Reducere la tăcere

     Nu-mi dau seama cât de „legală” este decizia CC de a pune opreliști unei voci, indiferent cât de „vocală” este aceasta, dar simt un aer de satisfacție care planează pe o mare parte a clasei politice, a „clasei muncitoare”, a celor cu mai multe clase și, în cele din urmă, a mea personal. N-aș fi sincer dacă aș spune că nu îmi creează o stare de bine. Totuși, dacă nu s-au folosit norme în litera legii ci doar în spirit justițiar, satisfacția capătă nuanțe ciudate. De fraudă.

    De ce s-a ajuns până aici? De ce a trebuit să ne facă neamul de rușine în una din cele mai puternice organizații interstatale ale lumii? De ce nu a fost oprită atunci când a scos primul scâncet împotriva românismului, a normalității și a umanității? De ce nu a fost refuzată și la export? De ce a fost lăsată să strângă pe lângă fustele ei întreaga pleașcă a infracționalității de pe aceste meleaguri? Îmi cer scuze față de cei foarte puțini care nu fac parte din pleașcă și o gâdilă la subsuori pe „refuzată” doar din frustrări, din lipsă de capacitate de judecată sau din sarcasm. Un sarcasm provenit în cele din urmă tot din frustrare.

    Ar mai putea fi aici vorba și despre un grup de vizionari care gândesc că singura modalitate de a schimba actuala clasă politică coruptă este extremismul de scurtă durată după care să se reia totul de la capăt. Problema este că această „scurtă durată” nu poate fi controlată și extremistul, oricare ar fi el, ar lăsa hățurile și ar pune mâna pe bici astfel încât am tânji după ceaușism. O dictatură de genul celei nordcoreene ne mai lipsește.

    Sunt supărat. Sunt supărat că nu pot fi bucuros pe de-a-ntregul. Am pe undeva sentimentul că i s-au încălcat drepturile. Tot clasa politică este de vină. Parlamentul. Acolo i s-au permis cam multe cu scopuri subsidiare, perverse. Perfidia acestora constă în calcule electorale. Calcule care nu au nici o bază reală. E ca și atunci când un om își închipuie ceva ca mai apoi toate acțiunile sale să se bazeze pe faptul că acea închipuire este reală. Paranoia. Imoralitatea deciziei CC este evidentă. De ce nu au fost folosite aceleași argumente (dacă acestea au bază legală) și la alegerile europarlamentarilor?

    Sunt multe întrebări pentru care răspunsurile sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Depind de caracterul fiecăruia de (ne)înregimentarea fiecăruia, de statutul fiecăruia și mai ales de cultura fiecăruia. Unii îmi veți spune că Hitler a fost un om cult și asta nu l-a împiedicat să devină un dictator rapace. Într-adevăr, Hitler a fost un om cult. Un pictor cu o sensibilitate aparte. Dacă ar fi fost acceptat la vârsta de 18 ani la Academia de Arte Frumoase din Viena cine știe cum s-ar fi scris istoria Europei și a lumii întregi. Dar el este excepția. Este exemplul la ceea ce se poate întâmpla unui om, indiferent de calitățile acestuia, atunci când i se oferă la discreție întreaga putere.

    O altă consecință a retragerii dreptului de a candida la prezidențiale este creșterea bruscă și neavenită a popularității acesteia. Asta se petrece tot în mediul ei obișnuit, cel al infracționalității sau a celor neprinși cu ocaua mică. Chestia aia cu „hoțul neprins este negustor cinstit” îmi displace enorm. Pentru noi, cei care au habar despre faptele petrecute, hoțul prins sau neprins tot hoț rămâne. Relațiile cu el se răcesc până la dispariție. Rămâne în sfera lui din care mai fac parte semeni cu aceleași concepții. Din păcate o astfel de sferă s-a creat și în Parlament, o sferă care se mărește de la o sesiune parlamentară la alta și care nu se dizolvă din patru în patru ani, cum tot sperăm.

    Tot ca urmare a acestei reduceri la tăcere instituțiile de sondaj și predicții, aceste case de pariuri din lumea politică, vor trebui să pună punct și să o ia de la capăt. Mai ales că acum au material suplimentar. Mă refer aici la acea listă de 17 candidați care trebuie puricată bine. Despre unii nu prea se știe cu cine au ținut în copilărie, ce gânduri și apucături au avut în junețe, cum s-au maturizat (economic, familial, politic, cultural, religios...) sau ce au mâncat aseară.

    În finalul acestei priviri peste umăr aș fi vrut să ating subiectul candidaturii lui Silviu Zetea la președinția României dar până ce acesta nu-și exprimă cauzele, implicit motivele, pentru care nu apare pe lista oficială a candidaților mă abțin.

    Opriți nenorocitele astea de răznoaie!