Euforie

     Când spui „euforie” în sezonul estival te duci cu gândul la cele două stațiuni de pe litoralul românesc. Bună ar fi o baie acum în spumele mării. Noi, aici la Satu Mare, ne vom mulțumi și cu o baie în spumele berii. Unde? Peste tot. Chiar și la Muzeul Județean, unde astăzi de la ora 17 sunteți invitați să gustați câteva „soiuri” de bere artizanală sau fabricată. Totodată veți afla amănunte interesante despre istoria berii de la vechii egipteni și până astăzi.

    Prea multe nu pot să spun în plus față de ceea ce vă relatează zilnic Florin Mureșan în comentariul său „De-un EURO speranță!”, comentariu pe care dacă l-ați ratat vă îmbii să-l parcurgeți. La fiecare din ele găsiți amănunte interesante pe care nu le veți afla din altă parte. Mă voi axa mai mult pe latura statistică a desfășurării acestor grupe, latură care ne relevă câteva curiozități, una dintre ele fiind cea în care Slovenia era cât pe ce să joace cu România în optimi.

    În patru din cele șase grupe meciurile s-au încheiat cu patru victorii și două rezultate de egalitate. Într-una din grupe (F) au fost cinci victorii, iar în alta (C) o singură victorie și aceea la limită. De fapt este grupa în care s-au înscris cele mai puține goluri, doar șapte, și la care a trebuit recurs la al noulea criteriu de departajare, cel disciplinar, pentru a se stabili cine e pe locul trei și cine pe doi. De fapt, pe teren și la disciplină era egalitate între Slovenia și Danemarca, amândouă încasând câte șase cartonașe galbene. Doar când au scotocit buzunarele celor de pe bancă s-a descoperit la un sloven un cartonaș în plus. Așa era să jucăm cu Slovenia dacă Ronaldo și ai lui n-o încasau de la georgieni.

    Vorbind de numărul de goluri putem spune că după un început furibund, cu o medie de patru goluri pe meci lucrurile sau mai așezat, mai ales din cauza grupei C în care porțile parcă erau fer(m)ecate și portarii de ne(a)bătut. Grupele în care s-au înscris cel mai mult sunt grupele A și F unde porțile au fost perforate de 17 ori, urmate de grupele D și B cu 15, respectiv 14 reușite. La noi în grupă s-au înscris doar 11 goluri, cele mai multe, 4, reușindu-le România. În total s-au înscris 81 de goluri în 36 de meciuri ceea ce înseamnă o medie de 2,25 goluri pe meci.

    Singura echipă care a obținut maximum de puncte, 16, a fost Spania, care chiar dacă a jucat cu rezervele în ultimul meci și-a onorat tradiția fotbalistică și au învins. Nu același lucru s-a întâmplat și cu Portugalia, țară a cărei rezerve sunt ori departe de valoarea titularilor ori fără ambiții personale. Poate i-a încurcat și Ronaldo cu obsesia lui pentru gol. Toate echipele au punctat. Cele mai puține puncte, doar câte unul, l-au realizat Scoția, Polonia, Albania și Cehia. Avem două echipe calificate în optimi fără victorie (Danemarca și Slovenia) și tot două echipe eliminate chiar dacă au obținut câte o victorie: Ungaria și Ucraina. Ultima chiar cu patru puncte în ciudata noastră grupă în care trebuie să recunoaștem că am avut noroc cu vagonul, începând de la tragerea la sorți a grupelor preliminare și până la ultimul fluier al arbitrului de pe stadionul de pe malul Mainului.

    Oare rușii, cei obișnuiți, cei de pe stradă, nu suferă pentru că nu pot participa la marile evenimente culturale și sportive de pe mapamond? Nu suferă atunci când în unele sporturi individuale în dreptul sportivilor lor nu apare numele țării lor? Oare când vor răbufni?

    Pentru asta și pentru multe altele opriți războaiele!

     

Mărturii

    Copiii copiilor mei nu au aceleași preocupări precum aveau părinții părinților mei la vremea copilăriei. E normal. Fiind vorba de cinci generații am putea spune că îi desparte un secol. Cel puțin. Poate doar șotronul să fi răzbătut prin meandrele timpului. Spun asta pentru că adesea văd trotuarele de prin cvartaluri estetic sau mai puțin estetic desenate cu păpuși, case și bineînțeles cu eternele pătrate și dreptunghiuri ale șotronului. Cine mai ține minte vechile denumiri ale șotronului? Dacă zicem azi ștrenche, de-a clasele, de-a școala sau la șchiopică mai știe cineva ce înseamnă?

    De ce m-am legat de șotron? Pentru că și șotronul este o mărturie a evoluției. Nu știu cum se juca șotronul în urmă cu un secol sau mai multe, dar știu că în frageda mea pruncie trebuia să muți pietricica cu piciorul din pătrățică (clasă) în pătrățică până ajungeai în clasa a opta. Mai apoi s-a simplificat. Trebuia să o arunci consecutiv în cele opt pătrățele numerotate și să parcurgi spațiul în salturi neuitând să culegi pietricica atunci când ajungeai în dreptul ei. Dacă greșeai rămâneai repetent și când îți revenea rândul reluai din pătrățica unde ai greșit. Azi a dispărut pietricica și a crescut numărul de clase. Copiii nici nu mai joacă șotron. Doar îl desenează. Vremelnic câte un bătrân, pentru a-și impresiona băbuța, mai sare într-un picior...

    Nu-i rău să știm de unde am plecat. Pentru asta trebuie să pășim prin biblioteci, muzee și locuri istorice de pe cuprinsul țării. Să descoperim și să înțelegem de ce mămăliga se tăia cu ața și de ce nu trebuie să calci grebla pe partea metalică. Trebuie măcar o dată să punem cobilița pe umăr și să mergem la izvor sau samarul pe măgar să plecăm la târg. Îmi veți spune că astăzi izvorul este infestat și târgul plin de plastic. Cam aveți dreptate. Trebuie să reducem totul la un exercițiu mental. Carul cu boi îl mai vedem doar pe simeze iar presa de ulei sau pietrele de moară doar prin sate muzeu.

    Suntem amenințați că în curând chiar omul va devenii piesă de muzeu. Asta nu se va întâmpla niciodată. Pentru că viitorul se uită din ce în ce mai rar peste umăr. În curând nici nu va mai avea umăr, deci nici muzeu. La ce-i trebuie viitorului umăr. O adunătură de circuite înghesuite într-un cip cu diametru de un micron credeți că are nevoie de umăr? Vor dispărea burțile și nasul lung. Vor dispărea cosițele și punctul G. Vor da faliment fabricile de medicamente și parlamentele.

    Citeam deunăzi că lumea a reînceput să frecventeze cinematografele. Mai abitir decât în 2022 dar încă nu așa ca prin 2019. Nimic despre 1980. E un pas mic spre păstrare a umanității. Dar cu ce preț? Ce vede omul pe ecrane? Cât de mult îi ridică omului gradul de cultură un cinematograf în ziua de azi? Aminteam mai sus de biblioteci. Nu-s chiar ca cinematografele dar cea mai mare parte a cărților apărute în acest mileniu nu au tangențe cu valorile materiale și spirituale ale neamului omenesc.

    Vor mai exista mărturii? Autodistrugerea ne paște! Că prin supratehnologizare, că prin războaie... Oare care vor acționa mai repede? În ce an se va naște un nou Erich von Däniken să ne povestească „Amintiri despre viitor”? Deocamdată ar fi bine să se oprească războaiele!

They will rock us

     Joi, de la ora 20, la Turnul Pompierilor, va avea loc un concert estival intitulat „We will rock you”. Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti va fi atentă la bagheta dirijorului Remus Grama din Târdu Mureș. De fapt toți cei trei invitați din această săptămână ai prestigioasei instituții de cultură sătmărene sunt târgmureșeni și binecunoscuți publicului meloman sătmărean iubitor de rock.

    Numeroasele lor prezențe anterioare, cu precădere în sezonul estival, pe harta județului sătmărean (în cele două municipii și Tășnad) ne-au prilejuit informarea detaliată a biografiilor acestora. Astfel Remus și chitaristul Alex Cioată, au fost prezentați în ziarul nostru din 14 iunie 2022, iar performera de la clape, Cristina Laszlo, și o mică disertație despre rock-ul de ieri și de azi aveți în paginile ziarului din 31 octombrie 2023 atât pe print cât și pe cel electronic.

    Profit de acest relaș ce s-a ivit în secțiunea de îmbunătățire a cunoștințelor pe care le avem despre muzica de înaltă calitate și voi adăuga câteva elemente din trecutul și prezentul Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare. Ce sursă de inspirație mai bună aș putea găsi decât însuși site-ul filarmonicii. Spun sursă de inspirație dar de fapt reiau cuvânt cu cuvânt paragrafele din deschiderea site-ului, paragrafe intitulate „Despre noi”.

    În program piese și potpuriuri de: Queen, The Beatles, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Bon Jovi, Red Hot Chili Peppers și Metallica.

Filarmonica de Stat Dinu Lipatti

    „Clădirea care adăposteşte sala Filarmonicii este o aripă a Hotelului Dacia şi a fost construită în 1902, în stilul secession. Construcţia este realizată pe zidărie portantă şi planşe din arce de cărămidă pe traverse metalice. Holul are coloane şi două scări care duc la mezanin. Sala de concerte este flancată de colonade. Cupola este bogat ornată şi pictată în elemente de mozaic floral. Capacitatea sălii este de 400 locuri şi are o acustica excelentă, care o situează între primele cinci săli de concerte din ţară.

    În 1947 în Satu Mare s-a reorganizat <<Societatea filarmonică>>, iar din 1949 aceasta a devenit ,<<Orchestra simfonică de stat Satu Mare>>. Prima stagiune a început, neoficial, pe 12 septembrie 1949, iar oficial pe 25 februarie 1950. S-a întâmplat așa pentru că mult așteptatul decret de înființare (pentru care un grup de inimoși membri ai orchestrei, în frunte cu directorul ei de mai târziu, Coloman Sugar, a stat zile în șir pe la ușile ministerului de resort) a sosit abia în decembrie 1949.

    Instituționalizarea mult dorită s-a produs sub numele de Orchestra Simfonică de Stat <<Glinka>>, nume abandonat cu trecerea anilor. Din anul 1992 instituția a adoptat numele emblematic <<Dinu Lipatti>>, ceea ce a favorizat impunerea ei în conștiința publică din țară și din străinătate.
    Imaginea mai recentă a Filarmonicii Dinu Lipatti o cunoaștem începând din 1970 când, alăturată altor instituții muzicale similare ale țării, Filarmonica din Satu Mare a devenit realizatoare de evenimente concertante, simfonice, vocal-simfonice și discografice, preluate de radiodifuziune și televiziune. Filarmonica sătmăreană are câteva manifestări proprii care i-au adus popularitate şi prezenţe concertistice deosebite printre care cel mai important: Festivalul Internațional Zilele Muzicale Sătmărene.”

    Acestea fiind spuse nu-mi rămâne decât să reiterez iubitorilor de armonie (philos = iubitor; harmonia = armonie) dorința mea de pace: opriți războaiele!

Hagi, Prodan, Rus

     M-am lăsat și eu fascinat de inspiratele și savuroasele comentarii zilnice ale lui Mumu din paginile printate sau electronice ale Gazetei de Nord-Vest. Mi-aduc aminte cu nostalgie despre articolele din GNV ce le scriam și transmiteam de la mondialul italian din 1990 (meciurile cu Rusia 2-0, Camerun 1-2 și Argentina cu Hagi al nostru și Maradona al lor și al napoletanilor din tribună 1-1), unde eram trimisul special la fața locului al cotidianului pe care și astăzi îl răsfoiți. Sunt de neuitat clipele petrecute acasă la familia Prodan, la victoria de răsunet a României din fața Argentinei (3-2) și a căror emoție explozivă din ochii tatălui valorosului nostru internațional și lacrimile de bucurie neînfrântă ce curgeau șiroaie pe obrajii mamei acestuia am încercat să le imortalizez cu literele din plumb ce încă mai înșirau fraze pe paginile ziarelor din acea vreme. Să nu uit de bujorii florentini ce-i înseninau fața viitoarei sale soții sau de cumințenia șăgalnică a frățiorului Ciprian.

    Nici ziua și apoi seara în care i-am organizat o primire triumfală eroului nostru când s-a întors din îndepărtata Americă. Primirea încă de pe scara avionului cu microfonul televiziunii pe care o reprezentam atunci, mulțimea care a ocupat întreaga parcare a aeroportului, în parte și datorită articolelor ce-i anunțau sosirea, transferul de la aeroport în centrul vechi al orașului într-o mașină descoperită având antemergători poliția și urmați de salvare și un cârd infinit de mașini. Mă certasem trei zile cu primarul să pot organiza acea bucurie imensă a sătmărenilor. Turele fără număr din jurul parcului central și apoi drumul către modestul său apartament din mărginimea orașului sub balconul căruia uralele nu s-au oprit decât târziu în noapte...

    Toate acestea au culminat cu „Pro-fan”, un club al fanilor lui Prodan pe care am încercat să-l impun, dar care nu a rezistat intemperiilor timpului și pentru care am fost taxat de poliție. Ce timpuri...!? Astăzi îl avem pe Adrian Rus, un băiat a cărui bună cuviință am remarcat-o de-a lungul timpului. Ce n-aș da ca performanța de la mondialele din 1994 să o egalăm cel puțin la europenele din 2024? Am mai avea același entuziasm?

    Deocamdată să lăsăm visurile și să-i îndemnăm pe „salahorii” noștri să construiască o altă imagine a României fotbalistice. Să trudească pentru a întinde pielea de pe palmele bătătorite de cozile de lopeți și topoare ale diasporei române și de pe frunțile îngrijorate de dor și biruri din satele și orașele împrăștiate pe întinsul tărâmului străbun.

    Pentru finalul acestei „Caricaturi” vă dau și câteva date statistice după primul set de meciuri de la actualul european. 34 de goluri înscrise în 12 jocuri în care a existat un singur meci nedecis. Victoria Slovaciei asupra Belgiei este singura surpriză de proporții a primului tur. Un alt rezultat neașteptat este egalul obținut de Slovenia în fața Danemarcei. În rest sunt rezultate normale. Chiar și victoria României a fost un rezultat normal. Doar scorul epatează puțin prin proporții. Ucrainienii, cu toate problemele de acasă nu au cum să rămână concentrați, ca dovadă că golurile noastre s-au datorat unor ilare greșeli individuale.

    Dacă s-ar opri războiul alta ar fi fața vecinilor noștri de la nord!

Operă în concert la închiderea stagiunii

     A venit vara. O dată cu razele nemiloase ale soarelui ce pârjolesc tot ce prind în cale au apărut și ploile de vară, bucuria ciupercilor și fericirea bucatelor necoapte încă. Inclusiv a viței de vie. Viță din care la toamnă vom picura „Elixitul dragostei” din acest an controversat. Asta ca să culegem ce-am sădit. Altfel spus să judecăm tabloul aleșilor.

    Interesantă alegerea făcută de conducerea Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare pentru acest sfârșit de stagiune. Joi, de la obișnuita oră 19, vom aplauda opera în concert „Elixirul dragostei” a lui Gaetano Donizetti. Pentru această ultimă reprezentație a stagiunii 2023-2024 sunt valabile abonamentele cu nr. 42. Totodată vă anunțăm că pentru acest spectacol biletele au preț unic: 42 de lei.

    Dirijorul care sa încumetat să țină piept „Orchestrei simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatti” este mai vechea noastră cunoștință (vezi nr. din 21 feb. 2022) craioveanul Mihnea Ignat, Pentru paragrafele de îmbunătățire a cunoștințelor noastre culturale am ales să redau mai jos, folosind ca sursă Wikipedia, datele generale și acțiunea din opera compozitorului italian. Am adăugat doar prezența scenică a invitaților pe care îi vom urmării în sala filarmonicii sătmărene.

 Elixirul dragostei 

În italiană „L’elisir d’amore” este o operă în 2 acte, pe un libret de Felice Romani, muzica de Gaetano Donizetti. Premiera operei a avut loc la Milano, la „Teatro Cannobiana”, în ziua de 2 mai 1832.

Personaje

 Adina – o țărancă bogată și frumoasă (soprană) este interpretată de Gebe Fügi Renata, violonista de la Opera Maghiară din Cluj care n-a ținut cont de rugămintea noastră din 10 ianuarie anul curent de a-și trece biografia pe site-ul instituției culturale clujene și în limba română. Să fie dezinteres sau politică de firmă.

Nemorino – un tânăr țăran (tenor), interpretat de vocea deosebit de plăcută a clujeanului Eusebiu Huțan aflat, după cunoștițele mele, pentru prima oară pe scena filarmonicii sătmărene.

Belcore –  sergent (bariton), căruia i-a dat voce Mihai Damian care reprezintă atât Opera Națională din Timișoara cât și „Filarmonica Transilvania” dun Cluj, cel care pentru acest spectacol a lăsat pianul, unul din hobby-urile sale, și bagheta (este dirijor cu acte-n regulă) ca să ne impresioneze cu vocea sa.

Dulcamara – un șarlatan (bas buffo), întrupat de clujeanul Cristian Hodrea, cel care a obținut titlul de doctor în muzică tocmai cu teza: „Basul buffo – caracter reprezentativ al bel canto-ului italian”.

 Giannetta – tânără țărancă (soprană), pusă în scenă de admirabila cântăreață de muzică populară Georgiana Necșa. Pe când Georgiana un concert de muzică populară la Satu Mare? Întrebată odată „ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost” timișoreanca, membră a corului Operei Naționale Române din Timișoara, a răspuns „Nu-mi imaginez viața fără artă și nici în alt spectru”

Actul I

Tabloul 1

    Țăranii se odihnesc în miezul zilei. Adina le citește dintr-o carte povestea lui Tristan, care a făcut-o pe Isolda să-l iubească dându-i să bea din elixirul iubirii. Nemorino ar fi dorit să fie și el iubit de Adina, dar nu știe cum să procedeze, pentru că ea se poartă indiferent cu el. Indiferența Adinei e prefăcută. Ea nu dorește altceva decât să înfrânga timiditatea lui Nemorino.

    Și iata că se iveste un prilej: în sat sosește o mică unitate militară, în frunte cu sergentul Belcore, venit să facă recrutări. Adina se bucură de atențiile curtenitoare ale țanțoșului sergent, pentru a provoca declarația lui Nemorino. Dar acesta parcurge drumul numai până la jumătate, fiindu-i teamă că va fi luat în râs.

Tabloul 2

    În piața satului descinde „doctorul” Dulcamara, care oferă tuturor leacuri dulci-amare pentru orice boală. Nemorino îi cere elixirul dragostei pe care Dulcamara i-l oferă cu ușurință, sub forma unei sticle cu vin. Încălzit de vinul băut, Nemorino prinde curaj, refuzând să mai priveasca pe Adina pâna a doua zi, când "elixirul" trebuie să-și facă efectul.

    Adina e intrigată de purtarea lui și, pentru a-l forța să ia o hotărâre, primește cererea în căsătorie a lui Belcore, anunțând nunta chiar pentru acea seară. Sergentul, care trebuia să plece a doua zi, invită fetele și băieții la petrecere.

Actul II

Tabloul 3

    Invitații petrec, beau și se veselesc. Dulcamara, invitat și el, se dovedeste a fi un plăcut nuntaș care nu s-ar da în lături de la o aventură chiar cu mireasa. Dar iată că Nemorino îi cere disperat un sfat pentru a amâna nunta Adinei pâna când își face efect elixirul. Dulcamara îl convinge că o nouă doză ar putea să grăbească efectul. Dar Nemorino nu mai are bani cu ce să mai cumpere.

    Belcore apare ca un salvator: el va da bani tânărului țăran în schimbul înrolării în trupele sale. Pentru a obține suma necesară, Nemorino primește, și astfel obține și doza promisă de Dulcamara, încă o sticlă de vin.

Tabloul 4

    După ce bea vinul, Nemorino se pomenește asaltat de fetele din sat care au aflat că acesta moștenește pe un unchi al său. El e convins că toate acestea se datorează efectului băuturii. Până și Adina, geloasă pe comportarea fetelor, pare că și-a schimbat atitudinea.

    Nunta cu Belcore nu mai are loc. Acesta părăsește satul, dar fără noul recrut, căci Adina a restituit banii primiți în schimbul contractului. Această dovadă de dragoste a Adinei, provoacă și hotărârea lui Nemorino. Ei se vor căsători după plecarea lui Dulcamara, cel care le-a dăruit tuturor adevăratul "elixir al dragostei".

    Opriți războaiele!

 

 

 

 

 

 

De la retină la cortex

     Altfel spus de la simplu la complex. Dacă mă întrebați pe mine, care am mari probleme cu stratul de celule din globul ocular care transformă lumina în semnale nervoase, retina nu este chiar lăcașul simplității. Dar să lăsăm problemele mele și să trecem la înțelesul pe care vreau să-l disec atunci când am așternut acest titlu.

    Cum spuneam, pentru om retina are funcția principală de a transforma lumina în semnale nervoase. Cel puțin deocamdată omul, prin educația, cultura, nivelul de inteligență..., nu se poate implica asupra acurateții acestei prefaceri. Ea rămâne la cheremul naturii, a calității materialului primar (nu neaparat genetic) și al hazardului. Tocmai de aceea în cele ce urmează nu am nici o apreciere sau, din contră, nu aduc vreo învinuire asupra modului în care fiecare om este influențat de acest proces biometric.

    Partea complexă, partea individualizată, cea asupra căreia pe lângă mama natură pot acționa atât mediul familial și cel social cât și propria voință, este cortexul cerebral. I se mai spune mantia cerebrală și este spațiul cel mai generos din sistemul neuronal central pentru integrarea neuronală. Dezvoltarea acestuia se face în ritm alert în frageda pruncie, se îmbogățește prin sistemul primar de învățământ și cel familial/social, se cimentează prin sistemele mai avansate  de culegere a informațiilor (anturaj, liceu, facultate, autoinstruire) și se „rotunjește” pe tot parcursul vieții în funcție de experiențele la care sunt supuse (binefaceri și traume) și capacitatea de a rezista îmbătrânirii.

    Principalele domenii asupra cărora cortexul cerebral își propagă influența sunt: atenția, percepția, conștientizarea, gândirea, memoria, limbajul și conștiința. Am putea sintetiza toate acestea într-un singur cuvânt: cunoașterea. Dar parcă nu este suficient așa că am să încerc să și exemplific, așa după cum le înțeleg. Aici trebuie menționat că fiecare dintre voi le înțelege după propriul său mod de a gândi, după propriul său cortex cerebral.

    Atenția. Am să o exemplific printr-o oră de curs. La facultate rugam o colegă să-mi ia cursul, adică să mi-l transcrie. Eram ochi și urechi la predarea cursului. De fapt îl judecam. Îl înțelegeam și acolo unde nu pricepeam îl întrebam pe orator (profesor sau ce-o fi fost). La materiile care îmi plăceau (matematica sau cele de specialitate) aproape că nici nu mai citeam cursurile în sesiune. Cele necesare dar nu foarte plăcute (chimia, acustica, termotehnica) necesitau recitirea cu atenție a cursului cel puțin o dată și, uneori, trecerea lui prin creion (simularea unui examen scris). Cele mai puțin plăcute, gen socialism științific, degeaba le reciteam căci gândul îmi zbura în altă parte.

    Percepția. Aici cel mai bun exemplu după părerea mea este daltonismul. Să nu se înțeleagă că este vorba numai de percepția vizuală. În cortex contează și percepția asupra fenomenelor din mediul înconjurător. Altfel percepe un tunet un om de la munte față de unul din mediul urban mare.

    Conștientizarea. Să nu confundăm conștientizarea cu percepția, gândirea sau conștiința. Față de percepție diferența este că nu trece în subconștient ceea ce-am perceput. Ne dăm seama de fenomen/acțiune și îl/o introducem într-un sertăraș al memoriei. Despre diferența dintre conștientizare și gândire îmi expun mai jos părerea iar asemănarea dintre conștientizare și conștiință este pur nominală. Factorul determinant la conștientizare este transpunerea în sentimente, reacții și idei a celor percepute.

    Gândirea. Este pasul următor al conștientizării. Este judecata celor percepute și apoi conștientizate. Este pasajul care lipsește analfabeților funcționali, cu exemplificare directă în cea mai mare parte a corpului parlamentar și, din și mai multe păcate, se pare că și al corpului guvernamental.

    Memoria este total diferită față de domeniile anterioare. Este adevărat că poate fi antrenată. Poate fi chiar stimulată prin factori exteriori, dar în principal memoria este o înzestrare individuală care în cele mai multe situații se atrofiază, este degenerativă, după o anumită vârstă. Nu este obligatoriu ca cel care are o memorie bună a evenimentelor să aibă și o memorie bună a studiului individual sau cel cu o memorie proastă a numerelor să aibă și o memorie scăzută a fizionomiilor.

    Limbajul. Nu este vorba aici despre vorbele care îți ies pe gură, adică dacă ai un limbaj elevat sau de cartier. Cortexul cerebral îți dă capacitatea de a vorbi.

    Conștiința. Greu subiect. Vă las pe voi să-l disecați. Eu de exemplu, după capul meu, aș interzice războaiele!

Între strângeri (de inimă) și constrângeri

    Nu știți despre ce voi scrie în această Caricatură? Vă întreb pentru că eu încă nu știu. Despre Superligă nu pot scrie pentru că sunt prea puține certitudinim iar după „știri mai mult ca sigure” și „pe surse” nu prea mă iau. Despre „Il Giro” aș plictisi pe unii iar „Le Tour” încă nu a început. În altă ordine de idei zgura abia ne-a ieșit dintre dinți iar iarba abia a început să mijească. Asta referitor la terenurile de tenis. Pe mesele de tenis ne bat chinezii, japonezii și coreenii pe unde ne prind. Culmea, chiar și la europene. În bazinele de înot ba câte o medalie, ba câte o accidentare... Pe saltea și tatami mai privim câte un tur de cap sau, în funcție de sala sau dojo-ul în care ne aflăm, câte un nage-waza.

    Știți ce înseamnă asta? Suntem în an olimpic. Toată concentrarea sportivilor de înaltă valoare este focusată pe cele 16 zile de întreceri în cele mai aplaudate sporturi de pe glob. Mai puțin fotbalul. Este singurul dintre sporturi care a rămas încotoșmănat în straiele războiului rece. Adică atunci când se uitau chiorâș sportivii amatori la libertatea sportivilor profesioniști, iar cei profesioniști se lamentau de ajutoarele pe care le primeau amatorii din partea statului. Chestie de nuanță. Fotbalul este singurul sport care la olimpiadă nu poate bifa prezența marii mase de fotbaliști celebri trecuți de 24 de ani. Odată s-o schimba și anomalia asta.

    Mai sunt câteva anomalii în sporturile cu mare audiență la public. Bunăoară în hochei. De ani buni, vreo 30 la număr, CM de Hochei se desfășoară fără o mare parte din cei mai buni hocheiști de pe mapamond deoarece acestea sunt plasate concomitent cu play-off-ul NHL, adică a campionatului nordamerican unde sunt angrenate echipe din SUA și Canada și în care se învârt/toacă cei mai mulți bani. Nu departe este și baschetul, sport în care de ani buni echipa Statelor Unite se prezintă cu al doilea eșalon. Așa se explică și ultimele două campioane mondiale în cele două sporturi: Cehia(!) a învins Elveția (!!!) în finala din acest an de la hochei (competiție anuală) și Germania(!!) a învins Sebia(!) la baschet anul trecut (turneul final se dispută o dată la patru ani).

    La volei și handbal mai scoatem și noi capul dar nu cu aceeași încredere ca acum mulți ani. Buterez și ceata ei de fete au reușit o calificare în play-off-ul Gold European League la volei, performanță deosebită zic eu, iar la băieți faptul că n-am retrogradat din aceeași competiție este și asta o realizare. La handbal suntem ca masca de pe frontispiciul Teatrului de Nord. Jumătatea care surâde este arătată băieților care parcă nu mai sunt chiar gunoiul Europei, iar cea întristată lăcrimează către fete care încet, încet alunecă spre anonimat. Tinde spre uniformizare valorică între flori și zimbri. Sper că aceasta să fie deasupra liniei de plutire.

    Citeam componența lotului olimpic al României și mi s-a cam cabrat sprânceana dreaptă. Parcă n-am mai avut un lot așa numeros de pe vremea lui Los Angeles 1984. Atunci am obținut și cel mai mare număr de medalii (52, din care 20 de aur). Coincidență sau nu nici atunci n-au participat rușii. Atunci n-au vrut, acum n-au voie. Oricum, aș fi mulțumit astăzi și cu 10 medalii dar nu prea cred că vom obține mai mult de șase.

    Eu zic că dacă rușii opresc acum războiul necondiționat să fie și ei primiți la Jocurile Olimpice!

     

Stele ale muzicii clasice la filarmonică

     Mihaela Cesa-Goje la pupitru și Ella van Poucke în prim plan sunt starurile ce vor urca pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare la acest mijloc de săptămână. Mai precis joi, 13 iunie, de la ora 19 când vor fi valabile și abonamentele cu nr. 41. În urmă cu doi ani și jumătate dirijoarea Mihaela Cesa-Goje revenea la Satu Mare împreună cu pianista Anna Fedorova. Astăzi se află din nou aici, pe malul Someșului, în Sătmarul natal, de data această cu altă reprezentantă de seamă a muzicii de cea mai bună calitate: violoncelista olandeză Ella van Poucke.

    Programul cu care ne vor desfăta cele două invitate ale conducerii filarmonice sătmărene conține două lucrări ale compozitotului Edward Elgar. După ce ne introducem în afmosferă cu debutul tenebros al „Concertului pentru violoncel și orchestră” în mi minor și trecem prin pasajul de un lirism bucolic al aceleiași compoziții, ajungem pe o stradă pustie, îngunoiată (scuzați licența), la capătul căreia doi tineri își devoalau povestea de dragoste urmată de o bruscă distanțare. Al doilea moment liric al serii este dat de cea mai cunoscută și interpretată creație a compozitorului englez: „Enigma Variations”.

    Dacă pentru Mihaela vă invit să citiți minunatul interviu absorbit parcă pe nerăsuflate de colegul meu, Nicu Ghișan, în urmă cu opt ani (10 martie 2016), despre Ella am aflat amănunte chiar de pe pagina sa de web unde „cineva” îi descrie cu lux de amănunte biografia.

Ella van Poucke

 

    Născută la Amsterdam în 1994, este una dintre violoncelistele de top din generația ei. Lăudată pentru flexibilitatea ei muzicală, abilitățile instrumentale impecabile, precum și pentru prezența și intensitatea interpretării, violoncelista olandeză aparține rangului de vârf al generației de violonceliști de astăzi.

     După ce și-a făcut debutul la Concertgebouw la vârsta de 10 ani, a evoluat în toate sălile majore din Țările de Jos, în multe săli de top din Europa și din SUA și Asia. Ea este câștigătoarea prestigiosului Premio Chigiana 2017, câștigătoarea premiului I al Concursului Internațional de violoncel Isang Yun 2015, Premiul Grachtenfestival, Premiul Leopoldinum 2015, Prix Nicolas Firmenich 2013, Premiul Elisabeth Everts 2014, Prix Academie Maurice Ravel 2012 a fost desemnată „Muzicianul anului 2012” și laureată a premiului special pentru „recunoașterea unei performanțe remarcabile” la Marele Premiu Emanuel Feuermann 2014.

     În calitate de solist, Ella a cântat cu Orchestra HR-Sinfonie, Filarmonica din Bruxelles, Maggio Musicale Fiorentino, Filarmonica de coarde din Rotterdam, Orchestra Filarmonică din Țările de Jos, Kremerata Baltica, Württembergisches Kammerorchester Heilbronn, Orchestra Della Toscana, Noord Nederlands Orkest, Orchestra de Cameră de Tineret Havana Varsovia Orchestra, Symfonie Orchestra of Vlaanderen, Polish Chamber Orchestra, Leopoldinum Chamber Orchestra, Junge Sinfonie Berlin, Hamburger Camerata, Tongyeong Festival Orchestra și a colaborat cu artiști precum Christoph Eschenbach, Michael Sanderling, Karina Cannelakis, printre alții.

     În noiembrie 2012, a lansat un nou concert pentru violoncel, care a fost scris pentru ea de compozitorul finlandez Uljas Pulkkis în timpul Bienalei Internaționale de Violoncel de la Amsterdam. În septembrie 2013 a avut premiera aceeași operă în Germania la Festivalul Kronberg, cu membri ai HR-Sinfonie Orchester Frankfurt.

     Ella apare în mod regulat la radioul și televiziunea olandeză și a cântat pentru ARTE TV în Germania și Franța. A apărut în filmul german „Stars von Morgen”, găzduit de Rolando Villazon. Ca muzician de cameră pasionat, Ella a cântat cu Andras Schiff, Gary Hoffman, Nobuko Imai, Tabea Zimmermann, Christian Tetzlaff, Viviane Hagner, Gidon Kremer, Colin Carr, Pavel Vernikov, Andreas Reiner, Vilde Frang, Simone Lamsma, Christiaan Bor, Philippe Graffin, cvartetul Prazak, cvartetul Schumann printre altele. De mulți ani cântă în mod regulat în recital cu pianistul Jean-Claude vanden Eynden, Caspar Vos și fratele ei Nicolas van Poucke.

     A fost invitată la numeroase festivaluri internaționale precum Festspiele Mecklenburg Vorpommern, West Cork Chamber Music Festival, Music@Menlo, Krzyzowa Music, Chigiana International Festival, Kaposfest Hungary, Internationaal Kamermuziek Festival Utrecht, Grachten Festival Amsterdam, Kronberg Festival, Cello Biennale Amsterdam și a fost invitată să participe la Verbier Festival Academy în 2009, 2013 și 2014. În calitate de „Rising Star” olandeză, Ella a fost invitată să susțină două concerte Carte Blanche în Concertgebouw din Amsterdam în 2013-14. În vara anului 2017 a fost artist în rezidență cu Orchestra Națională de Tineret a Țărilor de Jos, iar în august 2018 Ella a fost artist în rezidență al Grachtenfestival din Amsterdam. În acest sezon, Ella este artist în rezidență la seria „Vrijdag van Vredenburg” din Utrecht, unde va cânta de mai multe ori ca solist cu Orchestra Filarmonicii Radio și în muzică de cameră alături de prietenii și inspirațiile ei, inclusiv Gary Hoffman.

     În 2019, Ella a interpretat lucrările complete pentru violoncel și pian de Beethoven la Concertgebouw din Amsterdam împreună cu fratele ei Nicolas, printre alte locații. În 2018 a făcut un turneu cu toate suitele Bach. În 2020, Ella și-a lansat albumul de debut, dedicat lucrărilor lui Schumann pentru violoncel, care a fost foarte bine primit în întreaga lume. The Gramophone a scris: „Acesta este un album impresionant al unui solist ale cărui spectacole abia aștept să le aud mai multe în viitor”.

     Anul 2023 marchează 150 de ani de la nașterea lui Serghei Rachmaninov. Următorul album al Elei va fi un omagiu adus muzicii sale de cameră și se concentrează pe sonata monumentală pentru violoncel și pian pe care a înregistrat-o împreună cu pianistul Caspar Vos. În 2022, Ella a fost numită profesor de violoncel la Conservatorul din Amsterdam.

     Născută într-o familie de muzicieni, Ella a început să cânte la violoncel la vârsta de șase ani. A intrat la Conservatorul Regal din Haga la vârsta de 10 ani și mai târziu și-a continuat studiile la Conservatorul din Amsterdam cu Godfried Hoogeveen. Din 2009 până în 2016, Ella a studiat cu Frans Helmerson la Kronberg Academy Masters din Germania. În perioada 2016-2019 a fost artist în rezidență la Capela muzicală Regina Elisabeta din Bruxelles, unde a studiat cu Gary Hoffman.

     Ella cântă pe un violoncel Maggini din 1620, împrumutat cu amabilitate de un binefăcător anonim.

 

  Sir Edward William Elgar 

    Prim baronet (n. 2 iunie 1857, Lower Broadheath^⁠, Malvern Hills, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 23 februarie 1934, Worcester, Anglia, Regatul Unit) a fost un compozitor englez. Dintre lucrările sale multe și-au făcut loc în repertoriul universal al concertului clasic.

    Printre cele mai bune lucrări ale sale se află co,pozițiile orchestrale incluzând „Enigma Variations”, „Pomp and Circumstance Marches”, concerte pentru vioară și violoncel și două simfonii. El a mai compus și lucrări corale, printre ele „The Dream of Gerontius”, muzică de cameră și cântece.

   Opriți războaiele!

Redundanțe

     Ni se întâmplă tuturor. Transmitem o informație simplă, concisă și exactă. După care, în dorința de a pătrunde mai adânc în esența informației sau de a o explicita, venim cu tot felul de argumente și supoziții care de multe ori nu fac decât să dilueze validitatea informației inițiale, să creeze o stare de incertitudine asupra corectitudinii informației, să o complice de fapt. Toate acestea se repercutează asupra calității comunicării.

    Pentru (int)rușii din rețelele de socializare aceasta reprezintă o tehnică de ambiguizare, de zăpăcire a minților și așa prea puțin obișnuite cu aplicația gândirii. Am folosit termenul „aplicație” și nu „implementare” sau „binefacere” ca să fiu mai aproape de modul de a reflecta realitatea a celor ce nu au trecut de prima treime din parcursul lor pământean, a celor ce încă nu au depășit vârsta lui Isus atunci când a fost urcat samavolnic pe cruce.

    Apropo de rețelele de socializare. Alegerile ce tocmai s-au încheiat au spart mitul prin care importanța transmiterii informațiilor preponderent sau numai prin rețele de socializare este calea viitorului. Marile câștigătoare (cu bune și cu rele) ale alegerilor au fost partidele clasice, la noi la Satu Mare adăugându-se acestora și formațiunea UDMR, cele care au recurs la metodele clasice: viul grai, televiziunile și printul (cotidiane, reviste, broșuri) fără a îndepărta în totalitate portalurile și evitând pe cât posibil rețelele de hăbăucire.

    Partidele tinere au plecat la drum în ultimii zece ani cu intenții bune, pe alocuri excelente, dar în urma unor proaste alegeri a liderilor la nivel local, dar mai ales la nivel național, s-a ajuns la o aplatizare a năzuințelor, la o încadrare în normalul politicii perene. Peste toate a mai venit și această orientare cvasiunanimă de popularizare a acțiunilor lor preponderent prin rețele de socializare. S-au fript. Aceleași rețele de socializare, dar cu alți intruși (cum ziceam mai sus) la taste au combătut, mistificat și reorientat sensul comunicărilor lor făcându-i din agreabili indezirabili, din frecventabili izolați. Mai pe scurt li s-a aplicat o redundanță negativă.

    Drept este că asta ar putea fi o lecție și pentru clienții de publicitate, dar asta este o altă poveste. Ne rezumăm acuma doar să înțelegem de ce simțim nevoia totdeauna să complicăm lucrurile. Că de ce complicăm legile asta am înțeles. Cu cât sunt mai neclare, mai redundante, cu atât sunt mai ușor de ocolit. Valoarea unui „și” sau a unei virgule este smulsă din profețiile lui Muhammad din Mecca. Da', mai nou, de chestiile astea se ocupă justiția, tagma cea mai coruptă din vremurile noastre.

    Până una alta trebuie găsită o cale de a opri războaiele fără a da satisfacție cotropitorilor și teroriștilor!

Alegem și cu gândul la sportul sătmărean

     Vom aborda Caricatura din această săptămână sub efectul, sper eu benefic, al zodiei alegerilor în care ne aflăm. Lăsăm deoparte victoria elegantă și pentru mine binecuvântată a Realului din Madrid, felicităm doar în treacăt cele cinci echipe (doar trei din Regat) urcate pe criterii sportive în liga a doua (în ordine alfabetică Afumați, Bihor, Buzău, Câmpulung Muscel și Ungheni de Mureș) și nu ne oprim nici asupra prezenței româncei Gabriela Ruse în semifinalele Roland Garros-ului în proba de dublu feminin (până când scriu aceste rânduri nu s-a disputat sfertul de finală din competiția de dublu juniori în care este implicat constănțeanul Luca Preda). Ne vom concentra atenția asupra efectului sesiunilor de alegeri din acest week-end asupra sportului din Satu Mare pe de o parte și din Românoa pe de altă parte și de ce, dacă dorim un sport mai curat, ar trebui să introducem în urnă un vot valid.

    Trebuie să recunosc că votul valid pe care îl veți da duminică nu va avea un efect direct, concret și imediat asupra sportului sătmărean sau românesc. Dar, printr-o anumită curățire morală a eșichierului politic, curățire de care suntem direct responsabili, pe termen mediu și lung, vom putea evita ca sportul să fie tratat așa, printre altele... Vă readuc aminte că la ora actuală nu avem un minister al sportului. De asemenea bugetele alocate federațiilor sportive, de la oină la atletism și de la sporturile de masă până la cele olimpice, sunt insuficiente, uneori chiar batjocuritoare.

    Îmi veți spune că alegerile de la sfârșitul acestei săptămâni nu au legătură cu cele perorate mai sus. Aveți dreptate. Dar în mică măsură pot spune că în exercițiul acestui vot putem să ne orientăm visurile spre un anumit fel de a gândi. Un mod paneuropean, mai aproape de valorile central și vest europene decât de cele balcanice sau cele provenite din sudul Asiei.

    Cum spuneam și într-o recentă „privire peste umăr” este important să privim oamenii de pe liste. Să ne uităm ce au făcut până acum când ne cer votul. Să trecem cu vederea peste „vom face, vom drege...” și să scotocim în trecutul lor. Ce au făcut, ce au dres...? Asta este important. Nu sportul este problematica cea mai importantă a județului și municipiului nostru dar și sportul, alături de cultură și educație, sunt sfere care fac parte din dezvoltarea armonioasă a acestui nord-vest de țară.

    În ceea ce privește alegerile pentru Parlamentul European ținta pe care ar trebui să o avem, ceea ce ar trebui să urmărim pe listele de alegători, este aflarea acelor oameni care gândesc în sensul integrării depline în Europa fără să ne pierdem statusul de român. Pentru că suntem pe o pagină de sport am să îndrept atenția alegătorilor spre zona în care ne poate ajuta cel mai mult Europa: sportul de masă. În cadrul sportului de masă includ și turismul. Chestia cu libera trecere prin aeroporturi a fost un pseudobiectiv. Adevăratul pas în acest sens se poate face doar prin vămile terestre. Asta fără să mai punem accent pe comportarea vameșilor din spațiul Shengen care făceau tot posibilul pentru a îngreuna situația economică a României.

    Atât la Bruxelles cât și la Satu Mare avem nevoie de oameni cu capacitatea și voința de a aduce plusvaloare țării/județului/municipiului și bunăstare cetățenilor care i-au ales. Oameni deschiși spre nou, dar recomandați de realizările din trecut. Fără bla-bla-uri și pomeni electorale. Votații pe cei care au construit un drum, au ridicat o școală, s-au străduit să repună pe picioare sistemul sanitar sătmărean, au dus sportul sătmărean în lume (aici am un off împotriva celor care au destructurat o ramură sportivă de tradiție pentru a iniția o cooperare româno - mai mult maghiară ce până acum s-a dovedit un eșec pentru marea majoritate a sătmărenilor). Indiferent dacă cei de pe liste sunt ucrainieni, slovaci, țigani, șvabi, maghiari sau români votații pe cei care gândesc înspre binele general al fiecărui cetățean al Sătmarului!

    Bine ar fi să se oprească și războaiele!

Dirijorul Tiberiu Soare revine cu noii laureați ai „Cluj international music competition”

    În urmă cu doi ani, în mijloc de florar, Tiberiu Soare ne aducea la Satu Mare laureații concursului specializat pe flaut și clarinet din capitala muzicală a Ardealului. Era vorba de cuplul chinezo-sloven Yu Yuan și Samanta  Škorja. De data aceasta laureații vin din Portugalia și Italia. Este vorba de flautistul Tomas Celeste și de clarinetistul Federico Martinello. Este interesant că cei doi nu au primit premiul întâi, acesta neacordându-se în 2023 la decizia juriului. Este momentul să dovedească iubitorilor de muzică de calitate din Satu Mare că ar fi meritat cu prisosință acest premiu.

    Așadar, joi, de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 40 sau a biletului procurat de la casierie, veți putea urmări pe scena „Filarmonicii de stat Dinu Lipatti” din Satu Mare un „Concert simfonic” al cărui program conține „Concertul pentru flaut și orchestră” în re major al lui Carl Reinecke (Germania) și „Concertul pentru clarinet și orchestră de coarde” al lui Aaron Copland (SUA).

    În partea doua a spectacolului de joi, Tiberiu Soare și Orchestra simfonocă a Filarmonicii Dinu Lipatti” vă vor purta prin meandrele „Simfoniei nr. 2” în si minor, a compozitorului georgian Alexander Borodin.

 Federico Martinello

    Despre Federico Martinello avem mai puține date ale biografiei sale, dar la ultimul concert simfonic la care a fost invitat, a primit aplauze și aprecieri care, zic eu, merită aduse și sub ochii melomanilor din Satu Mare, astfel ca urechile lor să aprobe sau nu veridicitatea celor scrise. Concertul care a avut loc săptămâna trecută la Târgu Mureș în cadrul „Zilelor muzicale târgmureșene” s-a încheiat tocmai cu prestația celor trei invitați din această săptămână de la filarmonica sătmăreană. Până și programul este același, așa încât ne așteptăm la o prestație de excepție, chiar superioară celei de pe scena din capitala județului Mureș.

    În urma acestui concert, în presa de specialitate, a apărut acest pasaj într-un articolul semnat de erudita muzicologă Carmen Mihăescu:

    „O altă partitură solistică a fost redată de clarinetistul Federico Martinello, din Italia, de asemenea absolvent al unor prestigioase institute de învățământ superior, începând cu Udine și continuând cu specializarea la Graz și la <<Academia Nazionale di Santa Cecilia>>. Remarcabila îndemânare instrumentală, dublată de muzicalitate, au creat o bună impresie în Concertul pentru clarinet și orchestră de Aaron Copland, o lucrare în care se recunosc influențele muzicii de jazz, specifice compozitorului american. Admirabilă a fost cadența în care protagonistul și-a demonstrat virtuozitatea.”

 

Tomás Pereira Celeste 

    S-a născut în Matosinhos și și-a început studiile de flaut transversal la vârsta de 7 ani la „Escola de Música Óscar da Silva”, după ce a absolvit cursul de bază de muzică la clasa profesorului Rui Sousa cu cea mai înaltă clasificare.

    A intrat la „Conservatório de Música do Porto” la vârsta de 15 ani, în 2018, la clasa profesorului Marco Pereira, după ce a absolvit și Cursul de muzică secundară de asemenea cu cea mai înaltă clasificare în 2021. În prezent urmează „Haute École” de Musique de Genève, la clasa profesorului Michel Bellavance.

    Pe parcursul pregătirii sale, a participat la mai multe concursuri naționale și internaționale, cu accent pe obținerea Premiului I la „Concursul național de muzică Gilberta Paiva” în 2015, „Concursul național Paços' Premium” în 2016 și „Concursul de instrumente de suflat Belmonte” în 2017. De asemenea, a câștigat premiul pentru cea mai bună interpretare la categoria solist la a șasea expoziție muzicală „Axa Atlântico” (Galiția) în 2018, premiul II la „Concursul internațional de muzică de la Gondomar” în 2019 și premiul III la „Concursul internațional Premiul Fallout Virtuoso”, organizat de „Asociația italiană a flautiștilor” în 2020. De asemenea, a fost distins cu premiul I la „Concursurile interne de vânt/lemn și muzică de cameră” în 2021, de către „Conservatório de música do Porto”.

    A participat la mai multe cursuri de master, supervizate de profesorii Marco Pereira, Ana Ferraz, Juliette Hurel, Ana Maria Ribeiro, Benoit Fromanger, Sarah Louvion, printre alții.

 

Opriți războaiele!