joi, 3 octombrie 2024

După pisici

     Escapada prin Insula Creta nu a rămas fără urmări în relația cu cititorii Gazetei de Nord-Vest. Faptul că mi-am „pierdut” telefonul a făcut să nu pot vedea nici unul din jocurile etapei a unsprezecea așa că ar fi neelegant să comentez ceva despre proaspăt încheiata etapă. Mă rezum doar să vă reamintesc scorurile, nu înainte de a-mi cere scuze pentru că am dat eronat săptămâna trecută scorul de la partida FCSB-ului. A fost 1-1 cu Petrolul nu 0-0.

    Trei din cele patru victorii ale gazdelor ar putea fi considerate (semi)surprize. Și unul din cele două  rezultate de egalitate poate fi declarat o surpriză, mai ales că gazdele au avut un avantaj de două goluri. Cea mai mare surpriză însă s-a petrecut în Gruia unde Rednic i-a dat un bobârnac lui Dan Petrescu. Nu mă întrebați cum că habar n-am. Cealaltă echipă din Ardeal care a pierdut acasă își cam merită soarta după tevatura Ștefănescu. Din cele 19 goluri înscrise șapte le-au reușit oaspeții. Petrolul - Hermannstadt 4-1; Dinamo - Botoșani 2-2; Poli - „U” 1-0; CFR - UTA 1-3; Rapid - Oțelul 0-0; Buzău - Farul  1-0; Sepsi - FCSB 0-1; Univ. Craiova - Slobozia 3-0 din neatenție (acest meci l-am văzut).

    Ne așteaptă o etapă foarte curioasă. În timp ce vineri combatantele se află la șapte locuri una de alta și sâmbătă în două dintre meciuri echipele sunt vecine de clasament iar în al treilea se află la poluri opuse, duminică cele trei jocuri au ca eroi echipe aflate la cinci - șase locuri una de alta. O altă ciudățenie ar fi că după ce Rapid a jucat două săptămâni consecutiv în derbiul etapei acum va disputa Cenușăreasa etapei.

    Oțelul - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 21,30) Derbiul etapei. Un meci egal le-ar putea scoate pe amândouă de pe podium. Duelul diminutivelor Dorinel - Costel este așteptat de specialiști, iar cel dintre Cisotti și Mitriță de noi, plebea. Ovidiu Suciu - îl mai țineți minte? - sau Lobonț ar fi interesați mai mult de duelul Popeștilor, Iustin și Laurențiu fiind cei care se sacrifică între cei 7,32x2,44 metri pătrați ai buturilor.

    CFR - Poli Iași (sâmbătă, ora 19) Un al doilea duel între vecine de clasament va clarifica situația din sânul ceferiștilor. A fost doar o sincopă sau jucătorii s-au plictisit de hățurile lui Dan Petrescu? De cealaltă parte doar Săndoi ar putea fi un argument pentru speranțe la un joc care pe care.

    Slobozia - „U” (sâmbătă, ora 16,45) Al treilea meci de interes a fost programat tot sâmbătă și aduce față în față o debutantă și lidera clasamentului. După baia sub copcă din Copou, elevii Moțului trebuie să demonstreze că nu conjunctural s-au cocoțat pe metereze. Mă aștept la o victorie a „șepcilor roșii”.

    UTA - Petrolul (vineri, ora 18) Etapa debutează cu un meci al fostelor campioane. Nu-i bai că au trecut 50-60 de ani de când își puneau cununa cu lauri. Pe atunci nu existau cartonașe, portarul nu avea voie să facă mai mult de patru pași cu mingea în mână iar expresii de genul „fault necesar” sau „joc pozițional” nu existau. Haide UTA!

    Farul - Dinamo (vineri, ora 21) Se pare că ziua de vineri a fost rezervată echipelor cu rezonanță ancestrală. Toate foste campioane. E drept că Farul mai recent, dar stabilitatea „marinarilor” la nivel înalt de-a lungul timpului este împământenită. Prin prisma rezultatelor din acest an la Ovidiu se întâlnesc două echipe aflate în contrast: gazdele în degringoladă, oaspeții în plină regăsire de sine. Ce-o rezulta?

    Hermannstadt - Sepsi (duminică, ora 13,30) Se pare că ziua de duminică a fost rezervată decepțiilor de până acum. Aproape de matineu se întâlnesc două echipe rănite rău în orgolii și pasiuni. Un rezultat de egalitate nu le-ar coafa pe nici una din ele așa că mă aștept la un meci cu multe goluri.

    FCSB - Buzău (duminică, ora 21) Meciul care încheie etapa. Meciul după care ne mutăm gândurile spre echipa națională. Meciul după care studiem cu atenție lotul de jucători convocat de Mircea Lucescu, îl judecăm, după care ne facem propriul prim unsprezece. Totuși, revenind la meciul din capitală, mulți nu și-ar dori o surpriză. Dar mai mulți da. Să vedem ce-o ieși!

    Botoșani - Rapid (duminică, ora 18,15) Cenușăreasa etapei. Jocul în care moldovenii vor să justifice ultima repriză de pe Arcul de Triumf, din compania dinamoviștilor, iar echipa lui Șumudică dorește să aducă argumente palpabile (puncte) în poliloghia cum că există o creștere valorică a jocului de când cu noul antrenor. Și aici mulți vor un Rapid triumfător dar și mai mulți nu. Hai Rapid!

    Opriți războaiele!

     

Niciun comentariu: