Hagi, Prodan, Rus

     M-am lăsat și eu fascinat de inspiratele și savuroasele comentarii zilnice ale lui Mumu din paginile printate sau electronice ale Gazetei de Nord-Vest. Mi-aduc aminte cu nostalgie despre articolele din GNV ce le scriam și transmiteam de la mondialul italian din 1990 (meciurile cu Rusia 2-0, Camerun 1-2 și Argentina cu Hagi al nostru și Maradona al lor și al napoletanilor din tribună 1-1), unde eram trimisul special la fața locului al cotidianului pe care și astăzi îl răsfoiți. Sunt de neuitat clipele petrecute acasă la familia Prodan, la victoria de răsunet a României din fața Argentinei (3-2) și a căror emoție explozivă din ochii tatălui valorosului nostru internațional și lacrimile de bucurie neînfrântă ce curgeau șiroaie pe obrajii mamei acestuia am încercat să le imortalizez cu literele din plumb ce încă mai înșirau fraze pe paginile ziarelor din acea vreme. Să nu uit de bujorii florentini ce-i înseninau fața viitoarei sale soții sau de cumințenia șăgalnică a frățiorului Ciprian.

    Nici ziua și apoi seara în care i-am organizat o primire triumfală eroului nostru când s-a întors din îndepărtata Americă. Primirea încă de pe scara avionului cu microfonul televiziunii pe care o reprezentam atunci, mulțimea care a ocupat întreaga parcare a aeroportului, în parte și datorită articolelor ce-i anunțau sosirea, transferul de la aeroport în centrul vechi al orașului într-o mașină descoperită având antemergători poliția și urmați de salvare și un cârd infinit de mașini. Mă certasem trei zile cu primarul să pot organiza acea bucurie imensă a sătmărenilor. Turele fără număr din jurul parcului central și apoi drumul către modestul său apartament din mărginimea orașului sub balconul căruia uralele nu s-au oprit decât târziu în noapte...

    Toate acestea au culminat cu „Pro-fan”, un club al fanilor lui Prodan pe care am încercat să-l impun, dar care nu a rezistat intemperiilor timpului și pentru care am fost taxat de poliție. Ce timpuri...!? Astăzi îl avem pe Adrian Rus, un băiat a cărui bună cuviință am remarcat-o de-a lungul timpului. Ce n-aș da ca performanța de la mondialele din 1994 să o egalăm cel puțin la europenele din 2024? Am mai avea același entuziasm?

    Deocamdată să lăsăm visurile și să-i îndemnăm pe „salahorii” noștri să construiască o altă imagine a României fotbalistice. Să trudească pentru a întinde pielea de pe palmele bătătorite de cozile de lopeți și topoare ale diasporei române și de pe frunțile îngrijorate de dor și biruri din satele și orașele împrăștiate pe întinsul tărâmului străbun.

    Pentru finalul acestei „Caricaturi” vă dau și câteva date statistice după primul set de meciuri de la actualul european. 34 de goluri înscrise în 12 jocuri în care a existat un singur meci nedecis. Victoria Slovaciei asupra Belgiei este singura surpriză de proporții a primului tur. Un alt rezultat neașteptat este egalul obținut de Slovenia în fața Danemarcei. În rest sunt rezultate normale. Chiar și victoria României a fost un rezultat normal. Doar scorul epatează puțin prin proporții. Ucrainienii, cu toate problemele de acasă nu au cum să rămână concentrați, ca dovadă că golurile noastre s-au datorat unor ilare greșeli individuale.

    Dacă s-ar opri războiul alta ar fi fața vecinilor noștri de la nord!