Nou promovate

    În primul eșalon al fotbalului românesc avem trei noi promovate. Noi dar cu nume vechi. Lumea bună a fotbalului a așteptat cu nerăbdare revenirea lui Dinamo, un brand după care ar fi fost păcat să mai așteptăm încă cel puțin un an. Celelalte două revenite sunt din Moldova, echipe cu nume cu rezonanță în fotbalul românesc: Poli Iași și Oțelul Galați.

   Dinamo București

    Echipa a ajuns cu chiu cu vai în prima ligă. În parte seamănă cu promovarea Rapidului din urmă cu doi ani. Să nu uităm că în sezonul regulat, mai precis în turul campionatului, a reușit mai mult cu noroc să obțină locul șase, ultimul care dădea dreptul de participare în lupta pentru promovare, după un parcurs sinuos, nu foarte încurajator. De fapt și în ultima etapă a turului a făcut egal acasă cu una din echipele deja retrogradate. Noroc că nici contracandidata sa la play off, Unirea Slobozia, nu a reușit să trecă acasă de un Brașov în vervă. Pe vremuri se spunea că Brașovul este a doua echipă a lui Dinamo. Iată că și acum s-a dovedit a fi talismanul lor prin cele trei puncte cedate acasă bucureștenilor și egalurile de la Buzău (irelevant până în final) și Slobozia (decisiv). Să mai spunem că și Chiajna dacă ar fi câștigat în ultima etapă la Baia Mare, o altă retrogradată la acea oră, lucrurile s-ar fi precipitat.

    După acel loc șase din sezonul regulat, prin cele patru victorii din zece meciuri (15 puncte în total), Dinamo nu a reușit decât un loc cinci la finalul play-off-ului și doar interdicția Stelei de a promova le-a facilitat acestora disputarea meciului de baraj. Aici, la baraj, revenită și pe plan administrativ și financiar, Dinamo și-a arătat cu adevărat disponibilitatea pentru un joc la nivelul primei ligi. Din păcate a trebuit să învingă un alt nume de legendă al fotbalului românesc, FC Argeș, pe care a trimis-o la reciclare.

   Se pare că faptul că are interdicție la transferuri nu a împiedicat-o pe Dinamo să-și apropie un posibil talent din Madagascar cu cetățenie franceză. Hakim și mai nu știu cum. Poate mă obligă să-i învâț numele pe parcurs. Vine din liga a doua belgiană și are deja un sfert de secol. Miercuri Dinamo a jucat un meci amical cu Slaven Belupo (locul opt în Croația) pe care a învins-o cu 1-0 prin golul înscris se pare de Ricardo Grigore, jucător legitimat la Petrolul. Naiba mai știe cum le răstălmăcește și Burcă, antrenorul!

    Oțelul Galați

    O altă echipă care a beneficiat de interdicția Stelei de a promova în Superligă. Altfel ar fi fost obligată să dispute meciuri de baraj. Dorinel Munteanu, cel bine înfipt în istoria clubului de la echipa dunăreană, și-a împrospătat lotul cu vreo cinci jucători până acum. Cu excepția unui portar (Păun) venit de la studenții clujeni, restul sunt adunați doar de pe la echipe din Liga a II-a.

   Au avut un parcurs liniar, destul de ridicat, menținându-și în play-off locul trei pentru care a muncit în sezonul regulat. Se spune că Dorinel Munteanu ar fi renunțat la o ofertă venită din Germania pentru a-și duce la capăt proiectul din Galați. Dacă nu-s doar vorbe e de lăudat, dar după cum îl cunosc pe exdinamovist cred că adevărul se ascunde între dorință și orgoliu.

    Au jucat și ei un amical în compania formației austriece Kapfenburg (locul 12 în al doilea eșalon). Meciul s-a terminat la egalitate 1-1, golul gălățenilor fiind înscris de Lopez.

    Poli Iași

    Echipa din Copou este cea mai merituoasă dintre cele trei nou promovate. Cu un parcurs ascendent, având șapte victorii (din totalul de doisprezece) obținute în ultimele zece etape ale sezonului regulat, echipa ieșeană a terminat neînfrântă ultima parte a campionatului obținând cinci victorii și cinci meciuri egale în play-off.

    Leo Grozavu este un antrenor bun pentru prima ligă a fotbalului românesc și cred că va face treabă în continuare la Iași. Deocamdtă nu a făcut transferuri. Se pare că a pus ochii pe un portar cu experiență din campionatul Moldovei, unul care are pe răboj și un meci împotriva Interului în Liga Campionilor. Celeadnic îl cheamă. Tot miercuri au jucat și ei un amical. Au pierdut (0-2) în fața bulgarilor de la Botev Plovdiv. Acesta a fost de fapt al doilea meci din pregătiri, primul fiind săptămâna trecută în fața campionilor, Farul impunându-se doar cu 1-0.

    Salutăm cu această ocazie revenirea în prima ligă a lui Răzvan Tincu, om de bază în echipa ieșeană, chiar căpitanul echipei dacă nu mă înșel. Răzvan este ultimul mohican din generațiile de jucători ai Olimpiei scoase la lumină de făuritorul de talente, regretatul Vasile Borota.

    Olimpia Satu Mare

    Poate ar fi trebuit să spun și câteva cuvinte despre cele cinci promovate în Liga a II-a. Despre ele am mai scris așa că trec direct la promovatele din Liga a III-a. De fapt la una singură dintre ele: Olimpia Satu Mare. Felicit cu acestă ocazie mâna de oameni care au înființat și au susținut acestă echipă, crezând în viitorul ei. Nu numai ei văd în Olimpia pe mai vechea reprezentantă la cel mai înalt nivel al fotbalului sătmărean. Dovadă sunt cei peste trei mii de spectatori prezenți sâmbăta trecută pe stadionul Someșul pentru a saluta performanța protagoniștilor (din teren și din tribună).

    Ar trebui găsită totuși o cale, o negociere, între factorii locali de decizie (Primărie, Consiliul Local) și conducătorii echipei. Orgoliile de-o parte și de alta sunt multiple și greu de îmblânzit. Poate doar alegerile care se apropie pe de o parte și nevoile financiare crescute pe de altă parte să aducă la o masă cele două părți. Să nu se uite că cei peste trei mii de spectatori și alte câteva mii bune de „olimpiști” vor merge cu siguranță la vot, mai ales după șicanele pe care le-au întâmpinat până acum cei de la Olimpia sau chiar și spectatorii în timpul meciului.

    Opriți războiul! 

Rapid - 100 de ani

    Poate ar fi bine să încep această privire peste umăr cu un răspuns la întrebarea „Cum am ajuns rapidist?”, dar am mai scris despre asta (prin 1961, în clubul muncitoresc al fabricii Vitrometan din Mediaș am văzut primul meci de fotbal în timp ce mă uitam pentru prima oară în viața mea la minunea de pe acea vreme - televizorul). Poate ar fi bine să încep cu primul meu pas pe Potcoava din Giulești, dar și despre asta am mai scris (în toamna lui 1971 ca junior II al Rapidului). Poate ar fi bine să spun cum am trăit primul titlu al Rapidului din 1967, dar și despre asta am mai scris (mă simțeam supraom în mijlocul galeriei ce mărșăluia de la Ploiești la București).

    Rapid nu înseamnă doar fotbal. Fotbalul profesionist a început la Rapid abia în 1992 când s-a desprins secția de fotbal din Clubul Sportiv Rapid, înființându-se Uniunea Fotbal Club Rapid, mai pe scurt Rapid. De aceea pentru început voi scrie despre acest club sportiv Rapid. De-a lungul timpului clubul a trecut prin tumultoase încercări. Înființat în 1923, pe 25 iunie, sub denumirea de „Asociația  culturală și sportivă CFR”, având supranumele de „ciocănari”, avea în calitate de membrii muncitori de la Atelierele Grivița la patru sporturi (dacă țin bine minte fotbal, rugby, oină și șah). O sumedenie de ramuri sportive s-au perindat prin acest club în ultima sută de ani. De la șah în 1923 și până la scrimă (anul acesta pentru prima oară) Rapidul a atins toate sporturile care s-au perindat prin România, de la oină la baseball. Astăzi clubul sportiv are următoarele secții sportive: handbal feminin, baschet masculin și feminin, volei masculin și feminin, polo masculin și feminin (în toate aceste competiții pe echipe Rapidul s-a clasat între primele cinci în ediția 2022-2023), box, haltere, atletism, karate, lupte libere, judo, popice, kempo, tenis de masă și de anul acesta scrimă.

   În toate aceste sporturi (inclusiv la mezina scrimă) s-au câștigat cel puțin titluri naționale. Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene, cupe europene la nivel de cluburi, recorduri mondiale, recorduri europene și multe alte noțiuni sportive poartă în arhiva lor la cel mai înalt nivel și numele Rapid București.

    Despre fotbal sunt convins că aveți foarte multe cunoștințe privitor la Rapid. Tot atât de sigur sunt însă că nu le știți pe toate. Fără a avea pretenția că le știu eu, vă redau mai jos principalele cifre și detalii ale fotbalului rapidist:

• 3 titluri de campioană a României: 1967, 1999 şi 2003;

• 14 ori vicecampioană a României: 1937, 1938, 1940, 1941, 1949, 1950, 1964, 1965, 1966, 1970, 1971, 1998, 2000 şi 2006;
• 7 clasări pe locul 3: 1948, 1961, 1968, 1996, 2002, 2004 şi 2008;
• 13 Cupe ale României: 1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941, 1942, 1972, 1975, 1998, 2002, 2006 si 2007;
• 4 Supercupe ale României: 1999, 2002, 2003 si 2007;
• câştigătoare a Cupei Basarabiei (1942), un campionat naţional nerecunoscut însă oficial;
• câştigătoare a Cupei Primăverii (1957), altă întrecere la nivel naţional, nerecunoscută oficial, menită să înlesnească trecerea de la un sistem competiţional (primăvară-toamnă) la altul (toamnă-primăvară);
• câştigătoare a Cupei Ligii (1994);

• Prima echipă românească ajunsă în finala unei competiţii europene inter-cluburi: Cupa Europei Centrale (1940 – finala cu Ferencvaros Budapesta nu s-a mai disputat din cauza războiului);
• Cel mai lung parcurs european al unei echipe româneşti într-o competiţie continentală intercluburi (alături de CFR Cluj anul acesta în Liga Conferinței): 16 meciuri in Cupa UEFA 2005-2006;
• Calificari in sferturile de finală ale Cupei Cupelor (1972-1973) şi Cupei UEFA (2005-2006);
• Câştigătoare, de două ori, a Cupei Balcanice intercluburi: 1964 şi 1966;
• Câştigătoare a Campionatului European Feroviar: 1968;
• Trei participări în Cupa/Liga Campionilor: 1967, 1999 şi 2003;
• Trei participări în Cupa Cupelor: 1972, 1975 şi 1998;
• Unsprezece participări în Cupa UEFA: 1968, 1969, 1971, 1993, 1994, 2000, 2001, 2002, 2005, 2006 si 2007;
• Cinci participări în Cupa Intertoto: 1989, 1991, 1992, 1993 şi 1997;
• Prima echipă din România care a juns într-o finală europeană (Cupa Europei Centrale - 1940);
• Singura echipă din România ce deține două trofeee în aceeași competiție europeană (Cupa Balcanică - 1964 și 1966);
• Singura echipă din România care a participat la toate competițiile euopene;
• Echipa română cu cele mai multe trofee câștigate consecutiv - 6 (Cupa României în anii 1937-42);
• Echipa de club cu cele mai multe partide disputate în primul eșalon al fotbalului românesc - 2216;
• Echipa de club cu cea mai mare asistență: în primul eșalon pe 16 martie 1985, la jocul Rapid - Steaua au fost 100.000 de spectatori; în eșalonul secund pe 8 iunie 1980, la jocul Progresul - Rapid au asistat 55.000 de spectatori; de asemenea în ligile trei și patru au record de asistență.
  

     Cum să nu fi rapidist? Nu înțeleg!

    Opriți războiul!

 

 

„În starea de spirit pentru dragoste” sau „O iubire imposibilă”

     Cine nu s-a emoționat atunci când a vizionat filmul „În the mood for love”? Indiferent că l-ați urmărit sub traducerea „În starea de spirit pentru dragoste” sau sub forma mai des întâlnitului „O iubire imposibilă” capodopera asiatică, aflată la limita imoralului și a situațiilor compromițătoare, apărută pe ecrane în 2000 (în România în 2001) a fost declarat în scurt timp cel mai bun film asiatic din toate timpurile. Mai târziu, prin 2016, a fost declarat chiar că ar fi al doilea cel mai bun film din secolul XXI.

    Dacă am încerca să ne dăm seama de ce violonistul Alexandru Tomescu și pianista Adela Liculescu au ales acest titlu pentru Turneul Stradivarius” (ediția a XVI-a) de tip „Recital cameral” din acest an, am putea specula diferite variante. Cea mai convenabilă ar fi că, precum în film, fiecare își înșeala iubita (vioara Stradivarius), respectiv iubitul (pianul) și se infiripă o poveste de dragoste între cei doi artiști... și odorul lor cel mai de preț: muzica.

    Anul acesta Turneul Stradivarius a început pe 20 iunie și se va încheia pe 9 iulie. În total vor fi 17 spectacole memorabile. În anii trecuți turneul a atins locuri spectaculoase printre care și Crucea Caraiman. De fapt una din fotografiile din acest articol este chiar de acolo.

    Dacă mai aveți abonamentul cu nr. 43 e timpul să-l folosiți mierucri seară, de la ora 19, la Filarmonica de Stat. Cei doi de-a pururea îndrăgostiți de portative și muzică de cea mai bună calitate, vă vor înfrumuseța viața cu compoziții din perioada romantismului târziu exprimate prin lucrări de Jules Massenet cu „Meditație” din Opera „Thais”, Fritz Kreisler – „Liebesleid”, Fritz Kreisler – „Liebesfreud”, Edward Elgar – „Salut d’amour”, Camille Saint-Saëns – „Introducere și Rondo Capriccioso” sau Cesar Franck – „Sonata în La Major” iar dacă îi veți rechema pe scenă au pregătit și câteva surprize (asta am aflat-o pe surse).

 Alexandru Tomescu 

 

     Născut în București pe 15 septembrie 1976 violonistul român, nepot al poetului Lucian Avramescu, câștigător al numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică a debutat în 1985 și a susținut peste 200 de concerte și recitaluri în 26 de țări. Pentru măiestria lui, i-a fost acordat de către statul român privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius care fusese anterior în posesia muzicianului Ion Voicu.

    Debutează la 9 ani, ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanța și efectuează primul turneu în străinătate, în Germania și Austria. Preocuparea sa pentru muzica de cameră îl determină ca în 2003, împreună cu pianistul Horia Mihail și violoncelistul Răzvan Suma să formeze „Romanian Piano Trio”, formație deja cunoscută melomanilor din România, prin aparițiile sale în diverse festivaluri din țară și din străinătate, precum și prin turneele MusicON organizate în premieră națională.

    În septembrie 2007 Alexandru Tomescu a câștigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder (fabricată în 1702) pentru o perioadă de cinci ani. Vioara, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este considerată a fi unul din cele mai bine conservate instrumente Stradivarius.

    Pe 10 aprilie 2009 a concertat, timp de o jumătate de oră, în stația de metrou „Piața Victoriei”, îmbrăcat în haine modeste. Efectul muzicii de calitate asupra bucureștenilor care se aflau la o oră cu trafic de vârf în stația de metrou a fost neașteptat. Zeci de oameni s-au oprit din drum, cu riscul de a întârzia la serviciu, doar pentru a asculta câteva acorduri din „recitalul” lui Tomescu și pentru a pune o bancnotă în cutia așezată în fața interpretului. Muzicianul a strâns de la călători peste trei sute de lei.

    Trebuie să renunț să vă afișez studiile, concertele, recitalurile, sălile de concert și țările în care s-a aflat în vizită de lucru pentru că mi-ar trebui și cealaltă pagină de ziar.

 Adela Liculescu,

 

    Pianista română din Viena, este una dintre cele mai active muziciene ale generației sale, solist premiat internațional, muzician de cameră foarte solicitat și activ ca cercetător artistic. 

    Adela și-a început studiile de pian la vârsta de patru ani. A studiat  pianul și muzica de cameră la Universitatea de Muzică și Arta Spectacolului din Viena și a urmat și studii de compoziție, teoria muzicii și dirijat la aceeași instituție. În prezent, urmează un doctorat la Universitatea de Muzică și Arta Spectacolului din Graz, unde cercetează conceptul de virtuozitate în muzica lui Franz Liszt.

     Principalii mentori din timpul studiilor sunt Milana Chernyavska, Avedis Kouyomdjian, Martin Hughes, Stefan Mendl si Mihai Ungureanu. Și-a perfecționat, de asemenea, talentul muzical în cursuri de master cu artiști precum Thomas Adès și Arie Vardi. 

    Adela a susținut recitaluri și concerte la Berlin (Berliner Philharmonie), München (Philharmonie Gasteig), St. Petersburg (Filarmonica), Viena (Musikverein, Konzerthaus, MuTh), Londra (Saint Martin-in-the-Fields) , București (Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Național George Enescu) și multe alte săli de concerte din Europa, Asia și America. 

    Printre orchestrele cu care a lucrat, se numără: das Neue Deutsche Sinfonieorchester Berlin, Orchestra Filarmonică de Cameră din Sankt Petersburg, Orchestra de Cameră Dogma Deutschland, Orchestra Filarmonicii Wieniawski din Polonia, Orchestra Simfonică Radio București, Orchestra Filarmonicii din București, Orchestra Regală de Cameră a României, Alma Mahler Philharmonie Wien etc. 

    Adela este o muziciană de cameră foarte pasionată. Este pianistă în cvintetul de pian Philharmonic Five, cu membri ai Filarmonicii din Viena (Tibor Kovac, Lara Kusztrich, Holger Tautscher-Groh, Orfeo Mandozzi). Cu acest ansamblu a cântat la deschiderea Festivalului de la Salzburg 2021 și a avut o serie de apariții la Konzerthaus din Viena. Alți parteneri obișnuiți de muzică de cameră sunt Ioana Cristina Goicea și Kirill Maximov (vioară). În plus, a cântat în ansambluri de cameră cu muzicieni precum Alexander Sitkovetsky, Barnabás Kelemen, Albena Danailova, Maxim Rysanov, Maria Kliegel, Reinhard Latzko, Boris Andrianov, László Fenyö etc. Repertoriul ei extins de muzică de cameră include numeroase lucrări în mai multe cadre, de la duo până la sextet. 

    Adela Liculescu a câștigat mai multe premii la concursuri de pian. Cel mai recent este premiul II la Concursul Internațional de pian Enescu București 2021, unde a interpretat „Concertul nr. 1 pentru pian” al lui Ceaikovski în etapa finală cu Filarmonica din București și dirijorul John Axelrod în Ateneul Român Bucureşti. A câștigat primul premiu la Prix du Piano Bern 2018. În septembrie 2017 a câștigat în mai puțin de două săptămâni premiul I la ambele competiții Brahms existente (Pörtschach - Austria și Detmold - Germania). La Pörtschach a câștigat și premiul publicului, iar la Detmold a câștigat și câteva premii speciale, printre care și o înregistrare profesională pe CD. Tot în 2017 a câștigat Yamaha Music Prize Austria. În 2015 a câștigat premiul I la Concursul Bösendorfer de la Viena. Cu această ocazie a cântat în runda finală „Concertul nr. 2 pentru pian” al lui Beethoven în teatrul de concerte al Palatului Schönbrunn cu Orchestra de cameră din Viena și dirijorul Stefan Vladar. 

    În 2020 a fost distinsă cu Premiul Beethoven de către Radioul de Cultură Națională Română. În 2016 i s-a decernat Premiul „Student Român la Categoria Arte” în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Parlamentului din București. Adela a fost bursier de la Academia de Muzică din Liechtenstein, Fundația Thyll-Dürr din Elveția, Fundația Tokyo și Societatea Beethoven din Viena. Adela Liculescu este Artistă Oficială Bösendorfer.

Opriți războiul!

Sepsi printre noi, balcanicii

    După victoria cu 5-2 de pe Arena Dumbrava din Gâlgău Almașului din fața contracandidatei la promovare în Liga a III-a, Luceafărul Bălan, sper ca Olimpia, echipa noastră sătmăreană, să nu se culce pe o ureche și să obțină promovarea. Returul de sâmbătă 24 iunie, de la ora 17,30 de pe stadionul Someșul, trebuie tratat cu seriozitate, mai ales că galeria își va face cu siguranță simțită prezența. Despre prestația de pe terenul din apropierea Grădinii Zmeilor a scris cu lux de amănunte colegul meu Florin Mureșan așa că vă invit să-i citiți articolul „Pas mare spre promovare” din arhiva site-ului sau de pe ziarul nostru din 19 iunie.

   Între timp au fost tragerile la sorți ale preliminariilor cupelor europene. Despre adversarele noastre precis ați aflat cam tot ce era de aflat: cum s-au trezit, ce au mâncat, cum s-au distrat, ce gândesc sau cum și unde s-au culcat. În cele ce urmează voi puncta doar câteva considerente personale și îndemnul de a susține până la capăt echipele românești. Ar fi o normalitate ca toate cele patru echipe să se califice în următorul tur preliminar.

   Pare că tragerea la sorți ar fi fost direcționată astfel încât echipele să nu facă deplasări lungi. Din păcate echipa fanion a Ardealului, CFR Cluj, chiar dacă va da piept cu o reprezentantă a Turciei (țară considerată balcanică), are de făcut o deplasare de peste 2000 de km până în sud-estul Asiei Mici (în vestul extrem al Mării Mediterane), la Adana (locul patru în campionat), aproape de granița cu Siria. Nu va fi ușor. Chiar cred că are cea mai grea misiune dintre echipele românești.

   Vreo 700 de kilometri are de făcut și campioana României, Farul din Constanța. Rezultatele din ultimii doi ani ale campioanei Moldovei, Tiraspol, ar putea dacă nu să sperie, măcar să atragă atenția marinarilor, mai ales pentru că în echipa de la malul mării au intervenit schimbări în lot. Au plecat unii, au venit alții. Valoric cred că nu au scăzut, dar omogenitatea va avea de suferit. Hai băieți că puteți! Mai ales pentru că de la Tiraspol de plecat au mai plecat, dar de venit n-au mai prea venit că n-au venit (citește: n-au mai prea sosit că n-au bani; nu m-am putut abține de la carambol).

   Deplasările la Sofia a celor de la Sepsi și a FCSB-ului sunt mai scurte (sub 500 de km) dar asta nu înseamnă că sunt și mai ușoare, chiar dacă în ultimul timp fotbalul bulgar nu prea a mai scos capul în lume nici la nivel de cluburi, dar nici la nivel de echipă națională. În proaspătul campionat încheiat adversara secuilor a terminat pe locul doi, la un singur punct de campioana Ludogoreț. În ceea ce privește adversara FCSB-ului, chiar dacă a terminat pe locul trei, trebuie menționat că între locul doi și locul trei (cele două ȚSKA-uri; sper că nu vă deranjează că am folosit denumirea veche a militarilor de peste Dunăre) au fost nu mai puțin de 20 de puncte.

   Despre echipa covăsneană vă pot spune mai multe pentru că tocmai s-a încheiat (miercuri seară am scris articolul) jocul amical cu Ferencvaros. Partida s-a desfășurat într-un cadru bucolic, undeva prin Austria, și nu prea a avut faze de poartă. Cele două echipe căutând să-și pună la punct relațiile de joc. Prima repriză a fost ceva mai echilibrată, dar a doua a aparținut aproape în totalitate campioanei Ungariei. Scor final 1-0 pentru budapestani.

   Jocul l-am văzut cu ajutorul celui mai popular site de scoruri sportive, site care aproape sigur îl voi folosi și pentru dubla cu Elveția din preliminariile Campionatului European (Calificări Europene cum este acuma denumit) și asta pentru că nu mai vreau să aud comentariul pe meci al colegilor Emil Grădinescu și Costi Mocanu. Nu spun mai multe pentru că îi cunosc pe ambii și le port respect. Au făcut multe de-a lungul timpului pentru gazetăria sportivă dar, se pare, că s-au cam ramolit. Ca și mine de altfel. Ar mai fi o variantă să văd meciul fără sonor dar și în acest caz le-aș face audiență postului de televiziune care s-a încăpățânat să-i păstreze pe cei doi și pentru comentariile din dubla cu Elveția.

   Povestea celor două echipe sofiote are acel iz balcanic care a atins și fotbalul din sudul României (Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova), în care suporterii nemulțumiți de cum s-au dezvoltat echipele lor au creat echipe paralele. Unele chiar au reușit să preia și palmaresul.

    Revenind la europenele noastre se pare că cei ce Fac Ce Spune Becali au cel mai ușor joc. Noi trebuie să le ținem pumnii la toate și să sperăm că, per total, vom obține cât mai multe puncte pentru România în clasamentul european de țară al echipelor de club.

    Opriți războiul!

Publicitate (V)

    Astăzi voi aborda acest subiect având ca personaj principal „intermediarul de publicitate”. Intermediarul, în orice domeniu, este un oportunist. Ca la piață. Ia marfa de la producător (societatea comercială) și o vinde la client. Tot ca la piață se întâmplă de multe ori ca cel mai mare profit dintre cei trei să-l aibă intermediarul. În publicitate este cam același lucru doar că triunghiul este un cerc. Un cerc care pornește de la client și revine tot la client după un ciclu în care mai sunt implicați creatorul de publicitate, intermediarul, suportul de publicitate (TV, ziar, site, rețele de socializare, radio, panouri...) și audiența (telespectator, cititor, radioascultător, pierde vară pe rețele... care poate fi sau nu virtualul public țintă).

   După o primă perioadă tumultoasă (1990 - 1994) în care noțiunea de publicitate era mai mult o himeră, fiecare judecând și interpretând fenomenul după propriul instinct, și în care pentru același lucru unul plătea un leu iar altul mii de mărci (moneda germană a acelor timpuri) sau dolari (exagerez desigur), vine o perioadă (1995-1998) în care contactul direct dintre suportul de publicitate și clientul de publicitate ia amploare. Marii clienți de publicitate (băncile, lanțurile de magazine, agențiile de turism, farmaciile, distribuția de combustibil... și statul) lăsau la liber posibilitatea de a face publicitate sucursalelor, magazinelor, punctelor de lucru, unităților comerciale... și instituțiilor locale ale statului.    Aceasta este și perioada în care iau și eu contact cu publicitatea. Prima mea mișcare a fost să iau la puricat toate firmele sătmărene de pe culoarul Ștefan cel Mare - Ady Endre - Barițiu. Apoi după o săptămână am trecut pe zona Octavian Goga, Uzinei și Lucian Blaga. Apoi Careiului și în final, după ce am străbătut și Cloșca, mi-am terminat prima bază de date pe bulevardul Unirii. În două-trei luni de mers pe jos m-am făcut destul de cunoscut în lumea societăților comerciale din Satu Mare și prin transparență, corectitudine și eficiență am devenit un partener de încredere pentru aceștia.

   Începând din 1999 și până prin 2003 a fost marele boom al intermediarilor de publicitate. Atunci au apărut primele agenții de publicitate care (având avantajul unor rețele create la început pe baze semiprofesioniste, dar care mai apoi sau perfecționat, trecând de la servicii pe bază de cumetrie la servicii pe baze de cifre solide, soldate din explorare și un anumit control al datelor) s-au înființat în marile aglomerații urbane, în special în București, dar și în Cluj, Oradea, Craiova, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța). Cu timpul creatorii de publicitate și suporturile de publicitate și-au înființa propriile agenții de publicitate, primele având o dezvoltare rapidă și după o scurtă perioadă au ajuns ca profitul din intermediere să depășească cu mult profitul din creația de publicitate.

   În această perioadă am trecut și eu la alt nivel. Închiriam mașini cu șofer (tot pe publicitate) și colindam țara în lung și în lat, la început direct la clienții de publicitate, mai apoi la agențiile de publicitate, cu care încheiam parteneriate viabile, în care aveam grijă ca ambele părți să fie mulțumite. Bineînțeles că aveam pălincă la mine dar să știți că nu pălinca punea ștampila. De cele mai multe ori aceasta apărea pe masă după ce se aplica semnătura pe contract. Aceasta este și perioada în care m-am luptat ca BRAT-ul să ia ființă și să devină o instituție cu adevărat corectă și transparentă.

   După 2003 și până în 2008 marile agenții de publicitate au pus stăpânire pe orice mișcă în domeniu, făcând legea. Apariția BRAT-ului (Biroul Român de Audit Tiraje, denumirea de atunci al actualului Birou Român de Audit Transmedia) a dus ca distribuția căilor de publicitate către suporturile de publicitate să se facă mai științific și mai corect, pricipalul beneficiar fiind în acest caz clientul de publicitate. Totodată este și perioada în care nucleul agențiilor de publicitate din București (șase - șapte la număr) reușesc să închidă (sau cel puțin să diminueze importanța) rând pe rând agențiile din restul țării, doar Clujul mai rezistând.

   Legăturile mele cu toate marile agenții de publicitate erau solide și de multe ori mi se cerea părerea asupra direcțiilor în care ar trebui pus accentul pentru dezvoltarea industriei de publicitate. Pătrunderea în BRAT ca membru în Consiliul Director mi-a adus o oarecare notorietate în domeniu, astfel că am fost invitat să țin niște prelegeri pe tema publicității la Facultatea de Jurnalism din București. Mă pot mândri că sala de curs repartizată s-a dovedit neîncăpătoare.

   2009, anul în care s-a „decretat” și la noi marea criză economică, a adus schimbări pe piața de publicitate și în branșa intermediarilor de publicitate. Regiile de publicitate apărute în perioada anterioară au pus stăpânire pe domeniu. La început a fost doar una și bună. Aceasta a observat că fiecare agenție de publicitate lucrează doar cu o parte dintre suporturile de publicitate și nu toate cu aceeași parte. În birourile regiei de publicitate s-au creat departamente care preluau comenzi de la toate agențiile de publicitate și le repartizau (în primul rând după cifrele BRAT) prin alte departamente către întrega țară pe diverse suporturi de publicitate locale, regionale sau naționale.

   Aceasta a fost perioada (cam până în 2014) în care s-a pus capăt intermediarilor de publicitate tradiționali. Apariția on-line-ului a fost de fapt începutul sfârșitului. Chiar și BRAT-ul s-a axat din ce în ce mai mult pe presa electronică făcându-și, după părerea mea, deservicii atât sieși cât și întregii industrii. Astăzi doar televiziunile și on-line-ul mai utilizează mari bugete de publicitate. Din păcate marii câștigători din on-line n-au pus în viața lor piciorul în România.

    Opriți războiul!

După opt ani dirijorul Andrei Feher revine acasă

    Ultima dată când sătmăreanul Andrei Feher a dirijat pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti din municipiul nostru a fost în urmă cu 8 ani și 9 zile, adică pe 11 iunie 2015. Tânărul sătmărean, doar 32 de ani, s-a dovedit un talent precoce și după un debut fulminant, a intrat în galeria de elită mondială a dirijoratului. Mai jos veți găsi câteva date biografice reprezentative ale maestrului.

   Până atunci să spunem că el a fost invitat, alături de violonistul Florin Croitoru, să închidă stagiunea 2022-2023 a prestigioasei filarmonici sătmărene. Așadar joi, 22 iunie, de la ora 19, în cadrul unui „Concert simfonic de închidere a stagiunii” (abonament 42) ne vom lua la revedere de la Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, asta neînsemnând că pe parcursul verii instituția sătmăreană va vegeta. Conducerea filarmonicii ne-a asigurat că vom avea diverși și importanți invitați pentru sezonul estival.

   Programul zilei de joi conține în prima sa parte celebrul „Capriciu spaniol” al lui Nikolai Rimsky-Korsakov după care revine la pupitru Andrei Feher și Florin Croitoru în poziția solistului pentru a dezvolta „Concertul nr. 5 pentru vioară în la minor” al lui Henri Vieuxtemps și, mai apoi, „Simfonia nr. 1 în do minor” a lui Johannes Brahms.

 

Andrei Feher

    Născut în 1991 într-o familie de muzicieni sătmăreni, a început să studieze vioara la șapte ani, iar la vârsta de 13 ani s-a mutat cu familia la Montreal, unde s-a înscris la Liceul Joseph-François Perrault. A continuat să studieze la Conservatorul de muzică din Montréal cu Raffi Armenian, care a fost director muzical al Simfoniei Kitchener-Waterloo între 1971-1993. La șaisprezece ani, a fost invitat de Yannick Nézet-Séguin să participe la repetițiile Orchestrei Métropolitane.
    În 2013, a fost distins cu Prix-Opus Discovery of the Year și a fost numit în prima sa funcție de director asistent în rezidență la Orchestre Symphonique de Québec sub conducerea lui Fabien Gabel, iar în 2014, la 22 de ani, a fost numit director asistent al lui Paavo Järvi la Orchestre de Paris din Franţa.

    În 2017, la vârsta de 26 de ani, a fost numit director muzical al Simfoniei Kitchener-Waterloo, înlocuindu-l pe directorul muzical Edwin Outwater din august 2018.
    Și-a făcut debutul cu Orchestra Simfonică a BBC la Maida Vale într-un program de Stravinsky și Poulenc în iunie 2019. El a mai dirijat Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Quebec, Les Violons du Roy, Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, Orchestra National d'Ile de France, Orchestre Métropolitain Montreal și Orchestra Națională a Radioului Român.

    Un puternic susținător al muzicii contemporane, Feher a interpretat recent lucrări de Eric Champagne, Pierre Mercure, George Dimitrov, Ciprian Pop și Abigail Richardson, precum și premiera mondială a operei pentru copii a lui Thierry Besancon Les Zoocrates cu Opéra de Lausanne. În noiembrie 2015, Feher a dirijat premiera mondială a filmului Soleil Noir de Pierre Jodlowski cu Orchestre de Pau-Béarn, ceea ce a rezultat într-o invitație imediată de a conduce lucrarea la Toulouse în noiembrie 2016.

 Florin Croitoru

     După concertele sale de debut ca solist cu Filarmonica din Viena sub bagheta lui Christoph von Dohnanyi, Florin Croitoru a fost aclamat de presa din Austria ca fiind un “solist fenomenal” (O.O.Nachrichten – Linz) măiestrind o “tehnica perfecta” (Neue Kronen Zeitung – Vienna). A apărut în nenumarate recitaluri și concerte, în numeroase țări din Europa, Asia, Africa și Statele Unite ale Americii. De asemenea, a câstigat 11 premii la diferite concursuri internaționale de vioară, menționând, în 1992, premiul I la Concursul internațional de vioară “Fritz Kreisler” de la Viena, devenind astfel primul și, până astăzi, singurul violonist român distins cu acest premiu de mare prestigiu.

    În completarea personalității sale artistice, vin de asemenea multe imprimări pe CD, precum și difuzări live sau imprimate la diverse posturi de radio si TV din Statele Unite ale Americii, Ungaria, Italia, Franța, Austria, Japonia, Irlanda, Islanda, Suedia, Polonia, Norvegia, Marea Britanie și România.

    Este licențiat al Academiei de Muzică din București (actuala UNMB). Profesorii săi de vioara din România și din străinătate au fost (în ordine cronologică) : Ionel Nistor, Cristina Ardelean, Mihai Constantinescu, Nicolae Bilciurescu, Valeriu Rogacev, Modest Iftinchi, Ștefan Gheorghiu, Eduard Schmieder și Victor Danchenko.

    Repertoriul și imprimările sale includ majoritatea concertelor dedicate viorii, de la baroc la contemporani, precum și câteva programe rare de recital, cum ar fi “Nicolo Paganini – 24 de Capricii pentru vioară solo”, “Fritz Kreisler – Universul miniaturilor”, “Virtuozitatea violonistică”, “Florin Croitoru cântă propriile transcripții și compoziții originale”…

    Începand cu anul 2010, a publicat, în premieră mondială, mai multe albume de transcripții pentru vioară solo, realizate dupa unele dintre cele mai frumoase și dificile piese de virtuozitate compuse pentru pian și/sau chitară.

    În afară de solistică și de cursuri de maiestrie, este invitat în mod regulat în juriile diverselor concursuri internaționale de muzică. Din 1999 este profesor de vioară al Universității Naționale de Muzică din București.

Capriciu spaniol

    Capriccio espagnol este titlul occidental comun pentru o suită orchestrală în cinci mișcări, bazată pe melodii populare spaniole, compusă de compozitorul rus Nikolai Rimsky-Korsakov în 1887. A avut premiera în 31 octombrie 1887, la Sankt Petersburg, interpretată de o orchestră dirijată de compozitor. Rimsky-Korsakov a intenționat inițial să scrie lucrarea pentru o vioară solo cu orchestră, dar mai târziu a decis că o lucrare pur orchestrală s-ar adapta mai bine melodiilor pline de viață.

    Lucrarea are cinci mișcări, împărțite în două părți, cuprinzând primele trei și, respectiv, ultimele două mișcări. Prima mișcare, Alborada, este un dans festiv și incitant, tipic din muzica tradițională asturiană pentru a sărbători răsăritul soarelui. Prezintă clarinetul cu două solo, iar mai târziu are o vioară solo cu un solo similar cu cel al clarinetului.

    A doua mișcare, Variazioni, începe cu o melodie în secțiunea de corn. Variațiile acestei melodii sunt apoi repetate de alte instrumente și secțiuni ale orchestrei.

    A treia mișcare, Alborada, prezintă același dans asturian ca și prima mișcare. Cele două mișcări sunt aproape identice, de fapt, cu excepția faptului că această mișcare are o instrumentare și o cheie diferite.

    A patra mișcare, Scena e canto gitano („Scenă și cântec țigănesc”) se deschide cu cinci cadențe – mai întâi de corni și trâmbițe, apoi vioară solo, flaut, clarinet și harpă – cântate fiecare pe diferite instrumente de percuție. Este apoi urmată de un dans în timp triplu care duce attacca în mișcarea finală.

    A cincea și ultima mișcare, Fandango asturiano, este, de asemenea, un dans energic din regiunea Asturias din nordul Spaniei. Piesa se încheie cu o declarație și mai incitantă a temei Alborada.

    Piesa este adesea lăudată pentru orchestrația sa, care prezintă o secțiune mare de percuție și multe tehnici și articulații speciale, cum ar fi în a patra mișcare, când vioriștii, violiștii și violonceștii sunt rugați să imite chitarele (părțile de vioară și violă sunt marcate " quasi chitară"). În ciuda laudelor critice, Rimski-Korsakov a fost enervat că celelalte aspecte ale piesei erau ignorate.

    În autobiografia sa, el a scris: „Opinia formată atât de critici, cât și de public, despre Capriccio că este o piesă magnific orchestrată — este greșită. Capriccio este o compoziție genială pentru orchestră. Schimbarea timbrelor, alegerea fericită a modelelor melodice și a modelelor de figurație, care se potrivesc exact fiecărui tip de instrument, scurte cadențe virtuoase pentru instrumente solo, ritmul instrumentelor de percuție etc., constituie aici însăși esența compoziției și nu ea. ținută sau orchestrație. Temele spaniole, cu caracter de dans, mi-au oferit material bogat pentru punerea în uz a efectelor orchestrale multiforme. Una peste alta, Capriccio este, fără îndoială, o piesă pur externă, dar strălucitor pentru toate acestea. A avut ceva mai puțin succes în secțiunea a treia (Alborada, în si bemol major), unde alamurile îneacă oarecum desenele melodice ale instrumentelor de suflat; dar acest lucru este foarte ușor de remediat, dacă dirijorul îi va acorda atenție și va modera indicațiile nuanțelor de forță din instrumentele de alamă prin înlocuirea fortissimo-ului cu un simplu forte.”

     În cultura populară lucrarea este redată în timpul genericelor de deschidere și ca muzică de fundal pentru Carnavalul spaniol în timpul filmului lui Josef von Sternberg The Devil Is a Woman (1935), creditat pe ecran drept „Muzică bazată pe „Capriciu spaniol” și pe vechile melodii spaniole ale lui Rimsky-Korsakoff. Fragmente au fost auzite în filmul fictiv din 1947 al lui Rimski-Korsakov „Cântecul Șeherazadei”.

    O înregistrare a Simfoniei Radio din Moscova în filmul „Femeie în pragul unei crize de nervi” (1988). O înregistrare a „Philharmonia Slavonica” prezentată în filmul Brokeback Mountain (2005). „Philharmonia Slavonica” este un grup pseudonim care apare pe o serie de înregistrări ale producătorului de discuri Alfred Scholz. Spectacolele care le sunt atribuite sunt adesea de către Orchestra Austrian Radio (ORF). Cea de-a patra mișcare a lucrării este prezentată în mod proeminent într-o reclamă de televiziune din 1998 pentru Pizza Hut, cu fostul lider al Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov. O orchestră interpretează deschiderea piesei din seria Little Fires Everywhere (2020). 

     

Concertul pentru vioară nr. 5

   Concertul pentru vioară nr. 5 în la minor, op. 37, de Henri Vieuxtemps, a fost publicat în 1861 și compus 1858–1859. Leopold Auer (1925, p. 75) scrie că lucrarea a fost „practic uitată”, dar dacă va fi interpretată așa cum a intenționat compozitorul său „nu va reuși să impresioneze majoritatea auditorilor săi”. A doua mișcare împrumută din "Où peut-on être mieux qu'au sein de sa famille?" (Unde poți fi mai bine decât cu familia ta?) în opera lui Grétry Lucile. Acum este un concert de vioară bine cunoscut în repertoriu și este cântat des în concursuri și concerte.

    Lucrarea constă din trei mișcări jucate fără pauze: Allegro non troppo, Adagio și Allegro con fuoco. O interpretare completă a piesei durează de obicei între 18 și 20 de minute.

    Opriți războiul!

 

O raită prin Europa

    Până aflăm rezultatele Olimpiei din dubla cu Luceafărul Bălan hai să dăm o raită prin Europa. Să o luăm cronologic. Încă nu știu la ora la care scriu aceste rânduri rezultatul celei de-a doua semifinale a Cupei Națiunilor patronată de UEFA. Câștigătoarea, pe care voi o cunoașteți deja, va disputa finala competiției cu războinica echipă a Croației. După cum deja știți arvații (denumire dată de români vechilor locuitori ai Croației) au trecut miercuri de neerlandezi cu 4-2, după prelungiri, chiar la ei acasă, la Rotterdam. Deci Spania sau Italia? Oricum va fi o finală mediteraneeană.

   Azi (vineri), România întâlnește Kosovo în deplasare în mai nou numitele Calificări (pentru) Europene. De ce oare n-a fost bună denumirea arhicunoscută de preliminariile Campionatului European? Luni, de la aceeași oră, 21,45, naționala condusă de Edi Iordănescu se va deplasa în Elveția pentru cel mai greu meci din acest an. Ce-ați spune să obținem șase puncte în aceste două jocuri? Dacă ar juca suporterii sigur le-am obține. Așa rămânem cu speranțe...

   Nu mai e mult timp și încep întâlnirile preliminare ale cupelor europene. Aici vă devoalez doar datele în care echipa noastră campioană, Farul lui Hagi, va avea (mai bine zis sperăm să aibă) emoții pentru a-și afla rând pe rând adversarele până la grupele Ligii Campionilor: 20 iunie – tragerea la sorți a primului tur de calificare; 21 iunie – tragerea la sorți al celui de-al doilea tur de calificare; 24 iulie - tragerea la sorți a celui de-al treilea tur de calificare; 7 august - tragerea la sorți a ultimului tur de calificare (barajul).

   În ceea ce privește datele de disputare a partidelor, trebuie menționat că sunt patru echipe (nu și noi; încă nu) care luptă pentru un ultim loc pe tabloul primului tur de calificare. Partidele acestora se vor disputa pe 27 iunie (semifinalele) și 30 iunie (finala). Primul tur de calificare se va disputa în 11-12 iulie (prima manșă) și 18-19 iulie (manșa retur). Al doilea tur de calificare se va disputa pe 25-26 iulie (prima manșă) și 1-2 august (manșa retur). Al treilea tur de calificare este programat pentru 8-9 august (turul) și 15 august (returul). Barajul are ca date de disputare 22-23 august (turul) și 29-30 august (returul).

    Miercuri, în România și Georgia, se va da startul Campionatului European pentru tineretul sub 21 de ani. Emil Săndoi, selecționerul echipei României se va baza pe lotul:

    Portari: Ștefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj).

    Fundaşi: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racoviţan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Victor Dican (FC Botoşani), Andrei Borza (Farul), Valentin Ţicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);

    Mijlocaşi: Dragoş Albu (U Craiova 1948), Alexi Pitu (Bordeaux / Franţa), Constantin Grameni (Farul), Alexandru Işfan (Universitatea Craiova), Adrian Mazilu (Farul), Valentin Mihăilă (Parma), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948);

    Atacanţi: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul / Fiorentina).

   După cum vedeți nouă echipe din prima ligă dau jucători pentru naționala tânără. Din păcate doar patru jucători de la echipe din Ardeal. Fiind rapidist nu pot să nu constat că nu este nici un giuleștean în acest lot, dar nu pot nici să dau vina pe Săndoi pentru acest lucru. Chiar dacă Sefer și Pănoiu erau tinerii forțați de Mutu în echipă, trebuie să recunosc că de la un meci la altul aceștia jucau din ce în ce mai prost. Aveam speranțe să ajungă Ignat și cu Stan la aceste europene dar cum genialul Mutu nu i-a lăsat să joace nici măcar la Elite 21, fiind tot timpul rezerve la echipa mare, nu avea cum Emil să-i convoace.

   Meciurile din grupe ale naționalei noastre se vor disputa pe stadionul Steaua (Ghencea) miercuri 21 iunie cu Spania, sâmbătă 24 iunie cu Ucraina și marți 27 iunie cu Croația. Pe stadionul Giulești în aceleași zile, vor avea loc celelalte partide din grupa noastră. Cealaltă grupă ce va disputa jocurile în România (Franța, Italia, Elveția și Norvegia) vor călca iarba de pe Cluj Arena și în Gruia (stadion dr. Constantin Rădulescu).

   Opriți războiul!

O grevă utilă

    O grevă utilă. Chiar a fost o grevă utilă. În cele ce urmează însă am să încerc să caut  cauze care au dus la situația actuală a cadrelor didactice și, prin extensie, la starea întregului învățământ românesc. Chiar dacă pare un punct de inflexiune doar această grevă, ea va trebui să fie un punct și de la capăt. Din ultimii 40 de ani doar în ultimii 6-7 învățământul nu a avut o prăbușire accentuată ci doar o cădere lină, dar indiferent dacă a căzut ca un bolovan sau ca o pană, tot la nivelul cel mai de jos a ajuns.

   Înainte de a rostogoli tăvălugul acuzelor am să atrag atenția că în această perioadă a fost și o schimbare de generații care, una peste alta, a fost unul din puținii factori amelioratori care au acționat asupra pacientului (învățământului). Mai spun că nu toate cadrele didactice sau personalul ce a activat în învățământ pot fi acuzate de micile sau marile activități subversive, dar toate, absolut toate, de la dascălul de la Cotroceni și până la învățătoarea care preda pentru două sau trei clase simultan în satul dintre munți, pot fi acuzați de faptul că nu au luat atitudine. Toleranța pe care au avut-o pentru colegi, superiori și mai ales pentru copii îi încriminează aproape în aceeași măsură. Pe unele culoare asta se numește complicitate.

   Cel mai grav lucru, după părerea mea, este sistemul de notare al cunoștințelor. Cu toate că elevii și studenții, global vorbind, aveau un bagaj de cunoștințe din ce în ce mai mic, notele erau din ce în ce mai bune. Pe vremuri un elev mediocru sau dezinteresat avea ca scop să evite nota patru, cinciul fiind izbăvitor. Astăzi nota patru a dispărut și din carnetele celor submediocrii, darămite din cel al leneșilor și pramatiilor. Astfel s-a ajuns ca urmașii dascălilor de acum câteva decenii, ajunși la rândul lor în postura de învățători (generic vorbind) să-și strige ofurile în fața analfabeților funcționali promovați să legifereze tocmai din cauza „părinților” lor. Sună aiurea, așa-i?

   Vocația ar fi elementul cel mai maltratat în perioada care a trecut. Mulți tineri și mai puțin tineri cu aptitudini naturale pentru meseria de formator nu s-au apropiat de catedră din cauza salariilor mizere, lăsând locurile libere pentru cei mai leneși, fără cunoștințe de pedagogie și, mai grav, fără cunoștințe la nivel cel puțin mediu despre materiile pe care le predau. Ca să faci acum o curățenie în sistemul de învățământ actual este practic imposibil. Este ca și cum ai dori ca în Parlamentul României să predomine oamenii cu har. Timpul, relațiile intercolegiale și justiția ar putea acționa în această direcție. Un minim de 15 ani tot ar fi necesar.

   Meditațiile sunt o altă pleașcă pe soarta învățământului. Existența lor denotă o slabă pregătire a celor de la catedră. Ca să nu mai spun că sunt cazuri în care „învățătorul” nu dă totul din el la orele de curs tocmai pentru a-și chema elevii la meditație (surse de venit suplimentare). Existau meditații și pe vremea când eram elev. Erau chemați la meditații elevii care se dovedeau atrași de una sau alta din materii pentru a o aprofunda. Pentru a afla tainele materiei respective care nu erau trecute în programa școlară. Elevii care urmau să participe la olimpiade locale, județene, naționale și apoi internaționale.

   Și eu am dat meditații. În liceu am avut două materii care îmi plăceau extrem: matematica și sportul. Pentru amândouă am avut drag astfel încât le-am studiat și practicat în timpul liber. Culegerile de probleme de matematică au fost insuficiente în cei cinci ani de liceu (așa era pe vremea aceea la liceele industriale) pentru nesațul meu de a cunoaște așa că pe la sfârșitul anului trei am început să dau meditații  colegilor de clasă (pro bono) și mai apoi celor care doreau să urmeze o facultate unde se cereau cunoștințe de matematică. Mulți dintre ei terminaseră sau erau în ani terminali la licee cu profil uman. În privința sportului cu toate că iubeam fotbalul la nebunie nu m-am dat în lături nici de la handbal, volei, baschet, rugbi, tenis, tenis de masă, popice, lupte, haltere sau culturism.

   Să revenim la catedra noastră. O altă meteahnă care a distrus învățământul românesc este așa-zisul „fond al clasei”. Motivat ca o necesitate de a pune perdele la ferestre (metaforic vorbind) acesta s-a transformat cu timpul într-o pușculiță pentru cadrul didactic hrăpăreț. Pe lângă fondul clasei au apărut micile, apoi marile, cadouri oferite profesorilor la început drept mulțumire, apoi din obișnuință și mai apoi drept mită. Am predat și eu vreo cinci ani la nivel de liceu într-un orășel de 10-12.000 de locuitori. La început am acceptat drept mulțumire un ou, dar când mi s-a adus o găină nu am acceptat-o decât contra cost, drept îi, sub prețul pieței. Cu toate astea nu am dat niciodată un cinci, un șapte sau un nouă fără ca elevul, după aprecierea mea, să fi meritat pentru cunoștințele sale cinciul, șaptele sau nouăle respectiv. Zece mai dădeam câteodată în loc de nouă acolo unde vedeam că pot ridica pofta ciracului de a învăța.

   Această „dolce farniente”, această trândăvie a învățământului românesc a răbufnit acum când spiritul civic, Uniunea Europeană și epurarea justiției au adus în impas pe cei ajunși astăzi, mai de nevoie, mai din nevoi, să reprezinte noua generație a personalului didactic din sistemul de învățământ românesc.

   Opriți războiul!

  

Vezi cu urechile tale „Visul unei seri de vară”

     După cunoștințele mele cei doi soliști vocali invitați de Filarmonica Dinu Lipatti, soprana Julia Wirth și baritonul Valentin Ruckebier, sunt pentru prima oară la Satu Mare. Ei reprezintă Universitatea Robert Schumann din Düsseldorf, academie de muzică în colaborare cu care emblema culturală a Sătmarului a născocit evenimentul la care ne invită joi, 15 iunie, ora 19, în Piața 25 Octombrie. Colaborarea dintre cele două prestigioase instituții de cultură din Germania și România poartă pecetea unei îndelungi existențe.

   Ultima oară când profesorul Rüdiger Bohn ne-a vizitat municipiul a fost anul trecut, tot în iunie. Cu acel prilej în numărul din 20 iunie, în Gazeta de Nord-Vest am prezentat o scurtă biografie a dirijorului, prilej acum să o revedeți pentru a vă reacomoda cu personajul principal al serii de joi. Profesorul Bohn are o vorbă cu care mai descrețește frunțile studenților săi atunci când aceștia se blochează sau nu se pot ridica la înălțimea pretențiilor sale: „vezi cu urechile tale!”

   Concertul simfonic în aer liber „Visul unei seri de vară”, parodie după comedia shakespeariană „Visul unei nopți de vară” (la fel de bine am putea spune că ne aduce aminte și de piesa lui Tudor Mușatescu „Visul unei nopți de iarnă”) are în program lucrări de Jean Sibelius, Piotr Ilici Ceaikovski, Franz Lehár,  Robert Stolz și Wolfgang Amadeus Mozart

Universitatea Robert Schumann din Düsseldorf

   Robert Schumann Hochschule este o școală de studii muzicale situată în Düsseldorf, Germania. Conservatorul are un corp de aproximativ 850 de studenți care provin din peste 40 de țări. Patruzeci și șapte de profesori cu normă întreagă și cu fracțiune de normă și 200 de profesori asociați oferă instruire individualizată.

     În 1935, trei școli private de muzică au fost fuzionate în „Conservatorul Robert Schumann”, numit după compozitorul Robert Schumann, care a locuit în Düsseldorf câțiva ani. În 1972, statul Renania de Nord-Westfalia a devenit organismul responsabil pentru conservatorul de muzică. În 1987 a devenit conservator independent și a primit numele actual.

    Programele de studii oferite de „Robert Schumann Hochschule” acoperă întreaga gamă de profesii muzicale. Muzica, cel mai mare dintre programele de studiu, se concentrează pe interpretare. Oricine studiază pian sau vioară, chitară sau clarinet, compoziție sau voce în Düsseldorf învață să cânte împreună cu alți muzicieni în orchestre și ansambluri. Acesta este motivul pentru care programele de studii includ multe oportunități de spectacol. Orchestra conservatorului cântă în mod regulat la sala simfonică Tonhalle din Düsseldorf și, în strânsă colaborare cu Deutsche Oper am Rhein (unde ne mândrim că Sătmarul este reprezentat cu cinste de soprana Luiza Fatyol), specialiştii de voce de operă își arată talentul într-o producție anuală de operă.

    Programul de licență Musikvermittlung (promovarea muzicii) include specializări în educație muzicală, dirijat, antrenament pentru urechi și muzică bisericească. Competența socială și pedagogică joacă un rol important în toate disciplinele. De exemplu, un oficiant de muzică bisericească nu trebuie doar să cânte la orgă, ci și să fie capabil să conducă un cor și să facă muzică cu copii și tineri. Lucrul cu laici este de asemenea scopul programului de studii de educație muzicală, în care specializările în educație sunt pregătite pentru o carieră ca profesori în școlile de muzică.

    În ciuda cantității considerabile de muncă asupra performanței, teoria nu este neglijată. „Institutul de muzicologie” desfășoară cercetări în domeniul muzicologiei istorice și sistematice. Acesta organizează simpozioane științifice și publică o serie de lucrări academice.

    Un rol deosebit îl joacă „Institutul de muzică și media”, care se concentrează pe pregătirea practică a studenților pentru cariere în media și industria muzicală. Specializări precum înregistrarea muzicii clasice, compoziția media, informatica muzicală, producția muzicală, media muzicală și audiovizuală, managementul muzicii și media, muzica și textul sau muzica vizuală oferă o pregătire excelentă pentru munca în aceste domenii specializate. Programul de studii „Audio și video”, oferit în cooperare cu Universitatea de științe aplicate din Düsseldorf, combină studiile de inginerie cu pregătirea formală și studiile muzicale. Düsseldorf este singura „s(f)eră” care oferă această specializare în Germania.

    Cooperarea cu „Corpul academic de muzică al armatei Germane”, care a început în 1976, este, de asemenea, unică. Fiecare muzician profesionist din forțele armate ale Germaniei are o diplomă de la Robert Schumann Hochschule. Bundeswehr pregătește soldații pentru examenul de admitere și mai târziu angajează muzicieni instruiți.

Julia Wirth

     Născută la Essen în 1998, Julia Wirth s-a dedicat cu mare pasiune muzicii de operă chiar și când era tânără. În timp ce studia administrarea afacerilor la Düsseldorf, a cântat în corul suplimentar al Teatrului Aalto din Essen și în corul suplimentar al Musiktheater im Revier din Gelsenkirchen în producții precum Otello, Aida, Luisa Miller sau Boema.

   După ce și-a terminat diploma de licență în 2019, tânăra soprană a decis să-și continue pasiunea și a început să studieze canto la Universitatea Robert Schumann în iarna anului 2020 la clasa profesorului Konrad Jarnot. Deja în al doilea semestru a cântat Gretchen din „Faustszenen” de Goethe. În 2022, a câștigat premiul I pentru Renania de Nord la „Premiul pentru muzică Lions” și a cântat rolul Mimi în producția universitară „La Bohème”. În prezent este în al 4-lea semestru de licență.

 

 Valentin Ruckebier

  Personalitate complexă, Valentin suferă de muzică. De fapt se și declară compozitor și muzician. Student la clasa de compoziție a profesorului Oliver Schneller, oferă prin clipurile sale video, „Petala”, „Lamentarea lui Oberon” sau „Gânduri înainte de a pleca” o nouă dimensiune a interpretării prin producția și designul audiovizual al lui Yannick Benavides. Videoclipul muzical devine o lucrare în sine. O echipă numeroasă de studenți IMM a participat activ la producții.

   „Petala” a fost creat între noiembrie 2020 și ianuarie 2021 ca proiect de licență în domeniul „Muzică și media audiovizuală” și supervizat de prof. Enrique Sánchez Lansch. 

    „Lamentarea lui Oberon”, compoziție pentru bariton și cvartet de coarde, proiectează ciocnirile emoționale și confuziile din amintita comedie a lui Shakespeare „Visul unei nopți de vară” într-un nou viitor fictiv, apropiat.

     Piesa examinează modul în care lumile interioare ale personajelor s-au dezvoltat la câțiva ani după evenimentele din noapte, în ceea ce privește modul în care gândesc, acționează și simt. În acest videoclip muzical, cântecul cu același nume a lui Valentin Ruckebier primește o nouă dimensiune interpretativă prin implementarea și designul audiovizual. Videoclipul devine propria sa lucrare. Producția a fost scrisă ca teză în modulul de nivel superior de producție muzicală și audiovizuală cu prof. Enrique Sánchez Lansch din octombrie 2018 până în aprilie 2019.

    Opriți războiul!