Publicitatea duplicității

    A fost lesne să vă dați seama că de la publicitate la duplicitate nu a fost decât un pas. Mai exact să rotiți „p”-ul de la publicitate cu 180 de grade și obțineți duplicitate. Calamburul este cu atât mai valoros cu cât atât „duplicitatea publicității” cât și „publicitatea duplicității” sunt două subiecte puternice pe care nu cred că reușesc să le dezvolt atât cât ar trebui. Totuși am încercat în amprenta anterioară a privirii mele peste umăr și încerc și acum să atrag atenția asupra importanței lor în viața noastră de zi cu zi.

   Duplicitatea (falsitatea, fățărnicia, ipocrizia) este un pericol în sine chiar dacă nu ar fi multiplicată la nesfârșit de sursele noastre de informare obișnuite: TV, on-line, presă printată, șezătoare... Dacă este dată în vileag este foarte bine dar, de cele mai multe ori, este ascunsă și perpetuată ca știre adevărată.

   Capcanele la care suntem supuși nu sunt prea ușor de evitat și credulitatea noastră poate fi alimentată de nevoia de senzațional și completată de capacitatea noastră de a discerne. Nu de puține ori un text scris bine, cu idei coerente și sfaturi emoționale, aparent inofensive, ascund mesaje subliminale care pătrund fără voia noastră în procesul metabolic al creierului, făcându-ne să avem reacții pe care nu ni le dorim, reacții pe care în mod normal le-am alunga din faptul nostru cotidian.

   Darea în vileag a acestor capcane este greoaie și de foarte multe ori prea puțin credibilă. În majoritatea lor oamenii, chiar dacă afirmă contrariul, recunosc cu multă greutate propriile greșeli și-și caută argumente, uneori puerile, pentru a-și sprijini obscurantismul.

   Am foarte multe exemple din viața personală în care eu sau persoane apropiate mie, nu neaparat dragi, am fost amăgiți și determinați să luăm decizii care nu s-au dovedit foarte bune de-a lungul timpului. Consecințele uneori le-am înlăturat dar, de cele mai multe ori, au fost greu de ameliorat. Câteodată inevitabile.

   La nivel înalt, în perioada postbelică publicitatea duplicității avea un singur personaj principal, Gheorghiu-Dej, mai apoi Ceaușescu. În ultimele trei decenii Iliescu a ridicat pe culmi geniale publicitatea duplicității, înrobind un popor care tocmai se credea liber. „Comunismul cu față umană” propus de el a fost doar sloganul în spatele căruia economia (industria, agricultura, infrastructura...), sănătatea, și învățământul au fost împinse spre dizolvare. Prin diminuarea acestora Iliescu a pregătit România să fie ușor de înglobat în Marele Urs cum zicea Phoenix (Rusia de azi).

   Puterile politice de azi, fie ele de stânga sau de dreapta, nu reușesc decât în mică măsură să refacă cele trei importante direcții de dezvoltare ale unei țări. Rămân fidele propriilor credințe. Cele cu un grad mai ridicat de „omenie” oferă tot felul de cadouri în stânga și în dreapta fără a ține cont de merit, iar cele cu un grad mai ridicat de pragmatism (eficacitate) nu țin cont de latura umană. Cele de stânga ar trebui să-și îndrepte atenția mai mult spre sănătate și învățământ decât spre peșcheșuri și aparatul administrativ, iar cele de dreapta să dezvolte economia românească în toată complexitatea ei, adică în loc să impună legi care favorizează concerne internaționale să modeleze legi care să dezvolte concerne românești, puternice și concurențiale, în strânsă corelație cu celelalte. Să nu mai ofere „oaspeților” noștri doar mână de lucru și materie primă ieftine. Ne-am cam săturat de firimituri!

   Opriți războiul!

   

Duplicitatea publicității

    Publicitatea, această parte a comunicării care îți aduce la cunoștință elemente ale unui produs sau al unui eveniment pe care nu le-ai știut, este considerată de către unii un rău necesar. Nu prea sunt de acord. Publicitatea în esența ei, în nașterea, dezvoltarea și ridicarea la rangul de parte esențială a comunicării nu poate fi un rău. N-ar trebui să fie. Din păcate mulți care se gândesc la a-și promova produsele și evenimentele recurg la înșelăciuni.

   Așa cum reiese din cele descrise mai sus publicitatea are două aspecte, două direcții de dezvoltare: informare și persuadare. Partea de informare este partea prin care ți se aduc la cunoștință elemente ale unui produs sau aspecte ale unui eveniment despre care nu știai. Partea de persuadare este cea care poate deveni malefică. A persuada înseamnă a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru.

   Dacă mijloacele de convingere sunt doar calitățile și aspectele reale, uneori mai puțin știute, ale produsului sau evenimentului atunci putem vorbi de publicitate. Dacă, în schimb, se recurge la minciuni (calități inexistente sau aspecte neadevărate) atunci nu mai putem vorbi de publicitate. Alegeți dumneavoastră cum le putem spune având la dispoziția plaja de cuvinte dintre înșelătorie și escrocherie.

   După cum se știe în industria publicității se învârt foarte mulți bani. Cu atât mai mulți cu cât cei care îi oferă mint mai mult. În pionieratul industriei de publicitate din România, 1990 - 2000, în publicitate nu prea existau intermediari. Clientul de publicitate lua legătura direct cu suportul de publicitate, fie el televiziune, radio sau ziar, și prin negocieri directe, în funcție de audiență, tiraj, arie de răspândire și notorietate se stabileau cuantumurile.

  Cu timpul au apărut intermediari. Primii intermediari au fost casele de creație de publicitate, adică cei care la început aveau doar rolul de a propune și executa spotul video și/sau audio pentru TV și radio sau macheta pentru ziar. Mai apoi agențiile (foștii doar creatori) de publicitate și-au creat o rețea de suporturi de publicitate în întreaga țară, la început prin metode empirice și mai apoi din ce în ce mai științifice. Apariția BRAT-ului (Biroul Român de Audit al Tirajelor la prima sa denumire) în 1998 a reprezentat un punct de cotitură în industria media și mai ales în industria de publicitate. Criteriile științifice, bazate pe declarații, feed-back și control, au dus în primă fază la o dezvoltare reală, în limitele bunului simț, a industriei de profil, chiar dacă în acea perioadă (2000 - 2010) cel mai mult au câștigat agențiile de publicitate (intermediarii, samsarii) și nu clientul de publicitate sau suporturile de publicitate (TV, radio, ziar, site). Nu pot închide, din orgoliu personal, acest paragraf al privirii mele peste umăr, fără să menționez că am fost membru fondator al BRAT și mult timp, trei mandate și jumătate (peste 10 ani), membru în Consiliul Director al acestuia.

   Criza mondială din 2008, resimțită la noi abia după alegeri, în 2009, a adus un mare regres industriei de publicitate din România. Clienții de publicitate au intrat într-o panică generală și, contrar tuturor îndemnurilor specialiștilor în arta publicității, au redus drastic bugetele de publicitate ceea ce a făcut ca marile trusturi media să ofere disconturi imense (până la 90%) la prețul de rate-card (prețul de pe raft cum ar veni). Mai pe limba cititorului de rând PRO TV și Antena au vândut un leu cu 10 bani ceea ce a dus la moartea presei scrise printate (ziarele de la chioșcuri) centrale, adică a celei cu distribuție pe întreg întinsul patriei.

   Clienții cu școală în domeniul publicității (marile bănci, industria farmaceutică, comerțul cu amănuntul sau retail-ul cum anacronic le place unora să-l denumească) au realizat repede oportunitățile pe care le au în acele momente și au investit sume uriașe tocmai în aceste două mari trusturi de presă cu televiziune națională în față, televiziuni cu acoperire și audiență imensă bazată pe știri senzaționale (în mare parte scornite sau aproape de adevăr), filme cu coeficient de pornografie destul de ridicat și emisiuni de divertisment bazate pe scandal sau cu câștiguri în bani sau obiecte.

   Poate că toate acestea ar fi fost suficiente pentru clienții respectivi de publicitate, dar nu, foamea de bani obținuți ușor s-a extins puternic în detrimentul populației. Băncile au inventat creditele fără acoperire în puterea de returnare a populației și literele mici, înrobitoare, în contractele impuse unilateral (fără drept de negociere), industria farmaceutică a reinventat piramidonul, aspirina, penicilina, vitamina C... la prețuri de zeci de ori mai mari și cu denumiri ciudate, iar în comerțul cu amănuntul dăm banii pe mutanți și chimicale. Oare nu se întreabă nimeni de ce roșiile sunt toate de aceeași dimensiune, culoare și cu același gust searbăd? În afara țăranului mai știe cineva cum miroase o roșie? Am luat și eu un aliment la întâmplare...

   Aceasta  este duplicitatea publicității. Așa a fost răstălmăcit și rușinat un concept născut să ajute. Vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat suntem toți: de la politicieni la pălmaș, de la „femeia de serviciu” la doctor docent, de la cerșetor la iluminați toți am lăsat să se dezvolte acest rău, acest demers împotriva publicității. Păcat!

   Opriți războiul!