Structuri

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la istoria fotbalului românesc, de fapt la istoria fotbalului european, nu ştiu dacă a mai a existat vreodată ca după ce valorile sau sedimentat, adică după primele 10 etape ale vreunui campionat, nici una din primele şase echipe clasate să nu obţină victoria într-o etapă. La toate acestea se mai adaugă şi faptul că nu au jucat între ele, ci fiecare cu adversar din treimea a doua sau chiar ultima. Nu ştiu nici dacă s-a întâmplat vreodată ca cele patru bucureştene aflate în prima linie valorică a fotbalului românesc să agonisească doar un singur punct.
Sfârşitul de săptâmână ce tocmai s-a încheiat a adus şi alte înfrângeri complet neaşteptate în campionatele din europa, gen Chelsea, dar parcă nicăieri nu a fost o cădere aşa generală şi cum eu nu cred în coincidenţe mă gândesc la doar două alternative: ori campionatul nostru este de mucava, ori contractul cu Loteria Română este ca urmare a naţionalizării relaţiilor cu mafia pariurilor. Cică dacă daţi la străini, atunci daţi-ne şi nouă.
Deoarece, din cauză şi datorită faptului că nimeni nu se înhamă la un control amănunţit, e şi foarte periculos de altfel, va rămâne doar suspiciune şi teoria probabilităţilor. Adică teoretic este puţin probabil, dar probabilitatea logică de reapariţie a fenomenului este nulă. Punem pariu că nu va fi aşa? Scuzaţi aberaţiile. Sunt sub influenţa unghiului morfologic dintre plantă şi animal.
Să privim şi părţile frumoase ale vieţii. Să le îndrăgim pe Alexandra, Anca, Loredana şi mai ales pe Ana Maria care ne-au adus un prim aur pentru spada feminină românească, în competiţia pe echipe, la mondialele recent încheiate la Paris. Să o iubim pe Manuela pentru muzichia de aducere aminte ce ne-a dăruit-o sâmbătă seară. Să ne opintim alături de David lângă toţi ceilalţi Goliat în grămada tricoloră ce va să ducă spiritul românesc pentru a şaptea oară la turneul final al unui mondial de rugby. Să ne hotărâm azi pe cine vom vota mâine!

Neprimitoare

Primul joc al etapei a cincisprezecea este şi cel mai important meci în ceea ce priveşte desemnarea campioanei de toamnă. Previzibila victorie a dunărenilor în faţa sătenilor ar pune cununa de frunze-nfoliate-n promoroacă pe frunţile încinse de dogoarea creuzetelor. Nu ştiu ce mă face să cred că acest lucru nu se va întâmpla. Poate vreo bentiţă vişinie ce dă să-mi împresoare pântecele să aibă păcat.
Steaua - Gaz Metan s-ar înscrie pe acelaşi calapod, cu aceeaşi măsură, dar nu şi cu aceleaşi consecinţe. Metanului i-ar mai trebui puţin mercaptan pentru a i se face simţită prezenţa în atmosferele înalte ale Ligii I.
Chiar dacă sonor Ştiinţa din Craiova şi Dinamo din Ştefan cel Mare reprezintă finit mai mult decât trei din cele patru echipe menţionate anterior, jocul lor rămâne doar foarte atractiv, foarte disputat, foarte foarte, dar fără implicaţii asupra podiumului din această toamnă. Am dat iar motive pentru a putea fi numit răutăcios la adresa "câinilor roşii".
Nu prea ospitalier ar trebui să fie Vasluiul cu ilicita ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru literatură Română şi Cultura Poporului Român) din Ploieşti. Nu prea-mi plac licenţele peste tradiţie şi veac.
Pentru propria-mi zgândărire a vanităţii consider cea mai importantă întâlnire la Tg. Mureş, unde vagoanele lui Spadacio vor scrâşnii din plin pentru trei lopeţi de cărbuni sub cazanul ce-i îndreaptă spre Liga Campionilor. Numai să fie şi Ioan Ovidiu de acord.
La Urziceni şi Bistriţa timişorenii, respectiv cfr-iştii sunt favoriţi. Ca şi Rapidul de altfel, dar asta nu înseamnă prea mult.
Meciurile de la Alba Iulia ("U" Cluj) şi Braşov sunt lipsite de sare şi piper, dar au în schimb iz de groapă de gunoi. Din păcate, din ce în ce mai multe oraşe cu tradiţie în fotbal se zbat ca delfinii pe uscat şi ţârii ocupă oceanele. Despre ruralizarea fotbalului am mai scris, aşa că... pandurii şi studenţii bucureşteni au motive puţine să se bucure de deplasări. Vine Săgeata...

Slujbă de amiază.

Vineri. A murit un om. Un alt om a avut o idee. A împărtăşit-o unui prieten. Prietenul a acceptat ideea acestuia şi a făcut demersurile necesare întru împlinirea ei. Două-trei telefoane în stânga, câteva căutături sincere spre dreapta, un mic anunţ, nu foarte expresiv, pe ultima pagină a unui cotidian de sâmbătă şi... aşteptare.
Ce să pregătesc? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Cine face planul de bătaie? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Sunt microfoane... staţie... ? Da. Este curent? Nu. Păi, ce facem cu microfoanele? Nimic. Cine cântă? Cine recită? Tavi, Adriana, Carmen şi pe cine reuşesc ei să mai anunţe... şi tot aşa până aşteptarea a căpătat accente de frică. Dacă va fi un fiasco... Camelia, să nu uit...
Duminică. Clopotul mare din turnul fiecărei biserici se pregăteşte să bată de amiază. 10-15 persoane îşi fac de lucru sub tălpile bătrânului Lucaciu. O fată cu un microfon în mână întreabă dacă s-a amânat. Un domn cu pălărie iscodeşte unde ar putea aşeza florile. Un copil are o lumânare. O doamnă cu chipul marcat este contrariată că nu există un tablou. Telefonul anunţă că un artist întârzie. Altul e pe Ştefan cel Mare şi ajunge mintenaş. Uf!
Salvarea vine de la Tavi. Chitara, capodastru şi primele acorduri se împletesc cu chipul calm, dar ferm al militantului greco-catolic. Simt că ne-a iertat pentru tot cea îndurat ca noi să fim treji. ... zace Lucaci în lanţuri... "Din străinătate" completează durerea ce a fost şi ce va să vină din înţelesul şi grija deplânsului. Adriana îşi strigă durerea femeii în versurile aceleiaşi gândiri transpusă din energicul mascul în delicata fiinţă ce-i este pe rând mamă, soaţă sau fiică.
În răstimpuri apare la crucea din preajmă o floare, o lumânare, o copie xerox cu barba albă şi ochii de data asta negri ai celui pentru care ne-am strâns, o ramă de tablou ce până de curând înfăşa chipul unui părinte plecat de mult, o frunză veştedă ce natura însăşi a prins-o între ramă şi portret, un cânticel vesel ca dacii în prejma nemuririi reprodus de acelaşi Tavi, o strofă recent tipărită desprinsă de pe buzelei lui Carmen, "Pământul deocamdată" răbufneşte dinspre cei mulţi, "Galbenă gutuie" anunţă sărbătorile ce ne reunesc familiile, vestea ce loveşte conştiinţe şi înlăcrimează ochi cade: trupul fără vlagă este oferit pământului, "Tatăl nostru" şi ciripitul păsărelelor sunt singurele compoziţii care nu i-au aparţinut.
A murit Adrian Păunescu!

Pământul, deocamdată

Timpul vieţii ni-i scurt,
Hai să-l facem curat,
Trăiesc unii din furt,
Alţii doar din ce-au dat.
Sunt săraci şi bogaţi,
Laşii scuipă pe bravi,
Voi ce-n Lună zburaţi
Pân' la cer vă urcaţi
Pe spinări de noi sclavi

Voi ce-n Lună plecaţi
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitaţi c-aveţi fraţi
Pe planetă flămânzi.
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe Pământ

Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţi-i luptând,
Doborâţi monştri vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe Pământ.

Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi
Nu e loc de vre-un steag.
E o groapă de paşi.
Între ei sunt sudaţi
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnatul de laţ
Şi biciuşca de cal.

Fii ai muncii aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca de preţ
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, alţii fac.
Unii dorm, alţii sunt.
Între înger şi drac
Trage omul sărac
Înhămat la Pământ.

Pe Pământ avem de toate.
Şi mai bune şi mai rele.
Bune, rele
Şi-nchisori şi libertate.
Şi-a putea şi nu se poate.
Şi ruină şi cetate.
Genii mari şi frunţi tembele.
Vânt ce stă şi vânt ce bate.
Şi martiri, dar şi lichele.
Nedreptate şi dreptate.
Şi noroi şi stele.

Gândită de Adrian Păunescu la 31 de ani, reală şi la 67 de ani, când a devenit prea devreme nemuritor, desprinzându-se din noroi şi devenind o stea.

Discernământ

În vremuri de restrişte în Cupa României Steaua şi Dinamo nu aveau voie să se întâlnească decât în finală. Doar aleatoriu, ca să nu zic fortuit, exista o mână care forţa sorţii ca una dintre combatante să întâlnească una sau alta dintre celelalte "forţe" participante. În general se cereau adversari mai slabi, dar au fost şi cazuri în care echipe mici ajunse în faze superioare preferau să aducă la ei pe prispă nume sonore. Vezi cazul Turţului care l-a vrut pe Rică Răaducanu printre pălincii. Cu toate acestea nu mi-aduc aminte de prea multe finale Dinamo - Steaua. Una parcă a ieşit în evidenţă. Una care astăzi se spune că nici n-a existat.
În Franţa, după câte ştiu, există o implicare a federaţiei în desfăşurarea celei de-a doua competiţii din Hexagon. În fiecare etapă a competiţiei două echipe în vogă au meci direct, iar celelalte merg pe sistemul urnelor. În Germania funcţionează acelaşi sistem al urnelor valorice. În spaţiul Marii Britanii se respectă până la absurd caracterul knock out al competiţiei. Fiecare etapă este trasă la sorţi dintr-o singură urnă, fiecare dispută se tranşează pe teren, meciurile terminate la egalitate se vor rejuca până una din cele două combatante va reuşi să se detaşeze. Meciurile se vor disputa alternativ pe cele două terenuri ale celor două echipe. De menţionat că în nici una din ţări nu se mai practică urnele valorice începând din sferturi, la unele chiar din optimi.
În România s-au stabilit urne valorice pentru sferturi. Anomalia merge mai departe şi se discerne ca în urna capilor de serie să fie introduse cele mai bine clasate patru echipe la sfârşitul campionatului, adică CFR, Steaua, Timişoara şi Dinamo, adică ocupantele locurilor 9, 2, 6, respectiv 5 la ora tragerii la sorţi, după douăsprezece etape şi două treimi din cea de-a treisprezecea. În cealaltă urnă ar spera Rapid (3), Braşov (14), Bistriţa (12) şi Craiova (8).
Toate echipele din prima urnă valorică făceau temenele către răsărit, apus, miazăzi şi miazănoapte deopotrivă să nu pice cu Rapid. Măgăreaţa a picat pe Steaua. Asta e! Luni, după ziua ruşilor, când tocmai se vor fi îndreptat spre vestiare după disputa celor trei puncte pentru care şi le vor fi contestat, cele două protagoniste Rapid şi Steaua îşi vor abate gândul către meciul viitor. Tătăruşanu se va gândi tot la Cassio, iar Marius Constantin tot la Bogdan Stancu. Îngrijitorul terenului are şi el un bai un plus. Trebuie să refacă terenul în 48 de ore pentru o nouă întâlnire Rapid - Steaua. Asta dacă nu se va disputa partida după 72 de ore.
Doar aseară braşovenii şi timişorenii işi reproşau fiecare sieşi că nu au înscris deloc în poarta celorlalţi. Uite că au ocazia să-şi programeze meciul la o oră mai convenabilă, astfel încât să perforeze porţile aceluiaşi adversar de o groază de ori.
Andone bocea pe la toate porţile că nu are spectatori în Groapă. Uite că miercurea viitoare va avea stadionul plin... de olteni!
În Gruia un alt meci de interes. Manea cu bistriţenii lui vor să demonstreze că meciul bun din compania militarilor nu a fost o întâmplare.

De apropriat

Deplasările de la Craiova şi Timişoara şi meciul de sâmbătă cu CFR sunt bătăliile în care gălăţenii pot să-şi consolideze poziţia de lider nu numai în clasament ci şi în pana atotştiutorilor din presa scrisă, printre care, cu voia dumneavoastră şi (ne)voile mele, m-aş număra şi eu. În rest, până la sfârşitul campionatului trebuie să facă ce au făcut şi până acum. Să acapareze cel puţin 6 puncte din partidele cu Brăneşti şi Astra din calitate de gazdă.
Bănăţenii au şi ei trei întâlniri de foc, în Groapă şi acasă cu ceata lui Porumboiu şi cu liderii actuali. Jocurile lejere sunt uşoare doar în aparenţă, având un grad de dificultate sporit faţă de cele ale oţelarilor, Braşov şi Urziceni nefiind adversari tocmai comozi.
Rapiduleţul, din acest punct de vedere, se pare că ar avea vreo patru-cinci puncte suplimentare mai uşor de apropriat decât dunărenii şi vreo şase-şapte puncte mai lesne de însuşit decât vâslaşii de pe Bega. Doar Steaua reprezintă un adversar din categoria "greu de ucis", pandurii, târgmureşenii şi şepcile roşii ar trebui să reprezinte de trei ori câte trei puncte. Cu Steaua şi "U" se joacă sub Grant.
Săptămâna aceasta cluul are loc la Galaţi, CFR fiind într-un reviriment moderat, dar cu un lot beton. Al doilea meci de interes european (în sensul de a ţinti un loc pentru Europa) se va disputa în Groapă unde vine trupa spăşita şi orgoliile rănite ale lui Pustai. Ar mai atrage atenţia întâlnirea de sub Tâmpa unde Poli Timişoara vine după 130 de minute de joc şi 9 penaltiuri cu revelaţia din acest an a Cupei României, Voinţa Sibiu.
Disproporţionate, dar nu lipsite de posibilitatea imprevizibilului sunt jocurile de la Vaslui, din Giuleşti, de pe Bistriţa şi, aş spune, de la Urziceni, unde se deplasează Ilie Stan, Petre Grigoraş, Lăcătuş respectiv Piţurcă.
Meciurile păcii, în sensul de fotbal fără fotbal, au loc în Ardeal, la Alba Iulia şi Târgu Mureş unde Astra şi Sportul îşi vor tângui năzuinţele de supravieţuire. Doar dacă nu s-a urlat "Deşteaptă-te tinere" în "gaşca nebună".

Crahul şi bostanul

Greu la deal cu cornutele neîndestulate. Penuria de lichidităţi din buzunarele lui Copos ar putea distruge tot ceea ce s-a clădit prin promisiuni, strategie şi profesionalism. Cum se va împăca profesionalismul cu promisiunile neonorate vom afla în scurt timp. Sau poate se va onora parţial cuvântul dat? Pentru cât timp? Ce procent din datorii? La care dintre fotbalişti şi la cine din ştaful tehnic? Sunt întrebări la care George încearcă să dea răspuns în aceste zile sub insistenţa de copoi a lui Dinu Vamă.
Atunci când preşedintele atrage atenţia că Rapidul ar putea deveni un nou Urziceni precis este o exagerare. Urziceniul nu are patina Rapidului, nu are suporterii Rapidului şi nu are palmaresul Rapidului. Sunt mulţi care aşteaptă ca tăşnădeanul să ajungă la fundul sacului pentru a prelua un brand pe nimica toată.
Dintre cei din sistem cei mai declarativi sunt Iancu şi Porumboiu, care nu au lăsat loc de tăgadă în ceea ce priveşte trecutul şi prezentul lor rapidist. Din afara sistemului au lăsat să se înţeleagă eventuala implicare în destinul echipei Gheară şi Pistol, dar aceştia nu prea sunt agreaţi de latura academică a susţinătorilor echipei pentru legăturile lor, e drept nedovedite, cu lumea interlopă. Oricum, cred că mai sunt mulţi alţii care ar face o ofertă concretă în acest sens.
Totul este doar supoziţie pentru că George nu vinde, George nu e în prag de faliment, George nu oferă stabilitate,..., George nu are decât un singur lucru în cap: teoria minimei rezistenţe.