Fluierașul Flueran fluieră fluent din fluier

    N-am nimic cu arbitrul Flueran. Mi-a plăcut doar calamburul. A prestat relativ bine la centru restanța dintre Hermannstadt și FCSB (2-2). Nu a avut multe greșeli și mai ales nu au fost unidirecționate. Dacă ne referim strict la etapa a zecea putem să scoatem în evidență faptul că gazdele nu au obținut decât 6 puncte (o victorie și trei meciuri egale). Cele 24 de goluri înscrise, o medie de 3 goluri pe meci, sunt un număr mulțumitor de reușite, dar putem observa ușor că 15 din aceste goluri au fost înscrise în doar trei partide, în restul înscriindu-se mai puțin de două goluri pe meci.

    Echipele din afara Regatului au obținut doar trei puncte, câte unul în cele trei meciuri încheiate la egalitate, confruntările cu echipele din București, două la număr, fiind tot atâtea deziluzii. „48” - Oțelul 0-2 pe valoare; Dinamo - Farul 0-2 conform așteptărilor; Voluntari - Poli 1-2 pe valoare și conform așteptărilor; Botoșani - UTA 2-2 cu regrete de ambele părți; „U” - Univ. Craiova 1-1 ca între „studenți”; Petrolul - Hermannstadt 0-0 tern în 10 contr 11; Sepsi - FCSB 2-5 spectaculos; Rapid - CFR 3-1 după o repriză secundă de vis.

    Etapa a unsprezecea s-ar părea ca ar fi etapa gazdelor dacă ne luăm după faptul că patru echipe din primele cinci clasate joacă acasă. Nu le va fi ușor însă. Echipele din Ardeal (inclusiv textiliștii) joacă in corpore cu echipe din sudul țării și nici lor nu le va fi ușor.

    Hermannstadt - Rapid (duminică, ora 18) Derbiul etapei. O partidă pe care m-am decis să o văd pe viu dacă primesc acreditarea cerută. Mi-ar fi drag să revăd atâția jucători de legendă ai Rapidului la un loc: Dani Coman, Măldărășanu, Perjă pe de o parte și Daniel Niculae, Ionuț Voicu și Maftei de cealaltă parte. Poate mai apar și alții. Ora crepusculară la care e programat meciul îi ajută mai mult pe ardeleni. Sper să văd un meci frumos;

    CFR - „48” (duminică, ora 21) Chiar dacă pare un derbi eu îl văd ca un meci dezechilibrat, în care gazdele vor obține ușor cele trei puncte. Faptul că la juveți e debandadă pe banca suspinelor și prin birouri face posibil un anume „fac ce am chef” pe dreptunghiul căptușit în verde. Asta le-ar da larghețe în ghete gazdelor, genorozitate ce i-ar îndrepta spre o victorie facilă;

    FCSB - „U” (luni, ora 21) Interesantă partidă. Dacă cei ce „fac ce spune Becali” cred că au un meci ușor se înșală. Moțul nu va repeta greșeala lui Ciobotariu. Mă refer la cea de a-și face propriul joc fără a ține cont de punctele tari ale adversarului. Moțul de așa natură își va aranja popicele în teren încât ghiulele lansate de artileria grea să dea greș. Totuși, bucureștenii sunt favoriți;

    Farul - Sepsi (sâmbătă, ora 21,30) Meci de mare interes. Prestația din Cupa României a constănțenilor nu trebuie luată în considerare. Hagi, aflat într-o perioadă de reconstrucție, a lăsat pe planul al șaptelea cea de-a doua competiție națională. Partida de la Ovidiu are o cu totul altă importanță pentru el. Nici oaspeții nu vin ca turiști pe litoral. Și ei trebuie să demonstreze că jocul cu FCSB a fost doar un accident;

    Poli Iași - Petrolul (luni, ora 18) O partidă cu rezonanță doar în aparență, echipa moldavă neavând nici o legătură cu fosta echipă studențească Politehnica Iași. Gazdele luptă să confirme rezultatele bune din ultimele trei etape care au depărtat-o de zona fierbinte a subsolului, iar oaspeții vor să scape de pasa proastă prin care trec (doar trei egaluri în ultimele patru jocuri);

    Univ. Craiova - Botoșani (duminică, ora 15) În mod normal oltenii nu ar trebui să-și facă prea multe probleme la acest joc, dar cum nici în echipa lui Rotaru ierarhiile pe banca de rezerve nu prea sunt bine definite (nu că cele din teren ar fi) s-ar putea lăsa cu surprize. Cred totuși că și după acest meci oaspeții vor rămâne fără victorie în această ediție de campionat;

    Oțelul - Dinamo (vineri, ora 21) Un meci în care bucureștenii ar putea exploata liniștea ce s-ar putea așterne după primele victorii ale gălețenilor (în campionat și în cupă). Va reuși Dorinel Munteanu să gestioneze situația? Va reuși Ovidiu Burcă să mai întârzie dinamica de revigorare a gazdelor?

    UTA - Voluntari (sâmbătă, ora 14,30) Cenușăreasa etapei. Un prilej cum nu se poate mai bun pentru Rednic de a părăsi nenorocul. El, care era cunoscut ca fiind răsfățat de Fortuna, se află acum în dizgrațiile ei. Noroc că la ilfoveni a apărut o stare de resemnare în campionat, motiv pentru care și-au îndreptat mai mult atenția spre Cupa României.

    Opriți războiul!

    

Festivalul internațional „Zilele muzicale sătmărene” - ediția a IVL-a

    Încă ne mai răsună acordurile „Festivalului internațional George Enescu” încheiat în urmă cu doar câteva zile (duminică) la Ateneul Român din București și desfășurat în acest an, la a XXVI-a lui ediție, în întreaga țară, inclusiv la Satu Mare, că și pornește la drum un alt regal de muzică de cea mai bună calitate: Festivalul Internațional „Zilele muzicale sătmărene”, regal care chiar dacă se află la a IVL-a ediție (sau XLVI, cum doriți, tot 46 înseamnă), este un pic mai tânăr decât fratele său cu rezonanță mai puternică, deoarece acesta se desfășoară o dată la doi ani, având în istoric și o perioadă în care s-a desfășurat la un interval de trei ani. Anul înființării Festivalului „George Enescu” este 1958.

    Așadar joi, 28 septembrie, a.c., ora 19, avem prima seară de grație a festivalului sătmărean în sala Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din capitala Sătmarului. La spectacolul „Concert simfonic” pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 3 vom avea plăcerea să-l revedem la pupitru pe dirijorul clujean Horvath Jozsef, a cărui biografie am descris-o în numărul din 15 noiembrie 2021.

    În uvertură vom asculta „Simfonia pentru orchestră de coarde nr. 5”, în si bemol major, a lui Felix Mendelssohn Bartholdy interpretată de Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti. Simfonia probabil face parte din cele 12 simfonii timpurii compuse de german până la vârsta de 14 ani, simfonii care nu au fost arhivate în opus.

    Invitatul de gală al serii, chitaristul Giacomo Bigoni, al cărui trecut vi l-am devoalat tot în 2021, mai precis în 14 iunie, ne va încânta cu chitara lui Stephen Hill, interpretând „Concertul pentru chitară nr. 1”, în re major, al compozitorului italian din prima jumătate a secolului trecut, Mario Castelnuovo-Tedesco.

    Pentru final conducerea filarmonicii sătmărene ne-a rezervat „Serenada pentru orchestră de coarde”, în do major, a celebrului compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski.

     Sâmbătă, 30 septembrie, tot de la ora 19, va avea loc un nou eveniment din cadrul „Zilelor Muzicale sătmărene”. Este vorba de un „Concert cameral” susținut de octete de coarde. Pentru acest concert sunt valabile abonamentele cu nr. 4. Vom asculta în prima parte „Octuor”-ul lui George Enescu, iar în partea a doua din nou Felix Mendelssohn Bartholdy cu „Octet pentru coarde”.

    Vor urca pe scenă „Arcadia Quartet” (Ana Torok - vioară; Răsvan Dumitru - vioară; Traian Boală - violă; Zsolt Torok - violoncel) din Cluj căruia i se va alătura un cvartet ad-hoc format din Vlad Răceu - vioară; Roxana Oprea - vioară; Mihai Oșvat - violă; Ștefan Cazacu - violoncel.

  Concertul pentru chitară și orchestră nr.1

    A fost compus de Mario Castelnuovo-Tedesco între decembrie 1938 și ianuarie 1939. Este unul dintre cele mai cunoscute și mai susținute concerte din repertoriul acestui instrument, alături de concertele pentru chitară ale lui Joaquin Rodrigo. Este structurat în 3 mișcări, tonalitatea este re major. Premiera mondiale a avut loc la Montevideo în 1939. 

    Ideea de a aborda compoziția concertului a venit de la o solicitare a chitaristului Andrés Segovia, care în acei ani - și încă din anii 1920 - s-a angajat în munca de valorificare și reevaluare a chitarei în muzica clasica. Un aspect fundamental al acestui proiect a fost îmbogățirea semnificativă a repertoriului muzical al instrumentului cu compoziții originale de mare profunzime, iar florentinul Castelnuovo-Tedesco a fost unul dintre contributorii majori în acest sens. 

    Aceasta a fost prima dată când s-a trezit confruntat cu problema combinării unei orchestre cu o chitară, un instrument cu o gamă sonoră mult mai modestă decât un pian sau o vioară. Dificultatea a fost depășită cu brio, obținându-se un dialog rafinat între chitară și orchestrație care nu îl copleșește niciodată pe solist. Mai târziu a compus un „Concert pentru chitară nr. 2” și un „Concert pentru două chitare”. 

    Prima reprezentație a concertului a avut loc pe 28 octombrie 1939 la Auditorio de Sodre din Montevideo, cu Andrés Segovia la chitară și Lamberto Baldi dirijor. Entuziasmul a fost enorm, iar spectacolul poate fi urmărit pe o înregistrare rară a vremii. Ulterior, Segovia a fost persoana care a publicat prima înregistrare oficială a operei, cu New London Orchestra dirijată de Alec Sherman în 1949. Este probabil prima înregistrare a unui concert de chitară, dar calitatea și grija avute în obținerea sunetului par surprinzătoare.

    Opriți războiul!

Cu buzele umflate

     Uitându-mă adânc peste umeri mi-aduc aminte de bunița. Îi spuneam bunița dar de fapt era străbunica. Într-o discuție cu mamaia (de fapt bunica) îi spunea că Leana lu' Chiriloaie a rămas cu ața de la mămăligă. N-am prea înțeles atunci ce vroia să spună. Abia peste vreo doi ani m-am dumirit. Într-o vară, când ne-am strâns la Cuza Vodă, un sat din nordul Moldovei, vreo șapte cârlani de-ai lui Scarlat am venit de-acasă. Cum care Scarlat? Vasile. Ăl de s-antors făr-un picior de la Cotul Donului. Ăla pe care l-a blagoslovit Dumnezeu cu șase feciori și șase fătuci. Amu are o groază de cârlani (nepoți) chiar dacă o dat ortu' popii.

    Așadar ne-am așezat cu toții pe jos, în tindă, în jurul unui fund mare de lemn pe care mamaia a răsturnat dintr-un ceaun o pastă galbenă, vâscoasă. Dintr-un șiștar ne-a turnat în ulcele lichidul alb, spumos, cu miros pe care nările mele avide de mult nu l-au mai simțit. Apoi, după sfântul „Tatăl nostru”, bunița cu sfoara dinainte petrecută pe sub mămăliga încă aburindă, o tăiat bucata în opt. Noi, cârlanii, ne-am și băgat mânuțele fiecare într-un boț de mămăligă, mamaia a luat și ea ce a mai rămas. Atunci, bunicul (în realitate străbunicul), răzimat în tocul ușii pe prag, cu pipa-n gură, râse șugubăț și-i zise bunicii: „Ai rămas iar cu ața mămăligii”.

    Abia atunci am înțeles ce înseamnă să rămâi cu ața mămăligii. Adică să rămâi cu buzele umflate. Azi dacă spui că ai rămas cu buzele umflate riști să se înțeleagă că le-ai umplut cu botox. Altă anomalie. De fapt botoxul este o toxină botulinică. Ca orice toxină este otrăvitoare. În mod real buzele se umflă cu acid hialuronic, o sustanță vâscoasă, amorfă și transparentă. Complicat, nu? Pe deasubra buzele astfel (mal)tratate sunt și urâte. Pfui!

    A rămâne cu buzele umflate înseamnă de fapt a rămâne păcălit datorită propriilor acțiuni. Adică păgubaș. Atunci când acțiunile tale se îndreaptă tocmai împotriva celor în slujba cărora ar trebui să fii, a rămâne păgubaș e o pedeapsă de la Dumnezeu. Până la Domnul nostru hai să ne pedepsim noi păcălicii noștri. Să-i depistăm și să-i pedepsim. Dintre păcălici cei mai greu de depistat sunt cei din politică. Cel ce fură azi un ou și mâine un bou sunt mai ușor de prins. Pe parcurs, pe undeva... tot sunt prinși. Și închiși. Ce ne facem cu cei ce fură cirezi întregi? Da' cu cei ce ne fură economia țării? Până mai deunăzi nici depistați nu se dădeau prinși. Erau oblăduiți de mantia politică. Salutăm înlăturarea acestei mantii politici. Dar nu e suficient.

    Chestia aia cu „hoțul neprins e negustor cinstit” e monstrul din ograda României. Nu numai a țării noastre, dar la noi parcă e mai abitir decât oriunde. Cum dom'ne? Știi că-i hoț dar dacă nu l-ai prins asupra faptului e egal cu tine. Chiar dacă îți mănânca mâncarea pentru care ai trudit tu, îți poartă hainele a căror etichetă tu ai dat-o jos sau se urcă pe piedestalul pe care tu meriți să tronezi, nu poți să-l demaști pentru că nu l-ai prins când ți-a devastat cămara, dulapul sau conștiința. Sau mai rău. Știi că-i hoț și te pui în slujba lui. Că-i șiret și că vrei să fii și tu ca el.

    Mai avem câteva vorbe din astea introduse silnic în limbajul popular ca și cum ar veni din înțelepciunea unui codex. Zicea Lena Birtoc mai ieri, într-o emisiune „Incursiune în cotidian”, de „capul plecat sabia nu-l taie”. Poate doar capul „plecat” de-acasă (nebunul, lipsitul de rațiune), așa cum au gândit strămoșii noștri când au scos voroava, nu-i bine a-l tăia. Azi pare o pledoarie pentru a te lăsa umilit. Mai am un dinte și pentru iertăciunea de la împărtășanie. Mai ales cea repetată la nesfârșit, dar despre asta cu altă ocazie.

    Până nu „umflăm” toți păcălicii rămânem noi cu buzele umflate. Rămânem doar cu privirile peste umăr la viața simplă de altă dată și la prezentul contradictoriu. Despre viitor doar gânduri negre dacă suntem letargici!

    Opriți războiul!

Opt din primele nouă clasate joacă între ele

     Interesantă etapă. Întâmplător și reciproca este adevărată la aserțiunea din titlu. Opt din ultimele nouă clasate joacă între ele. Dar până să ne uităm peste etapa ce va să vie hai să judecăm ce a fost în etapa ce s-a încheiat. A noua. Sare în ochi penuria de goluri. După trei etape în care am avut o medie de aproape patru goluri pe meci ne trezim cu doar 13 goluri în 8 jocuri. Până și în etapa a cincea când nu s-au disputat decât cinci partide s-au înscris mai multe goluri.

    Spuneam deunăzi că mă aștept la partide echilibrate. Chiar așa a fost. O singură echipă s-a desprins la două goluri, iar victoriile au fost împărție, câte trei pentru gazde și oaspeți, două meciuri încheindu-se la egalitate. S-a mai evidențiat un aspect. Când se fac greșeli de arbitraj împotriva echipelor care trec mai rar pe la FRF nu se face atâta tam-tam ca și atunci când se pare sau chiar se mai greșește în defavoarea echipelor mângâiate în general de arbitraje. Cazul Farului de această dată. În ceea ce privește partida din Gruia s-ar putea să fiu prea subiectiv, fiind vorba de un arbitru la care țin mult, așa că nu comentez. Nu vreau să suflu în morișca celor care sunt de altă părere. Oricum nu mi-ar accepta argumentele.

    Așadar: UTA - „U” 0-1 dorit; Dinamo - „48” 0-1 nedorit; Univ. Craiova - Sepsi 2-1 crâncen; Hermannstadt - Voluntari 3-1 așteptat; Oțelul - Rapid 0-0 trist dar în ton cu jocul; Farul - FCSB 0-1 cu stele aliniate din exterior; Poli Iași - Botoșani 1-1 anapoda; CFR - Petrolul 1-0 cu oaspeți f(r)u(st)rați. Cam așa s-ar rezuma etapa numărul nouă. Pentru aseară (joi, 21 septembrie) a fost programată și partida restanță Hermannstadt - FCSB, dar la ora la care scriu aceste rânduri partida încă nu a început.

    Așadar etapa a zecea pare a fi din nou echilibrată dacă ținem cont de afirmația din titlu și de reciproca acesteia. Mai mult, primele trei clasate au meciuri în deplasare, ceea ce dă o notă de atractivitate suplimentară. De remarcat că echipele din Ardeal joacă in corpore cu echipe din sudul țării, iar textiliștii se deplasează în Moldova.

    Rapid - CFR (luni, ora 21) Derbiul etapei. Disputa dintre cele două echipe așa-zis feroviare (doar cu numele și apropierea fizică de calea ferată) este așteptată cu deosebit interes, în special de giuleșteni care vor popula din nou până la refuz prea strâmtul stadion de lângă Podul Grant. Chiar dacă antrenorii sunt italieni ne așteptăm la un joc spectaculos cu realizări pe placul iubitorilor de artă fotbalistică;

    Sepsi - FCSB (duminică, ora 21) Un alt meci cu pretenția de a se numi derbiul etapei. De remarcat că bucureștenii se vor afla la a treia deplasare consecutivă după jocurile de la Farul și cel de aseară de la Sibiu. Nu le va fi ușor mai ales pentru că Ciobotariu îi va aștepta probabil cu surprize;

    Petrolul - Hermannstadt (duminică, ora 18,15) Un al treilea joc în care se întâlnesc două echipe din prima jumătate a clasamentului se dispută la Ploiești. Și în acest meci una din echipe a avut de disputat un meci restanță. Oare îi ajută acest lucru sau îi încurcă?

    „48” - Oțelul (vineri, ora 18) Am cam uitat de partida asta. Mi-am dat seama imediat după ce a început, fiind primul joc al etapei. Să fie al nouălea egal al lui Dorinel Munteanu?

    „U” - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 21,30) Cele două echipe „universitare” au de demonstart că rezultatele de săptămâna trecută nu sunt conjuncturale. Schimbarea de pe banca oltenilor nu pare fi de bun augur. Se pare că Țara lui Papură Vodă (varianta oltenească) și-a găsit stăpânul: Corneliu Papură (nu Neagu Papură precum în poveste);

    Dinamo - Farul (vineri, ora 21) Greu meci pentru gazde. Probabil nu le vor putea face față cerbiciei și frustrării cu care Hagi precis că și-a inoculat jucătorii. Greu, dar nu imposibil!

    Voluntari - Poli Iași (sâmbătă, ora 14) Programat la ora la care de obicei se trezesc beizadelele, meciul din comuna ilfoveană ar putea oferi oaspeților punctele necesare pentru a părăsi zona dronată (scuzați licența!);

    Botoșani - UTA (sâmbătă ora 18,45) Cenușăreasa cenușăreselor. Din nou avem o dispută dintre ultimele două clasate și din nou un rezultat de egalitate nu este mulțumitor pentru nici una din echipe. Vor reuși să-l evite?

    Opriți războiul!

    

Pădurea autumnală

    Tomnatic. Am fost recent la Tomnatic. Tomnatic de Bihor. Un sat de munte împrăștiat pe dealuri și păduri din Apuseni. Administrativ aparține de comuna Vadul Crișului dar dacă vă poartă pașii sau roțile prin zonă vă veți da seama că de fapt el aparține de sufletul omului. De gândurile și trăirile lui. De nuanțele și parametrii fiecăruia dintre noi.

    Privind peste umăr îmi dau seama că timpul a înlocuit piatra cu pădurea din pactul meu cu natura. Piscurile au rămas doar pentru linia orizontului. Doar poala cerului mai urcă pieptiș sau coboară tumultos. Acum frunza și rădăcina sunt cele care mai suportă judecata mea strâmbă sau dreaptă, definită de gradul de melancolie sau de răzvrătire al trupului.

    Pădurea, în funcție de modul de a o percepe, poate fi înfricoșătoare, răcoritoare, senzuală, inspiratoare sau banală. Sigur că nu sunt toate epitetele cu care poate fi asociată. Am ales doar pe cele pe care le-am experimentat. Fiecare dintre voi poate a atras sau a respins alte calificative, mai umbroase sau mai poetice, în concordanță cu slobozenia de care este capabil. Frica, iubirea, mirarea, grija, uluirea, blândețea, credința sau vrajba sunt stări afective care, în doze personalizate, trăiesc prin tine atunci când pătrunzi pe propriile-ți cărări umblate sau neumblate, în misterioasa pădure.

    De fapt viața e o pădure. Mai mare sau mai mică. Mai trainică sau mai răsfirată. Mai rotundă sau mai butucănoasă. În mijlocul ei ești când în siguranță, când în primejdie. Fiecare poeniță poate fi o oază de fericire sau o mreajă pentru pierderea libertății. Fiecare hățiș poate fi o cale de a-ți atinge mai iute țelul sau, din contră, de a te afunda în nebunia dependenței.

    Sunt un om curios. Foarte curios. De aceea am și citit mult în tinerețe. Mult și variat. Foarte variat. În sensul că atunci când un subiect mă plictisea nu-l dădeam deoparte. Îl pătrundeam până la capăt să-i caut motivația, să-i înțeleg nonsensul (sâc!). Această curiozitate a avut și ea limitele ei. Limite pe care conștient sau subliminal le-am depășit sau nu în funcție de gradul de periculozitate. Ce vreau să spun? Am fumat vreo douăzeci de ani dar când mi-am dat seama că pericolele din jurul tutnului nu sunt vorbe în vânt m-am oprit. Pneumologul meu spune că prea târziu. Cred că exagerează chiar dacă tusea mea sezonală îi dă dreptate. Am băut uneori chiar exagerat (ex: odorul meu de doar șase luni s-a stins în '84 din cauza unui sistem medical defect) dar am știut să mă și opresc atunci când perspectiva dependenței bătea insistent la poartă. Prin propria-mi voință nu am pus alcool în gură timp de un an, 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2000, iar apoi, pentru că nu eram mulțumit de efect, timp de 8 ani, 29 februarie 2008 - 28 februarie 2016.

    V-am spus aceste lucruri nu neaparat dintr-un fel de narcisism ci pentru luare aminte. Niciodată nu am consumat droguri. Cu toate că ocazii au fost le-am refuzat cu fermitate și cu argumente. Dependența de droguri nu mai ține de tăria ta de a te opune. Fără ajutor medical și tratament îndelungat nu poți scăpa de ea. Și așa rămân sechele. Normalitatea, familia, viața socială, bunăstarea sunt noțiuni care dispar din cotidianul tău. Rămâne doar o grijă permanentă (inconștientă dar cu aplicație) a zilei de mâine.

    Pădurea drogurilor este una înfricoșătoare. Poate societatea mileniului trei să eradicheze acest flagel? Mă tem că nu. Cât timp cei care profită de această teroare neagră se pot baza pe nivelul extrem de ridicat de coruptibilitate din organele legislative ale țării noastre și ale celorlalte țări participante la festin acest lucru este imposibil. Acțiunile de mântuială și de suprafață cu care suntem anesteziați nu sunt decât reglări de conturi în cadrul cartelurilor sau între carteluri.

    - Dați-mi un țap ispășitor! - strigă coruptul.

    - Ia-ți de pe raftul cu tinichele! - răspunde ecoul.

    Opriți războiul!

Horia Mihail într-un „Recital de pian” la Filarmonica Dinu Lipatti

     Despre pianistul brașovean Horia Mihail am mai scris în această pagină la precedenta sa vizită la Satu Mare, de Ziua Copilului, în urmă cu doi ani. De atunci am mai putea adăuga la biografia lui Horia faptul că proiectele în care artistul a fost implicat în continuare în fiecare an ce a urmat, printre alte proiecte solo și camerale, sunt „Pianul călător”, „Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru), „Flautul de aur/Flautul fermecat” (alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu) și „Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Gabriel Croitoru).

    În afara scenelor din România, în ultimii ani muzicianul a susținut recitaluri și concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar și în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malaezia sau Japonia.

    Împreună cu violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, pianistul Horia Mihail a susținut, cu prilejul Zilei Naționale a României, două recitaluri în două prestigioase săli de concert din SUA: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC.

    Am început acest articol cu noi detalii despre excepționalul pianist din Țara Bârsei, deoarece joi, de la ora 19, ne vom putea delecta din nou cu bucăți instrumentale din capodopere universale semnate de maghiarul Bela Bartok, rusul Mihail Glinka, brașoveanul Mihai Brediceanu, francezul Maurice Ravel și austriacul Franz Schubert, demonstrând astfel, dacă mai era nevoie, că granițele beligerante nu sunt un handicap pentru cultură. Pentru a pătrunde în această nouă provocare a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti este suficient să dispuneți de tichetul cu nr. 2 al abonamentului dumneavoastră sau de un bilet procurat de la casieria filarmonicii.

    Mihai Brediceanu 

    Născut, precum spuneam, la Brașov în 14 iunie 1920 și decedat 85 de ani mai târziu (4 martie), Mihai Brediceanu a fost un compozitor, dirijor și muzicolog român, fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu. Este înmormântat la Lugoj.

    A studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea. În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București.

    Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Române din București. Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universității Syracuse. Între 1978 și 1980 a fost director general al Operei din Istanbul și între 1982 și 1990 director general al Filarmonicii "George Enescu" din București. Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Române.

    Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o suită pentru pian (1947), o suită pentru orchestră de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră și cântece. „Suita pentru pian” este constituită din 4 părți: Entrada, Badinierie, Lamento, și Final.

    A fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2001) „pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică, recunoscută pe plan intern și internațional, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a Operei Naționale din București”.

    Mihail Ivanovici Glinka 

    Născut pe 1 iunie 1804 Glinka a fost un genial compozitor rus, numit părintele muzicii clasice ruse. El a pus baza operei naționale ruse și a muzicii simfonice. A decedat pe 15 februarie 1857.

    În prima parte a carierei sale Glinka credea că muzica secolului al XIX-lea trebuia să fie una cu caracter predominant național și a fost adeptul operei cu influențe folclorice, folosind melodii cu caracter modal, orchestrația fiind inspirată din sonoritățile timbrale populare, iar subiectele alese, din legendele, miturile și istoria poporului rus. De asemenea, textul utiliza doar limba rusă.

    Glinka a scris prima opera rusă intitulată „Ivan Susanin” despre un țăran care salvează viața viitorului țar al Rusiei, prin sacrificiul propriei sale vieți. În opera „Ruslan și Ludmila”, compozitorul propune un bard cu numele Ruslan, în costumație populară, care cântă și se acompaniază.

    În urma călătoriei sale în Spania, Glinka compune „O noapte la Madrid”, care îi va servi drept model la întoarcerea în Rusia, când compune fantezia pentru orchestră „Kamarinskaia”, cu elemente modale orientale.

    Opriți războiul!

Derbiuri de clasament

    Dacă tot am anunțat în Caricatura de săptămâna trecută despre programul jocurilor internaționale, pe grupe de vârstă, ale diferitelor selecționate naționale ale României, hai să facem și un bilanț al acestor jocuri. Per total nu putem fi prea mulțumiți de rezultatele obținute, chiar dacă noaptea de marți a început cu un succes de conjunctură.

    România mare ne-a întristat sâmbătă în meciul cu Israel nu neaparat prin rezultat (1-1) cât mai ales prin jocul prestat. Ia refaceți în gând clasamentul grupei cu o victorie a României cu Israel și vedeți unde am fi fost. De la treningul A1 (Edward Iordănescu) până la tricoul cu cel mai mare număr (23, Sorescu) toți au avut prestații neconvingătoare, niciunul nu a depășit o valoare medie. Nici marți (2-0 cu Kosovo) în prima repriză naționala României nu a convins. Toți au avut mai mici sau mai mari greșeli, norocul făcând ca acestea să nu aibă repercursiuni pe tabela de marcaj. Conjunctural, cum spuneam (superioritatea numerică din repriza secundă), soarta ne-a împins spre o victorie despre care într-un final se poate spune că a fost meritată. Iubirea de „aur” a unui segment infim de tribună dă ca incertă această victorie, federația europeană urmând să se decidă asupra ei și să decidă unde, cum și dacă se va disputa următoarea partidă de acasă.

    Debutul naționalei de tineret a României, cea de sub 21 de ani, a fost neconcludent. Lipsa experienței în funcția de selecționer și antrenor de națională i-a jucat feste lui Daniel Pancu. Dacă în ceea ce privește neselecționarea lui Octavian Popescu îi dau dreptate (vedeta FCSB-ului ar fi fost un punct nevralgic într-un vestiar tânăr), absența lui Alin Stoica nu prea este scuzabilă. Nici mulțumirea de sine și schimbările anapoda după ce am condus cu 2-0 în Albania nu sunt scuzabile. Ne-am precipitat în fața unui rezultat meritat și cu perspective de calificare și într-un final am pierdut (2-3).

    Liga Elitelor oferită selecționatelor sub 20 de ani, chiar dacă nu duce nicăieri, are totuși o nuanță de competiție. Era cât pe ce ca după victoria de joi din fața Cehiei (2-0, goluri Radaslavescu și Andrei) să obținem un rezultat de excepție în Portugalia (până la urmă 1-2), țară care la nivel de juniori și tineret a pătruns mai mereu în fazele superioare ale turneelor finale. Să nu uităm că am condus mult timp (gol Duțu în primul minut) și am pierdut doar în al optulea minut din prelungirile dictate de arbitru. Poate portarul Popa a înțeles că tragerile de timp evidente și repetate sunt inutile astăzi. Dacă își vedea de treabă ieșeam cu un egal. Antrenorul, Costin Curelea, mai are de muncit la chestia asta.

    Jocurile amicale din Israel ale românilor sub 19 ani au avut câștigători diferiți. Duminică gazdele au revenit după ce am condus cu 1-0 (gol Sali) într-un final cu multe schimbări și au câștigat cu 2-1. Nu pot să nu remarc prestația rapidistului Alexandru Stan din al doilea meci (am învins cu 3-1) când a înscris golul doi. Mie mi-a plăcut mai mult pasa lui de o finețe tehnică de excepție de la primul gol, cel înscris de Sali. A mai înscris și Cărăușu. Adrian Dulcea și echipa lui se află pe un drum bun, promițător.

    Pe Ion Marin îl credeam un bun „tată” pentru loturile de copii. După o primă victorie în fața Moldovei (sâmbătă, 2-0, goluri Florea și Preda pe finaluri de reprize), lotul de sub 18 ani a suferit o rușinoasă înfrângere. Luni, după ce au condus cu 2-1 (goluri Păcuraru și Vescan-Kodor), s-au lăsat pe tânjeală și au mai primit trei goluri.

    Să trecem la etapa ce începe peste câteva ore. Pentru început să explic titlul. În șase din cele opt meciuri distanța dintre combatante nu este mai mare de trei locuri. Mai mult în trei dintre ele combatantele sunt vecine de clasament iar în alte două meciuri între adversare se află o singură echipă în top. Singurele echipe mult mai bine clasate decât adversarele lor sunt FCSB și Rapid, nouă locuri despărțindu-le de gazdele lor. Asta face ca etapa să fie deosebit de interesantă, echilibrul fiind cuvântul de ordine.

    CFR - Petrolul (luni, ora 21,30) Derbiul etapei. Programat la închiderea rundei, jocul din Gruia pare totuși la discreția gazdelor. Nu văd cum Pârvu îl poate surprinde pe Mandorlini, iar valoarea loturilor este copleșitoare în favoarea ardelenilor.

    Univ. Craiova - Sepsi (sâmbătă, ora 21,30) Meci tare. Sper că și spectaculos. După dușul înghețat de pe Ghencea, Reghecampf a lucrat la cutiuța cu senzații ale predecesorilor săi. Parcă totuși sunt câteva elemente care strică vestiarul. Va primi Laurențiu gir din partea conducerii? Declarativ se pare că da. Om trăi ș-om vedea! Secuii ar putea deține cheia de la acea cutiuță. Ciobotariu se pricepe la așa ceva.

    Farul - FCSB (duminică, ora 21,45) E clar. Acesta ar fi trebuit să fie derbiul etapei, dar cele patru înfrângeri din șapte partide ale constănțenilor sunt un balast prea mare. Totuși FCSB-ul nu pleacă drept favorită certă. Hagi este capabil ca în cele două săptămâni trecute de la ultima etapă să fi închegat un grup care să pună probleme bucureștenilor, chiar dacă cea mai mare parte a românilor din lot a fost răspândită pe la diverse naționale.

    Oțelul - Rapid (duminică, ora 19,15) M-aș hazarda să spun că acest meci ar fi la discreția oaspeților dar capriciile rapidiștilor îmi pun piedică. Doar sobrietatea lui Bergodi îmi dă speranțe. Mi-aduc aminte și de o victorie a Rapidului la Galați cu 7-0 în noiembrie 2006, dar și de o înfrângere a bucureștenilor pe Giulești cu 3-2 în decembrie 2012. Să vedem ce părere are și Mister X (Dorinel Munteanu are 7 jocuri din 8 încheiate la egalitate).

    Hermannstadt - Voluntari (duminică, ora 17) Ilfovenii încep să semene din ce în ce mai mult cu o echipă retrogradantă. Învățăturile lui Ciobotariu s-au estompat în timp, ceea ce a dus ca în ultimele patru etape să nu obțină decât un punct. De cealaltă parte sibienii lui Măldărășanu nu trebuie să se teamă decât de blazare.

    Dinamo - „48” (vineri, ora 21,30) Un meci interesant. Ambele echipe au trebuința de a se debarasa de frământările interne ale clubului. Frământări ale conducerilor, ale tribunelor și din vestiar. Oare care va fi mai lucidă pe teren?

    UTA - „U” (vineri, ora 18,30) Cele două echipe sunt ahtiate după puncte. Ambele ocupă locurile care la sfârșit de campionat duc la baraj. Ambele au antrenori din generația de aur. Ambele au mare încredere în profesionalismul acestora. Tare n-aș vrea să se termine egal.

    Poli Iași - Botoșani (luni, ora 18,30) Cenușăreasa cenușăreselor. Nu cred că aș fi ghicit că cele două echipe moldave s-ar fi putut afla pe ultimele două locuri (direct retrogradabile) după opt etape. Și aici meciul egal le defavorizează. Dac-ar trăi Tata Jean (Pădureanu) ar ști el ce să le spună.

    Opriți războiul!

    

În cerdacul amintirilor

    Privind peste umăr prin geamlâcul multicolor al trecerii timpului, un fel de vitraliu mai oriental, am sentimentul că pășesc prin cilindrul unui caleidoscop în interiorul propriului meu trai. Fiecare firimitură din acest trai se divide și se multiplică în funcție de emoția de care a fost cuprinsă atunci, la timpul ei. Contururile apar ca o dantelă a unui port popular neaoș, ca o linie a unui orizont muntos, carpatin, care începe de undeva și se termină într-un alt undeva. Nimic nu lasă să se întrevadă inconstantul du-te-vino dintre mine și poala cerului.

    Controversa dintre trecutul îndepărtat, cel însângerat, cel mai apropiat  și prezent nu lasă loc unor speculații în ceea ce privește viitorul. Catastrofele la nivel mondial, chiar dacă au o amplitudine majoră, parcă nu afectează la fel de mult precum catastrofele noastre, moștenite din mandat de guvernare în mandat de guvernare. Este adevărat că groapa de potențial de guvernare (doamna Docilă, cum am denumit-o la timpul respectiv) a trecut, dar nici nu ne putem lăuda că panta ascendentă are o curbă cu concavitate mulțumitoare. Altfel spus nu este capabilă să păstreze în interiorul ei binele public. Chiar dacă intențiile par sănătoase incapacitatea profesională (și guvernarea este o profesie) în primul rând și cea intelectuală în plan secund nu le permite să provoace un pachet decizional pe măsura nevoilor. Girusul lor cerebral și experiența de viață (de la primii pași în școală și până la funcțiile politice din partide) le barează drumul care le-ar da posibilitatea să ne ofere un trai mai bun.

    Frământările dintre partidele de la guvernare, cele din interiorul fiecăruia, absurditatea și reaua voință emanată de opoziție și credulitatea alegătorilor sunt un al doilea pachet vătămător care parazitează sănătatea vitală a celor mai mulți dintre noi, circa 95%. Nu avem cum să dezvoltăm o economie cu adevărat în creștere atunci când tăiem bunul (investițiile) de la radăcină. Nu avem cum să posedăm o sănătate trainică, un învățământ adecvat și o calitate a vieții peste medie dacă nu continuăm ceea ce a făcut bun Ceaușescu. Ne aducem aminte doar de ultima parte a guvernării sale, cea în care schizofrenia lui și cea mai accentuată a neveste-si, a dus poporul român la o regresie a nivelului de trai de neiertat. Înainte de asta doar principiile care au dus la blocarea libertății cuvântului și cea a libertății de mișcare în afara granițelor țării sunt de blamat. Este adevărat că sunt extrem de importante aceste două libertăți și că trebuiau făcute schimbări în acest sens, dar asta nu însemna să distrugem realizările cu adevărat remarcabile de până atunci.

    Pe lângă distrugerile despre care vorbeam mai sus (economia prin industrie și agricultură, învățământul și sistemul sanitar inclusiv farmaceutic), cele făcute atât cu bună știință cât și cu rea știință, au mai apărut acuma, peste ani, distrugerile datorate trecerii timpului. Lipsa mentenanței în toate domeniile au dus ca întreaga infrastructură a României, din marea majoritate a domeniilor, să fie expirată dacă nu chiar sucombată. Aici prin infrastructură nu am înțeles doar șoselele sau calea ferată, ci și rețelele de apă și canalizare, rețelele electrice și de gaze subterane, sistemele de irigații, chiar și pământurile rămase nemuncite ani la rând au dus la recolte mult diminuate. Să menționăm că forța de muncă din agricultură a fost înnoită. Brațele militarilor, ale studenților și ale elevilor au fost primenite de tehnologia modernă cu utilaje de ultimă generație dar fără prea mari efecte. E adevărat că acum intervin modificările climatice dar și astea au apărut tot datorită intervenției omului. Aici întradevăr nu numai românu-i culpabil.

    După cum se știe agricultură nu înseamnă doar cultura plantelor ci și creșterea animalelor. În acest domeniu chiar că ne-am lăsat prostiți de nevoia de expansiune a occidentului. Dar această nevoie nu ar fi pătruns atât de adânc în industria și agricultura românească dacă nivelul de corupție din Parlamentul României nu ar fi fost atât de ridicat. Nu trebuie să dăm vina pe nevoia de mai bine a altora ci pe noi, aștia care ne furăm lenjeria unul altuia. Urmează la anul noi alegeri parlamentare (europene și naționale), locale și ale Președintelui. Eu nu vă spun pe cine să alegeți, vă spun doar să alegeți cu mintea.

    Opriți războiul!

Filarmonica sătmăreană deschide stagiunea 2023-24 cu Enescu

    A venit toamna. Pașii timizi ai proaspeților învățăcei și pașii mai apăsați ai celor cu obișnuința de a-și purta ghiozdanul încă nu se adâncesc în stacojiul frunzelor al căror pețiol este încă destul de solid pentru a le păstra pe creangă, în adierea răcoroasă a dimineții. Cei dintâi încă mai strâng emoționați mâna mămicilor înainte de a se prezenta cu priviri curioase în fața învățătoarelor. Ceilalți caută din priviri schimbările ce au avut loc în vacanța mare pe holurile spațioase și în clasele parcă mai mici.

    La puțin timp după ce au început școlile pornește la drum și un nou an cultural. Sălile de spectacole vor fi din nou luate cu asalt. Teatrele parcă s-au grăbit un pic. Violonista Ioana Forna (la Muzeul Holburne în foto) și dirijorul Sergey Simakov au onoarea să deschidă noua stagiune a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare. Joi, 14 septembrie, de la ora 19, posesorii de abonamente vor folosi țidula cu nr. 1. Biletele pot fi procurate de la casieria din antreu. Manifestarea culturală „Concert simfonic de deschiderer a stagiunii” se va desfășura în acest an ca un eveniment conex sub egida Festivalului Internațional George Enescu și va avea în program bucăți muzicale semnate de George Enescu, americanul Samuel Barber și rusul Dmitri Șostakovici, arătând astfel că actul cultural nu ține cont de granițe, politici sau descreierați.

 

 

 

 

 

 

    Despre Sergey Simakov (24 mai 2021), Ioana Forna (4 iulie 2022) și Dmitri Șostakovici (11 octombrie 2021) am mai scris în aceste pagini. Despre George Enescu indiferent cât de scurtă i-aș prezenta biografia tot nu mi-ar ajunge filele acestui cotidian. În continuare, ajutat de material inspirațional din surse de încredere, vă redau câteva aspecte din istoricul Festivalului George Enescu și din biografia americanului Samuei Barber.

    Festivalul „George Enescu” 

    Este un eveniment muzical românesc de prestigiu internațional, inițiat în anul 1958 în memoria marelui compozitor și violonist virtuoz român George Enescu. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani. Fstivalul și-a pierdut din strălucire după ediția din 1979, având loc neregulat. A fost reluat după Revoluția din 1989 (prima dată în 1991), iar din 13 martie 2002 s-a stabilit organizarea din doi în doi ani a Festivalului Internațional "George Enescu" la Ateneul Român. O sincopă a intervenit în anul 2021 a cărui ediție a fost amânată cu un an din cauza pandemiei.

    De-a lungul anilor, la festivalul organizat la Ateneul Român și la Sala Radio, au participat orchestre și muzicieni de mare prestigiu, precum Filarmonica din Viena, dirijată de Herbert von Karajan, Filarmonica din Stockholm, dirijată de Sergiu Celibidache și Filarmonica din Londra, dirijată de Sir John Barbirolli. Alte personalități muzicale mondiale care au participat de-a lungul anilor la festival au fost Joseph Palnciek, Claudio Arrau, Arthur Rubinstein, David Oistrah, Kurt Masur, Boris Berezovski, Antonio Menses, Jose Van Dam, Lawrence Foster. Printre personalitățile din România au fost Elena Cernei, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Radu Lupu, Dan Grigore, Ion Kolenberg și alții.

    Anul acesta Festivalul George Enescu se află la ediția a XXVI-a și spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată. Printre cele 12 orașe nu putea să nu se afle și Satu Mare a cărei filarmonică se află printre cele mai importante din țară, Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti punându-și amprenta pe toate manifestările culturale importante ale genului.

 Samuel Osmond Barber II  

     A fost un compozitor, pianist, dirijor, bariton și educator muzical american și unul dintre cei mai celebri compozitori ai secolului al XX-lea. S-a născut pe 9 martie 1910 și a decedat pe 23 ianuarie 1981 bolnav de cancer. Criticul muzical Donal Henahan a spus: „Probabil că niciun alt compozitor american nu s-a bucurat vreodată de o aclamație atât de timpurie, atât de persistentă și de lungă durată.” 

    Încă de la 9 ani este influențat în principal de studiile de compoziție cu Rosario Scalero la Institutul Curtis și după mai mult de 25 de ani de studiu cu unchiul său, compozitorul Sidney Homer. Muzica lui Barber a evitat de obicei tendințele experimentale ale modernismului muzical în favoarea limbajului armonic tradițional din secolul al XIX-lea și a structurii formale care îmbrățișează lirismul și expresia emoțională. 

    Cu toate acestea, a adoptat elemente de modernism după 1940 în unele dintre compozițiile sale (cum ar fi o utilizare sporită a disonanței și cromatismului în „Concertul pentru violoncel” în 1945 și „Dansul răzbunării Medeei” în 1955) și utilizarea ambiguității tonale și o utilizare îngustă a serialismului (în „Sonata” pentru pian din 1949, „Prayers of Kierkegaard” din 1954 și „Nocturne” din 1959). 

    Barber era un expert atât la muzica instrumentală, cât și la cea vocală. Lucrările sale au avut succes pe scena internațională și multe dintre compozițiile sale s-au bucurat de o adoptare rapidă în canonul interpretării clasice. În special, „Adagio for Strings” (1936) și-a câștigat un loc permanent în repertoriul concertelor orchestrale, la fel ca și adaptarea acelei lucrări pentru cor, „Agnus Dei” (1967). A primit de două ori Premiul Pulitzer pentru muzică: pentru opera sa „Vanessa” (1956–57) și pentru „Concertul pentru pian și orchestră” (1962). De asemenea, interpretată pe scară largă este „Knoxville: Summer of 1915” (1947), un decor pentru soprană și orchestră dintr-un text în proză de James Agee. 

    La momentul morții lui Barber, aproape toate compozițiile sale fuseseră înregistrate. Multe dintre compozițiile sale au fost comandate sau interpretate pentru prima dată de grupuri și artiști remarcați precum Boston Symphony Orchestra, Philadelphia Orchestra, New York Philharmonic, Metropolitan Opera, Vladimir Horowitz, Eleanor Steber, Raya Garbousova, John Browning, Leontyne Price, Pierre Bernac, Francis Poulenc și Dietrich Fischer-Dieskau. 

    În timp ce Barber a compus un corp semnificativ de muzică pur instrumentală, două treimi din producția sa compozițională au fost cântece de artă pentru voce și pian, muzică corală și cântece pentru voce și orchestră. Unele dintre melodiile sale cele mai frecvent interpretate includ atât vocea solo, cât și versiunile corale ale lui „Sure on this shining night” (versiunea solo din 1938 și versiunea corală din 1961) cu text de Agee; și ciclul de cântece „Hermit Songs” (1953), cu texte anonime ale călugărilor irlandezi din secolele al VIII-lea până în al XIII-lea. Accentul pus pe materialul cântat își are rădăcinile în propria sa scurtă carieră ca bariton profesionist până la vârsta de 20 de ani, care a inspirat o dragoste de-a lungul vieții pentru muzica vocală. 

    În 1935, Barber și-a înregistrat propriul decor al piesei „Dover Beach” a lui Arnold pentru NBC, însoțind propria sa voce, și a fost, de asemenea, prezentat săptămânal la NBC Radio în 1935–1936, interpretând melodii germane de lieder și de artă. De asemenea, a condus ocazional spectacole și înregistrări ale lucrărilor sale cu orchestre simfonice în anii 1950 și a predat compoziție la Institutul Curtis între 1939 și 1942.

    Opriți războiul!

Bogată activitate internațională în relașul campionatului

   Chiar dacă septembrie și-a intrat bine în drepturi, boabele căpătând formă și gust în vița de vie ce dă să ruginească, apetitul atacanților din primul eșalon al fotbalului românesc nu pălește. Chiar dacă macii și lalelele nu mai colorează viu spațiul extravilan dintre ochii tăi și linia orizontului atunci când te răsfeți în natură, spectacolul fotbalistic nu a contenit să ne impresioneze cu goluri de senzație, tactici de surprindere și realizări tehnice de excepție. După opt etape (incomplete) putem spune că nivelul campionatului nostru este peste cel de anul trecut și cel mai ridicat din vara lui 2003 încoace.

    De ce din 2003? Păi scormoniți și o să vă dați seama. Prezentam săptămâna trecută o statistică pe care ar fi trebuit să o prezint acuma, la întreruperea campionatului, dar faptul că cele opt etape nu au fost practic încheiate orice statistică nu se poate baza pe cifre complete, deci nu poate fi luată ca reper. Nu s-au disputat decât șapte etape și jumătate (patru meciuri fiind amânate) așa că putem spune că a trecut un sfert din sezonul regulat (o jumătate din tur).

    Pentru că în acest sfârșit de săptămână avem relaș putem diseca mai în amănunt ultima etapă, etapă în care am primit unele răspunsuri, am avut parte și de surprize și la capătul căreia s-a încheiat perioada de transferuri. Cel puțin cele pe bani. De acum și până la iarnă nu se mai poate apela decât la jucătorii proprii sau la cei liberi de contract.

    După părerea mea cea mai mare surpriză este cea de la Cluj, unde lanterna roșie, Poli Iași, s-a impus în fața proaspăt revigoratei echipe studențești. Meciul a avut totuși o istorie aparte jocul disputându-se în două zile consecutive. După un 0-4 neverosimil înregistrat anul trecut la Sibiu, Hagi a recidivat și anul acesta cu un paradoxal 0-4. De data asta la Craiova lui Mititelu. Restul rezultatelor mi se par normale. Poate doar diferența de scor (3-0) la care s-a încheiat derbiul etapei să epateze. În total s-au înscris tot 27 de goluri, dar în 8 meciuri. Petrolul - Oțelul 2-2 în al șaptelea egal al gălățenilor; Rapid - Dinamo 4-0 în care n-a contat decât diferența valorică a loturilor celor două combatante; Voluntari - CFR 1-4 precum spuneam în Caricatura de săptămâna trecută (am nimerit-o și eu); FCSB - Univ. Craiova 3-0 curios dar absolut meritat; „U” - Poli 0-2 în primul joc dintre Moldova și Ardeal al etapei; „48” - Farul 4-0 cu juveți fără căpăstru; Botoșani - Hermannstadt 2-2 al doilea meci peste Carpații Răsăriteni; Sepsi - UTA 1-0 într-un meci care mi-a scăpat printre pahare și urări.

    Avem ce face totuși zilele acestea? Putem studia de exemplu grupele ce tocmai au fost trase la sorți în Cupa României. Să vedem cine cu cine joacă (mai modern putem să vedem și cine cu cine nu joacă) în fiecare grupă în parte, să întocmim clasamente virtuale... Toate astea ar fi bine să le facem pe un fond de bucurie și euforie date de rezultatele echpei naționale în meciurile cu Israel și Kosovo. Să nu uităm nici de meciul de debut din Albania din cadrul Campionatului European al tinerilor sub 21 de ani (de fapt sub 22 de ani). Campania tinerilor (10 meciuri) se va încheia abia anul viitor la mijloc de octombrie.

    Așa că avem ce face. Aseară a jucat și România cu Cehia în turneul cvasiamical intitulat Liga Elitelor pentru cei sub 20 de ani (2-0, goluri Radaslavescu și Pandele). Urmează meciul cu Portugalia din aceeași competiție. Tot acum cei sub 19 ani au un turneu de pregătire în Israel în care sunt prevăzute și două meciuri cu reprezentanții de aceeași vârstă ai țării gazdă. Același lucru se întâmplă și cu cei sub 18 ani, dar în Republica Moldova. Cei de sub 17 ani tocmai s-au întors de la un turneu în Polonia unde au învins Georgia (3-1) și Țara Galilor (2-0) în grupe și au pierdut finala cu gazdele (2-3). Juniorii de până-n 16 ani au susținut la Buftea o dublă cu Cipru în care au învins cu 3-0 în primul joc iar pe al doilea l-au încheiat la egalitate (1-1). În sfârșit micuții sub 15 ani au fost convocați în număr mare la un turneu de selecție la Cluj în care au fost programate și două întâlniri de verificare cu jucători cu un an mai înalți (CFR și Viitorul din localitate).

    Opriți războiul!

Crezul credul

    Principiile și convingerile cuiva, concepția sa despre viață nu poate fi interpretată. Doar înțeleasă. Dar corijate pot fi? Uneori da, în cele mai multe cazuri nu. Încrâncenarea de a nu-ți recunoaște propriile greșeli duce îndeobște la imposibilitatea unei îndreptări a propriilor principii și convingeri de trai.

    După cum v-ați dat seama titlul acestui editorial nu are nici în clin nici în mânecă cu latura credinței în Domnul nostru atotputernic. Este vorba doar de crezul laic, cel pe care l-am putea modela și restaura fiecare după capacitatea de a înțelege această lume sau după sensul pe care dorim să-l dăm vieții noastre. Asta doar dacă dorim să ne implicăm în viitorul nostru în paralel cu hazardul. A lăsa doar loteria vieții să hotărască asupra drumului nostru în viață este un apanaj doar al copilăriei, atunci când familia, școala și anturajul sunt cele care determină pașii pe care îi ai de urmat (sunt și excepții cu copii prea repede maturizați, geniile).

    Din adolescență în schimb, influențat bineînțeles de spectaculoasa sau terna copilărie, crezul fiecăruia începe să prindă contur. Familia și școala încep să pălească în formarea acestui crez, anturajul rămâne ca factor determinant dar își face apariția din ce în ce mai mult propria filozofie despre viață. În ce privește filozofia de viață sunt trei căi, trei posibilități de a o aplica, bineînțeles cu încrengături și întrepătrunderi.

    Prima și cea mai neavenită cale este inexistența acestei filozofii de viață. Cum am mai spus mai sus hazardul este cel care îți determină cine, ce, unde și când ești sau de ce și pentru ce exiști. Această variantă are ceva animalic în ea. Nu prea există diferență între tine și un lup de exemplu. Dacă-i lună plină urlii, dacă-i miel trebuie ucis.

    A doua variantă nu o categorisesc ca pe o cale de mijloc. A doua variantă este să conștientizezi că ar trebui să ai o folozofie de viață, chiar îți formezi niște principii pe baza unor convingeri dar o parte a anturajului, melancolia (aici poți adăuga drogurile de orice fel, de la alcool la halucilogene și de la nărav la insulină) și lipsa de inițiativă te îndepărtează de la pașii pe care ți i-ai propus (o meserie, o facultate, un țel personal...). Este adevărat că nimeni nu este un diamant perfect dar asta nu înseamnă să nu ne îndreptăm spre a fi o piatră prețioasă, indiferent cât de imperfectă ar fi ea.

    A treia și cea mai dorită dintre variante este cea în care în serile de singurătate (toată lumea are așa ceva) îți analizezi parcursul, privești spre viitor și încerci să ți-l modelezi. Dacă observi că sunt părți pe care patina vremii a acționat mai abitir, poți chiar să treci la consolidarea fundamentului și la restaurarea lor. Acesta este un crez activ, un crez viu.

    Așa încet, încet am ajuns și la crezul credul. Ce vreau să spun prin asta? Crezul credul nu-ți aparține. Crezul credul ori ți-a fost influențat de alții ori chiar ți-a fost inoculat cu rea credință de alții. Pentru a nu cădea în capcana crezului credul trebuie să ai grijă în primul rând la laude și lingușeli și în al doilea rând la promisiuni și cadouri. Orice laudă sau cadou trebuie să-l judeci la rece, să-ți dai seama dacă întradevăr l-ai meritat sau are codiță. De cele mai multe ori ne găsim merite inexistente sau insuficiente pentru acea laudă sau acel cadou. Trebuie să fi totuși atent și la distanța valorică dintre cadou și promisiune. Pe de altă parte lingușelile ne flatează cu sau fără voia noastră, ne îmbrobodește vanitatea. A eradica acest crez credul nu este simplu. În primul rând trebuie să ai tăria de ați forma propriul crez, a-l urma cu fermitate și a-l adapta din mers la schimbările vremurilor.

    Politica este mediul propice unde se dezvoltă multilateral și neconvențional acest crez credul. Politica este domeniul în care trebuie să împrumuți crezul altuia. Politica este virtutea pentru care trebuie să fii mândru că ești dezbrăcat și flămând înțolindu-i și hrănindu-i pe cei puțini și șmecheri. Mergi la vot dar atenție la laude, promisiuni și cadouri atunci când mergi la vot!

    Opriți războiul!