luni, 22 octombrie 2018

Crăciun la Ocna Şugatag

   Precis îmi veţi spune că naşterea Domnului trebuie întâmpinată acasă, în familie. Dar ce casă poate fi mai acasă decât cea strămoşească, din inima Maramureşului istoric, cea în care tradiţia s-a păstrat aproape nealterată în ultima mie de ani, fapt despre care ne putem da seama dacă ne uităm după împletitura nojiţelor obielelor sau opincilor. Vechile cnezate pot fi şi astăzi recunoscute după port şi obiceiuri de către cunoscători. Noi, ceilalţi, cu cătătura mai ignorantă nu putem decât admira cusăturile şi combinaţiile de culori din care negru este nelipsit.
   Ocna Şugatag, prin poziţionarea sa geografică, la răscruce de drumuri şi cnezate, este locul ideal de cazare pentru cei care pe lângă sărbătoarea creştină vor să facă şi mici excursii la Cavnic (schi), Săpânţa (Cimitirul Vesel, Mănăstirea Săpânţa-Peri - construcţia din lemn cu cea mai mare înălţime din Europa), Sighet (Muzeul Satului, Memorialul - unde au fost ucisă aproape toată floarea anticomunismului în frunte cu I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu), Vişeu (Mocăniţa de pe Valea Vaserului), Borşa (schi, Cascada Cailor), Bârsana (cea mai frumoasă mănăstire de maici din ţară)... Chiar în Ocna Şugatag aţi putea vizita Pădurea Crăiasca sau cele mai sărate lacuri naturale din Europa, poate chiar din lume.
   Mi-a căzut în mână o invitaţie la pensiunea Popasul din Deal din Ocna Şugatag, invitaţie căreia eu nu-i pot da curs pentru că mi-am făcut alt program, dar o redistribui cu plăcere celor care sunt pasionaţi de turism, obiceiuri populare şi distracţie. Mai precis o ofertă de Crăciun, un sejur de din 22 până în 26 decembrie la doar 1255 lei pe persoană, bani în care pe lângă cazare şi masă (inclusiv cina de Crăciun şi prânzul festiv de a doua zi) mai sunt incluse: transport gratuit la slujba de Crăciun de la Mănăstirea Bârsana, program folcloric cu ceteră, zongoră şi trupă de dansatori în costume tradiţionale şi piscine cu apă sărată sau nu, după preferinţă. Mai sunt doar vreo 3 camere libere.
   Pentru detalii suplimentare vă rog să-l contactaţi pe domnul Pop(asul din deal) la telefon 0744 59 88 42.

miercuri, 10 octombrie 2018

Tomis Constructor - un imperiu al materialelor de construcţii

   Atunci când pasiunea face casă bună cu munca sunt mai uşor de îndeplinit idealuri. Având ca liant modestia şi drept catalizator familia totul devine nu numai uşor ci şi plăcut. Cele 10-15 minute petrecute în biroul domnului Tamaş Hotca mi-a dat câteva repere în a descoperi o lume interesantă, în a descoperi tainele aplicate ale unei afaceri reuşite, de lungă durată. Clădită lopată cu lopată, cărămidă cu cărămidă şi ţiglă cu ţiglă afacerea se sprijină pe o fundaţie solidă (legalitatea), se dezvoltă într-un mediu propice (munca) şi ţinteşte spre fericire, asigurată împotriva intemperiilor vremurilor.
   Birou. Impropriu spus birou. Este o încăpere ceva mai mare în care sunt dispuse câteva mese de lucru ale head-office-ului. Departamentul financiar-contabil aproape de ghișeu, şefii de depozite răspândiți astfel încât să nu se jeneze unul pe altul dar să și poată colabora la nevoie şi, contrar uzanţelor, cel mai apropiat de intrare se află biroul directorului general. Cele 4-5 persoane din încăpere şi-au văzut fiecare de treaba lor pe parcursul discuţiei mele cu amfitrionul.
   A insistat să nu scriu la mod laudativ despre el, despre afacerea lui sau despre familia lui. Cu greu am reuşit să aflu câte ceva despre bucuriile şi greutăţile ce i-au transformat Golgota în Olymp. Familia la început a fost doar motivaţie. Cu timpul a devenit un real sprijin. Maria, cea alături de care a început totul într-o mică intreprindere prin '90, se ocupă de partea administrativă și financiar-contabilă iar băieții, Tămaș și Florin, au preluat cu timpul hățurile şi hăţişurile depozitelor de materiale din Botiz şi Satu Mare. Dacă până acum vreo zece ani motivaţia era întruchipată în cei doi băieţi acum sentimentele filiale se răsfrâng asupra celor cinci nepoţei.
   Instabilitatea fiscală, lipsa predictibilităţii şi lipsa forţei de muncă atât calificată cât şi necalificată sunt problemele de sezon să zic aşa. Mi-a atras atenţia că în acest sens faptul că nu doar plecarea românilor la muncă peste hotare ar diminua numeric forţa de muncă ci şi faptul că salariile neconforme cu munca depusă din instituţiile de stat au determinat un exod al muncitorilor, mai mult sau mai puţin calificaţi, spre stat(ul degeaba).
   Întrebat spre final despre hobby-uri, mi-a spus cu simplitate dezarmantă: „Îmi place să muncesc, fac totul cu plăcere, dar trece totuși acolo că îmi place agricultura”. Adică tot munca trag eu concluzia. Și când te gândești că am pornit de la ideea de a face publicitate celei mai noi fabrici de fasonat fier-beton?

sâmbătă, 6 octombrie 2018

Să merg la vot?

   Să votez ce? Este o întrebare care miroase a fraudă. Cum adică să votez ce a adoptat parlamentul? Păi de ce nu spune clar: DA sau NU pentru ca o căsătorie să fie făcută între un bărbat şi o femeie? Atunci aş merge şi aş vota. Bineînţeles că aş spune da, dar aş şti ce votez. Parlamentul ne minte prea mult şi nu vreau ca prin votul meu să-l legitimez pe Dragnea.
    De ce pe Dragnea? Pentru că el este preşedintele PSD. Pentru că el este Prim Ministrul. Pentru că el este Parlamentul. Pentru că el conduce ţara. Pentru că este un infractor de drept comun.    Să votez pentru că spune popa în sau pe lângă biserică? Să fim serioşi! Popa nu este Dumnezeu! Aproape toată protipendada popească s-a aşezat pe băncuţe când membri PSD (bărbaţi şi femei) erau aşezaţi în altar cu spatele către Dumnezeu dându-le ordine ce şi cum să manipuleze mirenii. Marea majoritate chiar asta au făcut. Există o fotografie în sensul acesta. Eu nu am avut timp să o caut. Trebuia să nu merg la vot (sâc!).
   
   Încă o dată: de ce nu au pus întrebarea clar?

marți, 25 septembrie 2018

Biamnin, mai mult decât un motel la ștrandul din Tășnad

   Pasionații de turism de week-end pot găsi în Tășnad un minunat loc de a-și petrece câteva zile de toamnă într-un decor cel puțin interesant. Aglomerația din timpul verii a trecut cu nebunia sufocantă și sufocată de temperaturile prea ridicate pentru unele gusturi. Ștrandul (bazinele cu apă termală sau doar udă) pare mai mare acum când înghesuiala trupurilor arse și gălăgioase s-a pierdut în ruginiul toamnei. Pădurile și lacurile neștiute din ținut vă pot impresiona retina dacă puneți câteva întrebări meșteșugite localnicilor. Cadrul natural vă pune la dispoziție poteci bătătorite și locuri de pescuit ascunse în funcție de preferințe.
   Din multitudinea de pensiuni, hoteluri și alte locuri de cazare pentru toate buzunarele vă propun cochetul și discretul motel Biamin. De ce? Poate pentru că mie îmi place mult. Poate pentru că bunul simț al gazdei m-a făcut să revin totdeauna cu plăcere aici. Poate că piscinele interioare sunt curate și bine întreținute. Poate că mâncarea se asortează mai bine uneori gusturilor mele nu totdeauna sofisticate. Poate datorită curiozității mele înnăscute să văd ce a mai născocit Valer.
   Să mă explic. În ultimii douăzeci de ani cred că am fost de vreo cincisprezece ori la Biamin. De fiecare dată am găsit câte ceva nou. Ba o sală de nunți, ba o sală de conferință, ba un corp de clădire, ba o piscină exterioară apoi și una interioară, ba un tobogan, ba o grădină de flori îngrijită. Săptămâna trecută l-am găsit pe Valer udând florile de la intrarea în motel cu aerul modest al unui grădinar ce-și iubește petalele multicolore cu aceeași duioșie cu care o mamă își mângâie pe cap pruncul. Am descoperit un corp de clădire nou, cu camere mai aerisite, cu balcoane mai mari și o prezentare de produse care îți propun sănătate și imunitate. Ba chiar și o afacere independentă. Pentru curioasele noastre doamne le invit să sune la 0745931829. Vă va răspunde Rodica din Bistrița.
   Așadar nu uitați! Treceți pe la motelul Biamin din Tășnad. Nu o să vă pară rău. Pentru rezervare sunați la 0744612167, Valer.

duminică, 23 septembrie 2018

100 de ani de fotbal pe plaiuri tășnădene

   Peste 700 de persoane sau perindat duminică pe terenul de fotbal (ar merita și ei un stadion) din Tășnad. De la Răzvan Andrei Gorbe (9 luni, fiul fotbalistului tășnădean Gorbe) la Tompe Pal (93 de ani, fost antrenor al echipei tășnădene pe când se numea Recolta) o mulțime de împătimiți locali ai fotbalului, și nu numai, au participat la o sărbătoare a fotbalului autohton. Foști fotbaliști, antrenori, conducători, copii de mingi, cadre medicale, arbitri și suporteri împreună cu familiile lor au adăugat o frumoasă poveste chiar dacă unele amintiri au fost triste sau chiar tragice.
   Picăturile de ploaie au trecut ca și neobservate, chiar și vântul s-a mai domolit când cele două echipe au început un joc peste generații. Schimbările n-au fost contorizate, nici nu știu dacă ar fi fost posibil pentru că au fost nenumărate. Până și arbitri mai făceau schimb din când în când. Chiar și subsemnatul a purtat un fanion pentru câteva minute. Drept e că nu am apucat să semnalizez nici măcar o aruncare de la margine. S-a jucat frumos, cursiv și s-au înscris multe, multe goluri. Nu mă întrebați câte că nu știu.
   Nu cred că este necesar să dau numele celor prezenți pentru că toate ar trebui menționate. Pe lângă actorii principali, cei enumerați mai sus, au mai fost intercalați și organizatori, oameni de ordine, politicieni, sportivi de la alte ramuri, muncitori, profesori, soldați, doctori, țărani, comandanți, neica nimeni sau foști și actual primari.
   Totuși, pentru efortul făcut de Federația Română de Fotbal de a participa la această acțiune merită să inserez două nume din delegația lor: un dinamovist și un fundaș central, altfel spus un militant pentru drepturile fotbalistului român în general și un susținător înfocat și aplicat pentru dezvoltarea fotbalului nostru juvenil. Ați ghicit: Prunea și Belodedici.
   Nu știu cum să închei acest mic articol care aș fi vrut să vă răscolească puțin așa că îl las pe Belodedici să o facă: „... suntem la Tășnad și sărbătorim 100 de ani de când s-a înființat echipa Unirea Tășnad; nici o altă echipă din România nu a mai împlinit 100 de ani; Unirea Tășnad acum și România peste câteva zile a reușit, respectiv va reuși așa ceva. Felicitări!”.
                                                        
                                                                                                

joi, 20 septembrie 2018

Luiza Fatyol s-a întrupat în Violetta Valery din Traviata de Verdi

   Încercam să pun la punct ultimele detalii pentru cazarea invitaților la zilele Poesis așa că am trecut de gaura neprimitoare de pe Corso ce duce către Filarmonică. Nu știu de ce, dar mă întorc câțiva pași și pătrund în gangul ce seara îți dă fiori dacă nu-i prea multă lume prin jur. Trec pe lângă pernuțele ce te îmbie la o cafea de pe terasa din apropiere și pătrund în lumea celui care, bolnav de leucemie, pe 16 septembrie 1950 urca pentru ultima oară pe o scenă (Besancon - Franța) și, nerespectînd programul, interpretează motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach („Isus rămâne bucuria mea” din „Inima și gura, acțiunea și viața”): Dinu Lipatti.
   Încă de la intrare respiram muzică de calitate, orchestra m-a vrăjit cu câteva puseuri Rimski-Korsakov ce mi-au întârziat pașii pe treptele ce duceau la birouri. Cu îngăduința fetelor din antecameră trec de pragul ce desparte lumea reală de cel mai longeviv manager de instituții de spectacole din România, Rudolf Fatyol. Ascuns în spatele unor imense coloane de dosare, parcurgea cu privirea actele din fața sa, iar pe unele chiar le semna.
   După politețurile obișnuite mă întreabă profesional de ce l-am căutat. Răspunsul meu îl cam descumpănește: „așa, am venit doar să te văd”. Pixul se oprește în aer, iar privirea se îndepărtează de coli și se așterne pe mine neîncrezătoare. De la una la alta trecem la bucuria nestăpânită ce simțeam că-l toacă mărunt, dar din modestie nu mi-o împărtășește. Cu un comportament meșteșugit reușesc să-i ies în întâmpinare și-l stârnesc. Atâta mi-a trebuit. Nu l-am mai putut opri.
   Vorbele îi ieșeau pe gura rotunjită de-a valma, uneori neterminate. Bogăția verbală și pasiunea puneau stăpânire pe el dar și pe mine. Nu l-am mai putut asculta. Simfonia mâinilor, înflăcărarea din priviri, echilibrul instabil al unei coloane de dosare și tremurul aerului mi-au destabilizat acuitatea auditivă. L-am rugat să-mi scrie pe hârtie ce a spus. Nu știu dacă a fost indignare sau efect de surpriză dar mi-a scris doar atât: Deutsche Oper am Rhein, Dusseldorf, premiera operei verdiene Traviata, în rol principal soprana Luiza Fatyol. Am plecat de acolo cu hârtiuța în mână, cu un CD cu autograf „Fatyol Rudolf - Orchestra de cameră Liszt Ferenc Kamarazenekar” și cu dorința de a mă edifica.
   În vara anului 2013, după o stagiune fructuoasă, Luiza, fiica lui Rudi, a oferit un interviu la Radio România Muzical (http://www.romania-muzical.ro/articol/cantareti-romani-peste-hotare-soprana-luiza-fatyol/1215731/1511/2). Spre finalul acestuia și-a dezvăluit marele țel: „...ca orice soprană în dezvoltare doresc să abordez repertoriul belcanto, deoarece mi-e tare, tare drag, Lucia di Lammermoor de Donizetti, iar într-un final, apogeul, să ajungem la Traviata, să sperăm, să fim sănătoşi şi să fim în putere.” Cuvintele nu-și mai au rostul dar dacă vreți să o cunoașteți mai bine pe Luiza Fatyol vă dau două link-uri pe care dacă le accesați veți avea și surprize: http://jurnaldesoprana.ro/de-vorba-cu-luiza-fatyol/ și https://www.youtube.com/watch?v=a7rF6ZCXeGY. Abia după ce am ascultat melodia de pe al doilea link de mai sus am înțeles de ce am auzit de mai multe ori cuvântul Paris printre spusele doctorului în artă și interpretare muzicală Rudolf Fatyol.
  Iată că vineri, 14 octombrie, Luiza Fatyol și-a îndeplinit visul. Rose Alphonsine Plessis, micuța fugară dintr-un sat francez devenită curtezana (traviata în limba italiană) Marie-Duplessis la Paris și, după ce i-a intrat în grații, transformată de Dumas jr. în Marguerite Gautier în romanul autobiografic Dama cu camelii, a fost introdusă pentru veșnicie în lumea muzicii de Giuseppe Verdi în capodopera Traviata (un fiasco la premiera absolută din Veneția anului 1853) sub numele de Violetta Valery. Debutul Luizei Fatyol în rolul Violettei Valery a fost, spune presa de specialitate din Germania, „charmant zu erhaben” adică încântător spre sublim.
   Celor ce doresc să-și facă o părere personală îi anunțăm că duminică 23 septembrie, sâmbătă 6 octombrie la  teatrul din Duisburg și pe 16 mai anul viitor la  Deutsche Oper am Rhein din Dusseldorf o pot urmări în toată splendoarea.

joi, 30 august 2018

Vinovatul nevinovat

   Într-una din postările mele anterioare atrăgeam atenția despre misia avocaților și demisia(terea) procurorilor. Se tot bate moneda pe faptul că în ultimul timp mulți dintre acuzați, chiar dintre cei condamnați, au fost declarați nevinovați. Din punct de vedere etic nu este adevărat. Ei nu au fost declarați nevinovați. Toți participanții la actele de justiție respective (procurori, avocați, judecători) sunt conștienți de vinovăția inculpaților. Probele sunt evidente. Singura problemă este că aceste probe evidente nu pot fi luate în considerare. Cele mai multe nu pot fi aplicate deoarece au fost obținute pe căi care la ora respectivă erau legale iar acum nu mai sunt constituționale. Cu alte cuvinte Constituția apără corupția. Greșesc. Nu Constituția apără corupția ci Curtea Constituțională apără corupția.
   Din punctul meu de vedere este normal ca instituțiile de stat să colaboreze între ele. Este normal ca un urmărit pentru spionaj să fie cercetat și pentru pedofilie dacă în timpul anchetei s-au găsit probe în acest sens. Cu alte cuvinte dacă un hoț de găini a fost probat în timpul anchetei că este și adept al terorismului probele nu pot fi accesate pentru că nu se ocupă aceleași instituții de culpe și nu au voie să colaboreze între ele. Toate tărășenia pleacă de la secretizarea acestor colaborări.
   Din exces de zel și din impulsul dat de importanța funcției pe care și-o arogă fiecare au pus ștampila „secret de stat” pe niște nimicuri care nu interesează pe nimeni din cei care vor să facă rău României. Din contră. Abia după secretizarea (clasificarea) acestora pot face rău României. Haosul creat de Dragnea și susținut mai mult sau mai puțin conștient de Tăriceanu folosește nemijlocit acestora și indirect puterilor ostile (Rusia, Trump...).
   Nu este mai puțin adevărat că separația puterilor în stat devine din ce în ce mai pregnant o frază desuetă. Cauza ștergerii granițelor dintre legislativ, judiciar și executiv, așa cum le definise Baronul de Montesquieu, Charles-Louis de Secondat se poate căuta prin grădinile Cotrocenilor. Acolo este cineva care s-ar plimba cu bicicleta sau pe cărări de munte, s-ar îmbăia în mulțimi multicolore, ar zâmbi condescendent... ar face orice mișcare blajină pentru un vot, numai nu-l puneți să ia taurul de coarne că dă-ndărăt. Tot celălalt spectru politic nu face decât mult zgomot pentru nimic. Singurii care tac sunt UDMR-iștii. Am impresia că ei vor pierde și cei mai mulți votanți.
   Uite așa apar justițiarii!