Marți, 4 aprilie, de la ora 19, pe scena filarmonicii sătmărene, vom putea audia o interesantă „Seară de pian” pe baza abonamentului 33 sau a biletului procurat la fața locului. Concertul este susținut de profesorii catedrei de pian din cadrul Facultății de muzică a Universității din Debrecen. De data aceasta ei sunt cei ce vor primii note, iar examinatori sunt pretențioșii melomani sătmăreni.
Lakatos Peter, Duffek Mihaly, Pless Attila, Grunwald Bela, B. Kiss Zsuzsanna și Tonhaizerne Vojevogyina Olga ne vor răsfăța cu lucrări de Johann Kuhnau, Johannes Brahms, Frederic Chopin, Giuseppe Verdi, Franz Liszt și Serghei Prokofiev.
Joi, 6 aprilie, de la aceeași oră 19, un nou spectacol de gală ne-a pregătit conducerea prestigioasei instituții de cultură sătmărene, spectacol pe care îl puteți urmări cu abonamentul cu nr. 34. Corurile filarmonicilor din Oradea și Tg. Mureș împreună cu Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti reunite sub bagheta lui Franz Lamprecht ne vor oferi într-un „Concert vocal simfonic” o adevărată coroană regală a genului - „Masa de recviem” a lui Giuseppe Verdi. Vocile sopranei Egyed Apollonia, mezzo-sopranei Veress Orsolya, tenorului Pataki Adorjan și basului Corneliu Huțanu se vor ridica și coborî pe portativ conform talentului lor demonstrat de atâtea ori chiar și aici la Satu Mare.
Recviem
Recviemul este liturghia din tradiția Bisericii Latine oficiată pentru odihna persoanelor decedate. Termenul „recviem” se poate referi în sens restrâns și doar la compoziția muzicală destinată pomenirii unei persoane decedate. Echivalentul recviemului în ortodoxie este prohodul.
Autori celebri ai unor recviemuri au fost Mozart, Verdi, Berlioz, Dvořák, Fauré, Duruflé etc. Inițial, părțile recviemului se interpretau sub forma unor cântece monodice în cadrul liturghiei. Caracterul dramatic al textului a apărut în măsura în care compozitorii au realizat genul propriu-zis al acestuia, iar compozițiile muzicale, ca de exemplu cele ale lui Verdi, au devenit mai mult piese de concert decât lucrări liturgice.
Timp de mai multe secole textele din recviem au fost cântate pe melodii ale muzicii gregoriene. Recviemul lui Johannes Ockeghem, scris pe la mijlocul secolului al XV-lea, reprezintă cea mai timpurie variantă polifonică ce s-a păstrat. Înainte de standardizarea textelor liturghiei la Conciliul de la Trento, multe din compozițiile timpurii au fost scrise pe texte variate. Recviemul de Brumel, ce datează din anul 1500, este primul care include Dies Irae. În primele variante polifonice ale recviemului au existat contraste considerabile de textură chiar între părțile unuia și aceluiași recviem: unisonuri sau pasaje de fauxbourdon (cantus firmus), care contrastau cu alte secțiuni de contrapunct complex la fel ca și în recviemul lui Ockeghem.
În secolul al XVI-lea tot mai mulți compozitori au început să scrie muzică pe versurile recviemului. Până în prezent au fost compuse mai mult de 2000 de recviemuri. Cele renascentine, mai ales cele care nu au fost scrise în Peninsula Iberică, pot fi interpretate a cappella (fără acompaniament instrumental), în timp ce în jurul anului 1600 compozitorii preferau mai des să folosească instrumente muzicale pentru acompanierea unui cor, de asemenea puteau include și soliști vocali. Există o mare variație între compoziții în ce ține de modul în care textul liturgic este adaptat la muzică. Mulți compozitori omit părți din prescripția liturgică, mai frecvent Gradual-ul și Tract-ul. Fauré omite Dies Irae, în timp ce în secolele precedente același text a fost frecvent pus pe note de compozitorii francezi ca lucrare de sine stătătoare.
Uneori compozitorii divid o parte din textul liturgic în două sau mai multe mișcări, caz ce se datorează volumului mare al textului. Dies Irae este cea mai frecvent divizată în funcție de text. Introit și Kyrie sunt deseori compuse într-o singură mișcare, deoarece sunt părți adiacente ale actualei liturghii romano-catolice.
La începutul secolului al XVIII-lea și pe parcursul secolului al XIX-lea mulți compozitori au scris adevărate lucrări de concert de o anumită forță și durată considerabilă, ceea ce a împiedicat utilizarea recviemului pentru un simplu serviciu funerar. Recviemurile de Gossec, Berlioz, Verdi și Dvořák sunt în esență oratorii dramatice de concert. O reacție opusă la această tendință a venit de la mișcarea ceciliană, care a recomandat reducerea acompaniamentului și punerea în evidență a soliștilor vocali de operă.
Giuseppe Verdi
Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune într-un ritm susținut 13 opere precum „Lombarzii”, „Ernani”, „Cei doi Foscari”, „Macbeth” și „Luisa Miller”. Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.
În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: „Rigoletto”, „Trubadurul” și „Traviata”, la care se mai adaugă și „Vecerniile siciliene”. Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera „Simon Boccanegra” iar în 1859 se reprezintă „Bal mascat”. În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.
Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. „Vittorio Emanuele Re D'Italia”, adică „Victor Emanuel, regele Italiei”. În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera „Forța destinului” și „Masa de recviem”, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera „Aida”. În 1887, este reprezentată capodopera sa „Otello” iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă „Falstaff”, după care se retrage la Sant'Agata și își ia adio de la activitatea componistică. După ce în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.
Opriți războiul!
și a tenorului Pataki Adorján (toți reprezentând Opera Maghiară din Cluj). 
