marți, 15 octombrie 2019

Bârna de sub privirea lui Barna

   Barna oriunde se uită vede doar bârna sa, adică toiagul de președinte. Nu-i pasă că e doar o nuia. Orgoliul său nemăsurat îl face să calce pe interesele propriului partid și a propriului electorat. Pentru a-și atinge ținta, deocamdată turul doi, Barna are nevoie ca doamna docilă să rămână la guvernare. Doar așa electoratul PSD va oscila (diviza între PSD, Pro România și, în mintea lui, USR). Dacă PNL preia hățurile este posibil ca Barna să-și ia adio de la turul doi. Mai corect spus va fi la mare luptă cu actorașul de astăzi, actorul de ieri.
   Barna este conștient de imposibilitatea ca alegerile anticipate să aibă loc dar haosul creat îl avantajează pe el. Pe el personal. Nu partidul lui, nu electoratul lui și, mai ales, nu românii de rând. Din contră. Adică nu vom avea buget și automat vom avea nimic. Dacă USR (USR, nu Barna) nu ia măsuri este tot un fel de PSD. Restul sunt numai sloganuri. Cred că vor avea o surpriză mare la alegeri. Cred că românii s-au fript de prea multe ori ca să mai admită un fripturist.
   Cea mai cerebrală atitudine în aceste zile o are Ponta, dar el are prea multe tinichele legate de coadă. Chiar dacă în atitudinea sa se remarcă faptul că nu se promovează absolut de loc pe sine, ideea de al băga pe actoraș la înaintare arată că îi trebuie cineva ușor de manipulat. Am zis corect: actorașul este ușor de manipulat! Aura de personalitate puternică este doar un fals. Gândiți-vă doar ce roluri a jucat pe scenă și în platouri. Orice regizor de valoare folosește în rolurile personajelor actori al căror caracter se apropie de ceea ce a gândit scenaristul sau de ceea ce crede el că a gândit scenaristul.
   Urgența este justiția și alegerea primarilor. Din păcate acestea nu pot fi aduse la normal decât prin intervenția în forță. La vot nu va ieși nicicum. Pentru justiție sunt prea mulți penal(izabil)i și întovărășiți în parlament ca să iasă la vot, iar pentru alegerea primarilor în două tururi PSD-ul și UDMR-ul au controlul și, în cazul acesta, disciplina de partid necesare.
   Nici despre Johannis n-am cuvinte foarte bune dar, la această oră, se dovedește că și-a jucat bine rolul de candidat. Probabil e cel mai puțin implicat în rostogolirea de rău augur a politicii românești. E singurul care a mai încercat să frâneze bolidul. Cu saboți de catifea nu avea cum, iar piciorul în prag nu l-a pus de frica durerii de la degetul mic. Pentru el era mai aproape decât durerea poporului. Deocamdată altul nu avem.
   Despre ALDE nu prea am ce spune. Oricum în șapte-opt luni dispare sau se înregimentează în alte variante. Nu exclud nici o alipire de USR dacă Barna nu pică după prezidențiale (dacă intră în turul doi nu pică, dar nici USR-ului nu-i va fi mai bine). Cel mai haios ar fi o alipire Băsescu - Tăriceanu dar nu e posibil așa ceva. Hă, hă... cu Petrov?
   Despre PNL nu am spus nimic. Nu știu ce să spun. Faptul că și-a asumat conducerea guvernului cu toate aceste belele pe cap mă fac să pun capacul pe călimară. Cu speranță. Cu toate că știu că iar se va dovedi că speranța moare ultima. Da-le-ar Domnu' minte!

joi, 3 octombrie 2019

Derbi

   În urmă cu aproape 11 ani scriam despre originea cuvântului derbi, adică despre Derby:

    „Oraș în mijlocul Angliei. Cam de doua ori cât Satu Mare. Nod de cale ferată. Industria siderurgică reprezintă ocupația celor mai multi angajați. La număr nu sunt departe nici cei care construiesc motoare Rolls Royce pentru avioane. Dacă te duci până acolo poți admira o catedrală din secolul al șaisprezecelea și un muzeu al mătăsii.
    Motivul pentru care am adus in discuție numele acestui oraș se leagă totuși de sport. Toată lumea știe ce este un derby [pronuntie: da:bi]. Cred că mai puțini știu de la ce vine denumirea. Nu prea are legătură cu orașul Derby decât prin faptul că aici aveau loc în secolul trecut curse de cai. Mai la sud și mai la vest de Londra se află o altă localitate implicată în acest traseu: Epsom. Aici nu este numai un important colegiu englez ci și un hipodrom celebru cu o sumedenie de curse de cai. Fiecare cursă poartă o denumire. In secolul al XVIII-lea, prin 1780, s-a născocit o cursa căreia i s-a dat numele "derby" dupa locul de obârșie al organizatorului, contele Edward Stanley. Este o cursă care se desfășoara și astăzi la Epsom. O cursa clasica de trap, uneori de galop, a armăsarilor (nu si a iepelor, motiv pentru care astăzi, în Anglia, nu exista derbiuri feminine la nici un sport) în vârstă de trei ani.
   Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat ca un strănepot al acestui Edward Stanley, Henry, a fost membru de onoare al Academiei Române. A făcut în Principate o ancheta în legătură cu justețea luptei pentru unire. A alcătuit totodată o antologie în 1871 din poeți români dintre care nu au lipsit Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu sau Cezar Bolliac.”

marți, 1 octombrie 2019

Cursiera

   Vacanța de vară începuse de câteva zile. Clasa a șasea trecuse mai mult cu bune. Leneveam în pat și simțeam cu adevărat ce înseamnă expresia: „ce bine e acasă!”. Până în iarnă, fusesem „cazat” timp de un an și jumătate la un internat corecțional din Săcele (jud. Brașov) nu neapărat pentru că aș fi fost un copil problemă ci pentru că nu mai avea cine să mă întrețină. Pe tata îl părăsise mama pe când eu nu împlinisem un an (nerespectarea fidelității conjugale) iar mama se împrietenise prea mult cu alcoolul și fusese trimisă, după ce terminasem clasa a patra, la un spital de tip sanatoriu din Adășeni (jud. Botoșani), unde era și pacient și infirmieră.
   Din iarnă mama venise acasă mult mai frumoasă. M-a recuperat. Chiar dacă banii reprezentau o problemă eu nu simțeam asta. Iubirea de care eram înconjurat îmi ținea loc de toate. Lungit pe recamier îmi priveam pijamaua cu buline și-mi aduceam aminte de serile din martie când, cuibăriți în fotoliile-pat, nu prea noi, pe care le primisem de la o mătușă, ne uitam vrăjiți la televizor în fiecare seară la „Cerbul de Aur”. Simțeam bucuria din sufletul mamei cum bubuia că suntem împreună. Era un sentiment reciproc greu de descris. Roddy Mc Neil, Margareta Pâslaru (fusesem acasă la mama ei în urmă cu vreo doi ani), Dan Spătaru și Rita Pavone... (pe ei mi mai aduc aminte) ne încântau de pe scena Teatrului Dramatic din Brașov (biletele ar fi fost mult prea scumpe pentru portofelul mamei). Pe lângă notele pe care le primeau de la arbitri (mai puțin Rita, ea fiind vedetă) mai primeau note și de la mine. Ale mele erau mai importante. Notate cu creionul în Caietul Festivalului aveau să fie un subiect de discuție a doua zi la școală și în curte la Țuțu, după ce jucam un tenis cu palete din lemn pe un teren scrijelat în colbul unui pământ denivelat. Doar venise primăvara și se apropia Roland Garros-ul.
   Așadar vacanța îmi prelungea diminețile în lenjeria care nu mai mirosea maro, a săpun de rufe. Strada Lungă, calea ferată și cerul senin treceau prin sticla subțire a geamului (iarna mai trecea și frigul). Mi-am luat slipul, pantalonii scurți și un tricou și am coborât în curtea înțesată de mașini grele ce țineau de atelierelor de la parterul locuinței noastre. În trecut aparținuseră CFR-ului, ca anexă la Gara Bartolomeu din Brașov, atunci era parcul de mașini al unui grup de șantiere. M-am strecurat printre mastodonți fără să mă murdăresc și am ieșit pe poarta larg deschisă, poartă pe care duminica băteam covoarele.
   La nici o sută de metri, pe Lungă, era ștrandul Dezrobirea (CIBO de mai târziu, aparținea de fabrica de CIocolată și BOmboane). Micuț, cu un bazin olimpic, înghesuit între plopi, era răcoarea mea din fiecare vară de atunci și până la terminarea facultății. Acolo eram prieten cu toată lumea: cu preșcolarii pe care îi învățam Păcălici și fotbal; cu cei de-o vârstă cu mine cu care jucam leapșa în apă și fotbal; cu tinerii muncitori și studenți cu care jucam volei și fotbal; cu cei de vârstă medie cu care  jucam remi și fotbal și cu cei mai în vârstă ale căror povești de viață le ascultam și cu care nu jucam fotbal. Când aveam nevoie să fiu singur dezlegam rebus sau citeam. Citeam foarte mult. Citeam orice. Bibliotecarele de la școală și până la cele de la județeană mă îndrăgeau.
   Acolo, între plopi, retras într-un colț, era un nuc. Un nuc mare, al cărui frunziș umbrea o bună parte a bazinului păstrând apa rece până dincolo de prânz. Rece și verde. Acolo se juca leapșa. Nucul avea rădăcinile într-o curte micuță care făcea parte din cvadratul ștrandului. Acea curte m-a fascinat. De acolo, din când în când, intrau și ieșeau copii, tineri și oameni cu biciclete. Biciclete cu coarne întoarse. Noi le spuneam cursiere.
   Am intrat și eu acolo, curios să mă dau și eu cu cursiera. Învățasem încă de țânc să pedalez. La început nu ajungeam la pedale. Luam bicicleta vecinului bunicii, mă urcam într-un vârf de pantă și-mi făceam vânt pe drumul colbuit spre centrul satului (Cuza Vodă, comuna Bivol - astăzi Viișoara, raionul Dorohoi sau Darabani, regiunea Suceava pe acea vreme). Mai târziu nu ratasem nici o ocazie ivită să mă urc în șa.
   Nici astăzi nu înțeleg de ce am fost respins. Nici măcar nu m-au lăsat să mă urc pe o bicicletă. Probabil am prins pe cineva într-o zi proastă. Tânjeam să încerc și eu. Din păcate nu am mai avut curajul să mă apropii de portița aceea de sub nuc. În viața mea nu am mai avut ocazia să mă urc pe o cursieră.
  

vineri, 20 septembrie 2019

O nouă etapă după etapa a noua

  Pentru derbiul etapei trebuie să așteptăm până luni. Ca și etapa trecută cel mai interesant meci se joacă luni. La orele de maximă audiență joacă alții. Așadar, la Ovidiu, viitorul fotbalului românesc (de Nooijer, Houri, Rivaldinho și, eventual, Eric) dau ochii cu străinul Rusu. E doar un joc de cuvinte. Admir ce face Hagi la Ovidiu. Aș fi dorit să fi făcut această academie într-un oraș mai mare care să aducă mai mulți spectatori în tribune. Revelația Poli Iași ar putea profita de euforia puștilor după victoria detașată (doar pe tabela de marcaj) din fața găzarilor și să le pună probleme.
   Astăzi ne vom delecta cu un alt meci nu numai interesant ci și important pentru partea superioară a clasamentului. Găzarii nu ar trebui să jelească prea mult după deplasarea de la Ovidiu deoarece au jucat bine. Problemele de acolo s-au numit Căbuz și câteva inadvertențe în apărare. Craiovenii ar putea specula și ei astfel de oportunități. Forța de atac dezvoltată de Fernandes, Dumitru, Olaru de la gazde și Pițurcă de la oaspeți ne vor oferi un meci spectaculos cu multe goluri. Hai fotbalul!
   Campioana, după victoria formidabilă din Liga Europa, ar putea fi tentată să trateze meciul de pe Arena Națională mai lejer ținând cont de locul ocupat în clasament de FCSB. Nu cred că va fi așa deoarece există și orgolii. În general orgoliile expansive duc către eșec, acum s-ar putea să fie factorul revigorant. Aștept un joc aprins în care gazdele să consfințească sau nu revirimentul de care a dat dovadă în ultimele două jocuri.
   Dinamo, la fel ca și FCSB-ul, trebuie să arate că ultimele rezultate (două victorii și un egal) nu sunt întâmplătoare. Sunt curios de prestațiile lui Budescu la gazde (Astra) și D. Popa la oaspeți. Partida de la Giurgiu ar putea lâncezii pe alocuri dar cred că va fi pigmentată cu inserții de spectacol.
   Meci de mare interes printre ardeleni: Sepsi (Oltul) contra Hermannstadt (Sibiu). Lăsând la o parte denumirile cu tentă etnică jucătorii celor două echipe se vor încleșta într-o dispută sportivă, așa că, noi, suporterii, vom „suporta” cu aplauze reușitele din iarbă. Jocul contează pentru partea superioară a jumătății inferioare. Off! E complicat.
   Un joc care la prima vedere va fi dezechilibrat s-ar putea solda cu surprize. În cele nouă etape de până acum gazdele, botoșănenii, au înregistrat șase jocuri încheiate la egalitate, iar oaspeții, târgoviștenii, au suferit cinci înfrângeri. Așadar surpriza ar fi victoria lui Viorel Moldovan în fața lui Marius Croitoru.
   Derbiul „celor cari nu cuvântă” aș prefera să se încheie la egalitate. Voluntari și Clinceni, cele două echipe cu tribunele goale pentru nivelul primului eșalon, să facă loc Măriei Sale Suporterul. Așteaptă Ploieștiul, Clujul, Constanța, Timișoara, Brașovul (ăștia deocamdată așteaptă degeaba), Aradul, Oradea, Baia Mare, chiar Satu Mare (tot degeaba)... și Giuleștiul.

vineri, 13 septembrie 2019

Prietenia

   „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane” este definită rece prietenia în DEX. Păcat că nu toată lumea are prieteni. Sunt unii care nu au avut prieteni în viața lor. Îmi pare rău pentru ei. Lor nu le pare. Nu are cum să le pară pentru că nu știu ce au pierdut. Cicero spunea: SINE AMICITIA VITAM ESSE NULLAM, mai pe românește „fără prietenie n-ar fi viață”. Consecința logică este că cei care nu au prieteni nu trăiesc. Nu e chiar așa. Trăiesc, dar nu pătrund termenul. Iau doar partea de întovărășire din el. Tot la fel de adevărat este că în Historia Alexandri Magni, filozoful german Ernst Curtius declama în secolul al XIX-lea: INTER DOMINUM ET SERVUM NULLA AMICITIA EST, adică „între stăpân și sclav nu poate exista prietenie”. A spus, dar nu este neaparat veridic. Chiar și în lumea animalelor există prietenii, uneori ciudate, care desființează teoria lui Curtius.
   Unii confundă prietenia cu iubirea. Cazurile de iubiri neîmpărtășite sunt nenumărate. Prietenia nu poate fi neîmpărtășită. Iubirea mai trece câteodată, se mai uită, în prietenie se tace împreună. Iubirea este transparentă, prietenia este diafană. Iubirea este ca un material plastic: necesar, util, dar în timp poate deveni dăunător. Prietenia este ca o floare. Nu vreau să scot în evidență că este vie. Și iubirea este vie. Comparația se referă la faptul că atunci când prietenia dispare (moarte, depărtare,...) nu apare factorul vătămător: ura.
   Să trecem la fotbal. Aici sunt mai mult iubiri decât prietenii. Cele mai multe se termină cu ură sau cu subjugare. De fapt în această etapă ura predomină. Singurul meci în care aceasta nu-și face prezența este derbiul etapei. Aici este doar spirit de competiție. Pe timpuri, după un asemenea meci, se mergea la o terasă împreună. Dar pentru acesta trebuie să așteptăm până luni, când la Ovidiu, pe Central Academia Hagi vine liderul: Gaz Metan Mediaș. Ar trebui să fie un meci frumos încheiat cu victoria gazdelor.
   La Craiova ura plutește peste tot. Între Pițurcă și Becali (scuzați-mă că am alăturat merele cu neghina), între fanatici (se va încuraja mai puțin decât se va huidui), între telespectatori (zic și eu așa, după ce se postează pe site-uri), chiar și sub pământ Oblemenco nu s-a împăcat cu Alecsandrescu (cei doi ioni, ambii pozitivi), s-au urât de la distanță, manevrele Sfinxului, conducător la Steaua, l-au ținut departe de echipa națională pe Tunarul din Bănie.
   Pe Arena Națională și pe Emil Alexandrescu merită să mergem. Bineînțeles trebuie să facem abstracție de extremiștii dinamoviști. E simplu: copiii rămân acasă. Iar ceilalți purtați căști. Pe teren, Dinamo și Botoșani, respectiv Iașiul și Sibiul, vor face probabil spectacol cu multe goluri.
   În Gruia, CFR este clar favorită în fața codașei din Voluntari. Acolo vorbele de duh vor lipsi de pe banca frânarilor din cauza Comisiei de Disciplină care l-au trimis în tribună pentru vreo lună pe harnicul dar nestăpânitul Petrescu.
   La Călărași aproape nimeni în tribune. Poate câțiva care vor să-l revadă pe Budescu, alții pe Alibec... Pentru Academica Clinceni și Ioan (ion negativ) Niculae nu cred că sunt prea mulți admiratori. Aș spune că din contră.
   Derbiul suferinței va fi la Ploiești, pe Ilie Oană, unde chiar dacă nu joacă vreo echipă prahoveană, vor fi mai mulți spectatori decât la Călărași. Acolo ar putea fi o altă ură despre care nu vreau să vorbesc. Oaspeții sunt Sepsi, o echipă care mă aștept să crească de la etapă la etapă.

  

duminică, 8 septembrie 2019

BRAVO Bianca

   În primul rând trebuie să-mi cer scuze. Nu bine trecuse Sfântul Ilie că Michiduță m-a pus să afirm pe pagina asta că Serena Williams nu va mai juca niciodată o finală de Mare Șlem. Iată că înainte de Nașterea Maicii Domnului vorbele mi-au fost doar rătăciri.
   Cu câteva minute înainte, copleșit de emoție, am vrut să scriu multe. Despre Bianca Andreescu, despre tenis, despre US Open, despre Pitești, despre Maria și Nicu, despre Hristache, despre Federația Română de Tenis, despre toate... Dar acum, când m-am așezat în fața tastaturii nu mai știu să spun decât: BRAVO Bianca!

sâmbătă, 7 septembrie 2019

Pancu, Manole și abia apoi arbitrul

   Pe Pancu aș vrea să-l îmbărbătez, pe Manole să-l desființez, iar pe omul al cărui nume nu vreau să-l pronunț (nici să-l mai aud) îl las în plata Domnului.
   Pancu nu se pricepe la apărători. Nu e un capăt de țară. Poate fi ajutat dacă orgoliul îi permite să-și dea seama de acest fapt. Îndemnul meu este să meargă mai departe pe planul conceput. Mi se pare un plan realist cu șanse de reușită. Detractorii există și vor exista. Să nu facă prostia să-i ignore. Ar trebui să-i înțeleagă și să ia partea benefică din criticile lor. Mi-a plăcut cum imediat după meci a încercat să-l îmbărbăteze pe Manole. Sunt de acord. Să-l îmbărbăteze și să-l îndepărteze. Cartonașul galben luat de Lazăr l-a determinat pe Pancone să-l schimbe la pauză. Cred, totuși, că Lazăr este prea important pentru Rapid la ora actuală. Mi-aduce aminte de Mișa Klein, chiar dacă n-a fost rapidist. Sau de Dinu. De Dinu rapidistul anilor 60-70. Din greșeli învățăm. Noi să iubim rapidul el să antreneze.
   Despre Manole nu prea am ce să spun. Nu avea valoare de Rapid nici în Liga a treia. Acum cu atât mai puțin. Chiar dacă Pancu se pare că îl are la inimă ar trebui să renunțe la el. Pentru el au plecat mulți fundași centrali. Unii mult mai buni decât el. E o investiție ratată, dar nu-i nimic. Se mai întâmplă. Mergem mai departe, zic eu, fără el. Cine nu mă crede să revadă toate jocurile din această vară și să-l urmărească doar pe Manole. Și pe mine în urmă cu aproape 50 de ani, după trei ani de juniorat, m-au lămurit că nu am valoare de Rapid. Tot rapidist am rămas.
   În ceea ce privește arbitrajul nu sunt prea multe de spus. Rapidul a fost dezavantajată aproape în toate partidele din acest tur. Îl admir pe Pancu pentru poziția lui față de arbitri și arbitraje. Îmi permit să nu fac același lucru și cu experiența mea de 21 de ani de arbitraj să comentez. În afară de arbitrajul la comandă (nu știu dacă de sus, dar de pe banca oaspeților sigur) i-aș mai imputa orgoliul. Pentru arbitrajul la comandă am ca dovadă faza în care s-a dat golul doi al târgjienilor, când, la o fază înghesuită de joc în apropierea băncii de rezerve a oaspeților, acestia au explodat, iar arbitrul a fluierat. Nu numai că a fluierat dar i-a mai dat și galben lui Sefer. Reluările au demonstrat că n-a fost nimic. A ieșit gol. În altă ordine de idei faultul din suprafața de pedeapsă a fost mutat în afara acesteia în mod intenționat, arbitrul fiind foarte bine plasat.
   Deci vinovații pentru acest eșec sunt în ordine: Pancu (introducerea lui Labeau în locul lui Lazăr, titularizarea și menținerea lui Manole...), Manole (lipsă de valoare, lipsă de atașament față de echipă, nu se cere „afară”...) și omu' negru.