Între strângeri (de inimă) și constrângeri

    Nu știți despre ce voi scrie în această Caricatură? Vă întreb pentru că eu încă nu știu. Despre Superligă nu pot scrie pentru că sunt prea puține certitudinim iar după „știri mai mult ca sigure” și „pe surse” nu prea mă iau. Despre „Il Giro” aș plictisi pe unii iar „Le Tour” încă nu a început. În altă ordine de idei zgura abia ne-a ieșit dintre dinți iar iarba abia a început să mijească. Asta referitor la terenurile de tenis. Pe mesele de tenis ne bat chinezii, japonezii și coreenii pe unde ne prind. Culmea, chiar și la europene. În bazinele de înot ba câte o medalie, ba câte o accidentare... Pe saltea și tatami mai privim câte un tur de cap sau, în funcție de sala sau dojo-ul în care ne aflăm, câte un nage-waza.

    Știți ce înseamnă asta? Suntem în an olimpic. Toată concentrarea sportivilor de înaltă valoare este focusată pe cele 16 zile de întreceri în cele mai aplaudate sporturi de pe glob. Mai puțin fotbalul. Este singurul dintre sporturi care a rămas încotoșmănat în straiele războiului rece. Adică atunci când se uitau chiorâș sportivii amatori la libertatea sportivilor profesioniști, iar cei profesioniști se lamentau de ajutoarele pe care le primeau amatorii din partea statului. Chestie de nuanță. Fotbalul este singurul sport care la olimpiadă nu poate bifa prezența marii mase de fotbaliști celebri trecuți de 24 de ani. Odată s-o schimba și anomalia asta.

    Mai sunt câteva anomalii în sporturile cu mare audiență la public. Bunăoară în hochei. De ani buni, vreo 30 la număr, CM de Hochei se desfășoară fără o mare parte din cei mai buni hocheiști de pe mapamond deoarece acestea sunt plasate concomitent cu play-off-ul NHL, adică a campionatului nordamerican unde sunt angrenate echipe din SUA și Canada și în care se învârt/toacă cei mai mulți bani. Nu departe este și baschetul, sport în care de ani buni echipa Statelor Unite se prezintă cu al doilea eșalon. Așa se explică și ultimele două campioane mondiale în cele două sporturi: Cehia(!) a învins Elveția (!!!) în finala din acest an de la hochei (competiție anuală) și Germania(!!) a învins Sebia(!) la baschet anul trecut (turneul final se dispută o dată la patru ani).

    La volei și handbal mai scoatem și noi capul dar nu cu aceeași încredere ca acum mulți ani. Buterez și ceata ei de fete au reușit o calificare în play-off-ul Gold European League la volei, performanță deosebită zic eu, iar la băieți faptul că n-am retrogradat din aceeași competiție este și asta o realizare. La handbal suntem ca masca de pe frontispiciul Teatrului de Nord. Jumătatea care surâde este arătată băieților care parcă nu mai sunt chiar gunoiul Europei, iar cea întristată lăcrimează către fete care încet, încet alunecă spre anonimat. Tinde spre uniformizare valorică între flori și zimbri. Sper că aceasta să fie deasupra liniei de plutire.

    Citeam componența lotului olimpic al României și mi s-a cam cabrat sprânceana dreaptă. Parcă n-am mai avut un lot așa numeros de pe vremea lui Los Angeles 1984. Atunci am obținut și cel mai mare număr de medalii (52, din care 20 de aur). Coincidență sau nu nici atunci n-au participat rușii. Atunci n-au vrut, acum n-au voie. Oricum, aș fi mulțumit astăzi și cu 10 medalii dar nu prea cred că vom obține mai mult de șase.

    Eu zic că dacă rușii opresc acum războiul necondiționat să fie și ei primiți la Jocurile Olimpice!