Preambul

O echipă care a jucat prost a câştigat Supercupa României. Asta pentru că a avut ca adversar o echipa care n-a jucat nimica. Sau a jucat nimica. Ce ţi-e şi cu limba asta românească? Se pretează la tot felul de calambururi. Să recapitulăm. Oţelul a jucat mai prost decât în orice meci al campionatului recent încheiat şi a câştigat un trofeu despre care numai MM spune că este pentru perdanţi. Steaua n-a reuşit până la ora meciului să încropească o echipă cu care să se prezinte într-un nou an competiţional. A avut şi neşansa accidentărilor, blocărilor de jucători, lipsa timpului necesar pentru integrarea noilor veniţi...
Până la urmă cum te culci aşa te trezeşti, ca să parafrazăm un proverb neaoş. Vrei profit de pe o echipă aflată la ananghie cu un preşedinte de dă-n gropi? I-al pe micul Costea. Forţezi un cantonament cu jucători nerefăcuţi? Îţi joacă excăpitanul Tănase doar 10 minute oficiale în toată luna iulie. Te cerţi cu Mitică de la Ligă în plin sezon de pace? Te alegi cu geamantanul (citeşte "valiza") din nou pe prima pagină.Nu-ţi plac epoleţii? Joacă fotbal pe tarla. Urlii la suporteri? Se aud păsărelele doar când se opresc înjurăturile. Una peste alta Steaua-i de izbelişte. Preşedintele ei în schimb joacă tare. La nunţi!
Vineri începe campionatul. Pentru a treia oară consecutiv meciul de deschidere se joacă între Rapid şi Vaslui, dar pentru prima oară este considerat derbiul etapei. Asta pentru că anul trecut au terminat pe locurile trei şi patru. Sau doi şi trei? Corect este trei şi patru chiar dacă TAS-ul tocmai a decis că Poli, Bistriţa şi Oradea rămân în B. Adică în Liga secundă. Să sperăm că va fi un meci frumos. "Să câştige cel mai bun" cum spune un vers din cel mai frumos imn al unei echipe din România în "glasul roţilor de tren".
Tot vineri se mai joacă Dinamo - Tg. Mureş şi Mioveni - "U", în care câinii şi şepcile roşii pornesc favorite. Favorite chiar şi la lupta pentru titlu.
Sâmbătă este un singur joc, Sibiu - Steaua, în care Steaua ar putea demonta literă cu literă expozeul meu de mai sus.
Duminică se joacă Piatras Neamţ - Tg. Jiu şi CFR - Astra. Amândouă derbiuri. Primul al retrogradării, iar al doilea pentru prinderea ultimului tren către Europa 2012 (sâc). Sper că mi-aţi permis să mă hazardez. Cred că este primul meci între două oraşe cu câte două echipe în primul eşalon fotbalistic al ţării dacă excludem capitala din ultimii 66 de ani.
Şi în acest an jucăm în zilele de luni. Ţara Bârsei - Ţara Tărnavelor, comunarzii (ce mi-e Brăneşti, ce mi-e Chiajna?) cu ce a mai rămas din gaşca nebună şi bogăţiile comunismului între ele: petrolul şi oţelul pe post de seceră şi ciocan.

Discernământ

În vremuri de restrişte în Cupa României Steaua şi Dinamo nu aveau voie să se întâlnească decât în finală. Doar aleatoriu, ca să nu zic fortuit, exista o mână care forţa sorţii ca una dintre combatante să întâlnească una sau alta dintre celelalte "forţe" participante. În general se cereau adversari mai slabi, dar au fost şi cazuri în care echipe mici ajunse în faze superioare preferau să aducă la ei pe prispă nume sonore. Vezi cazul Turţului care l-a vrut pe Rică Răaducanu printre pălincii. Cu toate acestea nu mi-aduc aminte de prea multe finale Dinamo - Steaua. Una parcă a ieşit în evidenţă. Una care astăzi se spune că nici n-a existat.
În Franţa, după câte ştiu, există o implicare a federaţiei în desfăşurarea celei de-a doua competiţii din Hexagon. În fiecare etapă a competiţiei două echipe în vogă au meci direct, iar celelalte merg pe sistemul urnelor. În Germania funcţionează acelaşi sistem al urnelor valorice. În spaţiul Marii Britanii se respectă până la absurd caracterul knock out al competiţiei. Fiecare etapă este trasă la sorţi dintr-o singură urnă, fiecare dispută se tranşează pe teren, meciurile terminate la egalitate se vor rejuca până una din cele două combatante va reuşi să se detaşeze. Meciurile se vor disputa alternativ pe cele două terenuri ale celor două echipe. De menţionat că în nici una din ţări nu se mai practică urnele valorice începând din sferturi, la unele chiar din optimi.
În România s-au stabilit urne valorice pentru sferturi. Anomalia merge mai departe şi se discerne ca în urna capilor de serie să fie introduse cele mai bine clasate patru echipe la sfârşitul campionatului, adică CFR, Steaua, Timişoara şi Dinamo, adică ocupantele locurilor 9, 2, 6, respectiv 5 la ora tragerii la sorţi, după douăsprezece etape şi două treimi din cea de-a treisprezecea. În cealaltă urnă ar spera Rapid (3), Braşov (14), Bistriţa (12) şi Craiova (8).
Toate echipele din prima urnă valorică făceau temenele către răsărit, apus, miazăzi şi miazănoapte deopotrivă să nu pice cu Rapid. Măgăreaţa a picat pe Steaua. Asta e! Luni, după ziua ruşilor, când tocmai se vor fi îndreptat spre vestiare după disputa celor trei puncte pentru care şi le vor fi contestat, cele două protagoniste Rapid şi Steaua îşi vor abate gândul către meciul viitor. Tătăruşanu se va gândi tot la Cassio, iar Marius Constantin tot la Bogdan Stancu. Îngrijitorul terenului are şi el un bai un plus. Trebuie să refacă terenul în 48 de ore pentru o nouă întâlnire Rapid - Steaua. Asta dacă nu se va disputa partida după 72 de ore.
Doar aseară braşovenii şi timişorenii işi reproşau fiecare sieşi că nu au înscris deloc în poarta celorlalţi. Uite că au ocazia să-şi programeze meciul la o oră mai convenabilă, astfel încât să perforeze porţile aceluiaşi adversar de o groază de ori.
Andone bocea pe la toate porţile că nu are spectatori în Groapă. Uite că miercurea viitoare va avea stadionul plin... de olteni!
În Gruia un alt meci de interes. Manea cu bistriţenii lui vor să demonstreze că meciul bun din compania militarilor nu a fost o întâmplare.

O seară în Giuleşti

Potcoava! Un local crescut dintr-o dugheană chiar în polii vechii potcoave a Giuleştiului, al cărei magnetism atrăgea odinioară, duminică de duminică, atât pe acarii şi frânarii din spatele tribunei a doua, cât şi pe actorii Teatrului Giuleşti, aflat îndărătul singurei peluze de pe acea vreme, astăzi moartă.
Aşadar Potcoava, devenit între timp local cu pretenţii, unde bucătăria, ce poartă amprenta unei şcoli cu ştaif în argoul bucureşteanului sadea, e plină. Lume bună, rafinată. Aproape la tot pasul îţi vine să saluţi o cunoştinţă, abia apoi te dumireşti că numai tu îi cunoşti pe ei, nu şi ei pe tine. Îi vezi zilnic pe ecranul plasmei fortificând conturile mogulilor prin legea audienţei. Caut şi eu un Tolontan, un Buzărin sau un Mircea M. Ionescu să mă bag în seamă, dar nu-s p-aici. În sfârşit dau ochii pentru câteva secunde cu Cristi Costache, fostul ofiţer de presă al Rapidului (actual director de nuştiuce la acelaşi Rapid). Astfel m-am legitimat şi eu, în ochii mei, că am ce căuta acolo.
Gata! Peste o oră începe meciul şi trebuie să retrăiesc clipele din copilărie când mă prezentam la joc cu mult înainte de începerea acestuia. Intru. Masa presei nu mai este la locul ei. Cu doar doi trei ani în urmă, din dreapta treptelor ce duceau spre tribuna oficială, puteam privi deasupra noastră şi mă desfătam cu chipurile relaxate ale unui Colea Răutu sau Florian Pitiş. Nu mai sunt. Nu mai sunt nu numai datorită faptului că masa presei s-a mutat în stânga, ci şi pentru că loja lor s-a mutat undeva deasupra, în eternitate, unde străjuiesc asupra spiritului Rapidului pe care l-au moştenit şi l-au lăsat moştenire.
Începe meciul. Acordurile Imnului Rapidului (text şi muzică Victor Socaciu) tocmai s-au stins. Miron, adus mai mult cu forţa pe un teren unde se joacă fotbal, îmi spune că n-a crezut că va fi atras de ceea ce vede şi aude. Lăsând la o parte "scandările de bun găsit şi de bun sosit" dintre rivalii de o viaţă, "găzarii" şi mai ales "frânarii" au fost superbi pe tot parcursul jocului. Prin minutul 18, la doi zero, mi-l pomenesc pe Miron spunând "echipa noastră joacă mai bine!". Tac şi încerc să nu-mi citească pe chip satisfacţia ce mă copleşea la gândul că poate tocmai s-a mai adăugat un exemplar la numărul de rapidişti de pe mapamond.
Pauză. 3-0. Căpitanului Rapidului, Costin Lazăr, tocmai i se năştea al doilea fecior, Nicolas Adrian. Avea să afle după meci. Noi abia a doua zi. Voie bună în tribune, dar şi în loje. George (îmi permit să-i spun aşa în virtutea celor câteva luni de foşti colegi de cancelarie la Liceul din Tăşnad şi a "lecţiilor" de tenis pe care mi le-a cam predat pe terenul înfiinţat la dorinţa lui în curtea aceluiaşi liceu), nu-şi putea ascunde satisfacţia unui joc deosebit al celor pentru care cheltuieşte anual circa 6-7 milioane de euro. Un Cola şi nişte floricele de porumb deosebesc atmosfera de azi de cea cu Ci-Co şi seminţe de floarea soarelui (mai rar de dovleac).
După 4-0 arbitrul meciului se apropie de al patrulea oficial şi îi şopteşte oarece. După nici un minut revine pe marginea terenului şi sub pretextul unor indicaţii preia setul de cartonaşe uitate probabil la vestiar în antract şi îl strecoară în buzunarele echipamentului. "Uf! Bine că nu au fost probleme majore" cred că-şi închipuie Ionel Ivan şi totodată mi-aduc aminte că am păţit ceva similar pe teren la Abatorul în urmă cu vreo 15 ani. A doua zi mi-am dat seama că presa nu a remarcat incidentul. Oare cum ar fi reacţionat?
La plecare simt o umbră în spatele meu care doreşte să se ascundă. Era George ce încerca să treacă neobservat de barajul de fotoreporteri, cameramani şi redactori. Din păcate "Înălţimea mea" de un metru şi ceva nu i-a permis să ducă la bun sfârşit intenţia. După 5-0 cred că a fost doar orgoliul la mijloc.
A doua zi, în drum spre Satu Mare, savuram momentele petrecute şi îmi imaginam cum am să le descriu prietenilor, adică vouă, noua experienţă din templul giuleştean.
Pe marţi.

Cupa Romaniei si Emilian Onciu

Surpriza optimilor Cupei Romaniei a fost lipsa in cvasitotalitate a surprizelor. Cred ca este pentru prima oara dupa multi ani cand in sferturi nu mai avem nici o echipa din esaloanele inferioare. Da. M-am lamurit. Am intrat un pic in arhiva si am descoperit ca au trecut... hat... 24 de luni. Nu stiu de ce am avut impresia ca au trecut mult mai multe. Asta e. Calatoria mea in trecut nu a fost lipsita de foloase. Am retrait momente interesante. Unele din viata bunicilor mei. Adica:

1. Prima editie: 1933-34 Ripensia Timisoara - Universitatea Cluj 3-2


2. Topul invingatoarelor: 1. Steaua 20; 2. Rapid 13; 3. Dinamo 12.


3. Cea mai lunga finala: 1939-40: Rapid Bucuresti - Venus Bucuresti 2-2; 4-4; 2-2; 2-1


4. Cele mai multe trofee consecutive: Rapid Bucuresti 6 (finalele din 1937 - 42)


5. Cea mai mare diferenta de goluri inscrise in finala: Rapid - Universitatea Sibiu 7-1 (1942), Steaua - Foresta Falticeni (1967) si Universitatea Craiova - Politehnica Timisoara (1981)


6. Cele mai multe goluri inscrise de o echipa in finala: Rapid, 7 in 1942.


7. Cele mai multe goluri inscrise intr-o finala: 11, CFR (Rapid) Bucuresti - Ripensia Timisoara 6 -5 (5-5 dupa 90 de minute). Dupa 90 de minute a mai fost un 6-4 intre Dinamo si Steaua in 1990 ca sa-si ceara scuze dupa panarama de cu un an inainte, cand finala nu s-a incheiat pe teren, ci in cabinete.
8. O finala fara nici o echipa din primul esalon: Chimia Ramnicu Valcea (div. B) - Constructorul Galati (div. C) 1-1 si 3-0 dupa rejucare.

Gata cu amintirile. Sa remarcam finala ruso-sarbeasca... Din pacate am aflat o veste proasta si nu mai pot scrie... Emilian Onciu si-a priponit calul de papadia eternitatii