Vă place Strauss? Invitație la vals

 

    Două evenimente deosebite în această săptămână ne-a pregătit Filarmonica. Primul dintre ele, cel de joi 25 august, de la ora 20 din Centrul Nou, este de fapt o invitație la vals. Doamnelor și domnișoarelor pregătiți-vă să fiți invitate de însoțitorii dumneavoastră la suavii pași de dans necesari pentru a demonstra că l-ați înțeles și pătruns pe Johann Strauss.

 

   În acest demers vă va ajuta Orchestra Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti dirijată de Ștefan Novak și școala de dans care vrea să vă demonstreze că ritmul este în fiecare din voi, Loga Dance School. Bineînțeles că nu vor fi numai valsuri. Programul va conține și alte compoziții precum uverturi, polci sau marșuri. Din câte am înțeles, pe surse cum se spune, nici ținuta nu este de neglijat. De la costume de epocă la cele de carnaval arta țesutului și cromatica sunt diversificate.

   Sâmbătă, tot de la ora 20, dar de data asta în Catedrala Romano - Catolică, va avea loc un alt eveniment pe placul melomanilor sătmăreni. „Orchestra simfonică a muzicienilor maghiari de pretutindeni” împreună cu „Corul Purcell” va susține un concert simfonic bazat pe creațiile lui Felix Mendelssohn Bartholdy: „Kyrie”, „O Haupt voll Blut und Wunden”, „Verleih uns Frieden” și „Lauda Sion”.

 

   Dirijorul și fondatorul „Corului Purcell” este însuși președintele Academiei Maghiare de Arte, Vashegyi Győrgy și îi va avea de data aceasta sub baghetă pe soprana Keszei Borbála, alto Balogh Eszter, tenorul Komáromi Márton și basul Borka Ákos.

 

Johann Strauss (tatăl) 

 

   Deoarece viața și opera lui Johann Strauss fiul sunt arhicunoscute ne vom opri în cele ce urmează asupra vieții și carierei tatălui său fără de care „Dunărea albastră” și „Liliacul”, creațiile fiului, nu ar fi existat.

 

   Johann Strauss ăl bătrân a avut patru băieți: Johann, Josef, Eduard și Ferdinand (mort la doar 10 luni). Eduard a avut un fiu numit Johann Strauss al III-lea. A avut de asemenea și două fiice, Anna și Tereza. Părinții lui Strauss, Franz Borgias Strauss și Barbara Dollmann, erau hangii. Strauss a avut un bunic evreu, Johann Michael Strauss, care s-a convertit la catolicism.

   Tragedia i-a lovit familia atunci când mama sa a murit din cauza frisoanelor pe când el avea doar șapte ani. Atunci când avea 12 ani, tatăl său, Franz Borgias Strauss, a fost descoperit înecat, posibil prin sinucidere, în Dunăre. Tutorele său, croitorul Anton Müller, l-a dat ca ucenic la legătorul de cărți Johann Lichtscheidl. Strauss a luat lecții de vioară și violă pe lângă faptul că și-a terminat ucenicia. Contrar unei povești spuse mai târziu de fiul său, Johann, nu a fugit niciodată de ucenicia de legător de cărți și de fapt a terminat-o cu succes în 1822. A studiat de asemenea muzica cu Johann Polischansky în timpul uceniciei sale, iar în cele din urmă a reușit să-și asigure un loc într-o orchestră locală a lui Michael Pamer, pe care a părăsit-o pentru a se alătura unui popular cvartet de coarde cunoscut drept Cvartetul Lanner, format din viitorul său rival Joseph Lanner și frații Drahanek, Karl și Johann. Acest cvartet de coarde care interpreta valsuri vieneze și dansuri germane rustice s-a extins într-o mică orchestră de coarde în 1824.

   Mai târziu, el a devenit dirijor-adjunct al orchestrei pentru a-l ajuta pe Lanner cu organizarea concertelor după ce aceasta a devenit atât de populară în timpul Fasching-ului din 1824, iar Strauss a fost curând plasat la conducerea unei a doua orchestre mai mici, care s-a format ca urmare a succesului orchestrei-mame. În 1825, el a decis să-și formeze propria trupă și a început să compună muzică (în special muzică de dans) pentru a o interpreta după ce și-a dat seama că era posibil de asemenea să emuleze succesul lui Lanner, pe lângă faptul de a pune capăt dificultăților sale financiare. Făcând acest lucru, Lanner i-ar fi devenit un rival crâncen, deși rivalitatea nu a dus la consecințe ostile, deoarece competiția muzicală era foarte productivă pentru dezvoltarea valsului, precum și a celorlalte tipuri de muzică de dans din Viena. Curând a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți compozitori de dans din Viena, pornind într-un turneu cu orchestra sa în Germania, Olanda, Belgia, Anglia și Scoția. Frâurile dirijoratului și administrarea acestei „Orchestre Strauss” vor fi transmise în cele din urmă fiilor săi până la desființarea acesteia de către Eduard Strauss în 1901.

 Vashegyi Győrgy

    György Vashegyi (născut la Budapesta pe 13 aprilie 1970), dirijorul maghiar, laureat al Premiului Ferenc Liszt, este un remarcabil expert și interpret de muzică veche, profesor la Academia de Muzică din Budapesta, fondator și dirijor al Corului Purcell și al Orchestrei Orfeo, membru titular al Academiei Maghiare de Arte. La 10 octombrie 2017 a fost ales președinte al Academiei Maghiare de Arte, funcție pe care a preluat-o de la György Fekete la 5 noiembrie 2017.

   El a fondat Corul Purcell la Budapesta în 1990, pe când era încă student la cursul de dirijor, pentru interpretarea sub formă de concert a operei „Dido și Aeneas” a lui Henry Purcell. Urmând o idee similară, el a fondat Orchestra Orfeo un an mai târziu pentru a permite prima interpretare completă a operei lui Monteverdi în Ungaria. Legătura dintre cele două ansambluri este persoana fondatorului Vashegyi, iar astăzi formează practic o unitate și sunt considerate unul dintre cele mai renumite ansambluri de muzică veche din Ungaria, fiind invitați frecvent ai marilor săli de concerte din Ungaria, precum Sala Mare a Academiei de Muzică sau Müpa. În ultimii 30 de ani, în fruntea celor două ansambluri ale sale, a realizat nenumărate producții majore de operă și oratoriu, cantate și spectacole orchestrale. Repertoriul lor se întinde pe aproximativ 250 de ani, de la Gesualdo la Mendelssohn (pasiunile și oratoriile) la cantatele și motetele lui Bach sunt în permanență în program, la fel ca și lucrările lui Monteverdi, Purcell, Rameau, Haendel, Mozart, Haydn și Mendelssohn. Între 1998 și 2009, împreună cu corul și orchestra, a dirijat un important ciclu Haydn la Fertőd-Eszterháza, în care a interpretat toate simfoniile, misele și oratoriile pre-Londonezi ale lui Joseph Haydn în limba germană.

   S-a aflat în fruntea altor formații de mai multe ori. La cererea lui Zoltán Kocsis, a fost dirijor invitat al Orchestrei Filarmonicii Naționale în 2002. De asemenea, a cântat cu multe alte ansambluri, precum Concerto Armonico, Capella Savaria, Musica Aeterna, Orchestra Simfonică a Radioului Maghiar, Orchestra Societății Filarmonice din Budapesta, Orchestra Filarmonicii din Cluj-Napoca, Orchestra Simfonică MÁV, Orchestra Simfonică Miskolc, Orchestra Danubia, Óbuda, Orchestra Simfonică Dohnányi din Budafoki, Orchestra de Cameră din Praga, Budapesti Vonósok, Orchestra de Cameră Erdődy și Orchestra Simfonică din Szeged, cu participarea unor soliști precum Derek Lee Ragin, David Cordier, Paolo Gavanelli, Yevgeniy Nesztyerenko, Simon Standage, Malcolm Bilson, Zvi Lucl Meniker și Nigel North.

   A debutat la Opera de Stat Maghiară în august 2000 cu „L'infedeltà delusa” de Haydn, iar de atunci a dirijat acolo sute de spectacole de operă. În 2013, a prezentat opera lui Rameau „Hyppolite et Aricie” în fruntea Corului Purcell și a Orchestrei Orfeo cântând la instrumente contemporane.

    În 2005, György Vashegyi și cele două ansambluri pe care le-a fondat au jucat la spectacolul de deschidere al Teatrului Festival Müpa, unde au interpretat Orfeo de Monteverdi, iar mai târziu acolo a fost prezentat „Actéon” de Charpentier și a avut loc o altă reprezentație a operei Dido și Eneas a lui Purcell.

   

 

 

 

 

 

 

Paul Mann a înconjurat de mai multe ori planeta până să dirijeze la Satu Mare

    În această săptămână, mai precis joi, 28 aprilie, de la ora 18,30, vom face cunoștință cu unul dintre cei mai audiați dirijori de pe mapamond. Nu există meridian sau paralelă a lumii civilizate în care Paul Mann să nu fi mânuit bagheta cel puțin o dată. Capacitatea sa de a se adapta la mentalități, spirite și interpretări locale l-a făcut să devină invitatul preferat al celor mai mari scene ale muzicii clasice de pe întreaga planetă.

   La Satu Mare, împreună cu orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, vor interpreta „Uvertura tragică” a lui Johannes Brahms și „Simfonia nr. 6 în Re Major” al lui Antonin Dvorak, pentru care melomanii municipiului pot folosi abonamentul cu nr. 39 sau, pentru cei care nu urmăresc regulat programul instituției de cultură sătmărene, se pot cumpăra bilete de la sediul instituției inclusiv înaintea începerii „Concertului simfonic”. Bineînțeles fără să se depășească limita maximă de capacitate a sălii de concerte.

  Paul Mann

   De la câștigarea Concursului de dirijor Donatella Flick în 1998, Paul Mann a devenit unul dintre cei mai buni dirijori ai ultimei generații a mileniului II, dirijând multe orchestre importante din Marea Britanie, SUA, Europa, Scandinavia, Rusia, Japonia, Australia și America de Sud.

   Născut în Tyneside, Anglia, a studiat la Chetham’s School of Music și la Universitatea din York, studiind pianul cu Denis Matthews. După o poziție timpurie la Teatrul de Balet de Nord și o bursă de dirijor la Colegiul Regal de Muzică de Nord, a deținut două funcții de dirijor asistent în Marea Britanie, mai întâi cu Orchestra Simfonică din Bournemouth în perioada 1996-1998 și apoi cu Orchestra Simfonică din Londra (OSL) pentru alte două sezoane.

   În Bournemouth, a dirijat mai mult de optzeci de concerte, acoperind un repertoriu imens și lucrând cu mulți soliști importanți. A debutat cu OSL în iunie 1999 și a continuat să apară în mod regulat cu orchestra, atât în ​​concert, cât și în studioul de înregistrări. Alte angajamente au inclus concerte și emisiuni cu Orchestra Halle, Orchestra Națională a BBC din Wales, Manchester Camerata, Filarmonica din St Petersburg, Simfonia Scoțiană a BBC, Filarmonica Regală, Orchestra Ulster, Filarmonica Națională a Ucrainei, Filarmonica din Bergen, Orchestra Internazionale d'Italia, Orchestra Simfonică Națională a Irlandei, Filarmonica Noii Japonii, Opera Norvegiană, Orchestra Radio Norvegiană, Filarmonica Fresno (California), Simfonia Eugene (Oregon), Simfonia New Mexico, Simfonia Odense, Fanii Mozart din Londra, Orchestra de Cameră Scoțiană, Sinfonia City of London și Orchestra Simfonică a orașului Birmingham. El a fost și un dirijor obișnuit al Baletului din New York. A înregistrat cu Orchestra de Cameră Engleză și OSL pentru case de discuri precum Decca și Warner Classics.

   În 1999, a dirijat concertul centenarului Duke Ellington cu OSL și Lincoln Center Jazz Orchestra, cu Wynton Marsalis; o colaborare unică, care a fost transmisă în direct la BBC Radio 3. Mai târziu în acel an, el a reunit OSL și legendara trupă rock Deep Purple în două spectacole foarte apreciate ale „Concertului pentru grup și orchestră” al lui Jon Lord la Royal Albert Hall, videoclipul live și CD dintre care au devenit cele mai bine vândute la nivel internațional.  Turneul următor al proiectului a avut patruzeci de concerte în Europa, America de Sud, Mexic și Japonia. De asemenea, a realizat prima înregistrare de studio a Concertului lui Jon Lord, cu Orchestra Filarmonică Regală Liverpool, în colaborare cu regretatul compozitor și cu o distribuție plină de stele de soliști. Asocierea sa îndelungată cu Jon Lord și muzica sa a culminat cu un concert spectaculos la Royal Albert Hall în 2014, în memoria compozitorului, care murise în 2012.

   Pe parcursul sezoanelor, pe lângă numeroasele vizite de revenire, Paul Mann a debutat și cu Orchestra Queensland, Simfonia Melbourne, Simfonia Australian de Vest, Filarmonica din Luxemburg și Orchestra Națională Regală Scoțiană. De asemenea, a făcut un debut de mare succes la Concertgebouw, Amsterdam, într-o emisiune în direct cu Filarmonica de radio din Țările de Jos.

   A debutat în continuare cu Portland Opera (The Marriage of Figaro), Colorado Symphony, Oregon Symphony și Copenhagen Philharmonic, apoi a făcut un turneu în Italia cu Britten Sinfonia și a întreprins alte două turnee majore în Australia. De asemenea, s-a întors la New York pentru a contribui la sărbătorile Centenarului Balanchine de la Lincoln Center.

   Paul Mann a fost dirijor-șef al Orchestrei Simfonice din Odense din Danemarca până în 2008, unde a obținut aprecieri considerabile de critică și unde a început o carieră distinsă în studioul de înregistrări, realizând numeroase înregistrări dintr-o gamă largă de repertoriu, pentru case de discuri precum Bridge, Warner Classics, Da Capo și EMI. Discografia sa pentru Toccata Classics cuprinde acum aproape douăzeci de discuri, toate cu un repertoriu rar și neînregistrat anterior, dintre care o mare parte este interpretată în propriile sale ediții recent pregătite.

 Johannes Brahms

   Pentru a fi cât mai aproape de adevăr în ceea ce privește viața strălucitului compozitor am apelat la Wikipedia și, pe acolo pe unde am avut date certe am intervenit cu surplusuri. S-a născut în 1833 la Hamburg. Tatăl său, care i-a dat primele lecții de muzică, era contrabasist. Brahms s-a remarcat la pian și ajuta la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei, prin interpretări în restaurante și teatre, precum și prin oferirea de lecții de pian. Deși povestea larg-cunoscută este că Brahms a trebuit să cânte la pian prin baruri și bordeluri, studii recente, precum cele ale lui Kurt Hoffman, sugerează că acest fapt este probabil incorect. Într-o perioadă, el a învățat și violoncelul, deși progresul său a fost întrerupt odată cu sustragerea instrumentului chiar de către profesorul său. 

 

   Tânărul Brahms a interpretat câteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianist (deși mai târziu avea să interpreteze ambele prime-audiții ale lucrărilor sale Concertul pentru pian Nr. 1 în 1859 și Concertul pentru pian Nr. 2 în 1881).

A început să și compună, însă eforturile sale n-au primit atenția cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi. În acest turneu, a făcut cunoștință cu Joseph Joachim, Franz Liszt și mai târziu a fost prezentat lui Robert Schumann. Reményi s-a simțit, însă, ofensat de eșecul lui Brahms în a aprecia cu toată inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizită la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curții, iar Brahms a adormit la una dintre operele recent compuse ale acestuia. Mulți dintre prietenii lui Brahms au afirmat că Reményi, fiind un curtezan șlefuit, se aștepta ca tânărul Brahms să se conformeze practicii obișnuite a aplauzelor politicoase acordate piesei unei celebrități, însă acesta a afișat simple complimente amabile. I-a spus lui Brahms că prietenia lor trebuie să se sfârșească, deși nu era clar dacă Liszt se simțise sau nu ofensat. Joachim, însă, avea să devină unul dintre cei mai apropiați prieteni, iar Schumann, prin articole elogioase despre Brahms, a jucat un rol important în atragerea atenției publicului asupra compozițiilor tânărului. Lui Brahms i-a fost prezentată și soția lui Schumann, compozitoarea și pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstă, față de care a avut o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată.

Mormântul lui Johannes Brahms în Cimitirul Central din Viena.

   În 1862 s-a stabilit permanent la Viena și a început să se dedice cu totul compoziției. Cu lucrări precum Un Recviem german, Brahms a dobândit în cele din urmă o solidă reputație și a devenit recunoscut încă din timpul vieții sale drept unul dintre marii compozitori. Poate că aceasta i-a oferit în sfârșit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie; ea a apărut în 1876, după aproape zece ani de trudă. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă (1877, 1883, 1885).

Brahms călătorea adesea, atât pentru afaceri (concerte în turnee), cât și din plăcere. Vizita deseori Italia în timpul primăverii și de obicei se stabilea într-o așezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timpul afară, unde simțea că putea gândi mai limpede.

În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms a decis să renunțe la activitatea de compoziție. S-a dovedit mai târziu, însă, că nu și-a putut respecta decizia și în anii premergători morții sale a scris un număr de capodopere recunoscute, inclusiv cele două sonate pentru clarinet (1894) și cele Patru Melodii Serioase (Vier ernste Gesänge, 1896).

În timpul terminării melodiilor din cadrul celei de-a CXXI-a compoziții ale sale, Brahms a căzut lovit de cancer (sursele sunt incerte asupra localizării bolii, dacă era vorba de ficat sau pancreas). Starea i s-a înrăutățit treptat și la 3 aprilie 1897 s-a stins din viață. A fost înmormântat la Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.