Vorbă mincinoasă

Dacă promiteţi că n-o să-mi daţi crezare vă dezvălui că noţiunea de "parlament" provine din franceză. Este un cuvânt compus din alte două "parler" (a vorbi) şi mentir (a minţi). Nu. Nu vă gândiţi la politică. Este o simplă coincidenţă. Eu mă gândeam la Ligă. La LPF. La Dumitru Dragomir. La faptul că a fost parlamentar... Dar şi Copos a fost sfetnic. Adică era consultant. Mi-a spus cineva că un consultant este cel care îţi ia ceasul de la mână, îţi spune cât e ora exactă şi apoi îţi cere bani pentru asta. Twain spunea că un bancher îţi împrumută umbrela când e soare şi ţi-o cere înapoi când se înnorează.
Mă pierd în noţiuni, dar aşa mult se aseamănă cu participarea noastră în preliminariile ligilor europene la fotbal încât nu m-am putut abţine. Acum nu-i greu de aflat cine-i parlamentarul, cine-i consultantul şi cine-i bancherul. Hai să vă dau câte un element ajutător. Opoziţia puternică se află în Olanda, sfătuitul e neamţ, iar creditorul provine din vechea Jugoslavie.
Etapa a doua a debutat cu un rezultat la fel de inutil ca şi cel de săptămâna trecută de sub Pietricica. Clujul are sâmbătă două ceasuri grele. La 18,30, lângă Peninsula (cel mai tare festival de muzică de stradă, adică pop, rock şi din astea care îmi plăceau şi mie cândva) ceferiştii vor da piept cu trupa lui Neluţu Sabău şi peste nici două ore (20,20) saşii din Mediaş vor avea plăcerea să găzduiască derbiul etapei "U" - Rapid. Şi pentru că de obicei sunt trei ceasuri (g)rele, al treilea va fi la Vaslui, unde oştenii dau sfoară-n tătă Moldova că ruşinea de la Valea Albă - Războieni (scuze, Arnem - Olanda) trebe de grabă spălată cu apă şi săpun în ţiţeiul prahovenilor imediat după apus, pe la zece, când mânătarca are puteri izbăvitoare.
Duminică mă aştept la o victorie a gazdelor (Astra în faţa unui Sibiu neputincios), un egal la Mediaş (de data asta tocmai amfitrionii dau chip în bot cu câinii roşii) şi o înfrângere a gazdelor de conjunctură de la Constanţa unde Dică şi Rică (Mioveniul) nu-l uită şi, cred eu, nici nu-l vor ierta pe Becali.
Luni pe Valea Jiului, braşovenii vor să trecă prin "Poarta sărutului" cu "Coloana infinitului" şi să lase în urmă "Masa tăcerii". Marţi, lângă plaja Cocuţa, sătenii din Chiajna vor intra la apă. Cel puţin trei stânjeni.

Don't cry for me Argentina

Vă daţi seama ce doliu se aşterne peste întreaga Argentină. Nici măcar proaspăta eliminare din sferturile pentru cel mai puternic trofeu al naţionalelor Americii de Sud (şi Centrale în ultimul timp, prin participarea în calitate de invitate a reprezentativelor din Mexic şi Costa Rica) nu a aşternut atâtea umbre pe sub toate sombrerele Patagoniei. Nici măcar absenţa Braziliei din Big Four-ul latinităţii australe nu a mai putut aduce o rază de lumină pe nici un chip, fie el şi amerindian, la auzul veştii că Los Gauchos nu vor mai lua parte la festivitatea de omologare (tăierea panglicii în mai multe bucăţi) a complexului sportiv National Arena din Bucureşti. Aşadar Albicelestes rămân acasă să-şi lingă rănile. Nu pot aduce conducerii FRF acuze asupra ratării acestui obiectiv decât dacă Mircea Sandu nu stoarce de la sr. Julio Humberto Grondona (de prin '79 preşedinte al federaţiei Argentinei) cel puţin trei milioane de dolari SUA pe care să-i investească apoi în infrastructură şi centre de copii şi juniori.
Hai să ne apropiem de campionatul intern. Etapa tocmai încheiată ne-a dat un lider, de conjunctură zic eu, căruia i se face prea mult tam-tam. A fost o victorie a Rapidului în faţa unei posibile contracandidate şi atât. Victorie cu peripeţii, cu emoţii şi cu delaraţii cel puţin elucubrante din partea unui fost obiectiv arbitru şi actual subiectiv preşedinte de club. Pentru fiecare urmează meciuri grele în deplasare (dar pe terenuri de împrumut), vasluienii la Arnhem cu olandezii din Enschede, iar giuleştenii (sâc!) la Mediaş cu "U".
Doar în meciurile pe care le-am considerat derbiuri ale etapei s-au consemnat scoruri la diferenţe de cel puţin două goluri. Pe lângă cel susmenţionat, în Gruia, ceferiştii s-au distanţat de ploieştenii de la Astra. În rest aş mai scoate în evidenţă doar victoria celorlalţi ploieşteni, obţinută în condiţiile deja mult discutate, în faţa campioanei. Dacă mă întrebaţi de prestaţia careianului Istvan la acest meci, vă spun că i-aş fi oferit o notă cu mult peste limita de trecere. La el nu prestaţiile lasă de dorit, ci alura. Vă spun din proprie experienţă.
Tot din subiectivism salut victoriile Sportului Studenţesc şi ale Univerităţii Cluj în deplasare, chiar şi a Braşovului acasă, împotriva echipelor din oraşe mici, fără spectatori şi fără tradiţie. Îmi veţi spune că medieşenii au tradiţie. Este adevărat. Au tradiţie, dar în ligile secunde. Îmi cam calc un picuţ pe inimă spunând acest lucru deoarece primul meu meci de fotbal l-am văzut la Mediaş în urmă cu o jumătate de secol, în derbiul local dintre Gaz Metan şi Vitrometan. Asta ca să rămân consecvent la părerea mea că nu este benefică ruralizarea Ligii I.
Alte două meciuri egale şi două victorii ale gazdelor, rezultate normale, au completat istoria acestei prime etape. În preambul glumeam că sub Pietricica se va desemna una dintre retrogradate. Mă tem acum să nu fie amândouă, alături de Chiajna şi, din păcate, Sibiu. Acest Sibiu prezent la masa bogaţilor doar cu mămăligă şi ceapă.
Remarcaţii etapei: Sougou şi Opriţa.

Preambul

O echipă care a jucat prost a câştigat Supercupa României. Asta pentru că a avut ca adversar o echipa care n-a jucat nimica. Sau a jucat nimica. Ce ţi-e şi cu limba asta românească? Se pretează la tot felul de calambururi. Să recapitulăm. Oţelul a jucat mai prost decât în orice meci al campionatului recent încheiat şi a câştigat un trofeu despre care numai MM spune că este pentru perdanţi. Steaua n-a reuşit până la ora meciului să încropească o echipă cu care să se prezinte într-un nou an competiţional. A avut şi neşansa accidentărilor, blocărilor de jucători, lipsa timpului necesar pentru integrarea noilor veniţi...
Până la urmă cum te culci aşa te trezeşti, ca să parafrazăm un proverb neaoş. Vrei profit de pe o echipă aflată la ananghie cu un preşedinte de dă-n gropi? I-al pe micul Costea. Forţezi un cantonament cu jucători nerefăcuţi? Îţi joacă excăpitanul Tănase doar 10 minute oficiale în toată luna iulie. Te cerţi cu Mitică de la Ligă în plin sezon de pace? Te alegi cu geamantanul (citeşte "valiza") din nou pe prima pagină.Nu-ţi plac epoleţii? Joacă fotbal pe tarla. Urlii la suporteri? Se aud păsărelele doar când se opresc înjurăturile. Una peste alta Steaua-i de izbelişte. Preşedintele ei în schimb joacă tare. La nunţi!
Vineri începe campionatul. Pentru a treia oară consecutiv meciul de deschidere se joacă între Rapid şi Vaslui, dar pentru prima oară este considerat derbiul etapei. Asta pentru că anul trecut au terminat pe locurile trei şi patru. Sau doi şi trei? Corect este trei şi patru chiar dacă TAS-ul tocmai a decis că Poli, Bistriţa şi Oradea rămân în B. Adică în Liga secundă. Să sperăm că va fi un meci frumos. "Să câştige cel mai bun" cum spune un vers din cel mai frumos imn al unei echipe din România în "glasul roţilor de tren".
Tot vineri se mai joacă Dinamo - Tg. Mureş şi Mioveni - "U", în care câinii şi şepcile roşii pornesc favorite. Favorite chiar şi la lupta pentru titlu.
Sâmbătă este un singur joc, Sibiu - Steaua, în care Steaua ar putea demonta literă cu literă expozeul meu de mai sus.
Duminică se joacă Piatras Neamţ - Tg. Jiu şi CFR - Astra. Amândouă derbiuri. Primul al retrogradării, iar al doilea pentru prinderea ultimului tren către Europa 2012 (sâc). Sper că mi-aţi permis să mă hazardez. Cred că este primul meci între două oraşe cu câte două echipe în primul eşalon fotbalistic al ţării dacă excludem capitala din ultimii 66 de ani.
Şi în acest an jucăm în zilele de luni. Ţara Bârsei - Ţara Tărnavelor, comunarzii (ce mi-e Brăneşti, ce mi-e Chiajna?) cu ce a mai rămas din gaşca nebună şi bogăţiile comunismului între ele: petrolul şi oţelul pe post de seceră şi ciocan.

Deviaţie de iul

Priveam intens un umăr în spatele căruia se adumbrea o figură concentrată. Extrem de concentrată. Concentrată la umerii din faţa sa, în special la dreptul. Concentrată la mişcarea ochilor adversarului său, măsurându-i distanţa în timp dintre două clipiri. Concentrată la dansul de menuet al picioarelor francezului, memorându-i ritmicitatea. Concentrat ciclic câte trei minute în şir pe vibraţia aerului din rombul cu unghiuri egale ce mobila centrul universului Romexpo. De trei ori. A patra oară a venit avalanşa. Ştia că va veni. Şi-a clădit igluul pentru vreme rea în săptămâni de pregătire. Nu doar fizică şi psihică. Ci şi mentală. Acolo sus, pe înălţimi orice fermoar rămas netras poate duce la catastrofe. Orice şiret nestrâns sau prea strâns te încovoaie până la frângere în faţa stihiei...

B U U U M!

Totul s-a terminat. Pe negândite. Lucian n-a avut timp să delibereze când, cum şi cât de tare a lovit. Mişcarea a plecat din reflex pe lipsa de concentrare a adversarului, pe preocuparea acestuia de a lovi, uitând că poate fi lovit. Mendy a început să viseze: Casa Poporului, româncele cu accent de dincolo de Prut care i-au mobilat preocupările, sărmăluţele, Romexpo, na-na-ul din degetul mamei când făcea vreo boroboaţă, învăţătoarea care l-a încurajat să numere până la zece... Hopa! Dar asta nu-i învăţătoarea căci numără pe engleză. Aha...! E prea târziu!
Mă mai uit periodic pe blogul lui Tolo. În foarte multe cazuri sunt de acord cu el. A început furibund o luptă cu corupţia. Adică cu cel care are putere. Adică cu guvernul. Foarte bine. E om de presă şi presa trebuie să fie în opoziţie. I-am admirat chiar înverşunarea de a demasca potlogăriile (prea blând spus, dar aşa sunt eu: blând) lui Ridzi (sau cum naiba s-o fii scriind). Am şi momente când nu sunt de acord cu el, dar îi respect părerea. De data aceasta nu pot să i-o respect. Un sponsor a dat bani şi cere să i se recunoască acest lucru. N-a fost un cadou. Nu a fost din milă. A fost o sponsorizare. Domeniul publicităţii are legile lui şi Tolo le ştie foarte bine pentru că din asta trăieşte.
De fapt şi el a simţit că a deviat de la propria conştiinţă şi i-a lăsat pe alţii să-şi dea cu părerea. I-a lăsat pe Viorel Sima şi pe Călin Diaconu să-şi dea cu părerea. Ambele aceste păreri fiind în tabăra celor de bun simţ şi în parte argumentate, dar induse. I-a lăsat pe toţi cei care îi comentează articolele cu bunele şi cu relele lor. I-a manipulat, fără să-şi dorească neaparat acest lucru, până şi pe spectatorii din Romexpo la care le-a fost scânteie şi muşuroi în acelaşi timp.
Asta e! A deviat. Şi cum deviaţie de sept nu este pentru că nu suntem în septembrie i-am spus deviaţie de iul.

Ce-mi trebuie mie Academia Părinţilor?

Ce nevoie am eu de chestii din astea ezoterice? Auzi dom'ne: ACADEMIA PĂRINŢILOR! Bine că nu-ţi trebuie facultate şi pentru a face copii. Copii se fac şi se cresc de când lumea. Moşul meu (străbunicul) m-a dat jos din cireş şi m-a urcat pe cal când nu împlinisem trei ani şi nu i-a trebuit facultate pentru asta. Bunica mea îmi punea cobiliţa pe umăr şi mă trimitea după apă în celălalt capăt al satului când încă nu împlinisem 12 ani. Mama m-a urcat în tren la la Mediaş la doar 5 ani şi am călătorit singur până la Braşov unde mă aştepta naşă-mea fără studii pre/postuniversitare.
Ce eu n-am fost părinte? Şi ce, băieţii mei n-au crescut bine? Ce dacă şi acum mă uit din când în când la cel mare dacă nu are ceva dureri suspecte la spate de la şutul educativ în fund pe care i l-am tras mai mult în joacă pe când avea cinci ani? Ce dacă cel mijlociu, campion naţional la floretă copii, a abandonat o carieră sportivă de perspectivă pentru că eu şi soţia mea nu am comunicat despre problemele lui (lipsă de la şcoală şi antrenamente, fumat...)? Ce dacă cel mic s-a sustras la opt ani de la un joc de remi în familie şi s-a retras puţin în bucătărie cu un Carpaţi fără filtru între buze?
N-am timp de prostii din astea. Auzi: ACADEMIA PĂRINŢILOR!? Problemele mele sunt cele cu serviciul. Acolo trebuie să fiu concentrat. Să nu ratez vreun contract bun pentru compania pe care o reprezint. Să nu ratez vreun eveniment din cele care ar putea aduce un leu în plus în casieria firmei. Mă mai cert şi cu şeful. Culmea! Trebuie să-l apăr de el însuşi. Nu-i uşor. Acasă când ajung rămân mut de oboseală şi voi mai vreţi drăgălăşenii. Sunt destul de stresat.
Voi fi bunic, voi fi pensionar şi atunci mai discutăm! Eheheeii! Va fi simplu. Le dau o telecomandă şi un maus (până învaţă tastele) şi eu joc şah în parc cu Sandu de la III. Ce-s chestiile astea noi cu hoţii de copii, cu pornografii, cu dezumanizare, cu mai ştiu eu ce? N-are cum să se întâmple aşa ceva nepoţilor mei.
Până atunci mergeţi voi la ACADEMIA PĂRINŢILOR! Mi se pare interesantă fata asta - Ramona Grad. Dar atât. De aici şi până la a-i călca pragul apartamentului 4 (cabinetul de psihologie) de pe str. Petofi Şandor nr. 45 (Satu Mare, bineînţeles) va mai curge multă apă pe Someş în sus. Cică marţi de la cinci şi jumătate va avea o prezentare gratuită pentru toţi cei care merg (părinţi în devenire, părinţi sau părinţi de părinţi). Sau sunaţi-o la 0742707468 sau 0770589991. Are şi e-mail (ramona_grad@yahoo.com) şi pagină web (www.psyadlerian.com). Dar mai lăsaţi-mă cu astea. Eu oricum le ştiu pe toate.
Mergeţi voi la ACADEMIA PĂRINŢILOR!

În fine

Începe sezonul de primăvară. Ce bine! Primul meci s-a şi jucat. Nu pe teren. În culise. Oare nu-i prea blând termenul "culise" pentru spaţiul corecţional de pe Dr. Alexandru Vitzu? Probabil Condescu a scos şi promisiunea că dacă (pardon, fără dacă) la vară, când va avea nevoie de un mic ajutor pentru a rămâne în Ligă, nu va fi o problemă. Ne-am obişnuit deja. Mă miră în schimb ignoranţa erudiţilor (nu credeam vreodată să folosesc nonsensul ăsta) de la Dinamo care îşi bat singuri cuie în talpă şi se aşează cu îndărătul către ţel. Aşadar Pandurii - Oţelul 0-3. C-aşa-i voia lu' Dragomir de dragobete.
Derbiul acestui sfârşit de iarnă se joacă pe Bega, unde Pustai vrea să pustiască sufletul lui Iancu. După ultimele rezultate ale bănăţenilor nici n-ar trebui să fie prea greu. Năzuinţele nu sunt totdeauna congruente cu putinţa. Chiar dacă dunărenii au scăpat din lesă vasluienii şi bucureştenii s-ar bucura să se piardă un punct în van.
Al doilea meci ca importanţă se desfăşoară la Tg. Mureş unde porumbii moldavi ciripesc în cuibarul ungureanului despre curenţii de aer de la mari înălţimi. Unii când vor să fluiere chiar fluieră. Să vedem cine şi cum se fluieră.
Prea mult mediatizatul Craiova - Steaua va închide ziua de duminică trimiţându-i pe (anti)stelişti la insomnie. Noi ceilalţi dorim să vedem doar un meci frumos şi dacă se poate cu multe goluri. Nici una din echipe nu sperie pe nimeni.
Trecând peste neprogramatul meci din oraşul lui Brâncuşi ajungem "enfin" la Rapiduleţ. E chiar meciul de debut al etapei şi se anunţă să fie un galop de sănătate în faţa încropitei echipe din inima Bărăganului. Am să mă urc şi eu în pomul lăudat, sper să nu fie merele otrăvite.
Astra începe sezonul de primăvară cu un meci relativ uşor dacă s-ar fi disputat în epoca "cooperativei". Astăzi contează mai mult valoarea jucătorilor în amestec miscibil cu câteva doze de hazard. Nea Jean are totuşi speranţele lui.
La Buzău, parcă acolo joacă ţăranii (fără nici un sens peiorativ), ceferiştii ardeleni speră şi ar fi normal să păstreze distanţa pe care au avut-o de revelion faţă de siderurgişti. Acelaşi lucru nădăjduiesc şi dinamoviştii în Regie. Universitarii clujeni şi stegarii braşoveni se uită chiorâş fiecare în traista celuilalt cu gânduri nu foarte bine ascunse.

Apa morţilor

Apa morţilor. Locuţiune mai rar întâlnită. Fata morgana, forma mai des folosită, este înţeleasă în general în alt sens. Majoritatea o consideră ceva de neatins. O iluzie. Până la urmă reprezintă o iluzie, însă este iluzia unei imagini reale, dar răsturnate. Am intâlnit aşa ceva în Egipt.
Ne-au trezit de dimineaţă să mergem cu jeep-urile într-un sat de băştinaşi. N-am să vă povestesc cum ne-am plimbat cu gondolele deşertului, cum am mâncat un fel de lipie coaptă pe jăratic de excremente de cămilă şi am băut ceai din degetare pentru că apa e prea scumpă sau despre frumuseţea unui apus de soare privit spre deşert de pe o înălţime de circa 150 - 200 de metri de nisip pietrificat. Am să vă zic doar despre acea apă a morţii pe care dacă nu o vedeam cu ochii mei aş fi crezut că doar lui Făt Frumos şi Ilenei Cosânzeana i s-ar fi putut întâmpla.
Ne aflam într-o zonă nisipoasă. Am lăsat jeep-urile în drum şi am pătruns în nisipul plan câţiva zeci de metri. Orizontul era hăt departe, pe nişte culmi deluroase ce ni s-a spus că sunt dune de nisip. Până acolo nisipul era ca-n palmă (adică uşor vălurit şi brăzdat de ueduri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru dunele din zare, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia orizontului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe coline (sau sub coline fiind vorba de o imagine răsturnată) patru călăreţi arabi ce se îndreptau spre noi în goana pursângilor ceea ce în imaginea reală nu apărea ioc. Abia peste vreo cinci-zece minute graniţa dintre nisip şi cer a fost distorsionată, la început de mogâldeţe, mai apoi de trupuri încordate şi în final de imagini ecvestre alerte. Au ajuns în ordine inversă, cel alb pe al cărui nărăvaş am avut onoarea să-l încalec şi eu a ajuns primul chiar dacă în zare a fost ultimul. Ce ţi-e şi cu imaginile astea inversate...!?
Scuze! Am uitat că suntem într-o rubrică destinată sportului aşa că am să încerc să refac ultimul paragraf.
Ne aflăm într-o zonă nesigură. Am lăsat turul în urmă şi am pătruns în retur o etapă. Sfârşitul campionatului este hăt departe, după nişte săptămâni tumultoase ce ni s-a spus că sunt etape de campionat. Până acolo timpul este ca-n palmă (adică uniform distribuit şi brăzdat de week-end-uri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru etapele ce va să vină, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia clasamentului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe podium (sau sub podium pentru că era vorba de o imagine răsturnată) patru echipe favorite ce se îndreptau spre titlu în goana ţintarului, ceea ce în clasamentul la zi nu apărea de loc. Abia după vreo cinci-zece etape graniţa dintre real şi dorinţă va fi distorsionată, la început de intenţii şi declaraţii, mai apoi de procese şi recursuri şi în final de clasamentul omologat. Au ajuns în ordine inversă. Cea vişinie, printre ai cărei suporteri am onoarea să mă aflu şi eu, a ajuns prima chiar dacă acum este doar pe patru. Ce ţi-e şi cu Liga asta a Campionilor...!?
Fata morgana!