Cu tremur...

     Eram în armată. 1976, Baia Mare, UM 01300, tanchiști. 151 de TR-iști în trei plutoane. Cei mai tineri nu știu ce înseamnă teriști așa că mă văd nevoit să explic. TR însemna termen redus, adică cei care au reușit la facultate imediat după ce au terminat liceul făceau doar 9 luni de armată în loc de 16 luni. Cele 9 luni se respectau cu sfințenie dar la militarii în termen cele 16 luni adesea deveneau 20 de luni. Surplusul era dat de muncile agricole sau, pentru cei mai puțin cuminți, diribau. E un jargon. Așa numeam batalionul disciplinar, batalion care nu era altceva decât muncă silnică. La canal (Dunăre - Marea Neagră) sau la Transfăgărășan. Se mai murea pe acolo.

    Să lăsăm lucrurile triste. Ca orice „bătrân” și eu consider că armata era utilă. N-am să vă îmbrobodesc acum cu „devii bărbat” sau „te pregătește pentru viață”, chiar dacă niscaiva sâmburi de adevăr cuprind aceste vorbe. Pe mine dintr-un rebel m-a făcut un rebel cizelat. Pe altul dintr-un mămos l-a făcut un veșnic îndrăgostit. Unul s-a sinucis în post din frustrare. Alții au rămas până la pensie la ordin. Câțiva s-au bărbierit pentru prima oară. Alții, printre care și înălțimea mea de un metru și ceva, au fost obligați să se bărbierească. Unii au învățat să îndeplinească ordinele punct cu punct. Alții au învățat cum să le ocolească fără să fie prinși. Pe unii i-au ros bocancii, altora li s-au adăugat trese pe umăr. Regula de bază era că orice este posibil.

    4 martie 1977. Cu o zi înainte venisem din București, de la nașa mea, unde mi-am sărbătorit ziua de naștere. După două săptămâni de concediu nu tare mi-a picat bine când a sunat goarna deșteptarea. Era cam cinci jumate dimineața. Am coborât cu toții la înviorare, câteva ture de platou printre nămeți la bustul gol după niscaiva mișcări de încălzire, apoi ne-am spălat pe corp și pe dinți la chiuvetele pe trei rânduri aliniate spate în spate. Pe fiecare etaj era câte un pluton. După micul dejun (ceai cu pită cu unsoare sau  griș cu lapte), în calitate de locțiitor de plutonier de companie am împărțit efectele militare necesare fiecărui pluton pentru ziua respectivă de instrucție, după care m-am furișat în magazie și mi-am completat somnul de frumusețe până pe la ora 11.

    După miezul zilei au început să vină colegii de la instrucție și abia atunci începea treaba mea. Verificam rastelurile cu armament, schimbam lenjeriile (cea de corp în fiecare săptămână, cea de pat la două săptămâni), număram cu grijă materialele mai costisitoare (binocluri, busole...) strângeam materialele perisabile (țintele, marmidele, ranițele...). Apoi ne întâlneam cu toții la masă. Felul întâi ciorbă de fasole. Era mai bună decât la mama acasă. Unii mai zdrobeam câte o ceapă primită de acasă sau „completată” de la bucătărie. În armată nu se fura. Doar se „completa”. Felul doi „balast” cu carne. „Balastul” era de fapt orez, dar pentru că totdeauna ne mai rămânea printre dinți nisip îi spuneam ca atare. Carnea era bună. Bună și destulă.

    După amiază am încins tradiționala partidă de poker la mine în magazie. În general partidele se terminau spre dimineață, cu pauză pentru cină, dar atunci, ca un făcut, după ora opt toți s-au retras. Unii s-au dus la televizor, alții pe afară. Unii își spălau una-alta, alții mai mâncau de prin valize... Eu m-am urcat în pat. Erau 50 de paturi în dormitor dispuse cu „parter și etaj”, adică suprapuse. Stăteam „la etaj” în primul pat de lângă ușă. M-am apucat să citesc. Găsisem la bibliotecă romanul „Prins” de Petru Popescu (vi-l recomand și astăzi).

    Deodată literele începuseră să se deplaseze dezordonat pe fila de carte. N-a durat decât câteva secunde. I-am întrebat pe ceilalți dacă au simțit ceva și răspunsul lor a fost negativ. Mi-au aruncat și câteva vorbe la mișto. Cică doar șoarecii (de bibliotecă) sunt sensibili. În scurt timp pe ușă au început să intre înjurând ceilalți colegi că s-a întrerupt programul la televizor în timpul filmului. Ne-am culcat cu toții.

    De obicei știam când avem alarmă peste noapte. Le șopteam și celorlalți. Unii chiar dormeau îmbrăcați. Marea majoritate eram agenți, adică dacă erau alarme trebuiau să se deplaseze urgent la locuințele subofițerilor și ofițerilor să-i aducă în unitate. De data asta n-am știut nimic. Pe la unu și jumătate, în toiul nopții, suna alarma vuind mai abitir ca niciodată. S-a creat o hărmălaie în dormitor de numa-numa. Am coborât toți la apel după ce ne-am îmbrăcat care pe de-a-ntregul care pe juma... Ni s-a comunicat parola... codul alarmei. Ne-am făcut verzi la față. În noaptea aceea „Ștefan cel Mare” însemna alarmă reală. Război? privirile noatre s-au îndreptat către nord... Cu peste zece ani înainte rușii invadaseră Cehoslovacia...

                                         (Va urma)