Concert simfonic de deschidere a stagiunii 2025-2026

     Publicul sătmărean va fi supus unei experiențe inedite, o experiență foarte rar practicată pe aceeași scenă și în aceeași seară. Muzicianul francez David Grimal va apare în fața melomanilor sătmăreni în prima parte a serii de joi, 18 octombrie (ora 19), ca prim solist (vioară) în „Concertul pentru vioară” în re major al lui Ludwig van Beethoven, urmând ca mai apoi, după antract, să-și arate măiestria la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti, conducând „Simfonia nr. 7” în la major a aceluiași inegalabil compozitor german (născut la Bonn).

    Pentru această seară este valabil abonamentul cu nr. 2. Reiterăm rugămintea conducerii instituției de cultură sătmărene ca posesorii de abonamente care din diferite motive nu pot participa la spectacol să anunțe telefonic sau prin alte metode electronice absența din sală, astfel încât să ofere posibilitatea altor melomani să ocupe locuri în sală. Ne-au spus că de multe ori artiștii au evoluat în fața unui auditoriu ce ocupa doar 75-80% din locurile din sală cu toate că la casa de bilete schema sălii arăta că au fost ocupate toate locurile disponibile.    Înainte de a trece la pagina de îmbunătățire a cunoștințelor despre muzică și muzicieni reamintim că și acest concert simfonic face parte din cea de-a douăzeci și șaptea ediție a „Festivalului Internațional George Enescu”. O scurtă privire peste istoricul acestui festival puteți găsi în numărul nostru din 11 septembrie 2023, cu ocazia precedentei ediții a evenimentului de căpătâi pentru muzica din România.

    David Grimal (sursă Wikipedia)

     David Grimal (născut în 1973) este un violonist francez. A început să cânte la vioară la vârsta de cinci ani. A câștigat Premiul I la vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Paris în 1993. Ulterior, a făcut studii postuniversitare cu Régis Pasquier. De asemenea, și-a îmbogățit și aprofundat muzicalitatea studiind cu personalități precum Philippe Hirschhorn, Shlomo Mintz sau Isaac Stern. Este fiul egiptologului Nicolas Grimal și nepotul latinistului Pierre Grimal. Matematicianul Pierre Colmez este vărul primar al lui Grimal.

    David Grimal are o carieră internațională de violonist solo, în ultimii douăzeci de ani susținând în mod regulat concerte în cele mai importante săli de muzică clasică din lume și alături de orchestre prestigioase precum Orchestra din Paris, Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Franța, Orchestra Națională Rusă, Orchestra Națională din Lyon, Orchestra de Cameră a Europei, Berliner Symphoniker, New Japan Philharmonic, Orchestra Operei din Lyon, Orchestra Mozarteum din Salzburg, Orchestra Simfonică din Ierusalim și Sinfonia Varsovia, sub conducerea unor maeștri precum Christoph Eschenbach, Michel Plasson, Michael Schønwandt, Peter Csaba, Heinrich Schiff, Lawrence Foster, Emmanuel Krivine, Mikhail Pletnev, Rafael Frühbeck de Burgos, Péter Eötvös, Andris Nelsons, Christian Arming...

    A fost beneficiarul onorat al unor lucrări dedicate ale diverșilor compozitori, printre care se numără Marc-André Dalbavie, Brice Pauset, Thierry Escaich, Jean-François Zygel, Alexander Gasparov, Victor Kissine, Fuminori Tanada, Richard Dubugnon, Ivan Fedele, Philippe Harrowing, Anders Hillborg, Oscar Verungeron, Eric Biernchion, Dubugn, Eric Bianness, Dubugn, Oscar Bianness sau Montalbetti.

    Cercetător neobosit, reexaminează repertoriul muzicii vechi și explorează în special practica interpretativă bazată pe informații istorice cu muzicieni precum Andreas Staier, Brice Pauset, Mathieu Dupouy și Maude Gratton.

    David Grimal predă vioară la Musikhochschule din Saarbrücken, Germania. De asemenea, prezidează numeroase cursuri de măiestrie și a fost membru al juriului Concursului Internațional Long-Thibaud de la Paris, în 2010.

    A fost numit „Cavaler al artelor și literelor” de către ministrul francez al Culturii în 2008.

    Pe lângă cariera sa de artist solo, David Grimal a fost dornic să exploreze proiecte mai personale. Libertatea oferită de colaborarea sa cu „Les Dissonances” i-a permis să-și dezvolte universul interior aventurându-se în repertorii care nu sunt disponibile soliștilor. Cu „Les Dissonances” a fondat „L'Autre Saison”, o serie de concerte susținute în beneficiul și cu persoanele fără adăpost în inima Parisului.

     Inspirat de experiența sa cu Les Dissonances, David Grimal dezvoltă proiecte ca director artistic cu alte orchestre și ansambluri obișnuite. David Grimal repetă întregul program de concert cu muzicienii pentru a-i pregăti să cânte fără dirijor la concert. Împarte platforma cu ei și interpretând un concert. Este invitat de numeroase orchestre să lucreze cu ele și să interpreteze marile concerte pentru vioară, în special Budapesti Vonosok, Anima Chamber Orchestra, Sinfonietta Cracovia, Moscow Chamber Orchestra, Orquesta Sinfónica de Galicia, Orchestra Sinfonica de Murcia, Bilbao Orkestra Sinfonikoa, Orchestre de l'Opéra national de Lorraine, Orchestra Națională din Metz, Orchestra Filarmonică din Strasbourg, Orchestra Simfonică din Taipei și acum cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare.

    David Grimal interpretând piesa Ex Roederer, pe un Stradivarius din 1710, împrumutat de la Fazenda Ipiranga, Mguaranesia/MG, Brazilia, a fost distins cu Premiul European pentru Cultură la Wiener Musikverein în 1996.

     

   Simfonia nr. 7 în La major 

    Este o simfonie în patru mișcări compusă de Ludwig van Beethoven între 1811 și 1812, în timp ce își recăpăta sănătatea în orașul balnear boem Teplit. Lucrarea este dedicată contelui Moritz von Fries. La premiera sa de la universitatea din Viena, pe 8 decembrie 1813, Beethoven a remarcat că este una dintre cele mai bune lucrări ale sale. A doua mișcare, „Allegretto”, a fost atât de populară încât publicul a cerut un bis.

                           

Aici s-a născut Beethoven

     Când Beethoven a început să compună Simfonia nr. 7, Napoleon își plănuia campania împotriva Rusiei. După Simfonia nr. 3 de Beethoven (și posibil și Simfonia nr. 5), Simfonia nr. 7 pare a fi o altă confruntare muzicală a sa cu Napoleon, de data aceasta în contextul războaielor europene de eliberare după anii de dominație napoleonică.

    Viața lui Beethoven în această perioadă a fost marcată de o agravare a pierderii auzului, ceea ce l-a determinat să folosească „caiete de conversație” pentru a comunica.

     Lucrarea a avut premiera sub bagheta sa la Viena, pe 8 decembrie 1813, la un concert caritabil pentru soldații răniți în bătălia de la Hanau. În discursul lui Beethoven către participanți, motivele nu sunt menționate în mod deschis: „Nu suntem mișcați decât de patriotism pur și de sacrificiul bucuros al puterilor noastre pentru cei care au sacrificat atât de mult pentru noi.”

    Programul a inclus și lucrarea patriotică „Victoria lui Wellington”, care exaltă victoria britanicilor asupra Franței lui Napoleon. Orchestra a fost condusă de prietenul lui Beethoven, Ignaz Schuppanzigh, și a inclus unii dintre cei mai buni muzicieni ai vremii: violonistul Louis Spohr, compozitorii Johann Nepomuk Hummel, Giacomo Meyerbeer și Antonio Salieri. Virtuozul italian al chitarei Mauro Giuliani a cântat la violoncel la premieră.

    Piesa a fost foarte bine primită, astfel încât publicul a cerut ca mișcarea „allegretto” să fie intonată imediat. Spohr a menționat în mod special gesturile entuziaste ale lui Beethoven pe podium („în timp ce se producea un sforzando, și-a rupt brațele cu mare vehemență... la intrarea într-un forte a sărit în aer”), iar „prietenii lui Beethoven au făcut aranjamente pentru o reluare a concertului” prin care „Beethoven a fost scos din dificultățile sale financiare”.

Concertul pentru vioară în Re major (compoziție despre care am mai scris pe această pagină)

 

    Lucrarea lui Ludwig van Beethoven a fost compusă în 1806 și a avut premiera pe 23 decembrie 1806 la Theater an der Wien din Viena. Beethoven a compus concertul pentru colegul său Franz Clement, unul dintre cei mai importanți violoniști ai vremii, care înainte i-a dat indicații importante pentru opera Fidelio. Totuși, versiunea tipărită a concertului din 1808 a fost dedicată prietenului lui Beethoven, Stephan von Breuning.

Tânărul Beethoven

    Se crede că Beethoven a finalizat partea solo atât de târziu încât Clement a fost nevoit să interpreteze la prima vedere premiera. Probabil pentru a-și exprima nemulțumirea, sau pentru a arăta de ce ar fi fost capabil dacă ar fi avut timp să exerseze, se spune că Clement a întrerupt concertul între prima și a doua parte și a interpretat o compoziție solo proprie, interpretată pe o singură coardă și cu vioara ținută cu fața în jos.Totuși, alte surse susțin că Clement nu a interpretat o asemenea lucrare decât după interpretarea concertului. Concertul nu s-a bucurat de succes și a fost rar interpretat în următoarele decenii.

    Lucrarea a fost revitalizată în 1844, la mulți ani după moartea lui Beethoven, când a fost interpretată de Joseph Joachim (la vremea respectivă în vârstă de 12 ani) sub bagheta lui Felix Mendelssohn. De atunci a devenit una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul concertelor pentru vioară, astăzi fiind frecvent înregistrată și interpretată.

    Probabil datorită eșecului înregistrat de concert la premieră și la rugămintea lui Muzio Clementi, Beethoven a revizuit lucrarea într-o versiune pentru vioară și pian.

    Opriți războaiele!