în cazul celorlalte concerte ale lui Beethoven din această perioadă, prima parte a lucrării este destul de lungă, având o durată de aproximativ 20 de minute (Concertul pentru vioară are cea mai lungă primă parte, de 25 de minute).

I. Allegro 

   În ciuda utilizărilor de acorduri simple, inclusiv o temă secundară construită aproape integral folosind note și acorduri tonice și dominante, prima parte este plină de transformări tematice complexe. Când pianul introduce prima temă materialul expozițional este repetat prin variațiuni, figurații virtuoze și armonii modificate. A doua temă demarează în tonalitatea neobișnuită de si minor înainte să fie interpretată în si major și mai târziu în tonalitatea așteptată de si bemol major câteva măsuri mai târziu.

   După introducere partea urmărește structura de sonată cu trei teme pentru un concert, tipic pentru Beethoven. Introducerea orchestrală este o introducere tipică cu două teme în formă de sonată, dar a doua introducere cu pianul are o a treia temă triumfătoare și virtuoză la final care aparține exclusiv instrumentului solo. Beethoven a procedat astfel în multe dintre concertele sale. Coda de finalul părții este destul de lungă și din nou, tipic pentru Beethoven, utilizează prima temă deschisă și îi conferă o concluzie satisfăcătoare.

II. Adagio un poco mosso 

   A doua parte în si major, în contrast standard cu prima parte, este calmă și reflexivă. Tranziția spre partea a treia se realizează fără întrerupere când fagotul solo coboară cu un semiton de la si la si bemol, nota subdominantă a tonalității tonice de mi bemol.

III. Rondo: Allegro ma non troppo 

  Ultima parte a concertului este un rondo în șapte părți, finalul tipic pentru un concert. Pianul deschide partea cu tema principală, urmat apoi de orchestra întreagă. Secțiunea rondoului începe cu game la pian înainte ca orchestra să răspundă din nou. Urmează o parte mult mai lungă, prezentând tema din secțiunea de început în trei tonalități diferite înainte ca pianul să execute o cadență. În loc să se încheie cu intrare puternică din partea orchestrei, trilul ce încheie cadența se pierde până când tema introductivă reapare, interpretată inițial de pian și apoi de orchestră. În ultima secțiune tema trece printr-o variațiune înainte ca lucrarea să se încheie cu o cadență scurtă și un răspuns robust din partea orchestrei.

 Robert Schumann

   Născut pe 8 iunie 1810 la Zwickau în Regatul Saxoniei și decedat 46 de ani mai târziu pe 29 iulie 1856 la Endenich^⁠ în Regatul Prusiei) a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX.

  Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii romantismului german.

Astăzi la Carei și mâine la Turnul Pompierilor avem Classic Rocks

   Chiar dacă vara de obicei plecăm în vacanță și instituțiile de cultură cu săli de spectacole își închid stagiunea, Filarmonica Dinu Lipatti mai găsește câte un motiv de a-și ține melomanii aproape. Pentru acestă săptămână, de exemplu, și-a propus ca pe lângă îndrăgostiții fideli de muzica de înaltă ținută să atragă și pe cei care iubesc un alt gen de muzică, tot de calitate și tot cu influență puternică asupra unui public eterogen (vârstă, răspândire geografică). Muzica rock. Dacă până acum vreo 30 de ani asociam muzica rock, folk sau pop doar de vârstele tinere și foarte tinere, astăzi, cei care au iubit odată muzica tânără au rămas tineri și la 80 de ani.

    Karl Jenkins, Deep Purple, ABBA, Adele, Guns N’Roses, Coldplay, Nirvana, Jimi Hendrix, Ed Sheeran, One Republic, Bruno Mars, Queen sunt compozitorii, formațiile și/sau interpreții ale căror compoziții le vom absorbi cu nesaț miercuri, la Teatrul Municipal din Carei (ora 18) și/sau joi la Turnul Pompierilor (ora 20). Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, condusă de mereu tânărul dirijor târgmureșean Remus Grama, va avea ca vedete pe neostoitul Alex Cioată (chitară electrică), tizii Simo (chitară bas) și Didi (tobe) Péter și Antal Andrea (pian).

   Prețul este mai mult modic, 21 de lei. La Carei doar 20 de lei. Spun modic pentru că în urmă cu doi ani, în condiții de pandemie, la un concert similar prețul unui bilet a fost de 42 de lei.

    Remus Grama   

 

   Violonist în orchestra Filarmonicii de Stat din Tîrgu Mureș și membru fondator al Bohemia String Quartet, este un muzician cunoscut publicului tîrgumureșean și din evoluțiile sale ca dirijor în concertele Filarmonicii din Tîrgu Mureș. Este absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa de vioară a profesorului universitar Dr. Valeriu Maior. Vocația dirijorală i s-a relevat în ultimii ani. S-a făcut remarcat în concertele Filarmonicii începând cu anul 2011, evoluând la pupitrul orchestrei simfonice.

   Începând cu stagiunea 2014-2015 a dirijat mai multe concerte lecție și educative ale Filarmonicii din Tîrgu Mureș și, în prezent, este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Liceului de Artă tîrgumureșean. Concertul din luna mai 2014, intitulat „Tinere talente” de la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat sub bagheta sa. Este periodic invitat să concerteze la satu Mare, Alba Iulia, Bistrița și Botoșani. Din repertoriul său fac parte simfonii de J.Haydn, L. van Beethoven, P.I. Ceaikovski, A. Dvořák, D. Șostakovici, lucrări de W.A. Mozart, O. Respighi, J. Gershwin, Bartók B., E. Grieg, S. Rahmaninov, concerte instrumentale de M. Bruch, F. Mendelssohn-Bartholdy, A. Glazunov, J. Brahms, C. Saint-Saëns, P. Hindemith, Pekka Jalkanen și altele.

   A participat la cursurile de măiestrie ale dirijorului Konrad von Abel din Germania, fost asistent al maestrului Sergiu Celibidache. Începând cu anul 2018 este dirijorul permanent al Bohemian Symphonic Orchestra, cu care are la activ proiecte precum spectacolul Vița de Vie “În Corzi” din Festivalul AWAKE ediția 2018, sau Bohemian Symphony din ediția 2019 a aceluiași festival. De asemenea este dirijorul permanent al Rock Classic Chamber Orchestra din München – Germania.

       Alex Cioată

 

   Este un tânăr muzician, absolvent al Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș, iar mai apoi al Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În prezent este masterand al aceleiași instituții. Deși studiile muzicale sunt orientate spre muzica clasică, având ca subiect de specialitate vioara, Alex Cioată și-a demonstrat aptitudinile chitaristice în nenumărate ocazii de-a lungul timpului, fiind parte din acest proiect de la început, dar și în proiecte externe. Pe lângă trupele acustice sau trupele rock, acesta este unul dintre violoniștii Cvartetului “Chordis”. În ceea ce privește îmbinarea celor două stiluri muzicale, Alex Cioată nu este neexperimentat, fiind unul dintre violoniștii proiectului ALTOrchestra 100, cu ocazia Centenarului Marii Uniri a României, dar și al proiectului Vița de Vie “în Corzi”.

                                        Simo Péter

 

 Didi Péter

 

Muzica este o creație a omului unică în univers și universală în unicitate

      Două culturi distincte. De pe două continente diferite. În două moduri de exprimare artistică distincte. Două generații diferite. Două temperamente distincte. Aceeași muzică. Cea a lui Bethoveen și a lui Brahms. Din creațiile lui Ludwig ne vom adăpa nevoia de sernzații cu „Concertul pentru pian nr. 4 în Sol Major”, iar din producțiile lui Johannes vom plonja seduși în „Simfonia nr. 4 în mi Minor”. Invitația pe care ne-o face Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare este pentru după-amiaza zilei de joi, 17 feb. Sunt vala bile abonamentele cu nr. 26 și biletele procurate de la sediu.

    Protagoniștii evenimentului sunt dirijorul chinez Junping Qian și pianistul german de obârșie israeliană Stefan Arnold. Măiestria lor este garantată dacă le citim biografiile. Interesul melomanilor sătmăreni trebuie să fie destul de intens dacă vedem că până acum, în CV-ul lor nu apare nimic despre Satu Mare. Sau poate n-am fost eu destul de bun scormonitor.

 Stefan Arnold

   „Răpitor clar și perceptiv. Evoluează cu vigoare tinerească și precizie deplină. Are publicul încântat la picioare.” scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung referindu-se la prestația recentă de la Haus Marteau (probabil în locația de la Lichtenberg) a invitatului nostru. Luna viitoare Stefan Arnold va pleca într-un turneu în Suedia.

   Născut în 1963 la Würzburg, Germania, Stefan Arnold a început lecțiile de pian la vârsta de patru ani. A studiat la Musikhochschule (Universitatea de Muzică) din Würzburg, unde a câștigat Premiul I la concursul universitar. În 1983 a fost acceptat la Musikhochschule din Hanovra, unde a studiat cu celebrul pedagog de pian, Hans Leygraf. În 1985 a terminat  cu „summa cum laude” și a primit o bursă de la Fundația Germană pentru Studii Populare.

    Stefan Arnold a continuat să studieze la Salzburg, unde a absolvit cu distincție Mozarteum Musikhochschule și a primit premiul „Tânărul artist remarcabil al anului” acordat de guvernul austriac. Și-a finalizat studiile postuniversitare, cu distincție, la Musikhochschule Berlin.

   Stefan Arnold a câștigat numeroase premii, inclusiv Premiul I la Concursul Internațional de Pian Senigallia din Italia 1986 și Premiul I la Deutscher Musikwettbewerb (Concursul de muzică germană) în 1987. A fost ales de două ori să cânte la Concertele naționale ale tinerilor muzicieni. A fost, de asemenea, câștigător de premii la Concursul Internațional de Pian din Dublin.

   De când a câștigat Premiul I la Concursul Internațional Bösendorfer din Austria în 1988, Stefan Arnold s-a impus ca unul dintre cei mai talentați pianiști ai generației sale. Pe lângă concertele cu marile orchestre europene, a făcut apariții la Internationale Mozartwoche din Salzburg, Mozartfest din Würzburg, Klaviersommer Bonn, Bologna-Festival, Rossini-Festival din Pesaro, Art & Music Festival of Junsele, Royal Festivalul Palatului din Stockholm, Festivalul Vendsyssel, Festivalul „Octobre Musical Carthage” și Festivalul St. Pauls din New York.

   Stefan Arnold a cântat în multe dintre cele mai importante săli de concerte ale lumii, cum ar fi Tonhalle din Zürich, Filarmonica din Berlin, Gasteig din München, Festspielhaus din Salzburg, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Tivoli din Copenhaga, Palacio de las. Bellas Artes din Mexico-City, Teatro Opera din Buenos Aires, Suntory-Hall și Bunko Kaikan din Tokyo și Symphony-Hall din Osaka.

   A cântat ca solist cu Orchestra Simfonică Radio din Berlin, Orchestra Simfonică din Bamberg, Orchestra Filarmonică din Stuttgart, Orchestra Mozarteum din Salzburg, Orchestra Filarmonică de Cameră din Viena, Orchestra Camerata din Salzburg, Orchestra Simfonică Națională a Belgiei, Orchestra Simfonică din Helsingborg. Orchestra, Stockholm Sinfonietta, Eugene Symphony Orchestra, Rochester NY Philharmonic Orchestra și Singapore Symphony Orchestra sub dirijori precum Gabriel Feltz, Miguel Harth-Bedoya, Eduardo Garcia Barrios, Okko Kamu, Göran W. Nilsson, Christoph Poppen, Christoph Prick , Jonathan Seers, Hubert Soudant, Yuri Simonov, Jeffrey Tate, Arild Remmereit, Matthias Bamert sau Kaspar Zehnder.

   Stefan Arnold a realizat inregistrari la casele de discuri (specializate pe muzică clasică) Harmonia Mundi si Ambitus. De când a devenit artist exclusiv Ambitus, această colaborare a produs unsprezece înregistrări cu lucrări de Liszt, Brahms, Schubert, Beethoven, Mozart, Schumann, Debussy, Berg și Schoenberg, inclusiv Concertele pentru pian nr. 12 și 14 ale lui Mozart.

   În anul 2004 Arnold a fost numit profesor de pian la Universität für Musik und darstellende Kunst, Wien. În 2015, a obținut în plus un post de profesor la Hochschule Hanns Eisler, Berlin.

 

 Junping Qian

 

    Dirijorul Junping Qian în vârstă de 32 de ani, a fost câștigătorul Premiului I al Concursului Internațional de Dirijat de la București 2017, iar ulterior a cântat cu orchestre din Europa de Est între 2018 și 2020. A fost invitat să participe la prestigiosul Seminar de Dirijat Tanglewood și va să fie director de orchestră al Festivalului de vară de muzică clasică din New York din 2018, un nou proiect educațional situat în Long Island, NY. În 2017 a fost semifinalist la Concursul de Dirijor Maestro Solti, precum și la Concursul Internațional de Dirijor Grzegorz Fitelberg, iar înainte de aceasta a fost și câștigător al Concursului Național de Dirijor Li Delun China în 2012. După ce a absolvit Institutul Curtis din Muzică în 2013, a studiat dirijat cu Mark Gibson la Universitatea din Cincinnati, Michael Jinbo de la Școala de Dirijor Pierre Monteux și a fost ultimul elev privat al legendarului pedagog Otto Werner Mueller. El este îndrumat de dirijorul britanic Daniel Harding din 2014 și studiază Dirijatul de orchestră și de operă cu profesorii Christian Ehwald și Hans-Dieter Baum la Musik Hochschule Hanns Eisler din Berlin.

    Junping Qian și-a făcut prima apariție ca dirijor la vârsta fragedă de 10 ani, alături de corul școlii sale. Mai târziu a devenit director asistent al Orchestrei de Tineret din Shanghai a Conservatorului din Shanghai, până când a absolvit Școala Gimnazială Afiliată în 2009. A făcut o apariție pe ecran ca director muzical și dirijor în filmul chinezesc din 2011, „Alura lacrimilor”. „și a condus mai multe concerte în China cu orchestrele simfonice din Kunming și Qingdao. Și-a făcut debutul european ca dirijor la Festivalul de la Verbier în vara anului 2012, unde l-a întâlnit pe dirijorul elvețian Charles Dutoit, care l-a lăudat că „are o tehnică atât de simplă și naturală”. În vara următoare, el a contribuit la înființarea Orchestrei Simfonice a Festivalului de la Shanghai.

    De când s-a mutat în Europa în 2015, el, în toate situațiile, a urcat pe podiumul Konzerthausorchester Berlin, Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt (Oder), Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Silezia, Filarmonica Neubrandengurger, Sinfonietta din Berlin, Orchestra de tineret din Shanghai, Filarmonica de cameră din Sankt Petersburg, Curtis Symphony Orchestra, Swedish Radio Symphony Orchestra, Toronto Festival Orchestra, Thessaloniki Symphony Orchestra, George Enescu Philharmonic Orchestra, Hungarian State Opera Orchestra, Gyor Philharmonic Orchestra, Radom Chamber Orchestra și Sächsische Bläserphilharmonie. La începutul lui 2017, a fost dirijorul personal interimar al Corului Diplomatic din Berlin.

Angajamentele viitoare includ să fie dirijorul asistent al noii opere „Marco Polo” la Opera din Guangzhou în aprilie 2018. Această nouă producție va include o adevărată echipă de creație internațională și o distribuție, în special compozitorul Enjott Schneider, regizorul Kaspar Holten, tenorul Peter Lodahl, Maestrul Muhai Tang și Orchestra din Macao. Fiind unul dintre cei zece participanți la prestigiosul INTERKATION-Atelier de dirijori din Berlin, Germania, Junping va lucra cu Maestra Simone Young și Das Kritische Orchester, un ansamblu format din membri ai unor orchestre germane de top, cum ar fi Berliner Philharmoniker, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin. , Staatskapelle Berlin, Gewandhausorchester Leipzig și Münchner Philharmoniker.

   Printre altele, în afară de programul încărcat cu Orchestra Națională Regală Scoțiană, conduce tabăra de repetiții de recuperare Covid-19 a Orchestrei Filarmonicii din Shanghai, a făcut un turneu în China cu Orchestra Filarmonicii de la Teatro del Giglio Lucca, a debutat în America de Sud cu Orchestra SODRE din Montevideo, Uruguay, debutul său profesional nord-american cu Orchestra Filarmonicii din Calgary, un concert de vară în aer liber la Festivalul „Summer Classics” Sibiu și reinvitații de la Toronto, Macao, Kunming, Xi'An, București, Iași, si Tirgus Mures. A fost consilier strategic și artist rezidențial al Institutului comun de muzică din Shanghai și Colegiul Regal de Muzică din Londra din 2018 până în 2020.

Junping a fost câștigătorul Premiului I al Concursului Internațional de Dirijat București 2017 și va cânta cu orchestre din toată Europa de Est între 2018 și 2020. A câștigat Premiul III și Premiul Orchestrei la ediția a VII-a a Concursului Lovro Matacic din Zagreb, Croația. El a câștigat premiul al 3-lea al Concursului de dirijat Hans von Bülow în 2021. El este beneficiarul în 2018 al Bursei de dirijat al Fundației Memoriale Bruno Walter și este susținut de Fundația Solti. Vara trecută, el a fost invitat să participe la prestigiosul Tanglewood Conducting Seminar, Festivalul de muzică Cabrillo din Santa Cruz, CA. Junping a fost unul dintre câștigătorii finali ai prestigiosului INTERKATION-Conductors Workshop din Berlin, Germania, unde a lucrat cu Maestro Simone Young și Das Kritische Orchester. A fost dirijorul asistent al noii opere „Marco Polo” la Opera din Guangzhou în aprilie 2018, unde a lucrat îndeaproape cu compozitorul Enjott Schneider, regizorul Kaspar Holten, tenorul Peter Lodahl, maestrul Muhai Tang și Orchestra din Macao. Junping a condus Orchestra Filarmonicii din Iași într-un turneu care sărbătorește aniversarea a 100 de ani de la formarea României și sfârșitul Primului Război Mondial. După ce a absolvit Institutul de Muzică Curtis, a studiat dirijat cu Mark Gibson la Universitatea din Cincinnati, Michael Jinbo de școala de dirijor Pierre Monteux și a fost ultimul elev privat al legendarului pedagog Otto Werner Mueller. El este îndrumat de dirijorul britanic Daniel Harding din 2014 și de Sir Roger Norrington din 2019.

   Junping este, de asemenea, un violonist desăvârșit, care a câștigat multe premii și burse, inclusiv locul al doilea la Concursul Internațional Johansen din 2006 din Washington DC, precum și locul întâi la China National Viola Competition în 2007 și la Morningside Music Bridge Chamber Music Competition în 2008 În vara anului 2016, și-a părăsit funcția de tutti la Orchestra Simfonică a Radioului Suedez, funcție pe care a câștigat-o în 2014, pentru a se ocupa de dirijor cu normă întreagă.

 

 

Chopin și Bizet așa cum i-a pătruns sătmăreanca de talie mondială Alexa Stier

   Alexa Stier, la cei nici 25 de ani ai săi, îi va implini în această vară în antepenultima zi de gustar, este cea mai puternică tânără personalitate a Sătmarului. E drept că de când Scoția i-a devenit a doua casă, Alexa s-a cam „zgârcit” cu melomanii sătmăreni, aparițiile ei pe podiumuri din județul nostru fiind din ce în ce mai rare. Tocmai de aceea salutăm inițiativa neîmblânzitei Emoke Kovacs, directorul Filarmonicii Dinu Lipatti, de a o invita pe Alexa într-un concert simfonic puțin atipic pentru ea, Chopin și Bizet nefiind unii dintre preferații pianistei.

 

    Vom putea lua astfel măsura adevăratului ei talent mai ales că la pupitrul consacratei orchestre sătmărene se va afla dirijorul Ștefan Novak, cel care chiar dacă e născut în Pâncota, jud. Arad (25 aprilie '73), Satu Mare l-a îndrăgit într-atâta încât l-a adoptat. Concerul simfonic va avea loc joi, de la ora 18,30 în sala Filarmonicii Dinu Lipatti și vor fi valabile abonamentele cu nr. 21.

    Programul conține „Concerul de pian nr. 2 în Fa Minor” a lui Frédéric Chopin și ”Suitele I și II, Arleziana” a lui Georges Bizet.

 

    Stier Alexa-Dorottya 

 

   A fost elevă a Liceului de Artă „Aurel Popp”,  în clasa profesorului Manfredi Annamaria, până în 2013. Studiaza pianul de la vârsta de 5 ani. În perioada 2013-2015 și-a finalizat studiile liceale la  şcoala Erskine Stewart’s Melville School din Edinburgh, Scoția prin Bursa Silvestri acordată de aceasta instituţie de învăţământ. 

    Din clasa a I-a participă anual la concursuri de pian din ţară şi străinătate, concursuri de la care s-a întors cu numeroase premii și menţiuni. Câteva concursuri la care a participat: Concursul Internaţional de pian şi compoziţii pentru pian „Carl Filtsch”, organizat de Filarmonica de Stat Sibiu şi Consulatul general al Germaniei la Sibiu, Festivalul J.S. Bach organizat de Şcoala de muzică „Augustin Bena” din Cluj Napoca, concursul de pian „Ada Ulubeanu” organizat de  Liceul de Muzica “George Enescu” Bucuresti, „Craiova piano”,  Ediţia a V-a, organizat de Liceul de Artă Marin Sorescu Craiova, „Viva la muzica” organizat de Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău , Concursul de interpretare  instrumentală şi arte vizuale organizat la Sighetu Marmaţiei „Tinrere talente”, organizat de Liceul de Artă- Oradea , festivalul de muzică Jeunesse Musicales din Bucureşti,

    Tot în perioada preadolescentină a participat și în străinătate la concursuri: în 2011 şi 2012 a participat la Competiţii pianistice organizate de Fundaţia „Ferenczy György” la Budapesta, de unde s-a întors cu Premiul Competiţiei – Ferenczy, Premiu II şi Menţiune; în Polonia, în 2012 a participat la  Concursul internaţional de pian Chopin desfăşurat în Rzesow, unde a fost premiată cu Menţiune II.

    În anii 2009, 2010 şi 2012 a fost solista Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, cu concerte de W.A. Mozart şi Haydn, sub bagheta dirijorilor Stefan Novak și Cristian Sandu. 

   Pianista Alexa Dorottya Stier a absolvit cursurile Conservatorului Regal din Scoția în clasa profesorului Fali Pavri (2019). În cursul celor patru ani de Conservator, în 2017, Alexa a beneficiat de bursa „Erasmus” în cadrul Academiei de Muzică Franz Liszt’, Budapesta, studiind cu prof. Jenő Jandó. 

   A participat cu succes la numeroase concursuri de pian din Romania și străinătate, obținând diverse premii, cum ar fi: în 2016 Premiul I al Concursului Bach La Royal Conservatoire of Scotland, (Glasgow); în 2017 Premiul Special ‘Mozart’ la Concursul Internațional de Pian din Newcastle, Marea Britanie; Premiul III la Concursul Internațional de Pian ‘Merci, Maestro!’, la Bruxelles, Belgia . În 2019 a câștigat Premiul I a Concursului de pian Sheepdrove Piano Competition (UK); iar la final de an școlar al Royal Scottish Conservatoire a fost premiată cu Governor’s Recital Prize, pentru cel mai bun concert de absolvire. În 2020, ea a primit „Premiul Elizabeth Parisot” acordat „pianiştilor remarcabili de la Şcoala de Muzică Yale” şi, în 2021, „Premiul Alumni”, ambele acordate de Şcoala de Muzică din Yale.

   Între 2013-2015 a concertat la Erskine cu Stewart’s Melville Community Orchestra din Edinburgh şi cu Kelvin Ensemble, Glasgow. În 2019 a debutat ca solistă cu Scottish National Orchestra pe scena Glasgow Royal Concert Hall. Repertoriul ei include în principal concerte de Mozart, Haydn, Beethoven, Schumann, Saint-Saens, Ravel, Bartók si Prokofiev. Alexa a  participat la o serie de cursuri de măiestrie cu profesori renumiți ca Steven Osborne, Olga Kern, Christopher Elton, Ian Jones, William Fong si Roberto Prosseda.

   Alexa a colaborat vara trecută cu instrumentiștii Filarmonicii Dinu Lipatti, susținând un concert de muzică de cameră, unde a interpretat lucrări de Menotti, Stravinsky și Haciaturian. În 2021 și-a absolvit masterul în muzică la Yale School of Music, unde a studiat cu prof. Boris Berman. Începând din toamna lui 2021, Alexa își continuă studiile la Școala de Muzică din Yale unde candidează pentru doctoratul în Arte Muzicale. 

   Alexa este o tânără artistă cu o carieră în curs de dezvoltare. Cele mai notabile apariții ale ei includ recitaluri solo doi ani consecutivi la teatrul Brunton, ca parte a Festivalului Fringe din Edinburgh, cântând la Primăria din Glasgow (2017), la Teatrul Vaidilos din Vilnius, Lituania (2018), Teatro del Sale, Firenze (2019) și în Castelul Karolyi, România (2020, 2021). Ea a participat la multe cursuri de master și programe de vară, cum ar fi Virtuoso e Belcanto, (Lucca, Italia; 2019, 2020) și Norfolk Chamber Music Festival (Norfolk, CT, SUA; 2021). 

   Din 2017, este susținută de Fundația Johanna Stiftung (cu sediul în Elveția) și Fundația „Pentru Comunitate” (de MOL, România). Este una dintre artiștii prezentați ai Asociației Muzicale „Elitele României”. 

   Stier este interesată adde istoria și cultura est-europeană. Îi place să interpreteze muzică apropiată de gena ei, inclusiv lucrările lui Ligeti și Bartók. În timpul ei liber, Alexa îi place să călătorească, să viziteze muzeele de artă și să se joace cu cățelul ei Zuzu.