Sportul românesc pe o pantă ascendentă

    Rezultatele din ultimele două-trei luni obținute de sportivii români, mai ales în sporturile olimpice, vin într-o perioadă în care nu te așteptai să apară așa ceva. Pentru acestea nu pot fi învinuite forurile însărcinate cu dezvoltarea sportului în România, gen ministerul de resort sau Comitetul Olimpic Român (COR). Nici federațiile pentru fiecare sport în parte nu se pot lăuda că și-au adus aportul prea mult în performanțele ieșite din comun din ultima perioadă. Frământările din cadrul ministerelor (de-a lungul timpului au avut diferite denumiri) din ultimii zece ani nu lăsau să se înțeleagă că vor apare sportivi români pe culmile performanțelor sportive care să uimească lumea.

   Un sportiv de valoare nu se naște peste noapte. În funcție de sportul practicat sunt necesari între patru și zece ani pentru a ajunge să participi la un campionat mondial. Între patru și zece ani de muncă asiduă, de renunțări la o viață normală (copilărie, tentațiile pubertății și, uneori și neindicat, chiar la școală). La frecvența cu care se schimbă conducerile și orientările forurilor diriguitoare ale sportului românesc nu se poate spune că au vreun merit în ce se întâmplă acum pe terenurile de sport indiferent că acestea sunt în sală sau afară, în aer liber sau în/pe apă.

   Puzderia de rezultate pozitive ar putea fi pusă și pe seama comasării Campionatelor Europene a mai multor sporturi într-o perioadă scurtă de timp și în maxim două locații, pe modelul Jocurilor Olimpice (JO). Anul acesta locațiile au fost Munchen și Roma. Nu prea ține argumentul acesta deoarece tocmai în competiția de căpătâi a sportului mondial, JO, rezultatele sportivilor români ne-au lăsat cu buzele umflate. Pe de altă parte s-au obținut rezultate și la diverse campionate mondiale ce s-au desfășurat în ultima perioadă. Este adevărat că au fost implicați cam aceiași sportivi merituoși.

   De remarcat că performanțele au fost obținute în principal în sporturi individuale sau în echipe restrânse (doi până la trei sportivi), excepțiile, bărcile de patru și opt plus unu, nu au făcut decât să reînnoade tradiția. Sporturile de echipă în frunte cu fotbalul nu numai că nu se înscriu pe această pantă în ascensiune ci, din contră, o cam iau la vale. O excepție ar putea fi rugby-ul care anul acesta a dat semne de trezire din amorțeală.

   Am urmărit în această vară mai multe campionate mondiale și europene de juniori la diverse sporturi de echipă și la diverse categorii de vârstă (handbal, baschet, volei și hochei în principal). Amprenta generală pe care au lăsat-o nu a fost una prea plăcută. O caracteristică generală a loturilor românești a fost lipsa de valoare. În unele loturi au apărut copii și tineri care nu au nici o aplecare spre sportul practicat. Au venit din neant (internet) și se vor întoarce în neant. O altă caracteristică generală este lipsa unui lider de echipă, a unei persoane în jurul căreia să se coaguleze celelalte caractere și voințe, a unei persoane în care spiritul de echipă să creeze o emulație ce să ducă spre rezultate pozitive. Erau uniți doar în rușinea care îi cuprindea la sfârșitul unor înfrângeri neașteptate.

   Să revenim la cele pozitive. În privirea mea peste umăr mi-aduc aminte de performanțe ieșite din comun ale sportivilor români. Nu numai ale celor arhicunoscuți Nadia Comăneci, Ilie Năstase și, cu rezerve, Gheorghe Hagi. Nume precum Ivan Patzaichin (canoe), Iolanda Balaș (atletism), Gheorghe Gruia (handbal), Vasile Pavel (volei, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Rapid în 1961 și 1965, medaliat cu bronz la mondialele din 1960 în postura de căpitan al echipei naționale și de a cărui învățăminte am avut onoarea să beneficiez în perioada 1971-76, fiindu-mi profesor de sport la un liceu din București), Horia Demian (baschet), Viorel Morariu (rugby), Elena Leușteanu (gimnastică)... Am dat doar câteva nume, cele mai reprezentative din diferite sporturi. Bineînțeles că nu aveam spațiu să amintesc de pleiada de atleți, gimnaști, canotori, reprezentanți ai sporturilor de contact (lupte, box, judo...), echipieri ai sporturilor pe echipe sau sportivi practicanți ai altor sporturi pe care nu le-am amintit (șah, tenis, ciclism...).

   După cum vedeți nu prea avem sportivi care să exceleze în sporturi de iarnă. Singura noastră medalie olimpică de acest gen (bob) se pierde în negura vremurilor și nu a creat prozeliți. Poate doar biatlonul, prin Eva Tofalvi prin acel loc 11 de la Nagano (JO din 1998), să se fi apropiat oarecum. Politica federației de profil și a COR-ului a îndepărtat însă posibilitatea unei reprezentări românești de calitate, promovând la echipele naționale sportivi cam trecuți și fără valoare, nenăscuți în România.

   Nu știu dacă mi-aș putea permite să sper că și la iarnă sportul românesc va scoate din joben câteva piese aurite.

   Opriți războiul!

Vă place Strauss? Invitație la vals

 

    Două evenimente deosebite în această săptămână ne-a pregătit Filarmonica. Primul dintre ele, cel de joi 25 august, de la ora 20 din Centrul Nou, este de fapt o invitație la vals. Doamnelor și domnișoarelor pregătiți-vă să fiți invitate de însoțitorii dumneavoastră la suavii pași de dans necesari pentru a demonstra că l-ați înțeles și pătruns pe Johann Strauss.

 

   În acest demers vă va ajuta Orchestra Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti dirijată de Ștefan Novak și școala de dans care vrea să vă demonstreze că ritmul este în fiecare din voi, Loga Dance School. Bineînțeles că nu vor fi numai valsuri. Programul va conține și alte compoziții precum uverturi, polci sau marșuri. Din câte am înțeles, pe surse cum se spune, nici ținuta nu este de neglijat. De la costume de epocă la cele de carnaval arta țesutului și cromatica sunt diversificate.

   Sâmbătă, tot de la ora 20, dar de data asta în Catedrala Romano - Catolică, va avea loc un alt eveniment pe placul melomanilor sătmăreni. „Orchestra simfonică a muzicienilor maghiari de pretutindeni” împreună cu „Corul Purcell” va susține un concert simfonic bazat pe creațiile lui Felix Mendelssohn Bartholdy: „Kyrie”, „O Haupt voll Blut und Wunden”, „Verleih uns Frieden” și „Lauda Sion”.

 

   Dirijorul și fondatorul „Corului Purcell” este însuși președintele Academiei Maghiare de Arte, Vashegyi Győrgy și îi va avea de data aceasta sub baghetă pe soprana Keszei Borbála, alto Balogh Eszter, tenorul Komáromi Márton și basul Borka Ákos.

 

Johann Strauss (tatăl) 

 

   Deoarece viața și opera lui Johann Strauss fiul sunt arhicunoscute ne vom opri în cele ce urmează asupra vieții și carierei tatălui său fără de care „Dunărea albastră” și „Liliacul”, creațiile fiului, nu ar fi existat.

 

   Johann Strauss ăl bătrân a avut patru băieți: Johann, Josef, Eduard și Ferdinand (mort la doar 10 luni). Eduard a avut un fiu numit Johann Strauss al III-lea. A avut de asemenea și două fiice, Anna și Tereza. Părinții lui Strauss, Franz Borgias Strauss și Barbara Dollmann, erau hangii. Strauss a avut un bunic evreu, Johann Michael Strauss, care s-a convertit la catolicism.

   Tragedia i-a lovit familia atunci când mama sa a murit din cauza frisoanelor pe când el avea doar șapte ani. Atunci când avea 12 ani, tatăl său, Franz Borgias Strauss, a fost descoperit înecat, posibil prin sinucidere, în Dunăre. Tutorele său, croitorul Anton Müller, l-a dat ca ucenic la legătorul de cărți Johann Lichtscheidl. Strauss a luat lecții de vioară și violă pe lângă faptul că și-a terminat ucenicia. Contrar unei povești spuse mai târziu de fiul său, Johann, nu a fugit niciodată de ucenicia de legător de cărți și de fapt a terminat-o cu succes în 1822. A studiat de asemenea muzica cu Johann Polischansky în timpul uceniciei sale, iar în cele din urmă a reușit să-și asigure un loc într-o orchestră locală a lui Michael Pamer, pe care a părăsit-o pentru a se alătura unui popular cvartet de coarde cunoscut drept Cvartetul Lanner, format din viitorul său rival Joseph Lanner și frații Drahanek, Karl și Johann. Acest cvartet de coarde care interpreta valsuri vieneze și dansuri germane rustice s-a extins într-o mică orchestră de coarde în 1824.

   Mai târziu, el a devenit dirijor-adjunct al orchestrei pentru a-l ajuta pe Lanner cu organizarea concertelor după ce aceasta a devenit atât de populară în timpul Fasching-ului din 1824, iar Strauss a fost curând plasat la conducerea unei a doua orchestre mai mici, care s-a format ca urmare a succesului orchestrei-mame. În 1825, el a decis să-și formeze propria trupă și a început să compună muzică (în special muzică de dans) pentru a o interpreta după ce și-a dat seama că era posibil de asemenea să emuleze succesul lui Lanner, pe lângă faptul de a pune capăt dificultăților sale financiare. Făcând acest lucru, Lanner i-ar fi devenit un rival crâncen, deși rivalitatea nu a dus la consecințe ostile, deoarece competiția muzicală era foarte productivă pentru dezvoltarea valsului, precum și a celorlalte tipuri de muzică de dans din Viena. Curând a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți compozitori de dans din Viena, pornind într-un turneu cu orchestra sa în Germania, Olanda, Belgia, Anglia și Scoția. Frâurile dirijoratului și administrarea acestei „Orchestre Strauss” vor fi transmise în cele din urmă fiilor săi până la desființarea acesteia de către Eduard Strauss în 1901.

 Vashegyi Győrgy

    György Vashegyi (născut la Budapesta pe 13 aprilie 1970), dirijorul maghiar, laureat al Premiului Ferenc Liszt, este un remarcabil expert și interpret de muzică veche, profesor la Academia de Muzică din Budapesta, fondator și dirijor al Corului Purcell și al Orchestrei Orfeo, membru titular al Academiei Maghiare de Arte. La 10 octombrie 2017 a fost ales președinte al Academiei Maghiare de Arte, funcție pe care a preluat-o de la György Fekete la 5 noiembrie 2017.

   El a fondat Corul Purcell la Budapesta în 1990, pe când era încă student la cursul de dirijor, pentru interpretarea sub formă de concert a operei „Dido și Aeneas” a lui Henry Purcell. Urmând o idee similară, el a fondat Orchestra Orfeo un an mai târziu pentru a permite prima interpretare completă a operei lui Monteverdi în Ungaria. Legătura dintre cele două ansambluri este persoana fondatorului Vashegyi, iar astăzi formează practic o unitate și sunt considerate unul dintre cele mai renumite ansambluri de muzică veche din Ungaria, fiind invitați frecvent ai marilor săli de concerte din Ungaria, precum Sala Mare a Academiei de Muzică sau Müpa. În ultimii 30 de ani, în fruntea celor două ansambluri ale sale, a realizat nenumărate producții majore de operă și oratoriu, cantate și spectacole orchestrale. Repertoriul lor se întinde pe aproximativ 250 de ani, de la Gesualdo la Mendelssohn (pasiunile și oratoriile) la cantatele și motetele lui Bach sunt în permanență în program, la fel ca și lucrările lui Monteverdi, Purcell, Rameau, Haendel, Mozart, Haydn și Mendelssohn. Între 1998 și 2009, împreună cu corul și orchestra, a dirijat un important ciclu Haydn la Fertőd-Eszterháza, în care a interpretat toate simfoniile, misele și oratoriile pre-Londonezi ale lui Joseph Haydn în limba germană.

   S-a aflat în fruntea altor formații de mai multe ori. La cererea lui Zoltán Kocsis, a fost dirijor invitat al Orchestrei Filarmonicii Naționale în 2002. De asemenea, a cântat cu multe alte ansambluri, precum Concerto Armonico, Capella Savaria, Musica Aeterna, Orchestra Simfonică a Radioului Maghiar, Orchestra Societății Filarmonice din Budapesta, Orchestra Filarmonicii din Cluj-Napoca, Orchestra Simfonică MÁV, Orchestra Simfonică Miskolc, Orchestra Danubia, Óbuda, Orchestra Simfonică Dohnányi din Budafoki, Orchestra de Cameră din Praga, Budapesti Vonósok, Orchestra de Cameră Erdődy și Orchestra Simfonică din Szeged, cu participarea unor soliști precum Derek Lee Ragin, David Cordier, Paolo Gavanelli, Yevgeniy Nesztyerenko, Simon Standage, Malcolm Bilson, Zvi Lucl Meniker și Nigel North.

   A debutat la Opera de Stat Maghiară în august 2000 cu „L'infedeltà delusa” de Haydn, iar de atunci a dirijat acolo sute de spectacole de operă. În 2013, a prezentat opera lui Rameau „Hyppolite et Aricie” în fruntea Corului Purcell și a Orchestrei Orfeo cântând la instrumente contemporane.

    În 2005, György Vashegyi și cele două ansambluri pe care le-a fondat au jucat la spectacolul de deschidere al Teatrului Festival Müpa, unde au interpretat Orfeo de Monteverdi, iar mai târziu acolo a fost prezentat „Actéon” de Charpentier și a avut loc o altă reprezentație a operei Dido și Eneas a lui Purcell.

   

 

 

 

 

 

 

Apărări mai bune sau atacanți profani?

   Cele doar treisprezece goluri înscrise în cele opt partide ale etapei a cincea au șifonat bine media de 2,5 goluri pe meci din primele trei etape. Astăzi media a scăzut la 2,225. Cât timp este peste două goluri pe meci e bine, dar tendința nu prea ne dă speranțe în acest sens. Am aruncat o privire peste media de goluri din anul competițional precedent și m-a mirat diferența dintre media din sezonul regulat (2,17 goluri pe meci) și media din grupa campionat (2,7), respectiv grupa retrogradare (2,86).

   În etapa ce a trecut remarcăm victoria juveților lui Mititelu la Pitești (0 - 2) și a Petrolului pe Ilie Oană în fața rivalei sale din totdeauna Rapid (1 - 0). Surpiza etapei s-a petrecut totuși în Gruia în care unica reprezentantă a Moldovei i-a incubat lui Dan Petrescu patogenul preferat, dar cu filtrul așezat pe dos (0-1). Poate ar merita scos în evidență și egalul noii promovate din Sibiu la malul mării (0 - 0).

   În rest rezultate normale obținute pe căi uneori curioase, gen FCSB - Chindia (3 - 2, după un 0 - 2 imposibil cu doi oameni în plus pe teren). UTA - „U” 2 - 1; Univ. Craiova - Mioveni 1 - 0; Voluntari - Sepsi 0 - 0.

   Următoarea etapă ne propune ceva interesant. Primele trei clasate și ultimele trei clasate vor juca pe teren propriu. Vorba vine. Nomadele Hermanstadt și Târgoviște încă n-au coteț propriu. Consecință: ocupantele locurilor 9 - 13 vor juca în deplasare.

   Derbiul etapei a șasea se va desfășura la Mediaș, duminică de la ora 16 (curioasă programare pentru un meci în care oricare dintre combatante ar putea deveni lider dacă Becali își arată din nou amiciția față de Iftime; sau invers). Așadar pe ploaie și la 28 de grade Celsius, cum îmi șoptește telefonul, CFR, în calitate de oaspeți, dă test de capacitate în fața trupei lui Măldărășanu. Sau invers?

   Nici al doilea meci al etapei ca importanță pentru configurația clasamentului nu mi se pare un joc de tradiție. Partida dintre Farul și Voluntari (luni de la ora 19,30) mai degrabă ar fi trebuit să fie un meci în care gazdele să se relaxeze. Poate așa va fi dacă voluntărenii nu-și vor limpezii transpirațiile interne.

   Botoșani - FCSB, duminică de la 21,30, este adevărata piatră de încercare pentru Dică. Sper să nu devină piatră la rinichi. Asta dacă partida se va desfășura pe teren. Sunt răutăcios?

   Pe rapidiști îi așteaptă în Giulești o altă întâlnire de tradiție sâmbătă de la ora 21,30. Uzina de Textile din Arad, cea care a înființat și botezat actuala UTA, nu trece printr-o perioadă foarte bună și, dacă mă întrebați pe mine, nici Rapidul nu excelează. S-ar putea ca această partidă să le dea de gândit lui Șucu și Angelescu. Sunt caustic?

   La Craiova, vineri de la ora 21 pe Central, se va desfășura o partidă căreia îi prevăd multe goluri. Pașoptiștii vor să demonstreze petroliștilor că pandurii sunt ceva între haiduci și jăndari, iar ploieștenii vor să arate oltenilor că aurul negru are valențe și în Bănie.

   Dezamăgirea târgoveștenilor după înfrângerea de pe Arena Națională ar putea să crească din punct de vedere al intensității după întâlnirea cu universitarii craioveni (duminică de la 18,30 la Ploiești). Sau poate nu? Nici oltenii nu au demonstrat prea multe în campionat preocupați fiind să nu rateze grupele Cupei Confederației.

   „U” nu o duce prea bine în primul eșalon. Nici viitorul nu este prea roz. Dacă vor să demonstreze contrariul le va fi greu, mai ales că acuma Sepsi a scăpat de grija întâlnirilor internaționale unde trebuia să reprezinte drapelul românesc. M-ar încânta o victorie a clujenilor luni de la ora 17.

   Derbiul argeșean a ajuns cenușăreasa etapei, vineri de la ora 18, Mioveni - Argeș.

   Opriți războiul!

   

Publicitatea duplicității

    A fost lesne să vă dați seama că de la publicitate la duplicitate nu a fost decât un pas. Mai exact să rotiți „p”-ul de la publicitate cu 180 de grade și obțineți duplicitate. Calamburul este cu atât mai valoros cu cât atât „duplicitatea publicității” cât și „publicitatea duplicității” sunt două subiecte puternice pe care nu cred că reușesc să le dezvolt atât cât ar trebui. Totuși am încercat în amprenta anterioară a privirii mele peste umăr și încerc și acum să atrag atenția asupra importanței lor în viața noastră de zi cu zi.

   Duplicitatea (falsitatea, fățărnicia, ipocrizia) este un pericol în sine chiar dacă nu ar fi multiplicată la nesfârșit de sursele noastre de informare obișnuite: TV, on-line, presă printată, șezătoare... Dacă este dată în vileag este foarte bine dar, de cele mai multe ori, este ascunsă și perpetuată ca știre adevărată.

   Capcanele la care suntem supuși nu sunt prea ușor de evitat și credulitatea noastră poate fi alimentată de nevoia de senzațional și completată de capacitatea noastră de a discerne. Nu de puține ori un text scris bine, cu idei coerente și sfaturi emoționale, aparent inofensive, ascund mesaje subliminale care pătrund fără voia noastră în procesul metabolic al creierului, făcându-ne să avem reacții pe care nu ni le dorim, reacții pe care în mod normal le-am alunga din faptul nostru cotidian.

   Darea în vileag a acestor capcane este greoaie și de foarte multe ori prea puțin credibilă. În majoritatea lor oamenii, chiar dacă afirmă contrariul, recunosc cu multă greutate propriile greșeli și-și caută argumente, uneori puerile, pentru a-și sprijini obscurantismul.

   Am foarte multe exemple din viața personală în care eu sau persoane apropiate mie, nu neaparat dragi, am fost amăgiți și determinați să luăm decizii care nu s-au dovedit foarte bune de-a lungul timpului. Consecințele uneori le-am înlăturat dar, de cele mai multe ori, au fost greu de ameliorat. Câteodată inevitabile.

   La nivel înalt, în perioada postbelică publicitatea duplicității avea un singur personaj principal, Gheorghiu-Dej, mai apoi Ceaușescu. În ultimele trei decenii Iliescu a ridicat pe culmi geniale publicitatea duplicității, înrobind un popor care tocmai se credea liber. „Comunismul cu față umană” propus de el a fost doar sloganul în spatele căruia economia (industria, agricultura, infrastructura...), sănătatea, și învățământul au fost împinse spre dizolvare. Prin diminuarea acestora Iliescu a pregătit România să fie ușor de înglobat în Marele Urs cum zicea Phoenix (Rusia de azi).

   Puterile politice de azi, fie ele de stânga sau de dreapta, nu reușesc decât în mică măsură să refacă cele trei importante direcții de dezvoltare ale unei țări. Rămân fidele propriilor credințe. Cele cu un grad mai ridicat de „omenie” oferă tot felul de cadouri în stânga și în dreapta fără a ține cont de merit, iar cele cu un grad mai ridicat de pragmatism (eficacitate) nu țin cont de latura umană. Cele de stânga ar trebui să-și îndrepte atenția mai mult spre sănătate și învățământ decât spre peșcheșuri și aparatul administrativ, iar cele de dreapta să dezvolte economia românească în toată complexitatea ei, adică în loc să impună legi care favorizează concerne internaționale să modeleze legi care să dezvolte concerne românești, puternice și concurențiale, în strânsă corelație cu celelalte. Să nu mai ofere „oaspeților” noștri doar mână de lucru și materie primă ieftine. Ne-am cam săturat de firimituri!

   Opriți războiul!

   

Ansamblul „Flauto dolce” ne propune „Muzică, natură, dragoste”

    Chiar dacă prin foaierul și sala de concerte ale filarmonicii sătmărene încă n-au pătruns pașii melomanilor, artiștii și spectatorii fiind încă pe plajele și în cabanele de pe mapamond, conducerea instituției de cultură sătmărene s-a gândit la câteva acțiuni interesante în această vară. Începută acum două săptămâni micro-stagiunea, cum sugestiv a fost denumită, continuă și în săptămânile următoare cu spectacole atractive.

   În această săptămână, mai exact vineri de la ora 18,30, în curtea „Muzeului de artă” din municipiu va avea loc un interesant concert baroc al ansamblului „Flauto dolce” din Cluj, ansamblu bazat în principal pe muzică veche.

   Flautul dulce (blockflöte), sau flautul drept cum este cunoscut în lumea muzicienilor,  este construit din lemn sau material plastic. Cavitatea rezonantă este conică, cu o extremitate superioară ușor mai largă decât cea inferioară, ceea ce duce la predominanța armonicelor impare în sunet. În partea superioară prezintă un orificiu numit ambușură (A) sau labium în latină, prevăzut cu un canal trapezoidal. Coloana de aer este direcționată (B) spre o deschizătură (C) - șanț longitudinal care se găsește în peretele tubului în partea din față - și are formă de canelură. O parte din aer intră în tub, iar restul se pierde în afara lui. Instrumentul prezintă pe partea frontală un număr variabil de orificii digitale (de obicei șapte, dintre care cele mai îndepărtate două de ambușură pot fi găuri duble) și unul singur pe partea din spate.

 

 

 Flaut drept

 

   Flautul dulce se împarte în flaut dulce sopranino, sopran, alto, tenor, bas, etc. Dintre acestea, cele sopranino, alto și bas sunt construite în Fa, iar cele sopran și tenor în Do. Flautul soprano mai este cunoscut și sub numele de diskant sau deskant.

   Flautul dulce are un ambitus de 2 octave și jumătate, sunetele din octava a treia putând fi luate numai de suflători experimentați. Era foarte apreciat in perioada renașterii și a barocului când era utilizat în creațiile lui Handel, Bach sau Telemann.

   Ansamblul Flauto Dolce 

   A luat naștere la Cluj, în anul 2000, la inițiativa lui Zoltán Majó, fiind alcătuit din trei instrumentişti și o soprană (pe lânga Zoltan Majo, mai fac parte din ansamblu Maria Szabo - flaut drept, Noemi Miklos - clavecin și soprana Mihaela Maxim), toți având o bogată experiență artistică.

                             Noemi, Mihaela, Zoltan și Maria

  Repertoriul ansamblului este format din muzica veche și tradițională din Europa occidentală, formația propunându-și, în egala măsură, atât redescoperirea muzicii vechi, tradiționale, din spațiul românesc, cât și interpretarea unor compoziţii contemporane, unele dintre acestea fiind prezentate în primă audiţie absolută.

   Ansamblul Flauto Dolce folosește drept resurse muzicale diferite culegeri și manuscrise de epocă, integrând în stilul său influențe orientale (turceşti, ebraice, ţigăneşti, armeneşti etc.) sau de alta natură, dar și din folclorul autentic și din muzica veche autohtonă, de curte sau orășenească.

   Flauto Dolce a colaborat cu mai mulți muzicieni de marcă în cei 22 de ani de existență, a sustinut peste 300 de concerte și numeroase turnee in Europa și a avut o puternică implicare în organizarea anuală a unui festival de muzică veche la Cluj.

   De la început și până în prezent ansamblul Flauto Dolce a rămas în următoarea componență:

   Zoltan Majo - Directorul artistic este licențiat al Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, specialitatea flaut. A participat la mai multe seminarii și cursuri de măiestrie în Austria, Ungaria și Elveția. Este un neobosit promotor al muzicii vechi, autohtone. A activat în mai multe formații clujene de muzica veche (Musica Antiqua, Claudiopolis, Baroc Transylvania). A realizat numeroase transcripții și aranjamente după diferite manuscrise și culegeri de muzică autohtonă. Predă la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. A susținut concerte camerale în numeroase țări din Europa.

   Maria Szabo - Licențiată a Academiei de muzica „Gheorghe Dima” din Cluj, specialitatea pedagogie muzicală și flaut drept. A participat la mai multe seminarii și cursuri de măiestrie în Germania, Austria, Ungaria, Norvegia și Elveția. Are o intensă activitate pedagogică si concertistică, fiind membru fondator al ansamblului Flauto Dolce. În anul 2013, alături de formatia Les Ramages, a fost laureată cu premiul II la Concursul de muzică barocă „La Stravaganza” de la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Este profesoară de muzica la Liceul Waldorf din aceeași localitate.

   Mihaela Maxim - Soprana a absolvit secția de canto a Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, urmând mai multe cursuri de măiestrie. Este laureată la numeroase competiții de interpretare vocală, naționale și internaționale. În 2008 și-a completat studiile de muzică veche la Trondheim (Norvegia) cu Jan van Elsacker și la Krieglach (Austria) cu Mieke van der Sluis.

   Noemi Miklos - Licențiată a Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, specialitatea orgă, unde a studiat cu Ursula Philippi și Erich Türk. A participat la mai multe seminarii și cursuri de măiestrie, în Germania și România. Timp de un semestru, a studiat la Hochschule für Musik din Freiburg (Germania). În anul 2005, a câștigat premiul publicului la Concursul de orgă de la Zürich-Wiedikon (Elveția). Este cadru didactic la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj.

 

 

Doar 2 goluri pe meci în etapa a patra

    Începută în trombă această nouă ediție de campionat cu o medie de 2,5 goluri pe meci, fapt îmbucurător de altfel, s-a împotmolit oarecum în etapa a patra când s-au înscris doar 16 goluri. De vină ar putea fi divina FCSB care cu un adversar modest a avut un joc și mai modest, Mă așteptam la ceva goluri și la Sf. Gheorghe dar n-a fost să fie.

   „U” - Petrolul 0 - 1  „U.”-iștii încă mai așteaptă prima victorie în prima ligă. Deocamdată ocupă doar penultimul loc și jocul a început să șchioapete. Cealaltă nou promovată strânge puncte meritate.

   Mioveni - FCSB 1- 1  Cum spuneam și în șapou mă așteptam la o sarabandă de goluri și ratări la poarta argeșeană. N-a fost așa. Jucători-s buni, mediul e nesănătos. Generații de tineri jucători se dizolvă în creuzetul latifundiarului. Pierde fotbalul românesc la nivel internațional și nu câștigă nimeni.

  Rapid - Argeș 2 - 1  Joc frumos. Goluri frumoase. Spectatori frumoși.

   Sepsi - UTA 0 - 0  Nu prea pot spune nimic despre meciul acesta pentru că nu l-am văzut. Scorul mă surprinde.

   Chindia - CFR 0 - 2  Meciul de la Ploiești a avut doza lui de interes și s-a consumat în limita așteptărilor. Poate doar cartonașele roșii luate de linia de atac să-l cam incomodeze pe Dan Petrescu.

   48 Craiova - Univ. Craiova 1 - 2  Derbiul de pe Central și-a onorat asistența cu un meci de poveste. Poveste frumoasă pentru cei leneși și mai puțin înțeleasă de cei harnici. Câteodată se mai întâmplă și așa. Mi-a adus aminte de un meci al României în Portugalia în care nu meritam nimic și ne-am întors cu burțile pline.

   Hermannstadt - Voluntari 2 - 1 Tare mi-a plăcut victoria sibienilor.

   Botoșani - Farul 1 - 1  Scorul pe care l-am prognozat că dacă se întâmplă, primele două clasate nu se vor mai afla pe podium.

   Să vedem ce ne așteaptă. Deocamdată doar partidele de vineri și sâmbătă sunt bătute în cuie. Celelalte partide se vor programa duminică și luni în funcție de calificarea în turul următor al echipelor noastre ce ne reprezintă în Europa. Cine se califică joacă sigur duminică.

  Derbiul etapei este din nou în Gruia. Oaspeți sunt moldovenii.

   Farul - Hermannstadt, partidă care se va desfășura luni, reprezintă al doilea pol de interes din această etapă.

   Vecinele de clasament Voluntari și Sepsi pe de o parte și istoricele Petrolul și Rapid (sâmbătă de la ora 21,45) pe de altă parte sunt jocurile care se vor afla poli diferiți ai interesului spectatorilor. Dacă la Voluntari vor fi doar câțiva voluntari, la Ploiești vor fi spectatori și pe sondele din împrejurimi.

  Primul joc al etapei se va desfășura vineri de la ora 21,30 la Pitești. Argeșul va primi replica înfuriaților juveți. Cred că vom avea un meci cu multe goluri. În afară de Tamaș nimeni nu știe să se apere. E prea puțin.

   Cealaltă echipă a Craiovei, Universitatea, va schimba din nou denumirea stadionului din capitala Olteniei. Sunt sigur că de data aceasta oltenii vor merita victoria și vor obține un scor concludent. Mai ales că au un nou antrenor.

   Era să-i las ultimii pe vicecampioni. Ar fi meritat după cum joacă. Totuși, dacă privim lotul, ne dăm seama că lucrurile nu vor rămâne așa. Meciul cu Chindia ar putea da un răspuns în acest sens.

   A rămas atunci ca cenușăreasă a etapei partida de la Arad, dintre alte două echipe cu o istorie îndelungată. „Bătrâna doamnă” și „Șepcile roșii” (alias UTA - „U”), se vor înfrunta sâmbătă de la ora 19.

   Opriți războiul!

Duplicitatea publicității

    Publicitatea, această parte a comunicării care îți aduce la cunoștință elemente ale unui produs sau al unui eveniment pe care nu le-ai știut, este considerată de către unii un rău necesar. Nu prea sunt de acord. Publicitatea în esența ei, în nașterea, dezvoltarea și ridicarea la rangul de parte esențială a comunicării nu poate fi un rău. N-ar trebui să fie. Din păcate mulți care se gândesc la a-și promova produsele și evenimentele recurg la înșelăciuni.

   Așa cum reiese din cele descrise mai sus publicitatea are două aspecte, două direcții de dezvoltare: informare și persuadare. Partea de informare este partea prin care ți se aduc la cunoștință elemente ale unui produs sau aspecte ale unui eveniment despre care nu știai. Partea de persuadare este cea care poate deveni malefică. A persuada înseamnă a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru.

   Dacă mijloacele de convingere sunt doar calitățile și aspectele reale, uneori mai puțin știute, ale produsului sau evenimentului atunci putem vorbi de publicitate. Dacă, în schimb, se recurge la minciuni (calități inexistente sau aspecte neadevărate) atunci nu mai putem vorbi de publicitate. Alegeți dumneavoastră cum le putem spune având la dispoziția plaja de cuvinte dintre înșelătorie și escrocherie.

   După cum se știe în industria publicității se învârt foarte mulți bani. Cu atât mai mulți cu cât cei care îi oferă mint mai mult. În pionieratul industriei de publicitate din România, 1990 - 2000, în publicitate nu prea existau intermediari. Clientul de publicitate lua legătura direct cu suportul de publicitate, fie el televiziune, radio sau ziar, și prin negocieri directe, în funcție de audiență, tiraj, arie de răspândire și notorietate se stabileau cuantumurile.

  Cu timpul au apărut intermediari. Primii intermediari au fost casele de creație de publicitate, adică cei care la început aveau doar rolul de a propune și executa spotul video și/sau audio pentru TV și radio sau macheta pentru ziar. Mai apoi agențiile (foștii doar creatori) de publicitate și-au creat o rețea de suporturi de publicitate în întreaga țară, la început prin metode empirice și mai apoi din ce în ce mai științifice. Apariția BRAT-ului (Biroul Român de Audit al Tirajelor la prima sa denumire) în 1998 a reprezentat un punct de cotitură în industria media și mai ales în industria de publicitate. Criteriile științifice, bazate pe declarații, feed-back și control, au dus în primă fază la o dezvoltare reală, în limitele bunului simț, a industriei de profil, chiar dacă în acea perioadă (2000 - 2010) cel mai mult au câștigat agențiile de publicitate (intermediarii, samsarii) și nu clientul de publicitate sau suporturile de publicitate (TV, radio, ziar, site). Nu pot închide, din orgoliu personal, acest paragraf al privirii mele peste umăr, fără să menționez că am fost membru fondator al BRAT și mult timp, trei mandate și jumătate (peste 10 ani), membru în Consiliul Director al acestuia.

   Criza mondială din 2008, resimțită la noi abia după alegeri, în 2009, a adus un mare regres industriei de publicitate din România. Clienții de publicitate au intrat într-o panică generală și, contrar tuturor îndemnurilor specialiștilor în arta publicității, au redus drastic bugetele de publicitate ceea ce a făcut ca marile trusturi media să ofere disconturi imense (până la 90%) la prețul de rate-card (prețul de pe raft cum ar veni). Mai pe limba cititorului de rând PRO TV și Antena au vândut un leu cu 10 bani ceea ce a dus la moartea presei scrise printate (ziarele de la chioșcuri) centrale, adică a celei cu distribuție pe întreg întinsul patriei.

   Clienții cu școală în domeniul publicității (marile bănci, industria farmaceutică, comerțul cu amănuntul sau retail-ul cum anacronic le place unora să-l denumească) au realizat repede oportunitățile pe care le au în acele momente și au investit sume uriașe tocmai în aceste două mari trusturi de presă cu televiziune națională în față, televiziuni cu acoperire și audiență imensă bazată pe știri senzaționale (în mare parte scornite sau aproape de adevăr), filme cu coeficient de pornografie destul de ridicat și emisiuni de divertisment bazate pe scandal sau cu câștiguri în bani sau obiecte.

   Poate că toate acestea ar fi fost suficiente pentru clienții respectivi de publicitate, dar nu, foamea de bani obținuți ușor s-a extins puternic în detrimentul populației. Băncile au inventat creditele fără acoperire în puterea de returnare a populației și literele mici, înrobitoare, în contractele impuse unilateral (fără drept de negociere), industria farmaceutică a reinventat piramidonul, aspirina, penicilina, vitamina C... la prețuri de zeci de ori mai mari și cu denumiri ciudate, iar în comerțul cu amănuntul dăm banii pe mutanți și chimicale. Oare nu se întreabă nimeni de ce roșiile sunt toate de aceeași dimensiune, culoare și cu același gust searbăd? În afara țăranului mai știe cineva cum miroase o roșie? Am luat și eu un aliment la întâmplare...

   Aceasta  este duplicitatea publicității. Așa a fost răstălmăcit și rușinat un concept născut să ajute. Vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat suntem toți: de la politicieni la pălmaș, de la „femeia de serviciu” la doctor docent, de la cerșetor la iluminați toți am lăsat să se dezvolte acest rău, acest demers împotriva publicității. Păcat!

   Opriți războiul!