Rămân român

Că-s parte-a lumii grăitoare ițit în leagăn de cocon,

Că-s mugur de-al lui Pintea sau zvon din verbul Ady

Mă simt proverb străbun, țării să-i fiu plocon;

De-ți amintesc de Creangă, de-un nud al lui Pallady

                                   Român rămân, rămân român!

 Că-s prunc în pragul vremii, prin colb sau pe cărare

Că Prutul mi-a fost cadă și codrul loc de joacă

Mă simt o cugetare, ofrandă-n lumea mare

Ce curge printre streșini cu gust de promoroacă.

                                  Român rămân, rămân român!

 

Că-s fără de părinte, flăcău pe-o piatră albă,

Că fânu-mi dă sărutul primei iubiri oneste,

Mă simt o pecete lipită de o ie dalbă

Ursită să mă poarte pe file de poveste.

                               Român rămân, rămân român!

 

Că badea mi-e profesor și luna învățătoare,

Că iarba-i așternut și boncănitul pernă

Mă simt o sărutare pe riduri aspre-n soare

Trudind în lanuri și prin șuri, cioplind datina eternă.

                             Român rămân, rămân român!

 

Că-n rafturi am priceperi, din buchii mă adăp,

Că-n sertărașe stranii ascund mesaje lungi

Mă simt ceaslov cucernic, de junghi lumea să scăp.

Am vicii ordinare, pe care greu le-alungi.

                            Român rămân, rămân român!

Că printre brazde-adânci port fragede vlăstare, 

Că lumea mică pare, pe ramură un glob,

Mă simt o stea tronând pân'la otare

S-aduc prinos în străchini și-n șure bob cu bob

                          Român rămân, rămân român!

 

Că-n sânge am dorință și pe piept frustrare

Că vreau să n-am dușman spre visul libertății,

Mă simt doar un tăciune, jăratic în mojare,

Ce zgândărit devine apostol al dreptății.

                         Român rămân, rămân român!