Săptămâna aceasta (joi, ora 19) Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare ne propune un „Concert extraordinar” în care mai vechea noastră cunoștință, bucureșteanul Andrei Tudor (vezi biografie în numărul nostru din 27 martie 2023), care la cei 40 de ani încă se mai poate considera tânăr, îi va avea sub bagheta sa pe mai tinerii și impetuoșii Irina Baianț (soprană) și Ovidiu Lazăr. Frumusețea fizică și artistică a celor doi noi invitați ai scenei sătmărene din coasta Hotelului Dacia nu vă poate lăsa indiferenți. Numai cei prezenți m-ar putea contrazice și prezența se va certifica doar pe baza biletului la preț unic, 42 de lei.
Ovidiu Lazăr
Ajunsă la 30 de ani, vocea teribilă a orădeanului Ovidiu Lazăr, impresionează de fiecare dată cu alte nuanțe auditoriul. Pentru a-l eticheta într-un anumit fel întâmpin mari dificultăți așa că îl lăsăm pe el să se autocaracterizeze, cele de mai jos fiind cuvintele sale extrase din propriul site:
„Eu sunt Ovidiu, sau cum îmi mai spun prietenii și cei apropiați, Ovi. M-am născut într-o familie care iubește muzica, de la tatăl meu care a cântat într-o trupă, până la bunicii care cântau în corul bisericii. Mi-am descoperit pasiunea pentru muzică încă de mic copil, atunci când, la petrecerile în familie, tatăl meu aducea chitara și cântam împreuna cu el.
De-a lungul timpului am învățat că nu rezultatul sau atingerea scopului propus este cel mai important lucru, ci să mă bucur de parcursul până la acel obiectiv.”
Irina Baianț
De o frumusețe răpitoare, Irina s-a născut în București, pe data de 9 februarie 1990. Pentru ea am extras biografia din Wikipedia cu toate că, în ultimul timp, rețeaua enciclopedică a fost vandalizată și este în reconstrucție.
A început studiul pianului la vârsta de 3 ani. A intrat la liceul de muzică „George Enescu”, unde a studiat pianul până în clasa a 11-a, apoi printr-o conjunctură dificilă atunci, dar cu final fericit, după cum a mărturisit, a trecut la canto clasic. A urmat Conservatorul „George Enescu”, primul său mentor fiind profesoara Liliana Dumitrescu. Marele compozitor și dirijor Vladimir Cosma a remarcat talentul sopranei și i-a devenit, la rândul său, mentor, Irina Baianț devenind colaborator permanent în toate concertele-eveniment ale acestuia.
Din 2015 a debutat în rolul titular feminin din „Fantoma de la Operă” a lui Andrew Lloyd Webber, Christine Daae, în producția din România, ce i-a adus apoi o bursă de studii la Londra și debutul în „Fantoma de la Operă”, producția originală din West End.
În România a putut fi văzută și în rolul Elizei Doolittle din „My Fair Lady” (Jay Lerner și Frederick Loewe. A susținut turnee de operă și concerte în China, Coreea de Sud, Egipt, Franța, Germania, Italia, Spania, Belgia, Turcia, Rusia, Ucraina, Polonia... și a colaborat cu artiști naționali și internaționali de renume, fiind invitată în festivaluri de film și music-halluri, ambasade și evenimente de înalt protocol de-a lungul timpului.
Opriți războaiele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu