miercuri, 17 februarie 2021

Austria nu a obținut până acum la CM Schi Alpin decât patru medalii. Toate sunt de aur.

    Campionatele Mondiale de Schi Alpin au continuat la Cortina d'Ampezzo (Dolomiții italieni). Deoarece interesul pentru știri sportive din schiul alpin s-a dovedit destul de scăzut, m-am gândit să revin mai rar, pentru că totuși sunt și așteptări și nu vreau să le înșel. Așadar, după coborârea feminină care s-a desfășurat sâmbătă 13 februarie și pe care v-am relatat-o, s-au mai desfășurat următoarele probe: coborâre masculin, combinata alpină masculin și feminin, Super G masculin și feminin, slalom paralel (probă aflată pentru prima oară în programul mondialelor) masculin, feminin și echipe (două fete și doi băieți conaționali).


 


   Am să încerc să fiu cât mai succint cu toate că aproape sigur n-are să-mi reușească. O afirmație adevărată pentru toate aceste alunecări pe schiuri spre linia de sosire este că nu mai avem nici un român la start și nici nu o să mai avem până la festivitatea de închidere. Retragerea lui Ion Achiriloaie a lăsat un gol imens în spate. A devenit antrenor. Cine știe? Poate în 4-5 ani vom avea o nouă generație Barbu (o întregă familie de schiori săceleni - jud. Brașov, unuia dintre ei având onoarea de a-i fi coleg de clasă timp de patru trimestre). N-au fost medalii și podiumuri, dar au fost participări numeroase. Știa lumea că și în România se schiază.

   Coborâre masculin: 1. Vincent Kriechmayr (Austria); 2. Andreas Sander (Germania) - surpriză; 3. Beat Feuz (Elveția) - favorit tradițional la coborâre. Dintre latini cea mai bună comportare a avut-o autohtonul Dominik Paris, care în dimineața startului devenise favoritul de moment al cursei. A pornit excelent cu timpi foarte frumoși, dar, pe la jumătatea cursei, o greșeală total necaracteristică lui, la trimis doar pe locul patru, cu același timp cu cel al altui elvețian, Marco Odermatt.

   Combinata alpină feminin: 1. Mikaela Shiffrin (SUA) - ;  2. Petra Vlhova (Slovacia) - surpriză la combinată; 3. Michelle Gisin (Elveția) - de asemenea surpriză. Dintre gazde, veterana Elena Curtoni a avut cea mai bună comportare obținând locul patru. Combinata alpină masculină: 1. Marko Schwarz (Austria) surpriză; 2. Alexis Pinturault (Franța) - mare favorit; 3. Loic Meillard (Elveția).

   Super G masculin: 1. James Crawford (Canada) - cea mai mare surpriză de până acum a actualelor mondiale de schi alpin; 2. Alexiz Pinturault - marele favorit; 3. Marco Schwarz. Super G feminin: 1. Elena Curtoni - o mică surpriză din partea gazdelor; 2. Mikaela Shiffrin - o alta din partea nordamericanilor; 3. Ester Ledecka (Cehia) - un rezultat normal.

 

   Slalom paralel feminin: 1. Wendy Holdener (Elveția); 2. Meta Hrovat (Slovenia); 3. Loic  Meillard. Slalom paralel masculin: 1. Mathieu Faivre (Franța); 2. Filip Zubcic (Croația); 3. Loic Meillard. Slalom paralel echipe: 1. Norvegia; 2. Suedia; 3. Germania. După cum ați observat nu am spus nimic despre eventuali favoriți. Nici nu era loc. În acest gen de probe ar fi o prea mare aroganță din partea mea să declar favorit hazardul. Să-i dau predictibilitate. A surprins absența Franței din competiția pe echipe. Italia, conform protocolului (în funcție de locul pe care l-a ocupat echipa care a eliminat-o) a ocupat în final locul 7.

 

Niciun comentariu: