Cine va prinde iepurele obosit?

    Am urmărit cele două partide amicale ale României. De fapt am urmărit vreo nouă partide (din treisprezece televizate de FRFtv) ale naționalelor tricolore, dacă iau în calcul și jocurile diferitelor generații de jucători (juniori și tineret, masculin și feminin), dar aici am să mă refer doar la echipa lui Iordănescu cel tânăr. Nu am prea multe ce să vă zic. Nu au fost meciuri de verificare în adevăratul sens al cuvântului. Au fost doar meciuri de încercări și de dezmorțire pentru cei care nu prea joacă la cluburile la care sunt. Să le vadă tonusul, pofta de joc și gradul de depresie al fiecăruia și, pe deasupra, cum se readaptează la colectiv. N-am să trag eu aici concluziile pentru că oricum nu coincid cu ale lui Edi.

    Adevăratele meciuri de verificare vor fi în iunie, cele cu Bulgaria (4 iunie) și Liechtenstein (8 iunie), atunci când nu trebuie să avem și grija rezultatelor, ci doar a ideilor de joc pe care le va ticlui în răstimp antrenorul. Atunci, probabil, va fi cristalizat și primul 11 pentru fiecare partidă în parte, în funcție de adversar. Prin sosirea Ucrainei în grupa noastră parcă nu mai pare așa plauzibil un loc doi. Nu știu ce mă face să cred că vom duce greul mai mult cu adversarele de aici, din estul Europei (Slovacia și Ucraina), decât cu Belgia.

    Să revenim la mielușelele noastre. După cum arată ședințele Comisiei de Disciplină nu prea sunt miele combatantele din Superligă. Cele două grupe au fiecare partidele sale de interes major. Locul trei cu doi în grupa campionat și locul unu cu doi în grupa retrogradare. Bineînțeles că toate celelalte echipe doresc ca aceste două jocuri să se încheie la egalitate. Cu preponderență FCSB, CFR (sus), Hermannstadt și Petrolul (jos) și cu inima mai strânsă, Farul și Oțelul. „48”, Dinamo, Voluntari și Botoșani au alte griji, iar Sepsi n-are decât grija altora.

    Nu știu cum se face dar FCSB are totdeauna ultimul meci din grupă în fiecare etapă din cele programate până azi. Sau știu? Să nu le joace feste o asemenea strategie la care este imposibil să nu participe mârșav și comisia de programare a jocurilor.

    Univ. Craiova - Rapid (sâmbătă, ora 21) Derbiul etapei. Nimeni de pe „Centralul” craiovean nu vrea egal. Doar cei din afara lui. Este partida în care cei ce vor să plătească polițe vor pierde jocul, dar cum ochii albaștri („bleu jandarm” cum spunea Florian Pitiș) bine ațintiți (și bine plătiți pentru asta) sunt peste tot, nu cred să aibă loc incidente. Cine câștigă are mari speranțe, cine pierde se îndepărtează destul de mult de titlu. Încă mai cred că dacă fotbalul se joacă pe gazon FCSB nu are șanse la titlu anul acesta. Ultimele cinci etape vor fi un dezastru pentru ei, iar dacă până atunci nu pun cel puțin 11 puncte diferență față de a doua clasată nu vor face față;

    Farul - FCSB (duminică, ora 21) Interesant meci. Mulți spun că în acest meci se vor plăti datorii mai vechi. Nu cred. Va câștiga fotbalul de calitate, ambele echipe având la această oră jucători valizi care pot demonstra acest lucru;

    Sepsi - CFR (vineri, ora 20,30) Păcat de talentul cu care a fost înzestrat acest Ștefănescu. Dacă aș parodia un proverb românesc aș spune că este „camembert în burduf de asin”. Sunt curios dacă Dioszegi îi dă cuvântul sau îi dă cu vântul. CFR-ul dacă nu este atentă ar putea-o lua pe cocoașă, indiferent de prietenia dintre Varga și omologul lui secui;

    „U” - UTA (sâmbătă, ora 18) Cum spuneam este cea mai importantă partidă din grupa care năzuie la unul din primele două locuri ce-și pot permite să creadă în himere europene. Nu este numai lupta de pe teren ci și lupta dintre cei doi antrenori, considerați pe drept cuvânt două dintre cele mai bune produse românești din tagma lor. Păcat că au piticii lor, fiecare de altă natură.

    Voluntari - Hermannstadt (vineri, ora 17,30) Programat în deschiderea etapei jocul ar trebui să se încheie în mod normal cu victoria celor care au mai mulți susținători în tribună, adică a sibienilor. Dar am mai zis pe la începutul lui februarie asta și n-a prea fost așa;

    Dinamo - Petrolul (luni, ora 20,30) Iar mă apucă nostalgia. Ce meci ar fi fost ăsta acum 50 de ani? Dar acum 40, 30 sau 20 de ani? Off! Nici nu știu dacă aducerile mele aminte mai au vreo valoare. Clanul Becali a distrus tot ce era frumos în fotbalul nostru: fotbaliști, cluburi, farmec, poezie, mentalitate și nu la coadă cinstea și onoarea. Până și lipsa spectatorilor din tribună la acest meci este din cauza lui;

    „48” - Oțelul (duminică, ora 14) Chiar dacă sunt aproape vecine de clasament le despart 4,5p, adică mai mult de o victorie și un egal. Faptul că Oțelul este campioană la meciuri nedecise ar face loc unui probabil scor egal. Totuși cred că degringolada juveților îl va face fericit pe Dorinel la finalul partidei;

    Botoșani - Poli (sâmbătă, ora 15,45) Cenușăreasa etapei. Meciurile astea dintre echipele moldave totdeauna au fost aprig disputate și cu rezultate nu tocmai conforme cu pozițiile din clasament. Din păcate la ambele politicul este bine infiltrat. Interesele electorale să ne aducă un meci urât, cu multe durități. Ce bine ar fi dacă m-aș înșela!

    Opriți războaiele!

     

Săptămâna Beethoven la 197 de ani de la decesul titanului

     Nu sunt prea multe de spus despre „Concertul simfonic” ce va avea loc joi, 28 martie, de la ora 19, în sala Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare și pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 30. Asta nu pentru că este prea simplist ci, din contră, pentru că orice cuvinte, orice adjectiv sau adverb, pe care le-aș înșira pe pagină nu pot cuprinde în integralitate calitățile operei acestui geniu ce plutește și azi, după aproape două secole de neființă, deasupra umanității.

    Mai adaug doar că în prima parte a serii, dirijorul Theo Wolters (vezi biografia în numărul nostru din 13 martie anul trecut) și violonistul Remus Azoiței vor interpreta „Concertul pentru vioară” în re major al celebrului compozitor german, iar după antract Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, sub bagheta aceluiași dirijor, ne va desfășura tainele „Simfoniei nr. 7” a titanului din Bonn.

 Ludwig van Beethoven (sursă Wikipedia)

    S-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven, de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven. Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.

     Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart.

    Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul, compozitorul și dirijorul Christian Gottlob Neefe, sub tutela căruia în 1783 a fost publicată pentru prima dată o lucrare a sa, un set de variațiuni pentru pian. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena.

    Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, datorită înrăutățirii stării de sănătate a mamei sale, care suferea de tuberculoză și care moare pe 17 iulie 1787. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În 1790 compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele arhiepiscopului M. Franz, binefăcătorul său, și o cantată cu ocazia încoronării lui Leopold al II-lea (foarte probabil ambele având texte scrise de Severin Anton Averdonk).

    Când în iulie 1792 Joseph Haydn, pe drumul său de întoarcere din Anglia la Viena se oprește la Bonn, este stabilită o nouă călătorie de studii la Viena. Astfel în noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, iar din 1794 studiază cu Johann Georg Albrechtsberger și cu Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.

    În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata "Patetica" - Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în do major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate.

    În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani la Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena

    Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.

    Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Concertul pentru vioară în re major,

     Compoziția lui Ludwig van Beethoven a văzut lumina zilei în 1806. Lucrarea a avut premiera pe 23 decembrie 1806 la Theater an der Wien. Beethoven a compus concertul pentru colegul său Franz Clement, unul dintre cei mai importanți violoniști ai vremii, care înainte i-a dat indicații importante pentru opera Fidelio. Totuși, versiunea tipărită a concertului din 1808 a fost dedicată prietenului său, Stephan von Breuning.

    Se crede că Beethoven a finalizat partea solo atât de târziu în forma sa inițială încât Clement a fost nevoit să interpreteze „la prima vedere” la premieră. Probabil pentru a-și exprima nemulțumirea sau pentru a arăta de ce ar fi fost capabil dacă ar fi avut timp să exerseze, se spune că Franz Clement a întrerupt concertul între prima și a doua parte și a interpretat o compoziție solo proprie, redată pe o singură coardă și cu vioara ținută cu fața în jos. Totuși, alte surse susțin că Franz nu a interpretat o asemenea lucrare decât după ce a studiat lucrarea.

    Concertul nu s-a bucurat de succes și a fost rar reluat în următoarele decenii. Lucrarea a fost revitalizată în 1844, la mulți ani după moartea lui Beethoven, când a fost interpretată de Joseph Joachim (la vremea respectivă în vârstă de 12 ani) sub bagheta lui Felix Mendelssohn. De atunci a devenit una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul concertelor pentru vioară, astăzi fiind frecvent înregistrată și interpretată.

    Probabil datorită eșecului înregistrat de concert la premieră și la rugămintea lui Muzio Clementi, Beethoven a revizuit lucrarea într-o versiune pentru vioară și pian, publicată ca un supliment al concertului inițial.

    Lucrarea de bază este compusă pentru vioară solo, flaut, două oboaie, două clarinete, două fagoturi, doi corni francezi, două trompete, timpane și coarde. Lucrarea este structurată în forma tradițională de concert, în trei părți: 1. allegro ma non troppo (re major); 2. larghetto (sol major); 3. rondo, allegro (re major). O interpretare tipică a concertului are o durată de aproximativ 45 de minute.

 

Remus Azoiței 

    Numit de către revista britanică The Strad ca ‟un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloase”, violonistul Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din orașul său natal, Galați. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, Remus Azoiţei obţine o bursă de studii la renumită Juilliard School din New York, unde a avut şansa să studieze cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obţinând titlul de master în muzică. De-a lungul timpului el a beneficiat și de îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean.

    Remus Azoiței a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice Veneția, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând de asemenea în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg și Santander, între altele. A colaborat cu artiști renumiți printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling sau Adrian Brendel, fiind de asemeni solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre, Orchestre Nationale de Belgique, Philharmonic Chamber Orchestra of London sau Orchester Philarmonique de Radio France. În 2005, el a interpretat „Dublul concert de Bach” alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte și Mezzo. Cu ocazia debutului său la celebra Wigmore Hall din Londra, ziarul Sunday Express scria că „...a cântat un concert de neuitate în fața unei săli Wigmore arhiplină și a ridicat publicul în picioare. Iată un muzician excepțional.”

 

    Remus Azoiței a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară și pian de George Enescu alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri Hanssler din Germania. Comentând pe marginea realizării, revista britanică The Strad spune că “Azoiţei are toate atuurile: sensibilitate marcantă, dulceaţă a sunetului şi o paletă coloristică şi dinamică imensă”, pe când publicaţia Gramophone descrie “Stilul rafinat şi vibrant al lui. Remus Azoiţei… un interpret distinct care combină temperament, măiestrie şi eleganţă a execuţiei într-un mod foarte special”. În 2009 el a susținut un turneu de 15 concerte în capitale ale Europei, Washington DC si NewYork alături de pianistul Eduard Stan. După debutul său în capitala americană, ziarul Washington Post notează: „Azoiței cântă cu sensibilitate melodică fluentă și tehnică strălucitoare.” In 2014 Remus a realizat un alt CD pentru Chandos, alături de grupul Schubert Ensemble, disc elogiat îndelung în presa internațională.

 

    În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment de asemeni cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei. În 2007, el a pus bazele Societății Enescu din Londra, fiind unul dintre membrii fondatori precum și directorul său artistic, poziție pe care o ocupă în continuare. În 2005, el a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofițer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013, Regele României Mihai l-a numit ofițer al Ordinului „Coroana României”. În 2016 el a fost ales câștigătorul Concursului Național “Oamenii Timpului”, care celebrează anual personalități ale vieții românești atât din țară cât și din diaspora; el este de asemenea câștigătorul Marelui Premiu “Constantin Brâncoveanu” pe domeniul Arte în 2017.

    În 2018 el a pus bazele „Fundației Azoiței” pentru susținerea muzicienilor români din țară și de peste hotare. Remus Azoiței cântă pe o vioară Niccolo Gagliano, creată în 1740.

    Opriți războaiele!

Conjecturi

    Judecata după aparențe, conjectura, este una dintre principalele arme pe care se bazează campaniile electorale. Mai ales cele subversive, cele care vor să denatureze teoriile care duc spre succes și să îndrepte masele de alegători către o țintă fixă, de obicei aservită unui staff politic. Cei mai aproape de îmbrobodit sunt membrii subordonați acelui staff și dintre membri, cei cu pregătire precară, cu școală puțină și fără educație. În trecut aceștia erau lipitorii de afișe și grupurile de asalt. Ce-i mai trist nu este că aceștia sigur vor merge la vot, ci faptul că marea masă de ignoranți, nu neaparat inculți, nu va merge la vot.

     Am început disertația mea despre conjectură cu spațiul electoral nu numai pentru că anul acesta este de o importanță covârșitoare asupra viitorului nostru local, regional, național și european (motiv pentru care vă conjur să mergeți la vot), ci și pentru că este mai ușor de înțeles și de evitat fenomenul atunci când este cazul. De exemplu promisiunile fără număr, chiar dacă sunt necesități evidente, și micile cadouri (un fel de micuți cai troieni) iau fața celor ce se îndreaptă spre urne nepregătiți.

    Contează foarte mult și cine promite. Ce a făcut la viața lui(?), ce a realizat în mediul economic, social și familial(?), cum și de ce este acceptat în mediul în care trăiește(?) sunt probleme la care trebuie să vă dați răspunsuri cinstite. Orice superficialitate sau concesie de la demersul unui răspuns cinstit poate denatura întreg procesul. Poate trimite votul vostru către ceea ce nu vă doriți de fapt, către statu-quo. Atenție și la mesajul pe care îl transmite prin vorbe și fapte. Ar fi de evitat mesajele care implică ură, răzbunare, misoginism, șovinism, extremismul de orice fel sau chiar suveranism. Mesajele pozitive sunt cele care dau soluții de construcție, de reconstrucție, de îmbunătățirea calității vieții...

    Dar, cum spuneam, să lăsăm spectrul electoral chiar dacă este de mare importanță și să privim spre ceea ce la ora aceasta este de maximă importanță și, din păcate, conjecturile pot avea influențe catastrofale nu numai pentru viitorul Europei ci al întregii omeniri: conflictul armat.

    Războiul din Ucraina, extins acum și pe teritoriul Rusiei, poate reprezenta (dacă nu reprezintă deja) un nou Sarajevo. Ba chiar la scară mai mare. Fiecare implicare a unui stat, indiferent dacă este cu bune intenții sau cu dorințe de escaladare, poate reprezenta scânteia care ar duce la o nouă conflagrație mondială. Nici nu prea mai contează că noi, românii, suntem aproape în epicentrul acestui mușuroi. Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Moscova este tocmai ingerința de care vă povesteam. Dacă nu ar fi fost prinși atacatorii și nominalizată apartenența lor la o mișcare teroristă, credeți că Statul Islamic ar mai fi revendicat atacul? Cred că nu. S-ar fi bazat pe o conjectură de conjunctură (n.a. - iar m-am jucat cu literele, dar nu m-am putut abține) și ar fi putut exploda un conflict mult mai agresiv, bazat pe arme chimice sau alte soluții de nimicire în masă.

    Nici agresivitatea lui Macron sau pasivitatea lui Johannis nu sunt soluții viabile. În general soluțiile extreme nu sunt viabile. Este necesară o soluție la care trebuie să contribuie minți din aproape toate domeniile și de pe toate continentele locuite. Adică inteligențe din sfere precum cele economice, bancare, militare, administrații, universitare... (mai puțin politice) de pe întreaga planetă, dar în special din Europa, America de Nord și Asia.

    Se pare că în momentul de față cel mai sigur continent este Australia. Opriți războaiele!

Pizmă și năduf

    Vom începe această Caricatură cu o scurtă nominalizare a cifrelor seci care au rezultat în urma celor 30 de etape ale sezonului regulat. De fapt vă promisesem această retrospectivă. Cele mai multe victorii au aparținut liderului (19), iar la celălalt capăt al performanței se situează Botoșaniul cu doar 3. La meciuri egale excelează Galațiul care a terminat nedecis în 16 partide, juveții lui Mititelu dovedindu-se cei mai pragmatici cu doar patru rezultate de egalitate. La capitolul înfrângeri tot FCSB-ul merită lăudată cu doar patru partide în care nu a luat nici un punct (două în fața Rapidului), cea mai năpăstuită fiind Dinamo care a ieșit de 17 ori cu capul plecat de pe gazon.

 

    Dacă trecem la capitolul goluri aici apar și alte echipe la superlativ, Rapid de exemplu având cele mai multe goluri înscrise (55), iar CFR alături de FCSB cu cele mai puține goluri primite (25). Recordurile negative revin lui  Dinamo cu doar 22 de goluri înscrise și Botoșaniului cu cele mai multe goluri primite (52). În privința golaverajului din nou FCSB și CFR dețin supremația cu +25, iar Botoșaniul încheie clasamentul cu -22.

    Pronosticul pe care l-am preconizat săptămâna trecută în ceea ce privește numărul de victorii ale gazdelor în prima etapă a sezonului decisiv nu prea mi s-a adeverit. Dacă în grupa rezervată echipelor care luptă pentru titlul de campioană am cam avut dreptate, două din cele trei meciuri încheindu-se cu victorii ale oaspeților (pe Giulești și în Gruia), la grupa rezervată luptei pentru evitarea retrogradării au fost victorii pe linie ale gazdelor, primele cinci clasate învingând ultimele cinci clasate, mărind astfel decalajul între ele.

    Avem o medie bună a golurilor înscrise pe meci (3). De fapt cifra 3 este reprezentativă pentru această etapă, în cinci partide înscriindu-se exact 3 goluri, gazdele înscriind în total 16 goluri iar oaspeții doar 8. Rapid - Farul 1-2 cu pizmă; CFR - Univ. Craiova 1-2 pe bune; FCSB - Sepsi 2-1 normal dar ciudat(!); „U” - Botoșani 3-0 fără replică; Oțelul - Poli Iași 1-0 îngrijit; Hermannstadt - Dinamo 3-0 categoric; UTA - Voluntari 4-3 într-un joc care candidează la ttitlul de cel mai frumos meci al acestei ediții de campionat; Petrolul - „48” 1-0 la închiderea etapei.

    Să vedem cum arată clasamentele: în grupa campionat 1. FCSB - 35p; 2. Rapid - 27,5p; 3. Univ. Craiova 27,5p; 4. CFR - 26,5p; 5. Farul - 24,5p; 6. Sepsi - 21,5p, iar la grupa retrogradare 1. „U” - 24p; 2. UTA - 23p; 3. Hermannstadt - 23p; 4. Petrolul 20,5p; 5. Oțelul - 20p; 6. Poli Iași - 16,5p; 7. „48” - 15.5p; 8. Dinamo - 14,5p; 9. Voluntari - 14p; 10. Botoșani - 10,5p. Vă reamintesc că în această fază golaverajul nu contează, departajarea în caz de egalitate de puncte făcându-se după poziția din clasament la sfârșitul sezonului regulat.   

    Nu pot să nu trec peste acest început de sezon decisiv, cum l-am denumit mai sus, fără a atrage atenția asupra unor „coincidențe”. Unul din punctele forte al principalei contracandidate a liderului este galeria. În prima săptămână această galerie a fost decapitată chiar dacă anul acesta este una dintre cele mai cuminți din țară (excepția fiind petardele la care se vede că se renunțase). Nu se compară cu huliganii și xenofobii de la alte echipe. Principalii jucători ai unei echipe ce urma să întâlnească liderul au fost tăiați de pe lista titularilor din diverse motive (accidentări, bulversări, acuzații de dopaj, intimidări...) tocmai atunci. Nu mai pun la socoteală arbitrajul vădit tendențios de pe Giulești. După această pauză competițională de două săptămâni sunt curios cum va fi atacat Hagi, pentru că acolo FRF-ul are un cuvânt de spus.

    Na (!), că mi-am vărsat năduful! Opriți războaiele!

Scena bate platoul

    Cam așa s-ar dori să se întâmple joi, 21 martie, la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare. Asta pentru că Emöke Kovacs și Claudiu Pitic s-au gândit să ne invite de la ora 19 la un „Concert extraordinar cu muzică de film”, un concert pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 29. Probabil că echinocțiul ne va surprinde fredonând câteva pasaje muzicale din filmele copilăriei noastre, a adolescenței noastre sau din cele aflate acum în vogă.

    Pe lângă vedeta noastră care ne încântă săptămână de săptămână, mă refer aici la „Orchestra simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti”, conducerea instituției culturale sătmărene a invitat pentru acest eveniment pe reputatul dirijor japonez Șinia Ozachi, un nume care în mod normal nu ar mai trebui prezentat, dar pentru că foaierul filarmonicii sătmărene este deschis mereu și pentru cei neobișnuiți cu astfel de evenimente vă invit în arhiva ziarului nostru printat (biblioteca județeană) sau electronic (site-ul ziarului) unde în data de 21 noiembrie 2022 veți găsi biografia detaliată a dirijorului.

    Acest eveniment este și un moment ideal pentru a vă aduce cu dumneavoastră copiii, apropiindu-i astfel de muzica de cea mai bună calitate, de instrumentele muzicii clasice și de sunetul acestora, individual sau în orchestră. Mai ales că unele fragmente pot fi asociate imediat cu filme pe care le-au văzut, motiv pentru care mă aștept ca sala să fie ocupată la capacitate maximă.

    Dar să vedem cu ce ne vom distra, ce compozitori vom audia și să ghicim în ce filme și-au adus contribuția pe banda sonoră. Dacă se respectă ordinea dispusă în programul evenimentului atunci seara va debuta cu Alan Menken. Menken este cunoscut pentru compunerea muzicii pentru filme produse de Walt Disney Animation Studios. Muzica sa pentru filmele „Mica sirenă”, „Frumoasa și bestia”, „Aladdin„ și „Pocahontas” i-au adus câte două premii Oscar. A mai compus muzica pentru filmele „Cocoșatul de la Notre Dame”, „Hercules”, „O fermă trăznită”, „Câinele Shaggy”, „Magie în Manhattan” și, cel mai recent, „O poveste încâlcită”.

    În continuare vom asculta muzica lui Harold Arlen din „Vrăjitorul din Oz”, a lui James Horner din „Titanic”, a lui Alen Silvestri din „Forrest Gump” sau „Predator” și a lui Ronan Hardiman din „Stăpânul dansului”. După cum vedeți pentru fiecare dintre aceștia am ales doar cele mai cunoscute producții cinematografice.

    Pentru John Williams nu mă rabd să nu-i descriu întreaga carieră în ceea ce-i privește muzica din filme, mai ales că este și cel mai în vârstă compozitor pentru care statueta Oscar a reprezentat o recunoaștere a activității sale. Primele lucrări ale lui Williams ca și compozitor de filme includ „Valea păpușilor” (1967), „La revedere, domnule Chips” (1969), Imagini” (1972) și „Marea despărțire” (1973). El colaborează cu Spielberg încă de la „Drumul spre Sugarland” (1974), compunând muzică pentru toate lungmetrajele sale, cu excepția celor cinci. A primit cinci premii Oscar pentru cea mai bună muzică originală pentru „Scripcarul de pe acoperiș” (1971), „Fălci” (1975), „Războiul stelelor” (1977), „Extraterestrul” (1982) și „Lista lui Schindler” (1993). Alte colaborări memorabile cu Spielberg includ „Întâlniri apropiate de rangul trei” (1977), seria „Indiana Jones” (1981–2023), „Jurassic Park” (1993), „Salvați soldatul Ryan (1998), „Prinde-mă dacă poți” (2002), „Cal de război” (2011), „Lincoln” (2012) și „Familia Fabelman” (2022). De asemenea, a realizat muzica pentru „Superman” (1978), primele două filme „Singur acasă” (1990–1992) și primele trei filme „Harry Potter” (2001–2004).

    Urmează nu mai puțin îndrăgiții Henry (de fapt Enrico) Mancini cu „Pantera roz” și „Peter Gunn”, James Newton Howard cu „Frumușica”, „Prințul mareelor”, „Evadatul”, „Peter Pan” sau „King Kong”, Danny Elfman cu „Batmann”, serialul „Neveste disperate” sau primele episoade din „Familia Simpson” și Claude-Michel  Schönberg cu muzica din „Revoluția franceză” sau „Mizerabilii”.

    Sper să petrecem o seară plăcută. Opriți războaiele!

Relevarea revelațiilor

     Mi-a plăcut să fiu copil. Ca dovadă este șervețelul pierdut în negura vremii. Șervețelul pe care scrijeleam cu pixul o revelație. Atunci, în plin banchet de după bacalaureat, sufeream pentru că mi-am dat seama că nu mai sunt copil. Așterneam pe hârtia boțită dorul de a iubi o floare, o gâza, o inimă de mamă sau basmul preferat. Înșiram în „Amintire vie...” toată nostalgia unor momente care numai puteau deveni aievea. Doar aveam 20 de ani. Mulți, ar spune unii; frumoși, zic eu. O copilărie cu foarte multe momente grele, uneori păreau fără ieșire, cu multe bucurii mărunte ce-mi ofereau satisfacții imense, o copilărie ca a nimănui altcuiva. Mi-a plăcut să fiu copil.

    Mi-a plăcut să învăț. Privind acum peste umăr îmi dau seama că mi-a plăcut imens să învăț. Învățam din orice. Mă fascinau cifrele din aritmetică și ciripitul păsărelelor pe potecile de munte. Aranjam grijuliu frazele în propoziții și ofeream pase de decar pe terenurile de fotbal. Manevram eprubete în laboratoarele de chimie și torsionam epruvete în atelierele de tehnologie. Devoram bibliotecile din București și Baia Mare după care fermecam cărțile la un pocheraș în dormitorul internatului sau la magazia unității militare. Studiam fascinat geografia și istoria României după care aruncam zarurile la un barbut în spatele cinematografului sau dezlegam probleme de logică (inclusiv rebus unde peste ani am ajuns în lotul național de dezlegări). Mă integram total în libretul și muzica unei opere sau operete pe cele mai mari scene ale țării, după care mă așezam atent la masa de bridge cătând de zor greșelile partenerului la trefla de precizie. Iubeam călătoriile cu trenul, făcând de cinci ori turul țării (în primele două cazuri cu mama, apoi, ca premiu pentru că am intrat la liceu cu nota 10, pentru prima oară singur). Aș face aici o paranteză întrebând retoric „ce părinte astăzi și-ar putea lăsa copilul de 14 ani să facă turul țării singur cu trenul?”. Atunci se putea. Mi-a plăcut să învăț.

    Mi-a plăcut să fiu inginer. Câștigam zeci de ore în fața planșetei alegând soluțiile optime, tratamentele termice și chimice pentru materialele cele mai adecvate marilor mele realizări tehnice: inovația „Îmbunătățirea sistemului de ungere la arborele cotit pentru autocamionul Roman”, lucrarea mea de diplomă, un fel de masterat de astăzi, la terminarea facultății (1983) și invenția din 1986 „Mașină de debitat țeavă cu cuțit rotativ”. Dacă inovația s-a regăsit în dotarea camioanelor Roman fabricate între 1984 și 1988 și mi-a fost recunoscută, invenția, chiar dacă și-a găsit aplicabilitate în unele ateliere metalice din județ (al fraților Toth de exemplu), nu mi-a fost atribuită niciodată. Pe vremea aceea cei fără carnet de partid nu prea puteau să aibă titlul de inventator. Atunci nu se putea. Horea Micu, inginerul șef al întreprinderii în care munceam (FPSUIC Tășnad) s-a oferit să cosemneze cu mine în calitate de titular dar l-am refuzat. După 1990 Constantin Bruciu, profesorul inginer responsabil pe învățământul tehnologic din cadrul Inspectoratului Școlar Județean și-a însușit proiectul meu și l-a valorificat cum a știut. Poate că e mai bine așa decât să fi rămas prăfuit în arhiva IȘJ-ului, chiar dacă nu a dat nici măcar o cafea. A dat fiul său, Dan, mai târziu, câte am putut îngurgita. Mi-a plăcut să fiu inginer.

    Mi-a plăcut să predau liceenilor. Mi-a plăcut să conduc o unitate nucleară. Mi-a plăcut să fiu ziarist. Dar despre astea am să vă plictisesc cu  altă ocazie. Atâtea revelații...

    Opriți războaiele!

„Popasul din deal” din Ocna Șugatag

    Este pentru a nu știu câta oară când scriu despre aceste meleaguri de o frumusețe bucolică, rar întâlnită și trebuie să recunoaștem că în România se găsesc numeroase plaiuri care te încântă. Totuși Ocna Șugatag are ceva aparte. Pe lângă priveliștile care îți bucură ochii aici se regăsește și o oază de sănătate coborâtă parcă din minunile făurite de Domnul nostru pentru bunăstarea plămădiților Lui. Apa, aerul, oamenii, portul, produsele agricole, Pădurea Crăiasca, animalele, bună-cuviința... și-au dat întâlnire în acest ținut din inima Maramureșului istoric.

    Recunosc că titlul are o tentă mercantilă dar n-am ce face, revin de fiecare dată cu cea mai mare plăcere la această pensiune care mă atrage prin nu știu ce. Pop, asul din deal, cum îmi place mie să-i spun, este o gazdă probabil ca oricare alta, și sunt numeroase în zonă, dar pe mine mă atrage ca un magnet. Asta este o curiozitate pentru că în general iubesc diversitatea. Cărțile, filmele, excursiile exotice, micile plăceri... toate au un caracter de unicitate pentru mine, dar am și câteva puncte fixe, de stabilitate, de la care nu fac rabat, cum ar fi familia, prietenii, sportul (în ultimul timp îl practic din ce în ce mai rar, dar nu mă opresc din a-l populariza).

    Să revenim la Ocna Șugatag. În scrierile mele anterioare am descris cu amănuntul acțiunile terapeutice pe care le au apa și aerul acestor locuri, v-am plimbat prin Pădurea Crăiasca la umbra laricilor (acele conifere care renunță la ace iarna), v-am purtat prin împrejurimile parcă desprinse din cărțile cu povești (Valea Vaserului, „Cascada cailor”, „Mănăstirea Bârsana”, pârtiile de la Cavnic, „Muzeul țărăncii”, „Creasta Cocoșului” pentru amatorii de drumeții montane, Moisei cu monumentul lui Vida Geza, Sighetul Marmației cu „Memorialul” său și „Muzeul satului”, Săpânța cu Mănăstirea Peri și arhivehiculatul „Cimitir vesel” și nici Baia Mare cu Planetariul și „Muzeul etnografic” nu-i așa departe), v-am obișnuit cu oamenii locului și obiceiurile lor din Breb, din Mara, din Călinești, din Budești, din Hărnicești... și mai ales cu cei din Ocna.

    Ce nu v-am spus în schimb este despre patrimoniul cultural al acestor meleaguri. Nu v-am spus nimic despre portul popular, despre fenomenul artistic ce se manifestă atât programat pe scene și în foișoare (pavilioane speciale pentru cântec și dans la sfârșit de săptămână) cât și pe câmpuri, în toiul semănatului sau al secerișului. Nu v-am spus nu pentru că nu m-au impresionat, ci pentru că nu prea am multe cunoștințe în domeniu și nu vreau să vă plictisesc cu aberațiile unui ignorant. Așa că vă invit să le descoperiți singuri. Vă dau și un număr de telefon pentru un prim contact: 0744 59.88.42. Este al domnului Pop, proprietarul „Popasului din deal”. Nu garantez că veți găsi un loc la pensiunea dânsului însă garantez că vă va da cele mai bune sfaturi pentru a vă putea caza în zonă.

    Referitor strict la pensiunea „Popasul din deal” vă reamintesc că deține două piscine acoperite (una cu apă sărată, alta cu apă dulce), posibilitatea de a accesa tratamente de specialitate pentru terapie și relaxare, posibilitatea de a închiria biciclete pentru excursii în împrejurimi, etc.

ROAF-ul este o nebuloasă în era Burleanu

    Au trecut șase ani de când a fost publicat Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalitice și chiar dacă au fost câteva adnotări pe alocuri, tot se mai înțelege în unele pasaje că avem doar 14 echipe în primul eșalon al țării și că vor retrograda direct două echipe, iar una va susține baraj. Tot atunci a fost instituită și regula cu înjumătățirea punctelor după sezonul regulat (regular zice el, necunoscând limba română) și rotunjirea lor în sus atunci când dă cu virgulă. O altă anomalie care perpetuează este cea în care golurile marcate în grupa campionat (play-off) și grupa retrogradare (play-out) contează numai pentru determinarea învingătoarei și în clasamentul golgeterilor, diferența de golaveraj din play-off/out neavând nici o importanță în definitivarea clasamentului final.

     Ca atare și în acest an vă voi publica clasamentele reale, cele cu jumătăți de puncte, iar în caz de egalitate de puncte criteriul de departajare este cel dat de locurile ocupate în sezonul regulat, cum prevede regulamentul publicat pe site-ul oficial al FRF-ului. Adică în play-off: 1. FCSB - 32p; 2. Rapid - 27,5p; 3. CFR - 26,5p; 4. Univ. Craiova 24,5p; 5. Farul - 21,5p (victorii cu Sepsi în meciurile din sezonul regulat); 6. Sepsi - 21,5p. În play-out de asemenea sunt două echipe la egalitate, UTA și Hermanstadt. Aici sunt victoriile împărțite așa încât s-a luat în calcul magnitudinea victoriilor, câștig de cauză având UTA (2-0 față de doar 2-1): 1. „U” - 21p; 2. UTA - 20p; 3. Hermannstadt - 20p; 4. Petrolul - 17,5p; 5. Oțelul - 17p; 6. Poli - 16,5p; 7. „48” - 15,5p; 8. Dinamo - 14,5p; 9. Voluntari - 14p; 10. Botoșani - 10,5p.

    Nu vă las fără să vă dau câteva considerații despre ultima etapă din sezonul regulat cu precizarea că din partidele de vineri am urmărit doar meciul CFR-ului. CFR - Hermannstadt 1-0 aproape după linia de sosire; Dinamo - UTA 1-0 ciudat; Petrolul - Sepsi 1-2 muncit pe spatele unei echipe în derivă; Voluntari - „U” 0-0 de neînțeles; Botoșani - Farul 0-0 idem; Rapid - FCSB 4-0 pentru inima mea; „48” - Univ. Craiova 1-2 după valoare; Oțelul - Poli 1-1 corect. Deci doar 14 goluri au fost înscrise în cele opt jocuri. Cu toate că nu era previzibil gazdele au terminat învingătoare în trei partide, iar oaspeții doar în două. Vom face un bilanț al sezonului regulat la prima întrerupere de campionat.

    Vineri campionatul se reia pe noul calapod. Cum suma locurilor pe care le ocupă echipele pentru fiecare meci în parte este identică (7 la play-off și 11 la play-out) mi-a fost mai dificil să determin ordinea importanței jocurilor, mai ales că echipele mai bine clasate joacă toate acasă. Normal gazdele sunt favorite pe linie, dar cred că cu greu vor obține patru victorii în aceste opt jocuri. Spectacol și goluri să fie, cu restul ne descurcăm.

    FCSB - Sepsi (duminică, ora 21) FCSB-ul va avea cel puțin șase meciuri extrem de dificile deoarece chiar dacă există un prim 11 de certă valoare, lotul este slăbuț, fără jucători sub 21 de ani la nivelul echipei și cu o teamă continuă în ce privește accidentările și cartonașele (în special cele roșii). Nici tensiunile care apar între jucători nu sunt un lucru bun. Totuși Sepsi nu cred că are puterea de a produce vreo surpriză. Dacă se întâmplă totuși, doar gazdele pot fi scoase vinovate și vor pierde și șansele la un eventual loc pe podiumul campionatului;

    CFR - Univ. Craiova (sâmbătă, ora 20) Cele două echipe, alături de Rapid, își vor disputa titlul de campioană a României în acest an. După cum spuneam nu cred că FCSB-ul va putea ține pasul cu cele trei cu lotul pe care îl are. Becali și Rapid se roagă să se termine egal dar nu cred că li se va îndeplini dorința. Țin cu frânarii;

    Rapid - Farul (vineri, ora 20,30) Giuleștenii ar trebui să profite de trendul ascendent (nu mă refer doar la rezultate ci și la nivelul și calitatea jocurilor din ultimele nouă etape, culminând cu prestația din ultima etapă) și să depășească un „far” care nu prea strălucește în ceața din jurul lui;

    Hermannstadt - Dinamo (duminică, ora 18,15) Pare cel mai interesant meci al grupei ce dorește să evite locurile 13-16. Pe de o parte Sibiul își linge rănile după nereușita pătrunderii în grupa campionat (chiar dacă au dezvoltat un joc bun la CFR), pe de altă parte o echipă renăscută prin propriile forțe și nu numai;

    UTA - Voluntari (luni, ora 17,30) Pronostic 1;

    Oțelul - Poli (sâmbătă, ora 17) Se repetă partida din ultima etapă a sezonului regulat. Se va repeta oare și scorul?

    Petrolul - „48” (luni, ora 20,30) Nu-mi place ce se întâmplă la Ploiești și mă doare sufletul pentru ce pătimește acea galerie frumoasă cu o lungă tradiție și civilizată evoluție. Poate vor reuși să-i mai poarte o dată pe jucători spre victorie, dar e puțin probabil, juveții lui Mititelu venind sângerând după ultimul sfert de oră de pe „Central”-ul craiovean care se numește când Ion Oblemenco, când nu;

    „U” - Botoșani (vineri, ora 17,30) Cenușăreasa etapei. Pentru prima oară în acest an universitarii clujeni joacă într-un meci desemnat ca cenușăreasă. În mod normal nu ar trebui să le scape victoria dar nici la Voluntari nu ar fi trebuit și acum, în loc să joace pe Giulești în play-off, joacă pe Arena Națională în play-out. Să sperăm că se va putea bate pentru un baraj cu speranțe spre cupele europene (locurile unu sau doi).

    Opriți războaiele!

 

Bagheta lui Arturo Toscanini va dirija la Filarmonica Dinu Lipatti

     În curând (1 mai) reputatul dirijor și compozitor băimărean Gheorghe Costin va împlini 69 de ani de viață, o viață dedicată muzicii. În secțiunea alocată unui dram de cultură muzicală în plus, am găsit pentru dumneavoastră bornele esențiale ale biografiei acestui reprezentant de seamă al muzicii culte românești. După cum veți vedea, el a primit spre păstrare și uzanță o baghetă celebră, a unuia dintre cei mai mari dirijori ai începutului de secol XX, Arturo Toscanini.

     Toscanini a transmis urmașilor săi, în ianuarie 1957, dorința sa ca bagheta lui să-i fie dăruită discipolului său Ionel Perlea, după părerea mea cel mai mare dirijor român. Perlea, băiatul din Ograda (Ialomița), cel care în ultima parte a vieții sale la (New York) a dirijat cu o singură mână, având brațul drept parțial paralizat în urma unui accident vascular, la rândul lui, a lăsat în „gaj” lui Gheorghe Costin acest mesaj peste timp al muzicii de cea mai bună calitate.

    Programul serii de joi, de la ora 19, conține în prima sa parte „Concertul pentru pian și orchestră” în sol major al lui Maurice Ravel, avându-l ca invitat pe pianistul român de asemenea de renume mondial, Csiky Boldizsár. Cum despre Csiky am mai scris în paginile acestui ziar (13 noiembrie, 2020) nu-i vom mai reitera biografia. Vom redescoperi în Ravel acea primăvară veșnică și șăgalnică ce-i caracterizează în cea mai mare parte compozițiile.

     În continuarea programului, pe baza abonamentului cu nr. 28 rezervat serii de joi, vom avea Modest Mussorgski (biografia sa o regăsiți în numărul nostru din 9 ianuarie 2023). Vom ascultat două creații muzicale ale acestuia. Prima, individuală, este una de respirație și de introspecție, „O noapte pe muntele pleșuv”. A doua, compusă în colaborare cu Maurice Ravel, este mai debordantă, mai plină de viață, opusă primeia, în care introspecția este înlocuită cu admirația, „Tablouri dintr-o expoziție”.

 Joseph Maurice Ravel (sursă Wikipedia)

    S-a născut în Franța anului 1875, pe 7 martie, și a decedat 62 de ani mai târziu într-un decembrie parizian pregătit să întâmpine noul an (28). A fost un compozitor impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în do major „Boléro”, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere perpetuă.

     La începutul secolului al XX personalitatea puternică a dirijorului și compozitorului s-a impus în lumea muzicală prin interpretări artistice și prin noutatea lucrărilor sale muzicale cu rafinate sonorități impresioniste și un pronunțat colorit folcloric. Pianist remarcabil dedică primele sale lucrări acestui instrument („Menuet antic”, „Habanera”, „Pavană pentru o infantă moartă”) dovedind o înclinație deosebită pentru dans, de la dansul din epoca barocului pană la cel modern (vals, foxtrot) dar și pentru blues. Ravel reînvie spiritul clasic francez în „Sonatină pentru pian” și în suita preclasică „Mormântul lui Couperin”.

    A scris două importante cicluri pentru pian: „Oglinzi” și suita „Gaspard al nopții”. În muzica dramatică a scris o operă bufă într-un act „Ora spaniolă”. După modelul lui Schubert, a compus opt valsuri nobile și sentimentale, transformate mai târziu în baletul „Adelaida” sau „Limbajul florilor”. Mai compune suita pentru voce și orchestră „Șeherazada” și „Rapsodia spaniolă”.

    Cea mai populară creație simfonică a sa este „Bolero”, concepută pe un ritm obstinat care persistă până la sfârșitul lucrării. Ravel expune la flaut o amplă melodie alcătuită din două perioade muzicale după care, reluând mereu aceeași linie melodică, îi suprapune succesiv câte un instrument la cvartă și octavă. Rezultatul este persistența accentelor melodiei care la fiecare reluare, modificându-se efectul timbral, crește ca intensitate. Sedus de muzica orientală compune pentru voce și pian diferite melodii incluse în cicluri: 5 melodii grecești, 2 melodii ebraice, 3 cântece din Madagascar, 3 cântece ale lui Don Quijote, 7 cântece populare și ciclul de lieduri „Istoriile naturale”.

    Ravel a lăsat posterității lucrări în genul muzicii de cameră: „Trio” în la minor, „Cvartetul de coarde” în fa major, „Sonata pentru vioară și pian”, „Sonata pentru vioară și violoncel”, „Sonata pentru vioară și orchestra” și „Rapsodia tzigane” de o mare dificultate tehnică și cu un caracter strălucitor.

    A compus concerte instrumentale: „Concertul pentru pian și orchestră” în re major pentru mâna stângă și „Concertul pentru pian și orchestră” în sol major, cel cu care ne vom bucura joi seară. Marea sa varietate ritmică izvorăște din diferite surse folclorice și din particularitățile dansurilor care l-au inspirat, de la vechea pavană până la ritmurile moderne.

    Armonia sa tonală cu structuri modale, dinamica și agogica tonală, diversitatea combinațiilor tonale conferă muzicii sale pregnanță și originalitate astfel încât alături de Claude Debussy, Ravel contribuie la dezvoltarea limbajului muzical modern din prima jumătate a secolului XX.

    Gheorghe Costin 

    Născut în 1955, cum spuneam în șapoul acestui articol, a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (compoziție și dirijat), continuându-și pregătirea muzicală la cursuri internaționale de măiestrie. Totodată, a beneficiat și de un stagiu de perfecționare la München cu Sergiu Celibidache. Astfel, după finalizarea studiilor, și-a început activitatea dirijorală la Filarmonica din Târgu-Mureș (1986-1988), după care a fost numit dirijor permanent al Filarmonicii „Moldova” din Iași și apoi la Timișoara.

    În portofoliul său interpretativ se regăsesc atât piese din genul simfonic, cât și din genul operei, dirijând la Opera Română din Timișoara premierele operelor „Otello” și „Turandot”. Totodată, a fost invitat să dirijeze în toate filarmonicile din țară, dar și peste hotare, fie ca dirijor oaspete al unor orchestre de prestigiu europene, fie împreună cu orchestre românești. A dirijat în turnee sau festivaluri în Ungaria, Serbia, Austria, Germania, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia și Canada etc.

    În ceea ce privește activitatea componistică, Gheorghe Costin a scris în mai multe genuri, în special muzică de cameră, și este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din anul 1984.

    Opriți războaiele!

 

 

 

Credibil dar fals; neverosimil dar adevărat!

     Cele două aserțiuni din titlu reprezintă bazele informării și ale dezinformării. Ambele sunt folosite ca arme de propagandiști. Termenul propagandist a căpătat doar conotații negative, chiar dacă rădăcina lui este „propagandă” ceea ce nu înseamnă doar popularizarea doctrinelor (de partid sau religioase) ci și modul în care se fac cunoscute teoriile și opiniile, teorii/opinii care la rândul lor pot fi subversive (greșite sau corecte) sau în trend (de asemenea obiective sau doar epatante).

     Informarea are în cele mai multe cazuri o relevare rece, obiectivă și simplă, pe când dezinformarea este în general îmbrăcată în cuvinte măgulitoare, cu adevăruri parțiale și o anumită condiționare temporală. O altă caracteristică a dezinformării este aceea că ea luptă împotriva sistemului, împotriva corupției și pune accent în mod deosebit pe nevoia de comoditate, de lejeritate și de „lasă-mă să te las” a celor care au timp. Cum cei care au timp sunt foarte mulți, masa de manevră formată este numeroasă și cu poftă imperioasă de schimbare. Pentru ei nu contează ce pun în schimb. Nu au un program de dezvoltare pe care să-l pună în practică. Aceasta este cea mai periculoasă variantă, pentru că în acest vid creat, impostorii, dușmanii României, traficanții și lăturile fără conștiință găsesc un mediu spațial și temporal de desfășurare.

    O schimbare este într-adevăr necesară. O schimbare de mentalitate a celor capabili de a înțelege înlocuirea răului cu binele și o schimbare de persoane acolo unde pregătirea profesională și capacitatea intelectuală a celor aflați în funcții nu permite acest lucru. O schimbare bruscă, completă, nu este o soluție. Avem exemplul lui decembrie '89 când populația a schimbat răul cu un alt rău. Nu tot ce a fost conceput sau construit până atunci a fost de natură să fie înlăturat. De dragul dreptului de a-ți face cunoscute opiniile și de dragul de a călători liber pe toate meridianele planetei (mai puțin oaza de democrație numită America de Nord) nu s-a ținut cont, în principal, de distrugerea industriei și a agriculturii și de subminarea sectoarelor sănătate și învățământ.

    Pentru ca revoluția să-și fi făcut efectul ar fi fost necesare și obținerea acelor drepturi, dar și actualizarea, perfecționarea și adaptarea la tehnologia acelor timpuri a capacităților ruginite de prin 1980, dar existente (fabrici și uzine, agricultură centralizată cu proprietate privată de mari și mici dimensiuni, institute de cercetare, infrastructură - inclusiv sistemul de irigații și conservarea bazinelor hidrografice...), pe de o parte și o mai corectă bugetare a sectoarelor sănătate și învățământ pe de altă parte. Renunțarea la investiții și concentrarea atenției doar pe factorul social, atenție care a fost doar la modul declarativ (propagandistic dacă vreți), a dat apă la morile occidentale să vină să ne macine puțin câte puțin.

    De ce spun că soluțiile radicale nu sunt o cale de urmat? Atunci, după acel decembrie, ni s-a părut normal ca toți cei cu carnet roșu să nu mai facă parte din organizațiile de conducere de la nici un nivel. A fost o greșeală imensă. Aproape toată forța creativă din România avea carnet de partid. Cei care au preluat frâiele au fost în marea lor majoritate oameni fără o pregătire în domeniile pe care au fost puși să le conducă. Ba pe deasupra s-au mai infiltrat și oportuniști, în general răuvoitori, proveniți din zone precum Securitatea sau organizațiile prosovietice sau ultra proamericane (în general oameni de afaceri dubioși - droguri, trafic de persoane, trafic de arme...).

    Nu spun că astăzi propaganda este altfel, ci că ar trebui să fie altfel. Propaganda cu efecte nocive să fie dată în vileag și pe cât posibil interzisă, mai ales pe rețelele de așa-zisă socializare, iar propaganda serioasă, chiar și dacă este înscrisă într-o campanie electorală, să fie corect analizată și popularizată.

    Ce ne facem cu promisiunile? Sunt aproape de neconceput campanii electorale fără promisiuni. Atenția trebuie să fie multistributivă (dacă mi se permite licența). Este necesar a fi judecate la rece fiecare în parte. Unele sunt credibile dar false; altele sunt neverosimile dar posibil de pus în practică. Trebuie să ne uităm și la cine promite. Nu la ce spun că au făcut, ci la ce au promis și nu au făcut, capitol la care din partidele tradiționale doar UDMR-ul se poate lăuda că și-a atins obiectivele promise electoratului său, dar aceste promisiuni în cea mai mare parte nu au nimic în comun cu nevoile celorlalți 94% dintre cetățenii români.

    Atenție la vot! Opriți războaiele!

Arbitrajele, bată-le vina!

     De multe ori mă supăr pe comentatorii jocurilor în direct și a celor din studiouri pentru că inventează vini care nu există. Uneori inventează pentru a se da supercunoscători ai fenomenului și insistă asupra teoriei lor împotriva evidenței revelată de reluări. Este unul, un fost jucător de nivel mediu, care crede că le știe pe toate. Din păcate e prea orgolios să-și recunoască propriile inepții. Alteori greșesc din necunoașterea regulamentului. Chestii banale despre care nu au habar. Aici mă refer la unul care a venit de la Eurosport. Nu le-am dat numele ca să nu le-ncurc și nici nu merită să le caut.

     De cele mai multe ori greșelile se datorează neatenției, al modului individual de a privi lucrurile sau al atașamentului emoțional față de una sau alta din echipe. Toate aceste inadvertențe sunt scuzabile și pot fi înțelese. Mai sunt, în schimb, câteva luări de cuvânt ticăloșite, care nu mai țin de partea sportivă a lucrurilor, precum ura față de unii combatanți sau de grosimea portofelului burdușit de câțiva interesați.

    Trebuie totuși să recunosc că greșelile de arbitraj s-au înmulțit simțitor de când avem acest grec la conducerea arbitrajului românesc. Dacă am pune aceste greșeli pe seama lipsei de valoare a arbitrilor în mare parte n-am avea dreptate. De ce spun asta? Pentru că evident, în fiecare etapă sunt două-trei meciuri în care se arbitrează cu temă. Acum dacă arbitrii sunt autodidacți sau li se dictează nu știu, dar nu pleacă de pe teren fără să-și facă tema. Până la urmă este un haos pentru că pe rând, când este dezavantajată una când alta. Doar Hagi și Voluntariul rămân neatinși. Dintre echipele cele mai năpăstuite le-aș aminti pe Iași și pe Hermannstadt, iar dintre cele mai puțin forfecate Dinamo și FCSB ies în evidență.

    Am rămas dator cu două rezultate din etapa a douăzeci și opta. Asta pentru că și-au permis să joace tocmai când îmi sărbătoream și eu ziua de naștere. N-au ținut cont că e foarte rară. Petrolul - Univ. Craiova 2-3; Voluntari - FCSB 1-2. Nu pot să vă spun nimic despre ele pentru că nu le-am văzut. Să trecem la penultima etapă: Poli Iași - Dinamo 0-0 (in)convenabil; UTA - „48” 3-2 cu zimți; Hermannstadt - Oțelul 4-1 debordant; Farul - CFR 1-1 caustic; „U” - Botoșani 1-0 suficient; FCSB - Petrolul 1-0 palpitant; Sepsi - Voluntari 4-0 cât se poate de normal; Univ. Craiova - Rapid 1-1 pe furate.

    În etapa care vine nu toți ochii vor fi ațintiți pe derbiul etapei și al campionatului. Asta pentru că vor fi obosiți să urmărească cinci jocuri în același timp vineri seara. Cele cinci partide vor stabili cele două echipe care se vor alătura FCSB-ului, Rapidului, CFR-ului și Universității Craiova (nu neaparat în această ordine) pentru a determina ocupantele podiumului și implicit a participantelor la vara europeană. Interesant este că șapte din primele nouă clasate joacă în deplasare și în afară de Hermannstadt toate au adversare mai prost clasate.

    Rapid - FCSB (sâmbătă, ora 20) Derbiul campionatului. Cred că este al treilea meci din acest retur în care primele două clasate joacă între ele. De data aceasta protagoniste sunt FCSB, în calitate de oaspete, și Rapid. S-ar putea spune că Rapid ar trebui să-și dorească mai mult victoria, FCSB-ul fiind la adăpostul acelor 12 puncte diferență. Nu cred că e așa pentru că pe lângă titlu se mai pune în balanță și orgoliile celor două echipe, ale celor două galerii și ale celor două conduceri. Va fi un „care pe care” din care ar trebui să câștige doar fotbalul. Oare nu s-ar putea disputa fără arbitri? Sau doar cu VAR? Dar un VAR mânuit de inteligență artificială corect programată. Sâc!

    CFR - Hermannstadt (vineri, ora 20) Aici se va vedea dacă frânarii chiar au renunțat să mai lupte pentru titlu;

    „48” - Univ. Craiova (duminică, ora 20,45) Meci de vacanță. După meci Mititelu și Rotaru merg s-o colinde pe Olguța. Vor consuma mititei la rotisor;

    Petrolul - Sepsi (vineri, ora 20) Prea multe calcule. Prea mult hazard!

    Voluntari - „U” (vineri, ora 20) S-ar părea că „șepcile roșii” sunt cele mai sigure de participarea în play-off. Asta nu înseamnă că sunt sigure;

    Botoșani - Farul (vineri, ora 20) Pe muchie de șiș!

    Oțelul - Poli Iași (sâmbătă, ora 18) Derbi moldav fără grețuri;

    Dinamo - UTA (vineri, ora 20) Cenușăreasa etapei. Cu sau fără mijlocirea arbitrului?

    Opriți războaiele!

    

     

Wikipedia devine o sursă ușor penetrabilă

     Inițial am vrut să-mi înlocuiesc privirea peste umăr din această săptămână cu un articol despre Wikipedia (autointitulată enciclopedia liberă), un articol apărut pe o rețea de socializare americană care are un canal dedicat României. Nu pot să spun că vă recomand această rețea, în schimb pot spune că este bine ca din când în când să consultați aceste pagini. Rețeaua se numește Reddit și este foarte ușor de găsit. Articolul se intitulează „Atenție la ce citiți. O rețea organizată de naționaliști unguri au rescris majoritatea articolelor despre români pe Wikipedia engleză ca să schimbe istoria”.

     Am considerat totuși că este mai bine dacă vă dau doar datele necesare găsirii acestui articol și, după ce vă veți documenta singuri, să vă formați propria părere, nealterată de elucubrațiile mele sau ale altora. Datele din acel articol sunt verificabile și chiar am mers pe șirul unora dintre ele constatând veridicitatea lor. Ba mai mult, nu numai wikipedia în limba engleză a fost vandalizată ci, pe alocuri, chiar și cea în limba română. Acum nu știu dacă sunt aceeași violatori dar cu certitudine au atacat diverse postări despre cultura și arta română, inclusiv despre artiști și oameni de cultură, adăugând pasaje credibile, dar în marea lor majoritate neadevărate.

    Proiectul Wikipedia a început în 2001, mai precis pe 15 ianuarie 2001 (coincidență faptul că la această dată ne aducem aminte de Mihai Eminescu și faptul că, 10 ani mai târziu, 15 ianuarie a devenit „Ziua culturii naționale”). Versiunea pentru România a pornit doi ani mai târziu, pe 12 iulie 2003 când Bogdan Stăncescu a scris primele articole în limba română pe o pagină creată de el. De-a lungul timpului am scris și eu câteva articole în primii ani ai acestui demers cultural dar, cu timpul, după ce a fost descoperită Wikipedia de marea masă a oamenilor de știință și de cultură de la noi din țară am lăsat pe alții, mai bine pregătiți ca mine, să dezvolte enciclopedia. Atinsesem biografiile câtorva oameni de știință, de cultură și a câtorva sportivi care, atunci când i-am pictat, făceau parte din eșalonul secund al domeniilor pe care le reprezintă.

    Unele din aceste contribuții ale mele au fost complet înlocuite, altele au fost pe alocuri completate, iar altele au fost chiar bazele unor articole foarte bine documentate și dezvoltate în timp. Mai ales cele ale unor sportivi precum Reka Lazăr, Anamaria Brânză, Gabi Szabo, Ionela Târlea, Denisa Costescu, Mihaela Melinte, Cristina Stahl și alți sportivi care, spre deosebire de cele menționate, n-au mai urcat culmile gloriei așa cum prevăzusem. Oare sunt prea lăudăros dacă vă spun că la cele patru atlete menționate mai sus am fost primul ziarist care le-a luat un interviu? În 1995 tocmai se întorceau cu medaliile de aur, argint și bronz de la Campionatele Europene de Atletism pentru juniori sub 20 de ani de la Nyíregyháza și au făcut o haltă la Hotel Sport din Satu Mare. Sandu Contraș, pe atunci director la DJTS Satu Mare m-a anunțat și ca orice gazetar sportiv care se respectă m-am conformat. Au fost șase fete, dar pe două dintre ele, spre rușinea mea, nu mi le mai amintesc.

    Din păcate sunt unele articole care au fost vandalizate, mai ales dintre acelea în care scoteam în evidență caracterul patriotic al personajului. Dar nu numai. Recent, așa mai pe ocolite, am fost acuzat că eu aș fi fost autorul actului reprobabil. Le transmit acelora că nu m-am mai atins (cu scrisul mă refer) de Wikipedia de vreo doisprezece ani. După cum am spus am lăsat pe alții mai competenți ca mine. Am fost doar unul dintre cei care a dat o pană de ajutor dezvoltării acestui concept. Din păcate s-a ajuns aici unde s-a ajuns. Sper să se găsească modalități de combatere a răutății umane. Pe toate planurile și în toate sensurile.

    Opriți războaiele!