joi, 18 august 2011

CFR Olimpia Cluj s-a calificat în şaisprezecimile Ligii Campionilor (fotbal feminin)

Descriam joi, în precedentul articol despre jocurile de calificare ale echipei CFR Olimpia Cluj din Bosnia - Herţegovina. Uite că fetele noastre au gâştigat sâmbătă şi al doilea meci al grupei. Disputat în compania lituanienelor de la Gintra jocul a fost la discreţia ardelencelor care au învins cu 5-0 prin golurile înscrise de Duşa şi Cosma câte două şi Vătafu. În celălalt meci al grupei gazdele (Sarajevo) le-au învins pe turcoaice cu 4-1.

Deoarece primul criteriu de calificare este victoria directă, iar singura echipă care o mai poate ajunge la numărul de puncte sunt învinsele sale din prima etapă, fetele lui Albon s-au calificate în şaisprezecimile competiţiei.

Păcat că nu este în România un ziar de sport care să monitorizeze şi competiţiile nu numai viaţa privată a sportivilor. Mi-e şi frică să nu obţină fetele acestea vreo performanţă mai acătării că vom şi afla cu cine s-au culcat (de parcă ele nu ar avea voie să doarmă).

Aşadar ultimul joc de marţi, cu turcoaicele, nu va face decît, probabil, să le întărească convingerea despre forţele proprii.


(transferat de pe MySport din data de 14 aug a.c.)

vineri, 12 august 2011

Fotbal feminin - în amintirea lui Tibi

Am văzut câteva meciuri de fotbal feminin prin Satu Mare şi nu numai, pe vremea când în nord-vestul ţării activa Flacăra Satu Mare. Ierte-l Dumnezeu pe Tiberiu CZako, da' mult s-a mai străduit să ţină echipa aceasta în viaţă în ciuda tuturor vicisitudinilor. Iată că s-a dus şi s-au dus şi fentele delicate ale fotbalistelor de pe aceste meleaguri. Ţin minte că în ultima parte a vieţii se împărţea între patul de spital şi echipa pe care o oblăduia. Nu de puţine ori Informaţia Zilei i-a uşurat deplasarile oferindu-i mijlocul de transport cu care se deplasa la meciuri sau le înlesnea câte o masă pentru fete după meci.

Nu mi-aş fi adus aminte de acest lucru dacă mi-aş fi putut explica ignoranţa cu care un ziar de sport tratează fotbalul feminin românesc chiar dacă o echipă, nici măcar nu ştiu dacă este campioana ţării (probabil că este), a ajuns să lupte pentru calificarea în Liga Campionilor.

Mai precis CFR Olimpia Cluj joacă acum într-un turneu de patru echipe în una din cele opt grupe de calificare pentru fazele finale, eliminatorii, ale competiţiei. Jocurile se desfăşoară în Bosnia-Herţegovina şi în prima etapă româncele au întâlnit gazdele, SFK 2000 Sarajevo, pe care le-au învins cu 3-1. Echipa noastră antrenată de Mirel Daniel Albon a jucat în componenţa Gaiţă - Condureanu, Ficzai (căpitan), Giurgiu (gol în min. 78), Bartan - Cosma (min. 70 Gury), Oprea (min. 92 Mihai), Vătafu, Bâtea (mi8n. 46 Lunca) - Duşa (goluri în min. 4 şi 53), Sârghe. Gazdele grupei au înscris în minutul 61.

În celălalt meci al grupei au remizat, 1-1, echipele Gintra Universitetas (Lituania) şi Ataşehir Belediyespor (Turcia). Ardelencele (ce chestie, nici o stranieră) vor juca celelalte două partide în 13 august (Gintra) şi 16 august.

Doar locul întâi se califică în fazele eliminatorii. Cele 8 câştigătoare de grupă împreună cu alte 24 de echipe calificate direct vor disputa şaisprezecimi, optimi, sferturi şi semifinale în sistem tur-retur clasic. Finala are loc pe acelaşi stadion cu finala Ligii Campionilor la băieţi, dar cu două zile mai devreme, adică joi, 26 august 2012.

joi, 11 august 2011

Adică,

Unul din posturile de radio sătmărene mă cita miercuri dimineaţă, adică înaintea partidei cu San Marino: "Este fenomenal! Suntem favoriţi la casele de pariuri, chiar dacă jucăm în deplasare!". Bineînţeles că parodiam într-o discuţie pe care, chiar dacă nu o consideram privată, o credeam cel puţin particulară într-un cerc de prieteni. Romulus Boitor, proaspăt sosit după o participare pentru care îl invidiez la Raliul Transcarpatic, m-a printat pe 94 FM şi dacă ar fi avut o poză cu mine cred că ar fi lansat-o şi pe aceea pe calea aerului.
Atunci mi s-a părut o spusă de prost gust. Uite că s-a transformat într-o zisă de mucalit. Cum să faci 1-0 cu echipa clasată pe locul 203 în lume cu 0 puncte, la egalitate cu Samoa americană, Monserrat şi Andora (nici n-am ştiut că sunt 206 state afiliate la FIFA). Asta ar fi posibil numai dacă noi ne-am afla sub locul 52. Din păcate şi asta este adevărat. Of! Câtă tristeţe!?
Hai acasă! Hai la noi în bătătură să vedem ce se mai întâmplă. Mâine (n.a - pentru cei care citesc acest articol în Informaţia Zilei - astăzi) Mioveniul şi Astra pornesc desfătul celei de-a treia felii de tort din tortura internă. Adică Dică şi Şumudică dacă mi se permit calambururile. Tot mâine Mediaşul dansează în Gruia. Oare mai sunt cu gândurile la Europa? Dacă da vor pierde la scor, dacă nu vor pierde ambele dispute.
Celelalte întâlniri sunt toate derbiuri, adică sâmbătă se bat miliţienii şi minerii în capitală, găzarii şi frânarii la Buzău şi ţăranii cu "Peneş Curcanul" la Chiajna (o fi şi pe acolo un fel de Plevna?), duminică moldovenii se păruie între ei lângă Cetatea Neamţului (adică gazdele vor "pinalti" şi oaspeţii au ifose de campioni şi Mittal în plină criză) iar studenţii de lângă Parcul Chios vin la Piteşti să înfrunte armata ciobanului (scuzaţi-mi distonanţa). Luni se pune punct (şi virgulă) la Braşov unde mă aştept la cel mai frumos joc al etapei în disputa stegarilor cu studenţii din Regie, după ce în preambul, ardelenii îşi vor desemna titlul de cea mai bună echipă din Transilvania fără gânduri europene (Sibiu - Tg. Mureş), adică evitarea retrogradării.

miercuri, 3 august 2011

Rapid Timişoara

Rapidul nu a jucat prost la Mediaş. A fost infatuată, a avut momente de visare, a avut şi ghinion, dar nu se poate spune că nu a jucat bine. Din păcate a avut în faţă o echipă mult mai motivată. Galeria clujeană a avut un aport deosebit.
În privinţa disputării meciului din play-off la Timişoara, este o alegere foarte inteligentă. Oferim acestui important centru fotbalistic al ţării întâlniri oficiale internaţionale aproape la cel mai înalt nivel, chiar dacă acum se află într-un regretabil impas din cauza acestui Iancu. Un Iancu care a pornit interesant pe traseul fotbalului românesc, dar care a eşuat lamentabil datorită propriilor frustrări şi limite interpretative. Fapt pe care la înţeles şi TAS-ul cu timpul.
Faptul că cele două galerii, giuleşteană şi timişoreană, sunt înfrăţite împotriva tuturor intemperiilor (gen deturnarea lui Răzvan Lucescu de acum trei-patru ani dinspre Timişoara spre Rapid sau deturnarea punctelor câştigate de Rapid către Timişoara, ambele prin metode neelegante ca să nu mă exprim mai dur), va face această experienţă nu numai interesantă, ci sper şi benefică atât Rapidului cât şi timişorenilor. În ceea ce priveşte reîntoarcerea pe Giuleşti, practic este imposibilă pentru meciurile internaţionale oficiale, iar pentru campionatul intern, unde Rapidul va juca meciurile de acasă în vecini, în Regie, pe terenul Sportului Studenţesc, cred că se ascund în culise motive mult mai diferite decât cele expuse pe tarabă.
Cine a citit săptămâna trecută preambulul meu pentru etapa a doua din Liga I şi-a dat seama uşor despre nepriceperea mea în de-ale fotbalului, dar pe lângă faptul că sunt un profet slab sunt şi insistent, aşa încât tacâmul să fie complet.
Proaspăt încheiata etapă mă făcuse să cred în prima ei parte de ofensiva Ardealului în faţa restului lumii, dar contraperformanţele Braşovului şi mai ales cea a Mediaşului m-au făcut să înghit în sec şi să-mi domolesc avântul. Totuşi Clujul merită două vorbe. Le-am spus!

vineri, 29 iulie 2011

Vorbă mincinoasă

Dacă promiteţi că n-o să-mi daţi crezare vă dezvălui că noţiunea de "parlament" provine din franceză. Este un cuvânt compus din alte două "parler" (a vorbi) şi mentir (a minţi). Nu. Nu vă gândiţi la politică. Este o simplă coincidenţă. Eu mă gândeam la Ligă. La LPF. La Dumitru Dragomir. La faptul că a fost parlamentar... Dar şi Copos a fost sfetnic. Adică era consultant. Mi-a spus cineva că un consultant este cel care îţi ia ceasul de la mână, îţi spune cât e ora exactă şi apoi îţi cere bani pentru asta. Twain spunea că un bancher îţi împrumută umbrela când e soare şi ţi-o cere înapoi când se înnorează.
Mă pierd în noţiuni, dar aşa mult se aseamănă cu participarea noastră în preliminariile ligilor europene la fotbal încât nu m-am putut abţine. Acum nu-i greu de aflat cine-i parlamentarul, cine-i consultantul şi cine-i bancherul. Hai să vă dau câte un element ajutător. Opoziţia puternică se află în Olanda, sfătuitul e neamţ, iar creditorul provine din vechea Jugoslavie.
Etapa a doua a debutat cu un rezultat la fel de inutil ca şi cel de săptămâna trecută de sub Pietricica. Clujul are sâmbătă două ceasuri grele. La 18,30, lângă Peninsula (cel mai tare festival de muzică de stradă, adică pop, rock şi din astea care îmi plăceau şi mie cândva) ceferiştii vor da piept cu trupa lui Neluţu Sabău şi peste nici două ore (20,20) saşii din Mediaş vor avea plăcerea să găzduiască derbiul etapei "U" - Rapid. Şi pentru că de obicei sunt trei ceasuri (g)rele, al treilea va fi la Vaslui, unde oştenii dau sfoară-n tătă Moldova că ruşinea de la Valea Albă - Războieni (scuze, Arnem - Olanda) trebe de grabă spălată cu apă şi săpun în ţiţeiul prahovenilor imediat după apus, pe la zece, când mânătarca are puteri izbăvitoare.
Duminică mă aştept la o victorie a gazdelor (Astra în faţa unui Sibiu neputincios), un egal la Mediaş (de data asta tocmai amfitrionii dau chip în bot cu câinii roşii) şi o înfrângere a gazdelor de conjunctură de la Constanţa unde Dică şi Rică (Mioveniul) nu-l uită şi, cred eu, nici nu-l vor ierta pe Becali.
Luni pe Valea Jiului, braşovenii vor să trecă prin "Poarta sărutului" cu "Coloana infinitului" şi să lase în urmă "Masa tăcerii". Marţi, lângă plaja Cocuţa, sătenii din Chiajna vor intra la apă. Cel puţin trei stânjeni.

marți, 26 iulie 2011

Don't cry for me Argentina

Vă daţi seama ce doliu se aşterne peste întreaga Argentină. Nici măcar proaspăta eliminare din sferturile pentru cel mai puternic trofeu al naţionalelor Americii de Sud (şi Centrale în ultimul timp, prin participarea în calitate de invitate a reprezentativelor din Mexic şi Costa Rica) nu a aşternut atâtea umbre pe sub toate sombrerele Patagoniei. Nici măcar absenţa Braziliei din Big Four-ul latinităţii australe nu a mai putut aduce o rază de lumină pe nici un chip, fie el şi amerindian, la auzul veştii că Los Gauchos nu vor mai lua parte la festivitatea de omologare (tăierea panglicii în mai multe bucăţi) a complexului sportiv National Arena din Bucureşti. Aşadar Albicelestes rămân acasă să-şi lingă rănile. Nu pot aduce conducerii FRF acuze asupra ratării acestui obiectiv decât dacă Mircea Sandu nu stoarce de la sr. Julio Humberto Grondona (de prin '79 preşedinte al federaţiei Argentinei) cel puţin trei milioane de dolari SUA pe care să-i investească apoi în infrastructură şi centre de copii şi juniori.
Hai să ne apropiem de campionatul intern. Etapa tocmai încheiată ne-a dat un lider, de conjunctură zic eu, căruia i se face prea mult tam-tam. A fost o victorie a Rapidului în faţa unei posibile contracandidate şi atât. Victorie cu peripeţii, cu emoţii şi cu delaraţii cel puţin elucubrante din partea unui fost obiectiv arbitru şi actual subiectiv preşedinte de club. Pentru fiecare urmează meciuri grele în deplasare (dar pe terenuri de împrumut), vasluienii la Arnhem cu olandezii din Enschede, iar giuleştenii (sâc!) la Mediaş cu "U".
Doar în meciurile pe care le-am considerat derbiuri ale etapei s-au consemnat scoruri la diferenţe de cel puţin două goluri. Pe lângă cel susmenţionat, în Gruia, ceferiştii s-au distanţat de ploieştenii de la Astra. În rest aş mai scoate în evidenţă doar victoria celorlalţi ploieşteni, obţinută în condiţiile deja mult discutate, în faţa campioanei. Dacă mă întrebaţi de prestaţia careianului Istvan la acest meci, vă spun că i-aş fi oferit o notă cu mult peste limita de trecere. La el nu prestaţiile lasă de dorit, ci alura. Vă spun din proprie experienţă.
Tot din subiectivism salut victoriile Sportului Studenţesc şi ale Univerităţii Cluj în deplasare, chiar şi a Braşovului acasă, împotriva echipelor din oraşe mici, fără spectatori şi fără tradiţie. Îmi veţi spune că medieşenii au tradiţie. Este adevărat. Au tradiţie, dar în ligile secunde. Îmi cam calc un picuţ pe inimă spunând acest lucru deoarece primul meu meci de fotbal l-am văzut la Mediaş în urmă cu o jumătate de secol, în derbiul local dintre Gaz Metan şi Vitrometan. Asta ca să rămân consecvent la părerea mea că nu este benefică ruralizarea Ligii I.
Alte două meciuri egale şi două victorii ale gazdelor, rezultate normale, au completat istoria acestei prime etape. În preambul glumeam că sub Pietricica se va desemna una dintre retrogradate. Mă tem acum să nu fie amândouă, alături de Chiajna şi, din păcate, Sibiu. Acest Sibiu prezent la masa bogaţilor doar cu mămăligă şi ceapă.
Remarcaţii etapei: Sougou şi Opriţa.





luni, 18 iulie 2011

Preambul

O echipă care a jucat prost a câştigat Supercupa României. Asta pentru că a avut ca adversar o echipa care n-a jucat nimica. Sau a jucat nimica. Ce ţi-e şi cu limba asta românească? Se pretează la tot felul de calambururi. Să recapitulăm. Oţelul a jucat mai prost decât în orice meci al campionatului recent încheiat şi a câştigat un trofeu despre care numai MM spune că este pentru perdanţi. Steaua n-a reuşit până la ora meciului să încropească o echipă cu care să se prezinte într-un nou an competiţional. A avut şi neşansa accidentărilor, blocărilor de jucători, lipsa timpului necesar pentru integrarea noilor veniţi...
Până la urmă cum te culci aşa te trezeşti, ca să parafrazăm un proverb neaoş. Vrei profit de pe o echipă aflată la ananghie cu un preşedinte de dă-n gropi? I-al pe micul Costea. Forţezi un cantonament cu jucători nerefăcuţi? Îţi joacă excăpitanul Tănase doar 10 minute oficiale în toată luna iulie. Te cerţi cu Mitică de la Ligă în plin sezon de pace? Te alegi cu geamantanul (citeşte "valiza") din nou pe prima pagină.Nu-ţi plac epoleţii? Joacă fotbal pe tarla. Urlii la suporteri? Se aud păsărelele doar când se opresc înjurăturile. Una peste alta Steaua-i de izbelişte. Preşedintele ei în schimb joacă tare. La nunţi!
Vineri începe campionatul. Pentru a treia oară consecutiv meciul de deschidere se joacă între Rapid şi Vaslui, dar pentru prima oară este considerat derbiul etapei. Asta pentru că anul trecut au terminat pe locurile trei şi patru. Sau doi şi trei? Corect este trei şi patru chiar dacă TAS-ul tocmai a decis că Poli, Bistriţa şi Oradea rămân în B. Adică în Liga secundă. Să sperăm că va fi un meci frumos. "Să câştige cel mai bun" cum spune un vers din cel mai frumos imn al unei echipe din România în "glasul roţilor de tren".
Tot vineri se mai joacă Dinamo - Tg. Mureş şi Mioveni - "U", în care câinii şi şepcile roşii pornesc favorite. Favorite chiar şi la lupta pentru titlu.
Sâmbătă este un singur joc, Sibiu - Steaua, în care Steaua ar putea demonta literă cu literă expozeul meu de mai sus.
Duminică se joacă Piatras Neamţ - Tg. Jiu şi CFR - Astra. Amândouă derbiuri. Primul al retrogradării, iar al doilea pentru prinderea ultimului tren către Europa 2012 (sâc). Sper că mi-aţi permis să mă hazardez. Cred că este primul meci între două oraşe cu câte două echipe în primul eşalon fotbalistic al ţării dacă excludem capitala din ultimii 66 de ani.
Şi în acest an jucăm în zilele de luni. Ţara Bârsei - Ţara Tărnavelor, comunarzii (ce mi-e Brăneşti, ce mi-e Chiajna?) cu ce a mai rămas din gaşca nebună şi bogăţiile comunismului între ele: petrolul şi oţelul pe post de seceră şi ciocan.