Nu toată lumea cunoaște sensul prefixului „gnoseo-” sau a sufixului „-gnoză” așa că nu cred că voi supăra pe cineva dacă îl voi explicita simplist „cunoaștere”. Gnoseologia este de fapt ceva mai complex decât simpla cunoaștere. Este o teorie pe care cei mai mulți dintre noi avem impresia că o stăpânim. Ar trebui să fim filozofi să o stăpânim cu adevărat. Asta nu mă împiedică totuși să exprim câteva considerente personale despre capacitatea omului de a cunoaște realitatea și de a ajunge la adevăr.
Între cunoaștere și realitate pendulează această noțiune care pentru fiecare dintre noi are altă percepție: adevărul. Este adevărul unic? Este adevărul simplu? Sunt întrebări la care cu siguranță că răspundem „nu” cu toate că bunul simț al nostru ne îndeamnă să zicem „da”. Hai să formulez un enunț la care să-mi spuneți voi dacă este un adevăr sau o vorbă prostească: „Avocatul diavolului” este un pleonasm! Îmi veți spune că avocați au ambele părți dintr-un conflict. De fapt corect spus este că ambele părți sunt apărate de avocați, iar aceștia fac tot ceea ce este posibil pentru a demonstra vinovăția pârâtului pe de o parte și justețea acuzației de cealaltă parte. Aici îi buba! Nici unul din cei doi avocați nu respectă adevărul absolut. Fiecare folosește tertipuri, necunoașterea unor elemente de către cealaltă parte și/sau inventează argumente care să determine judecătorul să ia o decizie favorabilă clientului lor.
Nu mai punem la socoteală că justiția în România, adică organele de jurisdicție, legile și instanțele judecătorești, este pe cât de întortocheată pe atât de coruptă, ceea ce o face superfluă. Vinovații pentru situația asta nu trebuie căutați neaparat în prezent. Fără ai dezvinovății în totalitate pe cei mulți, chiar prea mulți, cu musca pe căciulă din sistemul justițiar, trebuie să spunem că ei fac asta pentru că pot. O revizuire generală a întregului sistem este necesară dar nu cred că este și posibilă.
Un „punct și de la capăt!” în sistemul justițiar ar trebui să pornească de la ideea unei noi „Constituții”. Ar fi prea periculos ca aceasta să se întâmple acum, deoarece nivelul intelectual al clasei politice din România este foarte scăzut, în structurile superioare nu doar ale partidelor se află în cea mai mare parte oameni promovați doar pe criterii politice și nu pe criterii de capacitate, pregătire și dedicație. Nu numai structurile politice sunt împânzite de astfel de specimene ci în apropape toate autoritățile de decizie au fost promovați politic o serie de personaje care n-au nici în clin nici în mânecă cu postul pe care îl ocupă, scopul lor principal fiind acela de a se lăsa corupți. Dacă se mai adaugă și o retribuție cu cinci cifre în euro atunci e mai confortabil. Vă dați seama ce „Constituție a României” ar putea ieși din mințile acestora? Cred că și Viktor Orban și-ar însera ceva articole pe ici pe colo...
Dragostea de patrie este un alt „adevăr” cu foarte multe fețe fiind și un subiect abordat din foarte multe motive, de la persuasiv la subversiv aceste motive se întind pe o plajă care uneori depășește închipuirea. Cine întradevăr este îndrăgostit de patria sa nu strigă acest lucru în gura mare, ci prin propriile capacități demonstrează acest lucru. Prin artă, prin sport, prin știință, prin orice altă creație (chiar și prin politică) care să aducă laude poporului român poți așterne respect în conștiința altor popoare. Până și Ceaușescu se poate spune că a iubit România, ba chiar prea mult căzând în cealaltă emisferă a „adevărului”, cea a naționalismului extremist, mai pe limba ignorantului: „numai noi” în loc de „noi” sau „și noi”.
Cam ceea ce face Putin acum, doar că el o face cu arma în mână pe teritoriu străin. Ca să oprim războiul trebuie anihilați extremiștii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu