O vioară și un pian într-un „Concert cameral” de excepție

    „Zilele muzicale sătmărene” continuă în forță în această săptămână, trei fiind zilele în care melomanii sătmăreni sunt așteptați să pătrundă în mirajul audiovizual al unei filarmonici de răsunet internațional. În cele ce urmează ne vom referi doar la spectacolul de marți, 15 octombrie, de la ora 19, pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 7, spectacol în care violonistul brașovean Valentin Șerban și pianistul craiovean Mihai Diaconescu ne vor prezenta un program de excepție, un „Concert cameral” care răscolește spiritul patriotic, indiferent dacă acesta este român sau spaniol.

    Dacă tot ne-am referit la program, haideți să vedem ce conține. I se dă întâietate compozitorului maghiar (născut în România) Béla Bartók, ale cărui 6 „Dansuri populare românești” reprezintă uvertura acestui eveniment. Se continuă apoi cu Manuel de Falla, din repertoriul compozitorului iberic vom respira „Suita populară spaniolă”. George Enescu nu putea lipsi într-un asemenea program așa că ne vom întâlni cu el atât înainte de antract cât și după. „Sonata nr. 3 în la minor pentru vioară și pian, în caracter popular românesc” va face deliciul nostru pentru finalul primei părți din program.

    În cea de-a doua sa parte, concertul cameral debutează cu „Toccata - joc dobrogean” a lui Paul Constantinescu, lucrare care îi dă posibilitatea lui Mihai Diaconescu să folosească întrega claviatură a noului pian al Filarmonicii Dinu Lipatti. Revenim apoi în lumea lui George Enescu cu una din compozițiile suitei „Impresii din copilărie”, mai precis cu „Lăutarul”, de data caeastă arcușul lui Valentin Șerban fiind în prim plan. Dacă pentru început un maghiar a gândit românește pentru final avem un rus care a creat spaniolește. Este vorba de Rodion Șcedrin  cu compoziția „În stilul lui Albéniz”.

    Pentru spațiul rezervat îmbunătățirii culturii noastre muzicale l-am lăsat pe Mihai Diaconescu să-și descrie biografia așa cum o simte el (text preluat și adaptat în limba română de pe pagina sa de web).

 Mihai Diaconescu

     „M-am născut în România, în infamul oraș Craiova, într-o familie de nemuzicieni (ce ciudat). Ambii părinți sunt medici, dar mai mult decât atât, sunt ființe umane excepționale care iubesc arta, în special muzica clasică. Așa am ajuns în contact cu universul minunat al lui Bach, Beethoven, Mozart, Ceaikovski și Chopin încă de la o vârstă fragedă. Prima mea dorință muzicală a fost să cânt la vioară, dar acesta s-a transformat într-un vis neîmplinit pentru totdeauna, deoarece am fost îndrumat foarte repede spre pian, o altă jucărie care de la bun început s-a întâmplat să fie un prieten bun. 

    Așadar, am început lecțiile de pian la vârsta de patru ani, fiind jumătate îndrăgostit de instrument și jumătate de primul meu profesor de pian. Primul punct culminant „uriaș” al „carierei” mele timpurii a fost câștigarea premiului I la o competiție de profil într-un oraș industrial din sudul României. Acest premiu m-a făcut să cred că sunt cel mai bun pianist din lume. Extazul nu a durat prea mult, pentru că la scurt timp după primul succes am câștigat premiul al treilea la un alt concurs de pian, făcându-mă să mă simt absolut lipsit de valoare... așa a început experiența mea de concurs, un capitol foarte controversat al vieții mele muzicale, care se va dezvolta mai târziu. 

    Pe vremuri, pe vremea comuniștilor, oamenii nu puteau părăsi țara căutând o viață mai bună – asta însemna că profesioniștii și cei cu studii superioare nu aveau altă alternativă decât să rămână în România și să-și croiască drum aici. În orașul meu natal, Craiova, un astfel de personaj a fost interpretat de Mariana Ilie, o doamnă distinsă care a fost puterea clasei de pian și care ne-a arătat un drum profesional către performanță. Datorită ei am avut un început bun și sănătos în a cânta la pian.

     Una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut în viața mea a fost întâlnirea cu Walter Krafft, o personalitate care a avut un impact enorm asupra mea atât ca muzician, cât și ca om. Pentru cei mai mulți dintre voi, numele lui este destul de obscur, dar a fost tipul de mentor pe care l-ați putea găsi în cărțile Greciei Antice. Walter Krafft a fost genul de mentor care a vrut să-ți dea tot ce știe, dar a fost un „fursec dur”, nu-i plăcea compromisul și empatia lui era destul de limitată. Rezultatul este că m-a provocat să învăț foarte repede foarte mult repertoriu, regândind aspectele tehnice și, cel mai important, m-a împins pe scenă. 

    Când aveam aproximativ 14 ani, mi-am început cariera internațională, făcând turnee mai ales în Germania, Italia și Austria. Punctul de vedere al acestor mici turnee au fost concertele din Gasteig – München, casa Orchestrei Filarmonicii din oraș. Aici am cântat mai multe programe care au inclus atât recitaluri solo, cât și muzică de cameră. 

    Sper că în următoarele luni, ani și poate chiar decenii să putem aduce mereu ceva autentic și frumos publicului. Fiind în căutarea constantă a unui mod mai bun de exprimare și de a fi, această călătorie sper că mă va schimba - de fiecare dată când voi fi în fața voastră - într-un pianist, muzician și uman mai bun.”

     

    Opriți războaiele!