Seară de arii din opere și operete

    Wolfgang Amadeus Mozart, Robert Schumann, Frédéric Chopin, Gioachino Rossini, Joseph Haydn și Giacomo Meyerbeer sunt cei ale căror creații ne vor bucura simțurile joi seara, de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 24 sau a biletului procurat de la sediu, la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti.

   Invitații acestei seri sunt clujenii Köpeczi Sándor (voce bas) și Balázs Demény (pian). Cu ei ne vom transporta în acea lume mirifică a timpurilor fără etalon, a întâmplărilor negestionate de cotidian, a poveștilor adevărate sau mai puțin reale desprinse din lumea bibliotecilor sau a sălilor de teatru. De acea lume cu greu ne vom debarasa. Părăsirea edificiului cultural nu va coincide cu revenirea la viața de zi cu zi. Pașii noștri către casă vor fi însoțiți de amintirea unor triluri care ne-au impresionat mai mult. Trecătorii ne vor surprinde fredonând încet pasaje din ariile preferate...

   Despre viața și activitatea lui Balázs Demény am relatat în această pagină în 7 decembrie 2020. De atunci consacratul pianist ne-a mai vizitat în două rânduri, ultima dată acum un an când ne-a oferit o neuitată seară Chopin. Nici despre basistul Köpeczi Sándor nu putem spune că este pentru prima oară la Satu Mare. În octombrie lui 2021, alături de corul Filarmonicii din Tg. Mureș, a umplut cu vocea sa Catedrala Romano- Catolică din municipiul nostru.

     Köpeczi Sándor

    Basistul în vârstă de 34 de ani s-a născut la Cluj-Napoca. Aici a absolvit Liceul de Muzică și Academia de Muzică Gheorghe Dima, unde s-a specializat în pian ca elev al lui Tibor Pap și Csiki Boldizsár. Și-a început cariera de cântăreț în urmă cu unsprezece ani la corul Filarmonicii de Stat Transilvania, iar în prezent este absolvent al Academiei de Muzică din Cluj.

   Din stagiunea 2018/19 și până în toamna anului trecut a fost membru al Operei Maghiare din Cluj, iar în urmă cu trei ani a debutat și la Budapesta, la Opera Maghiară, la seara jubiliară a lui Mihály Kálmándy. În prezent, după spusele sale, este solist la Bayerische Staatsoper din Munchen. Deocamdată pe site-ul operei bavareze compatriotul nostru nu apare nici ca solist, nici ca membru al corului, deci nu vă putem oferi date suplimentare. Știm cu toții încetineala cu care se mișcă IT-iștii de la instituțiile culturale de la noi. Se pare că nu numai la noi.

   A debutat pe scena internațională ca solist vocal în 2014, la premiera mondială a operei contemporane Bizánc (Kalil) de Selmeczi György, spectacol care a făcut parte din Festivalul de Operă Miskolc, Ungaria. De atunci, repertoriul său liric s-a îmbogățit cu roluri precum Sparafucile (Rigoletto), bătrânul evreu (Samson și Dalila), comandant (Don Giovanni), Sacristan (Tosca), Bartolo (Nunta lui Figaro), Ferrando (Trubadurul), Colline (Boema), José Castro și Billy Jackrabbit (Fata din Far-West) sau Lodovico (Otello). Apropo de repertoriul vocal-simfonic, Sándor a interpretat Requiem de Mozart, Requiem de Dvořak, Requiem Parastas de Marțian Negrea și Damnarea lui Faust de Berlioz.

 

   Franz Joseph Haydn

 

  A fost un compozitor austriac. Alături de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalități muzicale ale epocii clasice vieneze. A fost unul din cei mai influenți maeștri ai tradiției muzicale din Europa apuseană. Este autorul melodiei imnului național al Germaniei, compusă inițial în onoarea împăratului Francisc al II-lea al Austriei în timpul războaielor napoleoniene și introdusă apoi ca „mișcare a doua” în cvartetul de coarde cunoscut sub numele de ”Cvartetul imperial”.

   Joseph Haydn s-a născut pe 31 martie 1732 în Rohrau an der Leitha, un sat la răsărit de Viena, provenind dintr-o familie modestă. Tatăl lui, Mathias Haydn, era rotar, iar mama, Anna Maria Koller, fusese înainte de a se căsători bucătăreasă la familia contelui Karl Anton Harrach. La vârsta de opt ani, Joseph Haydn este admis în corul catedralei din Viena "Stephansdom" unde cântă până la vârsta de 17 ani când, fiind în schimbare de voce, este concediat. În perioada 1749-1759, timp de zece ani, Joseph Haydn își câștigă existența ca muzician liber. Studiază ca autodidact teoria muzicală și contrapunctul și primește ocazional lecții de la compozitorul italian Nicola Porpora. În acest timp începe să compună diverse bucăți muzicale. În 1755 este angajat de baronul Karl Josef von Fürnberg, pentru care compune primele sale cvartete de coarde. Din anul 1759 funcționează ca director muzical în serviciul contelui Ferdinand Maximilian von Morzin în Lukawitz în apropiere de orașul Pilsen. Aici se căsătorește în 1760 cu Maria Anna Keller. Anul 1761 reprezintă un punct de cotitură în viața lui Joseph Haydn, fiind angajat în serviciul familiei Eszterházy în calitate de conducător muzical secund iar, din 1765, va prelua poziția de  șef de orchestră.

   Haydn diversifică și mărește componența orchestrei la circa 30 de instrumentiști și, cu toate obligațiile ce decurgeau din funcția avută, se bucura de suficientă libertate să experimenteze cu orchestra, să-și dezvolte și să-și perfecționeze propriul său stil, așa cum mărturisește el însuși într-o convorbire cu primul său biograf, Georg August Griesinger. În această izolare creatoare, Haydn pune bazele a două genuri importante ale muzicii clasice, simfonia și cvartetul de coarde și compune un mare număr de piese muzicale simfonice, opere și muzică de cameră. 

   După moartea prințului Nikolaus Joseph Esterházy în anul 1790, urmașul acestuia desființează orchestra. Haydn primește o pensie permanentă de 1.400 guldeni și se mută la Viena. Acceptă oferta impresarului englez, Johann Peter Salomon, pentru a dirija un ciclu de concerte la Londra în stagiunea 1791/92. Succesul extraordinar obținut în metropola engleză îi aduce o a doua invitație pentru stagiunea 1794/95. În Londra compune 12 simfonii - Simfoniile Londoneze - și șase cvartete de coarde care constituie unele din cele mai importante creații ale sale. La Londra, Haydn redescoperă genul vocal simfonic-oratoriu, gen pe care îl mai abordase o singura data compunând oratoriul „Întoarcerea lui Tobias”. Haydn compune la Londra alte două oratorii, lucrări ce devin reprezentative pentru creația sa: "Creațiunea" și "Anotimpurile". Cele mai cunoscute dintre simfoniile londoneze sunt: „Simfonia surpriză”, „Simfonia cu lovitură de timpan”, Simfonia "Militară" și „Simfonia Ceasornicul”.

   Despre Anglia, Haydn știa doar câteva lucruri: cum ar fi faptul că Mozart la doar nouă ani a cucerit Londra; Händel a trăit o bună parte din viață și a murit la Londra; tot acolo, Haydn avea un editor, Forster, care îi tipărise câteva cvartete și simfonii pentru care primise un onorariu apreciabil. Contractul pe care l-a semnat Haydn prevedea douăzeci de concerte pe care urma să le dirijeze. Fiecare concert trebuia să conțină o audiție a unei lucrări noi proprii. Haydn trebuia să compună o operă lirică pentru directorul de teatru Gallini, co-asociatul lui Salomon; și încă șase simfonii noi pentru concertele organizate de Salomon. În data de 15 decembrie 1790 Haydn a părăsit Viena însoțit de Salomon, îndreptându-se spre Londra; au călătorit prin Munchen, Wallerstein, Bonn și Calais, de unde s-au îmbarcat pe un vas mai mic, care făcea cursa între coasta Franței și cea a Angliei. Au ajuns în Londra în data de 2 ianuarie 1791. Haydn s-a stabilit în aceeași casă în care a trăit Salomon, iar mai târziu datorită zgomotului existent s-a mutat într-o suburbie. Viața muzicală din Londra era activă și variată, și îmbogățită de un flux constant de artiști din străinătate. Despre activitățile lui Haydn există scrisorile sale către Genzinger și Polzelli precum și observațiile și anecdotele notate în carnețelele sale proprii. La data de 7 februarie 1791 a avut loc prima seară muzicală în care s-a cântat o operă a compozitorului mult așteptat de amatorii de muzică; nu a fost prima simfonie londoneză, ci o lucrare mai veche, o cantată scrisă cu zece ani în urmă, cantata „Ariana la Naxos”.

   Primul concert simfonic - din seria de douăzeci de concerte prevăzute în contract - a avut loc pe data de 11 martie 1791. În vederea evenimentului reprezentat de ciclul de concerte al lui Haydn, numărul instrumentiștilor a fost ridicat la patruzeci și unu: șaisprezece viori, șase viole, patru violoncele, patru contrabasuri, apoi instrumentele de suflat și instrumentele de percuție. Pentru concertul simfonic de deschidere, Haydn a compus primele două simfonii din seria celor douăsprezece compuse la Londra în cadrul celor două călătorii efectuate. Prim violonistul era Salomon. La Londra, nu se introdusese încă obiceiul ca dirijorul să dirijeze de la pupitru, astfel încât Haydn a dirijat de la pian, „punctând din când în când armonia prin acorduri” . Programul primului concert simfonic a fost alcătuit din două părți: în prima parte s-a regăsit o simfonie compusă de Mozart, iar în partea a doua s-au regăsit primele două simfonii londoneze, simfonia nr. 93 și simfonia nr. 94. Între cele două simfonii din partea a doua a concertului s-a intercalat un „catch în gen italian scris de Haydn, lucrare compusă pentru șapte voci” .Primul concert susținut de Haydn în Londra a avut un succes desăvârșit; publicul englez cunoscut drept un public rece, a fost mai mult decât mulțumit.

   Cele douăzeci de concerte prevăzute au continuat cu regularitate pe toată durata primăverii și a verii anului 1791, unul pe săptămână. În acest interval s-au cântat cele șase simfonii compuse atunci la Londra, dar și numeroase simfonii vechi, necunoscute publicului londonez. În cadrul fiecărui concert, la cererea publicului care era din ce în ce mai dornic de piese noi, au fost interpretate cvartete, cantate, serenade și o multitudine de alte lucrări improvizate de către compozitor.

   Prezența lui Haydn la Londra a stârnit multă simpatie, astfel încât numeroase persoane din diferite cercuri sociale au cerut autorităților să „facă un gest, ceva care sa demonstreze public admirația și recunoștința Angliei față de marele artist”. Astfel, Haydn a fost numit doctor honoris causa al Universității Oxford. Evenimentul s-a desfășurat în zilele de 5,6 și 7 iulie 1791. Numirea propriu-zisă a avut loc în ultima zi a evenimentului, 7 iulie. Teza de doctorat pe care a prezentat-o Haydn a fost un Canon cancrizans. Cele trei zile muzicale s-au încheiat fiecare cu câte un concert simfonic în care s-au interpretat lucrări ale compozitorului. În ultima seară a fost executată „Simfonia nr. 92 Oxford”, în sol major. Această lucrare a fost compusă în anul 1783, la Esterhaz, însă poartă acest nume deoarece aici a fost locul primei audiții.

   Ultimul concert susținut de Haydn la Londra în prima sa călătorie a fost cel din ziua de 15 iunie 1792. După acesta, Haydn s-a întors la Viena, însă pentru puțin timp, deoarece, în vara anul 1793 o nouă ofertă trimisă din Londra de Salomon a ajuns la Viena. Oferta cuprindea un nou contract în care erau prevăzute numeroase evenimente muzicale dar și compunerea unui alt ciclu de șase simfonii. Haydn a acceptat oferta lui Salomon; a două călătorie la Londra era stabilită pentru începutul anului 1794.

   În data de 15 ianuarie 1794, compozitorul a plecat spre Anglia; a ajuns în capitala în data de 4 februarie 1794. Cel de-al doilea turneu din Londra a durat optsprezece luni. Timp de un an și jumătate, Haydn a susținut alte douăsprezece concerte simfonice, douăzeci de concerte cu program variat și a luat parte la nenumărate manifestări muzicale. În cele douăsprezece concerte simfonice, programul prevedea șase lucrări „inedite” ca și în cazul primei călătorii, compuse special pentru al doilea turneu din Anglia. Simfoniile acestea poartă numerele 99-104, completează ciclul celor douăsprezece simfonii „londoneze” și încheie întreaga creație simfonică a compozitorului. Din seria simfoniilor nr. 99-104, simfonia nr. 99 a fost compusă la Viena, în vara anului 1793. Celelalte au fost compuse la Londra în anii 1794-1795.

   La a doua sa venire în Londra, Haydn a fost primit cu aceeași căldură ca și în prima călătorie. Diferența a constat în faptul că de această dată, scopul compozitorului nu a mai fost acela de a cuceri publicul, ci de a-și stabili o reputație incontestabilă.

   Aceste două experiențe au schimbat viziunea compozitorului despre lumea din jur, dar și modul său componistic. Haydn însuși a realizat schimbarea structurală realizată atât în interiorul său cât și în creația sa, astfel a numit ultimele sale șase simfonii „simfonii de tranziție” .

   Seria simfoniilor nr. 99-104 se diferențiază de precedentele șase simfonii londoneze prin elemente inovatoare ce apar în esența lor; putem vorbi de o „neobișnuită nuanță de tristețe” , unde simțul ludic cu care ne-a obișnuit compozitorul cedează în favoarea seriozității. Nu se poate spune că temele ultimelor simfonii sunt depresive, însă putem spune că sunt mai profunde.

   A doua călătorie în Anglia a compozitorului a luat sfârșit în data de 15 august 1795.

   Joseph Haydn moare la Viena pe 31 mai 1809.

Opriți războiul!

 

Concert festiv „Asociația absolvenților veterani” la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti

    La împlinirea a 30 de ani de la înființarea „Asociației absolvenților veterani” (sediu în piața Jean Calvin nr. 2) la Filarmonica Dinu Lipatti, va suna clopoțelul deschiderii ediției jubiliare.

   În 1992, la inițiativa unor însuflețiți absolvenți ai învățământului liceal din municipiul Satu Mare a luat ființă această asociație care, contrar pesimiștilor a dăinuit peste ani și se înscrie printre cele 150.913 asociații din România dintre care 2.416 asociații sunt de aici din județul nostru.

   Principalul scop al înființării acestei asociații este crearea posibilităţii de a se întâlni a foștilor absolvenți ai liceelor din Satu Mare adunați de pretutindeni și păstrarea tradițiilor zonei Satu Mare. Cu aceste ocazii anual se organizează expoziții de pictura, sculptură, fotografii, documente legate de tradițiile școlare sătmărene precum și expozitii de cărți scrise de scriitori și poeți sătmăreni, de multe ori cu prezența artiștilor. Se bucură de un mare succes și proiectarea fotografiilor și inregistrărilor video din trecutul întâlnirilor absolvenților veterani. Cu aceasta ocazie anual se intălnesc în jur de 2000-2500 de absolvenți răspândiți în lumea intreaga, care au studiat în Satu Mare.

   Anul acesta în parteneriat cu Asociația Absolvenților Veterani s-au implicat în eveniment și Primăria Satu Mare prin Filarmonica Dinu Lipatti. Astfel, vineri 8 iulie, de la ora 17 va avea loc 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐟𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐣𝐮𝐛𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐚 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐥𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐢.

   Programul este bogat în conținut și cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven („Largo e mesto” din „Sonata nr. 7 în re major”), Jules Massenet („Meditație” din „Thaïs”), Antonio Vivaldi (pasaje din ciclul „Anotimpurile”) și Robert Schumann (partea întâi din „Carnavalul Vienez”). Intrarea este liberă.

   Îi vom avea ca interpreți pe profesorul universitar din Debrețin dr. Duffek Mihály la pian (Beethoven, Massenet și Schumann), clujeanca Ioana Forna la vioară (Massenet și Vivaldi), Kovács-Pistuka Emőke (vioară I), Alina Mija (vioară II), David Budean (violă), Dan Cătuna (violoncel), Simó Péter (contrabas) și Balaskó Balázs (clavecin).

   Țin minte că pe la mijlocul deceniului al optulea din mileniul trecut la Ateneul Român am ascultat pentru prima oară „Meditație” din „Thaïs” de Massenet în interpretarea regretatului violonist și compozitor român Vasile Filip. După cele aproape cinci minute ale pasajului n-am mai avut capacitatea să urmăresc în continuare concertul. Chiar dacă fizic nu am părăsit sala, mintea mea hălăduia prin sfere și stratosfere creându-mi senzația de libertate infinită și confort absolut. De-ale tinereții valuri gândesc acum...

   În ceea ce privește ciclul „Anotimpurile” lui Vivaldi vă pot cita că cele patru sezoane sunt un grup de patru concerte pentru vioară, fiecare dintre acestea conferind expresia muzicală a unui anotimp al anului. Au fost scrise în jurul anilor 1716–1717 și publicate în 1725 la Amsterdam, împreună cu opt concerte suplimentare, ca „Il cimento dell'armonia e dell'inventione” (Simbioza dintre armonie și invenție).

   „Anotimpurile” este cea mai cunoscută dintre operele lui Vivaldi. Deși trei dintre concerte sunt complet originale, primul, „Primăvara”, împrumută modele de la simfonia în primul act a operei contemporane lui Vivaldi „Il Giustino” (intraductibil, ceva de genul „Iustinul”). Inspirația concertelor nu este din zona rurală din preajma ținutului Mantua, așa cum se presupunea inițial, unde locuia Vivaldi la vremea respectivă, deoarece, potrivit lui Karl Heller au fost scrise încă din 1716–1717, iar Vivaldi a fost angajat la curtea din Mantua abia în 1718.

   Ciclul a fost o revoluție în concepția muzicală. În acesta Vivaldi reprezenta pâraie curgătoare, păsări cântătoare (de diferite specii, fiecare caracterizată în mod specific), un păstor și câinele său care latră, muște zumzăitoare, furtuni, dansatori beți, povești vânătorești (atât spuse de vânători, cât și de vânat, adică punctul de vedere al prăzii), peisajele înghețate și focurile calde de iarnă.

   În mod neobișnuit pentru perioadă, Vivaldi a publicat concertele însoțite de sunete (posibil scrise de compozitor însuși), care a elucidat ce a fost menit să evoce în spiritul fiecărui anotimp. Prin urmare, concertele sunt unul dintre cele mai vechi și mai detaliate exemple ale ceea ce ar urma să fie numit program de muzică. Cu alte cuvinte, muzică cu element narativ. Vivaldi s-a chinuit foarte mult să-și raporteze muzica la textele poeziilor, traducând direct liniile poetice în muzica de pe pagină. De exemplu, în secțiunea din mijloc a „Primăverii”, când doarme păstorul, câinele său care latră poate fi auzit în secțiunea de viola. Muzica este în altă parte evocatoare similară a altor sunete naturale. Vivaldi a împărțit fiecare concert în trei mișcări (rapid - lent - rapid) și fiecare sonet legat în trei secțiuni.

 Dr. Duffek Mihály

    Născut la Debrețin și-a definitivat studiile la „Academia de Muzică Liszt Ferenc” facultatea din Debrețin, unde a avut ca profesori de pian pe d-na Ilona P. Nagy (1975) și d-l Kornél Zempléni (1979). În completare a studiat și la Facultatea de Management a Universității de Științe Agricole din Debrecen.

    Fost director și apoi decan al Facultății de Muzică 1992-2017. între 1990-2018 a fost șeful Departamentului pian. La catedra de pian a Facultății de Muzică a predat discipline de metodologie pian, perfecționare profesională, conducerea concursurilor naționale de pian. Este membru al scenei concertelor interne și internaționale în calitate de solist la pian, artist de cameră și acompaniament de cor. În această calitate, pe lângă scenele maghiare, a susținut concerte în Slovacia, Slovenia, România, Bulgaria, Austria, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Italia, Lituania, Finlanda, Germania, Franța, Spania, Marea Britanie, Japonia, Belgia și Statele Unite. Este lector invitat la cursurile de formare continuă a școlilor de muzică din Ungaria, iar în calitate de decan al Facultății de Muzică, a participat la transformarea și modernizarea învățământului superior de muzică maghiară și formarea profesorilor de muzică.

    La Universitatea de Vară din Debrecen, a ținut în mod regulat prelegeri în limbi străine despre muzică. Pe lângă Ungaria, a susținut și ține cursuri de master în Spania, Finlanda, Slovacia, Japonia și Coreea. A fost membru al juriului a numeroase concursuri de pian din Ungaria și Ucraina.

   Din 2011 este membru al programului de Științe ale Educației al Școlii Doctorale de Științe Umane, Facultatea de Arte, Universitatea din Debrețin. Membru extern al Consiliului de doctorat al Facultății de Arte a Universității din Pécs. Organizator de concursuri de pian, zile profesionale de pian, director fondator și instructor regulat al Academiei Internaționale de Vară a Tinerilor Muzicieni.

Ioana Forna

   Violonistei românce născută la Cluj i-a fost predată vioara de la vârsta de șapte ani de către mama sa și și-a continuat studiile la Școala de Muzică Sigismund Toduță din Cluj. Urmându-și visul, Ioana a ajuns la Londra pentru a studia la Royal College of Music, absolvind cu o diplomă de licență.

     O muziciană de cameră foarte pregătită, Ioana este liderul Cvartetului Sattler, cântând în mod regulat nu numai la Londra ci și în restul Europei. Pregătirea și colaborările Ioanei i-au permis să lucreze cu artiști de renume internațional, printre care Cvartetul de coarde Belcea, Cvartetul Vogler, Cvartetul de Arte Frumoase și Levon Chilingirian și, cel mai recent, Ioana a participat la Festivalul Sacconi condus de Cvartetul Sacconi. 

   Performanțele Ioanei ca muzician solo și de cameră au dus-o în locații precum St Martin-in-the-Fields, Cadogan Hall, Kings Place, Royal Festival Hall și Filarmonica Dinu Lipatti. Ca muzician orchestral, Ioana a cântat în festivaluri din întreaga lume, inclusiv Festivalul Castleton (SUA) sub conducerea maestrului Lorin Maazel și Orchestra Festivalului Chipping Campden.

 

Sergey Simakov și Vlad Răceu revin pe scerna Filarmonicii Dinu Lipatti după 8 luni

    Vioara sămtăreanului Vlad Răceu se simte bine sub bagheta dirijorului german de origine rusă Sergey Simakov. Mărturisesc că am avut intenția să-i scriu numele Serghei Simacov, dar faptul că el însuși și-a „englezit” numele mă face să-i respect doleanța. Despre biografia celor doi am mai scris cu alte prilejuri așa că, cei interesați, pot da o simplă căutare pe site-ul nostru sau pe blogul meu (ienasoiu.blogspot.ro) pentru a afla amânunte.

 

   Așadae „Concertul simfonic” de joi, 20 ianuarie, îi va avea în centru atenției pe cei doi artiști de excepție, artiști ce ne vor delecta cu „Concert pentru vioară și orchestră în Re Major” a lui Erich Korngold și „Simfonia a II-a în Du Major” a lui Robert Schumann. Sunt valabile abonamentele cu nr. 22.

 

   Despre Schumann numai cine nu-i pasionat de muzica de calitate nu știe așa că, pentru săptămâna aceasta, am ales să povestim despre  cel supranumit „părintele muzicii de film”, titlu pe care îl împarte cu Max Steiner și Alfred Newman, și a cărei lucrare a fost compusă în 1945 și interpretată pentru prima oară abia în 1947, când zăngănitul  armelor nu a mai impietat asupra calității sunetelor.

    Erich Wolfgang Korngold

    A fost un compozitor de muzică de film și de muzică clasică romantică al secolului XX. În ciuda faptului că, atunci când a murit, stilul său compozițional era considerat demodat, muzica sa a început să trezească din nou interes în ultimii ani.

   Korngold a câștigat premiul Oscar pentru muzica din filmul The Adventures of Robin Hood în 1938, unanim considerată una dintre cele mai bune coloane sonore din istorie. Muzica sa pentru Anthony Adverse (1936) a câștigat și ea Oscarul. Totuși, la vremea respectivă, premiul era acordat directorului departamentului de muzică al studioului care a produs filmul și nu compozitorului (ca o coincidență, anul în care Korngold a câștigat premiul pentru Robin Hood a fost primul an în care premiul era acordat compozitorului și nu directorului departamentului de muzică).

    Erich Wolfgang Korngold s-a născut în Brünn, Moravia (Austro-Ungaria, astăzi Brno, Republica Cehă) pe 29 mai 1897 ca al doilea fiu al lui Dr. Julius Korngold și al soției sale, Josephine, dar a crescut în Viena de la varsta de 4 ani, când tatăl său a devenit succesor al celebrului critic de muzică Eduard Hanslick de la ziarul Neue Freie Presse (Noua presă liberă). Erich a început să cânte la pian de la o vârstă foarte mică și a compus primele sale lucrări originale în 1905. În 1906, după ce fiul său a demonstrat o înclinație fenomenală pentru muzica, tatăl său - la sugestia compozitorului Gustav Mahler - l-a ales pe celebrul compozitor Alexander von Zemlinsky să-i fie mentor.

   Tânărul "copil-minune" a devenit cunoscut publicului în 1910 cu premiera mondială a baletului pantomimă în două acte Der Schneemann (Omul de zăpadă) la Opera din Viena. Această senzație a fost urmată câteva luni mai târziu cu premiera de la Munchen al Trioului pentru pian. Minunați de abilitățile acestui copil-minune, cunoscătorii de muzica ai vremii au început imediat să îi promoveze muzica. 

 

   În 1911, Artur Schnabel a interpretat la premieră Sonata pentru Pian Nr. 2 în Mi minor, a lui Erich. În același an Artur Nikisch a prezentat în premieră mondială prima lucrare orchestrală a lui Erich, Schauspiel Ouvertüre,  în Leipzig, demonstrând talentul lui Erich de a compune muzică orchestrală. În 1913, 'Sinfonietta în si Major, a lui Erich a avut premiera la Viena sub bagheta lui Felix von Weingartner, iar mai târziu Sonata pentru Vioară în Sol major a avut premiera la Berlin în interpretarea lui Karl Flesch și Artur Schnabel, demonstrând măiestria lui Erich de a compune atât muzică orchestrală cât și muzică de cameră.

   In 1916 Erich a devenit un respectat compozitor de operă prin succesul instantaneu al celor două opere într-un act Der Ring des Polykrates și Violanta, a căror premieră a avut loc la Munchen. În anul următor Cvartetul Rose a interpretat la Viena în premieră Sextetul pentru Coarde în Re Major. În 1920 a fost prezentată muzica inspirată din piesa lui Shakespeare, Much Ado for Nothing (Mult zgomot pentru nimic), și a avut loc premiera mondială a triumfului său, opera Die tote Stadt (Orașul mort), la Hamburg și Köln, inspirat după romanul lui Georges Rodenbach, Bruges-la-morte. În următorii ani, Korngold a început să adapteze operete și, în același timp, a continuat să compună lucrări originale, inclusiv Cvartetul pentru coarde și Concertul pentru pian de mână stângă interpretat de Paul Wittgenstein. 

 

   În 1927 a avut loc premiera celei de-a patra opere a lui Korngold, Das Wunder der Heliane, pe care el o considera cea mai importantă lucrare a sa. Totuși, spre deosebire de opera Jonny spielt auf a lui Krenek, opera lui Erich nu a avut același succes precum operele sale precedente iar el a simțit un sentiment de dezamăgire, mai ales că opera lui Krenek a devenit opera anului. Acest eșec s-a datorat schimbării de gusturi al publicului vienez, care a început să prefere lucrările moderne.

   După ce a primit titlul de profesor al Academiei de Muzică din Viena, Korngold a colaborat în 1929 cu Max Reinhardt pentru adaptarea operetei Die Fledermaus a lui Johann Strauss II în Berlin. În aceeași perioadă au loc premierele unor noi lucrări ale lui Korngold, cum ar fi Suita pentru două viori, violoncel și pian (mână stângă), și a treia Sonata pentru Pian. În 1932 a avut loc premiera lucrării Baby-Serenade, în care Korngold a folosit pentru prima dată elemente de muzică jazz. În același an a început să lucreze la a cincea sa opera, Die Kathrin.

   În 1934, la cererea lui Max Reinhardt, care deja lucra în Statele Unite, Korngold a venit la Hollywood pentru a adapta muzica lui Mendelssohn, Visul unei nopți de vară, pentru versiunea cinematografică a lui Max Reinhardt, A Midsummer Night's Dream. Un an mai târziu, în timpul celei de-a doua vizite la Hollywood, Korngold a compus muzica pentru filme produse de studiourile Paramount Pictures și Warner Bros. La puțin timp după aceea, a semnat un contract exclusiv cu Warner Bros., devenind astfel unul din primii compozitori celebri la nivel mondial care să lucreze la Hollywood. Prima sa coloană sonoră originală a compus-o în 1935 pentru filmul Captain Blood, film care a ajutat la lansarea carierei lui Errol Flynn, iar în 1936 a compus muzica din filmul Anthony Adverse, care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră. 

 

   Deși se afla sub contract cu Warner Bros., Korngold trăia în două lumi, compunând coloane sonore în Hollywood și încercând în același timp să își mențină popularitatea sa în Europa. În 1938, formarea Anschluss-ului în Austria de către Germania nazistă l-a luat pe Korngold prin surprindere. Pentru a-și salva familia, Korngold i-a mutat în Statele Unite și a ales să compună în mod regulat coloane sonore, jurând să nu mai compună lucrări clasice până la căderea de la putere a lui Hitler. Prima sa coloană sonoră în calitate de exilat în Statele Unite, The Adventures of Robin Hood, i-a adus al doilea premiu Oscar. Până în 1946 Korngold a compus predominant muzică de film, folosindu-și salariul pentru a-și ajuta prietenii care fugeau din Europa pentru a scăpa de tiranie. Printre coloanele sale sonore se numără The Prince and the Pauper (1937), Juarez (1939), The Sea Hawk (1940), The Sea Wolf (1941), King's Row (1941) și Deception (1946).

Începand cu 1946, o dată cu premiera Cvartetului pentru coarde Nr. 3, Korngold și-a luat adio de la industria cinematografică de la Hollywood și a încercat să se întoarcă la muzica de scenă. Folosind elemente din coloanele sale sonore, Korngold a compus Concertul pentru violoncel în Do Major, Concertul pentru vioară în Re Major și Serenada Simfonică.

   Familia Korngold a decis să revină în Europa în toamna anului 1947 dar planurile au fost amânate deoarece Korngold a suferit un atac de cord pe 9 septembrie 1947. Erich a ajuns în cele din urmă în Austria în 1949, pentru prima dată după plecarea sa din 1938. În 1950, sub conducerea lui Wilhelm Furtwaengler, a avut loc premiera Serenadei Simfonice în Si Major, care a fost primită cu succes la Filarmonica din Viena. Totuși, alte lucrări ale sale nu au avut un public numeros iar părerile criticilor nu erau favorabile. Gusturile muzicale ale vienezilor au evoluat în absența lui Korngold. Korngold s-a considerat uitat și subapreciat, așa că a părăsit țara sa natala. A revenit în Statele Unite profund dezamagit. 

 

   A făcut un al doilea drum spre Europa în 1954, când a avut loc premiera Simfoniei în Fa Diez. După ce a fost din nou dezamăgit cu eșecul lucrării Die stumme Serenade, a călătorit la Munchen pentru a lucra la un ultim film, Magic Fire, un film biografic despre Richard Wagner, produs de Republic Pictures.

   În 1955 Korngold a suferit un atac cerebral, ceea ce l-a lăsat parțial paralizat. Apoi, în 1957, la vârsta de 60 de ani, cu a doua simfonie și a șasea operă planificate, Korngold a decedat la 29 noiembrie în urma unei tromboze cerebrale.

   Institutul American de Film a poziționat coloana sonoră a lui Korngold pentru The Adventures of Robin Hood pe locul 11 în topul celor mai bune coloane sonore din istorie.

 

Mozart și Schumann în viziunea românilor de pe cele două maluri ale Prutului

       Poate că sunt cam pretențios să afirm că municipiul Cluj s-ar afla pe malul Prutului, dar ideea ar fi că și pe dreapta și pe stânga Prutului trăiesc tot români. Dacă nu mă credeți pe mine întrebați-i pe Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Sângele lor se află în ADN-ul nostru. Creațiile lor și-au pus amprenta pe realizările noastre. În loc de Ștefan cel Mare pe tron îl avem pe Mihail Agafița la pupitru, iar în loc de sceptrul lui Mihai Viteazul ne vom supune violoncelului lui Octavian Lup.

   Joi, de la ora 18,30, pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti vor urca cei doi, împreună cu orchestra simfonică a lăcașului nostru de cultură pentru o seară de excepție. O seară în care vom trăi uvertura la „Nunta lui Figaro” a lui Mozart, vom pătrunde „Concertul în La Minor pentru violoncel și orchestră” a lui Schumann și, din nou, vom respira Mozart prin „Simfonia nr. 41 în Do Major - Jupiter”. Pentru a vă afla în sală sunt valabile abonamentele cu nr. 16 sau biletele procurate de la sediu.

   Conform regulilor şi a măsurilor impuse de autorităţi, sala poate primi doar 30% din capacitatea sa, astfel numărul locurilor este limitat. La concert pot participa persoanele care: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. După părerea mea ar trebui ca 50% din sală să poată fi ocupată deoarece incidența înregistrată la 14 zile a scăzut sub 0,3%. Azi este 0,171%.

 Octavian Lup

   Tânărul violoncelist cu o ascensiune remarcabilă în ultimii ani pe firmamentul muzicii românești s-a născut la Cluj în 1987. Începe activitatea muzicală la vârsta de 7 ani și studiază violoncelul la Liceul de Muzică ‚Sigismund Toduță’ din Cluj-Napoca sub îndrumarea profesorului Râpă Gabriel, iar mai apoi cu profesoara Todor Gabriela.

     În anul 2010 devine absolvent al Universității Naționale de Muzică din București la clasa maestrului Marin Cazacu și își continuă studiile la Conservatorul Național Superior din Paris, unde îi are ca mentori pe celebrii violonceliști Roland Pidoux și Xavier Phillips. În prezent este doctorand şi profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică București. În anul 2012, a intrat în latura improvizației în muzică, fiind reprezentantul Universității Naționale de Muzică din București la Haga, unde a avut loc un stagiu intensiv de 2 săptămâni, în compania celor mai sonore nume din domeniul improvizației. În 2012 si 2016 este selectat să partcipe ca membru activ la Kronberg Academy cello masterclass sub îndrumarea lui Frans Helmerson si Gary Hoffman.

   Este membru al cvartetului de violoncele „Cellisimo” alături de maeștrii: Marin Cazacu, Alexandra Guțiu și Răzvan Suma. De asemenea este prim violoncelist al orchestrei „Camerata Regală” şi membru al ansamblului „Orchestra Romană de Tineret”.

   Recitaluri și concerte în România: București, Cluj, Timișoara, Târgu Mureș, Tulcea, Botoșani, Arad, Constanța, Brașov, Iași, Sibiu, Sinaia etc. și în țări precum Ungaria, Spania, Maroc, Israel, Elveția, Austria, Franța, Olanda, Germania și Portugalia.

    Concertează ca solist cu filarmonicile din Cluj, Arad, Botoșani, Iași, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Orchestra de Cameră Radio București, Camerata Regală Bucureşti. Pe lângă activitatea solistică şi orchestrală desfăşoară şi o importantă activitate pedagogică atât la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti cât şi la Colegiul Naţional de Artă Dinu Lipatti.

   De-a lungul timpului a avut ocazia să cânte sub bagheta unor dirijori celebri precum Kristian Jarvi, Cristian Mandeal, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Christian Badea, Tiberiu Soare, dar şi solişti precum Pinchas Zukerman, Sarah Chang, David Garret, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu. Printre muzicienii de prestigiu care l-au îndrumat se află: Marin Cazacu, Roland Pidoux, Xavier Phillips, Antoine Lederlin, Erkki Lahesmaa, Lazlo Fenyo, David Pia, Alvaro Huertas, Vladimir Mendhelsson, Krysztof Chorzelski, Axel Schacher, Frans Helmerson.

Dintre premiile naționale și internaționale amintim:
• Premiul 1 și Marele Premiu la toate olimpiadele naționale la care participă între anii 2001-2007
• Câștigătorul selecției naționale „Eurovision Young Musicians”, în finala de la Lucerna, Elveția
• Marele Premiu la concursul international „George Georgescu” Tulcea
• Marele Premiu la concursul national „W.A.Mozart” Târgoviște
• Premiul 2 la concursul internațional „David Popper” Ungaria
• Marele Premiu la concursul national „Paul Constantinescu” București
• Marele Premiu la concursul national „Mihail Jora” București
• Semifinalist al concursului „George Enescu” 2014 şi 2016.

Mihail Agafiţa  

   Mihail Agafiţa este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând, în decursul a 25 ani, peste 750 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Italia, Polonia, Cehia, Ucraina şi Belarus, precum și diverse turnee în Germania, Danemarca, Grecia, Elveția și Portugalia.

 

   Născut în 1973 în Republica Moldova, Mihail Agafiţa studiază dirijatul la Institutul de Stat al Artelor din Chişinău, absolvind apoi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa de dirijat al distinsului profesor Dumitru Goia sub a cărui îndrumare studiază ulterior ca masterand la cursul de studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală – Dirijat orchestră. În anii 2005 –  2007 se perfecţionează la cursurile de măiestrie susţinute de reputatul dirijor Patrick Strub, organizate de Ambasada Germaniei la Chişinău.

   Din 2004 deţine funcţia de Dirijor Permanent al Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, iar din anul 2013 obţine prestigioasa poziţie de Prim Dirijor şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din cadrul aceleeaşi instituţii.

   Între anii 2009 – 2013 este Dirijor Permanent al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj. Mihail Agafiţa participă la prestigioase festivaluri internaţionale de muzică, unde prestaţia sa dirijorală este întâmpinată cu entuziasm de public şi apreciată la superlativ de către mass-media. Colaborează cu personalităţi de renume ale lumii muzicale.

   Momente inedite ale carierei sale le constituie colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum şi evoluţia în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” (Bucureşti, 2011) la pupitrul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj. Remarcabilă a fost și lansarea ideii de a extinde acest prestigios Festival în Republica Moldova, precum și realizarea acesteia prin concertele de la Chișinău în anii 2017 și 2019. Importante de asemenea au fost şi colaborările cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, RTV Slovenia Symphony Orchestra  din Ljubljana, dar și multe alte realizări însemnate.

   Din anul 2010 Mihail Agafiţa devine membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova. Repertoriul său impresionant conţine creaţii muzicale de diverse genuri şi stiluri de la preclasic la contemporan, printre care şi lucrări în primă audiţie. Încă de la debutul carierei sale dirijorale a fost apreciat pentru personalitatea şi talentul său artistic, pentru forţa şi sensibilitatea interpretării operelor muzicale, precum şi pentru tehnica dirijorală impecabilă care i-a permis reproducerea fidelă a particularităţilor stilistice inerente fiecărei creaţii abordate.

   În anul 2010, i-a fost conferit titlul onorific Maestru în Artă, iar în 2016 cel mai înalt titlu onorific al Republicii Moldova în domeniul culturii – Artist al Poporului. În februarie 2012, în semn de apreciere pentru merite deosebite şi pentru contribuţia adusă scenei lirice, Opera Naţională Română din Cluj i-a conferit trofeul „Lya Hubic”, iar în ianuarie 2016 Ministerul Culturii al Republicii Moldova i-a acordat maestrului premiul „Gavriil Musicescu” pentru contribuție excepțională la promovarea creației simfonice și prestație deosebită în spectacole de excepție. În 2019 i s-a conferit titlul onorific „Cetățean de Onoare al raionului Călărași”. În decembrie 2020, i s-a acordat Premiul pentru Excelență în Artă, TVR Moldova, pentru consolidarea spațiului cultural comun și contribuție la promovarea artei muzicale pe ambele maluri ale Prutului.