Amploarea amplorii

     Toate sunt la superlativ, nimic nu este de îmbunătățit. Toate sunt în totalitate, nu mai încape un spor. Toate sunt ideale, nimic nu este perfectibil. Atunci noi, oamenii, ce rost mai avem? De ce ne-a dat Dumnezeu creier dacă nu avem la ce să-l folosim? Discutam deunăzi cu un neurochirurg și acesta ne spunea că materia noastră cenușie are peste 86 de miliarde de neuroni. Aceștia prin interconexiuni dezordonate sau de o rigurozitate matematică ne fac să respirăm, să mergem, ne reglează sistemul digestie-excreție și, spre deosebire de animale, ne stimulează rațiunea, procesul de creație și cel emoțional.

    Așadar, limbuția din debutul paragrafului precedent ne informează doar cu „știri false”. Știri create pentru a impresiona, pentru a amortiza tendința spre gândire și de a anihila procesul volițional (volitiv). Adică induce o paralizie a conștientului și o exacerbare a paranormalului, astfel încât contribuția noastră la traiul de zi cu zi să pară nenecesară, chiar un impediment în calea bunului mers al lucrurilor.

    „Bunului mers al lucrurilor”!? Cam pompos zis. Cam cu limbă de lemn și amintiri antedecembriste. Pe vremea aceea chiar dacă ne era furată opinia ne era deschis orizontul  cultural. Chiar dacă ne-au închis hotarele ne-au lăsat granițele științei fără vameși. Ba chiar am avut și învățătorii necesari pentru evadare. Poate dacă am mânca mai mult de pe câmp și mai puțin de pe raft am raționa mai egal între realitate și nonsens. Poate dacă am respira mai mult pe cărări decât în fața ecranelor am fi mai pătrunși de normalitate.

    Era bine? În unele feluri da, în mai multe feluri nicidecum. Este bine? În multe feluri da, în mai multe feluri nu. S-au schimbat doar felurile. Nu neaparat între ele. S-au schimbat cantitativ și calitativ. S-au reașezat nevoile. S-au reordonat cerințele. Paleta opțiunilor tinde spre impresie mai mult decât spre folos, mai mult spre oportunitate decât spre  necesitate.

    Peste toate astea ne-am procopsit și cu o situație de criză. O situație în care dacă nu lăsăm de la noi ne vindem. O situație în care dacă nu acceptăm ne compromitem. O situație în care în funcție de ce alegem vom determina un viitor. Un viitor nu neaparat al nostru ci și al nostru. Nu neaparat al copiilor noștri ci și al copiilor noștri. Și al copiilor copiilor noștri ar zice Delavrancea, dar eu nu merg chiar așa departe. După câteva beții cei mai mulți își revin. Idea este dacă bem conștient sau bem depresiv.

    Opriți războiul!