Un galez la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatti - Simon Chalk

    Simon Chalk este recentul câștigător (iunie 2022) al concursului „Dirijorul de orchestră” de la Brașov. Cu ajutorul organizatorului de evenimente artistice „Asociația Geros” din Brașov, Simon a fost convertit către Filarmonica din Satu Mare. Nu a fost prea greu. Popularitatea de care se bucură peste tot pe unde se duce trădează o fire deschisă, curioasă și dornică să împărtășească din modul lui de a înțelege muzica: dinamic, pasionat și angajat (servește conștient o cauză).

                                            Chalk

   Joi, 9 februarie, de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 25, în cadrul „Concertului simfonic” din această săptămână vom avea ocazia să acceptăm sau nu cuvintele frumoase scrise despre maestrul britanic în presa lumii, cuvinte pe care am să le redau în scurta biografie de la finalul acestui articol. Pentru acest eveniment cultural îl vom avea ca solist pe îndrăgitul nostru violonist Vlad Răceu. Despre Vlad am scris de nenumărate ori.

                                      Răceu

   Auziți zumzetul...? Sunt „Viespile” lui Williams Vaughan. Uvertura operei sale creată după piesa de teatru a lui Aristofan ne va face acomodarea cu stilul lui Chalk. Mai apoi, Vlad ne va transpune în lumea lui Aaron Copland. Chemarea Munților Apalași de pe coasta de est a continentului nord american (de la Québec din Canada și până în Alabama din SUA) s-a transpus într-o nonconformistă „Primăvara Apalașilor”. Ascultați cu atenție. Veți descoperi o altă Americă.

                                       Copland

   Pe final vom afla ce a înțeles și recompus Max Richter din „Anotimpurile” lui Vivaldi.

 Viespile (The Wasps)

   Este muzică incidentă (muzică de scenă, însoțește anumite momente ale unei piese de teatru) compusă de compozitorul britanic Ralph Vaughan Williams în 1909. A fost scrisă pentru producția Cambridge Greek Play a lui Aristofan „The Wasps” la Trinity College, Cambridge și a fost prima dintre cele trei incursiuni ale lui Vaughan Williams în muzica incidentală.

                                     Vaughan

   A fost marcat pentru voci solo de bariton, un cor de tenori și baritoni (în două părți fiecare) și orchestră. Muzica incidentă completă este lungă (aproximativ 1 oră și 45 de minute) și nu este des interpretată.

   Vaughan Williams a aranjat mai târziu părți ale muzicii într-o suită orchestrală (aproximativ 26 de minute), în cinci părți. Uvertura este destul de concisă (aproximativ 10 minute) și este o piesă de concert independent, populară astăzi. Tema principală este pentatonica. Există aproape 30 de înregistrări disponibile acum ale uverturii.

   Cu un an înainte să compună „Viespile”, Vaughan Williams a petrecut trei luni la Paris studiind cu Maurice Ravel, a cărui influență este evidentă în secțiunea din mijloc. Deși „Viespile” poate reflecta ceva din Ravel, secțiunile exterioare sunt prin excelență Vaughan Williams. Cu excepția zgomotului de deschidere, piesa are prea puțin de-a face cu viespi sau cu Grecia antică.

 

Simon Chalk - „Diavolesc, dar cu un mare simț al distracției”

   Acestea nu sunt cuvintele unui critic muzical, ci cele ale numeroșilor colegi orchestrali ai lui Simon din întreaga lume, cu care a avut norocul de a împărtăși o platformă până acum. Sunt unii dintre cei mai buni muzicieni, cântând în unele dintre cele mai bune orchestre din lume, inclusiv Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg, Orchestra de concerte BBC, Filarmonica din Shanghai, Orchestra Simfonică din Atlanta, Orchestra Simfonică Academică de Stat din Kazahstan, Orchestra Filarmonică Regală. și Slovak Sinfonietta (Orchestra de Cameră de Stat a Slovaciei). 

   Aceste cuvinte au fost evidențiate în continuare de succesul său recent în competiția „Dirijorul de orchestră”. Conceptul competiției își propune să împuternicească muzicienii de orchestră, permițându-le să descopere și să dezvolte noi lideri talentați. Juriul concursului a fost format din toți membrii orchestrei Filarmonicii Brașov și l-au votat pe Simon câștigător. 

   Pe lângă aceste ansambluri ilustre, Simon a dirijat orchestre în peste 70 de țări, într-o multitudine de genuri muzicale, pentru zeci de mii de spectatori. A apărut în multe dintre cele mai emblematice locații din lume, de la Royal Albert Hall și Sydney Opera House până la O2 din Londra și Caesar's Palace din Las Vegas pentru a numi doar câteva, lucrând alături de unii dintre cei mai buni soliști, inclusiv Peter Donohoe, Eugen. Indjic, Nicholas Daniel, Catrin Finch, Craig Ogden precum și muzicieni din multe alte stiluri muzicale, inclusiv IL Divo, Lea Salonga, Alfie Boe, Kathryn Jenkins, Russell Watson, Alice Cooper, Roger Daltrey, Barry Manilow și Johnny Mathis. Este o onoare pentru Orchestra Simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti și pentru Vlad Răceu să se alăture acestora. 

   Deși și-a petrecut primii 20 de ani ai carierei ca violonist, în 2011, momeala podiumului l-a prins în mreje, iar Simon a renunțat la arcuș în favoarea baghetei, acceptând invitația de a dirija orchestre pentru cvartetul vocal internațional. IL Divo și-a început noua viață cu un DVD live înregistrat la London Coliseum cu Royal Philharmonic Orchestra. Acesta a fost începutul tranziției sale de la solist la dirijor.

   Prima sa recunoaștere majoră în domeniul clasic a venit în 2015, când a fost numit dirijor-șef la „Sinfonietta slovacă”, unde își continuă relația ca dirijor invitat principal. El a dezvoltat o relație minunată cu Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg, unde este dirijor invitat, revenind în fiecare sezon din 2014 și este mândru că este unul dintre puținii dirijori britanici – și singurul galez – care a avut onoarea de a lucra cu orchestra în aproape 150 de ani de istorie. 

   În 2018, Simon a fost distins cu Premiul Orchestrei votat de membrii Orchestrei Simfonice București în cadrul primului Concurs Internațional de Dirijat al Institutului de Muzică București. În ianuarie 2018, Simon a fost onorat de guvernul slovac prin acordarea unei „Diplome de apreciere” în semn de recunoaștere a meritelor extraordinare în dezvoltarea relațiilor de prietenie cu Republica Slovacă. 

   Simon continuă să fie la mare căutare în toată Europa și nu numai și are un program activ în Marea Britanie ca dirijor și director artistic al „Southern Sinfonia”. Cele mai importante momente din 2020 includ vizite de întoarcere atât în ​​Slovacia, cât și la Sankt Petersburg, alături de lansarea unui nou sezon de concerte cu Southern Sinfonia în sudul Angliei.

   

   Opriți războiul!

 

Între astronaut și medic Danil Răceu a ales un hobby: muzica

    Începutul acestui an a fost sumbru pentru Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare. Doctorul în muzică Danil Răceu trecea la cele veșnice cu o zi înainte de a împlini 62 de ani. Danil a fost primul violonist al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatii timp de 30 de ani din cei 40 petrecuți în mediul cultural sătmărean. El a coordonat și supravegheat orchestra în tot acest timp având și rolul de a înlocui dirijorul în cazuri excepționale. Într-un cuvânt el a fost concertmaistru.

 

   La nici 5 luni distanță de despărțirea de concertmaistru, colegii săi au simțit nevoia să-și readucă aminte de învățămintele maestrului și ne oferă joi, 9 iunie, de la ora 18,30, pe scena instituției de cultură sătmărene, un „Concert in memoriam Dr. Danil Răceu”. Pentru acest concert sunt valabile abonamentele cu nr. 44.

  Theo Wolters, dirijorul acestui concert, s-a născut în Țara de Jos (Olanda), în 1955. La o vârstă fragedă a început să cânte la trompetă cu trupa locală, al cărei dirijor era tatăl său. Ulterior a studiat trompeta la Conservatoriul din Maastricht și a absolvit cu distincție. În timpul studiilor, a fost prima trompetă la Orchestra Filarmonică Overijssel și Orchestra Filarmonică Essener din Germania, între 1975 și 1979. Din 1979 a lucrat pentru Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam până în 2008. În același timp, a urmat cariera de orchestră a luat lecții de dirijor de la Pieter Stalmeier și Roberto Benzi.

   Ca solist nu putea fi altcineva decât fiul lui Danil, violonistul Vlad Răceu, despre al cărui talent și a cărui carieră am mai scris în aceste pagini. Concertul debutează cu The Lark Ascending, o lucrare scurtă, într-o singură mișcare, a compozitorului englez Ralph Vaughan Williams, inspirată din poemul cu același nume din 1881 al scriitorului englez George Meredith. A fost inițial pentru vioară și pian, finalizată în 1914, dar nu a fost interpretată până în 1920. Compozitorul a reelaborat-o pentru vioară solo și orchestră după primul război mondial. Această versiune, în care lucrarea este cunoscută în principal, a fost interpretată pentru prima dată în 1921. Este subtitrată „A Romance”, un termen pe care Vaughan Williams l-a favorizat pentru muzica lentă contemplativă.

Vaughan Williams cam pe vremea compoziției The Lark Ascending

Lucrarea a câștigat o popularitate considerabilă în Marea Britanie și în alte părți și a fost mult înregistrată între 1928 și astăzi.

   Fratres pentru vioară, orchestră de coarde și percuție (1992), lucrarea compozitorului estonian Arvo Pärt, va fi a doua audiție a celor ce vor fi prezenți în sala filarmonicii sătmărene, iar în ultima sa parte concertul se va încheia cu „Simfonia nr. 6, Patetica, în si minor” a celebrului Piotr Ilici Ceaikovski.

 

   Săptămâna muzicală pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti va debuta însă marți, 7 iunie, de la ora 18,30, cu un „Concert cameral” în care sunt valabile abonamentele cu nr. 43 și în care ne vom reîntâlni cu „Sonata pentru flaut și pian” a lui Constantin Silvestri, „Introducere și allegro pentru flaut solo” a lui Dinu Lipatti, „Sonatina pentru flaut și pian” a lui Henri Dutilleux și „Syrinx pentru flaut solo” a lui Claude Debussy. La flaut vom avea ca invitată pe solista Ada Trandafir, urmând ca la cele două compoziții unde este implicat și pianul să fie însoțită de Daniela Petran.

    

 Trandafir în floarea soarelui

Profil Născut: 23 ianuarie 1960 Sibiu Studii: Academia de Muzică “Alexandru Dima” din Cluj Napoca Familie: căsătorit, un băiat Danil Răceu este concertmaistru al Filarmonici Dinu Lipatti, iar de curând şi-a luat doctoratul în muzică. A cântat de-a lungul carierei alături de muzicieni internaţionali de mare valoare şi sub bagheta unor dirijori consacraţi Danil Răceu a început să studieze vioara la vârsta de 5 ani. „Tata a fost cel care m-a îndrumat pe acest drum, el fiind un om cu vădite preocupări intelectuale”, rememorează muzicianul. A absolvit Liceul de Muzică din Sibiu, unde pe lângă vioară a studiat şi pianul. “De fapt, în adolescenţă mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat să cânţi sau, mă rog, cred că am încercat să-mi dau seama. Am fost însă fascinat şi de muzica rock a acelor ani şi, ca orice tânăr, visam chiar să am propria formaţie, lucru care s-a şi realizat până la urmă. Era perioada în care trupe precum Led Zeppelin, Deep Purple, Phoenix sau Sfinx entuziasmau imaginaţia oricărui tânăr rebel”, afirmă Danil. La Satu Mare a ajuns în 1982, după absolvirea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, în urma repartiţiei, dar pentru că soţia lui este sătmăreancă şi lucrează tot la Filarmonica din oraş. O perioadă a fost profesor de muzică la şcoala cu profil suplimentar de muzică, actualul Liceu de Artă „Aurel Popp”, iar din 1990 este concertmaistru al Filarmonicii din Satu Mare. A cântat pe scene din toată lumea Împreună cu Filarmonica “Dinu Lipatti”, Danil a participat la numerose turnee internaţionale şi a avut privilegiul să cânte pe scene importante ale lumii, împreună cu muzicieni valoroşi şi sub bagheta unor dirijori consacraţi. ”Am bătut Europa în lung şi în lat, însă am concertat şi în Asia. Japonia este ţara care m-a impresionat cel mai mult”, susţine muzicianul. De curând, Danil şi-a luat doctoratul în muzică, fiind printre puţinii angajaţi ai Filarmonicii sătmărene cu un asemnea titlu. “Recunosc că sunt un tip perfectionist şi mi-a plăcut tot timpul să fac un pas înainte în specializarea mea”, încheie Danil Răceu. Ce-i place Îi place foarte mult să citească cărţi de beletristică, de specialitate, dar şi cărţi despre societăţi secrete. Îi place să facă cuvinte încrucişate şi se uită şi emisiunile sportive. „Dacă înainte mai ieşeam la un fotbal sau la un tenis de câmp, momentan mă rezum doar să privesc aceste sporturi la televizor” spune Danil. Ce nu-i place Nu-i place suficienţa. „Este ceea care ne omoară în toate domeniile de activitate, cu atât mai mult în muzică. În rest nu prea am lucruri care să nu-mi placă. Mă ghidez după conceptul „Viaţa este frumoasă şi merită trăită“”, afirmă muzicianul. Care este starea actuală a Filarmonicii sătmărene? D.R – Momentan situaţia este una... albastră. Din păcate, perspectivele nu sunt foarte încurajatoare, poate şi datorită faptului că, pentru aleşii noştri, cultura şi muzica nu sunt prioritare. Dacă v-aţi mai naşte odată tot pentru muzică aţi opta? D.R – Nu sunt sigur. Mai în glumă, mai în serios cred că sunt meserii mai serioase, cum ar fi de pildă ceea de astronaut sau anumite ramuri ale medicinei. Pe de altă parte, cred că meseria de muzician n-ar trebui să fie o profesie, ci mai degrabă un hobby pe care să-l faci după de vii de la serviciu.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/satu-mare/danil-raceu-doctor-muzica-1_50ad90957c42d5a663976509/index.html

 

 

Sergey Simakov și Vlad Răceu revin pe scerna Filarmonicii Dinu Lipatti după 8 luni

    Vioara sămtăreanului Vlad Răceu se simte bine sub bagheta dirijorului german de origine rusă Sergey Simakov. Mărturisesc că am avut intenția să-i scriu numele Serghei Simacov, dar faptul că el însuși și-a „englezit” numele mă face să-i respect doleanța. Despre biografia celor doi am mai scris cu alte prilejuri așa că, cei interesați, pot da o simplă căutare pe site-ul nostru sau pe blogul meu (ienasoiu.blogspot.ro) pentru a afla amânunte.

 

   Așadae „Concertul simfonic” de joi, 20 ianuarie, îi va avea în centru atenției pe cei doi artiști de excepție, artiști ce ne vor delecta cu „Concert pentru vioară și orchestră în Re Major” a lui Erich Korngold și „Simfonia a II-a în Du Major” a lui Robert Schumann. Sunt valabile abonamentele cu nr. 22.

 

   Despre Schumann numai cine nu-i pasionat de muzica de calitate nu știe așa că, pentru săptămâna aceasta, am ales să povestim despre  cel supranumit „părintele muzicii de film”, titlu pe care îl împarte cu Max Steiner și Alfred Newman, și a cărei lucrare a fost compusă în 1945 și interpretată pentru prima oară abia în 1947, când zăngănitul  armelor nu a mai impietat asupra calității sunetelor.

    Erich Wolfgang Korngold

    A fost un compozitor de muzică de film și de muzică clasică romantică al secolului XX. În ciuda faptului că, atunci când a murit, stilul său compozițional era considerat demodat, muzica sa a început să trezească din nou interes în ultimii ani.

   Korngold a câștigat premiul Oscar pentru muzica din filmul The Adventures of Robin Hood în 1938, unanim considerată una dintre cele mai bune coloane sonore din istorie. Muzica sa pentru Anthony Adverse (1936) a câștigat și ea Oscarul. Totuși, la vremea respectivă, premiul era acordat directorului departamentului de muzică al studioului care a produs filmul și nu compozitorului (ca o coincidență, anul în care Korngold a câștigat premiul pentru Robin Hood a fost primul an în care premiul era acordat compozitorului și nu directorului departamentului de muzică).

    Erich Wolfgang Korngold s-a născut în Brünn, Moravia (Austro-Ungaria, astăzi Brno, Republica Cehă) pe 29 mai 1897 ca al doilea fiu al lui Dr. Julius Korngold și al soției sale, Josephine, dar a crescut în Viena de la varsta de 4 ani, când tatăl său a devenit succesor al celebrului critic de muzică Eduard Hanslick de la ziarul Neue Freie Presse (Noua presă liberă). Erich a început să cânte la pian de la o vârstă foarte mică și a compus primele sale lucrări originale în 1905. În 1906, după ce fiul său a demonstrat o înclinație fenomenală pentru muzica, tatăl său - la sugestia compozitorului Gustav Mahler - l-a ales pe celebrul compozitor Alexander von Zemlinsky să-i fie mentor.

   Tânărul "copil-minune" a devenit cunoscut publicului în 1910 cu premiera mondială a baletului pantomimă în două acte Der Schneemann (Omul de zăpadă) la Opera din Viena. Această senzație a fost urmată câteva luni mai târziu cu premiera de la Munchen al Trioului pentru pian. Minunați de abilitățile acestui copil-minune, cunoscătorii de muzica ai vremii au început imediat să îi promoveze muzica. 

 

   În 1911, Artur Schnabel a interpretat la premieră Sonata pentru Pian Nr. 2 în Mi minor, a lui Erich. În același an Artur Nikisch a prezentat în premieră mondială prima lucrare orchestrală a lui Erich, Schauspiel Ouvertüre,  în Leipzig, demonstrând talentul lui Erich de a compune muzică orchestrală. În 1913, 'Sinfonietta în si Major, a lui Erich a avut premiera la Viena sub bagheta lui Felix von Weingartner, iar mai târziu Sonata pentru Vioară în Sol major a avut premiera la Berlin în interpretarea lui Karl Flesch și Artur Schnabel, demonstrând măiestria lui Erich de a compune atât muzică orchestrală cât și muzică de cameră.

   In 1916 Erich a devenit un respectat compozitor de operă prin succesul instantaneu al celor două opere într-un act Der Ring des Polykrates și Violanta, a căror premieră a avut loc la Munchen. În anul următor Cvartetul Rose a interpretat la Viena în premieră Sextetul pentru Coarde în Re Major. În 1920 a fost prezentată muzica inspirată din piesa lui Shakespeare, Much Ado for Nothing (Mult zgomot pentru nimic), și a avut loc premiera mondială a triumfului său, opera Die tote Stadt (Orașul mort), la Hamburg și Köln, inspirat după romanul lui Georges Rodenbach, Bruges-la-morte. În următorii ani, Korngold a început să adapteze operete și, în același timp, a continuat să compună lucrări originale, inclusiv Cvartetul pentru coarde și Concertul pentru pian de mână stângă interpretat de Paul Wittgenstein. 

 

   În 1927 a avut loc premiera celei de-a patra opere a lui Korngold, Das Wunder der Heliane, pe care el o considera cea mai importantă lucrare a sa. Totuși, spre deosebire de opera Jonny spielt auf a lui Krenek, opera lui Erich nu a avut același succes precum operele sale precedente iar el a simțit un sentiment de dezamăgire, mai ales că opera lui Krenek a devenit opera anului. Acest eșec s-a datorat schimbării de gusturi al publicului vienez, care a început să prefere lucrările moderne.

   După ce a primit titlul de profesor al Academiei de Muzică din Viena, Korngold a colaborat în 1929 cu Max Reinhardt pentru adaptarea operetei Die Fledermaus a lui Johann Strauss II în Berlin. În aceeași perioadă au loc premierele unor noi lucrări ale lui Korngold, cum ar fi Suita pentru două viori, violoncel și pian (mână stângă), și a treia Sonata pentru Pian. În 1932 a avut loc premiera lucrării Baby-Serenade, în care Korngold a folosit pentru prima dată elemente de muzică jazz. În același an a început să lucreze la a cincea sa opera, Die Kathrin.

   În 1934, la cererea lui Max Reinhardt, care deja lucra în Statele Unite, Korngold a venit la Hollywood pentru a adapta muzica lui Mendelssohn, Visul unei nopți de vară, pentru versiunea cinematografică a lui Max Reinhardt, A Midsummer Night's Dream. Un an mai târziu, în timpul celei de-a doua vizite la Hollywood, Korngold a compus muzica pentru filme produse de studiourile Paramount Pictures și Warner Bros. La puțin timp după aceea, a semnat un contract exclusiv cu Warner Bros., devenind astfel unul din primii compozitori celebri la nivel mondial care să lucreze la Hollywood. Prima sa coloană sonoră originală a compus-o în 1935 pentru filmul Captain Blood, film care a ajutat la lansarea carierei lui Errol Flynn, iar în 1936 a compus muzica din filmul Anthony Adverse, care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră. 

 

   Deși se afla sub contract cu Warner Bros., Korngold trăia în două lumi, compunând coloane sonore în Hollywood și încercând în același timp să își mențină popularitatea sa în Europa. În 1938, formarea Anschluss-ului în Austria de către Germania nazistă l-a luat pe Korngold prin surprindere. Pentru a-și salva familia, Korngold i-a mutat în Statele Unite și a ales să compună în mod regulat coloane sonore, jurând să nu mai compună lucrări clasice până la căderea de la putere a lui Hitler. Prima sa coloană sonoră în calitate de exilat în Statele Unite, The Adventures of Robin Hood, i-a adus al doilea premiu Oscar. Până în 1946 Korngold a compus predominant muzică de film, folosindu-și salariul pentru a-și ajuta prietenii care fugeau din Europa pentru a scăpa de tiranie. Printre coloanele sale sonore se numără The Prince and the Pauper (1937), Juarez (1939), The Sea Hawk (1940), The Sea Wolf (1941), King's Row (1941) și Deception (1946).

Începand cu 1946, o dată cu premiera Cvartetului pentru coarde Nr. 3, Korngold și-a luat adio de la industria cinematografică de la Hollywood și a încercat să se întoarcă la muzica de scenă. Folosind elemente din coloanele sale sonore, Korngold a compus Concertul pentru violoncel în Do Major, Concertul pentru vioară în Re Major și Serenada Simfonică.

   Familia Korngold a decis să revină în Europa în toamna anului 1947 dar planurile au fost amânate deoarece Korngold a suferit un atac de cord pe 9 septembrie 1947. Erich a ajuns în cele din urmă în Austria în 1949, pentru prima dată după plecarea sa din 1938. În 1950, sub conducerea lui Wilhelm Furtwaengler, a avut loc premiera Serenadei Simfonice în Si Major, care a fost primită cu succes la Filarmonica din Viena. Totuși, alte lucrări ale sale nu au avut un public numeros iar părerile criticilor nu erau favorabile. Gusturile muzicale ale vienezilor au evoluat în absența lui Korngold. Korngold s-a considerat uitat și subapreciat, așa că a părăsit țara sa natala. A revenit în Statele Unite profund dezamagit. 

 

   A făcut un al doilea drum spre Europa în 1954, când a avut loc premiera Simfoniei în Fa Diez. După ce a fost din nou dezamăgit cu eșecul lucrării Die stumme Serenade, a călătorit la Munchen pentru a lucra la un ultim film, Magic Fire, un film biografic despre Richard Wagner, produs de Republic Pictures.

   În 1955 Korngold a suferit un atac cerebral, ceea ce l-a lăsat parțial paralizat. Apoi, în 1957, la vârsta de 60 de ani, cu a doua simfonie și a șasea operă planificate, Korngold a decedat la 29 noiembrie în urma unei tromboze cerebrale.

   Institutul American de Film a poziționat coloana sonoră a lui Korngold pentru The Adventures of Robin Hood pe locul 11 în topul celor mai bune coloane sonore din istorie.