E bine, e bine, e foarte bine!

     Cele patru victorii ale naționalei noastre în Cupa Națiunilor sunt normale. Chiar foarte normale. Dar când s-a mai întâmplat ca în fotbalul nostru să se petreacă lucruri normale, fără coșmaruri? Când s-a mai întâmplat ca deposedarea închizătorului să fie impecabilă, călcâiul decarului să ajungă precis la inter sau centrarea benzii să găsească exact capul golgheterului? Când s-a mai întâmplat ca naționala noastră să obțină patru victorii consecutive în meciuri oficiale?

    Cam același lucru am putea spune și despre tineret. Cine n-a văzut meciul cu Elveția să meargă fuguța să-l caute și să-l vadă. O bijuterie de meci! Chiar și în ieșirea condamnabilă a lui Pancu la adresa arbitrului putem găsi satisfacție. Era reacția unui părinte la atacul grosolan impasabil la care a fost supus odorul său sub ochii unui judecător grobian impasibil. Când s-a mai întâmplat să obținem într-un turneu de calificare victorii pe linie acasă? Cinci meciuri, cicnci victorii. Trei dintre ele pe Giulești, una la Sibiu și una la Târgoviște.

    La celelalte echipe de juniori mai avem de lucru. Cred că ar trebui mai multă atenție în alegerea selecționerilor (a caracterului lor, a dedicației lor și a însușirilor lor de ordin pedagogic) și a selecției jucătorilor. Mă rezum numai la atât fără să explicitez. Aș fi prea caustic.

    Astea fiind spuse hai să revenim la campionatul nostru etapă de etapă. Vine cea de-a treisprezecea. Primele zece echipe sunt grupate două câte două în ceea ce privește locul de disputare a jocurilor: primele două acasă, următoarele două în deplasare și tot așa. Faptul că locurile 12-15 joacă în deplasare lasă să se întrevadă că din nou va fi o etapă a gazdelor. Să credem statistica?

    „U” - Oțelul (vineri, ora 21) Derbiul etapei. Doi antrenori de valoare cu capacități de înțelegere a fotbalului diferite. Eleganței și frumuseții unui fotbal elaborat al Moțului i se va opune pragmatismul exacerbat al Neamțului. Tare aș vrea să câștige ardelenii. Așa ca o pledoarie pentru artă în fața unei realități prozaice.

    Petrolul - CFR (sâmbătă, ora 21) O partidă de la care n-aș lipsi. Încă mai cred că gazdele au ajuns conjunctural în partea superioară a clasamentului. Nu pe valoare, nu pe joc dezvoltat. Rămâne ca ucenicii lui Dan Petrescu, un alt prizonier al eficacității practice, să demonstreze acest lucru.

    Dinamo - FCSB (duminică, ora 21) Impropriu spus derbi de România. Asta pentru că cele șase titluri naționale și trei Cupe ale României câștigate de oaspeți de când se Face Ce Spune Becali sunt inferioare celor opt titluri și patru Cupe ale României câștigate de Cartelul Frânarilor Rumâni din Cluj. Nici Dinamo nu e de când lumea. Sunt echipe centenare muncitorești, studențești... care n-au avut sprijin guvernamental. Să lăsăm astea. Partida merită urmărită pentru pleiada de jucători de valoare din componența celor două echipe.

    Univ. Craiova - Botoșani (duminică, ora 16) Se crede că pe olteni îi așteaptă o partidă de refacere. Gâlcă n-ar trebui să mai întrețină gâlceava din sânul echipei. Însă pingelele lui Ciobotariu nu sunt pentru ciubote. În ultimele trei partide au strâns cinci puncte chiar dacă printre adversare s-au numit Dinamo și Rapid.

    Sepsi - UTA (sâmbătă, ora 18,15) O partidă urâtă de pariori. Asta pentru că orice rezultat nu este nici așteptat, nici o surpriză. Pe noi ne interesează fotbalul dezvoltat și acesta depinde mult de ultimele indicații din vestiare ale „necoptului” Valentin Suciu, dar mai ales ale „prea coptului” Mircea Rednic.

    Rapid - Farul (luni, ora 21) Un meci între două vecine de clasament. De fapt nu e prea corect spus vecine, deoarece liniile lor de clasament se suprapun identic. Nici una nu-i mai brează și ambele nu sunt prea mândre de locul pe care îl ocupă. Hagi și Șumudică au fost jucători cu orientare predilect ofensivă, chiar ultraofensivă. În parte asta a transmis Gică mușilor și Șumi ucenicilor. Să vedem ce-or deveni: mateloți sau mecanici de locomotivă?

    Poli Iași - Slobozia (luni, ora 18,30) Cele două reședințe de județ pot fi comparate doar pe harta fotbalului. În rest nu au nimic în comun. Moldovenii cu o istorie, o cultură și un statut demografic mult mai pregnant împrimați în conștiința oricărui român ar trebui să fie favoriți. Bășica totuși nu prea ține cont de chestiile astea. N-are colțuri deci nici stabilitate. Cei 271 de mii de ieșeni nu dau ochii direct cu cei doar 41 de mii de slobozeni (nici nu am știut cum se scrie corect).

    Gloria - Hermannstadt (vineri, ora 18) Cenușăreasa etapei. Meciul de deschidere a celei de-a treia cincime de campionat nu prea îl are pe vino-ncoace. Pare o partidă ștearsă, dar cum la pomul lăudat nu trebuie să mergi cu sacul, nici la copacul părăsit nu trebuie să ajungi despuiat.

    Opriți războaiele!

     

Postulatul președințial

     Iraționalismul de care a dat dovadă actualul președinte de la Cotroceni în ultimii trei ani a făcut mult rău României pe plan intern. Spiritul său de frondă, răzvrătirea sa ce duce pur și simplu la persiflarea poporului în fruntea căruia accidental a ajuns, reprezintă în momentul de față cel mai mare necaz pentru pălmași, muncitori, clasa de mijloc și materia cenușie a acestui neam, adică pentru noi, râvnitorii. Suntem părtașii și pătimiții propriului nostru sistem electoral și a propriilor noastre alegeri.

    Aduceți-vă aminte cum a ajuns el, din necesități politice, în fruntea unui partid istoric și mai apoi, pe cale de consecință, în fruntea țării. Pe atunci părea un pas înaite, o trecere de la mediocru spre mediu. În primii ani chiar s-a crezut că s-a reușit aceasta și chiar a fost reales. Privind acum în urmă tragem concluzia că realegerea sa a fost de fapt direcționată din nou de principiul răul cel mai mic. Un principiu de care nu scăpăm oricât ne-am feri. Până la urmă s-a dovedit că am înlocuit un sistem de corupție cu alt sistem de corupție. Am înlocuit corupția de partid cu cea a egotismului.

    Concepția sa filozofică are ca noțiune de bază întâietatea instinctului asupra rațiunii, a intuiției în fața relevanței, dând mai degrabă frâu liber inconștientului decât facultății de a judeca. Acest „non bis in idem” pe care ni l-am refuzat face ca abia în viitorul apropiat să ne dăm seama câți pași îndărăt am făcut în ultimul cincinal. Putem da vina pentru asta pe puzderia de alegeri care au avut și au loc anul acesta (nu numai la noi în țară) dar nu e chiar așa. Superficialitatea cu care ne-am prezentat în fața urnelor este principalul motiv.

    Urmează o nouă sesiune de alegeri. Chiar dacă prezența noastră la vot este necesară și la parlamentare, păstrarea sistemului nenominal reprezintă un mod arhaic, predispus corupției (binefăcător corupătorilor și coruptibililor), ceea ce face ca „schimbarea” să fie mult îngreunată, dar nu imposibilă. Nu mai insist pe parlamentare tocmai din această cauză.

    În ceea ce privește alegerea președintelui, aici avem un rol covârșitor. Numai noi ne putem pune bețe în roate. Aici chiar nu mai contează dacă ești înregimentat politic, dacă ești introvertit sau sociabil, dacă reprezinți pătura mijlocie sau nu. Aici trebuie să fii exhaustiv, să diseci fiecare amănunt din trecutul și prezentul fiecărui candidat în parte, să sortezi neghina (știrile false) din multitudinea de informații ce-ți parvin despre candidați, să înlături latura emoțională (inclusiv pe cea revanșardă) a procesului și să aplici ștampila pe un nume cât mai fără de pată și cu calități necesare obiectivului.

    Toate aceste acțiuni pregătitoare trebuie începute acum, cu dedicare și tenacitate, pentru ca atunci când îți satisfaci sufragiul să fii convins că într-adevăr acea persoană pe care ai ales-o este cea mai potrivită pentru bunul mers al României. Dacă României îi merge bine fii convins că pentru termen mediu și lung și ție și familiei tale îi va merge bine. Nu mai e vremea pungilor (plasa cu feseneaua), a sloganurilor (să trăiți bine!) sau a improvizațiilor (educație fără învățători).

    Nu spun aici alege-l pe cutare sau cutare. Spun doar că este important să alegi cu discernământ. Dacă mă întrebați pe mine, pentru funcția de președinte nu aș alege niciodată un extremist pentru ca să nu trebuiască să înarmez mâna copiilor sau a nepoților mei. Opriți războaiele!

O vioară și un pian într-un „Concert cameral” de excepție

    „Zilele muzicale sătmărene” continuă în forță în această săptămână, trei fiind zilele în care melomanii sătmăreni sunt așteptați să pătrundă în mirajul audiovizual al unei filarmonici de răsunet internațional. În cele ce urmează ne vom referi doar la spectacolul de marți, 15 octombrie, de la ora 19, pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 7, spectacol în care violonistul brașovean Valentin Șerban și pianistul craiovean Mihai Diaconescu ne vor prezenta un program de excepție, un „Concert cameral” care răscolește spiritul patriotic, indiferent dacă acesta este român sau spaniol.

    Dacă tot ne-am referit la program, haideți să vedem ce conține. I se dă întâietate compozitorului maghiar (născut în România) Béla Bartók, ale cărui 6 „Dansuri populare românești” reprezintă uvertura acestui eveniment. Se continuă apoi cu Manuel de Falla, din repertoriul compozitorului iberic vom respira „Suita populară spaniolă”. George Enescu nu putea lipsi într-un asemenea program așa că ne vom întâlni cu el atât înainte de antract cât și după. „Sonata nr. 3 în la minor pentru vioară și pian, în caracter popular românesc” va face deliciul nostru pentru finalul primei părți din program.

    În cea de-a doua sa parte, concertul cameral debutează cu „Toccata - joc dobrogean” a lui Paul Constantinescu, lucrare care îi dă posibilitatea lui Mihai Diaconescu să folosească întrega claviatură a noului pian al Filarmonicii Dinu Lipatti. Revenim apoi în lumea lui George Enescu cu una din compozițiile suitei „Impresii din copilărie”, mai precis cu „Lăutarul”, de data caeastă arcușul lui Valentin Șerban fiind în prim plan. Dacă pentru început un maghiar a gândit românește pentru final avem un rus care a creat spaniolește. Este vorba de Rodion Șcedrin  cu compoziția „În stilul lui Albéniz”.

    Pentru spațiul rezervat îmbunătățirii culturii noastre muzicale l-am lăsat pe Mihai Diaconescu să-și descrie biografia așa cum o simte el (text preluat și adaptat în limba română de pe pagina sa de web).

 Mihai Diaconescu

     „M-am născut în România, în infamul oraș Craiova, într-o familie de nemuzicieni (ce ciudat). Ambii părinți sunt medici, dar mai mult decât atât, sunt ființe umane excepționale care iubesc arta, în special muzica clasică. Așa am ajuns în contact cu universul minunat al lui Bach, Beethoven, Mozart, Ceaikovski și Chopin încă de la o vârstă fragedă. Prima mea dorință muzicală a fost să cânt la vioară, dar acesta s-a transformat într-un vis neîmplinit pentru totdeauna, deoarece am fost îndrumat foarte repede spre pian, o altă jucărie care de la bun început s-a întâmplat să fie un prieten bun. 

    Așadar, am început lecțiile de pian la vârsta de patru ani, fiind jumătate îndrăgostit de instrument și jumătate de primul meu profesor de pian. Primul punct culminant „uriaș” al „carierei” mele timpurii a fost câștigarea premiului I la o competiție de profil într-un oraș industrial din sudul României. Acest premiu m-a făcut să cred că sunt cel mai bun pianist din lume. Extazul nu a durat prea mult, pentru că la scurt timp după primul succes am câștigat premiul al treilea la un alt concurs de pian, făcându-mă să mă simt absolut lipsit de valoare... așa a început experiența mea de concurs, un capitol foarte controversat al vieții mele muzicale, care se va dezvolta mai târziu. 

    Pe vremuri, pe vremea comuniștilor, oamenii nu puteau părăsi țara căutând o viață mai bună – asta însemna că profesioniștii și cei cu studii superioare nu aveau altă alternativă decât să rămână în România și să-și croiască drum aici. În orașul meu natal, Craiova, un astfel de personaj a fost interpretat de Mariana Ilie, o doamnă distinsă care a fost puterea clasei de pian și care ne-a arătat un drum profesional către performanță. Datorită ei am avut un început bun și sănătos în a cânta la pian.

     Una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut în viața mea a fost întâlnirea cu Walter Krafft, o personalitate care a avut un impact enorm asupra mea atât ca muzician, cât și ca om. Pentru cei mai mulți dintre voi, numele lui este destul de obscur, dar a fost tipul de mentor pe care l-ați putea găsi în cărțile Greciei Antice. Walter Krafft a fost genul de mentor care a vrut să-ți dea tot ce știe, dar a fost un „fursec dur”, nu-i plăcea compromisul și empatia lui era destul de limitată. Rezultatul este că m-a provocat să învăț foarte repede foarte mult repertoriu, regândind aspectele tehnice și, cel mai important, m-a împins pe scenă. 

    Când aveam aproximativ 14 ani, mi-am început cariera internațională, făcând turnee mai ales în Germania, Italia și Austria. Punctul de vedere al acestor mici turnee au fost concertele din Gasteig – München, casa Orchestrei Filarmonicii din oraș. Aici am cântat mai multe programe care au inclus atât recitaluri solo, cât și muzică de cameră. 

    Sper că în următoarele luni, ani și poate chiar decenii să putem aduce mereu ceva autentic și frumos publicului. Fiind în căutarea constantă a unui mod mai bun de exprimare și de a fi, această călătorie sper că mă va schimba - de fiecare dată când voi fi în fața voastră - într-un pianist, muzician și uman mai bun.”

     

    Opriți războaiele!

Gazde hulpave

     Să te porți atât de grosolan cu oaspeții tăi, să fii atât de bădăran încât să nu iei în seamă că unii și-au lăsat familia în prag fluturând din batiste, că au bătut atâta drum rezemați de un spătar de multe ori neprimitor, că alții au renunțat la un pahar de vin sau la o bere ca să vă onoreze invitația... Glumesc desigur. Glumesc amar! Rapidulețul meu are nevoie de un psiholog. Uneori și Doamne, Doamne poate fi un psiholog eficace.

    Jumătate din cele opt jocuri s-au încheiat cu victoria gazdelor. Oaspeții s-au întors victorioși dintr-o singură deplasare. Dar ce victorie? Și unde? Îmbucurător este faptul că au început să se înscrie goluri. 26 la număr, din care gazdele doar 14. Se pare că răcoarea toamnei a limpezit simțurile atacanților, amorțite până mai deunăzi de nivelul ridicat al mercurului din termometre. Nu se mai folosește mercur? Asta e! Rămân la limbajul meu de lemn dulce, de rodie, că tot m-am întors recent din locul unde s-a născut Zeus. Vezi? Am uitat să-i șoptesc ceva despre Rapid...

    Ar trebui să devin serios, dar nu pot. Cum devin serios mă apucă durerea. Durerea de cap, durerea de aortă, melancolia, grija existențială a întregii omeniri, împlinirea arcuită a unui curcubeu perfect, armonia dintre linia dreaptă și un ovoid... Toate mă dor! Am găsit ieșirea din impas. Speranța. Cu speranță pot modela viitorul așa cum mi-l doresc. Vișiniu, cu acea patină giuleșteană ce numai fumul de locomotiva ți-l poate reaminti. Chiar te poate translata din viitor în virtual. Na! Că nici eu nu mă mai pot înțelege. Să trecem la ceva palpabil. La trecutul recent.

    UTA - Petrolul 3-1 sau o bătrână doamnă revigorată de un combustibil din ce în ce mai hulit. Dar nu în fotbal. În fotbal avem un Rednic care face din firmituri cocoloașe și din tărâțe mămăligă aburindă. Numai el știe cum.

    Farul - Dinamo 1-1. Ciorba reîncălzită de la Ovidiu și jocul cu un singur picior, într-o singură repriză și pe o singură tactică al oaspeților nu poate să aducă nimic bun. Niciunora. Aveam mai multe pretenții de la un duel pentru un loc între primele șase.

    Slobozia - „U” 2-2 că parcă s-ar fi înțeles. Una-i una, alta nu-i. Fiecare câte o juma. Mai bine zis câte o juma de juma. În primele 23 de minute ale fiecărei reprize s-a marcat. În rest na-ți-o ție, dă-o-ncolo.

    CFR - Poli Uași 2-1. Lămuritu-sa din prima. Așa, să n-avem discurs. Nici voroave. Golul târziu din „pălitură de osândă” al moldovenilor nu a adus fericire sub teiul lui Eminescu. Nici mulțămiri la Trei Ierarhi.

    Oțelul - Univ. Craiova 1-1. Încrâncenare tactică, frică masivă, pasivitate pe final. Parcă n-a fost ceea ce așteptam de la derbiul etapei. Freamăt a fost doar prin tribune că plaja Cocuța a fost neprimitoare. Poate doar ceva terase... Brrr!

    Hermannstadt - Sepsi 0-4. Atâta l-am lăudat pe Măldă până a făcut-o de noatenă. Așa, după-nțărcare. Câte două pe mitan, să fie echilibru. E ca și cum ai pune și produsul și greutățile pe același taler.

    Botoșani - Rapd 2-0

    FCSB - Buzău 3-2. Multe goluri, puțin suspans, victorie lejeră. Ce a contat s-a petrecut la Salonic, acolo unde bărbăţia, bravura, curajul, neînfricarea, vitejia, voinicia și ce sinonome mai găsiți voi pentru eroism, nu sunt suficiente pentru a picta victoria.

    Năcăjit sunt și pentru războaiele astea... Nu se mai opresc odată!

    

     

„A night of symphonic jazz” petrecută chiar pe scenă

    Ce altceva mai potrivit ar fi fost pentru deschiderea celei de-a patruzeci și șaptea ediții a „Zilelor muzicale sătmărene”? O noapte a jazz-ului simfonic pare alegerea ideală. Mai ales dacă ne gândim că întregul aranjament muzical a fost gândit și planificat de pianistul îndrăgostit de muzica neîncastrată Mariano Castro. De fapt el, alături de inegalabila voce a Luizei Zan și sub bagheta omnipotentului dirijor Ștefan Novak sunt invitații speciali ai Orchestrei Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare.

    Pentru spectacolul de joi, 10 octombrie, de la ora 19, de pe scena instituției culturale sătmărene, sunt valabile abonamentele cu nr. 5. Organizatorii păstrează rugămintea ca abonații care nu au posibilitatea să participe la eveniment să anunțe din timp, pentru a permite cât mai multor îndrăgostiți de jazz să-și satisfacă pasiunea. Biletele se găsesc la sediul instituției și pe alte căi obișnuite.

    Programul este nu numai atractiv ci și incitant. Nu știu care iubitor de jazz și-ar permite să rateze o asemenea provocare. Gândiți-vă doar la înșiruirea de nume de compozitori: C. Chaplin, J.Turner, G. Parson, S. Lippman, S. Dee, V. Young, H. Adamson, A. Maria, F. Lobo, A. Domínguez, L. Lee, S. Russell, E. Heyman, O. Farrés, F. D. Marchetti, D. Manning, R. Evans, J. Livingston, B.Kaempfert, M. Gabler, E. Newman, H. Spencer, E. DeLange, E.Ahbez, A. G. del Río, I. Gordon, F. Loewe, A. Lerner. Eu, în nimicnicia mea mea, nărturisesc că de unii nu am auzit, dar asta nu mă oprește din a fi curios despre ce au compus. Oricum, soliștii au libertatea să se abată de la nota de pe portativ. Doar e jazz.

    Pentru a vă face cunoștință cu tulceanca Luiza Zan, care nu ne-a mai vizitat județul în ultimii cinci ani, vă redau mai jos un interesant unterviu luat protagonistei în februarie 2019 de Cristina Mitrea, după ce și-a exprimat părerea personală despre solistă. Menționez că interviul l-a postat Luiza pe propria pagină web de unde l-am împrumutat pentru dumneavoastră. Dacă o provocați poate vă spune și povestea proapăt inventatului „Luiza Zan Quintet”. Puteți face acest lucru chiar de pe scenă. Cei norocoșii care au prins bilet preferențial pot urmării concertul printre artiști și instrumente. Va fi o experiență extraordinară!

    Despre „complexul” argentinian Mariano Castro am mai scris pe această pagină. Cine dorește să recitească biografia sa o regăsește în arhiva GNV la data de 15 feb. 2021.

 Luiza Zan

     „Este o voce de excepție a jazzului românesc, care consideră că s-a născut pentru a face muzică. O muzică menită să stârnească emoții în cei care o ascultă și care necesită nu doar inspirație, ci și ore îndelungi de studiu. Ca artist, echilibrul între viața profesională și cea personală e greu de obținut, dar nu imposibil, mai ales când familia te susține în tot ce faci.”

        Când ai știut că muzica este ceea ce îți dorești să faci în viață?

    M-am născut pentru a fi muzician, relația mea cu muzica a început, simt eu, înainte să îmi dau seama că pot să cânt. Am conștientizat dorința de a avea profesia de muzician abia după ce am intrat la facultate. Dar am știut dintotdeauna că voi avea o relație pe viață cu muzica.

        Cine te-a încurajat în această pasiune și ce le-ai spus celor care au încercat să te împiedice?

    Mama a fost omul care m-a încurajat mereu să cânt, chiar alegând pentru mine drumul acesta. Ca adolescentă, voiam altceva, însă mama m-a împins mereu către muzică, știind mai bine decât mine că asta sunt menită să fac. Chiar și când unii profesori au condamnat apropierea mea de jazz, mama a fost acolo să mă înțeleagă, să mă sprijine și să mă admire.

        Cine ți-a fost cel mai drag profesor?

    Cel mai drag profesor din liceu mi-a fost profesorul de teorie, domnul Macarie Teodor. M-a învățat să iubesc studiul și să înțeleg limbajul muzical. În facultate, ca și acum, omul care mi-a fost mentor este doamna profesoară Maria Jana Stoia. Dânsa mi-a „pus vocea în glas”, cum spunem noi, cântăreții.

        Care sunt bucuriile unui muzician în România și ce greutăți întâmpină?

    Cel mai mult mă bucură efectul vindecător pe care muzica îl are asupra oamenilor, îmi face o deosebită plăcere să văd lumea transformată de un concert de jazz. Și pentru mine, ca muzician, aceleași emoții și stări vindecătoare le cheamă muzica, așa că asta ar fi una dintre bucuriile vieții de muzician. Greutățile sunt cele obișnuite, nu cred că diferă de greutățile altor meserii, decât prin specificul „job-ului”, adică, atât timp cât stăpânești măiestria asta, știi că vine la pachet cu unele cunoștințe de management personal, de marketing, de reguli de conduită personală și în raport cu alți muzicieni. E mai greu să accepți că sigur vei trăi o instabilitate materială și că sigur vor fi compromisuri, încercând să echilibrezi viața personală cu cea profesională, însa asta se întâmplă în orice meserie, atât timp cât există dorința de a avansa (ascede) în jobul tău.

        Ai scris muzică pentru tine, ai scris muzică de film și teatru sau pentru reclame tv, ai cântat pe scene românești și din afară. Ce-ți dorești să mai faci, ce nu s-a întâmplat încă în cariera ta?

    Cred că visul meu cel mare este să cânt jazz cu orchestra simfonică. Nu s-a
întâmplat încă, dar se va întâmpla anul acesta.

        Care a fost cel mai impresionant moment al carierei tale de până acum?

    Anul trecut am cântat în deschiderea concertului Earth, Wind and Fire, la Budapesta. Aș bifa asta ca „top 5”. Însă am avut șansa atâtor evenimente importante, atâtor concerte memorabile, încât mi-e greu să amintesc doar unul. Am cântat cu Petras Geniusas, unul dintre marii pianiști ai lumii, am cântat în teatre mari, pe scene frumoase, sau în locuri dragi mie, fiecare concert e important și impresionant. Probabil, experiența de la Montreux și experiența de la Cerbul de Aur rămân cele mai dragi mie, până acum.

        Văzută din afară, munca unui artist pare acaparatoare, ceva care nu se termină la o anumită oră, așa cum se întâmplă în alte profesii. Care este stilul tău de lucru, cum îți pregătești piesele, cum îți alegi locurile în care să cânți?

    Trebuie să recunosc că nu aș face la fel de bine alegerile pe care le fac, fără soțul meu. El mă sfătuiește, mă ajută, luăm deciziile acestea împreună, pentru că are o percepție lucidă și înțeleaptă. În ce privește stilul de lucru, depinde de context. Zilnic studiez, asta fără îndoială. Citesc mult despre multe, ascult muzică din zone muzicale diferite, mă documentez mult, iar, când scriu muzică, funcționez mai bine în condiții de presiune temporală.

        Cum se împacă iubirea pentru muzică – și toată munca depusă în acest domeniu – cu viața personală?

    Nu e ușor să împaci viața de muzician cu viața de familie. E important însă ca oamenii pe care îi iubești cel mai mult în lumea asta să îți fie martori la trăirile artistice, la concertele importante, la momentele mari din viața profesională. De aceea, încerc mereu să creez contextul potrivit pentru ca familia mea să fie alaături de mine. Mereu împreună, în turnee, în studio, la concerte. Pe cât posibil.

        Ai participat la câteva proiecte muzicale realizate de Arcub. Ce te-a determinat să începi această colaborare?

    Toate proiectele mele în colaborare cu ArCuB au fost posibile datorită muncii unor organizatori de încredere, oameni dragi și profesioniști de nădejde. De aceea am acceptat de fiecare dată provocarea de a aduce concerte pe măsură. De la gospel, la colaborări cu cei mai mari muzicieni de jazz ai momentului, concertele mele la ArCuB au însemnat amintiri prețioase.

        În ce concerte organizate la Arcub vei mai apărea și în ce alte spații te mai pot vedea fanii în perioada următoare?

Va fi un an plin, sper să placă oamenilor propunerile mele muzicale. ArCuB, în persoana lui Cristian Soleanu, curator al Bucharest Jazz Festival, m-a invitat anul acesta să iau parte activă la unele dintre evenimentele conexe, precum și pe scena festivalului, alături de Nikoletta Szőke și Peter Sarik Trio, un concert pe care de-abia îl aștept. Până atunci însă, vor mai fi concerte de jazz cu orchestra simfonică, un concert cu Big Band-ul Radio pe 21 februarie la Sala Radio și un mini-turneu în Ungaria împreună cu pianistul Toma Dimitriu și contrabasistul Marc Buronfosse, din Paris. Despre fiecare, însă, puteți avea vești proaspete, dacă urmăriți pagina mea de Facebook sau pagina de web www.luizazan.ro.

    Opriți războaiele!

 

Reducere la tăcere

     Nu-mi dau seama cât de „legală” este decizia CC de a pune opreliști unei voci, indiferent cât de „vocală” este aceasta, dar simt un aer de satisfacție care planează pe o mare parte a clasei politice, a „clasei muncitoare”, a celor cu mai multe clase și, în cele din urmă, a mea personal. N-aș fi sincer dacă aș spune că nu îmi creează o stare de bine. Totuși, dacă nu s-au folosit norme în litera legii ci doar în spirit justițiar, satisfacția capătă nuanțe ciudate. De fraudă.

    De ce s-a ajuns până aici? De ce a trebuit să ne facă neamul de rușine în una din cele mai puternice organizații interstatale ale lumii? De ce nu a fost oprită atunci când a scos primul scâncet împotriva românismului, a normalității și a umanității? De ce nu a fost refuzată și la export? De ce a fost lăsată să strângă pe lângă fustele ei întreaga pleașcă a infracționalității de pe aceste meleaguri? Îmi cer scuze față de cei foarte puțini care nu fac parte din pleașcă și o gâdilă la subsuori pe „refuzată” doar din frustrări, din lipsă de capacitate de judecată sau din sarcasm. Un sarcasm provenit în cele din urmă tot din frustrare.

    Ar mai putea fi aici vorba și despre un grup de vizionari care gândesc că singura modalitate de a schimba actuala clasă politică coruptă este extremismul de scurtă durată după care să se reia totul de la capăt. Problema este că această „scurtă durată” nu poate fi controlată și extremistul, oricare ar fi el, ar lăsa hățurile și ar pune mâna pe bici astfel încât am tânji după ceaușism. O dictatură de genul celei nordcoreene ne mai lipsește.

    Sunt supărat. Sunt supărat că nu pot fi bucuros pe de-a-ntregul. Am pe undeva sentimentul că i s-au încălcat drepturile. Tot clasa politică este de vină. Parlamentul. Acolo i s-au permis cam multe cu scopuri subsidiare, perverse. Perfidia acestora constă în calcule electorale. Calcule care nu au nici o bază reală. E ca și atunci când un om își închipuie ceva ca mai apoi toate acțiunile sale să se bazeze pe faptul că acea închipuire este reală. Paranoia. Imoralitatea deciziei CC este evidentă. De ce nu au fost folosite aceleași argumente (dacă acestea au bază legală) și la alegerile europarlamentarilor?

    Sunt multe întrebări pentru care răspunsurile sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Depind de caracterul fiecăruia de (ne)înregimentarea fiecăruia, de statutul fiecăruia și mai ales de cultura fiecăruia. Unii îmi veți spune că Hitler a fost un om cult și asta nu l-a împiedicat să devină un dictator rapace. Într-adevăr, Hitler a fost un om cult. Un pictor cu o sensibilitate aparte. Dacă ar fi fost acceptat la vârsta de 18 ani la Academia de Arte Frumoase din Viena cine știe cum s-ar fi scris istoria Europei și a lumii întregi. Dar el este excepția. Este exemplul la ceea ce se poate întâmpla unui om, indiferent de calitățile acestuia, atunci când i se oferă la discreție întreaga putere.

    O altă consecință a retragerii dreptului de a candida la prezidențiale este creșterea bruscă și neavenită a popularității acesteia. Asta se petrece tot în mediul ei obișnuit, cel al infracționalității sau a celor neprinși cu ocaua mică. Chestia aia cu „hoțul neprins este negustor cinstit” îmi displace enorm. Pentru noi, cei care au habar despre faptele petrecute, hoțul prins sau neprins tot hoț rămâne. Relațiile cu el se răcesc până la dispariție. Rămâne în sfera lui din care mai fac parte semeni cu aceleași concepții. Din păcate o astfel de sferă s-a creat și în Parlament, o sferă care se mărește de la o sesiune parlamentară la alta și care nu se dizolvă din patru în patru ani, cum tot sperăm.

    Tot ca urmare a acestei reduceri la tăcere instituțiile de sondaj și predicții, aceste case de pariuri din lumea politică, vor trebui să pună punct și să o ia de la capăt. Mai ales că acum au material suplimentar. Mă refer aici la acea listă de 17 candidați care trebuie puricată bine. Despre unii nu prea se știe cu cine au ținut în copilărie, ce gânduri și apucături au avut în junețe, cum s-au maturizat (economic, familial, politic, cultural, religios...) sau ce au mâncat aseară.

    În finalul acestei priviri peste umăr aș fi vrut să ating subiectul candidaturii lui Silviu Zetea la președinția României dar până ce acesta nu-și exprimă cauzele, implicit motivele, pentru care nu apare pe lista oficială a candidaților mă abțin.

    Opriți nenorocitele astea de răznoaie!

 

     

După pisici

     Escapada prin Insula Creta nu a rămas fără urmări în relația cu cititorii Gazetei de Nord-Vest. Faptul că mi-am „pierdut” telefonul a făcut să nu pot vedea nici unul din jocurile etapei a unsprezecea așa că ar fi neelegant să comentez ceva despre proaspăt încheiata etapă. Mă rezum doar să vă reamintesc scorurile, nu înainte de a-mi cere scuze pentru că am dat eronat săptămâna trecută scorul de la partida FCSB-ului. A fost 1-1 cu Petrolul nu 0-0.

    Trei din cele patru victorii ale gazdelor ar putea fi considerate (semi)surprize. Și unul din cele două  rezultate de egalitate poate fi declarat o surpriză, mai ales că gazdele au avut un avantaj de două goluri. Cea mai mare surpriză însă s-a petrecut în Gruia unde Rednic i-a dat un bobârnac lui Dan Petrescu. Nu mă întrebați cum că habar n-am. Cealaltă echipă din Ardeal care a pierdut acasă își cam merită soarta după tevatura Ștefănescu. Din cele 19 goluri înscrise șapte le-au reușit oaspeții. Petrolul - Hermannstadt 4-1; Dinamo - Botoșani 2-2; Poli - „U” 1-0; CFR - UTA 1-3; Rapid - Oțelul 0-0; Buzău - Farul  1-0; Sepsi - FCSB 0-1; Univ. Craiova - Slobozia 3-0 din neatenție (acest meci l-am văzut).

    Ne așteaptă o etapă foarte curioasă. În timp ce vineri combatantele se află la șapte locuri una de alta și sâmbătă în două dintre meciuri echipele sunt vecine de clasament iar în al treilea se află la poluri opuse, duminică cele trei jocuri au ca eroi echipe aflate la cinci - șase locuri una de alta. O altă ciudățenie ar fi că după ce Rapid a jucat două săptămâni consecutiv în derbiul etapei acum va disputa Cenușăreasa etapei.

    Oțelul - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 21,30) Derbiul etapei. Un meci egal le-ar putea scoate pe amândouă de pe podium. Duelul diminutivelor Dorinel - Costel este așteptat de specialiști, iar cel dintre Cisotti și Mitriță de noi, plebea. Ovidiu Suciu - îl mai țineți minte? - sau Lobonț ar fi interesați mai mult de duelul Popeștilor, Iustin și Laurențiu fiind cei care se sacrifică între cei 7,32x2,44 metri pătrați ai buturilor.

    CFR - Poli Iași (sâmbătă, ora 19) Un al doilea duel între vecine de clasament va clarifica situația din sânul ceferiștilor. A fost doar o sincopă sau jucătorii s-au plictisit de hățurile lui Dan Petrescu? De cealaltă parte doar Săndoi ar putea fi un argument pentru speranțe la un joc care pe care.

    Slobozia - „U” (sâmbătă, ora 16,45) Al treilea meci de interes a fost programat tot sâmbătă și aduce față în față o debutantă și lidera clasamentului. După baia sub copcă din Copou, elevii Moțului trebuie să demonstreze că nu conjunctural s-au cocoțat pe metereze. Mă aștept la o victorie a „șepcilor roșii”.

    UTA - Petrolul (vineri, ora 18) Etapa debutează cu un meci al fostelor campioane. Nu-i bai că au trecut 50-60 de ani de când își puneau cununa cu lauri. Pe atunci nu existau cartonașe, portarul nu avea voie să facă mai mult de patru pași cu mingea în mână iar expresii de genul „fault necesar” sau „joc pozițional” nu existau. Haide UTA!

    Farul - Dinamo (vineri, ora 21) Se pare că ziua de vineri a fost rezervată echipelor cu rezonanță ancestrală. Toate foste campioane. E drept că Farul mai recent, dar stabilitatea „marinarilor” la nivel înalt de-a lungul timpului este împământenită. Prin prisma rezultatelor din acest an la Ovidiu se întâlnesc două echipe aflate în contrast: gazdele în degringoladă, oaspeții în plină regăsire de sine. Ce-o rezulta?

    Hermannstadt - Sepsi (duminică, ora 13,30) Se pare că ziua de duminică a fost rezervată decepțiilor de până acum. Aproape de matineu se întâlnesc două echipe rănite rău în orgolii și pasiuni. Un rezultat de egalitate nu le-ar coafa pe nici una din ele așa că mă aștept la un meci cu multe goluri.

    FCSB - Buzău (duminică, ora 21) Meciul care încheie etapa. Meciul după care ne mutăm gândurile spre echipa națională. Meciul după care studiem cu atenție lotul de jucători convocat de Mircea Lucescu, îl judecăm, după care ne facem propriul prim unsprezece. Totuși, revenind la meciul din capitală, mulți nu și-ar dori o surpriză. Dar mai mulți da. Să vedem ce-o ieși!

    Botoșani - Rapid (duminică, ora 18,15) Cenușăreasa etapei. Jocul în care moldovenii vor să justifice ultima repriză de pe Arcul de Triumf, din compania dinamoviștilor, iar echipa lui Șumudică dorește să aducă argumente palpabile (puncte) în poliloghia cum că există o creștere valorică a jocului de când cu noul antrenor. Și aici mulți vor un Rapid triumfător dar și mai mulți nu. Hai Rapid!

    Opriți războaiele!

     

Astăzi pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti

     Astăzi, de la ora 18, pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare, sunteți invitați împreună cu cei dragi, mici și mari, la un „Concert pentru familii”, un concert din care nu va lipsi baletul și dansul, un concert în care chiar dumneavoastră sunteți invitați să dansați. Veți putea urmări primii pași de dans ai copiilor și nepoțeilor dumneavoastră pe o muzică de cea mai bună calitate, interpretată de artiști de renume internațional.

    Nu mai punem la socoteală prezența la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Dinu Lipatti a binecunoscutei și minunatei dirijoare a spectacolelor de acest gen, Dalma Lidia Toadere. Dacă mai punem la socoteală și prezența trupei de balet „Aurora” condusă de Prof. Gabriela Tănase nu putem trage concluzia decât că la sfârșitul acestei zile vom avea un sentiment de maximă satisfacție.

    Trebuie menționat că pentru acest spectacol abonamentele nu sunt valabile, dar prețurile sunt modice tocmai pentru a permite familiilor să participe în integritatea lor: bunici, părinți și mai ales copii. Astfel pentru adulți prețul este de doar 21 de lei, iar pentru copii se vor achita doar 10 lei și 50 de bani, cam cât o cupă de înghețată.

    Toată lumea știe ce este baletul. Curios din fire am căutat să aflu cum a descoperit omenirea baletul așa că am tastat pe enciclopedia populară Wikipedia cuvântul „balet” și iată ce mi-a devoalat:

Balet

    Este un gen de spectacol alcătuit din dans ca element artistic figurativ de bază, muzică și pantomimă, spectacol teatral executat de una sau mai multe persoane. Un corp, un ansamblu de balet compus din balerini și balerine, execută dansuri și mișcări mimice, după o compoziție muzicală.

    Termenul „balet” provine probabil din cuvântul italian ballare, care înseamnă a dansa. În secolele XIII-XIV se numea balet o melodie care însoțea un anume dans, iar în Franța și versurile care se cântau în această împrejurare. Dansul avea un caracter mimetic și comporta o mică punere în scenă. Combinându-se cu alte tipuri de reprezentații și divertismente, ajunge, după o lungă evoluție, îndeosebi sub directivele poeților și muzicienilor umaniști, să reunească toate trăsăturile caracteristice unui nou tip de distracție colectivă, care primește denumirea de balet.

    În secolul al XV-lea în Italia, dansul - mod de exprimare artistică din cele mai vechi timpuri - s-a dezvoltat încetul cu încetul într-o formă artistică scenică. Domenico din Piacenza a scris un tratat în 1400 în care descrie cca 20 de dansuri pe care le-a compus. Dar baletul în adevăratul sens al cuvântului s-a dezvoltat mai întâi în Franța, la curtea reginei Caterina de Medici, care după decesul soțului, regele Henric al II-lea, a invitat dansatori, coregrafi și compozitori italieni (țara de baștină a Caterinei) la curtea regală franceză. Cu ocazia căsătoriei contelui de Joyeuse cu Mademoiselle de Vaudemont în 1581, Caterina de Medici i-a dat violonistului italian Balthazar de Beaujoyeux mână liberă să organizeze o petrecere. Rezultatul a fost „Ballet Comique de la Reine”, care este considerat prima încercare de a crea un tot dramatic prin integrarea muzicii, a dansului și a unei acțiuni.

    Abia în a doua jumătate a secolului al XVII-lea a apărut muzica de balet în sens contemporan. Piese instrumentale cu titlul Ballet pot fi găsite, de exemplu, de compozitorul și lăutarul francez Robert Ballard și italianul Giovanni Battista Granata. Opera franceză din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea (Jean-Baptiste Lully, Jean-Philippe Rameau, Christoph Willibald Gluck, Antonio Salieri, Giacomo Meyerbeer) a pus accentul pe balet, care, totuși, era încă puternic orientat spre dansul de societate. Maeștrii de balet care cântau la pochette (vioara maestrului de dans) precum Pierre Beauchamp, erau deseori responsabili și pentru compunerea muzicii. Coregraful Arthur Saint-Léon era el însuși la mijlocul secolului al XIX-lea dansator, violonist și compozitor în același timp.

    În secolul al XIX-lea a fost creată o muzică de balet de sine stătătoare. Cele mai vechi piese de balet clasic includ Silfidele (1832) de Jean Schneitzhoeffer, Giselle (1841) de Adolphe Adam și Coppélia (1870) de Léo Delibes. Fiecare se bazează pe un libret de balet literar. Ambele au fost prezentate în premieră la Ballet de l’Opéra de Paris. Mai ales în perioada de glorie a baletului clasic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Sankt Petersburg, au fost adaptate compoziția muzicii de balet la condițiile din teatru și la dimensiunea și componența ansamblului de balerini. Compozitorii și coregrafii au lucrat adesea în strânsă legătură și au comunicat între ei pentru „sincronizare”, numită din franceză „Minutage“.

    Baletul are mai multe genuri, cuprinzând genul dramatic, liric, eroic sau comic. Noverre a creat baletul cu un conținut dramatic, denumit ulterior balet de acțiune sau balet de pantomimă, în care acțiunea și sentimentele sunt redate prin gesturile și figurile dansului. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, apare baletul romantic, având ca reprezentanți de seamă dansatoarele Marie Taglioni și surorile austriece Thérèse și Fanny Elssler. Un aport decisiv în dezvoltarea baletului în lumea întreagă l-a avut baletul rus, în primul rând prin creațiile lui Ceaikovski cu „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci” puse în scenă de maeștrii de balet Petipa și Ivanov.

    Un balet este frumos atât pentru muzica sa cât și pentru coregrafia și tema abordată în libret.

 

    La acest final de expozeu, desprins cum v-am spus dintr-o enciclopedie universală populară, nu-mi rămâne să adaug decât că un balet este frumos atunci când armele tac. Opriți războaiele!