Superliga

     Fotbalul ne oferă trăiri de toate tipurile. Fotbalul e cel care după ce ne terminam lecțiile plecam hai-hui prin cartier, uneori și prin alte cartiere, și luam la rând toate maidanele unde se juca mingea pe care apoi le părăseam atunci când soarele depășea linia orizontului și confundam mingea cu umbra ei dată de lună. Fotbalul e cel pe care îl priveam prin gardul terenului și-i invidiam pe copiii de mingi că puteau sta mai aproape de eroii de pe gazon, invidie pe care am simțit-o și eu din partea altora după ce am trecut oficial de partea cealaltă a gardului. Fotbalul e cel pentru care faptul că examenul de admitere de la liceu s-a amânat câteva ore mi-a prilejuit ocazia să mă amestec în colbul de sub Podul Grant. În treacăt fie spus vă dați seama cum arăta costumul meu nou, de elev, în momentul susținerii examenului. Fotbalul e...

    Dar n-am să vă plictisesc cu toate bucuriile și tristețile mele legate de fotbal. Hai să trecem la lucruri mai serioase. Săptămâna trecută s-au înscris doar 16 goluri (9 gazdele). Predicția mea că oaspeții vor lua mai multe puncte era cât pe ce să se îndeplinească, oltenii ratând enorm înscrierea unui alt gol. Atât gazdele cât și oaspeții au obținut câte trei victorii: Petrolul - Oțelul 0-0 cu doi români (unul obligatoriu) titulari la oaspeți; Poli Iași - Rapid 1-2 fain; Sepsi - Slobozia 0-1impotent; Dinamo - Univ. Craiova 2-1 eroic; CFR - Botoșani 3-0 relaxant; Hermannstadt - FCSB 2-0 vexat; Buzău - „U” 0-2 așteptat; UTA - Farul 1-1 spectaculos. La ultimul joc trebuie să remarc și calitatea excepțională a arbitrajului. Bârsan dacă vrea știe.

    Etapa care vine, eterogenă, ne așteaptă cu o serie de meciuri care cred că vor încurca și mai mult clasamentul. Și așa acum nu ne dăm seama dacă nu cumva îl ținem cu susul în jos.

    „U” - Dinamo (luni, ora 21,30) Derbiul etapei. Faptul că locul trei joacă în deplasare la lider reprezintă un argument pentru a spune că acesta este derbiul etapei. Cine oare ar fi prezis la începutul campionatului că cele două echipe se vor afla pe podium după șapte etape? Hai ai noștri!

    Univ. Craiova - Rapid (sâmbătă, ora 21,30) Un meci al orgoliilor, o întâlnire a frustrărilor, un duel al galeriilor, un joc al tacticienilor de pe bancă și al maeștrilor din iarbă, o partidă a speranțelor... Hai ai mei!

    Farul - CFR (duminică, ora 18,45) Al doilea meci al etapei în care se întâlnesc combatante din play-off-ul anului trecut, deci și acesta este o partidă de interes. Păcat că numai pentru telespectatori, capacitatea tribunelor nefiind suficientă. Nici măcar regulamentară acum câțiva ani. Dar cu derogări de la federație...

    Oțelul - Sepsi (vineri, ora 21) Meciul de deschidere al etapei. În mod normal gazdele l-ar putea considera un meci ușor. Revenirea lui Matei după lunga perioadă de suspendare (24 de zile de august; un concediu, ce mai?) pentru dopaj s-ar putea să le pună ceva probleme gazdelor, dar Matei nu-i un argument nodal pentru Sepsi;

    Botoșani - Petrolul (duminică, ora 18,30) Două echipe al căror loc în clasament îl văd schimbat când vine zăpada. Parcă gazdele sunt prea jos și oaspeții prea sus în comparație cu jocul dezvoltat;

    Hermannstadt - Poli Iași (sâmbătă, ora 18,30) Chiar sunt curios care va fi rezultatul final al acestui meci. Țin cu sașii, dar cred că ieșenii mai pot face surpize. Ce n-au reușit la Sf. Gheorghe și la Ovidiu au reușit pe Stadionul Steaua. Să recidiveze?

    FCSB - UTA (duminică, ora 21,30) N-am pus acest meci ca Cenușăreasă a etapei doar pentru că formația din Berceni are o restanță ca și câștigată la Botoșani. La ora la care scriu aceste rânduri nu știu în ce competiție europeană vor juca gazdele și cred că asta va conta. Probabil că meciul se va disputa pe Arcul de Triumf;

    Slobozia - Buzău (luni, ora 19) Cenușăreasa etapei. După un început cu câteva surprize cele două echipe se așează din ce în ce mai consolidant la baza clasamentului. Un scor egal le-ar „ajuta” în acest sens.

    Opriți războaiele și terorismul!

„Concert estival” în P-ța 25 Octombrie

    Chiar dacă vacanța încă nu s-a terminat, clinchetul de clopoțel așteptând răbdător ca toate sufletele mici și mari să se întoarcă la viața lor cotidiană, în bănci pentru cei ce mai studiază și la standurile de lucru pentru marea majoritate, un concert de vacanță nu strică. Cum vremea e călduroasă Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare vă invită joi, 29 august, de la ora 19 în Centul Nou la un „Concert în aer liber”.

    Chiar dacă nu este într-o pădure și nu este orchestrat de mama natură în care viorile să fie înlocuite de privighetori, alămurile de cinteze, sopranele de albine, tenorii de bursuci, cornul de boncănitul unui cerb, pianul de orga din trestii și basul de un brotac călare pe un nufăr, concertul estival în aer liber reprezintă o atracție deosebită prin programul ales și prin eroii care îl produc. Niciodată nu pot să uit că la baza unui concert se află în primul rând orchestra și când echipa poartă numele de Orchestra Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare calitatea producției este garantată. Dacă mai adăugăm ingrediente de cel mai bun gust precum dirijorul Ștefan Novak și violonistul Răzvan Stoica actul artistic poartă pecetea ascensiunii spre perfecțiune.

    Precis că rămânem impresionați de concert și dacă trecem doar întâmplător prin preajmă. Nu vom putea să nu respirăm câteva momente de Moncayo, Saint-Saëns, Piazzolla, Lecuona, Giménez, Loewe, Wieniawski, Salgán, Paganini sau Ravel. Pe unii poate acum îi descoperim, pe alții îi reascultăm cu drag și de muzica altora suntem chiar îndrăgostiți. Nu ne rămâne decât să participăm. Intrarea și ieșirea liberă!

    Termenul de concert a fost folosit pentru prima oară prin anul 1600 de către compozitorul Lodovico Grossi da Viadana. Corelli (concertul în trei părți) și Torelli (concertul pentru instrument solo) au participat la botezul unei astfel de manifestări artistice urmând ca mai apoi Händel, Bach, Vivaldi, Mozart și Beethoven să ducă noțiunea până în cele mai ascunse intimități ale emoției.

    Sperăm ca cerul patriei să fie senin nu numai joi seară. Nici câte o ploicică nu ar strica dar când m-am referit adineaori la senin gândul mi-a zburat spre o fotografie făcută de un prieten, Dan Burulea, în drumul său dinspre Brașov spre Satu Mare. Era un cer brăzdat precum reprezentarea grafică a unui sistem de ecuații pe coordonate carteziene de la examenul meu de bacalaureat. Brazdele erau de fapt dovada că pe acolo au nălucit niște avioane militare în zborurile lor de pregătire și prevenire.

    Opriți războaiele și terorismul!

 

Ciuma ciolanului

     Pledoarie pentru hrana sănătoasă. Cam asta ar vrea să iasă din privirea mea peste umăr din această săptămână. Oare vom mai putea mânca vreodată la fel de sănătos cum o făceam acum 50-60 de ani? Dezvoltarea tehnologică în general prin industriile de tot felul, nevoia de câștiguri rapide și ușoare, politica preferențial aplicată, corupția din sistemul politic și judiciar și alți factori perturbatori de mai mică influență au adus agricultura românească la un grad de poluare chimică cu efecte pe termen scurt, mediu dar mai ales lung. Când am zis agricultură m-am gândit la ambele ramuri ale ei, atât la cultura plantelor cât și la creșterea animalelor, adică la ceea ce ne îmbogățește nouă farfuria la micul dejun, la prânz sau la cină.

   

    Deunăzi a venit pe adresa redacției noastre un apel disperat al unei organizații internaționale de protecție a mediului precum că autoritățile din România și Ungaria nu tratează cu discernământ acțiunile lor de imbunătățite a calității vieții. Mai precis s-a referit la influența pe care o au deșeurile din băile miniere din Maramureș și Satu Mare asupra bazinului hidrografic al Tisei, cu preponderență asupra afluenților Someș și Tur. Apelul a fost semnat de un biofizician de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și de un deputat al parlamentului maghiar. Atât documentele înaintate către sistemul judiciar românesc cât și propunerea de rezoluție din parlamentul țării vecine, afectate și ea de poluarea Tisei, au fost respinse.

    Așa că revin la întrebarea din șapou: vom mai mânca sănătos? Când eram mic veneam de la joacă murdar din cap până-n picioare și înainte de a apuca să-mi spăl mâinile înfulecam o pâine cu untură și o roșie culeasă direct din grădină, uitând să o mai trec pe sub un jet de apă. Acum nu mai vin de la joacă, dar nu mă mai pot așeza în capul mesei fără să mă spăl cu atenție pe mâini, să fac același lucru cu mânuțele nepoțelei mele și să fiu atent ce mânâncă și cum mănâncă. Oricum, oricât aș fi de atent nu am cum să elimin toate e-urile (citește chimicalele) neavenite din hrana noastră zilnică sau să-i îngrădesc preocupările colaterale din timpul mesei. Dau vina pe ea dar nici pe ale mele nu le pot opri.

    Alimentele din ziua de azi, mai ales cele procurate din marile societăți de desfacere, mai rar și cele direct de la producători, au în parcursul lor de producție momente în care li s-au administrat pe durata vieții (însămânțare/inseminare, creștere, recoltare/sacrificare, depozitare, desfacere) în proporții mai mici sau mai mari cantități de elemente ajutătoare de „îmbunătățire” a dezvoltării, a esteticii, a gustului sau mai știu eu a ce, pentru a le face mai atrăgătoare, mai cumpărabile (iar mi-a scăpat o licență!).

    Nu cumva să-mi politizați titlul. Nu are nici o legătură cu Administrația Prezidențială, Guvernul sau Parlamentul. Se referă doar la ciolanul cu fasole pe care îl devoram fără să calculez calorii sau proporții de colesterol și care nu mă făcea nici mai gras nici mai bolnav, nici mai chel nici mai uituc. Astăzi, dacă mă aflu la un restaurant, mi se pune la dispoziție pe una din filele meniului, o înșiruire de substanțe însoțite de cantități și proporții care nu numai că nu știu ce reprezintă dar nu știu nici măcar cum se pronunță, unde să pun accentul.

    Băuturile răcoritoare, vinurile, tăriile și afrodiziacele aflate astăzi pe rafturile magazinelor sau pe lista de bucate de prin crâșme sunt adevărate bombe care pe lângă obezitate mai duc și la diverse boli. Uneori avem norocul că trunchiul nostru suportă și se adaptează, câteodată curios de repede, la situații de acest gen cu schimbări de metabolism. Generație după generație devenim tot mai imuni la poluare, la cultură și la fericire!

    Opriți războaiele și terorismul!

    

Șumu lui Șucu

     Ceea ce trebuia să se întâmple la Rapid s-a întâmplat. Nu zic că de acuma va fi doar soare și miere (citește victorii și joc spectaculos) în Giulești și în cotloanele României unde sălășluiesc rapidiști, ci spun doar că normalitatea a învins. Nu pe Șucu l-a învins, până la urmă el fiind acela care a luat decizia. Ai nevoie de forță de caracter să recunoști că ai greșit și să dai curs unor decizii în pas cu așteptările celor mulți. De-ar face și politicienii noștri așa... Poate că nu se va redresa corabia, cu toate că nu cred că Rapidul nu-și va găsi itinerariul pozitiv dar, în ciuda extravaganței lui Șumudică, va fi mai multă stabilitate și mai mult respect între jucători, între jucători și banca tehnică și între banca tehnică și administrație plus patronat.

    Gata cu Rapidulețul meu. Să vedem ce a fost în etapa a șasea, incompletă. Păi au fost patru victorii ale gazdelor și două ale oaspeților, pe Giulești meciul încheindu-se la egalitate. S-au înscris 21 de goluri (o medie excelentă de trei goluri pe meci) în care gazdele au înscris de două ori mai mult decât oaspeții. Slobozia - Petrolul 1-2 înlesnit de arbitru; Univ. Craiova - Buzău 5-1 descătușat; Oțelul - CFR amânat; Botoșani - UTA 1-0 de aia; FCSB - Poli Iași 0-1 stingher; Rapid - Dinamo 1-1 corect; „U” - Sepsi 3-0 încântător; Farul - Hermannstadt 3-2 pe buză.

    Nou promovatele consolidează baza clasamentului alături de Rapid, FCSB și sașii din Sibiu. Dacă etapa trecută primele trei au jucat în deplasare de data asta podiumul campionatului joacă acasă, iar următoarele patru clasate în deplasare. Totuși, la o privire superficială asupra etapei cred că oaspeții vor pleca cu mai multe puncte decât le vor rămâne gazdelor. Interesantă și dispunerea uniformă a meciurilor în cele patru zile, astfel încât  de vineri până luni vom avea meciuri de la orele 19 și 22.

    Dinamo - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 22) Derbiul etapei. Revelațiile debutului de campionat se întâlnesc într-o partidă ce se anunță foarte interesantă. Sper și spectaculoasă. După ce gazdele au scăpat ca prin urechile acului de coșmarul Șumudică se vor întâlni acum cu sobrul Gâlcă, cel care tace și face;

    Petrolul - Oțelul (vineri, ora 19) Alte două echipe cu un început de campionat peste așteptări. Dacă gazdele se află pe acel loc mai mult conjunctural, jocul lor fiind mult sub media campionatului, oaspeții copiază meticulozitatea antrenorului și strâng punct cu punct. Petroliștii au ocazia să mă contrazică printr-un joc mai acătării...

    CFR - Botoșani (duminică, ora 19) În ultimele trei dispute din Ardeal moldovenii au reușit o victorie și un egal. Nu cred că va fi cazul și acum. Dar... cine știe? Bășica-i sferică!

   Buzău - „U”  (luni, ora 19) Un meci care ar trebui să fie ușor pentru ardeleni. Nou promovata a sclipit pe ici pe colo dar tot ultima clasată este. Pe de altă parte moții lui Moțu joacă un fotbal din ce în ce mai plăcut și eficient. Să vedem ce-o fluiera și arbitru...

    UTA - Farul (luni, ora 22) Interesant este că toate cele cinci echipe de dincoace de Carpați întâlnesc echipe din Regat. Dintre ele arădenii au cel mai dificil adversar. Nu neaparat jucătorii Farului pe cât Hagi și anturajul lui (federația, arbitri...);

    Sepsi - Slobozia (sâmbătă, ora 19) Chiar dacă ocupă loc de play-off gazdele nu au dezvoltat un fotbal prea laborios în acest început de campionat. În ciuda celor două egaluri cu Rapid și Dinamo și a victoriilor cu Iașiul și Buzăul, ultimele două jocuri au arătat lacune mari;

    Poli Iași - Rapid (vineri, ora 22) Abia aștept meciul ăsta. Sigur că Șumudică nu poate face vrăji în două zile, mai ales că nu are un adevărat conducător de joc (un nr. 10 cum s-ar spune), dar sper să văd un Manea sau Onea pe dreapta și să dispară Gojkovic din primul 11 și Blazek din lot. Tony precis i-a pregătit câteva surprize...

    Hermannstadt - FCSB (duminică ora 22) Cenușăreasa etapei. Am trăit să o văd și pe asta: Cenușăreasa etapei programată la oră de maximă audiență. Trebuie să specificăm totuși că la cingătoarea celor ce fac ce spune Becali se află într-o punguță trei bănuți, cei de la Botoșani, care nu așteaptă decât să intre în trezorerie. Declinul sașilor s-ar putea încheia?

    Opriți războaiele și terorismul!

Noțiunea națiune

     Cultura, istoria, limba, spațiul și credința sunt elementele care definesc noțunea de națiune. Că vrem, că nu vrem ne naștem într-o mixtură a celor cinci elemente și viața ne poate păstra în acest context sau ne poate schimba unul sau mai multe din aceste elemente identitare. În prima parte a vieții această posibilă metamorfoză se produce sau s-ar putea produce indiferent de voința noastră, urmând ca pe parcurs, în funcție de direcția spre care se dezvoltă conștiința noastră, acțiunile care lasă urme pe răbojul firii noastre, să poată fi modelate după dorințele fiecăruia. Bineînțeles că această modelare nu poate fi pe de-a-ntregul controlată, măsura în care aceasta poate fi făcută diferind de la individ la individ în funcție de educație și temperament.

    Cultura, mai bine zis conștiința identității culturale, este după părerea mea principalul element care stă la baza noțiunii de națiune. Aceasta se difuzează în toate celelalte patru elemente, influențându-le conștient sau mai puțin conștient în funcție de nivelul de percepție individual. Cultura poate fi brută (conceptuală), aspră (necizelată), modelată (influența școlii și a familiei) sau autodidactă (simplă sau să tindă spre perfecționismul relativ). Autodidacții sunt în general de trei feluri: cei unidirecționați, adică cei care iau un domeniu și îl pătrund până în cele mai mici amănunte; cei multidirecționați, adică cei care studiază diverse domenii până la nivelul lor de percepere; cei cu cultură vastă, din mai multe sfere de activitate, dar care au și o direcție spre care și-au îndreptat mai mult atenția.

    Ca și la cultură aș defini istoria ca fiind mai degrabă conștiința identității istorice. În acest caz școala este factorul determinant asupra conștiinței identității istorice. Modul cum este predată această materie la nivel de gimnaziu și învățământ liceal, gradul de pregătire al „învățătorului”, antrenamentul și intercomunicația din curtea școlii. Pe lângă școală familia este cea care poate, uneori o și face, dezvolta gradul de conștiință al identității istorice. Am observat că familia se implică mai mult în acest sens mai ales în comunitățile minoritare, cele majoritare lăsând doar pe seama școlii această problemă.

    „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim” zice Gheorghe Sion în una din poeziile sale cu iz patriotic, referindu-se la limba română. Bine dar pentru fiecare popor în parte limba ce-o vorbesc este cea mai „cea mai”. Tocmai de aceea limba reprezintă un element fundamental al unei națiuni. Pentru noi românii, limba românească are un „nu știu ce” mai altfel decât orice altă limbă. Bogăția cuvintelor, bogăția sensurilor acestora, bogăția emoțiilor dezvoltate de limba neaoș românească are ceva aparte. Sunt țări în lume care nu au o limbă a lor. Cele mai la îndemână exemple sunt SUA și Australia. Limba băștinașilor în statul american este uitată aproape complet (nici o sutime nu o cunosc) și mai curios este faptul că doar în 31 de state din cele 50 ce compun SUA este decretată limba engleză ca limbă oficială. La antipozi limba aborigenilor chiar dacă este mai vorbită, nu este limbă oficială. De fapt doar 3,8% din populație mai cunosc limba băștinașilor.

    În ceea ce privește spațiul, noi românii, am fost blagosloviți. Acest tărâm de poveste este nu numai un crâmpei din tot ce e mai frumos pe planetă ci reprezintă și un motiv de invidie pentru tot felul de uzurpatori care de-a lungul veacurilor au tânjit și încă mai nădăjduiesc să-l ocupe. De la boi, taurisci, sciți și bastarni, mai apoi de la moesi, tribali, dardani și denteleți și până la romani au tot pizmuit Dacia. Lecția practică a lui Scorilo (rege dac din 29 până în 69 după Hristos) care a pus doi câini de luptă să se bată între ei, ca apoi, în toiul luptei să le arate un lup nu a fost înțeleasă prea bine în secolele ce au urmat. Cei doi câini au lăsat deoparte vrajba dintre ei și l-au desființat pe lup. Tătarii, turcii și hunii au simțit asta pe pielea lor.

    Credința, cu toate că nu aș vrea să fie un element definitoriu, reprezintă totuși o noțiune ce definește o națiune. În această parte a lumii creștinismul este cel ce și-a pus pecetea pe toate națiunile. Creștinismul, prin formele sale autohtone (ortodoxismul, greco-catolicismul și catolicismul) acoperă în proporție de peste 95% preocupările religioase ale acestor plaiuri. Din păcate credința reprezintă și o sursă de neînțelegeri între națiuni, sursă care produce nu numai contradicții ci și războaie, culminând cu terorismul. Europenii, indo-europenii, arabii, hindușii, chinezii, japonezii, amerindienii... au fiecare credința lor și e normal ca în spații complet separate imaginația oamenilor să se dezvolte în direcții diferite.

    Totul este ca deosebirile dintre religii să nu ducă la războaie și terorism. Bașca ura și dorința de expansiune. Opriți odată războaiele astea nenorocite!

... la cutremur

                                                  (Continuare)

    Abia spre ora trei ne-am dumirit. Fusese cutremur în Vrancea. Informațiile veneau talmeș-balmeș și contradictorii. Liniile de comunicații erau blocate cu totul. Radio, TV telefonie... totul era la pământ. Chiar și legăturile speciale de care beneficia armata erau căzute. Când în sfârșit am intrat în posesia unor informații mai acătării ne-am repezit către centrala telefonică. Hărmălaie mare. Toți TR-iștii eram de la Facultatea TCM din Brașov și 56 dintre noi eram chiar brașoveni. A fost tulburător. Din câte știam și Brașovul a fost afectat dar nu ca Bucureștiul. Auzisem că Zimnicea a fost rasă de pe suprafața pământului.

    În mare parte zvonurile s-au adeverit. Trecuse de primele ore ale dimineții și noi încă nu știam care era starea familiilor noastre. Un grup relativ mic a izbucnit în plâns pe la ora prânzului. Doi și-au pierdut părinții, unul iubita și unul fratele. Mai erau câțiva cu pierderi dintre prieteni sau din familie. Îi țin minte pentru că le-am absorbit durerea. Parcă mi se întâmplase mie. Dintr-o dată am realizat că fratele meu vitreg (am crescut separați) era tot în armată prin preajma Buzăului. L-am rugat pe colonelul care avea în grijă biblioteca, cel cu care mă împrietenisem deja, să-mi dea voie să aflu printr-o linie specială de starea lui. N-am reușit să iau direct legătura cu el dar am aflat că era bine.

    Bucureștiul era un dezastru. Îl părăsisem cu nici 40 de ore mai înainte. Blocul turn în care locuia nașa mea, pe Emil Racoviță, în Berceni, era vertical dar cu avarii. În lunile care au urmat trăiau în casă printre stâlpi groși de susținere. Era macabru. La Brașov am înțeles că doar pe la hotelul Postăvarul au avut loc ceva evenimente ce s-au lăsat cu cadavre și răniți. În ceea ce privește cea mai sudică localitate din România, orașul Zimnicea, zvonurile erau în cea mai mare parte acoperite de adevăr. Nu prea a mai rămas cărămidă peste cărămidă. Cele din chirpici au rezistat spre deosebire de betoane.

    În zilele următoare nu știu ce mi-a venit dar am vrut să trec prin toate vicisitudinile unui ostaș al vremurilor. În mod normal eram scutit de servicii de orice fel, chiar și de la instrucție (cu excepția tragerilor), deoarece am fost locțiitorul plutonierului de companie, plutonier care la o lună după ce m-a instruit s-a cam îmbolnăvit, așa că a rămas să-i fac eu toată treaba. Așa că am făcut de gardă, planton toate schimburile, am curățat cartofi (chiar am scăpat din gură un Carpați fără filtru drept în cazanul cu pireu), am spălat veceurile și am dormit noaptea ne-ntors.

    Mera, plutonierul de companie, era un om de treabă. Chiar i-am cunoscut familia. Avea doi copii drăgălași. Locotenentul major Manea mi-era comandant de pluton și maiorul Crăciun comandant de companie, dar despre ei poate vă povestesc altădată.

    30 iunie 1977. Ziua liberării. Când m-am liberat m-am trezit în fața unei vitrine în spatele căreia funcționa un televizor fără sonor. Am stat aproape două ore acolo privind trist prin cele două sticle transparente spre un Răducanu, legendarul portar al României, cum a fost fluierat în ofsaid la Constanța. Am pierdut și meciul (2-1) și trenul de Brașov și-am dormit în gară. Rapidul retrogradase...

    Opriți războaiele!

 

     

Fotbalule, încotro?

    După gingașe jocuri olimpice în care fotbalul revenise la spiritul său clasic de competiție sportivă cu competitori care se respectau reciproc, cu arbitri care în general respectau în armonie legile și spiritul jocului, cu emoții sincere, eliberate de obsesia câștigului financiar, iată că ne întoarcem la acel fotbal agresiv în care mingea nu mai este obiectul principal de dispută ci mai degrabă gleznele și fălcile adversarului. Câte o lovitură cu genunchiul în spate într-un loc bine plasat, lovitură ingenioasă care n-are cum să aducă un cartonaș roșu (sâc!), câte o obsesie a unui VAR posedat care vede un henț, de altfel existent, fără să vadă că a fost ca urmare a unui ofsaid de 92 de cm (o roată de car), cu un selecționer care nu are de ce să vadă un meci în țară pentru că echipele au nume ciudate în componență, cu o federație care vrea să facă bine dar n-a simțit în veci mirosul ierbii, cu... Încotro fotbalule?

    A mai trecut o etapă. A cincea. De data aceasta completă. Se pare că va fi o raritate asta dacă se întâmplă cum vreau eu, adică să avem două  (de ce nu trei?) echipe în grupele europene. Aveți dreptate! E greu. Greu, dar nu imposibil. 22 de goluri s-au înscris într-o etapă în care favoriți au fost oaspeții doar pe hârtie. Trei victorii ale gazdelor și doar una a oaspeților au marcat țintarul etapei în care gazdele au înscris de 13 ori: FCSB - Farul 3-2 dureros; Hermannstadt - Botoșani 2-1 cu sincope; UTA - Oțelul 1-1 ca-ntre veterani; Gloria - Rapid 1-1 murdărit cu VAR; Sepsi - Univ. Craiova 1-2 spectaculos ca într-un adevărat derbi; CFR - Slobozia 3-0 cu revenire la normalitate; Petrolul - „U” 0-0 într-un joc în care au lipsit doar golurile; Poli Iași - Dinamo 2-2 într-o frumusețe de meci.

    După cum se vede spectacolul fotbalistic n-a lipsit. Dacă arbitri ar fi mai drastici cu jucătorii care nu atacă mingea (în principal cei cu sarcini defensive) ci diferite părți ale corpului adversarului, dacă ar sancționa acțiunile de înșelare a regulamentului și a spectatorilor în scopul obținerii de avantaje pentru el și propria echipă, dacă spiritul jocului și cel competițional ar prima atunci am putea readuce fotbalul în matca sa. Visez, nu?

    Avem în față o etapă în care primele trei locuri joacă acasă și următoarele cinci din clasament în deplasare. Ciudat. Mai ales că jumătate dintre ele se întâlnesc în meci direct. Mai bine zis ar trebui să se întâlnească, deoarece federația a mai dat cu miere pe la osiile unei echipe, amânând și meciul de la Galați. Măcar de ar fi cu folos.

    Oțelul - CFR (amânat) Derbiul etapei;

    „U” - Sepsi (luni, ora 19) Un insolit derbi al etapei. Și al Ardealului. Mă aștept la un nou joc spectaculos. Sper ca majoritatea spectatorilor să plece încântați de joc și fericiți de rezultat. Cei doi antrenori nu sunt din cei care promovează cerbicia cu orice preț. Se limitează la fenomenul sportiv. De la gazde îl voi urmări mai atent pe Germonas, iar de la oaspeți îmi place Ciobotariu;

    Univ. Craiova - Gl. Buzău (vineri, ora 22) Un joc în care poate fi verificată revenirea la normal pe care o evocam pe pagină și în mintea mea. Mitriță e Mitriță, iar Tescan e doar un păcurar din Tețcani.

    Rapid - Dinamo (duminică, ora 21,30) Era să scriu derbiul etapei. Noroc cu Ravel că m-a zgâlțâit un pic. Mi-am revenit. Sper ca și Rapidul să-și revină. E timpul.

    Slobozia - Petrolul (vineri, ora 19) Interesant meci. Se întâlnesc două echipe cu loturi subțiri dar rezultate bune. Cred că amândouă s-ar mulțumi dacă la sfârșitul campionatului ar ocupa locurile pe care le vor ocupa la sfârșitul acestui meci. Câștigătoarea chiar ar exulta.

    Botoșani - UTA (sâmbătă, ora 19) Un duel al antrenorilor. Spiritual vorbind spiritul spirtului trece cu spirulină. Normal ar fi ca și spiritul fotbalului să se dezvolte prin calitate.

    FCSB - Poli Iași (sâmbătă. ora 22) Cum spuneam: revenirea la normalitate. Dacă nu cumva Tony are hac și de copitele lui Becali.

    Farul - Hermannstadt (luni, ora 22) Cenușăreasa etapei. La închiderea săptămânii fotbalistice avem parte de decepțiile actualului campionat. Cine știe? Ar putea dezvolta un fotbal de calitate dacă elevii lui Hagi scapă de metehnele simulărilor, iar cei ai lui Măldărășanu de astenia de vară târzie.

    Opriți războaiele!

Cu tremur...

     Eram în armată. 1976, Baia Mare, UM 01300, tanchiști. 151 de TR-iști în trei plutoane. Cei mai tineri nu știu ce înseamnă teriști așa că mă văd nevoit să explic. TR însemna termen redus, adică cei care au reușit la facultate imediat după ce au terminat liceul făceau doar 9 luni de armată în loc de 16 luni. Cele 9 luni se respectau cu sfințenie dar la militarii în termen cele 16 luni adesea deveneau 20 de luni. Surplusul era dat de muncile agricole sau, pentru cei mai puțin cuminți, diribau. E un jargon. Așa numeam batalionul disciplinar, batalion care nu era altceva decât muncă silnică. La canal (Dunăre - Marea Neagră) sau la Transfăgărășan. Se mai murea pe acolo.

    Să lăsăm lucrurile triste. Ca orice „bătrân” și eu consider că armata era utilă. N-am să vă îmbrobodesc acum cu „devii bărbat” sau „te pregătește pentru viață”, chiar dacă niscaiva sâmburi de adevăr cuprind aceste vorbe. Pe mine dintr-un rebel m-a făcut un rebel cizelat. Pe altul dintr-un mămos l-a făcut un veșnic îndrăgostit. Unul s-a sinucis în post din frustrare. Alții au rămas până la pensie la ordin. Câțiva s-au bărbierit pentru prima oară. Alții, printre care și înălțimea mea de un metru și ceva, au fost obligați să se bărbierească. Unii au învățat să îndeplinească ordinele punct cu punct. Alții au învățat cum să le ocolească fără să fie prinși. Pe unii i-au ros bocancii, altora li s-au adăugat trese pe umăr. Regula de bază era că orice este posibil.

    4 martie 1977. Cu o zi înainte venisem din București, de la nașa mea, unde mi-am sărbătorit ziua de naștere. După două săptămâni de concediu nu tare mi-a picat bine când a sunat goarna deșteptarea. Era cam cinci jumate dimineața. Am coborât cu toții la înviorare, câteva ture de platou printre nămeți la bustul gol după niscaiva mișcări de încălzire, apoi ne-am spălat pe corp și pe dinți la chiuvetele pe trei rânduri aliniate spate în spate. Pe fiecare etaj era câte un pluton. După micul dejun (ceai cu pită cu unsoare sau  griș cu lapte), în calitate de locțiitor de plutonier de companie am împărțit efectele militare necesare fiecărui pluton pentru ziua respectivă de instrucție, după care m-am furișat în magazie și mi-am completat somnul de frumusețe până pe la ora 11.

    După miezul zilei au început să vină colegii de la instrucție și abia atunci începea treaba mea. Verificam rastelurile cu armament, schimbam lenjeriile (cea de corp în fiecare săptămână, cea de pat la două săptămâni), număram cu grijă materialele mai costisitoare (binocluri, busole...) strângeam materialele perisabile (țintele, marmidele, ranițele...). Apoi ne întâlneam cu toții la masă. Felul întâi ciorbă de fasole. Era mai bună decât la mama acasă. Unii mai zdrobeam câte o ceapă primită de acasă sau „completată” de la bucătărie. În armată nu se fura. Doar se „completa”. Felul doi „balast” cu carne. „Balastul” era de fapt orez, dar pentru că totdeauna ne mai rămânea printre dinți nisip îi spuneam ca atare. Carnea era bună. Bună și destulă.

    După amiază am încins tradiționala partidă de poker la mine în magazie. În general partidele se terminau spre dimineață, cu pauză pentru cină, dar atunci, ca un făcut, după ora opt toți s-au retras. Unii s-au dus la televizor, alții pe afară. Unii își spălau una-alta, alții mai mâncau de prin valize... Eu m-am urcat în pat. Erau 50 de paturi în dormitor dispuse cu „parter și etaj”, adică suprapuse. Stăteam „la etaj” în primul pat de lângă ușă. M-am apucat să citesc. Găsisem la bibliotecă romanul „Prins” de Petru Popescu (vi-l recomand și astăzi).

    Deodată literele începuseră să se deplaseze dezordonat pe fila de carte. N-a durat decât câteva secunde. I-am întrebat pe ceilalți dacă au simțit ceva și răspunsul lor a fost negativ. Mi-au aruncat și câteva vorbe la mișto. Cică doar șoarecii (de bibliotecă) sunt sensibili. În scurt timp pe ușă au început să intre înjurând ceilalți colegi că s-a întrerupt programul la televizor în timpul filmului. Ne-am culcat cu toții.

    De obicei știam când avem alarmă peste noapte. Le șopteam și celorlalți. Unii chiar dormeau îmbrăcați. Marea majoritate eram agenți, adică dacă erau alarme trebuiau să se deplaseze urgent la locuințele subofițerilor și ofițerilor să-i aducă în unitate. De data asta n-am știut nimic. Pe la unu și jumătate, în toiul nopții, suna alarma vuind mai abitir ca niciodată. S-a creat o hărmălaie în dormitor de numa-numa. Am coborât toți la apel după ce ne-am îmbrăcat care pe de-a-ntregul care pe juma... Ni s-a comunicat parola... codul alarmei. Ne-am făcut verzi la față. În noaptea aceea „Ștefan cel Mare” însemna alarmă reală. Război? privirile noatre s-au îndreptat către nord... Cu peste zece ani înainte rușii invadaseră Cehoslovacia...

                                         (Va urma)

     

Toată lumea în căruță

    Încă din etapa a treia, odată cu victoria Botoșaniului la Constanța, toată lumea a punctat în clasament. Tot din etapa a treia, de atunci când Dinamo marca la Sf. Gheorghe, nici o echipă nu are punctaj maxim. Toată lumea a marcat și a primit cel puțin două goluri. Penuria de goluri a înregistrat-o echipa de la malul mării al cărei golaveraj este 2-2. Cel mai fructuos atac îl au cei de la Dinamo care cu 11 goluri înscrise anunță un sezon de excepție. Cea mai penetrabilă apărare este cea a CFR-ului cu 9 goluri primite. Nu prea îmi place mie să folosesc cuvinte gen „incredibil” dar ce altceva aș putea spune dacă iau în calcul că pe banca acestora dictator este Dan Petrescu.

    Etapa ce a trecut, a patra, incompletă, nu a diferit prea mult de precedentele. Echipele care anul trecut făceau furori pe unde jucau acum nu numai că nu obțin rezultate, dar jocul lor este de foarte slabă calitate. Rapidul, Farul și FCSB în toate partidele din campionat și sporadic Craiova, CFR și Sepsi au dezvoltat un fotbal sub nivelul loturilor pe care le au la dispoziție. FCSB s-ar putea să regrete că și-a amânat meciul aflat la îndemână, cel cu Botoșani, și nu pe cel ce pare mai dificil, cel din etapa asta, cu Farul. Nu trecem la rezultatele etapei înainte de a lăuda prestația FCSB-ului în preliminariile Ligii Campionilor și să le urăm calificare ușoară în turul trei: Oțelul - Hermannstadt 1-0 scârțâit; Dinamo - Gloria Buzău 4-1 debordant; Farul - Poli Iași 2-0 în patru reprize; Botoșani - FCSB amânat; Univ. Craiova - Petrolul 0-0 șchiop; „U” - CFR 3-2 în Gruia! Slobozia - UTA 0-1 în curs de normalizare; Rapid - Sepsi 2-2 fără aplomb.

    Nu părăsim etapa a patra fără să spunem că gazdele au obținut patru victorii și două egaluri în cele șapte jocuri disputate și că din cele 18 goluri consemnate două treimi le-au realizat ele. Ne așteaptă o etapă în care cinci echipe din primele șase clasate joacă în deplasare, adică trebuie să demonstreze că își merită locurile.

    Sepsi - Univ. Craiova (duminică, ora 19) Derbiul etapei. Un meci în care se întâlnesc singurele echipe care au jucat în play-off anul trecut competițional și se află și acum printre primele șase în clasament. Cum pentru olteni grijile europene s-au pulverizat ne așteptăm la o partidă spectaculoasă cu multe goluri. Calitate și cantitate se găsește, să vedem dacă au și chef!

    UTA - Oțelul (sâmbătă, ora 19) Liderul se deplasează la Arad. O nouă confruntare Dorinel Munteanu - Mircea Rednic, ambii fiind la cârma unor echipe ce arată o creștere de formă. Să vedem dacă este și consistentă și asta nu numai scorul ne poate arăta...

    Petrolul - „U” (luni, ora 19) Era să spun Dridea - Anca. Noroc că m-am trezit din ațipeală. Cred că ardelenii sunt favoriți în acest joc și dacă arată doar jumătate din ambiția și calitatea jocului dezvoltate în ultimul meci, cel din Gruia, nu au cum scăpa cele trei puncte.

    CFR - Slobozia (duminică, ora 22) Nu cred că se mai pot întâmpla minuni. Autostrăzile europene nu s-au închis pentru frânari (pe calea ferată nu aveau suficiente traverse). Chiar dacă nu au primit viză Schengen au convins în Bielorusia. Oricât s-ar slobozi oaspeți vor pleca cu plasa încărcată.

    Poli Iași - Dinamo (luni, ora 22) Prilej pentru bucureșteni de a-și rotunji media de goluri pe meci la cifra 3. Noua față a dinamoviștilor este plină de promisiuni. Este întradevăr bine întreținut tenul sau este doar pomădat cu unsoare vremelnică? Ne-om da seama până culegem livezile.

    Gloria - Rapid (sâmbătă, ora 22) Dacă nici acum...!? Lennon, cu toată amărăciunea din suflet iscată de decesul mamei, nu ar mai putea rămâne prin București dacă nu câștigă nici la Buzău. Oricum creanga pe care a cuibărit se dovedește destul de uscată, gata să părăsească trunchiul. Dacă persistă  cu tâmpeniile lui gen Blazek, sau Petrila conducător de joc va fi vai și amar. Aioani nu-i o soluție nici de moment nici de viitor. L-aș arunca în luptă pe Ungureanu...

    FCSB - Farul (vineri, ora 21) Nu cu mult timp în urmă această partidă ar fi reprezentat derbiul etapei. Acum... Rezultatul depinde în mare măsură și de primul 11 aliniat de gazde, având în vedere necesitatea unui lot proaspăt în vederea returului cu noua echipă a lui Krasniqi, Sparta Praga.

    Hermannstadt - Botoșani (sâmbătă, ora 17) Cenușăreasa etapei. Mulți cred că această partida anul viitor se va disputa la matineu, în liga a doua. Ar fi păcat. Ambele echipe adunând suficienți spectatori în tribune pentru a crea o atmosferă de meci.

    Înăbușiți războaiele!

     

Cernire

    Nu pot spune că am fost prieteni. Dar respectul nu se acordă doar prietenilor. În trecerile noastre diurne pe trotuarele vieții întâlnim priviri, întâlnim ochi care fiecare în parte ne spun câte o poveste, ne lasă o impresie mai mult sau mai puțin conștientizată. De la indiferență până la frică întreaga paletă de sentimente ne poate aborda temperamentul de la atingere până la agasare. În funcție de percepțiile noastre individualizate acordăm respectul sau oprobiul la prima vedere celor pe care nici nu-i cunoaștem. Rareori acesta este definitoriu. Rareori acesta se perpetuează în timp formând o relație cordială sau mai puțin cordială pe aceleași coordonate.

    A fost unul din acei oameni lângă care te simțeai bine. Îți insufla încredere și, cu trecerea timpului, nu aveai regrete. Aveai sentimentul că te cântărește dar nu te judecă, simțeai că te percepe și încearcă să-ți iasă în întâmpinare. Nu știu dacă sunt oameni care să-l fi pizmuit sau să-l fi vrăjmășit. Cel puțin eu nu cunosc. Privirea lui sinceră și dezarmantă aducea pace și alinare acolo unde plutea discordia. Harul său de preot, chiar dacă nu cred că a îmbrăcat vreodată veșminte păstorești, împrăștia în jurul său lumină și crezământ.

    În redacție, vestea ce a mâhnit chipurile tuturor, s-a așternut copleșitoare pe atmosfera ce în mod obișnuit e poznașă. De la doamna care udă florile până la cel a cărui pecete pune verdictul pe bunul mers al lucrurilor, de la tastatură până la foșnetul ziarului, totul este apăsător, într-o liniște iluzorie ce tună în fiecare dintre noi. Privind chipurile celor din jur nu remarc nicăieri prefăcătorie, nu remarc acea ipocrizie prezentă adeseori în marșurile funerare. Nimeni nu încearcă să spună ceva, tăcerea fiind grăitoare. Ce dovadă mai concludentă de respect poate fi mai elocventă decât această tăcere?

    Suferința tăinuită a acestui bărbat nu a determinat, cum se întâmplă de obicei, o izolare de lumea înconjurătoare, o mânie asupra sănătății altora sau un proces de revoltă asupra oricărei tendințe de progres. În cei ultimi douăzeci de ani în care și-a dus crucea unei boli incurabile nu s-a plâns, din contră, a deplâns problemele altora încercând să le aline.

    În paginile acestui ziar am citit „...îmi iau rămas bun de la Unchiu Mirel! Sincer, nu credeam că așa devreme!...” cuvinte care sfâșie dar care lasă de înțeles, în întregul lor, că a fost, este și va fi o pildă pentru cei care l-au cunoscut. Par cuvinte mari, spuse ocazional. Vă asigur că nu e așa!

    Rămas bun Mirel Govor!

Gnoseologie

    Nu toată lumea cunoaște sensul prefixului „gnoseo-” sau a sufixului „-gnoză” așa că nu cred că voi supăra pe cineva dacă îl voi explicita simplist „cunoaștere”. Gnoseologia este de fapt ceva mai complex decât simpla cunoaștere. Este o teorie pe care cei mai mulți dintre noi avem impresia că o stăpânim. Ar trebui să fim filozofi să o stăpânim cu adevărat. Asta nu mă împiedică totuși să exprim câteva considerente personale despre capacitatea omului de a cunoaște realitatea și de a ajunge la adevăr.

    Între cunoaștere și realitate pendulează această noțiune care pentru fiecare dintre noi are altă percepție: adevărul. Este adevărul unic? Este adevărul simplu? Sunt întrebări la care cu siguranță că răspundem „nu” cu toate că bunul simț al nostru ne îndeamnă să zicem „da”. Hai să formulez un enunț la care să-mi spuneți voi dacă este un adevăr sau o vorbă prostească: „Avocatul diavolului” este un pleonasm! Îmi veți spune că avocați au ambele părți dintr-un conflict. De fapt corect spus este că ambele părți sunt apărate de avocați, iar aceștia fac tot ceea ce este posibil pentru a demonstra vinovăția pârâtului pe de o parte și justețea acuzației de cealaltă parte. Aici îi buba! Nici unul din cei doi avocați nu respectă adevărul absolut. Fiecare folosește tertipuri, necunoașterea unor elemente de către cealaltă parte și/sau inventează argumente care să determine judecătorul să ia o decizie favorabilă clientului lor.

    Nu mai punem la socoteală că justiția în România, adică organele de jurisdicție, legile și instanțele judecătorești, este pe cât de întortocheată pe atât de coruptă, ceea ce o face superfluă. Vinovații pentru situația asta nu trebuie căutați neaparat în prezent. Fără ai dezvinovății în totalitate pe cei mulți, chiar prea mulți, cu musca pe căciulă din sistemul justițiar, trebuie să spunem că ei fac asta pentru că pot. O revizuire generală a întregului sistem este necesară dar nu cred că este și posibilă.

    Un „punct și de la capăt!” în sistemul justițiar ar trebui să pornească de la ideea unei noi „Constituții”. Ar fi prea periculos ca aceasta să se întâmple acum, deoarece nivelul intelectual al clasei politice din România este foarte scăzut, în structurile superioare nu doar ale partidelor se află în cea mai mare parte oameni promovați doar pe criterii politice și nu pe criterii de capacitate, pregătire și dedicație. Nu numai structurile politice sunt împânzite de astfel de specimene ci în apropape toate autoritățile de decizie au fost promovați politic o serie de personaje care n-au nici în clin nici în mânecă cu postul pe care îl ocupă, scopul lor principal fiind acela de a se lăsa corupți. Dacă se mai adaugă și o retribuție cu cinci cifre în euro atunci e mai confortabil. Vă dați seama ce „Constituție a României” ar putea ieși din mințile acestora? Cred că și Viktor Orban și-ar însera ceva articole pe ici pe colo...

    Dragostea de patrie este un alt „adevăr” cu foarte multe fețe fiind și un subiect abordat din foarte multe motive, de la persuasiv la subversiv aceste motive se întind pe o plajă care uneori depășește închipuirea. Cine întradevăr este îndrăgostit de patria sa nu strigă acest lucru în gura mare, ci prin propriile capacități demonstrează acest lucru. Prin artă, prin sport, prin știință, prin orice altă creație (chiar și prin politică) care să aducă laude poporului român poți așterne respect în conștiința altor popoare. Până și Ceaușescu se poate spune că a iubit România, ba chiar prea mult căzând în cealaltă emisferă a „adevărului”, cea a naționalismului extremist, mai pe limba ignorantului: „numai noi” în loc de „noi” sau „și noi”.

    Cam ceea ce face Putin acum, doar că el o face cu arma în mână pe teritoriu străin. Ca să oprim războiul trebuie anihilați extremiștii!