luni, 4 noiembrie 2024

Moldova nu-i a noastră...

     Parafrazând cuvintele puse în gura lui Ștefan cel Mare de aproape uitatul „scenarist” Barbu Ștefănescu Delavrancea în piesa „Apus de soare”, am putea și noi spune, acum la ceas de cumpănă, că „România n-a fost a strămoșilor noștri și nu e a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor!”. Cam asta am vrut să spun în privirea mea peste umăr de săptămâna trecută, când am lăsat să se înțeleagă că nu trebuie să votăm pentru binele nostru imediat, pentru un câștig personal, de familie, de grup social sau de partid.

    Aș vrea să demontez afirmațiile celor care susțin că „România nu mai e a noastră!”. Ei sunt vocea antiromânismului, a celor ce doresc să dezbine unitatea de conștiință a neamului nostru. Nu contează că sunt din est sau din vest, din Europa, din Asia sau din America. Noi am ales să fim cetățeni europeni pentru binele României. Noi am ales puterea OTAN (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, NATO pentru cei ce folosesc limba engleză) pentru binele României. Noi ar trebui să votăm pentru binele României de mâine și de poimâine.

    Tocmai s-au încheiat alegerile prezidențiale de la frații noștri de peste Prut. Unii ar spune că a câștigat Maia Sandu. De fapt a câștigat democrația în lupta cu anarhismul. A câștigat Moldova în lupta cu Rusia cotropitoare cum ar spune baciul Ștefan. Ar trebui să avem și noi o Maia Sandu. Ar trebui să găsim și noi, printre cei paisprezece candidați la titlul de președinte un om care pune viitorul României înaintea intereselor personale, de grup, de clase sociale sau mai știu eu ce interese, inclusiv cele de partid sau uniune.

    Mai țineți minte, mă refer aici la cei care ați mai trecut pe la școală, cum a ajuns Alexandru Ioan Cuza fondatorul României moderne, cum a ajuns domnitor al Principatelor Unite? Nu ratați momentul pentru a vă reîmprospăta memoria. Bibliotecile și muzeele de istorie vă stau la dispoziție. Normal că nu-i posibil astăzi să o votăm tot pe Maia Sandu la alegerile președințiale din România, dar am putea găsi o replică a ei printre „miruiții” noștri din preludiul actelor finale. Un om care să se gândească la „urmașii urmașilor noștri”.

    Scriu aceste rânduri chiar înaintea unor alegeri cruciale care vor avea efect asupra viitorului întregii omeniri. E vorba de alegerile pentru înscăunarea președintelui SUA. Aici există o fractură a logicii democratice. De ce mentalitatea unei persoane care ajunge în fruntea unor aleși poate să aibă putere și în afara aleșilor lui? Adică de ce nu participăm și noi la alegerile din SUA dacă alesul ne poate influența viitorul?

    Nu, n-am înnebunit. Doar am redus la absurd o ipoteză de lucru. Doar am încercat să motivez necesitatea noastră de a face parte dintro organizație puternică, o organizație care să poată țină piept la o adică unei puteri expansioniste, precum SUA (politic și economic) sau Rusia (politic și teritorial). Doar am adus argumente utilității prezenței noastre în Uniunea Europeană.

    Opriți războaiele!

    

 

miercuri, 30 octombrie 2024

Universitatea Cluj

     Cele șapte puncte care despart lidera din Superligă de locul secund par neverosimile, în contextul în care primadona nu a participat anul trecut la play-off. Cârcotașii m-ar trage de mânecă și mi-ar spune că de fapt sunt numai șase puncte, deoarece FCSB-ului i se pot trece în cont cele trei puncte din restanța de la Botoșani. Cred că au dreptate dar deocamdată rămân cifrele seci. „Moțul” de pe fruntea grupării clujene, cârlionțat în ceea ce privește tactica adoptată în funcție de adversar, lins atunci când e vorba de adunare de puncte și sub formă de creastă de cocoș când privești clasamentul, este singura explicație a acestei stări de fapt.

    Spuneam despre etapa trecută că ar putea fi una echilibrată. Chiar a fost. Oaspeții au plecat acasă cu trei victorii și două rezultate de egalitate. Ba chiar au înscris cu un gol mai mult decât gazdele într-o etapă cu aproape trei goluri pe meci (23 de reușite). CFR - Sepsi 3-3 cu un Postolachi care și-a luat tricoul probabil în alt vestiar; UTA - Buzău 1-0 cu oaspeți apatici; Petrolul - Poli 3-1 după 58 de minute de superioritate numerică; Hermannstadt - Dinamo 0-2 în ciuda celor 63 de minute de inferioritate numerică; Oțelul - Slobozia 0-2 e consecința faptului că doar o echipă a atacat; FCSB - Rapid 0-0 sau unii atacă în valuri și ceilalți ratează incredibil; Botoșani - „U” 1-2 absolut meritat atât de ardeleni cât și de moldoveni; Farul - Univ. Craiova 3-2 într-un joc cu faze frumoase la fiecare trei minute.

    Chiar dacă așa pare nu-i sigur că va fi o etapă a gazdelor. Temperatura mai scăzută pune sângele în mișcare în toate vestiarele. O să vedem cât de „roșu” este acesta. Etapa trecută s-a materializat această nuanță sângerie și în cartonașe dar și în goluri. Să nu uităm că etapa vine după o trecere prin Cupa României, competiție pe care nu toți o tratează cu maximă atenție sau, din contră, doresc cu precădere performanță în această direcție.

    Univ. Craiova - FCSB (duminică, ora 21) Derbiul etapei. Oaspeții se află prinși în febra unor meciuri care mai de care mai importante, cu adversari puternici din țară și Europa. N-au făcut față chiar la toate provocările dar consider că sunt pe plus. Meciul din Bănie ar putea strica acest bilanț dar, în același timp, l-ar putea și consolida. Nu cred că oltenii se vor da în lături din a le pune probleme. Zaibărul de după o fi dulce sau amar?

    Sepsi - Petrolul (sâmbătă, ora 18,30) Nu cred să aibă șanse păcurarii în fața secuilor chiar dacă privesc în jos spre ei de pe stânga podiumului campionatului. Conjunctura care i-a adus acolo trebuie să ia sfârșit. Chiar și victoria din ultima etapă a ținut mai mult de factori externi decât de un joc elaborat.

    „U” - Farul (duminică, ora 16) Oaspeții trebuie să probeze că jocul bun din compania oltenilor nu a fost o întâmplare. Nu le va fi ușor. Echipa din Ardeal arată din ce în ce mai bine, dezvoltă un joc din ce în ce mai bine proporționat pe compartimente și prietenos între compartimente. Prevăd un joc cu valențe tactice ridicate, nu lipsit de spectacol și cel puțin trei goluri.

    Dinamo - UTA (sâmbătă, ora 21) Hunedoreanul iară trebuie să-și învingă demonii. Nu-i va fi ușor. De fapt nici nu cred că va reuși. Îl așteaptă un set de patru partide în campionat din care dacă scoate două puncte ar trebui să fie mulțumit. Sunt curios cum gestionează Dinamo această partidă. Voi nu?

    Poli - Oțelul (duminică, ora 13,30) Derbi de Moldova dacă ținem cont că Botoșaniul are aprinsă lanterna roșie. Loturile celor două echipe nu conțin cine știe ce vedete dar asta nu înseamnă că nu pot dezvolta un joc frumos, antrenant, cu faze de poartă. Sper ca închistatul Dorinel Munteanu să-și lase elevii să joace.

    Buzău - CFR (vineri, ora 21) Dan Petrescu, dacă o mai fi la ora jocului pe banca frânarilor, are meci greu. Dacă n-o fi, atunci CFR-ul are meci ușor.

    Rapid - Hermannstadt (luni, ora 21) Tare aș vrea să-i văd titulari în acest meci pe Rareș Pop și pe Grameni, două speranțe pentru fotbalul românesc urgisite pe o bancă plină de euro.

    Slobozia - Botoșani (luni, ora 18) Cenușăreasa etapei. Un meci pentru lins răni. Un joc al disperării care ar putea conduce la multe faze de joc pasionant cu (ne)realizări tehnice, cu multe ratări și multe goluri.

    Opriți războaiele!

      

 

marți, 29 octombrie 2024

Muzică divină pe scena filarmonicii sătmărene

         Chiar dacă „Zilele muzicale sătmărene” s-au încheiat, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare nu a coborât ștacheta calității și frecvenței muzicii pe care o produce. Două noi seri de muzică divină ne așteaptă în această săptămână. Nu uitați ca în cazul în care aveți abonament la filarmonică și nu puteți participa la unul sau la ambele evenimente să anunțați din timp acest lucru pentru a da posibilitatea altor melomani să participe la actul de cultură. Și pe această cale conducerea filarmonicii vă mulțumește pentru înțelegere.

    Ziceam mai sus de muzică divină. Joi, 31 octombrie, de la ora 19 (abonamentul cu nr. 12), chiar muzica divină ne invită în sala de concerte a instituției de cultură, pe scenă evoluând pe lângă Orchestra Simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti, la pupitrul căreia va fi Ștefan Novak, „Grupul vocal Synavlia”, un cvartet coral înființat în urmă cu patru ani, compus din studenți de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și flautistul Cătălin Oprițoiu. Despre acesta din urmă puteți să vă informați din ziarul nostru din data de 19 septembrie a anului 2022.

    „Synavlia” 

    Activează la slujbele arhierești din Arhiepiscopia Clujului. Caracterizat prin valorile creștine cultivate cu dragoste față de biserică, tinerii întreprind o bogată activitate cultural-religioasă, atât în Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului, cât și în diaspora. Demn de remarcat este faptul că membrii Grupului vocal „Synavlia” au reprezentat în primăvara anului trecut România la Festivalul internațional de muzică corală „Vox Lecensis”, găzduit de orașul Lucca (Italia).


    Pe de altă parte Grupul Vocal Synavlia este un cvartet vocal profesionist care are o bogată activitate muzicală susținând peste o sută de concerte în țară, dar mai ales în orașe din Italia, Spania, Franța, Austria si Belgia. In luna noiembrie a anului trecut Grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca a obținut medalia de aur la un Festival Coral Internațional. Competiția s-a desfășurat recent în Haikou, capitala Insulei Hainan, China. „Synavlia” a obținut medalia de aur la secțiunea Coruri Adulte – Voci Mixte, fiind singurul grup care a reprezentat Europa și, implicit, România dintre toate cele peste 100 de coruri participante la această competiție. Conform site-ului „Muzica instanțelor” cei patru componenți ai grupului sunt:

     Roxana Chicidea a absolvit studiile de licență și de masterat la ANMGD, Cluj-Napoca, secția canto clasic, la clasa doamnei Elena Moldovan și a doamnei Diana Țugui. Din 2021 până în prezent este angajată în Corul Filarmonicii de stat Transilvania, iar din 2020 coordonează Grupul Vocal Synavlía cu care intreprinde o bogată activitate muzical culturală atât în țară cât și inafara ei.


    Antonia Cenușă este absolventă a studiilor de licență și masterat la ANMGD, Cluj-Napoca, iar din 2018 este altista grupului vocal Synavlia și membră a asociației culturale Synavlia. Din august 2019 pana în prezent, este angajată în Corul Filarmonicii de Stat Transilvania. A absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca pe perioada căruia a participat la mai multe concursuri de canto și la Olimpiada Națională unde a obținut premiul II. În timpul studiilor de licență a obținut premiul I la concursurile de canto “Elena Botez” din Piatra Neamț și “Eduard Caudella” din Iași.


     Gabriel Cenușă este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași si al ANMGD, Cluj-Napoca. A colaborat de-a lungul timpului cu numeroase coruri, aducandu-și cu seriozitate contribuția la partida de bas. Din devotament și o pasiune profundă pentru muzică, el este unul din cei trei membri fondatori ai Grupului Vocal Synavlia.

    Ovidius-Florin Șiclovan A absolvit Liceului de Artă ”Sabin Drăgoi” din Arad în anul 1998 și studiile de licență și masterat la ANMGD, Cluj-Napoca, la specializarea Pedagogie în anul 2003. În perioada 1998-2001 a fost membru al corului Antifonia, (dirijor - Prof. Univ. Dr. Constantin Râpă), alături de care a susţinut numeroase concerte şi proiecte artistice atât în ţară cât şi în străinătate. Alături de activitatea corală, cea solistică cunoaşte o preocupare aparte, iar apariţia pe scena Auditoriului Nacional din Madrid în interpretarea colindei “Adeste Fideles” , alături de Orchestra Teatrului Olimpic din Vicenza, sub bagheta maestrei Inma Shara reprezintă începutul unei activităţi solistice mai consistente. În prezent colaborează cu instituții de profil din ţară, in cadrul unor festivaluri precum: Toamna Muzicala Clujeană, Cluj Modern și Armonii Sacre. Este angajat al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca și membru al Grupului Vocal Synavlia. Mă tot întreb: oare nu-i același Ovidius Florin Șiclovan din grupul lui Florin Călinescu, grup care ne mai amuza serile cu „Chestiunea Zilei”?
    Programul zilei de marți conține piese de profil din compozițiile maeștrilor Domenico Cimarosa, Gabriel Fauré, Karl Jenkins, Jacob de Haan și Giulio Caccini în prima parte a concertului și de Patrick Liebergen, Gabriel Fauré, Georg Friedrich Händel, Ola Gjeilo, Johann Sebastian Bach și Maurice Ravel în ultima sa parte.

    Duminică, 3 noiembrie, de la aceeași oră 19, pe baza abonamentului cu nr. 13, vă veți putea întâlni într-un „Concert simfonic” cu „Orchestra de cameră Liszt Ferenc” condusă de Péter Tfirst și cu violoncelistul Várdai István. Orchestra budapestană se află într-un miniturneu prin nord-vestul României, după Satu Mare urmând să mai concerteze în Baia Mare, Cluj și Oradea. Despre aceștia promitem să vă scriem mai pe larg la următoarea lor vizită în Satu Mare.

    Programul zilei de duminică este foarte atrăgător: „Rapsodia ungară nr. 2” compusă în tandem de Franz Liszt și Wolf Péter, „Concertul pentru violoncel” în do major imaginat de Joseph Haydn, ”Cvartetul de coarde nr.3 - Mad Piper” gândit de Pavel Fischer, „Rapsodia ungară” propusă de Dávid Popper și „Divertimento nr. 1” compus de Leó Weiner.

    Opriți războaiele!


 

 


 

luni, 28 octombrie 2024

Crezul

    Concepția despre viață a cuiva își pune amprenta asupra acțiunilor sale conștient sau subliminal. Există totuși o categorie de oameni care una gândesc și alta fac, într-o direcție își dezvoltă actul creativ și altfel se exprimă. Acest tip de oameni se întâlnește în toate domeniiile dar cei mai sprâncenați se regăsesc în clasa politică.

    La prima vedere această dispersie n-ar trebui să fie un un lucru bun sau rău, la urma urmei fiecare își clădește prezentul și viitorul cum vrea sau în voia sorții, după gradul de conștientizare pe care îl dovedește și îl aplică. Unii lasă în mod intenționat hazardul să le aplice amprenta pe care o lasă pe pământ, alții nu sunt capabili să discearnă asupra acestui fapt. Aceste acțiuni pot să nu aibă influență asupra celor din jur sau a societății ori să o determine. Malign, benign, indiferent sau binefăcăror.

    Pericolul apare atunci când concursul de împrejurări și/sau crezul acestora, a oamenilor politici, pot deveni malign(i) asupra societății din care provin. Scopul acestor acțiuni poate fi de asemenea divers: pentru un câștig propriu de scurtă sau medie durată, din vanitate, din răzbunare sau fără un scop precis (o obercăială dacă-mi permiteți licența). Descoperirea acestui pericol și semnalarea lui la timp este esențială. Se pot evita astfel dezastre sociale, războaie, subdezvoltare...

    Asupra acestor pericole noi, societatea, putem acționa rar. Cel mai adesea și cel mai eficace este la alegeri. Discenământul cu care ne oferim să participăm la vot și să introducem în urnă buletinul cu alesul nostru este capital în ceea ce privește viitorul. Neparticiparea la vot, votul anulat, cel contra sistemului sau cel în dorul lelii nu aduc progres.

    Mi-ați putea spune că mai există calea sindicală, cea a protestelor. Fals. Complet fals. Sindicatele sunt un alt fel de a face politică, un alt mod de a controla masele. Protestele pot fi finalizate cu pansamente temporare care în cele mai multe cazuri deschid răni în alte zone și prin efectul de bulgăre produc daune imense bugetului, implicit asupra nivelului de dezvoltare al societății și al nivelului de trai individual.

    Calea radicală, cea a revoluției, iară nu este de dorit. În primul rând ea are efecte doar pe timp îndelungat și doar dacă nu este confiscată de anumite pături sociale, așa cum s-a întâmplat spre sfârșitul mileniului trecut. În al doilea rând necesită generații de sacrificii. Nu doar generația care produce evenimentul ci și una-două generații de după. Repet, asta numai dacă scopul revoluției nu a fost deturnat.

    Așa că, cea mai pașnică, mai sigură și mai rapidă metodă de a ne oferi nouă și generațiilor ce ne urmează un viitor prosper este votul cu discernământ. Pentru aceasta luați fiecare candidat în parte, puricați-l bine, așezați-le fiecăruia părțile bune într-un taler și cele proaste în alt taler, după care folosiți metoda eliminării. Cei care au pe talerul negru însușiri incompatibile cu progresul trebuie eliminați din start, indiferent de ce se află pe talerul lor alb. Atenție! Nu numărul părților negative contează ci gravitatea acestora.

    În final, atunci când au mai rămas în discuții doi-trei candidați capabili în opinia dumneavoastră să ne ridice nivelul de trai, luați în calcul și talerul alb. Acela este de fapt cel care trebuie să vă călăuzească spre alesul vostru, spre principiile și convingerile voastre, spre crezul vostru.

    Opriți războaiele!

miercuri, 23 octombrie 2024

Penurie

     Caracteristica etapei a treisprezecea o reprezintă numărul mic de goluri marcate. Dacă mai adăugăm la asta și faptul că zece echipe nu au înscris nici un gol și în nici un meci nu au înscris ambele echipe, putem trage concluzia că a fost o etapă săracă. Nu lipsită în schimb de spectaculozitate. Cei drept nu în toate jocurile, cel de pe Arcul de Triumf chiar dacă nu a fost cel mai tern, a fost departe de așteptări. Gazdele au înscris de 12 ori obținând cinci victorii, iar oaspeții au reușit doar două goluri și o singură victorie.

    Buzău - Hermannstadt 3-0 cu speranțe și regrete; „U” - Oțelul 2-0 cum m-am așteptat; Sepsi - UTA 1-0 pe neve în argou; Petrolul - CFR 0-0 după o luptă frântă pe final; Univ. Craiova - Botoșani 0-0 nechibzuit; Dinamo - FCSB 0-2 fără vino-ncoa; Poli Iași - Slobozia 1-0 greu, cu final așteptat; Rapid - Farul 5-0 dezlănțuit.

    În contrast cu etapa trecută am putea vedea în aceste patru zile cu jocuri din etapa a paisprezecea un echilibru în disputa gazde-oaspeți sau chiar o acumulare de puncte mai mare în dreptul oaspeților. O caracteristică a etapei ar fi distanța mare de locuri dintre combatante, un singur meci fiind între echipe vecine de clasament și într-un altul distanța este cât de cât apropiată.

    CFR - Sepsi (vineri, ora 21) Derbiul etapei. Un derbi dat mai mult de poziția echipelor în clasament decât de tradiție sau valoare. Disproporționate valoric cele două echipe au în schimb motivație inversată ceea ce ar putea duce la surprize. Nu cred totuși că secuii au puterea să treacă de clujeni fără ajutorul acestora. Unii s-au cam plctisit de Dan Petrescu.

    Petrolul - Poli Iași (sâmbătă, ora 16) Acesta este meciul în care ne vom da seama în ce ape se scaldă cele două combatante. Un scor de egalitate le-ar declasa pe ambele în ochii suporterilor, chiar dacă moldovenii ar fi mai îngăduitori cu ai lor.

    FCSB - Rapid (duminică, ora 21) Aceasta este cea mai așteptată partidă din punct de vedere al suporterilor. Pe lângă duelul din teren avem și duelul dintre galerii. Era să scriu și despre duelul dintre băncile tehnice, dar acesta este inegal. Se bate o bancă cu o canapea. Va conta mult și oboseala și starea sufletească a gazdelor. O victorie a lor la Glasgow, sperată de noi, le-ar putea crea o stare de bine neproductivă pentru jocul de pe Arena Națională. O înfrângere la scor, ceea ce este de nedorit, din nou ar putea fi benefică oaspeților. Mă aștept la un meci superb cu un rezultat pe muchie de șiș.

    Botoșani - „U” (luni, ora 18) Ultimele rezultate ale echipei moldave lasă de înțeles că au pretenția la toate cele trei puncte pe teren propriu. Totuși, ardelenii sunt lideri și cu moralul ridicat.

    Farul - Univ. Craiova (luni, ora 21) Cravașă sau subiecte de meditație? Oare care să fi fost arma cu care Gică Hagi să fi încercat să aducă mateloții pe linia de plutire? După ce arbitri i-au scos de sub aripa lor protectoare mușii lui Gică nu prea mai produc fotbal.

    Hermannstadt - Dinamo (sâmbătă, ora 19) Jocul speranțelor curmate. Dar cum speranța renaște din propriul scrum s-ar putea să vedem un meci de foarte bună calitate. Țin cu ardelenii.

    Oțelul - Slobozia (duminică, ora 16) Chiar nu știu la ce să mă aștept de la un astfel de joc. Probabil că Dorinel Munteanu va apăsa un pic pe accelerator lăsând tactica de până acum, cea bazată pe greșeala adversarului, trecând un pic și pe construcție.

    UTA - Buzău (sâmbătă, ora 13,30) Cenușăreasa etapei. Chiar pare un derbi pentru supraviețuire. Cele două echipe, vecine de clasament, fug ca vampirii de usturoi de locurile de sub ele. Noi ținem cu arădenii, desigur.

    Opriți războaiele!


Arătătorul și mijlociul

     Ne-am obișnuit ca cele două impricinate, despărțite sub forma literei V și îndreptate către naltul cerului, să reprezinte semnul victoriei, al reușitei. Pentru orice reușită însă este nevoie de muncă. De muncă, de talent uneori și de hazard. Cu cât proporția de muncă este mai mare față de celelalte componente ale reușitei, cu atât satisfacția izbânzii este mai bogată. Cu cât capacitățile noastre fizice, artistice sau intelectuale au participat mai intens la obținerea reușitei, cu atât sentimentul de mândrie ne copleșește pe de-a-ntregul.

    Luate separat, semnificația simbolică a celor două degete nu mai are nici o legătură cu actul pozitiv, demn de dat ca exemplu generațiilor viitoare. Degetul arătător, cel despre care ni se spunea în copilărie să nu-l îndreptăm către alte persoane, este folosit cu prioritate pentru a acuza. Cel mijlociu, cel mai lung al mâinii, în ultimii 30 de ani este folosit în special pentru a înjura. Acuzele și injuriile nu fac în general obiectul privirilor mele peste umăr așa că nu dezvoltăm aceste subiecte.

    Rămânem la subiectul victorie și predicatul a învinge. Victoriile din artă sunt cele mai nevinovate dintre victorii. În trecut premiul în artă era reprezentat doar de aplauze, de recunoaștere, de emoție și mai rar de invidie. Astăzi doza de invidie a crescut deoarece și arta a început să fie apreciată prin bani. Rar se mai întâlnesc artiști fără spirit mercantil, fără a se orienta spre profit. Asta indiferent de valoarea actului artistic. De la mărțișoare la capodopere ale artelor plastice, ale muzicii, ale prozei și poeziei, ale fotografiei... toate astăzi se învârt în jurul prețurilor. De la câțiva firfirei la sute de milioane de dolari.

    Victoria în sport ar trebui să fie la fel de nevinovată. Să fie doar o competiție între doi indivizi sau între două echipe. Astăzi, când răsplata a început să aibă dimensiuni apreciabile au început și faulturile. Nu numai pe teren, în apă sau în aer, ci și în vestiare, în viața socială sau cea personală. De la o simplă ținere de tricou s-a ajuns în ultimii ani la șantaj, răpiri sau chiar crime. Dacă am lua ca exemplu fotbalul, sport în care, cu toată universalitatea lui, nu se învârt cei mai mulți bani, am observa înrăirea relațiilor de joc, a conexiunilor dintre adversari și o anume larghețe în acest sens a regulamentelor de joc.

    Victoria în actul creativ la locul de muncă se reflectă astăzi mai mult prin cifra de afaceri decât prin importanța și aplicabilitatea unei inovații sau a unei invenții. Condițiile de trai, sănătatea, nivelul de cultură, emoția și spiritul civic nu mai sunt pe primul plan. Astăzi contează câștigul financiar. Contul din bancă decide dacă îți iubești copilul sau nu. Mașina pe care o conduci arată dacă ești „tare” sau pleavă. Câți oameni mai merg astăzi la muncă din plăcere?

    Victoria în plan familial este un capitol aparte. Dacă ai impresia că făcându-i cadou copilului tău un Ferrari pe când acesta nu și-a terminat studiile liceale este o realizare sau dacă îi obții un carnet de conducere pentru că poți, atunci te înșeli. Dacă însă l-ai învățat să respecte munca, să se integreze în societate și să fie atât îndrăgit cât și respectat de aceasta atunci poți avea sentimente de mândrie. Te poți considera victorios. Mulți spun că a lăsa pe cineva să greșească este un act educațional. Până la un anumit nivel al greșelii și al suportabilității acesteia este benefic, dar tot mai bine este să aplici prevenția înainte.

    Cea mai urâtă victorie după părerea mea este cea din războaie. Mai ales a celor datorate terorismului sau a celor de cucerire. De ce? Pentru că acestea nu ar trebui să existe. Opriți războaiele!

     

luni, 21 octombrie 2024

Astăzi și joi sunt ultimele seri ale „Zilelor muzicale sătmărene”

     Cea de-a patruzeci și șaptea ediție a tomnaticului eveniment cultural al Sătmarului se încheie joi, așa cum era de așteptat, cu un concert de excepție al „Orchestrei Filarmonicii Dinu Lipatti”. Până atunci un alt eveniment rarisim va avea loc astăzi, un „Concert simfonic” susținut de „Orchestra Filarmonicii naționale maghiare”. Nu țin minte când sau dacă ne-au mai vizitat oaspeții din țara vecină dar știu că anul trecut la Ateneul Român două seri la rând au excelat în cadrul „Festivalului național George Enescu”.

    Să le luăm cronologic. Astăzi, marți 22 octombtie (abonamentul cu nr. 10) sub bagheta dirijorului maghiar Vashegyi György, Orchestra Filarmonicii Maghiare din Budapesta ne va impresiona cu un bogat și variat evantai muzical. Programul zilei cuprinde pentru început uvertura „Egmont” compusă de Ludwig van Beethoven pentru piesa de teatru cu același nume scrisă de Goethe. În continuare ne reîntâlnim cu Béla Bartók, de data asta cu „Dansuri țărănești maghiare”, facem cunoștință cu  Zoltán Kodály cu ale sale  „Dansuri din Galanta”, ne desfătăm cu câteva „Minute simfonice” inventate de Ernő Dohnányi și încheiem cu „Preludiile” lui Franz Liszt, preludii probabil pentru seara de joi.
    Joi, cum spuneam, va avea loc „Concertul de închidere al Zilelor Muzicale Sătmărene - ediția 2024” (abonament nr. 11). „Orchestra simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti” are această onoare și și-o va achita cu „Concertul pentru vioară și orchestră” în re major al lui Joannnes Brahms și „Simfonia nr. 4” în mi bemol major a lui Anton Bruckner. Invitați: dirijorul japonez Daisuke Soga și violonistul sibian Tibor Gyenge. Despre biografiile acestora promitem să ne ocupăm cu ocazia următoarei lor vizite la Satu Mare.
    Pentru secțiunea rezervată îmbogățirii noastre culturale am rezervat pentru astăzi:

 Orchestra Filarmonicii Naționale Maghiare

    Orchestra Filarmonicii Naționale Maghiare, una dintre cele mai importante orchestre simfonice din Ungaria, și-a sărbătorit centenarul în primăvara anului 2023.

    După epocile lui János Ferencsik și Ken-Ichiro Kobayashi, un nou capitol din istoria orchestrei a început în 1997, când Zoltán Kocsis a fost numit director muzical general al Filarmonicii Naționale Maghiare. În următoarele două decenii, orchestra a interpretat nu numai clasici, ci și lucrări importante care până atunci fuseseră absente din repertoriu. Cu o versatilitate demnă de o orchestră simfonică națională reînviată, au prezentat publicului muzică maghiară din trecutul recent și din prezent, concerte populare de muzică de cameră și evenimente pentru tineri, și au interpretat lucrări de Richard Strauss, Debussy, Schoenberg, Ravel și Rachmaninov în cadrul unor proiecte ambițioase, care au umplut goluri. Opera lui Bartók ocupă un loc important în repertoriul Filarmonicii Naționale, multe interpretări reprezentative fiind înregistrate în seria „Bartók New CD Series”. Concertele sale cu abonament prezintă soliști și dirijori invitați cu renume mondial, precum și tineri muzicieni maghiari foarte talentați.

    Orchestra a păstrat sensibilitatea cu care membrii săi se ascultă și colaborează între ei. Muzicienilor li se permite să strălucească, dar continuă să împartă responsabilitatea pentru colectiv. De asemenea, ei împărtășesc obiectivul de a atinge și de a oferi cel mai înalt nivel de calitate în fiecare spectacol, o ambiție care merge mult mai departe de simpla interpretare perfectă a tuturor notelor. 

    În urma decesului lui Zoltán Kocsis, Zsolt Hamar, laureat al Premiului Liszt, care a lucrat anterior cu orchestra ca prim dirijor permanent, a preluat funcția de director muzical al Filarmonicii Naționale Maghiare din martie 2017 până în august 2020. 

    Din toamna anului 2022 și de la începutul stagiunii jubiliare a orchestrei, muzicienii sunt conduși de noul lor director muzical general, György Vashegyi. Maestrul Vashegyi predă la Academia Liszt din 1992 și este în prezent profesor asociat și director al Grupului de Muzică Veche, care a fost înființat sub conducerea sa în 2010. În semn de recunoaștere a activității sale, a fost distins cu Premiul Liszt în 2008 și cu Crucea de Cavaler a Ordinului Maghiar de Merit Divizia Civilă în 2015. În 2021, a primit titlul onorific de „Chevalier L’Ordre des Arts et des Lettres” (Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor) din partea statului francez.  

    În ultimele decenii, Orchestra Filarmonicii Naționale Maghiare a susținut peste 350 de concerte în străinătate și a susținut turnee în aproximativ 40 de țări. Orchestra a concertat în cele mai prestigioase locații și festivaluri din lume, printre care Avery Fisher Hall din New York, Suntory Hall din Tokyo, Birmingham Symphony Hall, Megaron din Atena, Alte Oper din Frankfurt, Festivalul Enescu din București, Festivalul Colmar, Festivalul din Insulele Canare și Festivalul Beethoven din Bogota. În 2011, pentru a marca bicentenarul nașterii lui Liszt, orchestra a cântat la Centrul Bozar din Bruxelles și a susținut un concert la Vatican în onoarea Papei Benedict al XVI-lea. Filarmonica Națională Maghiară a efectuat turnee la Bogota, Istanbul, Coreea de Sud, China și Elveția și vizitează în mod regulat Franța, Japonia, Germania, România, Spania, Slovacia și Slovenia. În ianuarie 2023 s-au întors în Japonia pentru un nou turneu sub bagheta lui Ken-Ichiro Kobayashi.

    Opriți războaiele!