Adaptarea diferitelor vietăți ale naturii la mediul în care se dezvoltă este una din cele mai mari minuni ale planetei. De la microorganismele monocelulare și până la om, că de inteligența artificială nu putem spune că este independentă de acțiunea omului, tot ce trăiește în fiecare colțișor al lumii prinde însușiri cameleonice. Devine și se comportă natural, familiarizarea cu spațiul, clima și celelalte caracteristici ale mediului este fenomenal. Una din aceste minuni la om este degetul mare. Nu că ar fi exemplul cel mai potrivit pentru exemplificarea aclimatizării omului, dar este cel mai reprezentativ pentru ceea ce vreau să scot în evidență. Nevoia de a apuca a determinat natura să „inventeze” acest deget mare, în oponență cu restul degetelor de la mână (la maimuțe și de la picioare). Acuma că de la apuca la apucături e o diferență mare este adevărat, dar trebuie să recunoaștem că cele două cuvinte au aceeași rădăcină.
La fel cum degetul mare are aceste caracteristici aparte care îi dau posibilitatea să apuce, la fel și mediul social în care trăiește un om îl adaptează pe acesta la tot felul de apucături, la tot felul de obișnuințe. Unele pozitive altele negative. Am să mă refer aici doar la cele negative, la năravuri. Așa cum americanul are năravurile lui, chinezul pe ale lui, rusul altele și africanul cu totul altele, așa și europeanul pe ale sale. Dacă mergem cu această logică mai departe vom observa că din Europa diferența năravurilor nu apare doar între zone geografice diferite, cum ar fi Scandinavia, țările balcanice, cele iberice, Beneluxul sau Marea Britanie, ci și în cadrul aceleiași zone.
Revin la apucături. Chiar dacă de la mama natură moldoveanul are apucăturile sale, ardeleanul pe ale sale și munteanul pe ale lui, cum ajung la București, cu precădere în cea mai mare clădire de pe aceste meleaguri, cum toți se adaptează la alte metehne, la alte năravuri, la alte apucături mai exact. Nici cel de la Cotroceni nu iese din paradigmă, dar parcă acolo se întâmplă altceva. Se întâmplă o personalizare și o acutizare a apucăturilor deja existente. Unele în stare latentă altele chiar aplicate de-a lungul existenței sale.
Noi, plebea, avem și noi apucăturile noastre. Avem modul nostru de a ne arăta supărarea, uneori disprețul, față de ceea ce fac aleșii noștri. Unii se dedică artei, cei mai mulți familiei, dar sunt și din cei care devin nepăsători la tot și la toate, apucând pe căi mai puțin civice sau legale. Mă refer aici la băutură și droguri, la habotnicie și justițiarism (licență pe care mi-am permis-o încercând să exprim nevoia de a face dreptate cu orice preț, încălcând adeseori legea.
Opriți războaiele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu