Experiența Creta - (I)

     O dungă a cearceafului mă incomoda și am deschis o geană. Prin cameră silueta Adrianei trebăluia între dulapul cu hainele mele și uriașul troler cumpărat cu o seară înainte. Precedentul și-a pierdut din calități. Puchii de la ochi sau lenea din mine m-au făcut să-mi lipesc repede pleoapele să nu mă deconspir. N-a ținut mult. Obsesia plecării spre Creta m-au trezit complet și am trecut urgent sub picăturile de apă, nici caldă, nici fierbinte, ce se răspândeau din carcasa metalică a dușului. Uite așa am trecut și eu la treabă. La fiecare mișcare ceream aprobare de la șefa. Știți de ce. Avea de condus aproape 500 de km până în Brașov și nu trebuia iritată.

    Cătinel, cătinel ne-am pus în mișcare. Prima oprire? La pompă. Pe Lucian Blaga. Facem plinul și în rezervor și în stomac. După primii 25 de km începem să ne aducem aminte ce am uitat. Ba aia, ba aia. Nimic atât de important încât să facem drumul viceversa. O scurtă pauză pe la Zalău, să ne mai dezmorțim o țâră. Dezmorțitul ca dezmorțitul, dar a început polemica despre traseu. Prin Tg. Mureș sau prin Sibiu. Am chemat în ajutor un arbitru: GPS-ul. A decretat Tg. Mureș. Mai bine zis Ungheni, că de acolo am scurtat spre Acățari. Am descoperit și că a fost dată în folosință autostrada până la „Zi de zi” (n.a. - așa se numește ziarul local din fieful târgmureșenilor) acasă. Oare ce-o face Grama?

    Priveam pe geam siluetele castelului și ale altor vestigii din Sighișoara promițându-ne că le vom mai călca o dată. Am mai făcut un popas pe drum, după Rupea, mai exact la Dumbrava, unde, de sub mustața unui sas sadea, am pohtit niște bucate aburinde fără a face exces. Ultima parte a traseului ne-a dus prin Pădurea Bogății, de tristă amintire pentru mine. Dar, cum ne apropiam de Hălchiu, o comună măricică la 14 km de Brașov, gândurile îmi zburau spre nepoțeii mei din Țara Bârsei: Gruiță și Cătălina. Așa că povestea tristă de pe coama Bogății a rămas în urmă.

    Erau la joacă. Gruiță chiar a venit după ce soarele a dispărut în spatele Măgurii Codlei. Bătuse mingea până n-au mai văzut-o. Mi-a adus aminte de mine, doar că eu când ajungeam acasă mai primeam și vreo două plase peste pulpele din spate. Nu știți ce-s alea plase? Păi erau niște chestii pentru cumpărături din nailon, însăilate în așa fel că pișcau al naibii. Cătălina era în fața casei, îmbujorată în fața unui băiețel cu bicicletă. Cam tot de 9 anișori. Cam supărat că le-am întrerupt povestea. Nu și Cătălina care, văzându-ne a uitat de bicicleta micului brașovean și ne-a sărit în brațe. Meluța, mămică dedicată, trebăluia prin bucătărie pregătind cina. Gruiță, fi-miu, tocmai terminase de a-și mulțumi odraslele de vânătoare și uda grădina. Că de(!) la munte a plouat.

    M-am jucat un pic și m-am culcat. După nouă m-am trezit să văd meciul. Primul al etapei l-am văzut la Dumbrava. Nu știu cum se făcuse că după meci toate bagajele erau mutate în mașina lui Gruia așa că i-am dat bice spre București. Mai precis spre Aeroportul Internațional Henry Coandă.

    Cătând prin parbriz nu realizam de ce nu se opresc războaiele astea odată!

Etapă cu rezultate echilibrate în superligă

     Nu numai că nici o echipă nu a reușit să se distanțeze la cel puțin două goluri de adversara sa dar în șase din cele opt partide s-au înregistrat scoruri de egalitate. Beneficiarele acestei etape sunt doar Farul și Rapid. Cu excepția jocului de debut al etapei unde s-au înscris șase goluri, în rest porțile Superligii au fost bine protejate de apărări și portari. Aș spune totuși că nu neapărat calitatea apărărilor a fost la înălțime ci mai aproape de adevăr ar fi că atacanții din Superligă sunt de slabă calitate. Câte o victorie au avut atât oaspeții cât și gazdele, fiecare înscriind câte 9 goluri.

      Să vedem concret care au fost caracteristicele jocurilor în două trei cuvinte: Botoșani - Gloria 3-3 cică dacă n-ai Budescu nu meriți; Oțelul - Dinamo 1-1 cu câini în cuști (infirmerii, loje...); Hermannstadt - CFR 0-0 anihilare totală de la un cap la altul; FCSB - Petrolul 1-1; Farul - Sepsi 2-1 la marginea marilor speranțe; „U” - Univ. Craiova 1-1 statu quo; UTA - Poli Iași 0-0 nu l-am văzut; Slobozia - Rapid 1-2 cu Rareș Pop decisiv.

    Dacă ne uităm peste țintarul etapei următoare, cea de-a unsprezecea, putem spune că știm deja liderul de după terminarea celor opt jocuri. Faptul că acesta este din Ardeal n-ar fi o surpriză prea mare. Nici faptul că e din Cluj nu ne miră prea tare. În schimb, prezența unei echipe studențești pe tron ne surprinde și ne încântă. În contrast cu etapa care tocmai s-a încheiat primele două clasate joacă acasă și cinci dintre următoarele șase clasate joacă în deplasare.

    Rapid - Oțelul (sâmbătă, ora 21,30) Derbiul etapei. Chiar dacă nu se află printre primele șase clasate, Rapidul dispută pentru a doua oară la interval de două săptămâni derbiul etapei. De data aceasta s-ar putea ca partida să fie chiar determinantă în ceea ce privește viitorul combatantelor. Dorinel Munteanu și-a dat seama după jocul cu Dinamo că nu el joacă, iar Șumudică este pe zi ce trece mai îngândurat chiar dacă ultimul rezultat este pozitiv. Prea multe ratări, iar disputa Kosovo - Muntenegru nu se afișează, dar se simte.

    Poli Iași - „U” (sâmbătă, ora 16,45) Prezența liderului în Dealul Copoului nu aduce prea multă liniște în sânul echipei gazde, dar aduce interes și pasiune în tribune pe de o parte și curiozitate și plăcere pe fotolii pe de altă parte. Moțul, după ce a scăpat de Gâlcă se bate în strategii cu un alt oltean, Săndoi (mea culpa pentru cititorii cotidianului nostru de vinerea trecută, când l-am încurcat cu proaspătul botoșenean Neagoe).

    Petrolul - Hermannstadt (vineri, ora 18) De data aceasta partida de deschidere a etapei este foarte interesantă și pentru clasament, cele două echipe fiind vecine, fiecare făcând parte însă dintr-un alt calup de însemnătate. Cred totuși că sondorii se află pe un loc superior nu numai valorii intrinseci ai componenților, ci și a jocului dezvoltat.

    Univ. Craiova - Slobozia (luni, ora 21) După o serie de jocuri cu adversari considerați aprioric dificili și în fața cărora n-au biruit dar nici n-au pierdut, iată că le apare la orizont, tocmai la închiderea etapei, un adversar comestibil. Asta dacă nu intră pe teren prea încrezuți, prea oltenește. N-am găsit alt grad de similitudine.

    Dinamo - Botoșani (vineri, ora 21) După ce au scăpat, nici ei nu știu cum, din căngile oțelarilor, „sticleții” cu fes din tabăra gazdelor s-ar putea relaxa în fața unei echipe moldovenești cu un joc deschis dar fără valențe.

    CFR - UTA (sâmbătă, ora 19) Cam același lucru ca și la jocul precedent aș putea spune și despre frânarii din Gruia, care, în fața din ce în ce mai ciudatului Rednic, își pot consolida poziția în clasament.

    Sepsi - FCSB (duminică, ora 21,30) Măcinați de o minte tulbure oaspeții nu se prea regăsesc în meciurile de campionat. Ar fi natural, ca pentru binele lor și al fotbalului românesc, să treacă la acumulări de puncte și în Superligă. Nu de alta dar nu se știe când se pune pata pe mintea latifundiarului și lasă vreo două milioane de tineri fără echipă favorită.

    Buzău - Farul (duminică, ora 16) Cenușăreasa etapei. Un meci de la care constănțenii ar trebui să aibă multe așteptări. Gazdele, în ciuda rezultatului bun obținut la Botoșani, nu se pot baza doar pe realizările lui Budescu. Până acum el a centrat, el a deviat cu călcâiul și tot el a executat foarfeca. 

    Opriți războaiele!

Sergey Simakov și Raluca Știrbăț într-un „Concert simfonic” la Filarmonică

     Săptămâna acesta instituția de cultură sătmăreană cu cea mai mare reprezentare la nivel internațional ne răsfață cu un „Concert simfonic” de excepție. Despre dirijorul de origine rusă Sergey Simakov găsiți în paginile cotidianului nostru din 21 mai 2021 o biografie detaliată. Să nu uităm că el a mai fost pe scena filarmonicii în dese rânduri, ultima oară chiar în concertul de deschidere al stagiunii trecute. Joi, de la ora 19, bagheta lui va avea în prim plan, pe lângă Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, pe pianista Raluca Știrbăț, artistă a cărei biografie a fost devoalată de prietenul nostru Pavel Prodaniuc în octombrie 2014. Este adevărat că de atunci Raluca Știrbăț a avut multe de spus chiar dacă prin Satu Mare nu a mai venit de vreo opt ani. Sau greșesc? Poate cu ocazia următoarei sale prezențe în orașul nostru să povestim mai multe.

    Pentru acest spectacol sunt valabile abonamentele cu nr. 4 și conține în prima sa parte uvertura operei Carnaval a compozitorului Antonín Dvořák (vezi biografia sa în numărul nostru din 5 dec. 2022), urmată de „Concertul pentru pian și orchedtră în la minor” a lui Edvard Grieg.

    După antract vom reasculta „Simfonia nr. 4 în fa minor” a lui Piotr Ilici Ceaikovski. Despre compozitorul rus am scris în nenumărate rânduri remarcând prodigioasa sa activitate. Astăzi la pasajul de cultură îl vom pune în evidență pe reprezentantul numărul unu în ceea ce privește școala de muzică dintre fiorduri.

Edvard Hagerup Grieg (n. 15 iunie 1843, Bergen, Suedia-Norvegia – d. 4 septembrie 1907, Bergen, Norvegia) a fost un compozitor și pianist norvegian.

    Edvard Grieg este cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice europene. Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Grieg a activat și ca pianist de concert până la sfârșitul vieții sale. El a scris multe suite.

    Edvard Grieg s-a născut în orașul Bergen din vestul Norvegiei ca al patrulea dintre cinci copii ai lui Alexander Grieg (1806 - 1875), comerciant înstărit și consul al Marii Britanii în localitate. Alexander Grieg continuase antrepriza de negoț de pește și homari din Marea Nordului, înființată în anul 1779 de bunicul său Alexander Greig, devenit Grieg, și care emigrase în Norvegia din Scoția, din localitatea Cairnbulg de lângă Aberdeen, după bătălia de la Culloden. Originea scoțiană a familiei nu era ceva ieșit din comun, fiindcă numeroase familii din Bergen aveau conexiuni familiale în alte țări europene din vecinătate ca Danemarca, Germania, Marea Britanie sau Olanda. Grieg a crescut într-o familie cu tradiții muzicale. Și renumitul pianist canadian Glenn Gould era înrudit cu Grieg, bunicul mamei sale fiind văr primar cu compozitorul norvegian. Bunicii din partea mamei lui Grieg erau membri în «Musikkselskapet Harmonien», una din orchestrele cele mai vechi din lume, întemeiată în anul 1765. Mama sa Gesine Judith, născută Hagerup (1814 - 1875) era de asemenea descendenta unei familii onorabile din Bergen, în rândurile cărora s-au numărat mai mulți înalți prelați și notabili. Ea avea și ascendențe suedeze: pe ingeniosul preot și ofițer Kjell Stubin din secolul al XVII-lea, iar tatăl ei, Edvard Hagerup (1781 - 1853) a fost un binecunoscut patriot norvegian, președinte al Tribunalului din Bergen , în mai multe rânduri deputat în parlamentul Norvegiei, constituit în 1814. Înzestrată fiind cu talent muzical, Gesine Hagerup a fost trimisă în copilărie, de părinții ei, la Altona, pe atunci în Danemarca, pentru a lua lecții de pian și canto cu renumitul pedagog german Albert Methfessel (1785 - 1869),cântăreț și compozitor, iar mai apoi s-a perfecționat la Londra. Ulterior, Gesine Grieg a devenit cunoscută la Bergen ca pianistă și ca poetă și mai ales ca o mult apreciată profesoară de pian. Ea a găzduit un salon muzical în care se interpreta săptămânal atât muzică clasică instrumentală cât și fragmente din opere, de asemenea cânta uneori ca pianistă solistă la concerte ale orchestrei locale. În aceste împrejurări, Edvard a avut ocazia, de mic copil, să se familiarizeze cu muzica unor compozitori clasici ca Mozart și Beethoven, dar și cu cea a romanticilor ca Weber, Chopin sau Mendelssohn. Începând din 1849 mama i-a fost și cea dintâi profesoară de pian . Este de menționat că și tatăl familiei, Alexander, știa să cânte la pian. John, celălalt băiat dintre cei cinci copii ai soților Grieg, a învățat să cânte la violoncel, dar a mers pe calea unei cariere comerciale după exemplul tatălui. Deși aspira la început să devină preot și îi plăcea să recite poezii, micul Edvard nu a găsit o mare atracție în orele de școală și uneori căuta sub diverse motive să le evite. Pe la 12 ani când a încercat să compună pentru întâia dată o bucată muzicală - niște "Variațiuni pe o temă germană opus 1", învățătorul nu a apreciat deloc inițiativa, l-a tras de păr și a aruncat compoziția pe foc.

    În 1858, la îndemnul unei rude prin alianță, celebrul violonist Ole Bull care vizitase familia Grieg la reședința ei de la Landaas, lângă Bergen, și care i-a remarcat talentul, Edvard s-a înscris, la vârsta de 15 ani, la Conservatorul din Leipzig, condus în acei ani de renumitul pianist Ignaz Moscheles. În afara de Moscheles, i-a avut ca profesori, între alții și pe Ernst F. Wenzel și pe Carl Reineke. Nici la conservator Grieg nu a fost printre studenții cei mai disciplinați, dar a obținut note bune în majoritatea materiilor, o excepție fiind cursul de orgă. Și-a concentrat eforturile mai ales pe studiul pianului, și s-a delectat cu bogata viață muzicală a Leipzigului, cu numeroasele concerte și recitaluri. Acolo a fost expus mai ales influenței creației școlii romantice germane, în primul rând a lucrărilor lui Schumann și Mendelssohn. În primăvara anului 1860, la 17 ani, a contractat din nefericire o tuberculoză pulmonară care i-a pricinuit greutăți în tot cursul vieții. În 1861 și-a făcut debutul ca pianist de concert, la Karlshamn, în Suedia. După ce în anul următor, 1862 a absolvit Conservatorul din Leipzig, Grieg a dat primul său concert în orașul său natal Bergen, interpretând,între altele, Sonata Patetică de Beethoven. (O înregistrare, mai târziu în viață, a compozitorului, interpretându-și propria sonată pentru pian, a rămas dovada vie a virtuților sale de pianist).

    În continuare și-a îndreptat pașii spre Copenhaga, în Danemarca vecină, unde a rămas circa trei ani. A făcut cunoștință acolo cu compozitorii danezi J.P.E.Hartman și Niels Gade. De asemenea în 1864 s-a împrietenit cu conaționalul sau, compozitorul Rikard Nordraak, autorul muzicii imnului național norvegian. Acesta din urma, cu ideile sale de rebeliune contra influenței muzicii germane, a stilului lui Gade si Mendelssohn, a exercitat asupra lui Grieg o mare influență și cei doi au întemeiat la Copenhaga societatea Euterpe, destinată promovării muzicii scandinave originale. La decesul prematur de tuberculoză al tânărului Nordraak în anul 1866, Grieg a compus un marș funebru pentru a-i onora amintirea. Multă vreme a avut mustrări de conștiință pentru faptul că în acel an plecase în Italia în vreme ce starea sănătății lui Nordraak se agravase. În Italia Grieg a avut prilejul de a întâlni un alt compatriot ilustru, dramaturgul Ibsen. Anii de la Copenhaga au marcat profund viața muzicianului. In 1862 a făcut cunoștință cu viitoarea lui soție Nina Hagerup (1845 - 1935), verișoară primară,născută în Norvegia dar stabilită în Danemarca, cântăreață de concert care a devenit pe urmă interpreta privilegiată a liedurilor sale. La Copenhaga, Grieg a compus creațiile sale opus 6,7 și 8. După ce s-a logodit cu Nina în 1864, în ciuda împotrivirii ambelor familii, cei doi s-au căsătorit la 11 iunie 1867 și s-au stabilit în capitala Norvegiei (numită pe atunci Cristiania astăzi Oslo)

    Grieg a avut legături strânse cu Orchestra Filarmonicii din Bergen (Harmonien), iar mai târziu a devenit director muzical al orchestrei între 1880–1882.

    În 1867 a devenit dirijor la societatea filarmonică din Oslo,iar la 11 iunie s-a căsătorit cu o verișoară a sa, Nina Hagerup. În 1869 Concertul său pentru pian și orchestră în La minor, opus 16, a fost interpretat pentru prima oară la Copenhaga. Din 1875 a început să lucreze la muzica de scenă pentru drama lui Ibsen 'Peer Gynt'. A întreprins o serie de turnee în Danemarca, Germania și Olanda. În 1888 'Suita Peer Gynt I' a fost prezentată prima dată la Leipzig, aici Grieg i-a întâlnit pe Brahms și pe Ceaikovski. În anii următori Grieg va întreprinde turnee de concerte în toată Europa, cu orchestre renumite ca Filarmonica din Berlin sau orchestra Concertgebouw din Olanda. A fost ales membru al academiilor din Suedia, Paris, doctor onorific al universităților din Cambridge și Oxford. În 1904 a avut o întâlnire cu împăratul german Wilhelm al II-lea. În anul morții sale 1907 Edvard Grieg a mai susținut concerte la München, Berlin, Kiel, Oslo și Copenhaga.

    Opriți războaiele!

Degetul mare

    Adaptarea diferitelor vietăți ale naturii la mediul în care se dezvoltă este una din cele mai mari minuni ale planetei. De la microorganismele monocelulare și până la om, că de inteligența artificială nu putem spune că este independentă de acțiunea omului, tot ce trăiește în fiecare colțișor al lumii prinde însușiri cameleonice. Devine și se comportă natural, familiarizarea cu spațiul, clima și celelalte caracteristici ale mediului este fenomenal.  Una din aceste minuni la om este degetul mare. Nu că ar fi exemplul cel mai potrivit pentru exemplificarea aclimatizării omului, dar este cel mai reprezentativ pentru ceea ce vreau să scot în evidență. Nevoia de a apuca a determinat natura să „inventeze” acest deget mare, în oponență cu restul degetelor de la mână (la maimuțe și de la picioare). Acuma că de la apuca la apucături e o diferență mare este adevărat, dar trebuie să recunoaștem că cele două cuvinte au aceeași rădăcină.

    La fel cum degetul mare are aceste caracteristici aparte care îi dau posibilitatea să apuce, la fel și mediul social în care trăiește un om îl adaptează pe acesta la tot felul de apucături, la tot felul de obișnuințe. Unele pozitive altele negative. Am să mă refer aici doar la cele negative, la năravuri. Așa cum americanul are năravurile lui, chinezul pe ale lui, rusul altele și africanul cu totul altele, așa și europeanul pe ale sale. Dacă mergem cu această logică mai departe vom observa că din Europa diferența năravurilor nu apare doar între zone geografice diferite, cum ar fi Scandinavia, țările balcanice, cele iberice, Beneluxul sau Marea Britanie, ci și în cadrul aceleiași zone.

    Revin la apucături. Chiar dacă de la mama natură moldoveanul are apucăturile sale, ardeleanul pe ale sale și munteanul pe ale lui, cum ajung la București, cu precădere în cea mai mare clădire de pe aceste meleaguri, cum toți se adaptează la alte metehne, la alte năravuri, la alte apucături mai exact. Nici cel de la Cotroceni nu iese din paradigmă, dar parcă acolo se întâmplă altceva. Se întâmplă o personalizare și o acutizare a apucăturilor deja existente. Unele în stare latentă altele chiar aplicate de-a lungul existenței sale.

    Noi, plebea, avem și noi apucăturile noastre. Avem modul nostru de a ne arăta supărarea, uneori disprețul, față de ceea ce fac aleșii noștri. Unii se dedică artei, cei mai mulți familiei, dar sunt și din cei care devin nepăsători la tot și la toate, apucând pe căi mai puțin civice sau legale. Mă refer aici la băutură și droguri, la habotnicie și justițiarism (licență pe care mi-am permis-o încercând să exprim nevoia de a face dreptate cu orice preț, încălcând adeseori legea.

    Opriți războaiele!

Fotbal, fotbal unde ești?

    O nouă etapă stă la orizont. A zecea. Dacă privești clasamentul  ai impresia că este plin de incertitudini. Singura chestie sigură este faptul că și după etapa a zecea tot „șepcile roșii” sunt lidere. Se vor regăsi oare Farul, Rapid și FCSB, ocupantele locurilor 11-13? Dar până să vorbim despre viitor hai să aruncăm o privire peste ultima etapă încheiată. S-au înscris doar 16 goluri (10 de către gazde) și cu toate că se prevedeau mai multe puncte pentru oaspeți aceștia nu au reușit decât o victorie (în Giulești) și patru rezultate de egalitate: Sepsi - Botoșani 3-0 prezent pentru a treia oară la un meci al lui Sepsi la Sf. Gheorghe nepoțelul meu din Brașov, 13 ani, mi-a declarat simpatia pentru secui până apare o echipă în Brașov demnă de susținerea sa; Dinamo - Slobozia 1-0 cu toate găurile din lotul dinamoviștilor; Buzău - Galați 0-0 ca-ntre vecini; Petrolul - Farul 1-1 ca-ntre vechi rivale; Poli Iași - Univ. Craiova 2-0 cu mituri despre valoare și dorință; CFR - FCSB 2-2 cu dus-întors și duș în tors; UTA - Hermannstadt 1-1 cu un Mircea Rednic extrem de norocos; Rapid - „U” un 0-2 în care sunt rănit de propria-mi bucurie.

    Prin prisma clasamentului etapa care stă să-nceapă ar trebui să fie deosebit de echilibrată, doar în două jocuri fiind mai mult de două puncte între combatante. Faptul că primele două clasate joacă acasă este contrabalansat de faptul că următoarele patru joacă în deplasare. Mai mult primele patru clasate joacă între ele ceea ce face etapa și mai interesantă. Credeți că vom găsi răspunsuri? Tot ce este posibil dacă gazdele se vor impune în ambele partide. Un alt amănunt: primele șase echipe sunt nume cu rezonanță istorică pentru fotbalul românesc.

    „U” - Univ. Craiova (duminică, ora 21,30) Derbiul etapei. Pe vremuri îi spuneam derbi studențesc, în loturile celor două echipe majoritatea dintre componenți îndeplinind această condiție. Astăzi nu cred că este vreun student rătăcit prin cele două loturi. Dacă Moțul iese din nou învingător ar fi a cincea victorie consecutivă iar pentru Gâlcă al patrulea meci la rând fără victorie. Haide „U”!

    Oțelul - Dinamo (vineri, ora 21) Un meci care ar putea bulversa sau nu podiumul campionatului în ciuda faptului că liderul nu poate aluneca de pe piedestal. Faptul că gălățenii au un joc mai puțin disputat nu impietează asupra locului din clasament. Cred că pentru bucureșteni este o determinantă piatră de încercare. O eventuală victorie a lor ar schimba etalonarea lor din surprinzători în certitudini. Să vedem dacă îi ajută și lotul...

    Hermannstadt - CFR (sâmbătă, ora 18,30) Jocul foarte bun etalat de sași în ultimele etape poate fi confirmat sau infirmat de acest meci. Nu rezultatul este determinant ci jocul ca atare. Dacă va confirma echipa lui Măldărășanu va pune la grea încercare capacitatea oaspeților de a reveni pe podium. Trebuie să menționăm că ceferiștii, în cele opt partide disputate până acum, doar în două n-au jucat în Gruia...

    FCSB - Petrolul (sâmbătă, ora 21,30) Se pare că partida se va disputa pe Arena Națională. Dacă timpul va permite probabil se vor umple câteva sectoare bune de pe primul inel al stadionului. Ploieștiul nu-i departe și cu voia latifundiarului ne-am putea aștepta la un spectaculos duel al galeriilor. Sper că și civilizat. Gazdele au nevoie ca de aer de cele trei puncte în timp ce oaspeților le trebuie doar apă la moară. De țiței nu mai poate fi vorba. Doar numele echipei ne mai aduce aminte de bravii sondori...

    Slobozia - Rapid (luni, ora 21) Dacă nici acum! Dacă nici acum nu reușesc victoria Șumudică și ai lui... Dacă nici acum nu pot ridica privirea când ies în societate... Dacă nici acum banii lui Șucu nu se transformă în puncte... Dacă nici acum nu s-au creat relații de joc în tabăra bucureștenilor... Dacă nici acum curcubeul nu are preponderent culoarea vișinie în ROGVAIV (spectrul culorilor din lumina albă; se traduce în roșu - oranj - galben - verde - albastru - indigo - violet)... Atunci când?

    Farul - Sepsi (duminică, ora 16) Fanii gazdelor (nu prea mulți încap la Ovidiu) și câțiva turiști întârziați ar putea urmări o întâlnire interesantă. Revigorarea post saxonă a secuilor și comportarea în dinți de ferăstrău a celor de la capătul pământului românesc au datorii față de telespectatori...

    UTA - Poli Iași (luni, ora 18) Cele două echipe abordează partida de pe joase poziții. Gazdele din genunchi și oaspeții de pe vine. Nu prea pare să fie o partidă spectaculoasă, dar asta nu ai de unde să o știi. Îi ținem pumnii Puriului, dar Săndoi vrea să demonstreze că victoria cu oltenii lui Gâlcă nu a fost doar o răbufnire de orgoliu;

    Botoșani - Buzău (vineri, ora 18) Cenușăreasa etapei. Ce poți să spui despre o întâlnire a ultimelor două clasate după prima treime a campionatului regulat? Sunt campioane la primit goluri și codașe la marcat goluri. Cum să interpretez asta? Cred totuși că musafitii nu prea au argumente pentru a obține vreun punct.

    Opriți războaiele!

     

Materie primă pentru alegeri

    Din ce în ce mai puțin răstimp avem până ne prezentăm în fața urnelor. Presa în general, rețelele de socializare, aparatul partidelor politice împăienjenit mai mult sau mai restrâns pe harta țării, corturile de strângere de semnături așezate în principal în calea celor neînregimentați politic, aerul unei toamne pigmentate cu promisiuni, inundații și alte capricii rare ale climei, biomasa carpatină surprinsă de capriciile timpului și ale timpurilor... cam totul se află într-o stare mai mult sau de loc letargică, de aștepare sau din contră de frământare.

    S-a bătut apa-n piuă în cele mai multe cazuri. De ce? Pentru că intenția de a merge la vot nu prea depinde de asta. Nici cui i se va oferi votul nu este afectat de ce se întâmplă acum, în zilele curente. De fapt acum, cu 65 de zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, fiecare dintre noi s-a hotărât pe cine nu vom vota și suntem mai puțin interesați pe cine vom vota. Mă refer aici la cei care nu au o culoare politică bine definită, la cei care gândesc multilateral latura socială a viitorului, la cei care se orientează documentat spre latura economică de dezvoltare și/sau la cei care oscilează între stânga și dreapta. Nu au o țintă precisă a numelui persoanei care va fi amprentat pe buletinul său de vot.

    De fapt nici actualii anunțați candidați nu sunt siguri că se vor afla pe colile A4 ce vor fi introduse în urnă. Ciudat este că doar un singur candidat se cunoaște aprioric că se va afla pe aceste coli și acela împotriva voinței sale. Teama respectivului nu se referă la turul întâi, unde cu siguranță mașinăria de partid îl va purta spre turul secund. Grija lui este turul doi, unde toate celelalte puteri politice (cu excepția unei uniuni) se vor alia împotriva lui, ceea ce ar duce la părăsirea vieții politice de rang înalt. Asta dacă nu care cumva în turul doi va avea ca adversar un extremist.

    Surprizele pot veni însă din manipulări. Manipulări rusești, americane sau românești. Mai puțin manipulări europene deoarece aceștia n-au o „școală” în această direcție. Rușii prin rețelele sociale, americanii prin presiuni media și românii prin manevre de tip balcanic. Mai țineți minte cum o uniune și-a îndeplinit baremul la precedentele alegeri parlamentare? Cum au apărut voturi pro uniune în zone în care populația nici limba română nu o stăpânește dar să mai vorbească și în graiuri venetice? Doar prin astfel de matrapazlâcuri ar putea ajunge un extremist în turul doi la prezidențiale. Și atunci? Atunci alegem din nou unidirecțional.

    Așa că pentru prezidențiale mă aștept la surprize. Mă aștept ca lista posibililor candidați să fie bulversată aproape în totalitate. Mă aștept la retrageri spectaculoase, mă aștept la dezvăluiri incriminatoare, mă aștept la candidați surpriză cu șanse mari, mă aștept la lovituri în aparatul genital sau la decapitări, în general mă aștept la un spectacol nefast sau, din contră, la o deșteptare a românului.

    Nu cred că am încheiat capitolul prezidențiale dar vreau să fac loc și unor păreri personale despre parlamentare. Stabilirea datei în care au loc alegerile parlamentare nu a fost tocmai lipsită de interes. Coincidența cu data serbării Zilei Naționale a României nu este tocmai o congruență fortuită. Este mai degrabă o potriveală forțată. Mai ales dacă se mai dau trei zile libere înainte și încă două după. De ce? Pentru că tot românul când prinde un asemenea răgaz pleacă. Pleacă la casa de vacanță, pleacă la munte, pleacă în excursii. Pleacă. Pleacă din județ sau pleacă doar departe de urne. Pe cine avantajează? Păi pe cei cu un aparat politic bine împânzit pe județele patriei (marile partide politice) și pe cei cu un nucleu de votanți dedicați, gen uniuni de tot felul. Să nu uităm că pentru parlamentare nu poți vota decât în propriul fief electoral.

    Opriți războaiele!

Astăzi la filarmonică un „Recital cameral”

     Plăcută surpriză. După ce săptămâna trecută în conferința de presă ni se spunea că deschiderea festivă a stagiunii va avea loc vineri, 19 septembrie, iată că avem un al doilea eveniment în uvertura stagiunii. Dacă urmărim cu atenție programul zilei de marți de la ora 19, program pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 2, ne dăm seama că acest eveniment cultural reprezintă și un „rămas bun!” pentru cea care a fost flautista Lidia Stratan și care ne-a părăsit de curând într-un tragic accident.

    Violonista Stela Danciu și pianistul Victor Vechiu, doi moldoveni sadea, vor adapta pentru publicul sătmărean „Recitalul pentru pian și vioară” prezentat săptămâna trecută la Castelul din Carei. Programul conține Schumann („Sonata pentru vioară nr. 1”), Dvořák („Dansuri slavone”), Paganini („Sonata a XII-a”) și Ceaikovski cu două lucrări („Amintirea unui loc drag” și „Meditație”). Despre Stela vă recomand să citiți numnărul nostru din 17 august 2021, arunci când colega noastră, Adriana Nistor, i-a luat un amplu și interesant interviu.

 

    Victor Vechiu (preluat după un articol al Danielei Ciută)

    „S-a născut în 2001 la Chișinău. A  început studiile de pian la vârsta de șase ani apoi a  urmat liceul muzical din Parma (liceul Attilio Bertolucci). A studiat pianul la Conservatorul din Piacenza, Giuseppe Nicolini, sub îndrumarea M. Paola del Giudice, unde a absolvit cu magna cum laude. În această perioadă de studiu participă la diverse masterclass-uri cu masterate precum: Olaf J. Laneri, Alessandro Marangoni, Massimiliano Damerini, Irene Veneziani, Markus Stockhausen, Alberto Miodini.

    A urmat diverse cursuri avansate, la Paris și Bruxelles, cu Fundația bell’Arte cu următorii maeștri: Nelson Delle-Vigne, Dalia Ouziel, Anait Karpova; a fost selectat să participe la masterclass cu Michel Béroff. A participat la diverse concursuri muzicale, precum Premiul Giuseppe Alberghini (al treilea premiul), concursul internațional „Città di Alessandria” (premiul I). A cântat la următoarele concerte și evenimente: Reggio Emilia – ediția a 41-a a recenzie „Ora muzicii”; Parma – colaborare cu Teatro Regio pentru punerea în scenă a următoarelor opere: Micul Prinț (2017 – muzică de Enrico Melozzi), Sabia în stâncă (2018 – muzică de Concetta Anastasi), Frumoasa adormită (2020 – muzică de Ceaikovski); Piacenza – festival de muzică contemporană (2022/2023 interpretând muzică de Carlo A. Landini).”

Ce fotbal? Ce meserie? Câtă bucurie...?

     Recunosc că am pus acest titlu după primul meci al naționalei noastre din Cupa Națiunilor. Inițial am vrut să-l înlocuiesc dar până la urmă l-am lăsat. L-am lăsat mai mult pentru sentimentul stării de bine pe care l-am trăit după meciul din Kosovo. N-am să insist pe rezultatele primei reprezentative pentru că despre ele și-au dat cu părerea oameni mai bine înfipți în pix, oameni aflați chiar în preajma evenimentelor. Oameni vrăjiți de primul rezultat al lui Mircea Lucescu și oameni care îl tratează cu „băi!” pe reputatul antrenor. Sunt prea mic la statură și prea departe (în spațiu și cultură) de asemenea oameni.

    N-ar fi rău să trec în revistă celelalte rezultate ale echipelor noastre naționale. Naționala de sub 15 ani (selecționer Alexandru Ciobanu) a avut patru meciuri test în compania echipelor de sub 16 ani ale cluburilor Rapid, Steaua, Dinamo și FCSB. Rezultatele, pe lângă că nu le cunosc, chiar n-au nici o importanță. Echipa României sub 16 ani (selecționer Nicolae Roșca) a jucat două meciuri amicale la Buftea în compania echipei similare a Cehiei. Scoruri 2-2 și 1-0. Cei sub 17 ani (antrenor Nicolae Grigore) au participat la un turneu de patru echipe în Polonia unde s-au clasat pe locul doi cu rezultatele: 1-1 cu Norvegia; 2-2 cu Polonia; și 1-0 cu Muntenegru. Reprezentativa sub 18 ani, sub bagheta lui Adrian Dulcea, a avut un stagiu de pregătire în Moldova unde a învins reprezentativa similară a gazdelor cu 3-0 și 5-0 în cele două jocuri programate.

    Să le acordăm o atenție mai deosebită celor cu vârstă mai ridicată. Cei sub 19 ani, sub comanda lui Ion Marin, a disputat două jocuri în Finlanda în compania țării gazdă de aceeași vârstă. Au terminat primul cu un scor alb, în al doilea victoria revenindu-ne cu 4-0 (Cercel 2, Fălcușan și Tarbă autorii golurilor). La sub 20 de ani a început o nouă ediție a Ligii elitelor U20. În primul meci, la Arad, selecționata aleasă de Costin Curelea conducea în minutul 52 cu 2-0 în fața Germaniei. Am pierdut cu 2-3. Al doilea joc, disputat în deplasare, a adus o nouă înfrângere pentru noi: 0-2. La sub 21 de ani antrenorul Daniel Pancu n-a prea fost inspirat în preliminariile EURO 2025. După o victorie chinuită la Târgoviște cu 1-0 (gol Louis Munteanu) și instalarea pe primul loc al clasamentului, a urmat un șir de decizii curioase ale lui Pancone în care a început jocul din Finlanda cu cinci rapidiști în teren, decizii care au culminat cu o înfrângere rușinoasă în Finlanda: 0-2. Nu mai suntem la mâna noastră în tentativa de a ocupa unul din primele două locuri. Folosirea a cinci rapidiști în meciul cheie din această toamnă a fost un răspuns revanșard pentru faptul că la U19, Ion Marin (antirapidist declarat, știu asta pentru că am jucat împotriva lui prin 1973) și-a bătut joc de tânărul de 17 ani, Gabriel Gheorghe (Rapid), pe care l-a trimis la încălzire pe finalul partidei chiar dacă nu mai avea dreptul la schimbări în acel meci. Această dispută Rapid - Dinamo la nivel de selecționate naționale nu are ce căuta! I-aș sancționa drastic atât pe Ion Marin cât și pe Pancone.

    Să revenim la campionatul nostru. Ne așteaptă o etapă interesantă în care primele trei clasate joacă în deplasare iar următoarele trei acasă. Dacă mai adaugăm că patru din ultimele cinci echipe joacă acasă s-ar putea să credem că va fi o etapă a oaspeților. Așa să fie?

    Rapid - „U” (luni, ora 21) Derbiul etapei. Ultima partidă a etapei pare să fie și cea mai interesantă și cu jucătorii veniți de pe la naționale cei mai odihniți. Respect majoritatea dintre dumneavoastră care țineți pumnii pentru „șepcile roșii” dar nu mă pot delimita de pasiunea vieții mele din sport.

    CFR - FCSB (duminică, ora 21) Dacă ne-am uita la clasamentul din ediția încheiată la sfârșitul primăverii, acesta ar trebui să fie derbiul etapei. Din păcate disputele din Europa le-a cam bulversat pe combatante, având rezultate sub așteptări în campionat. Să menționăm totuși că fiecare are câte o partidă restanță.

    Dinamo - Slobozia (vineri, ora 21) Ambele echipe au obținut rezultate peste așteptări. Dacă la Dinamo se poate spune că au un lot la nivelul locului pe care îl ocupă, cei din Slobozia nu pot da „vina” decât pe antrenor. Atenție! Mihalcea e dinamovist. Dar și profesionist.

    Poli Iași - Univ. Craiova (duminică, ora 18,15) Olteanul Emil Săndoi, noul antrenor al moldovenilor, revine în forță în campionatul românesc?

    Petrolul - Farul (sâmbătă, ora 21,30) Mă cuprind fiori când scriu aceste nume de echipă. Ambele au rezonanțe dogite și dogărite (iar mi-a scăpat o licență). Cică Dridea (87 de ani) și Tufan (81 de ani) or fi în tribună? Jocul de până acum al ambelor echipe a cam lăsat de dorit.

    Buzău - Galați (sâmbătă, ora 18,45) La prima vedere partida este cam dezechilibrată. Să vedem totuși dacă plecarea prepeliței și sosirea oltenilor Neagoe la cârmă, Lazar în poartă și Albu (Dragoș) în teren vor suplini plecarea lui Grigore (tot Dragoș), Benzar (Daniel) și Mihaiu.

    UTA - Hermannstadt (luni, ora 18) Arădenii nu au câștigat nici un meci acasă. Nici nu au pierdut. Sibienii nu au luat nici un punct în deplasare, dar au un meci restanță. Statistica asta dispare pentru una din echipe. Dacă înving sașii dispar ambele aserțiuni.

    Sepsi - Botoșani (vineri, ora 18) Cenușăreasa etapei. Programată în deschiderea etapei pare a fi cea mai insipidă partidă din această săptămână. Ce-ar fi să întoarcem pe dos zicala „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!”?

    Opriți războaiele!

    

    

     

Uvertură la cea de-a LXXV-a stagiune a Filarmonicii Dinu Lipatti

     Chiar dacă deschiderea festivă a stagiunii 2024-2025 din cadrul celei mai cunoscute pe plan național și internațional instituții de cultură sătmărene este programată pentru joi, 19 septembrie, conducerea Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare, formată din managerul Kovács Emőke, directorul adjunct Claudiu Pitic și secretarul muzical Luana Buda au oreganizat o conferință de presă în această săptămână, conferință în care s-a anunțat programul din această stagiune, în special al acestei toamne, am fost informați despre cea de-a IIIL-a ediție a Zilelor Muzicale sătmărene și despre principalele activități administrative rezolvate în această vară sau ce urmează a fi rezolvate în viitorul apropiat.    Despre toate acestea însă vă va informa pe larg colega mea, Karina Brodi, într-un articol special dedicat acestui eveniment sau, pentru telespectatorii noștri, în emisiunea „Incursiune în cotidian de vineri, ora 21, adică tocmai după ce vă întoarceți de la „Concertul cameral” despre care am să vă fac descriere în paragrafele următoare.

    Așadar vineri, 13 septembrie, se deschide poarta de acces spre casele de bilete din Parcul Dr. Fatyol Rudolf, mai precis către foaierul sălii sătmărene cu cea mai performantă acustică. Ziceam de casele de bilete, dar să știți că prentru spectacolul ce va avea loc de la ora 19 sunt valabile și abonamentele cu nr. 1, așa încât e bine să accesați cât mai repede căile cunoscute, inclusiv la sediu filarmonicii, pentru a vă procura abonamentul respectiv. Legat de abonament conducerea instituției vă roagă să vă intre în obicei ca atunci când nu puteți participa la unul sau altul dintre evenimente să anunțați din timp pentru a lăsa și pe alții să se adape din cultura muzicală.

    „Concertul cameral” de vineri are un aer atipic, un mesaj către tineri în special pentru a urmări și a înțelege muzica clasică în note moderne. Nici nouă, celor cu mai multă experiență de viață nu ne lipsește o adaptare la la linia contemporană pe care o urmează muzica de cea mai bună calitate. Nu se putea găsi un „profesor” mai bun în acest sens decât compozitorul Cári Tibor. Cine este Cári Tibor? Îl lăsăm pe el să vă povestească în cele ce urmează.

    „M-am născut cu multă bucurie pe 19 ianuarie 1979 la Odorheiu Secuiesc. Am locuit în acest oraș frumos până când am terminat Liceul de Muzică și am intrat la Facultatea de Muzică din Timișoara. Bună alegere.

    Din anul trei am început să cânt propriile mele compoziții la vernisaje, lansări de carte și alte evenimente, iar în anul patru am început colaborările cu Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, la început ca pianist și în scurt timp. am început să compun muzică de scenă. Am scris muzică pentru peste 300 de spectacole, pentru filme, reclame și titluri TV. Susțin concerte în toată țara în cadrul proiectului numit <<Music of Theatre>>”.

    Ce nu spune Cári Tibor este că a dus la bun sfârșit un proiect denumit „CT Project – Sculpting Sounds”, un proiect electro-acustic care contopește diferite stiluri de la clasic la electronic, de la instrumentele muzicale acustice până la efectele sonore electronice. Poveștile „sculptate” din muzică au fost interpretate de pianistul compozitor Cári Tibor și violoncelistul orchestrei filarmonice clujene Szabó J. Attila.

    Acum la Satu Mare debutează un nou proiect personal, denumit CT Project - My Shakespeare Songs, având alături de această dată atât pe violoncelistul Szabó J. Attila, cât și pe solistul vocal Vajda Boróka și muzicianul Attila Kiss, care ne va încânta atât prin vocea sa cât și prin chitara electrică și chitara bas.

    În partea a doua a concertului cameral vom avea parte de un alt grup, intitulat „Eric”, compus din pianistul și compozitorul Andrei „Eric” Deac, Vlad Deac (chitară, voce), Adelina Iovu (voce), Kovács Emőke (vioară), Alina Mihalca-Mija (vioară), David Budean (violă), Szávuly Boglárka (violoncel), Fisar Csaba (tobe) și Simó Péter (chitară bas).

    Eric nu este băiatul lui tata (Mircea Deac). Eric are cariera sa proprie, carieră a cărei orizonturi sunt multiple. Salutăm atașamentul de care au dat dovadă cei opt artiști, majoritatea membri ai Orchestrei Filarmonicii Dinu Lipatti, în demersul lor de al sprijini pe foarte tânărul sătmărean în lansarea primului său album. Dar cel mai bine ar fi să-l las pe colegul meu de breaslă Adrian Lupescu, să vă povestească pe larg mâine într-un articol inspirat după emisiunea de miercuri seară de la Nord-Vest TV, moderată de Florin Mureșan.

    Opriți războaiele!

 

 

 

           

Stimulare, (ne)realizare și remușcare

     La fel de bine puteam numi această privire peste umăr „Excitație, (ne)împlinire și regret”, doar că v-aș fi dus cu gândul la alt sens al celor ce urmează să scriu. E adevărat că poate aveam mai mulți cititori unici, dar nu asta e intenția mea. Oricum marea majoritate a celor care încep să citească elucubrațiile mele nu duc la bun sfârșit acțiunea, adică degeaba îi excit cu un titlu deoarece rămân cu marfa nevândută și regretul neîmplinirii. Dar oare chiar vreau să vând marfa? Chiar doresc să-mi cunoască lumea trăirile interioare? Chiar încerc să insuflu apropiaților și îndepărtaților mei un anumit mod de a gândi sau doar mă expun unor răuvoitori și/sau oameni de bine?

    Să încerc să intru în esența celor ce vreau să transmit. În clasificarea lui Aristotel de acum 2350 de ani organele de simț ale omului sunt ochii, urechile, nasul, gura și pielea. Nu întâmplător patru dintre acestea se află în apropierea creierului. În decursul timpului oamenii au mai alăturat acestor simțuri primare și altele mai puțin palpabile (intuiția, durerea, satisfacția, prietenia...) care ce-i drept nu pot fi denumite organe dar sunt specifice lumii animale. Omul, prin dezvoltarea continuă a capacității de a gândi, a dezvoltat și alte simțuri precum iubirea, ura, gelozia, anticipația sau credința. Precis că am să fiu taxat atât de atei cât și de pioși pentru că am introdus credința între simțuri.

    Stimularea din exterior a acestor simțuri duce la acea stare de excitație care poate produce realizări de la cele mai simpliste până la descoperiri epocale. În același timp excitația neîmplinită sau greșit îndreptată poate genera mici dispute în structurile interne (regrete, remușcări...), în relațiile cu mediul (neadaptare) sau în cadrul social (însingurare, introvertire...), dar și catastrofe, de asemenea în structuri interne (automolestări fizice și/sau psihice sau chiar suicid), în relațiile cu mediul (poluare, încălzire globală...) sau în cadrul social (pandemii, terorism...).

    După cum reiese din cele de mai sus aceste rezultante ale procesului de excitație sunt caracteristice doar omului, doar celui care are capacitatea de a crea, doar celui cu un anumit nivel intelectual. Din păcate inteligența umană (chiar și cea artificială) poate fi îndreptată înspre bine sau înspre rău. Toate descoperirile și creațiilor omului de-a lungul veacurilor au fost folosite atât înspre binele umanității cât și spre distrugerea ei. De la foc și până la medicamente, de la roată și până la microcipuri.

    De ce nu am adăugat și fericirea în titlu? Pentru că este efemeră. Dispare mult mai repede decât remușcarea. Este alcătuită din particule mult prea greu de definit. Nu este legată direct de împlinire. Cel mai la îndemână exemplu este că bogăția nu te face neaparat fericit. Nici iubirea. Acea stare de bine de moment, produsă de un răsărit de soare, de o buburuză pe degetul arătător, de un rezultat de excepție al echipei favorite, de zâmbetul unei fecioare pe care nu o cunoști, de apariția unei noi vietăți, de o muzică de calitate și de multe alte instantanee din viața cotidiană este compusă și apoi disipată fericirea.

    După cum vedeți am evitat mai sus să definesc fericirea ca rezultat al unei munci. De ce? Pentru că rezultatul rămâne și după ce senzația de bucurie dispare. Invenția, trofeul, escaladarea unui masiv muntos, aplauzele, nașterea propriului copil... nu te fac mai fericit. Te fac mai împlinit. Îți conferă dreptul de a privi mândru peste umăr. De a-ți amint că ai trecut prin toate acestea atunci când răbdarea, puterea de creație, dedicația, talentul sau ambiția nu mai răspund dorințelor tale.

    Opriți războaiele și terorismul!

Primul relaș

     A trebuit să treacă mai mult de un sfert din sezonul regulat pentru a se oferi primele momente de respiro pentru maratoniștii din Superligă. Este momentul să punctăm primele elemente de statistică din această perioadă. Trebuie menționat și faptul că patru echipe au câte un meci mai puțin. Acestea sunt Oțelul, CFR, FCSB și Botoșani. Nu vom face asta însă până nu ne dăm cu părerea și asupra ultimei etape încheiate, cea de-a opta, fără să avem pretenția că ne chiar pricepem la toate.

    Așadar în cele opt partide disputate de-a lungul celor tradiționale patru zile s-au înscris 23 de goluri, adică aproape trei goluri de meci. Gazdele și-au tăiat partea leului marcând de 14 ori în cele cinci victorii obținute și trimițând doi antrenori ai oaspeților la plimbare. Musafirii au reușit să obțină două victorii și acestea fără a primi gol. Oțelul - Sepsi 2-0 așa cum era de așteptat; Hermannstadt - Poli 6-2 într-un festival marca Măldărășanu; Univ. Craiova - Rapid 1-1 crâncen, smuls de către oaspeți pe undeva nemeritat; Botoșani - Petrolul 0-2 contrar celor gândite de mine; Farul - CFR 0-3 scoțând în relief degringolada de la malul mării; FCSB - UTA 2-0 în care se arată că doar debuturile de repriză nu sunt suficiente în fața campioanei; Slobozia - Gloria 2-1 slobod la glorie cu hăituire de prepelițe prin Bărăgan; „U” - Dinamo 1-0 într-un adevărat derbi.

    Cele mai multe victorii, cinci la număr, le-a obținut, cum se putea altfel, lidera surprinzătoare a clasamentului, formația „moțului” Ioan Ovidiu Sabău cu un număr 10 mai tânăr ca niciodată, Dan Nistor. Cele mai puține victorii, câte una singură, este înregistrată în dreptul a trei echipe: Buzău, codașa clasamentului rămasă și fără Prepeliță; UTA cu un Rednic aflat încă în căutarea unei formule de start; a treia fiind Rapidulețul care își linge rănile după experimentul britanicului Lennon.

    La capitolul meciuri egale conduce Rapidul, cu șase „reușite”, care măcar cu asta s-a ales. De partea cealaltă echipa care gândește „ori la bal, ori la spital” este cea din Botoșani care nu a împărțit punctele cu nici o echipă, dar s-a plimbat mai mult pe culoarele dispensarelor.

    Două echipe n-au cunoscut înfrângerea: „U” și Oțelul. Nu întâmplător la cârma acestora se află doi membri ai „generației de aur”: Neluțu și Dorinel. La polul opus se află trei echipe: Iași, Botoșani și Buzău cu câte cinci înfrângeri (ultima fiind chiar acum). Adică tocmai acelea care alături de Rapid și-au schimbat antrenorul în aceste prime opt etape.

    La goluri marcate excelează Dinamo cu 16 reușite. Acest nou Dinamo căruia dacă i-am tăia rezultatele din prima și din ultima etapă disputată am putea-o reconsidera. La capătul celălalt se află Botoșaniul care cu cele doar cinci reușite are scuza unui joc mai puțin disputat.

    Cea mai dură apărare pare să fie cea a Oțelului unde portarul român Iustin Popescu, sârbul Stevanovic și ivorianul Cisse n-au lipsit nici o secundă în cele (doar) șapte jocuri disputate și au primit doar trei goluri. Cea mai penetrantă apărare s-a dovedit a fi cea a proaspetei promovate Gloria din Buzău. A primit 17 goluri, adică mai mult de două goluri pe meci disputat.

    O ultimă dată statistică, cea a golaverajului, nu face decât să întărească prezența lui „U” (+9) și a Gloriei (-10) la cei doi poli ai clasamentului.

    Nu strică să ne aruncăm privirea și peste clasamentul golgeterilor unde conduce olteanul Mitriță cu șase reușite urmat de clujenii Nistor și Blănuță, ucraineanul Pospelov de la Slobozia și dinamovistul kosovar Selmani cu câte patru goluri fiecare.

    Opriți războaiele!

    

     

Despre „... lumea celor care nu cuvântă”

     Atunci când Emil Gârleanu, fiu și nepot de ostași ai patriei, scria „Din lumea celor cari nu cuvântă” (n.a. - ortografia inițială) nu s-a gândit o clipă că după nici un secol vor exista și printre semenii lui eroi ce s-ar potrivi în puzzle-ul creat de el printre animale, gâze sau plante. Flash-urile din trecerea cotidiană, de cele mai multe ori purtate pe aripa tristeții, care imortalizau clipe de viață surprinse lângă tolba de vânătoare a tatălui său, prin ograda colbuită a mătușii sale sau prin curtea școlii din Sărărie, i-au rămas încrustate în memorie și le-a întors apoi la vârsta maturității (32 de ani) către ceea ce a iubit mai mult în viața sa scurtă (36 de ani): copilăria.

    Dispariția școlilor profesionale nu au făcut doar ca meseriile să-și piardă meseriașii, specialiștii cum s-ar spune, ci au produs și o mare masă de oameni care ar fi avut apetență pentru munca fizică. Această masă a rămas fără un țel în viață, fără o preocupare care să-i placă, s-o priceapă și să o efectueze. Unii dintre ei au intrat în lumea infractorilor, alții s-au pierdut în mrejele băuturii sau a drogurilor, alții au fost atrași spre diverse alte preocupări, nu neaparat negative, care nu li se potrivesc. 

    Astăzi, în lumea celor care nu au nimic de spus, se află o sumedenie de bipezi a căror trecere prin școli a fost inutilă și uneori chiar defavorabilă. Dacă ne gândim numai la puzderia de analfabeți funcționali ce au părăsit liceele și facultățile din România cu diplome obținute prin tot felul de căi pigmentate cu interese murdare (mită, nepotism, prostituție, pedofilie...) putem afla argumente pentru situația complet defavorabilă în care se află țara noastră astăzi.

    La început clasa politică se sprijinea pe astfel de personaje, promovându-i de la lipitori de afișe la diferite funcții prin birouri. Vârfurile clasei politice din acea perioadă aveau obiceiul de a-și elimina concurența din posturile cheie aflate în subordinea lor, așa că i-au făcut să dispară din sistem pe „adversari” prin diferite metode. Cei aflați în eșaloanele doi-șapte au fost promovați an după an pe scara ierarhică, asigurându-le astfel spatele și dându-le siguranța că nimeni nu-i poate clinti.

    Ce să vezi? Timpul trece! O dată cu timpul se zbârcesc netezimile obrajilor, se aglomerează policioarele din baie cu medicamente,  se mai umflă câte o prostată, mai trebuie tăiat un sân... chestii de astea ce nu țin de pregătirea școlară de care au beneficiat. Cine le ia locul? Păi cei care le-au protejat spatele. Adică tocmai cei cu diplomă de economiști care habar n-au ce înseamnă inflație, veterinari care n-au tăiat un porc la viața lor, agricultori care n-au sădit un copac și nici n-au mers cu vaca la păscut, ingineri pentru care rigla de calcul este o necunoscută iar calculatoarele sunt pentru înmulțirile cu 10 (ex: 13x10=...), ceferiști care habar n-au ce înseamnă ecartament și tot astfel de specialiști care de fapt, indiferent ce fotolii ocupă, nu se pricep la nimic și nu pricep nimic.

    Exista pe timpul comunismului un principiu denumit rotația cadrelor. Nu vreau să intru acum în amănunte dar, pe undeva, acest principiu își avea valabilitatea lui, avea o anumită importanță în progres, ferea omul de blazare, îl readapta pe alte coordonate astfel încât să-i recâștige interesul pentru acțiunile sale, pentru muncă. De aici și până la a schimba ministrul de la apărare cu cel de la sport și cel de la agricultură cu cel de la sănătate e cale lungă. Intenționat nu am dat cazuri reale din ziua de azi pentru a nu face parti-pris-uri printre oameni politici și partide politice. Toate au rolul lor. Toate au și metehne.

    Aproape că ne aflăm sub dominația „celor care nu cuvântă”. Trecem de la dominația celor corupți și corupători la dominația analfabeților funcționali, adică a celor care și dacă vor să facă ceva bun, ceva util, nu știu cum. Tragic este că în neștiința lor iau decizii care de cele mai multe ori nu au nici o legătuiră cu realitatea. Și mai tragic este când aceste decizii sunt luate pe repede înainte. Aduceți-vă aminte câte ordonanțe de urgență au fost dezastruoase în ultimii 20 de ani...

    Opriți războaiele! Tot niște neadaptați social le-au pornit.