Universitatea Cluj

     Cele șapte puncte care despart lidera din Superligă de locul secund par neverosimile, în contextul în care primadona nu a participat anul trecut la play-off. Cârcotașii m-ar trage de mânecă și mi-ar spune că de fapt sunt numai șase puncte, deoarece FCSB-ului i se pot trece în cont cele trei puncte din restanța de la Botoșani. Cred că au dreptate dar deocamdată rămân cifrele seci. „Moțul” de pe fruntea grupării clujene, cârlionțat în ceea ce privește tactica adoptată în funcție de adversar, lins atunci când e vorba de adunare de puncte și sub formă de creastă de cocoș când privești clasamentul, este singura explicație a acestei stări de fapt.

    Spuneam despre etapa trecută că ar putea fi una echilibrată. Chiar a fost. Oaspeții au plecat acasă cu trei victorii și două rezultate de egalitate. Ba chiar au înscris cu un gol mai mult decât gazdele într-o etapă cu aproape trei goluri pe meci (23 de reușite). CFR - Sepsi 3-3 cu un Postolachi care și-a luat tricoul probabil în alt vestiar; UTA - Buzău 1-0 cu oaspeți apatici; Petrolul - Poli 3-1 după 58 de minute de superioritate numerică; Hermannstadt - Dinamo 0-2 în ciuda celor 63 de minute de inferioritate numerică; Oțelul - Slobozia 0-2 e consecința faptului că doar o echipă a atacat; FCSB - Rapid 0-0 sau unii atacă în valuri și ceilalți ratează incredibil; Botoșani - „U” 1-2 absolut meritat atât de ardeleni cât și de moldoveni; Farul - Univ. Craiova 3-2 într-un joc cu faze frumoase la fiecare trei minute.

    Chiar dacă așa pare nu-i sigur că va fi o etapă a gazdelor. Temperatura mai scăzută pune sângele în mișcare în toate vestiarele. O să vedem cât de „roșu” este acesta. Etapa trecută s-a materializat această nuanță sângerie și în cartonașe dar și în goluri. Să nu uităm că etapa vine după o trecere prin Cupa României, competiție pe care nu toți o tratează cu maximă atenție sau, din contră, doresc cu precădere performanță în această direcție.

    Univ. Craiova - FCSB (duminică, ora 21) Derbiul etapei. Oaspeții se află prinși în febra unor meciuri care mai de care mai importante, cu adversari puternici din țară și Europa. N-au făcut față chiar la toate provocările dar consider că sunt pe plus. Meciul din Bănie ar putea strica acest bilanț dar, în același timp, l-ar putea și consolida. Nu cred că oltenii se vor da în lături din a le pune probleme. Zaibărul de după o fi dulce sau amar?

    Sepsi - Petrolul (sâmbătă, ora 18,30) Nu cred să aibă șanse păcurarii în fața secuilor chiar dacă privesc în jos spre ei de pe stânga podiumului campionatului. Conjunctura care i-a adus acolo trebuie să ia sfârșit. Chiar și victoria din ultima etapă a ținut mai mult de factori externi decât de un joc elaborat.

    „U” - Farul (duminică, ora 16) Oaspeții trebuie să probeze că jocul bun din compania oltenilor nu a fost o întâmplare. Nu le va fi ușor. Echipa din Ardeal arată din ce în ce mai bine, dezvoltă un joc din ce în ce mai bine proporționat pe compartimente și prietenos între compartimente. Prevăd un joc cu valențe tactice ridicate, nu lipsit de spectacol și cel puțin trei goluri.

    Dinamo - UTA (sâmbătă, ora 21) Hunedoreanul iară trebuie să-și învingă demonii. Nu-i va fi ușor. De fapt nici nu cred că va reuși. Îl așteaptă un set de patru partide în campionat din care dacă scoate două puncte ar trebui să fie mulțumit. Sunt curios cum gestionează Dinamo această partidă. Voi nu?

    Poli - Oțelul (duminică, ora 13,30) Derbi de Moldova dacă ținem cont că Botoșaniul are aprinsă lanterna roșie. Loturile celor două echipe nu conțin cine știe ce vedete dar asta nu înseamnă că nu pot dezvolta un joc frumos, antrenant, cu faze de poartă. Sper ca închistatul Dorinel Munteanu să-și lase elevii să joace.

    Buzău - CFR (vineri, ora 21) Dan Petrescu, dacă o mai fi la ora jocului pe banca frânarilor, are meci greu. Dacă n-o fi, atunci CFR-ul are meci ușor.

    Rapid - Hermannstadt (luni, ora 21) Tare aș vrea să-i văd titulari în acest meci pe Rareș Pop și pe Grameni, două speranțe pentru fotbalul românesc urgisite pe o bancă plină de euro.

    Slobozia - Botoșani (luni, ora 18) Cenușăreasa etapei. Un meci pentru lins răni. Un joc al disperării care ar putea conduce la multe faze de joc pasionant cu (ne)realizări tehnice, cu multe ratări și multe goluri.

    Opriți războaiele!

      

 

Muzică divină pe scena filarmonicii sătmărene

         Chiar dacă „Zilele muzicale sătmărene” s-au încheiat, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare nu a coborât ștacheta calității și frecvenței muzicii pe care o produce. Două noi seri de muzică divină ne așteaptă în această săptămână. Nu uitați ca în cazul în care aveți abonament la filarmonică și nu puteți participa la unul sau la ambele evenimente să anunțați din timp acest lucru pentru a da posibilitatea altor melomani să participe la actul de cultură. Și pe această cale conducerea filarmonicii vă mulțumește pentru înțelegere.

    Ziceam mai sus de muzică divină. Joi, 31 octombrie, de la ora 19 (abonamentul cu nr. 12), chiar muzica divină ne invită în sala de concerte a instituției de cultură, pe scenă evoluând pe lângă Orchestra Simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti, la pupitrul căreia va fi Ștefan Novak, „Grupul vocal Synavlia”, un cvartet coral înființat în urmă cu patru ani, compus din studenți de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și flautistul Cătălin Oprițoiu. Despre acesta din urmă puteți să vă informați din ziarul nostru din data de 19 septembrie a anului 2022.

    „Synavlia” 

    Activează la slujbele arhierești din Arhiepiscopia Clujului. Caracterizat prin valorile creștine cultivate cu dragoste față de biserică, tinerii întreprind o bogată activitate cultural-religioasă, atât în Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului, cât și în diaspora. Demn de remarcat este faptul că membrii Grupului vocal „Synavlia” au reprezentat în primăvara anului trecut România la Festivalul internațional de muzică corală „Vox Lecensis”, găzduit de orașul Lucca (Italia).

    Pe de altă parte Grupul Vocal Synavlia este un cvartet vocal profesionist care are o bogată activitate muzicală susținând peste o sută de concerte în țară, dar mai ales în orașe din Italia, Spania, Franța, Austria si Belgia. In luna noiembrie a anului trecut Grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca a obținut medalia de aur la un Festival Coral Internațional. Competiția s-a desfășurat recent în Haikou, capitala Insulei Hainan, China. „Synavlia” a obținut medalia de aur la secțiunea Coruri Adulte – Voci Mixte, fiind singurul grup care a reprezentat Europa și, implicit, România dintre toate cele peste 100 de coruri participante la această competiție. Conform site-ului „Muzica instanțelor” cei patru componenți ai grupului sunt:

     Roxana Chicidea a absolvit studiile de licență și de masterat la ANMGD, Cluj-Napoca, secția canto clasic, la clasa doamnei Elena Moldovan și a doamnei Diana Țugui. Din 2021 până în prezent este angajată în Corul Filarmonicii de stat Transilvania, iar din 2020 coordonează Grupul Vocal Synavlía cu care intreprinde o bogată activitate muzical culturală atât în țară cât și inafara ei.

    Antonia Cenușă este absolventă a studiilor de licență și masterat la ANMGD, Cluj-Napoca, iar din 2018 este altista grupului vocal Synavlia și membră a asociației culturale Synavlia. Din august 2019 pana în prezent, este angajată în Corul Filarmonicii de Stat Transilvania. A absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca pe perioada căruia a participat la mai multe concursuri de canto și la Olimpiada Națională unde a obținut premiul II. În timpul studiilor de licență a obținut premiul I la concursurile de canto “Elena Botez” din Piatra Neamț și “Eduard Caudella” din Iași.

     Gabriel Cenușă este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași si al ANMGD, Cluj-Napoca. A colaborat de-a lungul timpului cu numeroase coruri, aducandu-și cu seriozitate contribuția la partida de bas. Din devotament și o pasiune profundă pentru muzică, el este unul din cei trei membri fondatori ai Grupului Vocal Synavlia.

    Ovidius-Florin Șiclovan A absolvit Liceului de Artă ”Sabin Drăgoi” din Arad în anul 1998 și studiile de licență și masterat la ANMGD, Cluj-Napoca, la specializarea Pedagogie în anul 2003. În perioada 1998-2001 a fost membru al corului Antifonia, (dirijor - Prof. Univ. Dr. Constantin Râpă), alături de care a susţinut numeroase concerte şi proiecte artistice atât în ţară cât şi în străinătate. Alături de activitatea corală, cea solistică cunoaşte o preocupare aparte, iar apariţia pe scena Auditoriului Nacional din Madrid în interpretarea colindei “Adeste Fideles” , alături de Orchestra Teatrului Olimpic din Vicenza, sub bagheta maestrei Inma Shara reprezintă începutul unei activităţi solistice mai consistente. În prezent colaborează cu instituții de profil din ţară, in cadrul unor festivaluri precum: Toamna Muzicala Clujeană, Cluj Modern și Armonii Sacre. Este angajat al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca și membru al Grupului Vocal Synavlia. Mă tot întreb: oare nu-i același Ovidius Florin Șiclovan din grupul lui Florin Călinescu, grup care ne mai amuza serile cu „Chestiunea Zilei”?

    Programul zilei de marți conține piese de profil din compozițiile maeștrilor Domenico Cimarosa, Gabriel Fauré, Karl Jenkins, Jacob de Haan și Giulio Caccini în prima parte a concertului și de Patrick Liebergen, Gabriel Fauré, Georg Friedrich Händel, Ola Gjeilo, Johann Sebastian Bach și Maurice Ravel în ultima sa parte.

    Duminică, 3 noiembrie, de la aceeași oră 19, pe baza abonamentului cu nr. 13, vă veți putea întâlni într-un „Concert simfonic” cu „Orchestra de cameră Liszt Ferenc” condusă de Péter Tfirst și cu violoncelistul Várdai István. Orchestra budapestană se află într-un miniturneu prin nord-vestul României, după Satu Mare urmând să mai concerteze în Baia Mare, Cluj și Oradea. Despre aceștia promitem să vă scriem mai pe larg la următoarea lor vizită în Satu Mare.

    Programul zilei de duminică este foarte atrăgător: „Rapsodia ungară nr. 2” compusă în tandem de Franz Liszt și Wolf Péter, „Concertul pentru violoncel” în do major imaginat de Joseph Haydn, ”Cvartetul de coarde nr.3 - Mad Piper” gândit de Pavel Fischer, „Rapsodia ungară” propusă de Dávid Popper și „Divertimento nr. 1” compus de Leó Weiner.

    Opriți războaiele!

 

 

 

Crezul

    Concepția despre viață a cuiva își pune amprenta asupra acțiunilor sale conștient sau subliminal. Există totuși o categorie de oameni care una gândesc și alta fac, într-o direcție își dezvoltă actul creativ și altfel se exprimă. Acest tip de oameni se întâlnește în toate domeniiile dar cei mai sprâncenați se regăsesc în clasa politică.

    La prima vedere această dispersie n-ar trebui să fie un un lucru bun sau rău, la urma urmei fiecare își clădește prezentul și viitorul cum vrea sau în voia sorții, după gradul de conștientizare pe care îl dovedește și îl aplică. Unii lasă în mod intenționat hazardul să le aplice amprenta pe care o lasă pe pământ, alții nu sunt capabili să discearnă asupra acestui fapt. Aceste acțiuni pot să nu aibă influență asupra celor din jur sau a societății ori să o determine. Malign, benign, indiferent sau binefăcăror.

    Pericolul apare atunci când concursul de împrejurări și/sau crezul acestora, a oamenilor politici, pot deveni malign(i) asupra societății din care provin. Scopul acestor acțiuni poate fi de asemenea divers: pentru un câștig propriu de scurtă sau medie durată, din vanitate, din răzbunare sau fără un scop precis (o obercăială dacă-mi permiteți licența). Descoperirea acestui pericol și semnalarea lui la timp este esențială. Se pot evita astfel dezastre sociale, războaie, subdezvoltare...

    Asupra acestor pericole noi, societatea, putem acționa rar. Cel mai adesea și cel mai eficace este la alegeri. Discenământul cu care ne oferim să participăm la vot și să introducem în urnă buletinul cu alesul nostru este capital în ceea ce privește viitorul. Neparticiparea la vot, votul anulat, cel contra sistemului sau cel în dorul lelii nu aduc progres.

    Mi-ați putea spune că mai există calea sindicală, cea a protestelor. Fals. Complet fals. Sindicatele sunt un alt fel de a face politică, un alt mod de a controla masele. Protestele pot fi finalizate cu pansamente temporare care în cele mai multe cazuri deschid răni în alte zone și prin efectul de bulgăre produc daune imense bugetului, implicit asupra nivelului de dezvoltare al societății și al nivelului de trai individual.

    Calea radicală, cea a revoluției, iară nu este de dorit. În primul rând ea are efecte doar pe timp îndelungat și doar dacă nu este confiscată de anumite pături sociale, așa cum s-a întâmplat spre sfârșitul mileniului trecut. În al doilea rând necesită generații de sacrificii. Nu doar generația care produce evenimentul ci și una-două generații de după. Repet, asta numai dacă scopul revoluției nu a fost deturnat.

    Așa că, cea mai pașnică, mai sigură și mai rapidă metodă de a ne oferi nouă și generațiilor ce ne urmează un viitor prosper este votul cu discernământ. Pentru aceasta luați fiecare candidat în parte, puricați-l bine, așezați-le fiecăruia părțile bune într-un taler și cele proaste în alt taler, după care folosiți metoda eliminării. Cei care au pe talerul negru însușiri incompatibile cu progresul trebuie eliminați din start, indiferent de ce se află pe talerul lor alb. Atenție! Nu numărul părților negative contează ci gravitatea acestora.

    În final, atunci când au mai rămas în discuții doi-trei candidați capabili în opinia dumneavoastră să ne ridice nivelul de trai, luați în calcul și talerul alb. Acela este de fapt cel care trebuie să vă călăuzească spre alesul vostru, spre principiile și convingerile voastre, spre crezul vostru.

    Opriți războaiele!

Penurie

     Caracteristica etapei a treisprezecea o reprezintă numărul mic de goluri marcate. Dacă mai adăugăm la asta și faptul că zece echipe nu au înscris nici un gol și în nici un meci nu au înscris ambele echipe, putem trage concluzia că a fost o etapă săracă. Nu lipsită în schimb de spectaculozitate. Cei drept nu în toate jocurile, cel de pe Arcul de Triumf chiar dacă nu a fost cel mai tern, a fost departe de așteptări. Gazdele au înscris de 12 ori obținând cinci victorii, iar oaspeții au reușit doar două goluri și o singură victorie.

    Buzău - Hermannstadt 3-0 cu speranțe și regrete; „U” - Oțelul 2-0 cum m-am așteptat; Sepsi - UTA 1-0 pe neve în argou; Petrolul - CFR 0-0 după o luptă frântă pe final; Univ. Craiova - Botoșani 0-0 nechibzuit; Dinamo - FCSB 0-2 fără vino-ncoa; Poli Iași - Slobozia 1-0 greu, cu final așteptat; Rapid - Farul 5-0 dezlănțuit.

    În contrast cu etapa trecută am putea vedea în aceste patru zile cu jocuri din etapa a paisprezecea un echilibru în disputa gazde-oaspeți sau chiar o acumulare de puncte mai mare în dreptul oaspeților. O caracteristică a etapei ar fi distanța mare de locuri dintre combatante, un singur meci fiind între echipe vecine de clasament și într-un altul distanța este cât de cât apropiată.

    CFR - Sepsi (vineri, ora 21) Derbiul etapei. Un derbi dat mai mult de poziția echipelor în clasament decât de tradiție sau valoare. Disproporționate valoric cele două echipe au în schimb motivație inversată ceea ce ar putea duce la surprize. Nu cred totuși că secuii au puterea să treacă de clujeni fără ajutorul acestora. Unii s-au cam plctisit de Dan Petrescu.

    Petrolul - Poli Iași (sâmbătă, ora 16) Acesta este meciul în care ne vom da seama în ce ape se scaldă cele două combatante. Un scor de egalitate le-ar declasa pe ambele în ochii suporterilor, chiar dacă moldovenii ar fi mai îngăduitori cu ai lor.

    FCSB - Rapid (duminică, ora 21) Aceasta este cea mai așteptată partidă din punct de vedere al suporterilor. Pe lângă duelul din teren avem și duelul dintre galerii. Era să scriu și despre duelul dintre băncile tehnice, dar acesta este inegal. Se bate o bancă cu o canapea. Va conta mult și oboseala și starea sufletească a gazdelor. O victorie a lor la Glasgow, sperată de noi, le-ar putea crea o stare de bine neproductivă pentru jocul de pe Arena Națională. O înfrângere la scor, ceea ce este de nedorit, din nou ar putea fi benefică oaspeților. Mă aștept la un meci superb cu un rezultat pe muchie de șiș.

    Botoșani - „U” (luni, ora 18) Ultimele rezultate ale echipei moldave lasă de înțeles că au pretenția la toate cele trei puncte pe teren propriu. Totuși, ardelenii sunt lideri și cu moralul ridicat.

    Farul - Univ. Craiova (luni, ora 21) Cravașă sau subiecte de meditație? Oare care să fi fost arma cu care Gică Hagi să fi încercat să aducă mateloții pe linia de plutire? După ce arbitri i-au scos de sub aripa lor protectoare mușii lui Gică nu prea mai produc fotbal.

    Hermannstadt - Dinamo (sâmbătă, ora 19) Jocul speranțelor curmate. Dar cum speranța renaște din propriul scrum s-ar putea să vedem un meci de foarte bună calitate. Țin cu ardelenii.

    Oțelul - Slobozia (duminică, ora 16) Chiar nu știu la ce să mă aștept de la un astfel de joc. Probabil că Dorinel Munteanu va apăsa un pic pe accelerator lăsând tactica de până acum, cea bazată pe greșeala adversarului, trecând un pic și pe construcție.

    UTA - Buzău (sâmbătă, ora 13,30) Cenușăreasa etapei. Chiar pare un derbi pentru supraviețuire. Cele două echipe, vecine de clasament, fug ca vampirii de usturoi de locurile de sub ele. Noi ținem cu arădenii, desigur.

    Opriți războaiele!

Arătătorul și mijlociul

     Ne-am obișnuit ca cele două impricinate, despărțite sub forma literei V și îndreptate către naltul cerului, să reprezinte semnul victoriei, al reușitei. Pentru orice reușită însă este nevoie de muncă. De muncă, de talent uneori și de hazard. Cu cât proporția de muncă este mai mare față de celelalte componente ale reușitei, cu atât satisfacția izbânzii este mai bogată. Cu cât capacitățile noastre fizice, artistice sau intelectuale au participat mai intens la obținerea reușitei, cu atât sentimentul de mândrie ne copleșește pe de-a-ntregul.

    Luate separat, semnificația simbolică a celor două degete nu mai are nici o legătură cu actul pozitiv, demn de dat ca exemplu generațiilor viitoare. Degetul arătător, cel despre care ni se spunea în copilărie să nu-l îndreptăm către alte persoane, este folosit cu prioritate pentru a acuza. Cel mijlociu, cel mai lung al mâinii, în ultimii 30 de ani este folosit în special pentru a înjura. Acuzele și injuriile nu fac în general obiectul privirilor mele peste umăr așa că nu dezvoltăm aceste subiecte.

    Rămânem la subiectul victorie și predicatul a învinge. Victoriile din artă sunt cele mai nevinovate dintre victorii. În trecut premiul în artă era reprezentat doar de aplauze, de recunoaștere, de emoție și mai rar de invidie. Astăzi doza de invidie a crescut deoarece și arta a început să fie apreciată prin bani. Rar se mai întâlnesc artiști fără spirit mercantil, fără a se orienta spre profit. Asta indiferent de valoarea actului artistic. De la mărțișoare la capodopere ale artelor plastice, ale muzicii, ale prozei și poeziei, ale fotografiei... toate astăzi se învârt în jurul prețurilor. De la câțiva firfirei la sute de milioane de dolari.

    Victoria în sport ar trebui să fie la fel de nevinovată. Să fie doar o competiție între doi indivizi sau între două echipe. Astăzi, când răsplata a început să aibă dimensiuni apreciabile au început și faulturile. Nu numai pe teren, în apă sau în aer, ci și în vestiare, în viața socială sau cea personală. De la o simplă ținere de tricou s-a ajuns în ultimii ani la șantaj, răpiri sau chiar crime. Dacă am lua ca exemplu fotbalul, sport în care, cu toată universalitatea lui, nu se învârt cei mai mulți bani, am observa înrăirea relațiilor de joc, a conexiunilor dintre adversari și o anume larghețe în acest sens a regulamentelor de joc.

    Victoria în actul creativ la locul de muncă se reflectă astăzi mai mult prin cifra de afaceri decât prin importanța și aplicabilitatea unei inovații sau a unei invenții. Condițiile de trai, sănătatea, nivelul de cultură, emoția și spiritul civic nu mai sunt pe primul plan. Astăzi contează câștigul financiar. Contul din bancă decide dacă îți iubești copilul sau nu. Mașina pe care o conduci arată dacă ești „tare” sau pleavă. Câți oameni mai merg astăzi la muncă din plăcere?

    Victoria în plan familial este un capitol aparte. Dacă ai impresia că făcându-i cadou copilului tău un Ferrari pe când acesta nu și-a terminat studiile liceale este o realizare sau dacă îi obții un carnet de conducere pentru că poți, atunci te înșeli. Dacă însă l-ai învățat să respecte munca, să se integreze în societate și să fie atât îndrăgit cât și respectat de aceasta atunci poți avea sentimente de mândrie. Te poți considera victorios. Mulți spun că a lăsa pe cineva să greșească este un act educațional. Până la un anumit nivel al greșelii și al suportabilității acesteia este benefic, dar tot mai bine este să aplici prevenția înainte.

    Cea mai urâtă victorie după părerea mea este cea din războaie. Mai ales a celor datorate terorismului sau a celor de cucerire. De ce? Pentru că acestea nu ar trebui să existe. Opriți războaiele!

     

Astăzi și joi sunt ultimele seri ale „Zilelor muzicale sătmărene”

     Cea de-a patruzeci și șaptea ediție a tomnaticului eveniment cultural al Sătmarului se încheie joi, așa cum era de așteptat, cu un concert de excepție al „Orchestrei Filarmonicii Dinu Lipatti”. Până atunci un alt eveniment rarisim va avea loc astăzi, un „Concert simfonic” susținut de „Orchestra Filarmonicii naționale maghiare”. Nu țin minte când sau dacă ne-au mai vizitat oaspeții din țara vecină dar știu că anul trecut la Ateneul Român două seri la rând au excelat în cadrul „Festivalului național George Enescu”.

    Să le luăm cronologic. Astăzi, marți 22 octombtie (abonamentul cu nr. 10) sub bagheta dirijorului maghiar Vashegyi György, Orchestra Filarmonicii Maghiare din Budapesta ne va impresiona cu un bogat și variat evantai muzical. Programul zilei cuprinde pentru început uvertura „Egmont” compusă de Ludwig van Beethoven pentru piesa de teatru cu același nume scrisă de Goethe. În continuare ne reîntâlnim cu Béla Bartók, de data asta cu „Dansuri țărănești maghiare”, facem cunoștință cu  Zoltán Kodály cu ale sale  „Dansuri din Galanta”, ne desfătăm cu câteva „Minute simfonice” inventate de Ernő Dohnányi și încheiem cu „Preludiile” lui Franz Liszt, preludii probabil pentru seara de joi.

    Joi, cum spuneam, va avea loc „Concertul de închidere al Zilelor Muzicale Sătmărene - ediția 2024” (abonament nr. 11). „Orchestra simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti” are această onoare și și-o va achita cu „Concertul pentru vioară și orchestră” în re major al lui Joannnes Brahms și „Simfonia nr. 4” în mi bemol major a lui Anton Bruckner. Invitați: dirijorul japonez Daisuke Soga și violonistul sibian Tibor Gyenge. Despre biografiile acestora promitem să ne ocupăm cu ocazia următoarei lor vizite la Satu Mare.

    Pentru secțiunea rezervată îmbogățirii noastre culturale am rezervat pentru astăzi:

 Orchestra Filarmonicii Naționale Maghiare

    Orchestra Filarmonicii Naționale Maghiare, una dintre cele mai importante orchestre simfonice din Ungaria, și-a sărbătorit centenarul în primăvara anului 2023.

    După epocile lui János Ferencsik și Ken-Ichiro Kobayashi, un nou capitol din istoria orchestrei a început în 1997, când Zoltán Kocsis a fost numit director muzical general al Filarmonicii Naționale Maghiare. În următoarele două decenii, orchestra a interpretat nu numai clasici, ci și lucrări importante care până atunci fuseseră absente din repertoriu. Cu o versatilitate demnă de o orchestră simfonică națională reînviată, au prezentat publicului muzică maghiară din trecutul recent și din prezent, concerte populare de muzică de cameră și evenimente pentru tineri, și au interpretat lucrări de Richard Strauss, Debussy, Schoenberg, Ravel și Rachmaninov în cadrul unor proiecte ambițioase, care au umplut goluri. Opera lui Bartók ocupă un loc important în repertoriul Filarmonicii Naționale, multe interpretări reprezentative fiind înregistrate în seria „Bartók New CD Series”. Concertele sale cu abonament prezintă soliști și dirijori invitați cu renume mondial, precum și tineri muzicieni maghiari foarte talentați.

    Orchestra a păstrat sensibilitatea cu care membrii săi se ascultă și colaborează între ei. Muzicienilor li se permite să strălucească, dar continuă să împartă responsabilitatea pentru colectiv. De asemenea, ei împărtășesc obiectivul de a atinge și de a oferi cel mai înalt nivel de calitate în fiecare spectacol, o ambiție care merge mult mai departe de simpla interpretare perfectă a tuturor notelor. 

    În urma decesului lui Zoltán Kocsis, Zsolt Hamar, laureat al Premiului Liszt, care a lucrat anterior cu orchestra ca prim dirijor permanent, a preluat funcția de director muzical al Filarmonicii Naționale Maghiare din martie 2017 până în august 2020. 

    Din toamna anului 2022 și de la începutul stagiunii jubiliare a orchestrei, muzicienii sunt conduși de noul lor director muzical general, György Vashegyi. Maestrul Vashegyi predă la Academia Liszt din 1992 și este în prezent profesor asociat și director al Grupului de Muzică Veche, care a fost înființat sub conducerea sa în 2010. În semn de recunoaștere a activității sale, a fost distins cu Premiul Liszt în 2008 și cu Crucea de Cavaler a Ordinului Maghiar de Merit Divizia Civilă în 2015. În 2021, a primit titlul onorific de „Chevalier L’Ordre des Arts et des Lettres” (Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor) din partea statului francez.  

    În ultimele decenii, Orchestra Filarmonicii Naționale Maghiare a susținut peste 350 de concerte în străinătate și a susținut turnee în aproximativ 40 de țări. Orchestra a concertat în cele mai prestigioase locații și festivaluri din lume, printre care Avery Fisher Hall din New York, Suntory Hall din Tokyo, Birmingham Symphony Hall, Megaron din Atena, Alte Oper din Frankfurt, Festivalul Enescu din București, Festivalul Colmar, Festivalul din Insulele Canare și Festivalul Beethoven din Bogota. În 2011, pentru a marca bicentenarul nașterii lui Liszt, orchestra a cântat la Centrul Bozar din Bruxelles și a susținut un concert la Vatican în onoarea Papei Benedict al XVI-lea. Filarmonica Națională Maghiară a efectuat turnee la Bogota, Istanbul, Coreea de Sud, China și Elveția și vizitează în mod regulat Franța, Japonia, Germania, România, Spania, Slovacia și Slovenia. În ianuarie 2023 s-au întors în Japonia pentru un nou turneu sub bagheta lui Ken-Ichiro Kobayashi.

    Opriți războaiele!

 

E bine, e bine, e foarte bine!

     Cele patru victorii ale naționalei noastre în Cupa Națiunilor sunt normale. Chiar foarte normale. Dar când s-a mai întâmplat ca în fotbalul nostru să se petreacă lucruri normale, fără coșmaruri? Când s-a mai întâmplat ca deposedarea închizătorului să fie impecabilă, călcâiul decarului să ajungă precis la inter sau centrarea benzii să găsească exact capul golgheterului? Când s-a mai întâmplat ca naționala noastră să obțină patru victorii consecutive în meciuri oficiale?

    Cam același lucru am putea spune și despre tineret. Cine n-a văzut meciul cu Elveția să meargă fuguța să-l caute și să-l vadă. O bijuterie de meci! Chiar și în ieșirea condamnabilă a lui Pancu la adresa arbitrului putem găsi satisfacție. Era reacția unui părinte la atacul grosolan impasabil la care a fost supus odorul său sub ochii unui judecător grobian impasibil. Când s-a mai întâmplat să obținem într-un turneu de calificare victorii pe linie acasă? Cinci meciuri, cicnci victorii. Trei dintre ele pe Giulești, una la Sibiu și una la Târgoviște.

    La celelalte echipe de juniori mai avem de lucru. Cred că ar trebui mai multă atenție în alegerea selecționerilor (a caracterului lor, a dedicației lor și a însușirilor lor de ordin pedagogic) și a selecției jucătorilor. Mă rezum numai la atât fără să explicitez. Aș fi prea caustic.

    Astea fiind spuse hai să revenim la campionatul nostru etapă de etapă. Vine cea de-a treisprezecea. Primele zece echipe sunt grupate două câte două în ceea ce privește locul de disputare a jocurilor: primele două acasă, următoarele două în deplasare și tot așa. Faptul că locurile 12-15 joacă în deplasare lasă să se întrevadă că din nou va fi o etapă a gazdelor. Să credem statistica?

    „U” - Oțelul (vineri, ora 21) Derbiul etapei. Doi antrenori de valoare cu capacități de înțelegere a fotbalului diferite. Eleganței și frumuseții unui fotbal elaborat al Moțului i se va opune pragmatismul exacerbat al Neamțului. Tare aș vrea să câștige ardelenii. Așa ca o pledoarie pentru artă în fața unei realități prozaice.

    Petrolul - CFR (sâmbătă, ora 21) O partidă de la care n-aș lipsi. Încă mai cred că gazdele au ajuns conjunctural în partea superioară a clasamentului. Nu pe valoare, nu pe joc dezvoltat. Rămâne ca ucenicii lui Dan Petrescu, un alt prizonier al eficacității practice, să demonstreze acest lucru.

    Dinamo - FCSB (duminică, ora 21) Impropriu spus derbi de România. Asta pentru că cele șase titluri naționale și trei Cupe ale României câștigate de oaspeți de când se Face Ce Spune Becali sunt inferioare celor opt titluri și patru Cupe ale României câștigate de Cartelul Frânarilor Rumâni din Cluj. Nici Dinamo nu e de când lumea. Sunt echipe centenare muncitorești, studențești... care n-au avut sprijin guvernamental. Să lăsăm astea. Partida merită urmărită pentru pleiada de jucători de valoare din componența celor două echipe.

    Univ. Craiova - Botoșani (duminică, ora 16) Se crede că pe olteni îi așteaptă o partidă de refacere. Gâlcă n-ar trebui să mai întrețină gâlceava din sânul echipei. Însă pingelele lui Ciobotariu nu sunt pentru ciubote. În ultimele trei partide au strâns cinci puncte chiar dacă printre adversare s-au numit Dinamo și Rapid.

    Sepsi - UTA (sâmbătă, ora 18,15) O partidă urâtă de pariori. Asta pentru că orice rezultat nu este nici așteptat, nici o surpriză. Pe noi ne interesează fotbalul dezvoltat și acesta depinde mult de ultimele indicații din vestiare ale „necoptului” Valentin Suciu, dar mai ales ale „prea coptului” Mircea Rednic.

    Rapid - Farul (luni, ora 21) Un meci între două vecine de clasament. De fapt nu e prea corect spus vecine, deoarece liniile lor de clasament se suprapun identic. Nici una nu-i mai brează și ambele nu sunt prea mândre de locul pe care îl ocupă. Hagi și Șumudică au fost jucători cu orientare predilect ofensivă, chiar ultraofensivă. În parte asta a transmis Gică mușilor și Șumi ucenicilor. Să vedem ce-or deveni: mateloți sau mecanici de locomotivă?

    Poli Iași - Slobozia (luni, ora 18,30) Cele două reședințe de județ pot fi comparate doar pe harta fotbalului. În rest nu au nimic în comun. Moldovenii cu o istorie, o cultură și un statut demografic mult mai pregnant împrimați în conștiința oricărui român ar trebui să fie favoriți. Bășica totuși nu prea ține cont de chestiile astea. N-are colțuri deci nici stabilitate. Cei 271 de mii de ieșeni nu dau ochii direct cu cei doar 41 de mii de slobozeni (nici nu am știut cum se scrie corect).

    Gloria - Hermannstadt (vineri, ora 18) Cenușăreasa etapei. Meciul de deschidere a celei de-a treia cincime de campionat nu prea îl are pe vino-ncoace. Pare o partidă ștearsă, dar cum la pomul lăudat nu trebuie să mergi cu sacul, nici la copacul părăsit nu trebuie să ajungi despuiat.

    Opriți războaiele!

     

Postulatul președințial

     Iraționalismul de care a dat dovadă actualul președinte de la Cotroceni în ultimii trei ani a făcut mult rău României pe plan intern. Spiritul său de frondă, răzvrătirea sa ce duce pur și simplu la persiflarea poporului în fruntea căruia accidental a ajuns, reprezintă în momentul de față cel mai mare necaz pentru pălmași, muncitori, clasa de mijloc și materia cenușie a acestui neam, adică pentru noi, râvnitorii. Suntem părtașii și pătimiții propriului nostru sistem electoral și a propriilor noastre alegeri.

    Aduceți-vă aminte cum a ajuns el, din necesități politice, în fruntea unui partid istoric și mai apoi, pe cale de consecință, în fruntea țării. Pe atunci părea un pas înaite, o trecere de la mediocru spre mediu. În primii ani chiar s-a crezut că s-a reușit aceasta și chiar a fost reales. Privind acum în urmă tragem concluzia că realegerea sa a fost de fapt direcționată din nou de principiul răul cel mai mic. Un principiu de care nu scăpăm oricât ne-am feri. Până la urmă s-a dovedit că am înlocuit un sistem de corupție cu alt sistem de corupție. Am înlocuit corupția de partid cu cea a egotismului.

    Concepția sa filozofică are ca noțiune de bază întâietatea instinctului asupra rațiunii, a intuiției în fața relevanței, dând mai degrabă frâu liber inconștientului decât facultății de a judeca. Acest „non bis in idem” pe care ni l-am refuzat face ca abia în viitorul apropiat să ne dăm seama câți pași îndărăt am făcut în ultimul cincinal. Putem da vina pentru asta pe puzderia de alegeri care au avut și au loc anul acesta (nu numai la noi în țară) dar nu e chiar așa. Superficialitatea cu care ne-am prezentat în fața urnelor este principalul motiv.

    Urmează o nouă sesiune de alegeri. Chiar dacă prezența noastră la vot este necesară și la parlamentare, păstrarea sistemului nenominal reprezintă un mod arhaic, predispus corupției (binefăcător corupătorilor și coruptibililor), ceea ce face ca „schimbarea” să fie mult îngreunată, dar nu imposibilă. Nu mai insist pe parlamentare tocmai din această cauză.

    În ceea ce privește alegerea președintelui, aici avem un rol covârșitor. Numai noi ne putem pune bețe în roate. Aici chiar nu mai contează dacă ești înregimentat politic, dacă ești introvertit sau sociabil, dacă reprezinți pătura mijlocie sau nu. Aici trebuie să fii exhaustiv, să diseci fiecare amănunt din trecutul și prezentul fiecărui candidat în parte, să sortezi neghina (știrile false) din multitudinea de informații ce-ți parvin despre candidați, să înlături latura emoțională (inclusiv pe cea revanșardă) a procesului și să aplici ștampila pe un nume cât mai fără de pată și cu calități necesare obiectivului.

    Toate aceste acțiuni pregătitoare trebuie începute acum, cu dedicare și tenacitate, pentru ca atunci când îți satisfaci sufragiul să fii convins că într-adevăr acea persoană pe care ai ales-o este cea mai potrivită pentru bunul mers al României. Dacă României îi merge bine fii convins că pentru termen mediu și lung și ție și familiei tale îi va merge bine. Nu mai e vremea pungilor (plasa cu feseneaua), a sloganurilor (să trăiți bine!) sau a improvizațiilor (educație fără învățători).

    Nu spun aici alege-l pe cutare sau cutare. Spun doar că este important să alegi cu discernământ. Dacă mă întrebați pe mine, pentru funcția de președinte nu aș alege niciodată un extremist pentru ca să nu trebuiască să înarmez mâna copiilor sau a nepoților mei. Opriți războaiele!

O vioară și un pian într-un „Concert cameral” de excepție

    „Zilele muzicale sătmărene” continuă în forță în această săptămână, trei fiind zilele în care melomanii sătmăreni sunt așteptați să pătrundă în mirajul audiovizual al unei filarmonici de răsunet internațional. În cele ce urmează ne vom referi doar la spectacolul de marți, 15 octombrie, de la ora 19, pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 7, spectacol în care violonistul brașovean Valentin Șerban și pianistul craiovean Mihai Diaconescu ne vor prezenta un program de excepție, un „Concert cameral” care răscolește spiritul patriotic, indiferent dacă acesta este român sau spaniol.

    Dacă tot ne-am referit la program, haideți să vedem ce conține. I se dă întâietate compozitorului maghiar (născut în România) Béla Bartók, ale cărui 6 „Dansuri populare românești” reprezintă uvertura acestui eveniment. Se continuă apoi cu Manuel de Falla, din repertoriul compozitorului iberic vom respira „Suita populară spaniolă”. George Enescu nu putea lipsi într-un asemenea program așa că ne vom întâlni cu el atât înainte de antract cât și după. „Sonata nr. 3 în la minor pentru vioară și pian, în caracter popular românesc” va face deliciul nostru pentru finalul primei părți din program.

    În cea de-a doua sa parte, concertul cameral debutează cu „Toccata - joc dobrogean” a lui Paul Constantinescu, lucrare care îi dă posibilitatea lui Mihai Diaconescu să folosească întrega claviatură a noului pian al Filarmonicii Dinu Lipatti. Revenim apoi în lumea lui George Enescu cu una din compozițiile suitei „Impresii din copilărie”, mai precis cu „Lăutarul”, de data caeastă arcușul lui Valentin Șerban fiind în prim plan. Dacă pentru început un maghiar a gândit românește pentru final avem un rus care a creat spaniolește. Este vorba de Rodion Șcedrin  cu compoziția „În stilul lui Albéniz”.

    Pentru spațiul rezervat îmbunătățirii culturii noastre muzicale l-am lăsat pe Mihai Diaconescu să-și descrie biografia așa cum o simte el (text preluat și adaptat în limba română de pe pagina sa de web).

 Mihai Diaconescu

     „M-am născut în România, în infamul oraș Craiova, într-o familie de nemuzicieni (ce ciudat). Ambii părinți sunt medici, dar mai mult decât atât, sunt ființe umane excepționale care iubesc arta, în special muzica clasică. Așa am ajuns în contact cu universul minunat al lui Bach, Beethoven, Mozart, Ceaikovski și Chopin încă de la o vârstă fragedă. Prima mea dorință muzicală a fost să cânt la vioară, dar acesta s-a transformat într-un vis neîmplinit pentru totdeauna, deoarece am fost îndrumat foarte repede spre pian, o altă jucărie care de la bun început s-a întâmplat să fie un prieten bun. 

    Așadar, am început lecțiile de pian la vârsta de patru ani, fiind jumătate îndrăgostit de instrument și jumătate de primul meu profesor de pian. Primul punct culminant „uriaș” al „carierei” mele timpurii a fost câștigarea premiului I la o competiție de profil într-un oraș industrial din sudul României. Acest premiu m-a făcut să cred că sunt cel mai bun pianist din lume. Extazul nu a durat prea mult, pentru că la scurt timp după primul succes am câștigat premiul al treilea la un alt concurs de pian, făcându-mă să mă simt absolut lipsit de valoare... așa a început experiența mea de concurs, un capitol foarte controversat al vieții mele muzicale, care se va dezvolta mai târziu. 

    Pe vremuri, pe vremea comuniștilor, oamenii nu puteau părăsi țara căutând o viață mai bună – asta însemna că profesioniștii și cei cu studii superioare nu aveau altă alternativă decât să rămână în România și să-și croiască drum aici. În orașul meu natal, Craiova, un astfel de personaj a fost interpretat de Mariana Ilie, o doamnă distinsă care a fost puterea clasei de pian și care ne-a arătat un drum profesional către performanță. Datorită ei am avut un început bun și sănătos în a cânta la pian.

     Una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut în viața mea a fost întâlnirea cu Walter Krafft, o personalitate care a avut un impact enorm asupra mea atât ca muzician, cât și ca om. Pentru cei mai mulți dintre voi, numele lui este destul de obscur, dar a fost tipul de mentor pe care l-ați putea găsi în cărțile Greciei Antice. Walter Krafft a fost genul de mentor care a vrut să-ți dea tot ce știe, dar a fost un „fursec dur”, nu-i plăcea compromisul și empatia lui era destul de limitată. Rezultatul este că m-a provocat să învăț foarte repede foarte mult repertoriu, regândind aspectele tehnice și, cel mai important, m-a împins pe scenă. 

    Când aveam aproximativ 14 ani, mi-am început cariera internațională, făcând turnee mai ales în Germania, Italia și Austria. Punctul de vedere al acestor mici turnee au fost concertele din Gasteig – München, casa Orchestrei Filarmonicii din oraș. Aici am cântat mai multe programe care au inclus atât recitaluri solo, cât și muzică de cameră. 

    Sper că în următoarele luni, ani și poate chiar decenii să putem aduce mereu ceva autentic și frumos publicului. Fiind în căutarea constantă a unui mod mai bun de exprimare și de a fi, această călătorie sper că mă va schimba - de fiecare dată când voi fi în fața voastră - într-un pianist, muzician și uman mai bun.”

     

    Opriți războaiele!

Gazde hulpave

     Să te porți atât de grosolan cu oaspeții tăi, să fii atât de bădăran încât să nu iei în seamă că unii și-au lăsat familia în prag fluturând din batiste, că au bătut atâta drum rezemați de un spătar de multe ori neprimitor, că alții au renunțat la un pahar de vin sau la o bere ca să vă onoreze invitația... Glumesc desigur. Glumesc amar! Rapidulețul meu are nevoie de un psiholog. Uneori și Doamne, Doamne poate fi un psiholog eficace.

    Jumătate din cele opt jocuri s-au încheiat cu victoria gazdelor. Oaspeții s-au întors victorioși dintr-o singură deplasare. Dar ce victorie? Și unde? Îmbucurător este faptul că au început să se înscrie goluri. 26 la număr, din care gazdele doar 14. Se pare că răcoarea toamnei a limpezit simțurile atacanților, amorțite până mai deunăzi de nivelul ridicat al mercurului din termometre. Nu se mai folosește mercur? Asta e! Rămân la limbajul meu de lemn dulce, de rodie, că tot m-am întors recent din locul unde s-a născut Zeus. Vezi? Am uitat să-i șoptesc ceva despre Rapid...

    Ar trebui să devin serios, dar nu pot. Cum devin serios mă apucă durerea. Durerea de cap, durerea de aortă, melancolia, grija existențială a întregii omeniri, împlinirea arcuită a unui curcubeu perfect, armonia dintre linia dreaptă și un ovoid... Toate mă dor! Am găsit ieșirea din impas. Speranța. Cu speranță pot modela viitorul așa cum mi-l doresc. Vișiniu, cu acea patină giuleșteană ce numai fumul de locomotiva ți-l poate reaminti. Chiar te poate translata din viitor în virtual. Na! Că nici eu nu mă mai pot înțelege. Să trecem la ceva palpabil. La trecutul recent.

    UTA - Petrolul 3-1 sau o bătrână doamnă revigorată de un combustibil din ce în ce mai hulit. Dar nu în fotbal. În fotbal avem un Rednic care face din firmituri cocoloașe și din tărâțe mămăligă aburindă. Numai el știe cum.

    Farul - Dinamo 1-1. Ciorba reîncălzită de la Ovidiu și jocul cu un singur picior, într-o singură repriză și pe o singură tactică al oaspeților nu poate să aducă nimic bun. Niciunora. Aveam mai multe pretenții de la un duel pentru un loc între primele șase.

    Slobozia - „U” 2-2 că parcă s-ar fi înțeles. Una-i una, alta nu-i. Fiecare câte o juma. Mai bine zis câte o juma de juma. În primele 23 de minute ale fiecărei reprize s-a marcat. În rest na-ți-o ție, dă-o-ncolo.

    CFR - Poli Uași 2-1. Lămuritu-sa din prima. Așa, să n-avem discurs. Nici voroave. Golul târziu din „pălitură de osândă” al moldovenilor nu a adus fericire sub teiul lui Eminescu. Nici mulțămiri la Trei Ierarhi.

    Oțelul - Univ. Craiova 1-1. Încrâncenare tactică, frică masivă, pasivitate pe final. Parcă n-a fost ceea ce așteptam de la derbiul etapei. Freamăt a fost doar prin tribune că plaja Cocuța a fost neprimitoare. Poate doar ceva terase... Brrr!

    Hermannstadt - Sepsi 0-4. Atâta l-am lăudat pe Măldă până a făcut-o de noatenă. Așa, după-nțărcare. Câte două pe mitan, să fie echilibru. E ca și cum ai pune și produsul și greutățile pe același taler.

    Botoșani - Rapd 2-0

    FCSB - Buzău 3-2. Multe goluri, puțin suspans, victorie lejeră. Ce a contat s-a petrecut la Salonic, acolo unde bărbăţia, bravura, curajul, neînfricarea, vitejia, voinicia și ce sinonome mai găsiți voi pentru eroism, nu sunt suficiente pentru a picta victoria.

    Năcăjit sunt și pentru războaiele astea... Nu se mai opresc odată!

    

     

„A night of symphonic jazz” petrecută chiar pe scenă

    Ce altceva mai potrivit ar fi fost pentru deschiderea celei de-a patruzeci și șaptea ediții a „Zilelor muzicale sătmărene”? O noapte a jazz-ului simfonic pare alegerea ideală. Mai ales dacă ne gândim că întregul aranjament muzical a fost gândit și planificat de pianistul îndrăgostit de muzica neîncastrată Mariano Castro. De fapt el, alături de inegalabila voce a Luizei Zan și sub bagheta omnipotentului dirijor Ștefan Novak sunt invitații speciali ai Orchestrei Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare.

    Pentru spectacolul de joi, 10 octombrie, de la ora 19, de pe scena instituției culturale sătmărene, sunt valabile abonamentele cu nr. 5. Organizatorii păstrează rugămintea ca abonații care nu au posibilitatea să participe la eveniment să anunțe din timp, pentru a permite cât mai multor îndrăgostiți de jazz să-și satisfacă pasiunea. Biletele se găsesc la sediul instituției și pe alte căi obișnuite.

    Programul este nu numai atractiv ci și incitant. Nu știu care iubitor de jazz și-ar permite să rateze o asemenea provocare. Gândiți-vă doar la înșiruirea de nume de compozitori: C. Chaplin, J.Turner, G. Parson, S. Lippman, S. Dee, V. Young, H. Adamson, A. Maria, F. Lobo, A. Domínguez, L. Lee, S. Russell, E. Heyman, O. Farrés, F. D. Marchetti, D. Manning, R. Evans, J. Livingston, B.Kaempfert, M. Gabler, E. Newman, H. Spencer, E. DeLange, E.Ahbez, A. G. del Río, I. Gordon, F. Loewe, A. Lerner. Eu, în nimicnicia mea mea, nărturisesc că de unii nu am auzit, dar asta nu mă oprește din a fi curios despre ce au compus. Oricum, soliștii au libertatea să se abată de la nota de pe portativ. Doar e jazz.

    Pentru a vă face cunoștință cu tulceanca Luiza Zan, care nu ne-a mai vizitat județul în ultimii cinci ani, vă redau mai jos un interesant unterviu luat protagonistei în februarie 2019 de Cristina Mitrea, după ce și-a exprimat părerea personală despre solistă. Menționez că interviul l-a postat Luiza pe propria pagină web de unde l-am împrumutat pentru dumneavoastră. Dacă o provocați poate vă spune și povestea proapăt inventatului „Luiza Zan Quintet”. Puteți face acest lucru chiar de pe scenă. Cei norocoșii care au prins bilet preferențial pot urmării concertul printre artiști și instrumente. Va fi o experiență extraordinară!

    Despre „complexul” argentinian Mariano Castro am mai scris pe această pagină. Cine dorește să recitească biografia sa o regăsește în arhiva GNV la data de 15 feb. 2021.

 Luiza Zan

     „Este o voce de excepție a jazzului românesc, care consideră că s-a născut pentru a face muzică. O muzică menită să stârnească emoții în cei care o ascultă și care necesită nu doar inspirație, ci și ore îndelungi de studiu. Ca artist, echilibrul între viața profesională și cea personală e greu de obținut, dar nu imposibil, mai ales când familia te susține în tot ce faci.”

        Când ai știut că muzica este ceea ce îți dorești să faci în viață?

    M-am născut pentru a fi muzician, relația mea cu muzica a început, simt eu, înainte să îmi dau seama că pot să cânt. Am conștientizat dorința de a avea profesia de muzician abia după ce am intrat la facultate. Dar am știut dintotdeauna că voi avea o relație pe viață cu muzica.

        Cine te-a încurajat în această pasiune și ce le-ai spus celor care au încercat să te împiedice?

    Mama a fost omul care m-a încurajat mereu să cânt, chiar alegând pentru mine drumul acesta. Ca adolescentă, voiam altceva, însă mama m-a împins mereu către muzică, știind mai bine decât mine că asta sunt menită să fac. Chiar și când unii profesori au condamnat apropierea mea de jazz, mama a fost acolo să mă înțeleagă, să mă sprijine și să mă admire.

        Cine ți-a fost cel mai drag profesor?

    Cel mai drag profesor din liceu mi-a fost profesorul de teorie, domnul Macarie Teodor. M-a învățat să iubesc studiul și să înțeleg limbajul muzical. În facultate, ca și acum, omul care mi-a fost mentor este doamna profesoară Maria Jana Stoia. Dânsa mi-a „pus vocea în glas”, cum spunem noi, cântăreții.

        Care sunt bucuriile unui muzician în România și ce greutăți întâmpină?

    Cel mai mult mă bucură efectul vindecător pe care muzica îl are asupra oamenilor, îmi face o deosebită plăcere să văd lumea transformată de un concert de jazz. Și pentru mine, ca muzician, aceleași emoții și stări vindecătoare le cheamă muzica, așa că asta ar fi una dintre bucuriile vieții de muzician. Greutățile sunt cele obișnuite, nu cred că diferă de greutățile altor meserii, decât prin specificul „job-ului”, adică, atât timp cât stăpânești măiestria asta, știi că vine la pachet cu unele cunoștințe de management personal, de marketing, de reguli de conduită personală și în raport cu alți muzicieni. E mai greu să accepți că sigur vei trăi o instabilitate materială și că sigur vor fi compromisuri, încercând să echilibrezi viața personală cu cea profesională, însa asta se întâmplă în orice meserie, atât timp cât există dorința de a avansa (ascede) în jobul tău.

        Ai scris muzică pentru tine, ai scris muzică de film și teatru sau pentru reclame tv, ai cântat pe scene românești și din afară. Ce-ți dorești să mai faci, ce nu s-a întâmplat încă în cariera ta?

    Cred că visul meu cel mare este să cânt jazz cu orchestra simfonică. Nu s-a
întâmplat încă, dar se va întâmpla anul acesta.

        Care a fost cel mai impresionant moment al carierei tale de până acum?

    Anul trecut am cântat în deschiderea concertului Earth, Wind and Fire, la Budapesta. Aș bifa asta ca „top 5”. Însă am avut șansa atâtor evenimente importante, atâtor concerte memorabile, încât mi-e greu să amintesc doar unul. Am cântat cu Petras Geniusas, unul dintre marii pianiști ai lumii, am cântat în teatre mari, pe scene frumoase, sau în locuri dragi mie, fiecare concert e important și impresionant. Probabil, experiența de la Montreux și experiența de la Cerbul de Aur rămân cele mai dragi mie, până acum.

        Văzută din afară, munca unui artist pare acaparatoare, ceva care nu se termină la o anumită oră, așa cum se întâmplă în alte profesii. Care este stilul tău de lucru, cum îți pregătești piesele, cum îți alegi locurile în care să cânți?

    Trebuie să recunosc că nu aș face la fel de bine alegerile pe care le fac, fără soțul meu. El mă sfătuiește, mă ajută, luăm deciziile acestea împreună, pentru că are o percepție lucidă și înțeleaptă. În ce privește stilul de lucru, depinde de context. Zilnic studiez, asta fără îndoială. Citesc mult despre multe, ascult muzică din zone muzicale diferite, mă documentez mult, iar, când scriu muzică, funcționez mai bine în condiții de presiune temporală.

        Cum se împacă iubirea pentru muzică – și toată munca depusă în acest domeniu – cu viața personală?

    Nu e ușor să împaci viața de muzician cu viața de familie. E important însă ca oamenii pe care îi iubești cel mai mult în lumea asta să îți fie martori la trăirile artistice, la concertele importante, la momentele mari din viața profesională. De aceea, încerc mereu să creez contextul potrivit pentru ca familia mea să fie alaături de mine. Mereu împreună, în turnee, în studio, la concerte. Pe cât posibil.

        Ai participat la câteva proiecte muzicale realizate de Arcub. Ce te-a determinat să începi această colaborare?

    Toate proiectele mele în colaborare cu ArCuB au fost posibile datorită muncii unor organizatori de încredere, oameni dragi și profesioniști de nădejde. De aceea am acceptat de fiecare dată provocarea de a aduce concerte pe măsură. De la gospel, la colaborări cu cei mai mari muzicieni de jazz ai momentului, concertele mele la ArCuB au însemnat amintiri prețioase.

        În ce concerte organizate la Arcub vei mai apărea și în ce alte spații te mai pot vedea fanii în perioada următoare?

Va fi un an plin, sper să placă oamenilor propunerile mele muzicale. ArCuB, în persoana lui Cristian Soleanu, curator al Bucharest Jazz Festival, m-a invitat anul acesta să iau parte activă la unele dintre evenimentele conexe, precum și pe scena festivalului, alături de Nikoletta Szőke și Peter Sarik Trio, un concert pe care de-abia îl aștept. Până atunci însă, vor mai fi concerte de jazz cu orchestra simfonică, un concert cu Big Band-ul Radio pe 21 februarie la Sala Radio și un mini-turneu în Ungaria împreună cu pianistul Toma Dimitriu și contrabasistul Marc Buronfosse, din Paris. Despre fiecare, însă, puteți avea vești proaspete, dacă urmăriți pagina mea de Facebook sau pagina de web www.luizazan.ro.

    Opriți războaiele!