Arbitrajul în această etapă a fost, cu mici excepţii, ok. Haţeganu a ajuns în gura presei mai mult datorită microfonului din poarta lui Tătăruşanu. Deciziile principale au fost corecte, dar câteva decizii de trecere, să le zic aşa, au fost uneori de neînţeles, alteori de neînţeles pentru neavizaţi. Apropo de avizaţi şi neavizaţi. Decizia corectă a lui Tudor la faza în care a fost eliminat Pancu ar fi fost cartonaş roşu (Tudor a considerat că Pancu l-ar fi lovit intenţionat pe adversar, chiar dacă acesta se afla în culpă, autopericlitare) şi reluarea jocului cu lovitură liberă indirecă în favoarea Rapidului. Aseara, la Tg. Jiu băimăreanul Zoltan Syekely m-a dezamăgit.
Moţul, Dorinel, Badea şi mai ales Şumi şi-au apropiat punctele puse în joc în faţa propriilor suporteri în jocuri neafectate de miza europeană prin ştiinţa jocului în primul rând.
Cu gândul la joia de foc care ne-ar putea aduce cu 4-5 echipe (variante optimiste), 3 echipe (variantă de conjunctură) sau 1-2 echipe (variante pesimiste) în Europa nădăjduim să strângem cât mai multe puncte europene pentru ca în ediţia 2013-2014 a Ligii Campionilor să fim măcar cu două echipe direct în turul trei de calificare în CL şi una în play-off EL.
