Comentarii ale evenimentelor sportive desfasurate, prezumtii fara nadejde de realizare, emotii si rezultate seci; toate in contextul socio-politic al momentului.
Teoria hibridului începe să ne ocupe din ce în ce mai mult spațiul de creație din scurta noastră trecere prin biblioteci, păduri sau fronturi. Imixtiuni între bine și rău, stânga și dreapta, carburant și energie, convențional și asimetric... se vor încerca cât îi lumea. Uneori vor avea sorți și se va ajunge la un rezultat, alteori se vor dovedi complet imiscibile, căscându-se o prăpastie și mai mare între componente.
Hibridul auto, cel referitor la propulsie, la puterea de generare a mișcării, face parte acum din vocabularul nostru nu numai cotidian ci și obligatoriu. Omul pare de neconceput fără un mijloc auto lângă el. Fie el și trotinetă, dar cu tracțiune de orice fel. Numai umană sau animală nu. Spuneam deunăzi cuiva că nu am avut carnet de conducere în viața mea și s-a uitat la mine ca la un letopiseț. Am condus și eu prin armată niște tancuri. Nu aveau volan, ci leviere. Deocamdată hibridul auto funcționează.
Un alt hibrid despre care se vorbește, din păcate din ce în ce mai mult, este războiul. De fapt ce este un război hibrid? Un amestec de două sau trei tipuri de războaie. Atunci când într-un război convențional sunt amestecate elemente asimetrice (războaie de independență, terorism sau gherilă) sau cibernetice ne rezultă un război hibrid. Cam ca acela care ne zgâlțâie hotarul de la nord și est.
Alimentele hibride, că vrem, că nu vrem, ne umplu oalele și cratițele, fructierele și bombonierele sau cămările și frigiderele. De ce? Simplu. Sunt mai frumoase, mai apetisante. Nu contează că n-au gust. Sau că mănânci mere cu gust de pere. Sunt primele pe lungile rafturi. Rafturile astea mai scurte, de la scara blocului, au dispărut între măselele giganților. Mâncăm tot felul de mutanți genetici pe care furnicile, oile sau chiar animalele noastre de companie le refuză cu obstinație.
Cel mai puternic hibrid al planetei este Congresul SUA. Eterna bătălie dintre republicani și democrați aduce civilizație și dezvoltare dar și terorism, foamete și inechitate.Congresul Statelor Unite ale Americii este adunarea bianuală a ramurii legislative a guvernului federal al SUA.
Congresul SUA (parlamentul țării) este o entitate legislativă bicamerală, constând din Camera Reprezentanților (camera inferioară) și din Senat. Membrii Camerei Reprezentanților sunt aleși prin vot direct pentru doi ani, iar membrii Senatului pentru șase ani.
Numărul total al membrilor Congresului este de 535. Acest număr de 535 rezultă prin însumarea celor 435 de membri ai Camerei Reprezentanților (reprezentând cele 435 de districte electorale din Statele Unite) care sunt periodic ajustate proporțional cu distribuția populației în teritoriu, cu numărul de 100 de senatori, întotdeauna câte doi pentru fiecare din cele 50 de state ale SUA. Congresul SUA se întrunește în clădirea Capitoliului din Washington, D.C.
Zilele acestea marele hibrid se întâlnește pentru împrospătarea celor două camere. Într-un fel se alege cum va conduce lumea Joe Biden în următorii doi sau șase (puțin probabil) ani: ca până acum (majoritate parlamentară în ambele camere), cu autoritate parțială (majoritate doar în Senat), autoritate de văzul lumii (majoritate doar în Camera Reprezentanților) sau doar cu drept de veto (fără majoritate în cele două camere).
Săptămâna aceasta avem din nou două evenimente culturale de excepție în care muzica de calitate ne va atrage atenția. Marți, 8 noiembrie, de la ora 19, cu posibilitatea de a folosi abonamentele cu nr. 13, putem să ne delectăm cu un „Concert cameral” în care recitalul „Viola Fantasia” ne va plimba prin sonorități inventate de maeștrii ai genului. Să lăsăm cuvintele frumoase trimise de biroul de presă al Filarmonicii Dinu Lipatti să ne povestească:
VIOLA FANTASIA
Este un recital în care sonoritatea caldă a violei se va împleti cu robustețea pianului într-un stil de interpretare unic, plin de emoţie şi virtuozitate în dorința de a crea auditorilor o seară de neuitat.
Programul serii debutează cu „Memories” pentru violă și pian, o compoziție a unui creator englez, Adrian Connell, lucrare prin care autorul își evocă prin muzică anii copilăriei. Piesa a doua este binecunoscuta sonată „Arpeggione” de Franz Schubert, o lucrare cu un farmec subtil care exploatează din plin resursele expresive și agilitatea de virtuozitate ale violei după care auditorii vor fi purtați spre tărâmul operei printr-o arie de opera deosebit de frumoasă „Vedro con mio diletto” ce aparține lui Antonio Vivaldi.
Prima parte a recitalului se va încheia cu o lucrare concepută de George Enescu pentru violă și pian, compusă în 1906 și intitulată „Piesă de concert”. Este o lucrare lirică cu accente de virtuozitate compusă de Enescu special pentru a evidenția talentul solistului.
În partea a doua interpreții Lucian Moraru (violă) și Viniciu Moroianu (pian) vor prezenta un repertoriu foarte divers, conceput special pentru acest recital. Astfel, ne vor conduce în universul sonor al operei prin aria „Nessun Dorma” din opera „Turandot” de Giacomo Puccini, după care va urma o piesă de virtuozitate de sorginte românească cu ritmuri din Maramureș intitulată „Borșa” compusă de Lucian Moraru și o lucrare de factură sacră „Ave Maria” de Giulio Caccini. Lucian Moraru semnează și lucrarea următoare „Improvizație”, o lucrare in stil jazz care are la bază o temă a compozitorului francez Erik Satie urmată de o piesă cu un caracter mistic de același compozitor, intitulată „Gnossienne 4”.
De asemenea, în programul recitalului sunt programate o serie de trei tangouri in versiunea unor aranjamente muzicale spectaculoase pentru violă și pian ce vor fi prezentate în primă audiție cu ocazia acestui recital - „Por una Cabeza” a lui Carlos Gardel, un tango foarte cunoscut fiind subiectul coloanei sonore a filmului „Parfum de femeie”, „El choclo” de Angel Villoldo și tangoul „La Cumparsita” a compozitorului uruguayan Gerardo Matos Rodriguez care anul acesta împlinește 107 de ani de la lansare (1915). Toate aranjamentele muzicale din partea a doua a recitalului sunt semnate de violistul Lucian Moraru.
Joi, 10 noiembrie, vom avea parte de un „Concert simfonic” sub bagheta dirijorului Mihnea Ignat, având ca solist pe violonistul Remus Azoiței. De la aceștia, pe baza abonamentului cu nr. 14, ne așteptăm la o reprezentație deosebită dacă ținem cont de programul pe care și l-au ales.
„Concertul nr. 1 pentruvioară” în la minora lui Dmitri Șostakovici și „Șeherazada” lui Nicolai Rimsky-Korsakov sunt încercările la care sunt supuși invitații în fața rafinatului și exigentului public sătmărean.
Concertul pentru vioară
Este o apariție într-un concert a unei viori solo (uneori două sau mai multe viori) și un ansamblu instrumental, de regulă o orchestră. Asemenea lucrări au fost compuse din perioada barocului,
când s-a dezvoltat pentru prima dată forma de concert, până în prezent.
Mulți compozitori importanți au contribuit la repertoriul de concerte
pentru vioară, cum ar fi Bach, Bartók, Beethoven, Berg, Brahms, Bruch, Ceaikovski, Dvořák, Glass, Mendelssohn, Mozart, Paganini, Prokofiev, Saint-Saëns, Schoenberg, Shostakovich, Sibelius și Vivaldi.
În mod tradițional erste o lucrare în trei părți. În secolul al XX-lea
concertul pentru vioară a fost structurat în patru părți de o serie de
compozitori cum ar fi Shostakovich, Stravinski
sau Berg. În unele concerte pentru vioară, în special din perioada
barocă și din perioada contemporană, vioara (sau grupul de viori) este
acompaniat de un ansamblu de cameră în loc de orchestră. De exemplu, „L'estro Armonico”
de Vivaldi a fost compus pentru patru viori, două viole, violoncel și
basso continuu iar primul concert pentru vioară al lui Allan Pettersson
este compus pentru vioară și cvartet de coarde.
Dmitri Dmitrievici Șostakovici
S-a născut pe la Sankt Petersburg (Imperiul Rus) și a decedat pe la Moscova. A fost un compozitor, pianist și profesor rus, considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea.
Șostakovici a devenit celebru în Uniunea Sovietică, unde s-a aflat inițial sub protecția mareșalului sovietelor Mihail Tuhacevski,
dar mai târziu a avut o relație dificilă și complexă cu guvernul.
Totuși a primit numeroase distincții și premii de stat și a servit în
Sovietul Suprem al Rusiei (1947-1962) și al Uniunii Sovietice (din 1962 până la moartea sa). În 1960 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
După ce o perioadă a fost influențat de Serghei Prokofiev și Igor Stravinski, Șostakovici și-a dezvoltat un stil hibrid, care poate fi observat în „Lady Macbeth din Districtul Mtsensk” (1934). Această lucrare prezintă o varietate de stiluri, inclusiv stilul neoclasic al lui Stravinski și postromantismul lui Gustav Mahler. Contrastele ascuțite și elemente ale grotescului caracterizează mare parte din muzica sa.
Șostakovici a compus lucrări în numeroase genuri. Cele mai
importante lucrări ale sale sunt cele 15 simfonii, 15 cvartete de
coarde, 6 concerte, lucrări de cameră și lucrări pentru pian solo. În
afară de lucrările clasice, Șostakovici a compus și muzica pentru
numeroase filme sovietice.
Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov
S-a născut pe 6 martie 1844 în Tihvin, lângă Sankt Petersburg și a decedat 64 de ani mai târziu, pe 8 iunie 1908 la Luga. A fost un mare compozitor rus.
Nikolai provine din familia de bază Rimski-Korsakov, ai cărei fii, conform tradiției, urmează o carieră în marina militară rusă. Părinții compozitorului erau amatori de muzică și dpă ce au descoperit calitățile fiului l-au sprijinit în cariera lui muzicală.
În anul 1856, Rimski-Korsakov intră cadet la marina militară din
Sankt Petersburg, școală pe care o termină în anul 1862. În timpul
școlii de ofițeri, continuă să ia lecții de pian, este interesat însă și
de celelalte instrumente muzicale care sunt folosite într-o orchestră
de operă.
În toamna anului 1859, începe să ia lecții de pian de la Théodore
Camille, unde îl cunoaște pe pianistul Balakirev. Încurajat de
mentor și prietenii săi, începe să compună prima lui simfonie. În 1865, viitorul compozitor este preocupat de muzica
populară și muzica veche rusă. Rimski-Korsakov compune
din 1880 muzica de operă pentru piesa de teatru „Fulgi de zăpadă” scrisă de
Alexandru Nikolaievici Ostrovski. Compozitorul devine în anul 1871
profesor la Conservatorul din Sankt Petersburg și, la sfârșitul aceluiași an, se va căsători cu Nadejda Purgold care, la rândul ei, era o compozitoare și o pianistă excelentă.
Între anii 1874 - 1881 este directorul Școlii de Muzică Freis,
fiind în același timp pedagog și dirijor. Prin reputația sa devine
conducătorul grupei de muzicieni „Celor cinci” dintre care face parte și
Musorgski
pe care-l sprijină. Compozițiile lui Rimski-Korsakov sunt influențate
de Glinka, Balakirev, Berlioz și Liszt. Printre elevii săi au fost
Glasunov, Grecianinov, Stravinski și Prokofjev, stilul lui Korsakov a
influențat compozițiile lui Ravel, Debussy, Dukas și Ottorino Respighi.
Etapa care s-a încheiat luni a fost cea mai controversată de până acum. Cele cinci echipe care au câștigat în jocurile disputate de vineri până duminică seară au fost contestate. Am ezitat să spun că au câștigat nemeritat deoarece în unul din jocuri echipa câștigătoare a meritat victoria. Doar egalul de vineri și jocurile de luni putem spune că au fost lipsite de controverse.
Faptul că Hagi, Rădoi și Croitoru, antrenorii a trei din cele cinci câștigătoare, au recunoscut că au câștigat nemeritat spune multe. Poate și Nae Constantin ar fi recunoscut dacă nu-l podidea plânsul. Mutu chiar nu putea spune că a câștigat nemeritat deoarece jocul Rapidului a fost clar superior celui al CFR-ului din Ardeal, chiar dacă arbitrul meciului a făcut câteva greșeli impardonabile, din care cea mai mare a fost acordarea unei lovituri de pedeapsă Rapidului. Greșelile au fost numeroase și în momente cheie. Faptul că a încercat apoi să arbitreze în compensație nu a făcut decât să-i murdărească și mai mult calitatea arbitrajului.
Chiar la începutul jocului l-a iertat pe Deac de un cartonaș galben ceea ce a determinat o serie de intrări la intimidare de ambele părți care au fost de asemenea, în cea mai mare parte, trecute cu vederea. Cea mai mare greșeală din prima repriză a fost în minutul 32, la faza acordării primului penalti pentru Rapid, fază în care a uitat să-l elimine pe Scuffet. În compensație, cu efecte la fel de grave, au fost acordarea gratuită a unui penalti Rapidului și oprirea meciului înainte de executarea unui corner de către clujeni.
Referitor la faza din minutul 32, contrar răutăciosului Crăciunescu, regulamentul spune altceva. El a invocat faptul că împingerea (presupusă de el, pentru mine nu este elocventă) a avut loc înainte ca Scuffet să-l lovească pe Luckassen și ar fi trebuit sancționată cu lovitură liberă directă pentru CFR și eliminare pentru Scuffet. Pe baza aceluiași principiu, al succesiunii fazelor, Yuri ar fi trebuit sancționat inițial cu lovitură liberă indirectă pentru joc periculos cu adversar la distanță de joc (foarfecă la nivelul capului lui Luckassen). Dar același regulament spune că dacă se produc două evenimente la aceeași fază în defavoarea unei echipe se sancționează cea mai gravă. Așadar, decizia corectă ar fi fost lovitură de pedeapsă și eliminare a portarului. Nu s-a aplicat sancțiunea disciplinară adecvată.
Ce se întâmplă totuși cu arbitrajul românesc? E din ce în ce mai penibil. Cu o floare, mă gândesc la Kovacs, nu înflorește un câmp. Mai pe scurt etapa a fost cam așa: Chindia - Botoșani 2-2 cu mai multe pase la adversar decât la coechipier; 48 - Farul 1-2 cu puncte necesare dar nemeritate; Voluntari - Petrolul 0-1 cu ultimatum în loc de plata datoriilor pentru Ciobotariu; Sepsi - Univ. Craiova 0-1 prin pragmatismul hazardului; UTA - Argeș 0-1 cu schimbare de antrenor (greșeală din punctul meu de vedere); Rapid - CFR 2-1 cu năbădăi; Mioveni - Hermannstadt 1-2 cu schimbare de antrenor; „U” - FCSB 2-1 cu schimbare de antrenor. S-au înscris 19 goluri readucând media golurilor pe meci aproape de 2,22.
Etapa care urmează se pare că aparține gazdelor. Toate echipele gazdă sunt clasate între primele zece. Ar fi chiar între primele nouă dacă Botoșaniul nu va pierde restanța cu FCSB. Curios, nu? Să le trecem în revistă:
FCSB - Rapid (duminică ora 21) Derbiul etapei ar trebui să fie un meci spectaculos dacă vorbim despre valoarea jucătorilor ambelor echipe. Degringolada din tabăra gazdelor, datorată latifundiarului, s-ar putea să împieteze asupra calității și frumuseții jocului. Sper să nu degenereze;
Univ. Craiova - „U” (sâmbătă, ora 21) Derbi studențesc. Așa s-ar fi spus acum peste 30 de ani. Acum cred că nici un combatant nu are studii superioare. Chiar sunt curios de acest meci. Haide „U”!;
CFR - 48 (luni, ora 21) Când scriu, juveții lui Mititelu încă nu au antrenor. Normal ar fi ca frânarii să obțină ușor cele trei puncte. Cred că o vor și face indiferent de ce au făcut în Europa;
Farul - Mioveni (vineri, ora 21) Polii clasamentului se întâlnesc într-o partidă ce pare banală. Chiar așa să fie? Polul Nord vine după obținerea a patru puncte nemeritate iar la Polul Sud încă nu avem un antrenor cu contract de muncă;
Argeș - Sepsi (sâmbătă, ora 15) Primul dintre cele trei meciuri ale zilei de sâmbătă pare interesant chiar dacă a fost programat la o oră cam nepotrivită;
Hermannstadt - Chindia (duminică ora 16,15) Derbiul nomazilor. În mod normal ardelenii, cu mai multă stabilitate la nivel de echipă, au prima șansă la Mediaș.
Botoșani - Voluntari (vineri, ora 18) Cred că Ciobotariu nu mai are nici un chef și Teja va profita. Se lasă cu o nouă schimbare de antrenor?
Petrolul - UTA (sâmbătă de la ora 18) Din nou o Cenușăreasă a etapei la care nu m-aș fi așteptat. Două echipe de tradiție se află într-o goană după puncte. Puncte care să le aducă speranțe pentru play-off gazdelor și speranțe pentru salvarea de la retrogradare musafirilor.
Unii ar spune c-așa-i românul. Nu-i chiar așa. Corect spus este c-așa-i omul. Avem tendința de a desconsidera românul în general, acțiunile lui, alegerile lui, metehnele lui... sau, din contră, de a-l venera ca pe o specie aparte. Dacă în ceea ce privește alegerile pe care le face românul aș putea fi de acord cu părerea generală negativă, având în vedere strict alegerile electorale (glumesc amar aici!), nu pot accepta ideea că românul este mai sus sau mai jos decât ceilalți locuitori ai planetei. Bineînțeles că avem caracteristicile noastre aparte determinate de poziția geografică, istorie și tradiție (aici includ și cultura), climă sau alte conjuncturi, dar per general românul este un om obișnuit.
Ce face omul în general? Cu trecerea timpului se obișnuiește. Când se pune presiune asupra lui în loc să caute soluții el se adaptează. În loc să prevadă viitorul studiind trecutul, el dă vina pe fatalitate. În loc să pătrundă în laboratoare și biblioteci el intră în biserică. Să nu fiu înțeles greșit. Și eu îmi fac cruce. Și eu mai zăbovesc în fața unei lucrări a Domnului. Fără a-i cere în schimb iertarea păcatelor. Păcatele e bine să ne străduim să nu le facem, iar dacă am călcat pe bec atunci să suportăm consecințele. Iertarea lor duce spre perpetuarea acestora, spre noi și noi păcate, spre noi și noi încălcări ale legilor. Fie ele legi spirituale, omenești sau ale statului. Ba mai mult. În ceea ce privește sistemul legislativ al unui stat duce la elaborarea de legi strâmbe.
Privind peste umăr învățăm ceva? În anii trecuți ne tot lua pe nepregătite prima zăpadă. În loc să ne pregătim s-o întâmpinăm ne-am obișnuit să ne adaptăm situației. În anii trecuți ne-am obișnuit să mergem la vot pentru a vota răul cel mai mic, acum (aici mă refer la locale) nici asta nu mai putem. Fac o paranteză și vă spun că nici răul cel mai mic nu mai este așa vizibil uitându-ne la politicienii planetei. În Brazilia de exemplu între cele două rele de la alegerile prezidențiale nu a fost decât o diferență de 1,8% (50,9 față de 49,1). La noi o fi altfel? Mai avem ceva mai mult de 500 de zile până la cele patru serii de alegeri (europene, legislative, prezidențiale și locale) și noi nu facem nimic din ceea ce ar fi trebuit să învățăm din precedentele alegeri.
Vom alege tot o listă la parlamentare (europene și naționale) și vom alege tot într-un singur tur la locale? Mari belele. Ambele. Dacă pentru locale rezolvarea e simplă pentru alegerile legislative e mai complicat. Acolo trebuie un cap limpede. Mai avem așa ceva? Sau toate capetele cu oarecare inteligență, probitate morală și dorință de mai bine au fost scufundate în smoală. Unele au fost chiar retezate.
Epidemiile (pandemiile), războaiele, efectele climatice nu ar fi putut fi prevăzute? Cu siguranță ca da. Această siguranță provine de la faptul că au fost voci care au urlat asupra iminenței, dar urletul lor s-a pierdut în interesele unora, în confortul altora și în capacitatea de adaptare (citește deprindere sau chiar lene) a marei mase a omenirii.
„Concertul simfonic” de joi, 3 nov, de la ora 19 va fi un concert de forță în care dirijorul român Leonard Boga și violonistul kazah Roman Kim ne vor demonstra cu măiestria lor de ce spunem despre Wolfgang Amadeus Mozart și Niccolò Paganini că sunt monștri sacri ai muzicii culte. După cum vedeți Filarmonica Dinu Lipatti păstrează la nivel înalt numele invitaților chiar dacă Zilele Muzicale Sătmărene”, ediția a VL-a s-a încheiat.
Pentru început „Flautul fermecat” al lui Mozart ne lasă să-i ghicim tainele iubirii dintre Tamino și Pamina ascultându-i uvertura.Flautul fermecat (titlul original: în germană Die Zauberflöte) este o operă în două acte, a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret scris în limba germană de Emanuel Schikaneder. Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la Burgtheater, la data de 30 septembrie 1791, sub conducerea muzicală a compozitorului, iar rolul păsărarului la jucat chiar libretistul.
În continuare rămânem în compania lui Mozart. Trecem însă pe o compoziție simfonică, mai precis vom asculta „Simfonia nr. 39 în mi bemol major”. Aceasta, supranumită și „Eroica”, este o compoziție a lui Wolfgang Amadeus Mozart care face parte din grupul ultimelor trei simfonii compuse în vara anului 1788. Este formată din patru părți, ca majoritatea simfoniilor clasice, tipar stabilit de Joseph Haydn. Prima parte este rapidă, precedată de un ritm sincopat, iar partea a patra este tot rapidă, ca un perpetuum mobile,
din care răzbate chiar umorul. Partea a doua, din care nu lipesc unele
accente dramatice, este lentă, iar partea a treia este obișnuitul menuet. Simfonia constituie o capodoperă, ca și celalte două simfonii, prin suflul nou pe care îl aduce.
În ultima parte a serii de joi trecem pe Paganini, unde Roman Kim ne va purta cu arcușul și digitația sa prin toate armoniile „Concertului nr. 1 pentru vioară în re major” imaginate de Niccolò.
Mai menționăm că pentru a urmări acest concert puteți desprinde tichetele cu nr. 12 de pe abonamentele dumneavoastră sau puteți cumpăra bilete de la sediu. Despre Leonard Boga am mai scris în aceste pagini, vezi în colecția noastră articolele din 4 mai 2021.
Niccolò Paganini
Paganini (n. la Genova în Republica Genova – d. la Nisa în Monarhia din Iulie) a fost un violonist, violist, chitarist și compozitor
italian. Este unul din cei mai faimoși virtuozi ai viorii și este
considerat unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile,
având o intonație și o tehnică inovativă perfectă.
Înainte de a deveni un virtuoz, aflat permanent în turnee, Paganini a fost angajat ca violonist la proaspăt înființata „Orchestră Națională” din Lucca. Din cauza dificultăților economice prin care trecea orașul pe vremea aceea, orchestra a fost desființată la scurt timp. În 1805, Napoleon i-a atribuit principatul Lucca surorii sale, Elisa Baciocchi, care în 1806 l-a invitat pe Paganini să se angajeze în orchestra de cameră a Curții ca al doilea violonist. După ce și această orchestră a fost desființată, Paganini a devenit membru al cvartetului de coarde al familiei ducale și a început să-i dea lecții de muzică tânărului prinț, dirijând, de asemenea, spectacole de operă. În 1809, invocând motive personale, Paganini a părăsit activitățile din Lucca și a început o viață de turnee.
Pentru promovarea activității concertistice a violoniștilor debutanți, începând din 1954, la Genova are loc la Teatrul Carlo Felice în lunile septembrie și octombrie Premiul Paganini sau Concursul internațional de vioară „Niccolò Paganini”. După primele 49 de ediții anuale, începând după 2002 concursul se ține la fiecare doi ani.
De o dificultate remarcabilă, concursul constă din trei faze:
faza preliminară, faza semifinală și faza finală. Pentru primele două,
accesul în sală este liber și pot fi ascultate diverse bucăți solistice
pentru vioară, cu acompaniament de pian. Faza a treia are loc cu
acompaniament de orchestră. Cei șase finaliști sunt premiați, iar în
data de 12 octombrie câștigătorul are onoarea de a cânta cu faimoasa vioară a lui Paganini: Il Cannone.
Roman Kim
S-a născut în Kazahstan într-o familie cu origini tătare, belaruse și coreene. A primit prima vioară la vârsta de cinci ani, iar la șapte ani a câștigat premii la concursuri naționale. A studiat la Școala Centrală de Muzică din Moscova în perioada 2000-2008 cu Galina Turchaninova și a fost bursier al Fundației Mstislav Rostropovici. A câștigat primul Concurs Internațional de Muzică pentru Copii Rotary din Rusia în 2002. A urmat cursuri de master cu Maxim Vengerov, Midori Goto, Lewis Kaplan, Miriam Fried și Gidon Kremer.
În 2008, la vârsta de 16 ani, Roman Kim a fost admis la Universitatea de Muzică din Köln, unde a studiat cu Viktor Tretyakov. În 2012 a câștigat premiul I la a 28-a ediție Valsesia Musica din Italia. În calitate de câștigător al Concursului Internațional de Muzică de la Köln (2011), a cântat cu Orchestra Radio WDR din Köln. Kim cântă la vioară construită de Giuseppe Guarneri (Cremona, 1695), deținută de Deutsche Stiftung Musikleben Foundation.
„Cei mai importanți profesori ai mei au fost instructorul
Conservatorului de Stat din Moscova Galina Turchaninova și Viktor
Tretiakov”, spune Kim. „Turchaninova mi-a oferit o bază tehnică minunată, iar Tretiakov m-a afectat foarte puternic din punct de vedere muzical”.
Kim este specializat în concerte pentru vioară din perioada romantică și în lucrări virtuoase pentru vioară. Kim a studiat în profunzime tehnicile cu arcușul și digitația legendarului violonist Paganini și, la fel ca Paganini, a creat noi aranjamente pentru diverse lucrări muzicale. Kim a mai declarat că Jimi Hendrix este o altă sursă de inspirație pentru el. Versiunea lui Kim a „Air on a G String” (tradus din engleză „Aer
pe coarda sol”, cunoscut și sub denumirea de „Aer pentru coarda sol” sau
„Aer celebrat”, este aranjamentul lui August Wilhelmj din 1871 al celei
de-a doua mișcări a Suitei orchestrale nr. 3 a lui Johann Sebastian Bach
în re major) a lui Bach i-a adus recunoaștere internațională în 2011 și a fost vizionată de peste 700.000 de ori de către pasionați.
În ultimul timp poartă niște ochelari speciali, de formă piramidală, al căror mister nu l-am descoperit. Aceștia îi dau un aer aparte, puțin extravagant, care ne face să înțelegem de ce-l iubește pe Jimi Hendrix.
Meciul Rapid - CFR este doar aparent o bătălie pentru locul doi. Indiferent de rezultatul acestui meci decalajul de puncte poate fi acoperit cu prisosință de ardeleni din cele două meciuri restante pe care le mai au de disputat din turul campionatului. Din etapa care s-a încheiat, fără a lua în considerare derbiul, de o calitate excepțională, putem spune că avem un campionat nu numai din ce în ce mai interesant, ci și pe o scală valorică superioară. Fonic spus am trecut de pe scala undelor scurte pe cea a undelor medii. De s-ar auzi și în Europa...
În etapa ce a trecut s-au înscris 16 goluri, ceea ce a făcut să scadă media golurilor pe meci de la 2,(2) la 2,2. Pricaz în hribe! Rapid - Farul 1-1 de povestit strănepoților; Voluntari - Chindia 0-3 spre bucuria nomazilor aflați mai mulți în tribune decât gazdele; 48 - Hermannstadt 1-1 cu câte un mitan pentru fiecare și o demitere; Mioveni - Botoșani 0-0 fără ca apărările să exceleze; UTA - Univ. Craiova 1-2 unde roșul creează dezechilibru; „U” - CFR 1-2 unde arbitrul creează dezechilibru; Petrolul - Argeș 2-0 cu o demitere; Sepsi - FCSB 0-1 cu un alt arbitraj de lapidat.
În etapa care ne paște am descoperit noi ciudățenii. Șase din primele șapte clasate joacă în deplasare. Ba mai mult, nici una din cele opt echipe care joacă în deplasare nu ocupă vreun loc din ultima treime a clasamentului. Să fie o etapă a oaspeților? Tot ce e posibil. Dacă scoatem Rapidul din calcule echipele care joacă acasă au doar 15 victorii și nu mai puțin de 21 de înfrângeri în meciurile disputate pe teren propriu în turul campionatului. Etapa trecută, cam cu aceeași dinamică, gazdele nu au obținut decât o singură victorie pe lângă cele patru înfrângeri suferite.
Rapid - CFR (duminică, ora 21) Din nou derbiul se dispută pe Giulești. Mutu sădește, Petrescu betonează. Așa a fost în tur. Rezistă noua garnitură a ceferiștilor în fața galeriei rapidiștilor? Noile achiziții de la echipa clujeană parcă ar fi capabile să dezvolte mai mult fotbal de calitate. Vor fi lăsate?
Sepsi - Univ. Craiova (sâmbătă. ora 21,30) Oltenii vor punctaj maxim după periplul prin Ardeal. Dacă la Arad au beneficiat de un arbitraj vădit favorabil nu cred că se va întâmpla același lucru și la Sf. Gheorghe. Mai ales că secuii au fost clar defavorizați în ultimul timp. Trebuie să apară un echilibru pe undeva. Zic asta nu în sensul că ar trebui un arbitraj care să-i favorizeze și pe ei.
48 - Farul (vineri, ora 21) Până la ora la care scriu aceste rânduri gazdele nu au antrenor. Antrenorii de valoare au personalitate și nu prea agreează patronii cu capricii. Se mai întâmplă uneori, la cei în devenire, să accepte câte un patron părinte, dar doar dacă ar conta la ceva în portofoliul lor. Nu mă refer aici la buzunar ci la „cazier”. Constănțenii sunt favoriți detașat.
Voluntari - Petrolul (sâmbătă, ora 19) Din nou gazdele din tribună vor fi coplește de prezența oaspeților. De data asta masiv. Cred că Petrolul și Budescu vor avea un meci ușor. Ciobotariu și ai lui nu mai au nici o tragere de inimă. Or fi ei cu salariile la zi dar bonusurile promise anul trecut au fost uitate complet.
Mioveni - Hermannstadt (luni, ora 18) Măldă are ocazia de data această să revină complet pe linia de plutire. Totuși, echipa argeșeană nu se va lăsa ușor. Ținând cont că regățenii nu au obținbut nici o victorie acasă putem spune că sibienii sunt favoriți în fața lanternei roșii.
„U” - FCSB (luni, ora 21) Bucureștenii au avantajul moral al locului șase, loc de play-off. Ei știu foarte bine că un eventual eșec în restanța de la Botoșani i-ar face să părăsească acel fotoliu care pentru moldoveni ar fi de onoare. De aceea vor da totul la Cluj pentru confirmarea rezultatelor din ultimul timp. Atenție! Nu și a jocului. În ultima perioadă acesta fluctuează între jocuri bune și jocuri anoste. Pe de altă parte „U”-iștii trebuie să demonstreze că locul lor nu e pe penultima treaptă a clasamentului și că jocul cu CFR nu a fost doar o pasăre rară. Din faptul că acest meci a fost plasat la închiderea etapei mă face să cred că din nou în Europa România va fi reprezentată de un...
Chindia - Botoșani (vineri, ora 18) Chiar dacă a fost așezat în deschiderea etapei cred că acest meci va dispune de toate argumentele unui meci interesant. Poate nu prin realizări tehnice sau spectaculare, dar cei doi antrenori se vor autodepăși în tactică și inspirație. Cel puțin vor încerca.
UTA - Argeș (duminică, ora 18,15) Dacă m-ați fi întrebat acum vreo patru luni cu siguranță n-aș fi crezut că la începutul returului meciul dintre urmașii lui Domide și cei ai lui Dobrin ar putea fi Cenușăreasa etapei. Să vedem ce au de spus.
Amintirile trezite de jocul Rapid - Farul sunt multe. Unele frumoase, altele mi-au umezit vișiniu ochii. Dar până să vă vorbersc despre ele să vă spun câteva concluzii pe care le-am gândit la rece, adică după 72 de ore de la terminarea meciului.
„Mai bine o bară frumoasă decât un gol urât”. Mai mult decât o concluzie, lucuțiunea asta fără predicat dar cu verb adânc, a străbătut de-a lungul și de-a latul tribunele din Giulești cu fiorul lucrului bine făcut. Normal că Rapid merita victoria dar nu regret nici o fază, nici o ratare și nici un gol pe care le-am văzut vineri seară. Nici măcar rezultatul final nu-l regret. A fost un meci pe cinste!
Nu pot să nu fiu supărat pe Hagi. A făcut două afirmații, ușor demontabile, care arată că acest extraordinar jucător și bun antrenor are un caracter mic. „La pauză trebuia să fie 3-0 pentru noi” și „...arbitri au greșit în defavoarea noastră”. În prima repriză Farul a avut patru ocazii. Golul, o ratare și două faze pornite din ofside (una semnalizată de arbitru, cealaltă ar fi fost revelată de VAR). Cum să dai trei goluri din două posibilități? Rapid în schimb a ratat de patru ori. Inclusiv o bară.
A doua afirmație a lui Hagi mi-o explic astfel: de atâtea ori arbitri au luat decizii în favoarea echipei sale când nu merita încât i se pare o normalitate. Kovacs a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sale și îl felicit pentru aceasta. După cum am mai scris, nu se poate să conduci un meci de la un capăt la altul fără greșeli. Și Mutu ar fi putut invoca vreo două cornere și faulturi. Contează modul cursiv și imparțial cu care a condus disputa.
Nu sunt chiar așa de imparțial precum arbitrul când scriu aceste rânduri deoarece voi vorbi în continuare doar de Rapid. Albu - cel mai bun meci de când este la Rapid; Junior Morais - rapidist trup și suflet; Onea - oare de ce nu joacă tot timpul așa?; Emmers - un jucător care, spre surprinderea mea, crește de la meci la meci; Săpunaru - autorul unui gol în stil profesionist. Pe cine ai putea alege jucătorul meciului fără să-i nedreptățești pe ceilalți?
V-am promis că am să mă uit și peste umăr. Era pe la sfârșitul primului meu an de liceean. Potcoava din Giulești m-a atras din nou, ca un magnet în formă de U. Cu o seară înainte tocmai ne întorceam acasă după egalul cu scântei obținut pe terenul din Crevedia. Chiar a trebuit să-mi cos jambierele. Dimineața am uitat. Nu aveam în cap decât Rică, Dan Coe, Culae, Dumitru, Bebiță, Neagu, Codreanu... Pe restul i-am uitat. Seara la meci a fost superb. 1-0 pentru noi.
Terminasem armata. Cele nouă luni de cătănie mi-au fost utile. Matematica, educația fizică (materiile mele preferate) pe de o parte, lucrul manual și socialismul științific (materiile la care aș fi chiulit cu plăcere dacă nu aveam nevoie de bursă să pot rămâne în București), au rămas undeva în urmă. Ierarhia, stereotipia și obligatoriu erau noțiuni pe care nu tare le agreeam. Nici nu le înțelegeam. Armata m-a făcut să le înțeleg utilitatea. Nu și să le agreez.
Terminasem armata și a trebuit să părăsesc unitatea militară (1300, tancuri, Baia Mare) cu o oră înainte de ultima etapă a turului. Rapid juca cu Farul la Constanța. Aveam nevoie de cel puțin un egal pentru a nu retrograda. Farul ne-a bătut cu 2-1. Lacrimile îmi curgeau de pe obraz pe sticla vitrinei unui magazin care vindea televizoare. Acolo, pe trotuar, văzusem pentru prima și ultima oară un portar de fotbal surprins în ofsaid. Am pierdut și trenul în seara aceea. Am dormit în sala de așteptare.
Sfârșitul mileniului doi. Am închiriat un taxi, cu tot cu șofer bineînțeles, și am vizitat vreo 12 agenții de publicitate și vreo trei firme de succes ale vremii. A fost o zi fructuoasă dar obositoare. Seara mi-am petrecut-o prin Giulești. Restaurantul Potcoava și stadionul Valentin Stănescu mi-au fost gazde. Rapid - Farul 3-0. Superbă zi. Memorabilă. Atunci, în acel august, timp de vreo trei-patru zile am pus bazele dezvoltării unui prese de cea mai bună calitate în Satu Mare. Ar fi fost păcat ca oameni de presă atât de capabili, precum avea Sătmarul la acea vreme, să nu iasă în evidență din cauza lipsei banilor.