Două evenimente cu muzică de cea mai bună calitate sunt programate în această săptămână în cadrul „Zilelor muzicale sătmărene” (ZMS). Până să vă spun despre ce e vorba vă atrag atenția asupra unui fapt peste care s-ar putea trece ca peste un fapt divers. Nu e chiar așa. Este vorba despre proiectul conducerii Filarmonicii Dinu Lipatti, proiectul „Arca lui Noe”, de a conștientiza generațiile viitoare că muzica are și o formă de ridicat nivel cultural. Timp de două săptămâni 1700 de copii (preșcolari și școlari) din Satu Mare, Oaș și Codru au făcut cunoștință cu Mozart și cu vioara chiar în splendida sală a filarmonicii sătmărene. Alți 800 de copii din Baia Mare și Tășnad au primit în vizită Orchestra filarmonicii Dinu Lipatti.
Demény Balázs Astăzi, marți 18 octombrie ora 19, Filarmonica Dinu Lipatti ne răsfață cu un „Recital la pian” al lui Demény Balázs. Maestrul, de la mângâierea clapelor și până la bruscarea lor, ne va purta prin toate tainele interpretării la pian. Pentru aceasta a cerut ajutorul lui Claude Debussy, a tatălui său Demény Attila și a idolului său Franz Liszt a cărui „Sonată” în si minor va încheia recitalul. Din Debussy a ales piesele „Imagini”, „Reflexii în apă”, „Omagiu lui Rameu” și „Mișcare”. De la recent dispărutul compozitor și pianist clujean Demény Attila, Balázs a ales 10 piese pentru pian. Despre biografia lui Balázs puteți afla amănunte răsfoind arhiva noastră de pe site sau de la Biblioteca Județeană. A fost publicată pe 7 decembrie 2020. Pentru acest recital sunt valabile abonamentele cu nr. 9
Joi, 20 octombrie ora 19, pe baza abonamentelor cu nr. 10 vom avea onoarea de a asculta din nou un Stradivarius. În cadrul turneului internațional „Stradivarius opera” Răzvan (vioară) și Andreea (pian) Stoica ne concentrează atenția asupra „Meditației” lui Jules Massenet, asupra „Ariei lui Lenski” din opera Evgheni Oneghin a lui Piotr Ilici Ceaikovski, asupra „Fanteziei Carmen” a lui Pablo de Sarasate după opera „Carmen” de Bizet și asupra „Multelor bătăi ale inimii” lui Nicolo Paganini pentru Rossini.
Răzvan și Andreea Stoica
Despre Răzvan Stoica puteți afla amănunte din amplul interviu pe care i l-a luat colega mea Raluca Jofi în urmă cu un an, mai precis în 17 februarie 2021. Despre sora sa, Andreea Stoica vă putem informa că s-a născut în București în 1981, că a început să cânte la
pian la vârsta de cinci ani și că la șase ani a fost admisă la Conservatorul
de Muzică (Liceul) George Enescu din București ca elev de frunte la
clasa de pian fiind considerată o minune de copil iar la 12 ani debutează în orchestra ca solist în Concertul Mozart pentru pian cu „Orchestra București”.
După debutul ei orchestral, a fost angajată în turnee de concerte și recitaluri în toată Europa și Japonia. A
urmat cursuri de master în Italia, Germania, Coreea și Țările de Jos cu pianiști de top ca Maurizio Pollini, Constantin Ionescu Vovu, Andre
Previn și mulți alții. A terminat Universitatea de Muzică din București
în 1999. Începând cu 1996 și-a lărgit orizontul muzical cu muzica de
cameră care a devenit mai târziu o parte fundamentală a carierei sale.
Împreună cu fratele ei, violonistul Razvan F. Stoica, au format un duo
de nedespărțit („Stoica Duo”) care a adus spectacole în Europa, SUA și
Japonia. Despre spectacolele de concert și discografia „Stoica Duo” se vorbește la superlativ atât din partea criticilor, cât și a publicului.
Di tanti palpiti
Pentru a explica noima acestor compoziții am recurs la programele sălilor de concerte din Roma și Milano de la mijlocul secolului douăzeci:
„Relațiile muzicale dintre Paganini și Rossini sunt destul de consistente. Influența lui Paganini asupra stilului instrumental al lui Rossini este detectabilă, dar
mai presus de toate este detectabilă o influență a stilului vocal al
lui Rossini asupra celui instrumental al lui Paganini (melodica paganiniană
este condiționată aproape în totalitate de stilurile vocale
tipice operei italiene de la începutul secolului al XIX-lea și se referă în mod clar la compozitor). La
această condiționare stilistică globală trebuie adăugată apoi
înclinația marcantă a lui Paganini pentru muzica rossiniană, documentată, tot din punct de vedere al invenției muzicale, de lucrări precum
numeroasele variații ale temelor lui Rossini.
<<Multele bătăi ale inimii>> (sau <<Di tanti palpiti>>, în original) se deschide cu o
introducere, <<Larghetto cantabile>>, în cadrul căreia vioara solo expune
tema rosiniană, îmbogățită de numeroase decorații virtuozice. Introducerea, <<Andantino>>, este urmată de trei variațiuni și de o cadenza finală. Prima variație este în același timp cu <<Andantino>> precedent; personajul este clar virtuos. A
doua variație, <<Un poco poco>> introduce o paranteză relaxantă, bogată
în prețiozitatea tonală rafinată a instrumentului solo. A
treia variație, <<Più mosso>>, revine la splendorile decorative ale
virtuozității instrumentale, marcate de o impetuoasă <<Cadenza>> finală.” - la Roma.
„În 1813, Tancredi, prezentat pe scena Fenice și imediat după aceea la Scala din Milano,
îl lansase pe tânărul Rossini în cariera strălucitoare care, în curând,
l-ar fi făcut idolul teatrelor din toată Europa. Succesul lucrării a fost atât de mare încât imediat s-au făcut nenumărate transcrieri și variații asupra temelor preferate. Nici măcar Paganini nu a scăpat de modă, alegând cabaletta <<Di tanti palpiti>>, o melodie tandră și persuasivă, admirată de Stendhal și celebrată ca fiind însăși emblema artei cântecului italian. Din
tema rossiniană, Paganini a preluat reperul pentru a țese o serie de
variații în care atmosfera tipic lounge, cerută de gen, este colorată cu
vene sulfuroase în pasajele celei mai uimitoare virtuozități.
Această compoziție este împărțită în două părți fără altă relație reciprocă decât legătura foarte evidentă cu formele și stilul melodramei. Tema cantabila a viorii solo este o arie de operă perfectă. Și
mai melodramatică este ultima secțiune a introducerii, care adoptă
modurile recitativului, sau mai bine zis a scenei mari care precede
atacul cantabilei într-o operă. Frumoasa temă rosiniană (Andantino) este transcrisă fidel şi păstrează caracterul expresiv, o tandreţe melancolică, pe care o are Tancredi. Cele
trei variații folosesc toate descoperirile tehnicii lui Paganini: pași de
agilitate de tot felul executați cu toate tehnicile de arc, armonici
duble...” - la Milano.
Fantezia Carmen
Fantezia Carmen de Pablo de Sarasate este o fantezie de vioară pe teme din opera Carmen de Georges Bizet. O versiune cu acompaniament de pian a fost publicată în 1882.
Fantezia Carmen este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Sarasate și este adesea interpretată la concursuri de vioară. A fost dedicată lui Joseph Hellmesberger. Datorită tehnicilor sale delicate și pasiunii sanguine inspirate de operă, este considerată una dintre cele mai provocatoare și solicitante piese de tehnică pentru vioară.
Piesa conține o adaptare a Aragonezei, Habanera, un interludiu, Seguidilla și Dansul țiganilor.
Lucrarea constă din cinci mișcări.
- Allegro moderato
-
După o scurtă introducere din partea orchestrei, vioara cântă material din
Aragonaise. Tehnicile includ
glissando,
flageolet și
pizzicato.
- Moderat
-
Această mișcare folosește material, extensiv
ornamentat, din Habanera din actul 1: "Dragostea este o pasăre rebelă".
- Lento assai
-
Tratamentul batjocoritor al lui Carmen asupra lui Zuniga în actul 1 ("Tra la la ... tăiați-mă, ardeți-mă") este tema acestei mișcări. Se termină într-un flageolet.
- Allegro moderato
-
Seguidilla
din actul 1 ("Aproape de zidurile cetății Sevilla") este aici cu ornamente, inclusiv pizzicato,
trill și glissando.
- Moderat
-
Această mișcare se bazează pe scena de la începutul actului
2 în care Carmen și prietenii ei Frasquita și Mercédès îi distrează pe
Zuniga și alți ofițeri ("Tijele sistrului zornăiau", sistrul fiind un instrument muzical spaniol de percuție cu tije, scoici și rondele). Cea mai dificilă mișcare din punct de vedere tehnic dintre cele cinci, folosește treimi rapide și în mișcare; arpegii rapide care acoperă gama instrumentului; și o accelerare finală cu tempo virtuos.
