2. România 2 2 0 0 4-1 6

    Ne bucurăm pentru cele șase puncte dar parcă nu de-a-ntregul. Parcă mai lipsește ceva. Dacă luăm cu amănuntul ceva-ul ăla devine ceva-uri. Așa, câteva, prin părțile esențiale.

   Să luăm pentru început părțile bune: 6 puncte, începuturi de partidă în forță și cu realizări, omogenitate, dedicație, susținerea majorității suporterilor și celelalte rezultate perfecte pentru noi (pentru locul doi). Parcă neajunsurile sunt mai multe: pregătire fizică, schimbări neinspirate, frica de rezultat (neîncredere în forțele proprii), orgoliul personal, scăderea mobilizării după pauză, petardele, huiduielile și manifestările huliganice ale ultrașilor, condițiile de transport și odihnă oferite de federație, bățul prin gard aruncat în presă de părinții cu drept de vot și de antrenorii pismași și, în ultimul rând, subțirimea valorică a lotului.

    Cam asta am dedus din aceste prime două jocuri oficiale ale României din această primăvară. Mai prost stăm la echipele „under” unde în competițiile oficiale am cam luat bătaie. Prin amicale ce-am mai scos ochii. La „underi” am remarcat comportarea excepțională a naționalelor Norvegiei care au scos rezultate formidabile la diferite grupe de vârstă. Se pare că urmașii lui Haaland îl prind din urmă.

   Să revenim la oile noastre. Înaintea etapei a doua clasamentele arată așa: 1. Farul 35p; 2. CFR 32,5p; 3. FCSB 29,5p; 4. Univ. Craiova 28p; 5.Rapid 27p; 6. Sepsi 21p în grupa campionat; 1. „48” 23p; 2. Petrolul 21p; 3. „U” 20p; 4. Botoșani 19p; 5. Voluntari 18p; 6. Hermannstadt 17p; 7. Chindia 16p; 8. UTA 13,5p; 9. Argeș 13,5p; 10. Mioveni 11p în grupa retrogradare.

   În grupa campionat primele trei clasate joacă în deplasare la ultimele trei. Ne așteptăm la niște partide pe cinste. Pe cinste și onoare. Chiar și pe cinstite (în timpul și după desfășurarea lor). Mai jos, la cele care luptă pentru evitarea retrogradării și baraje (de supraviețuire sau de participare la un alt baraj) avem un adevărat derbi între primele două clasate. Chiar sunt curios dacă în grupa campionat va mai fi vreun meci între primele două clasate.

   Rapid - Farul (sâmbătă, ora 21,45) Am ales această partidă ca fiind derbiul etapei nu pentru că sunt rapidist ci pentru că împreună au mai multe puncte decât cealaltă partidă de foc a etapei. Farul acuză faptul că a avut la loturi mult peste 20 de jucători. Să fim serioși. Dintre aceștia nu sunt titulari în „echipa mare” decât patru (Alibec, Mazilu, Borza și Băluță). Rapidul a avut și el trei titulari pe la naționale (Moldovan, Pănoiu și Kait).

   Univ. Craiova - CFR (duminică, ora 21) Despre aceasta spuneam că este a doua partidă de foc a etapei. Egalul de pe Arena Națională îi obligă pe olteni la un joc bun astfel încât ardelenii lui Petrescu să nu plece cu toate punctele din Bănie. Nu va fi ușor. Unii spun că orice rezultat este normal. Eu zic că orice rezultat este o surpriză deoarece se vor înscrie cel puțin trei goluri.

   Sepsi - FCSB (luni, ora 20,30) Meciul de închidere al etapei nu este mai puțin interesant. Aici chiar este un decalaj între jucătorii selecționați pe la loturi din cadrul celor două echipe. Va cântări oare acest lucru? Faptul că jocul se dispută la închiderea etapei s-ar putea să reducă un pic acest decalaj.

   „48” - Petrolul (vineri, ora 21) Etapa debutează cu un adevărat regal pentru grupa retrogradare. Cum spuneam se întâlnesc pe Centralul din Craiova juveții lui Mititelu cu bătrânii lui Copilu (proaspăt investit la Ploiești). Locul unu cu locul doi. Dacă oltenii au asigurat unul din primele două locuri la sfârșitul etapei, prahovenilor le trebuie victoria pentru acest deziderat.

   Hermannstadt - Botoșani (sâmbătă, ora 17) Un meci în care învingătoarea poate privi liniștită competiția în următoarele trei-patru etape. Va avea osânză. Dacă nu va fi nici o învingătoare sprâncenele se vor încreți în ambele tabere.

   UTA - „U” (sâmbătă ora 12) Cam matinal. UTA are nevoie neapărat de cele trei puncte, dar adversarii ei trec printr-o perioadă foarte bună. Altădată Domide și Anca, Gornea și Sepsi, Lereter și Adam, Broșovski și Sabău, Petescu și Ivansuc, Fl. Dumitrescu și Cociș strângeau aplauze, beri (cei mai vechi) și selecționări. Astăzi...

   Argeș - Voluntari (duminică, ora 13,30) Ca și arădenii piteștenii calcă pe cărbuni încinși. Dacă nu câștigă vai de mama lor!

   Mioveni - Chindia (luni, ora 17,30) Chiar dacă aritmetica nu o arată cred că argeșenii cu lotul, antrenorul, conducerea și banii lor, nu au șanse de supraviețuire. Prilej pentru nomazi să ia jocul în serios. Cenușăreasa etapei nu cred că va dezvolta un meci agreabil. Dar mai știi...?

   Opriți războiul!

   

GDPR

   Peste o lună se împlinesc 7 ani de când Uniunea Europeană a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cele două acte normative care urmau să ne schimbe viața în bine. Cel puțin asta năzuiau ei. Omul de rând nu s-a simțit nici mai bine nici mai rău după aceste două norme.

   Mă refer la „Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)” și „Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii”. Mai pe scurt norme GDPR sau mai pe românește RGPD (Regulament General de Protecția Datelor).

   Concomitent a fost abrogat tot ce se referea înainte la acest capitol și a fost elaborat un regulament special pentru protejarea omului de el însuși. Adică secretele lui personale pe care le distribuia cu nonșalanță pe toate documentele pe care le semna în relația cu statul, cu societăți comerciale, organizații... sau chiar cu alte persoane fizice. Nu mai vorbesc despre postările pe pleiada de rețele sociale.

   În ceea ce mă privește, privind peste umăr, „secretele” sunt la vedere. Ceea ce vreau eu să las la vedere: nume, vârstă, sex, telefon, adresă, pregătire profesională... și cam aproape tot ce se scrie într-un curriculum vitae. Nu am pretenția că unele date pe care le cred protejate nu pot fi accesate de către un hacker. Electronica este un domeniu vast. Nici pe ce am eu ascuns printre circumvoluțiuni nu pot fi sigur că nu sunt modalități de revelare.

   De remarcat că „Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal”, înființată în 2005, a aflat de cele două acte normative abia prin 2018 când prin două legi (190 de abrogare și 363 de punere în aplicare, adică din iulie și până în decembrie) au extins legile Europei și în România.

   De atunci și până acum au apărut o sumedenie de ghiduri care să facă înțelese cele 87 de pagini scrise cu literă mică din Regulamentul UE. Cele 99 de articole ale sale au un scop bine definit. De a proteja omul de rând sau, cum spuneam mai sus, de a proteja mireanul de el însuși. Ceilalți sunt sub protecția Domnului. La cei cu frica lui Dumnezeu mă refer, nu la cei care se închină doar ca să le fie iertate păcatele.

   Cei care nu comit fărădelegi și au atâta minte să nu urce în tramvai cu portmoneul la vedere nu prea au de ce se teme. Rețelele sociale sunt cel mai periculos „tramvai” în acest prim sfert de secol al mileniului trei.

   Din păcate aceste legi nefiind bine fundamentate protejează și pe o sumedenie de persoane fizice cu activitate subversivă. Adică sunt legi ce protejează pe cei care încalcă legea. De la viol la trădare de patrie sau de la pedofilie la corupția de înalt nivel toți sunt protejați. Pentru ei nu contează că au săvârșit fapta, contează doar că nu a fost dovedită. Și trăiesc bine-mersi printre „oamenii vii”.

   Ce m-a făcut să scriu acest articol? Un comunicat banal:

„Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna martie a anului curent o investigație la o persoană fizică, în calitate de operator, în cadrul căreia a constatat încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul General privind Protecția Datelor (RGPD).

Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.212,02 lei, echivalentul a 450 EURO.

Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări prin care se reclama faptul că operatorul a postat în cadrul unei rețele de socializare datele cu caracter personal a numeroase persoane fizice.

În cursul desfășurării investigației, Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că persoana fizică respectivă a dezvăluit datele cu caracter personal (numele, prenumele, localitatea de domiciliu) ale mai multor persoane vizate prin intermediul unei rețele de socializare, postând aceste date fără consimțământul acestora și fără îndeplinirea unei alte condiții prevăzute la art. 6 alin. (1) din RGPD.

În acest context, s-a reținut că operatorul avea obligația respectării principiului legalității prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. a) din RGPD.”

  

De aici vă las pe voi să comentați despre suficiență, înțeles, necesitate, transparență...

 Opriți războiul!

Muzica din filme

   În această săptămână Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare are ca vedetă muzica din filme. Pentru susținerea acestui demers au fost invitați dirijorul Andrei Tudor și soprana Modra Noemi. Spectacolul, programat joi seara de la ora 19, nu poate fi urmărit decât pe baza biletului cu preț unic (42 de lei). Aranjamentul muzical aparține trioului Andrei Tudor, Ionel Tudor și Calvin Custer și se vor audia piese din producțiile cinematografice  „O odisee spațială” (muzica Richard Strauss, Aram Haciaturian, György Ligeti, Johann Strauss), „Urzeala tronurilor” (Ramin Djawadi), „Cinema Paradiso” (Ennio și Andrea Moricone), „Legenda anului 1900” (același Ennio Moricone), „Forest Gump” (Alan Silvestri), ”Poveste din cartierul de vest” (Leonard Bernstein și David Newman) și „Pe lacul auriu” (Dave Grusin).

   Nu toți cei care am pășit într-o sală de cinematograf sau urmărim cu interes filmele pe micul ecran suntem atenți și la coloana sonoră a creațiilor cinematografice. Și mai puțini sunt cei care se interesează, înainte sau după vizionare, cine este răspunzător de coloana sonoră, ale cui compoziții au fost utilizate, dacă au fost realizări muzicale special pentru film sau au fost folosite compoziții deja aflate pe piață.

   Nu același lucru se întâmplă la filmele muzicale și, din ce în ce mai mult în ultimul timp, la filmele biografice ale compozitorilor și/sau interpreților. Publicul dedicat acestor tipuri de filme în general cunoaște subiectul sau o mare parte a acestuia, cunoaște și melodiile și chiar le fredonează împreună cu actorii.

   Fără a avea pretenția că îi voi devoala pe toți marii compozitori ai muzicii de film voi încerca să-i nominalizez pe unii dintre cei mai cunoscuți dintre ei. Cei care pe parcursul secolului XX ne-au făcut să trăim mai intens filmele de acțiune, să ne îngrozim la thrillere, să iubim la filmele de dragoste sau să plutim la filmele muzicale.

   Aș începe cu cei patru mari compozitori de la Hollywood-ul sfârșitului de secol: John Barry, Jerry Goldsmith, Henry Mancini și John Williams. Aș continua cu misticul John Debney și francezul Alexandre Desplat, cu „istoricul” Patrick Doyle sau „gladiatoarea” Lisa Gerrard, cu celticul James Horner sau cu popularul James Newton Howard.

   Cum ar fi fost să urmărim „Doctor Jivago” sau „Lawrence, prințul deșertului” fără creațiile lui Maurice Jarre, peripețiile lui Ben-Hur fără inspirația compozitorului maghiar Miklos Rozsa, trilogia „Stăpânul inelelor” fără spiritul lui Howard Shore. M-ați fi certat dacă uitam de „Pe aripiule vântului” sau „Casablanca” în care Max Steiner ne-a purtat de la diafan la tensiune fără să ne dăm seama.

   Pe de altă parte jazz-ul lui Alex North sau pătrunderea psihanalitică a lui Randy Newman descoperind slăbiciuni ale firii omenești (precum Alexandru Andrieș al nostru) nu ne-au putut lăsa indiferenți. Celălalt Newman, Alfred, un adevărat colecționar de nominalizări la Oscar. În cei 40 de ani de activitate a fost nominalizat de 45 de ori pentru muzica din filme (în fiecare an cel puțin o dată) și a cucerit 9 trofee. Ultimul dintre giganții străini pe care îl voi nominaliza este Ennio Moricone, singurul care se poate lăuda cu peste 500 de filme (de lung metraj și seriale) a căror coloană sonoră îi poartă semnătura, peste 30 dintre acestea fiind memorabilele westernuri pe care și azi le vizionăm cu plăcere.

   Dintre români, recunoscut pe plan internațional este doar Alexandru Bălănescu și asta pentru că la 15 ani a emigrat în Israel și mai apoi la Londra. A compus muzica pentru filmul „Îngeri și insecte”. Alți compozitori precum Dan Andrei Aldea („Nunta de piatră”), moldoveanul Eugen Doga (Maria Mirabela și alte filme de animație), Aaron Fazakas („Contractul”), Vasile Șirli („Glissando” și alte șase producții) sau Dorin Liviu Zaharia („Tănase Scatiul” printre altele) nu prea au avut șansa să treacă granița în secolul trecut și atunci când au trecut-o au trebuit să ceară azil politic și să-și creeze o nouă carieră.

   Andrei Tudor

    Născut la 2 decembrie 1983, în București, Andrei Tudor a început studiul pianului la vârsta de patru ani.

   Este membru al CREDIDAM și al UCMR-ADA, iar din 2008, devine membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Obține titlul de doctor în muzică al secției Compoziție din cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

   Colaborează ca aranjor, compozitor, pianist sau dirijor cu personalități artistice, instituții și orchestre, precum: Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Mario Frangoulis, Dulce Pontes, Edvin Marton, Goran Bregovici, Walter Ricci, Ally Brooke, María José, Brad Vee Johnson, B & B Gospel Choir, Boney M Experience, Beverly Glenn Sundel, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel, Andra, Gabriel Cotabiță, Vlad Miriță, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling, Pinky, Berti Barbera, Cristina Haios, George Miron & Acapella, Smiley, Irina Sârbu,  Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio România, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Simfonică București, Symphonic Pop Orchestra, Camerata Regală, Andrei Tudor Orchestra, Opera Comică pentru Copii București, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Sibiu, Orchestra Operei Brașov, Filarmonica Pitești, Primarius Orchestra Budapesta, Prague Philharmonia, Royal Philharmonic Orchestra, Saarbruken Radio Symphony Orchestra și acum cu Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare.​

   Melodiile și aranjamentele realizate de Andrei Tudor apar în peste 20 de albume și compilații ale artiștilor, cum ar fi: Angela Gheorghiu – „Eternamente” și „Guardian Angel”, Mihai Trăistariu – „Altceva”, Andra – „Vis de iarnă”, Marcel Pavel – „De dragul tău”, „Nu te mai am” și „Very Classic”, Monica Anghel – „XXI”.

   Are în palmares peste 30 de premii naționale și internaționale pentru compoziție și interpretare: Premiul al II-lea la Festivalul Internațional al Cântecului – Cairo (Egipt, 2003), secțiunea creație, pentru piesa „I Ask You Why” interpretată de Luminita Anghel; numeroase premii la Festivalul de la Mamaia; în 2007, 2010 și 2013 este răsplătit cu premiul anual oferit de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru compoziție. În 2008, este câștigător al selecției naționale Eurovision cu piesa „Pe-o margine de lume”, interpretată de Nico și Vlad Miriță. La Belgrad, obține premiul pentru cel mai bun compozitor de la Eurovision. De asemenea, primește premiul pentru cel mai bun compozitor oferit de Radio România în cadrul celei de-a 150-a gale organizate de prestigioasa instituție de presă, dar și pentru cel mai bun cântec pop.

   Pandemia nu l-a putut ține departe de muzică pe Andrei Tudor și, chiar în izolare fiind, a desfășurat câteva proiecte foarte interesante: a realizat aranjamentul muzical pentru piesa „Amsterdam” a trupei britanice Nothing but Thieves, ce a cântat împreună cu Orchestra Simfonică București. A reunit nu mai puțin de 100 de artiști români pentru piesa „Hristos a înviat”, compusă de el, pe versurile Andreei Andrei.

   A semnat orchestrația și adaptarea muzicală a cântecului „Hristos a înviat”, interpretat de soprana Angela Gheorghiu, cu care colaborează și în continuare. Alături de Orchestra Simfonică București, a adunat peste 60 de instrumentiști din întreaga lume pentru compoziția tatălui său, Ionel Tudor, „Valsul serii”. A semnat orchestrația pentru „Oda bucuriei”, interpretată de Andrea Bocelli, sub bagheta maestrului Eugene Kohn. Andrei Tudor compune primul său album pentru pian și orchestră.

   Despre biografia sopranei Noemi Modra, membră a colectivului Operei Maghiare din Cluj vom reveni cu proxima ocazie.

   Opriți războiul!

Ofsaid!

   Pauza competițională ne dă prilejul să umblăm un pic la statistică. Puțin mai mult decât de obicei, mai ales că avem și rezultatele finale și oficiale ale sezonului regulat. Cele treizeci de etape încheiate nu de mult au consfințit un număr de 562 de goluri în 240 de jocuri, adică o medie cu puțin peste 2,34 goluri/meci.

   Dacă descoasem mai mult clasamentul după 30 de etape vom vedea că au fost 63 de jocuri încheiate la egalitate, 70 de jocuri încheiate cu victoria oaspeților, iar restul de 107 jocuri s-au încheiat cu victoria majorității suporterilor care ar fi trebuit să fi fost în tribune. Dacă faceți totalul punctelor obținute pe teren și totalul punctelor din clasament veți observa o diferență de nouă puncte, adică exact numărul de puncte extrase de federație din contul sibienilor.

  Din altă perspectivă putem vedea că echipa cu cele mai multe victorii este CFR (20) la polul opus situându-se Mioveni (4); echipele cu cele mai multe meciuri egale sunt Botoșaniul și Chindia (11) iar cu cele mai puține sunt CFR și Petrolul (3); cele mai puține înfrângeri le are Farul (4), iar cele mai multe sunt în dreptul Mioveniului și, surpriză, Petrolului (16). Cele mai multe goluri înscrise le au primele două clasate; Farul și CFR (54) în contrast cu echipa din Pitești care are cele mai puține (21). Cele mai puține goluri primite le are Moldovan (26), portarul Rapidului (singurul portar din campionat prezent în lotul național în această perioadă)  nelipsind nici o secundă de pe teren. Cele mai multe goluri au poposit în poarta Mioveniului (45).

   Să trecem și la faza a doua a campionatului. Despărțirea celor mai bune echipe de cele mai slabe a dus nu numai la meciuri mai echilibrate, ci și la un procent mai mare de puncte ce au revenit gazdelor. E drept că toate echipele gazdă au fost mai bine clasate decât oaspeții. Cele cinci victorii ale gazdelor și trei meciuri nule nu au adus prea multe schimbări în cele două clasamente. În cel mai important nu a adus chiar nici una. Doar decalajul dintre lideră și urmăritoare s-a mărit. FCSB - Univ. Craiova 1-1 pe muchie; CFR - Rapid 2-2 cu năbădăi; Farul - Sepsi 2-1 cu noroc; Voluntari - Hermannstadt 1-1 cu semințe; Petrolul - UTA 1-0 oare de ce?; Botoșani - Chindia 1-0 chinuit; 48 - Mioveni 3-0 real; „U” - Argeș 2-0 cu felicitări.

   În privința fazei etapei, cea de la ofsaidul care a anulat un gol clujenilor (un gol pe care nu l-ar fi meritat) părerea mea este că a fost ofsaid. Majoritatea celor care au judecat faza au considerat jucătorii implicați ca niște jaloane, adică perpendiculari pe suprafața gazonului. Vă rog să observați că toți jucătorii Rapidului sunt înclinați către stânga (spre centrul terenului) iar jucătorul CFR-ului este înclinat către poarta Rapidului. Dacă filmarea s-ar fi făcut exact de pe linie acest lucru ar fi fost mult mai vizibil. Deci călcâiul ultimului jucător rapidist este cu siguranță mai departe de linia porții decât umărul jucătorului clujean (ar putea avea chiar și jumătate de metru cum arată VAR-ul).

   Mai lipsesc clasamentele, așai? Păi, cum am mai spus. Nu are rost să înșir în clasamente numărul de victorii, de meciuri egale, de înfrângeri, de goluri marcate sau primite deoarece acestea nu mai au nici un rol. Tot ce contează sunt numărul de puncte (la mine sunt cu virgulă pentru că așa vor fi și în clasamentul final), iar în caz de egalitate contează doar ordinea echipelor de la finalul primei părți a campionatului (Farul, CFR, FCSB, Univ. Craiova, Rapid și Sepsi la grupa mare).

   În lupta pentru titlu: 1. Farul 35p; 2. CFR 32,5p; 3. FCSB 29,5p; 4. Univ. Craiova 28p. 5. Rapid 27p; 6. Sepsi 21p

   La retrogradare: 1. „48” 23p; 2. Petrolul 21p; 3. „U” 20p; 4. Botoșani 19p; 5. Voluntari 18p; 6. Hermannstadt 17p; 7. Chindia 16p; 8. UTA 13,5p; 9. Argeș 13,5p; 10 Mioveni 11p.

   Cu un gând bun către naționalele României am fi vrut să închei aceste rânduri, dar primele două rezultate ale acestora (0-4 în Norvegia la sub 19 ani unde mai avem în grupă Franța și Irlanda de Nord și 1-3 în amicalul din Italia la sub 18 ani) mă cam dezumflă. La ora la care scriu este gata să înceapă meciul Portugalia - România din Elite League U20 (competiție europeană unde avem până acum o victorie și trei înfrângeri).

   Opriți războiul!

   

    

Cu pixul pe covorul verde

    Ciudate sunt manevrele FRF-ului. Și eu sunt printre contestatarii lui Burleanu. Singura chestie pozitivă din mandatele lui este cerbicia cu care păstrează prezența tinerilor jucători români pe tot parcursul întâlnirilor din superligă și cele două ligi naționale (a doua și a treia). În rest sunt doar baliverne sau ciudățenii.

   Unele intenții bune sunt împregnate de alegeri și orientări care anulează ideea de bază. Un exemplu în acest sens ar fi centrele de copii și juniori care în cele mai multe cazuri sunt doar pe hârtie, iar acolo unde există sunt date pe mâna unor administratori puși pe căpătuială și a unor cadre (antrenori) lipsite de dedicare (devotament).

   Uitându-mă peste umăr mi-aduc aminte că în vremurile de demult erau adevărați făuritori de talente. Antrenori care la viața lor nu au antrenat decât echipe de juniori și copii. Antrenori care au zămislit o sumedenie de Dobrini sau Lupești, niște Nunweileri sau Dumitrii, antrenori care știau că ăsta este datul lor pe Pământ. Aproape toate echipele aveau câte unu-doi antrenori dedicați creșterii juniorilor. Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul, FC Argeș, UTA, Crișul, Steagu Roșu, Farul Constanța...

   N-am să vă povestesc decât despre doi dintre ei. Ambii mi-au fost și mie antrenori. La Steagul Roșu l-am avut pe nea Hidișan (Ștefan), iar la Rapid pe nea Costea (Ioan). Nu mai e vorba de mine aici. După ce mi-am dat seama că n-am valoare de Divizia A, m-am retras. Dar acești oameni au făcut să apară un Năftănăilă, un Adamache, un Pescaru, un Gyorffi, un Ivăncescu sau un Lăcătuș (puțini mai știu asta) pe de o parte, iar în Giulești un Neagu, un Lupescu, un Manea, un Rică Răducanu, un Liță Dumitru și mulți, mulți alții. Nea Costea ne-a părăsit în urmă cu 10 ani la început de cireșar, la onorabila vârstă de 101 ani.

   Apropo de Neagu! Știți că el este unul dintre puținii fotbaliști (aproape 600 la nivel mondial, cei mai mulți din Asia și Africa) care au jucat întreaga carieră de seniori la un singur club de fotbal? S-au luat în considerare doar cei care au jucat cel puțin 10 ani în primul eșalon fotbalistic al țării din care face parte. Ceilalți români, încă șapte la număr, care îndeplinesc aceste condiții sunt Octavian Grigore (19 ani la Petrolul), Cornel Dinu (17 ani la Dinamo), Zsolt Szilagyi (15 ani la „U” Cluj), Cătălin Tofan (15 ani la Oțelul), Constantin Stancu (14 ani la Argeș), Flaviu Domide (13 ani la UTA) și Alexandru Forminte (13 ani la Ceahlău). Sandu Neagu a petrecut nu numai cei 13 ani în Giulești, ci și ultimii 20 de ani din viață într-o „chilie” a stadionului lipit de calea ferată.

   Am plecat de la un Burleanu insipid și am ajuns să scriem despre legende. Scuzați-mă vă rog că le-am scris numele în același articol. Poate altădată revin la acest președinte FRF fără trecut, fără prezent și fără viitor. Păcat că fotbalul românesc regresează așa mult în acest timp.

   Opriți războiul!

Pianul lui Csiky Boldizsar jr. sonorizând „Rapsodia în albastru” a lui Gershwin

    Seara de joi, 23 martie ni-l readuce la pupitrul de pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti pe dirijorul chinez Junping Qian. Acesta revine în Satu Mare la doar treisprezece luni de la prima sa apariție în fața publicului din municipiul nostru. În numărul nostru din 14 februarie anul trecut găsești biografia acestuia. Abonamentul cu nr. 32 este valabil în această săptămână.

                             Junping Qian

   Primele acorduri se vor auzi de la ora 19 și vor avea nevoie de întreaga abilitate a dirijorului de a capacita Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti în lumea lui Leonard Bernstein, mai precis în tumultoasa uvertură a operetei „Candide”. „Candide” este bazată pe romanul cu același nume din 1759 al lui Voltaire. Opereta a fost interpretată pentru prima dată în 1956 cu un libret de Lillian Hellman, dar din 1974 a fost interpretată în general pe un text al lui Hugh Wheeler care este mai fidel romanului lui Voltaire.

                             Leonard Bernstein

   Apoi, după câteva momente în care trebuie să ne revenim după trepidanta uvertură, vom aplauda pătrunderea pe scenă a pianistului român Csiky Boldizsar jr. și ne vom adapta atmosferei cromatice a lui George Gershwin, a cărui „Rapsodie în albastru” probabil ne va fermeca. Și biografia lui Csiky Boldizsar jr. o puteți găsi în arhiva de pe site-ul nostru în data de 13 noiembrie 2020. „Rhapsody in Blue” este o lucrare pentru pian și orchestră compusă de George Gershwin în 1924, care combină elemente de muzică clasică și jazz. Lucrarea a fost orchestrată de Ferde Grofé în trei ocazii, în 1924, 1926 și în cele din urmă în 1942. Prima a avut loc în cadrul unui concert intitulat „Un experiment în muzică modernă„ pe 12 februarie 1924 la Aeolian Hall din New York, interpretată de orchestra lui Paul Whiteman, comisarul operei, cu George Gershwin la pian. Manualul de muzică „Cambridge” consideră că „Rapsodia albastră” a determinat reputația lui Gershwin ca un compozitor de renume și a devenit de atunci una dintre cele mai populare lucrări orchestrale din America.“ În plus a dat numele unui trandafir.

                                      George Gershwin

   În ultima parte a „Concertului simfonic” de joi vom trece la o muzică mai grea. Vom părăsi frivolitatea operetei și imprevizibilul rtitm de jazz și ne vom concentra pe „Simfonia nr. 5” în mi minor a lui Piotr Ilici Ceaikovski. Aceasta a fost compusă între lunile mai și august ale anului 1888 și a fost interpretată pentru prima dată la Sankt Petersburg (Teatrul Mariinsky) în același an (17 noiembrie), sub conducerea directă a lui Ceaikovski. Este dedicată lui Theodor Avé-Lallemant. 

Ceaikovski în 1887

 

 Pianul 

 

   Este un instrument muzical acustic cu coarde, inventat în Italia de către Bartolomeo Cristofori în jurul anului 1700, în care sunetul este produs de coarde metalice fixate pe o placă de rezonanță din lemn, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi, care este compusă dintr-un rând de clape (mici pârghii) pe care interpretul le apasă sau le lovește cu degetele ambelor mâini. Pianele moderne au coardele montate într-un cadru metalic, de obicei turnat din fontă și finisat cu lac și pulbere de bronz (motiv pentru care este numit, impropriu, și „placă de bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii mari exercitate de coarde, care altfel ar deforma structura din lemn a pianului.

   Povestea pianului începe la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său strămoș - monocordul cu clape - căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformându-se în mai cunoscutul clavicord, care funcționa printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Până la începutul secolului al XV-lea, clavicordul ajungea să aibă zece coarde, fiecare dintre ele producând cel puțin două note prin atingerea coardelor în două puncte diferite pe lungimea acesteia.

   Un alt instrument premergător pianului a fost clavecinul, care producea sunete atunci când în urma atingerii clapelor coardele erau ciupite de pene de lemn, așa cum buricul degetelor ciupește coardele de chitară. Acesta avea însă dezavantajul de a nu permite celui care cînta să ofere dinamism muzicii. Deși a fost des utilizat pe parcursul a două sute de ani, până în secolul al XVIII-lea claviatura sa ajungând până la opt octave, clavecinul a pierdut treptat teren în fața unui nou instrument numit pianoforte.

   În 1709, italianul Bartolomeo Cristofori din Padova, fabricant de clavecine, începea construcția primului mecanism de pian pe principiul atingerii coardelor cu ciocănele, fără ca acestea să rămână în contact cu coarda după producerea sunetului. În plus, impactul ciocănelelor putea fi controlat cu ajutorul pedalelor. Denumirea de pianoforte, menținută până în 1850, a fost dată tocmai datorită acestui principiu de funcționare care permitea obținerea unui sunet variat și clar, mai lung sau mai scurt, mai tare sau mai încet, în funcție de dorința celui care acționa clapele.

   Invenția lui Cristofori a fost menționată pentru prima dată în 1711, împreună cu o schiță a instrumentului, într-un document scris de către Francesco Scipione Maffei, constituind sursa de inspirație pentru prima generație de fabricanți de piane. De-a lungul vieții, Bartolomeo Cristofori a construit aproximativ douăzeci de piane, doar trei dintre acestea, care datează din anul 1720, păstrîndu-se până în zilele noastre în muzee din Europa și SUA.

   Cuvântul pian este o formă prescurtată a termenului pianoforte, termenul italian pentru versiunile anilor 1700 ale instrumentului, care la rândul său derivă din „gravicembalo col piano e forte” (clavecin cu sunet slab și puternic). Termenii muzicali italieni piano și forte se referă la variații de volum (de exemplu intensitate sonoră) produse ca răspuns la atingerea pianistului sau a presiunii pe clape: cu cât o clapă este apăsată cu o viteză mai mare, cu atât este mai mare forța cu care clapele apasă coardele, deci cu atât este mai puternic sunetul produs de nota respectivă si cu atât este mai puternic atacul partiturii. Numele a fost creat ca un contrast cu clavecinul, un instrument muzical care nu permite variații de volum.

Elementele constructive ale unui pian

   Elementele esențiale pentru producerea sunetului într-un pian sunt: coardele metalice (1) lovite de ciocănelul din lemn cu cap de pâslă (2), călușul (3) pe care sunt fixate coardele prin intermediul unor șiruri de cuie metalice, și care transmite vibrația coardei către placa de rezonanță din lemn (4), care are rolul de a transforma vibrația coardei în unde sonore. Coarda singură produce un sunet aproape inaudibil, datorită suprafeței sale foarte mici, iar placa de rezonanță, care are o suprafață considerabil mai mare, transformă vibrația coardei mult mai eficient în sunet, punând în mișcare un volum mare de aer (vezi și imaginea alăturată).

   Opriți războiul!

Amintire din tribuna a doua

     Citeam deunăzi un articol din primul număr al revistei „Giuleștina” apărut în 1998. Era un interviu cu Mircea Geoană. Mi-au rămas ochii pe o afirmație care l-a început m-a speriat: „Cine nu a stat măcar o singură dată la tribuna a doua nu este rapidist adevărat!”. Cum în ultimii treizeci de ani în rarele ocazii în care am fost pe „Valentin Stănescu” nu am stat decât la tribuna întâi, de cele mai multe ori la masa presei, am uitat pentru moment cei cinci ani de liceu (1971-76, la LICF) petrecuți în Giulești (trei dintre ei ca junior al clubului) și în care am văzut aproape toate jocurile Rapidului disputate în Potcoavă. Când mi i-am adus aminte m-am liniștit: sunt rapidist adevărat.

    Amintirile despre Potcoavă au și un moment mai tragic. În ultima parte a acelei perioade a început construcția sălii de sport dinspre nord, acolo unde Potcoava are astăzi polii magnetici ai suflării rapidiste (în centrul fotografiei). Sala fiind în construcție, cu zidurile exterioare deja ridicate, avea un fel de lift exterior folosit în acea vreme la finisarea exterioară a pereților, un lift ce glisa pe două schelete metalice unite între ele printr-un pod de scânduri de vreo 7-8 metri lungime.

   Într-o zi de meci, cu Poli Iași în Cupa României dacă îmi aduc bine aminte, tribuna a doua era arhiplină, iar peluza și tribuna întâi era doar plină. Prin minutul 60 era încă scorul de 0-0. Ca de obicei s-au deschis porțile și pentru cei care nu au avut bani să-și ia bilet (eu beneficiam de legitimație) și circa trei mii de spectatori au năvălit în majoritate pe partea nordică, cea fără tribună. Unii la gard în poziția șezut. Alții mai mici în spatele lor. Alții, așezați în scară, în spatele acestora, iar pe ultimul rând niște copii călare muncitorește pe grumazul taților lor, tați cărora mai mult li se povestea meciul decât îl vedeau.

   Un pâlc de spectatori vâzând liftul industrial, s-au urcat pe podețul din scânduri și l-au pornit, urcând cam cinci-șase metri deasupra solului. Chiar dacă erau înghesuiți vedeau meciul în condiții optime.

   Dacă mi-aduc bine aminte s-a ajuns în prelungiri, cele de 120 de minute, când Rapidul a înscris. Cred că a fost Neagu, dar nu mai știu sigur. În acel moment bucuria celor aflați pe podețul liftului s-a curmat brusc atunci când scândurile s-au rupt de la jumătate și suporterii s-au rostogolit ca pe tobogan, după care au căzut pe pământ. Asta nu a fost tot și nu a fost nici cel mai tragic.

   Cei doi stâlpi din schelă metalică pe care glisa liftul erau și ei înțesați cu oameni. La început stâlpii s-au bălăngănit serios de-o parte și de alta a zidului cu ciorchinele de bărbați agățați de ei. Unul dintre stâlpi, cel din stânga după cum îi vedeam eu de la tribuna a doua, nu și-a revenit complet și s-a îndreptat vertiginos, perpendicular pe zidărie, către terenul de joc zdrobind gardul unde alți suporteri se mai bucurau încă pentru golul înscris.

   Nu mai țin minte nimic din sfârșitul acelui meci. Doar strigătele de durere, țiuitul salvărilor și mesajele de liniștire transmise prin portavoce de nu știu cine. Meciul a continuat în liniște mormântală. Doar spre sfârșit s-a auzit trompeta lui Tudorică mai sfâșietoare ca niciodată cu acordurile binecunoscute ale melodiei „Silence” compusă în 1965 de Nini Rosso și Guglielmo Brezza la comanda guvernului olandez pentru a-și omagia eroii. Tudorică nu avea cred nici patru clase dar atunci parcă studiase pe la toate conservatoarele de pe mapamond.

   Ulterior am aflat că ar fi fost vreo șapte morți. E o informație asupra căreia nu am nici o certitudine. În presa sportivă nu a apărut incidentul.

Doamne ferește!

    Nu sunt foarte bisericos, dar am credința mea care se bazează în cea mai mare măsură pe logică. Asta nu înseamnă că nu am undeva, în suflet, o mică bisericuță curată, veche și fără popi în care îmi depun gândurile și nevoile creștine. Exclamația din titlu se referă la meciul Sepsi - 48 al cărui rezultat nu-l cunosc acum când scriu aceste rânduri dar voi îl cunoașteți când le citiți.

 

   Dacă se întâmplă cumva și nu câștigă gazdele este aproape sigur că nu vom avea decât o echipă în preliminariile cupelor europene. Dacă va fi egal sau câștigă juveții și apoi Sepsi merge la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv, ale cărui decizii se aplică obligatoriu) atunci nu văd cum nu i se va da dreptate, numai că dreptatea o va primi cel mai repede peste vreo 3-4 săptămâni (ei, Sepsi, mai au la dispoziție ceva mai mult de două săptămâni pentru a depune plângerea), timp în care se vor disputa cel puțin trei jocuri din „grupa campionat” a Superligii naționale de fotbal. Timpul rămas pentru redisputarea finalului de campionat va depăși termenul de înscriere în preliminarii.

   Degeaba spune Dioszegy că pe el nu-l interesează să bruieze campionatul. Cei de la TAS iau decizii nu se joacă de-a „dă-mi-o mie, na-ți-o ție”. Ei dau de pământ cu federațiile incompetente, iar singura decizie regulamentară în această speță este meci omologat cu 3-0 în favoarea gazdelor. Nu-i interesează că regulamentul este prost. Ei doar îl aplică. La sânge!

   Ultima etapă ne-a mai adus 17 goluri în contul Superligii dar nu pot să vă dau acum media de goluri pe meci la sfârșitul campionatului regulat până nu se decide „ce?” și „cum?” cu jocul de la Sf. Gheorghe. Poate dă Domnul și bat gazdele și atunci ne liniștim. Botoșani - Mioveni 1-1 curios; Univ. Craiova - UTA 2-1 strâns; Argeș - Petrolul 0-1 meritat; Farul - Rapid 2-1 corect; Hermannstadt - 48 1-0 dificil; FCSB - Sepsi 1-0 banal; Chindia - Voluntari 1-1 ineficace; CFR - „U” 4-0 (aș fi avut ceva de comentat, dar la scorul ăsta...).

   Nu vreau să trec la prima etapă din partea a doua a competiției fără să-mi cer scuze lui Colțescu. Prevăzusem un arbitraj pro Farul ceea ce nu s-a întâmplat pe teren. Felicitări pentru calitatea arbitrajului! Micile inadvertențe, de-o parte sau de alta, nu pot impieta asupra acestuia. Nu pot să zic același lucru despre comentatorii TV care trăgeau spre litoral de parcă ar avea concediul asigurat la vară.

   Plecăm de la: 1. Farul 32p; 2. CFR 31,5p; 3. FCSB 28,5p; 4. Univ. Craiova 27p; 5. Rapid 26p; 6 Sepsi (probabil) 21p. Așa cum v-am povestit vă dau clasamentul cu jumătăți de puncte și vă atrag atenția că în continuare voi ține cont de regulamentul competiției care spune că în grupele campionat și retrogradare, la egalitate de puncte (pe acest clasament unde se ține cont de jumătățile de punct), nu mai contează nimic altceva decât ordinea din clasamentul redat mai sus. Adică Rapidulețul meu cu oricare dintre echipele Farul, CFR, FCSB sau UNiv. Craiova ar termina campionatul la egalitate s-ar situa în spatele acesteia. În grupa retrogradare plecăm de la: 1. 48 (juveții lui Mititelu dacă dă Doamne) 20p; 2. Petrolul 18p; 3. Voluntari 17p; 4. „U” 17p; 5. Hermannstadt 16p; 6. Chindia 16p; 7. Botoșani 16p; 8. UTA 13,5p; 9. Argeș 13,5p; 10. Mioveni 11p.

   Din „grupa campionat” locul întâi merge (dacă vrea Cel de sus) în preliminariile Ligii Campionilor, iar locul doi în Liga Conferinței. Locul trei va juca un baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile unu și doi din grupa retrogradare, pentru a pătrunde de asemenea în Liga Conferinței. În cazul în care câștigătoarea Cupei României (participantă sigură în Liga Conferinței, indiferent de decizia TAS) termină pe unul din primele trei locuri, echipa care va juca în baraje este cea de pe locul patru.

   Din „grupa retrogradare” locurile 9 și 10 retrogradează direct iar locurile 7 și 8 vor juca baraj pentru menținere în Superligă cu locurile 3 și 4 dintre echipele cu drept de promovare din Liga a II-a (locul 7 din „grupa retrogradare” cu a patra echipă cu drept de promovare, iar locul opt cu a treia).

   Sper că nu v-am amețit prea tare. Așa federație, așa campionat!

   CFR - Rapid (duminică, ora 19) Am considerat acest meci ca fiind derbiul etapei pentru simplul motiv că împreună au cel mai mare cumul de puncte. Hai Rapidu'!

   FCSB - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 20) Alt meci fără o favorită certă.

   Farul - probabil Sepsi (duminică, ora 16,30) Gazdele favorite. Nu-i sigur.

   Voluntari - Hermanstadt (vineri, ora 17,30) Cu gândul la cupele europene...

   Petrolul - UTA (vineri, ora 20,30) Echipa lui Dridea a bătut-o pe cea a lui Dobrin. Va trece și de cea a lui Domide?

   48 - Mioveni (luni, ora 18) Juveții ar trebui să treacă lejer de cei din Mioveni care nu joacă nimic dar strâng punctișoare de unde nu te aștepți.

   Botoșani - Chindia (sâmbătă, ora 14,30) Ambele echipe fug de ultimele patru locuri.

   „U” - Argeș (luni, ora 21) Meciul de închidere a etapei este și cenușăreasa ei. Normal Clujul ar trebui să câștige.

   Opriți războiul!

   P.S. Adaug acest text după terminarea jocului Sepsi - 48, scor 4-0. Meciul tocmai încheiat a fost de pe timpul Cooperativei. Atunci se știa și scorul la pauză, și când să apară o mică gâlceavă. Abia în timpul meciului mi-am dat seama de ce federația stătea liniștită, fără grija TAS-ului. Mititelu, Dioszegi și Borleanu știau rezultatul final. Onoarea lui Mititelu în fața juveților a fost salvată. TAS-ul nu are cum să își mai bage coada, scorul de pe teren fiind superior celui ce l-ar fi obținut la masa verde și s-a băut vin și s-a mâncat pită. Asta e!

Gazeta

    Conform DEX cuvântul gazetă este un substantiv feminin care desemnează o publicație periodică având, de obicei, apariție zilnică, care conține știri, informații politice, sociale, culturale, sportive, etc. (de actualitate); ziar, jurnal. Această definiție spune cam totul despre noțiunea de gazetă. În primul rând că este o publicație cu știri de interes general despre cele mai vehiculate subiecte. În al doilea rând că în cele mai multe cazuri este vorba despre un cotidian. Apariții zilnice e cam mult spus deoarece cele mai multe dintre ele au 5 sau 6 apariții pe săptămână (fapt datorat posibilității de distribuire a gazetei). În al treilea rând că știrile sunt de actualitate.

   Ziarul, în noul său înțeles este doar în parte sinonim cu gazeta. Aici DEX-ul este puțin rămas în urmă, nefiind cooptate în definiție noile valențe ale cuvântului ziar. V-ați dat seama desigur că mă refer la ziarul electronic care își face din ce în ce mai brutal apariția printre consumatorii de știri. Această pătrundere în forță și intempestivă a informării cetățenilor pe cale electronică a ajuns prea brusc în conștiința unei populații nepregătită să absoarbă corect informațiile. Să discearnă asupra calității acestora.

   Știrile false de-a valma cu știri corecte se întrepătrund în mentalul semenilor noștri și nu toți sunt pregătiți să aleagă bobul de grâu de sămânța de neghină. Poate chiar distonanța cromatică dintre bobul de grâu și sămânța de neghină, dintre făina albă și smoală, dintre știrea reală și știrea falsă, să-i facă pe cititori (al căror grad de cultură scade din punct de vedere procentual odată cu scăderea vârstei lor) să aleagă știrea senzațională, adică știrea care în cele mai multe cazuri este falsă.

   Tinerii sunt cei mai afectați. Nu toți, bineînțeles, dar din ce în ce mai mulți. Scăderea calității învățământului din România (mai pregnantă decât în cele mai multe state europene) și a timpului rezervat pentru educație în familie (unele din cauze fiind tot de sorginte electronică) i-au adus pe aceștia la nivelul de a face înmulțirile cu zece pe calculator, să caute numele capitalei Bulgariei pe telefon sau să traducă textele din engleză (aș putea adăuga și franceză) cu motoare de traducere.

   Privind peste umăr mi-aduc aminte prin anii 90 ce cozi se formau la chioșcurile de ziare. Și pe atunci erau gazete cu conținut „colorat”. Gazete cu știri reale (unele chiar cu caracter senzațional, dar reale) sau cu știri false și cu o doză mărită de senzațional, uneori pline de senzualism, erau cumpărate la colț de stradă și citite cu nesaț. Chiar și ziarele de nișă (gen sport, auto, construcții, alimentație sau financiar) aveau câtimea lor de știri false dar se bazau în principal pe adevăr.

   Pe final vreau să atrag atenția asupra faptului că occidentalii n-au renunțat la gazete (la presa printată mă refer, nu la cea electronică, on-line) așa cum am făcut-o noi, ăștia din estul ăsta care tot timpul se află cu doi-trei pași în urma țărilor civilizate. Se pare că soarele („the sun”) răsare de la apus.

   Ziarul cu cel mai mare tiraj din lume este „The Sun” cu un total de peste trei milioane de exemplare (populația Angliei este de 53 de milioane, dar „The Sun” se distribuie pe întreaga planetă), în SUA „USA Today” are peste două milioane de exemplare zilnic, în Franța „Le Parisien” (tiraj mai mare decât „Le Figaro” și „Le Monde”) depășeșete jumătate de milion, în Italia „Corriere della Sera” a scăzut de la 800.000 cât avea în 1989 la 600.000 azi, în Germania („Die Welt”) și Spania („El Mundo”) au tiraje în jurul a 300.000.

   În România cotidianul cu cel mai mare tiraj e un ziar cu caracter populist („Click”) și are un tiraj de 36.000 de exemplare, iar „Libertatea”, cotidianul cu cea mai mare vechime, are un tiraj de 21.000 de exemplare. La noi în Satu Mare nu există nici un cotidian cu cel puțin 1.000 de exemplare cu toate că nu cu mulți ani în urmă eram pe harta țării pe locul trei în presa locală. Acum...

   Opriți războiul!

O baghetă versată și un violoncel flăcăiandru într-un „Concert simfonic”

   În această săptămână Filarmonica de Stat Dinu Lipatti ne va bucura predispoziția spre muzică de înaltă respirație cu o combinație, zicem noi inspirată, între experiență și dorința de notorietate, între împlinire și pofte.

   Pe baza abonamentului cu nr. 31, joi 16 martie, înainte de ora 19, vom putea pătrunde în  antreul instituției sătmărene de cultură cu cel mai rezonant nume pe plan internațional. Încet, încet vom trece de la cotidianul din stradă la fascinanta lume a muzicii de înaltă clasă. Vom remarca pleiada de artiști ce ornează pereții sub forma unei uriașe simeze din foaier, după care, schimbând amabilități cu prietenii întâlniți, pătrundem discret în lăcașul de cultură.

   Programul primit la intrare ne informează că vom asculta „Variațiuni pe o temă Rococo” (Ceaikovski), „Melodii lăutărești” (Pablo de Sarasate) și „Simfonia nr. 2” în re major (Brahms) în interpretarea violoncelistului român Jan Sekaci condus de dirijorul olandez Theo Wolters.

          Theo Wolters 

   S-a născut în 1955 fiind cel mai mic copil dintr-o familie de muzicieni. La o vârstă fragedă a început să cânte la trompetă cu o trupă locală la care tatăl său era dirijor. 

   Ulterior a studiat trompeta la Conservatoriul din Maastricht și a absolvit cu distincție. În timpul studiilor, a fost primul trompet la Orchestra Filarmonicii din Overijssel și Orchestra Filharomicii Essener din Germania între 1975 și 1979. 

   Din 1979 a lucrat pentru Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam până în 2008. În același timp s-a ocupat de dirijorat luând lecții de la Pieter Stalmeier și Roberto Benzi. Din 1998 lucrează în mod regulat ca dirijor invitat la: Orchestra Košice din Slovacia, Orchestra Simfonică din Tblisi,  Orchestra Filarmonicii George Enescu din București, Orchestra Naţională Radio România, Orchestra Filarmonicii Bucheon din Seul, Simfonia Coreeană Orchestra, Orchestra Filarmonicii Wonju, Neue Philharmonie Westfalen, Nürnberger Symfoniker, Limburg Symphony Orchestra, Olanda Promenade Orchestra, Residentie Orchestra din Haga, Orchestra de Cameră Concertgebouw și Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti și multe altele . 

   În plus, conduce în mod regulat ansambluri de alamă distinse precum Brass al Royal Concertgebouw Orchestra în timpul spectacolelor în Italia și Austria. Multe dintre concertele sale au fost transmise în direct la radio și televiziune, în în special în România și Coreea de Sud. Din 2004 până în 2012 a fost dirijor asistent al lui Mariss Jansons cu Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, care i-a oferit șansa unică de a-și perfecționa dirijarea la cel mai înalt nivel. 

   În iunie 2008 i s-a dat ocazia de a o înlocui pe Mariss Jansons în timpul a două concerte la Orchestra Concertgebouw. În aceste ocazii, el a condus pe Mesiaens Simfonia Turangalila, care a fost primită extrem de bine de presă și public. Din septembrie 2010 Theo Wolters a fost numit dirijor-șef al Orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu și dirijor invitat pentru Orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj.

 

           Jan Sekaci

   S-a născut pe 4 februarie 2001. A început să cânte la violoncel la vârsta de 10 ani în orașul natal, Oradea, la Liceul de Arte Oradea. 

   Din 2015 studiază cu Octavian Lup la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”. A câștigat numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, cum ar fi premiul III la Concursul de violoncel „Antonio Janigro” din Porec (Croația), premiul II la Concursul internațional „Tineri virtuosi” din Sofia (Bulgaria), premiul I la Concursul internațional Klaipeda (Lituania), premiul I la ProArt Competition din Khmelnitsky (Ucraina), premiul 4 la „Competiția Johannes Brahms”. A participat la masterclass-uri susținute de: Marin Cazacu, Octavian Lup, Mihai Marica, Denis Severin, Frans Helmerson, Judith Ermert, Jacob Shaw, Romain Garioud, Raphael Pidoux, Wolfgang Emanuel Schmidt. 

   În 2018, Jan a fost selectat ca participant activ la cursurile de master ale Academiei Kronberg, studiind cu Wolfgang Emanuel Schmidt

   În 2021 la cea de-a XXVIII-a ediţie a Concursului Internaţional „Johannes Brahms” din Austria Jan a câștigat premiul I la secţiunea „Violoncel”.

   Podiumul secţiunii a fost completat de Carlos Vidal Ballester (Spania) şi Grace Sohn (Canada). Juriul a fost alcătuit din muzicienii Balázs Kakuk, Ernst Lintner, Éva Simić-Nemeth, Meehae Ryo, Katharina Troe. În vârstă de 22 de ani, Jan Sekaci, student al Barenboim-Said Akademie din Germania, l-a avut printre mentori pe violoncelistul Octavian Lup, iar în prezent beneficiază de îndrumarea celebrului Gautier Capuçon.

        Violoncelul 

   Este un instrument muzical cu coarde și arcuș din familia viorii (situat ca dimensiuni și ambitus între violă și contrabas). În mediul folcloric românesc, violoncelul este numit broancă sau gordună; în perioada interbelică, instrumentul era cunoscut în România și sub denumirea de cello (denumirea din limba engleză). Interpretul la violoncel se numește violoncelist.

   Dimensiunile instrumentului sunt mai mari față de cele ale unei chitare. El are patru coarde acordate în cvinte perfecte, cea mai gravă având sunetul do din octava mare (celelalte sunt: sol, re și la). De altfel, acordajul violoncelului este identic cu cel al violei, însă la o octava inferioară.

    Când o coardă este lovită sau ciupită, aceasta vibrează mișcând aerul din jurul ei. Astfel, se produc undele sonore. Deoarece coarda este destul de subțire, masa de aer mișcat este foarte mică și, în consecință, sunetul este slab. La instrumentele acustice cu coarde, cum ar fi violoncelul, această lipsă de volum este rezolvată prin montarea corzii vibrante pe un corp mai mare. Vibrațiile sunt transmise acestui corp, care poate mișca mai mult aer și astfel produce un sunet mai puternic. Odată cu modelul și construcția instrumentului variază și caracterul sunetului produs de acesta.

   Sunetul unei corzi poate fi ajustat prin schimbarea rigidității sale, care depinde de tensiune și de lungime. Un violoncel poate fi acordat prin reglarea tensiunii corzilor sale cu ajutorul cuielor situate la capătul gâtului. Lungimea corzii afectează de asemenea unda sonoră produsă de aceasta. Scurtarea unei corzi o tensionează și îi reduce masa. Din moment ce o coardă rigidă, cu o masă mai mică vibrează mai rapid, aceasta va produce sunete mai ascuțite. Datorită acestui efect, puteți obține sunete mai înalte prin apăsarea acesteia împotriva gâtului violoncelului și efectiv scurtând zona vibrantă.

   Pentru violoncel rezonanța lemnului principal are o notă distinctă, de multe ori cu consecințe grave. În cazul în care violoncelistul produce acea notă distinctă, rezonanța lemnului principal vibrează la frecvența sa, în timp ce sunetele produse de violoncel sună la frecvența notei respective. Din această cauză rezultă un sunet puternic între aceste două frecvențe; acest lucru este cunoscut sub numele de "sunet de lup", pentru că este un sunet neplăcut, asemănător mârâitului. Rezonanța lemnului pare să fie divizată în două frecvențe ce nu se potrivesc. Acest sunet trebuie eliminat sau redus semnificativ, pentru a se putea obține unul plăcut. Eliminarea se poate face fie prin modificarea plăcii frontale a violoncelului, fie cu ajutorul unui dispozitiv conceput special pentru acest lucru.

   O coardă vibrantă se împarte în mai multe părți ce vibrează în același timp. Fiecare parte produce un sunet propriu, numit parțial. O coardă are un fundamental, și o serie de parțiale. Combinația cea mai pură a două sunete se poate obține atunci când unul din ele este dublul frecvenței celui de-al doilea. Tensiunea provocată de apăsarea arcușului pe coardă în timp ce aceasta vibrează poate provoca o plecare vizibilă de la această situație ideală.

   Partiturile pentru violoncel folosesc cheia fa (bas) și cheia do de sus (tenor). Uneori se poate folosi și cheia sol.

   Violoncelul și-a făcut apariția în era barocă, un instrument de ambitus similar care l-a precedat fiind viola da gamba (din familia violelor). Aceasta a fost înlocuită total de către violoncel din pricina timbrului lipsit de strălucire și a dinamicii limitate, într-o epocă în care muzica era interesată tot mai mult de formarea de orchestre tot mai numeroase și de organizarea unor concerte în săli de mari dimensiuni.

   Pentru violoncel s-au scris partituri pentru instrument solist, dar și muzică de cameră sau simfonică (pentru orchestră mare). Violoncelul este membrul cel mai grav al cvartetului de coarde (alături de două viori și violă).

   Instrumentul a fost folosit uneori și în genurile muzicale de consum (rock, jazz, pop), traversând scurte perioade de popularitate, fără însă a se impune ca instrument specific pentru niciunul din aceste genuri. Poate servi drept exemplu contrabasistul de jazz Oscar Pettiford sau formația metal Apocalyptica. Violoncelul se regăsește și în muzica tradițională din multe regiuni ale Europei.

   Opriți războiul!