Posesie, posesor, posedat

    Din cele trei sensuri ale cuvântului posesiune (deținere, moșie și colonie) iau în discuție doar primul, cel de posesie. Cel în care cineva deține ceva. Și așa domeniul este foarte vast. De la o coală albă până la adevărul absolut posibilitatea de a deține se extinde de la posesia materială la cea spirituală. Averi, capacități, talente sau cunoașterea sunt propietăți individuale sau de grup care fac parte din faptul cotidian. Sunt posesii naturale, ce decurg din moșteniri sau acumulări, din oportunități sau ambiții, genetic sau cultivat, provocate conștient sau fortuit.

    Posesia de suflete este cea mai periculoasă. Această posesie ar trebui să fie în mod normal benefică celor posedați. Când spun posedat nu mă refer la adjectivul posedat (nebun) sau la substantivul posedat (în prada unui demon), ci la participiul verbului a poseda (stăpânit). Cea mai cunoscută posesoară de suflete este religia. Cum spuneam și cu altă ocazie scopul ei este de a fi benefică, de a găsi calea cea dreaptă. De a descoperi curățenia sufletească. Din păcate de la a o înțelege până la a o practica este cale lungă și imposibil de a o parcurge în totalitate. Ca în toate cazurile idealul este interzis omenirii. Educația, mediul de dezvoltare, tentațiile, năravurile... sunt tot atâția factori perturbatori, parametri care în cele mai multe cazuri afectează curățenia sufletească.

    Un alt posesor de suflete este națiunea. Și în cazul națiunii se poate spune că a apărut cu intenții bune, cu promovarea conviețuirii, cu acceptarea faptului divin (nașterea), cu cultivarea obiceiurilor din care s-a născut tradiția, cu nevoia de cunoaștere din care a izvorât culturalul unei nații. Dar și în cazul națiunii apar pozițiile nocive. Din dorința de supremație spirituală a națiunii din care provii apare dorința de dominare a spațiului și al timpurilor. Așa apare naționalismul exacerbat, boală de care suferă astăzi marea majoritate (cei importanți în totalitate) a liderilor de pe mapamond, de la Trump și până la Putin. Noi l-am avut pe Ceaușescu. Cei ce l-au urmat n-au prea fost naționaliști. S-au ocupat mai mult de orgoliile personale gen comunism cu fața curată (Iliescu), mândrie (Constantinescu), dominație (Băsescu) și vanitate îngâmfată (Iohannis). Despre cel ce astăzi are frâiele, Dan, nu putem încă trage o concluzie. Dacă are trecutul curat va fi bine, de nu devine șantajabil.

    Politica este un al treilea posesor de suflete. Este și cel mai periculos domeniu. Prin definiție politica promovează interesele de partid, de grup și cele personale în fața celor generale. Pe cale de consecință politicienii promovează interesele de grup în fața celor de partid și a celor personale în fața celor de grup. Pe de altă parte fără politică, fără politicieni, nu se poate. Ar fi un haos generalizat care ar duce la autodistrugere. Mai țineți minte falăngile? Cele care în mintea lui Fourier ar fi trebuit să combată politicianismul? Acele celule social-economice fără cap (conducător) și fără coadă (leneș); toți truditori. Toate au eșuat lamentabil. Unele au dus chiar la sinucidere în masă gen Jonestown. Nu se poate fără politică!

    Familia (în sensul de gospodărie) ar fi un alt exemplu de posesor de suflete. Mai precis capul familiei este posesorul de suflete. Atât cât îl lasă știința și conștiința pe de o parte, conștiența pe de altă parte. Nu, nu vreau să merg până acolo încât să includ Mafia ca tip de familie cu toate că ei așa s-au autodenumit. Mă refer la familia tradițională. Cea cu străbunici, bunici, părinți și copii. Pe rând titlul de „capul familiei” trecea de la unul la altul fără diferență de gen, în funcție de capacitatea de dominație. În cele mai multe cazuri capul familiei este cel care aduce cei mai mulți bani în gospodărie. Ca și în celelalte cazuri de posesor de suflete capul familiei poate fi demn de urmat sau de combătut. De la schimbatul scutecelor până la pilde pe de o parte, de la nepăsare până la subordonare ca zonă de cealaltă parte, capul familiei se poate numi un posesor de suflete.

    Opriți războiul!