Securitatea energetică și Turul Franței

   Ca urmare a declanșării războiului din proximitatea Uniunii Europene (24 februarie) și a controlului pe care îl avea Rusia, țară din afara UE, asupra resurselor energetice a multor și principale țări din interiorul UE (inclusiv România parțial), la nici o lună distanță, mai precis pe 23 martie, Comisia Europeană a prezentat o propunere legislativă privind obligațiile minime de stocare a gazelor, pentru a asigura securitatea aprovizionării la prețuri rezonabile pentru iarna următoare și a celorlalte ce va să vină. A doua zi Consiliul Europei a luat în serios propunerea Comisiei Europene și a ordonat urgentarea de luare de măsuri în acest sens, astfel că, pe 5 aprilie, Parlamentul European a votat în favoarea inițierii unei proceduri accelerate pentru adoptarea normelor.

   Luni, 27 iunie, într-un timp record zic eu, Regulamentul UE s-a rotunjit cu un nou pachet de legi privind stocarea gazelor, pachet care impune ca rezervele de gaze ale Europei să fie refăcute înainte de iarnă, iar gestionarea acestora să fie protejată de interferențe externe. În special, noile norme vor impune statelor membre ale UE să umple instalațiile de stocare la un nivel de 80 % din capacitate până în luna noiembrie a acestui an și de 90 % în anii următori.

   Spuneam mai sus că și România depinde parțial de resursele rusești de energie. Privind peste umăr îmi dau seama că acest „parțial” ar fi avut dimensiuni mult mai mici dacă guvernanții de ieri și de alaltăieri nu ar fi „mușcat” din firimiturile (milioanele de ruble/euro/dolari) de tip capcană, aruncate din interior și din exterior de prosovietici. Astfel s-au luat decizii care au dus la imposibilitatea de a folosi resursele proprii. Pe cele ce funcționau deja, adică cele de pe teritoriul continental, le-au închis, iar pe cele din Marea Neagră nu le-au deschis.

   Efervescența cu care politicienii de azi descoperă necesitatea producerii și stocării gazelor nu se datorează doar inițiativelor proprii ci și ghimpilor pe care Uniunea Europeană, prin votul de luni, a impus țărilor membre să trateze cu maximă seriozitate securitatea energetică a fiecărei țări în parte și, prin extensie, a întregii Uniuni Europene.

   În temeiul noii legislații, cele 18 state membre care dispun de instalații subterane de stocare a gazelor (inclusiv România) au obligația de a atinge acei 80 % din capacitatea lor de stocare până la 1 noiembrie și sunt încurajate să tindă spre 85 %. Statele membre care nu dispun de infrastructură de stocare trebuie să încheie acorduri bilaterale privind stocarea unor cantități suficiente pentru utilizarea proprie în țările vecine, într-un spirit de solidaritate. Instalațiile de stocare a gazelor vor fi considerate de acum infrastructuri critice și toți operatorii de înmagazinare din UE vor trebui să treacă printr-un nou proces de certificare pentru a reduce riscurile de interferențe externe. Acest lucru va face ca în scurt timp unele țări din preajma României care nu au infrastructură de stocare să apeleze la resursele noastre. După ce Ungaria va fi obligată să renunțe la dispensa de a mai lua resurse de la ruși probabil va deveni una dintre acestea.

   Haideți să privim un pic și spre istoria viitorului apropiat. A treia cea mai urmărită competiție sportivă de pe planetă, Turul Franței, va porni la drum de la Copenhaga. Timp de trei săptămâni vom străbate ținuturi care dezvoltă în noi amintiri și reverii, revelări și relevări, istorie și viitor, peisaje și cetăți, sate și orașe, nou și vechi, civilizație și decadență, capitale și cătune, Alpi și câmpii belgiene, Pirinei și Valea Loarei... în final poposind pe Champs-Élysées.

   Istoria de peste 100 de ani a competiției (datele tehnice le puteți găsi la o simplă căutare pe internet) se leagă în totalitate de tricoul galben, cel mai iubit tricou pentru orice om care a mers cel puțin 50 de km pe o bicicletă fără să coboare de pe ea. Culoarea a fost aleasă după culoarea paginilor unui ziar. Mai exact cotidianul „L'Auto”, care pentru a-și depăși concurența, cotidianul „Le Velo”, a înființat această cursă în 1903.

   Afacerea Dreyfus (presupus sau autentic spion german în armata franceză) a declanșat această nebunie soldată cu nașterea unei competiții sportive de cel mai înalt interes. O dispută militară devenită politică, în care cele două cotidiene sportive s-au așezat de o parte și de cealaltă a conflictului. În urmă cu aproape 40 de ani, când am citit „Afacerea Dreyfus” a avocatului și istoricului Jean-Denis Bredin habar nu aveam despre toate acestea.

   Rămâne să mă întrebați acum care este legătura dintre securitatea energetică a Europei și Turul Franței. Răspunsul îl veți găsi urmărind cu atenție competiția sportivă. În special etapele care se desfășoară sub vânt sau cele de munte. Nici cele vălurite nu sunt lipsite de indicii pentru perspicacitatea dumneavoastră. Așa că vezi-le pe toate!

Opriți războiul!⁠

Iolanda, Ilie, Nadia, Ivan, Simona și, probabil, David

    Sportul românesc produce din nou. Chiar dacă sărăcește de la o zi la alta în privința performanțelor la nivel general, numărul medaliilor la europene, mondiale și olimpiade a scăzut, cu precădere în ultimii 30 de ani. Îngrijorător e puțin spus. Mai degrabă canceros. Dar cum cancerul este din ce în ce mai vindecabil și speranțele suporterului sportiv în general nu se pierd. La numărul medaliilor nu iau în calcul puzderia de medalii de la sporturi particulare, sporturi cu aceeași rădăcină (artele marțiale) dar cu sute de ramuri, fiecare ramură fiind practicată de un număr infim de sportivi, iar medaliile obținute nici măcar nu sunt băgate în seamă de hoții de trofee.

   Poate voi fi spurcat de unii dintre voi care vor pretinde că și prenumele Gheorghe ar fi trebuit înșiruit în titlu. Am tot respectul pentru unul din cei mai buni fotbaliști români, dar Hagi nu a fost niciodată cel mai bun din lume la sportul atât de îndrăgit. Îndrăgit în lume și cel mai îndrăgit din România, dar cea mai mare performanță individuală a sa a fost, zic eu „doar”, ales în primul 11 al echipei ideale a Campionatului Mondial de Fotbal din 1994.

   Iolanda Balaș - Sőtér

   În 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevine deținătoarea recordului mondial cu performanța de 1,78m, iar în decurs de trei ani recordul mondial este îmbunătățit succesiv, tot de ea, cu încă 13cm, recordul mondial fiind ameliorat de 11 ori, până la 1,91m în 16 iulie 1961. Distanța între Iolanda Balaș și adversarele sale era foarte mare: când ea a ajuns la 1,91m, nicio altă atletă nu trecea de 1,78m. Recordul său a rezistat alți zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depășească.

   Poate că recordurile ei ar fi dăinuit mult și bine dacă nu se trecea de la stilul ventral, stil dus la perfecțiune de Iolanda, la stilul Fosbury. Dacă am compara cu alte sporturi am putea spune că Nadal cu racheta lui ultra personalizată s-ar bate cu racheta de lemn a lui Țiriac. În anul 2010 Iolanda Balaș a primit din partea regelui Mihai, în cadrul ceremoniei desfășurate la Palatul Elisabeta din București, decorația regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

   Ilie Năstase

    Poate că astăzi mulți văd în Ilie Năstase un ramolit ce se bagă în seamă mai mult sau mai puțin meritat, dar să nu uităm că el a fost declarat cel mai bun sportiv al planetei în doi ani consecutivi (1972 și 1973) performanțele sale fiind considerate superioare față de cele ale altor mulți sportivi celebrii de la acea vreme.

    În anul 1971 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I de către Nicolae Ceaușescu. La 19 iulie 2016 președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe Ilie Năstase cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

   Nadia Comăneci

   După părerea mea prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică este cea mai bună sportivă din România din toate timpurile. Este câștigătoare a șase medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

   În anul 1976 a fost decorată ca Erou al Muncii Socialiste de către Ceaușescu iar în 2021 a fost decorată cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer.

   Ivan Patzaichin 

   Dacă despre Nadia mi-am permis să spun că este cea mai bună sportivă a României, despre Ivan, părerea mea personală, pot spune că este sportivul nr. 1 al României cu cele patru medalii de campion olimpic într-un sport în care rar se întâmplă ca un campion olimpic să se bată pentru o medalie la următoarele Jocuri Olimpice.

   Începând din anul 1968 a fost Maestru Emerit al Sportului, în 1982 a fost declarat Maestru Internațional al Sportului, iar din 1991 a devenit Antrenor Emerit. În anul 1990 i s-a decernat din partea Comitetului Olimpic Internațional Ordinul Olimpic Colanul de Argint, fiind al treilea sportiv român deținător al acestui ordin. În anul 2000 a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, iar în anul 2008 a primit Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I. În 2010 a fost distins cu Decorația Regală „Nihil Sine Deo”, primit prin ordinul Majestății Sale Regele Mihai I, Șeful Casei Regale a României. În 2019 a primit cea mai înaltă distincție oferită de Comitetul Olimpic Sportiv Român, Colanul de Aur. Tot în 2019, la 26 noiembrie, lui Ivan Patzaichin i s-a oferit cea mai înaltă distincție a statului român: Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Cavaler.

   Simona Halep

   Când nimeni nu se mai aștepta ca vreun sportiv român să spargă topurile mondiale în vreun sport care contează apare acest pit bull care în ciuda tuturor vicisitudinilor, opreliștilor și tentațiilor reușește să pătrundă în lumea elitelor și să fie doi ani la rând numărul unu mondial. Poate chiar mai greu de realizat este performanța de a habita 10 ani la rând în Top 10.

    În februarie 2014 a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Bușteni, iar în martie 2014 pe cel de Cetățean de onoare al județului Constanța. În iunie 2018 a primit cheile orașului si titlu de Cetățean de onoare al orașului București. La 26 iulie 2019, serviciile poștale ale României au pus în circulație un set de două colițe, una dantelată și alta nedantelată, pentru a onora victoria Simonei Halep la Turneul de tenis de la Wimbledon, din iulie 2019. La 30 iulie 2019 a fost decorată cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler.

   David Popovici 

   Sper să nu greșesc atunci când spun că pe David îl așteaptă gloria. Aceată pagină urmează a fi scrisă chiar de el.

   În urma privirii mele peste umăr din această săptămână am constatat cu surprindere că doar pe bănățeanca, Iolanda, am putea-o numi din Ardeal.

   Opriți războiul!

Două ultime evenimente ale stagiunii 2021/2022 la Filarmonica Dinu Lipatti

   Joi, 23 iunie, de la ora 18,30, în sala filarmonicii, pe baza abonamentului cu nr. 45 melomanii sătmăreni pot urmări „Concertul simfonic de închidere al stagiunii”, concert care va pune capăt și nu prea stagiunii 2021/2022. Spun nu prea pentru că sâmbătă, 25 iunie, de la ora 18,30 va avea loc un „Recital la saxofon” unde sunt valabile abonamentele cu numărul 46 și, din câte știu, Filarmonica ne pregătește și pentru sezonul estival niscaiva surprize.

   Să le luăm pe rând. Așadar joi, în colaborare cu „Universitatea de muzică Robert Schumann” din Düsseldorf coordonați de clasa de dirijat a profesorului Rudiger Bohn. membri Orchestrei Filarmonicii Dinu Lipatti vor avea ca solistă pe violonista Seora Kim (Coreea). Aceasta ne va desfăta cu „Concerul pentru vioară în mi minor” al lui Felix Mendelssohn Bartholdy. Programul mai conține un set de „Dansuri slave” din creația lui Antonin Dvořák.

   Pentru sâmbătă, simțul nostru auditiv va decela asupra cantității de muzică de înaltă ținută pe care ne-o propun saxofonistul Palko Csanad și pianistul Veress Gaspar. Aceștia vor interpreta „Suita țărănească maghiară” a lui Bartok - Arma și „Ku ku”-ul lui Barry Cockroft despre care acesta spunea: „Ku Ku rămâne compoziția mea cea mai cântată după Black & Blue. Ignorând aparent ortografia: 

   - Kuku în swahili înseamnă pui.
   - Ku-ku este un tip de ceas realizat în Pădurea Neagră.
   - Ku Ku înseamnă și nebun.

  Sunt găini fericite, care trăiesc într-o fermă ecologică,
care au viermi de mâncat și depun o mulțime de ouă. Aerul este proaspăt și frumosul cocoș le satisface toate nevoile...  Există și alte feluri de găini, care poate și-au pierdut mințile, sau capul! În fiecare zi fac același lucru, locuiesc în cutii mici, clac, clac…. clac, clac.”

   „Mica suită” a lui Debussy și „Ethiosonata” pianistului maghiar invitat ca solist vor continua un program, credem noi, interesant.

   În final vom asculta o sonată clasică cu multe influențe moderne. Este prima mișcare a unei sonate pentru pian și saxofon alto, compusă de Takashi Yoshimatsu și interpretată pentru prima oară de de Nobuya Sugawa, „Sonata păsării zbârlite”

    Rüdiger Bohn 

   A studiat pianul și dirijoratul la academiile de muzică din Köln și Düsseldorf. Ca pianist a câștigat mai multe concursuri internaționale de muzică de cameră. A apărut în mod regulat ca solist de concert înainte de a se dedica exclusiv dirijoratului. După cursuri de master cu Leonhard Bernstein, Sergiu Celibidache și John Eliot Gardiner și diverse posturi în teatru ca repetitor și dirijor, inclusiv la Théatre de la Monnaie din Bruxelles, la Theater Basel și la Theatre Lübeck, Rüdiger Bohn a acceptat invitații de la importante orchestre simfonice naționale și din străinătate și a dezvoltat un vast repertoriu simfonic de la clasic la clasic modern.

 

   În perioada 1997-2007, Rüdiger Bohn a fost director muzical al  Operei Contemporane din Berlin. Prin această activitate și-a adâncit interesul pentru muzica nouă, contemporană. A acceptat invitații de la ansambluri renumite, printre care Klangforum Wien, Collegium Novum Zurich și Ansamblul Austriac pentru Muzică Nouă. El lucrează îndeaproape cu Ensemble Musikfabrik din 2009. A dirijat la multe festivaluri naționale și internaționale, precum Festivalul de la Salzburg, Cursul de vară de la Darmstadt, musica viva și Bienala de la München. Îi plăcea în special să lucreze cu compozitori precum Beat Furrer, Toshio Hosokawa, Isabel Mundry, Wolfgang Rihm, José Sanchez-Verdù și Hans Zender.

   Rüdiger Bohn a acceptat în mod repetat invitații de la diferite ansambluri și orchestre din Coreea (inclusiv Festivalul Internațional de Muzică Tongyeong, Orchestra Filarmonică din Seul, Orchestra Simfonică Coreană, Orchestra Filarmonică Seongnam, Orchestra Filarmonică Soliall) și Japonia (Ansamblul de promovare a ciupercilor următoare,  Festivalul Internațional Takefu). Este primul dirijor german invitat al Orchestrei de Cameră din Kobe.

   A condus mai multe premiere mondiale la Bienala de la München.  A mai susținut concerte cu Orchestra Philharmonia din Londra. A cântat de mai multe ori cu Orchestra Filarmonicii din Duisburg, la Festivalul de acum din Essen, Festivalul Ruhr și în cadrul concertelor simfonice.

    Rüdiger Bohn este, de asemenea, un profesor entuziast și din 2003 este director muzical al  EWCM - Atelierul european de muzică contemporană, alături de care cântă în fiecare an în cadrul Festivalului de Toamnă de la Varșovia și a fost onorat în 2017 pentru serviciile oferite orașului Varşovia. Conduce în mod regulat cursuri de master și din 2005 este profesor de dirijat la  Universitatea Robert Schumann din Düsseldorf.

   

 

 

 

De ce obiectivul de căpătâi al turismului sătmărean este Castelul Károlyi din Carei?

    Ministrul care pe lângă al antreprenoriatului este și al turismului ne-a vizitat județul. Îmi propusesem să merg și eu la întâlnire. Nu vă spun de ce nu am ajuns că mi-e rușine. Am să vă dezvălui în schimb setul de întrebări pe care îl pregătisem și pentru care m-am zvârcolit în pat toată noaptea. Impropriu spus setul de întrebări, deoarece totul se reduce la o singură întrebare din care dezvolt privirea mea peste umăr din această săptămână. De ce Castelul Károlyi este capul de afiș al turismului sătmărean?

    Am toată stima și considerația pentru ceea ce s-a făcut la acest castel. De la restaurare și până la evenimentele culturale din această locație totul arată perfecționism, totul arată dragoste de cultură. Apărută în documente în secolul al XV-lea sub denumirea de Cetatea din Carei, construcția era de fapt o cetate de apărare. Abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea a devenit castel, renunțându-se la fortificații și adăugând construcții cu funcții rezidențiale (arhitect Jozef Bitthauser). În tot acest timp obiectivul a aparținut unei singure și numeroase familii. Nu mi-e clar nici acum dacă astăzi familia Karoly are drepturi de proprietate asupra castelului. Dar acesta este un alt subiect pe care probabil îl voi dezvolta altădată, subiectul având ca vedetă proprietărimea de dinainte și de după războaie sau cum plătește românul ungurean la nesfârșit pe emigrant.

   Să revenim la întrebarea din titlu. De ce? De ce avem ca stindard al județului blazonul unei singure familii? De ce Oașul, Codrul, comunitățile maghiare, cele șvăbești, moții, țiganii, slovacii sau ucrainienii ar trebuii să se ordoneze sub faldurile unei singure familii? Fie ea și din Carei.

   Oare Oașul nu are nici un obiectiv turistic? Oare Codrul nu are nimic de spus în această direcție? Comunitățile maghiare a căror istorie, preocupări meșteșugărești și religie chiar dacă sunt bine reprezentate în sălile muzeale ale castelului, sunt încartiruiți unei singure familii? Șvabii nu se întreabă „Was ist das?”? Moții nu-și văd mormintele desțelenite? Țiganii mai au și acum urmele jugului pe grumaz. Oare în Carei nu sunt și alte obiective turistice cu însemnătate pentru toți locuitorii săi? Parcul Dendrologic în toată mărimea sa (inclusiv castelul) sau Monumentul Ostașului Român (Ultima palmă de pământ) ar fi două din obiectivele turistice care ar fi trebuit să reprezinte Careiul. Careiul, nu întregul județ!

   Cultura, tradiția și istoria Oașului este după părerea mea principalul punct de interes al acestui județ din punct de vedere turistic. Festivalurile folclorice de pe întreg cuprinsul județului, reprezentând punctual sau comunitar întreaga paletă de etnii, sunt o altă tentație pentru care excursionistul, fie el oltean, muntean, moldovean sau din restul Ardealului, poate fi atras în județ. Casele memoriale, manufacturile, băile termale, minunile naturii, siturile, inclusiv cele arheologice, sunt alte puncte de atracție pentru locuitorul planetei al cărui ochi, suflet și dorință sunt greu de ostoit.

   În final, fără a avea pretenția că acestea sunt singurele nebăgate în seamă, aș dori să atrag atenția asupra a două obiective care nu sunt promovate. Unul este Platanul din Marna. În Grecia, mai precis pe insula Cefalonia la Mănăstirea Sf. Gherasim, se află un platan de circa 500 de ani care, cică, ar fi cel mai înalt și cu circumferința trunchiului cea mai mare din lume. Eu zic că Platanul din Marna este mai înalt și cu circumferința la bază mai mare decât al vărului său elin. Despre vârstă vă las pe voi să aflați printr-o simplă vizita la bisericuța din Marna. Cel de-al doilea obiectiv pe care vă invit să-l descoperiți este Romanian Tripoint Monument. Va fi cam greu. Eu n-am reușit. În locul de întâlnire al hotarelor dintre România, Ungaria și Ucraina se află trei monumente distincte dar care împreună transmit un mesaj istoric. Unul pe teritoriul României, unul pe teritoriul Ungariei și unul pe teritoriul Ucrainei. Doar cel de pe teritoriul Ungariei este întreținut și ușor de vizitat. La cel al Ucrainei este mai greu de ajuns dar se vede, iar la cel al României nu se poate ajunge. Natura a năpădit cărarea și mințile celor care ar fi trebuit să se grijească de asta.

   Opriți războiul!

 

 

   

Astăzi la Carei și mâine la Turnul Pompierilor avem Classic Rocks

   Chiar dacă vara de obicei plecăm în vacanță și instituțiile de cultură cu săli de spectacole își închid stagiunea, Filarmonica Dinu Lipatti mai găsește câte un motiv de a-și ține melomanii aproape. Pentru acestă săptămână, de exemplu, și-a propus ca pe lângă îndrăgostiții fideli de muzica de înaltă ținută să atragă și pe cei care iubesc un alt gen de muzică, tot de calitate și tot cu influență puternică asupra unui public eterogen (vârstă, răspândire geografică). Muzica rock. Dacă până acum vreo 30 de ani asociam muzica rock, folk sau pop doar de vârstele tinere și foarte tinere, astăzi, cei care au iubit odată muzica tânără au rămas tineri și la 80 de ani.

    Karl Jenkins, Deep Purple, ABBA, Adele, Guns N’Roses, Coldplay, Nirvana, Jimi Hendrix, Ed Sheeran, One Republic, Bruno Mars, Queen sunt compozitorii, formațiile și/sau interpreții ale căror compoziții le vom absorbi cu nesaț miercuri, la Teatrul Municipal din Carei (ora 18) și/sau joi la Turnul Pompierilor (ora 20). Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, condusă de mereu tânărul dirijor târgmureșean Remus Grama, va avea ca vedete pe neostoitul Alex Cioată (chitară electrică), tizii Simo (chitară bas) și Didi (tobe) Péter și Antal Andrea (pian).

   Prețul este mai mult modic, 21 de lei. La Carei doar 20 de lei. Spun modic pentru că în urmă cu doi ani, în condiții de pandemie, la un concert similar prețul unui bilet a fost de 42 de lei.

    Remus Grama   

 

   Violonist în orchestra Filarmonicii de Stat din Tîrgu Mureș și membru fondator al Bohemia String Quartet, este un muzician cunoscut publicului tîrgumureșean și din evoluțiile sale ca dirijor în concertele Filarmonicii din Tîrgu Mureș. Este absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa de vioară a profesorului universitar Dr. Valeriu Maior. Vocația dirijorală i s-a relevat în ultimii ani. S-a făcut remarcat în concertele Filarmonicii începând cu anul 2011, evoluând la pupitrul orchestrei simfonice.

   Începând cu stagiunea 2014-2015 a dirijat mai multe concerte lecție și educative ale Filarmonicii din Tîrgu Mureș și, în prezent, este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Liceului de Artă tîrgumureșean. Concertul din luna mai 2014, intitulat „Tinere talente” de la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat sub bagheta sa. Este periodic invitat să concerteze la satu Mare, Alba Iulia, Bistrița și Botoșani. Din repertoriul său fac parte simfonii de J.Haydn, L. van Beethoven, P.I. Ceaikovski, A. Dvořák, D. Șostakovici, lucrări de W.A. Mozart, O. Respighi, J. Gershwin, Bartók B., E. Grieg, S. Rahmaninov, concerte instrumentale de M. Bruch, F. Mendelssohn-Bartholdy, A. Glazunov, J. Brahms, C. Saint-Saëns, P. Hindemith, Pekka Jalkanen și altele.

   A participat la cursurile de măiestrie ale dirijorului Konrad von Abel din Germania, fost asistent al maestrului Sergiu Celibidache. Începând cu anul 2018 este dirijorul permanent al Bohemian Symphonic Orchestra, cu care are la activ proiecte precum spectacolul Vița de Vie “În Corzi” din Festivalul AWAKE ediția 2018, sau Bohemian Symphony din ediția 2019 a aceluiași festival. De asemenea este dirijorul permanent al Rock Classic Chamber Orchestra din München – Germania.

       Alex Cioată

 

   Este un tânăr muzician, absolvent al Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș, iar mai apoi al Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În prezent este masterand al aceleiași instituții. Deși studiile muzicale sunt orientate spre muzica clasică, având ca subiect de specialitate vioara, Alex Cioată și-a demonstrat aptitudinile chitaristice în nenumărate ocazii de-a lungul timpului, fiind parte din acest proiect de la început, dar și în proiecte externe. Pe lângă trupele acustice sau trupele rock, acesta este unul dintre violoniștii Cvartetului “Chordis”. În ceea ce privește îmbinarea celor două stiluri muzicale, Alex Cioată nu este neexperimentat, fiind unul dintre violoniștii proiectului ALTOrchestra 100, cu ocazia Centenarului Marii Uniri a României, dar și al proiectului Vița de Vie “în Corzi”.

                                        Simo Péter

 

 Didi Péter

 

Alegi cu legi, culegi ce-alegi!

   Cel mai frumos tur pe care-l cunosc este Turul Franței. Le Tour cum i se mai spune. Cel mai nociv tur pe care-l cunosc este singularul tur de alegere al primarilor. Lăsând la o parte lupta tâmpă care oferă posibilitatea unei majorități minore (sâc!) să ocupe și să se ocupe de destinul unor generații, cum se întâmplă aici la vărsarea Someșului din țară, efectul este mult mai agresiv acolo unde un grup de extremiști (din stânga sau din dreapta, sectă sau falangă de-a lui Charles Fourier, bărbați sau mai puțin bărbați, etc.) reușesc să se impună în fața unei mult prea divizate mari majorități (sâc amar). Slavă Domnului!, nu e cazul Sătmarului.

 

   Legea-i lege. Cu legea culegi foloase. Depinde în ce parte te apleci, de unde o apuci și cât de sus o ridici. Pe 12 iunie francezii au alegeri legislative. Acestea vor da și prim ministrul lor. Cu o săptămână înainte, adică chiar în duminica ce a trecut au votat francezii din afara Franței. Să spunem de la început că în Pentagon sunt două tururi de alegeri. Adică ai posibilitatea să alegi răul cel mai mic. Răul la ei se numește NUPES (Uniunea Ecologică și Socială a Poporului Nou). Un fel de AUR nazal, graseiat.

   În cele 11 circumscripții din afara Franței la prima vedere au câștigat susținătorii lui Macron, ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla și în interiorul poligonului cu cinci laturi. Spun „la prima vedere” deoarece în 10 din cele 11 circumscripții s-a infiltart NUPES. Noroc cu „răul cel mai mic”.

   Dar oare „răul cel mai mic” este o soluție? Alegerea în două tururi este cea mai bună soluție? Nu cred, dar oricum este mai bună decât alegerea într-un singur tur. La americani, cu tot sistemul lor sofisticat, împrăștiat și cernut, divizat și digitalizat, apoi compactat și ofertant, tot au scos un Trump nociv. Și cine știe?, l-or mai scoate odată. Data viitoare?

   Soluția este conștientizarea clasei politice. Așa blamată cum e, a știut cât de cât să strângă rândurile atunci când pandemia sau războiul din preajmă a atentat la sănătatea și/sau siguranța omului de rând. Dar oare a învățat ceva din astea. Semnele sunt că nu. Din nou fiecare partid trage legea spre foloase proprii și fiecare membru de partid împinge legea spre foloase proprii. Asta cu trage și împinge se datorează maleabilității textelor de lege. Parc-am fi la Mecca în fața Cub-ului profetului Mahomed care te lasă să pui virgula acolo unde îți convine.

   Mai avem doar doi ani până în 2024. Anul cu cu cel puțin patru rânduri de alegeri: prezidențiale, parlamentare europene, parlamentare naționale și locale. Asta dacă nu mai inventăm cine știe ce referendumuri care apar volens nolens, ca fungile după ploaie. Sper ca nu și de data asta să ne alegem cu paguba din ciuperci. Depinde de ei? Depinde de noi? Depinde de Dumnezeu?

   Răspunsul este DA! Legile se adaptează acum. Astăzi. Pe ici, pe colo, câte o virgulă, pe ici pe colo câte un „și”, pe ici, pe colo câte un „dacă”, și iac-așa ne trezim că una vrem și alta obținem. Sau, mai bine zis, una vrem noi și alta obțin ei. Mai pun ei un leu în traista alegătorului, mai pun totodată un milion sieși (că-i parlamentar, edil sau tocmitor de legi) și uite așa, privind peste umăr, om trece și peste astea.

   Opriți războiul!

 

Între astronaut și medic Danil Răceu a ales un hobby: muzica

    Începutul acestui an a fost sumbru pentru Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare. Doctorul în muzică Danil Răceu trecea la cele veșnice cu o zi înainte de a împlini 62 de ani. Danil a fost primul violonist al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatii timp de 30 de ani din cei 40 petrecuți în mediul cultural sătmărean. El a coordonat și supravegheat orchestra în tot acest timp având și rolul de a înlocui dirijorul în cazuri excepționale. Într-un cuvânt el a fost concertmaistru.

 

   La nici 5 luni distanță de despărțirea de concertmaistru, colegii săi au simțit nevoia să-și readucă aminte de învățămintele maestrului și ne oferă joi, 9 iunie, de la ora 18,30, pe scena instituției de cultură sătmărene, un „Concert in memoriam Dr. Danil Răceu”. Pentru acest concert sunt valabile abonamentele cu nr. 44.

  Theo Wolters, dirijorul acestui concert, s-a născut în Țara de Jos (Olanda), în 1955. La o vârstă fragedă a început să cânte la trompetă cu trupa locală, al cărei dirijor era tatăl său. Ulterior a studiat trompeta la Conservatoriul din Maastricht și a absolvit cu distincție. În timpul studiilor, a fost prima trompetă la Orchestra Filarmonică Overijssel și Orchestra Filarmonică Essener din Germania, între 1975 și 1979. Din 1979 a lucrat pentru Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam până în 2008. În același timp, a urmat cariera de orchestră a luat lecții de dirijor de la Pieter Stalmeier și Roberto Benzi.

   Ca solist nu putea fi altcineva decât fiul lui Danil, violonistul Vlad Răceu, despre al cărui talent și a cărui carieră am mai scris în aceste pagini. Concertul debutează cu The Lark Ascending, o lucrare scurtă, într-o singură mișcare, a compozitorului englez Ralph Vaughan Williams, inspirată din poemul cu același nume din 1881 al scriitorului englez George Meredith. A fost inițial pentru vioară și pian, finalizată în 1914, dar nu a fost interpretată până în 1920. Compozitorul a reelaborat-o pentru vioară solo și orchestră după primul război mondial. Această versiune, în care lucrarea este cunoscută în principal, a fost interpretată pentru prima dată în 1921. Este subtitrată „A Romance”, un termen pe care Vaughan Williams l-a favorizat pentru muzica lentă contemplativă.

Vaughan Williams cam pe vremea compoziției The Lark Ascending

Lucrarea a câștigat o popularitate considerabilă în Marea Britanie și în alte părți și a fost mult înregistrată între 1928 și astăzi.

   Fratres pentru vioară, orchestră de coarde și percuție (1992), lucrarea compozitorului estonian Arvo Pärt, va fi a doua audiție a celor ce vor fi prezenți în sala filarmonicii sătmărene, iar în ultima sa parte concertul se va încheia cu „Simfonia nr. 6, Patetica, în si minor” a celebrului Piotr Ilici Ceaikovski.

 

   Săptămâna muzicală pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti va debuta însă marți, 7 iunie, de la ora 18,30, cu un „Concert cameral” în care sunt valabile abonamentele cu nr. 43 și în care ne vom reîntâlni cu „Sonata pentru flaut și pian” a lui Constantin Silvestri, „Introducere și allegro pentru flaut solo” a lui Dinu Lipatti, „Sonatina pentru flaut și pian” a lui Henri Dutilleux și „Syrinx pentru flaut solo” a lui Claude Debussy. La flaut vom avea ca invitată pe solista Ada Trandafir, urmând ca la cele două compoziții unde este implicat și pianul să fie însoțită de Daniela Petran.

    

 Trandafir în floarea soarelui

Profil Născut: 23 ianuarie 1960 Sibiu Studii: Academia de Muzică “Alexandru Dima” din Cluj Napoca Familie: căsătorit, un băiat Danil Răceu este concertmaistru al Filarmonici Dinu Lipatti, iar de curând şi-a luat doctoratul în muzică. A cântat de-a lungul carierei alături de muzicieni internaţionali de mare valoare şi sub bagheta unor dirijori consacraţi Danil Răceu a început să studieze vioara la vârsta de 5 ani. „Tata a fost cel care m-a îndrumat pe acest drum, el fiind un om cu vădite preocupări intelectuale”, rememorează muzicianul. A absolvit Liceul de Muzică din Sibiu, unde pe lângă vioară a studiat şi pianul. “De fapt, în adolescenţă mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat să cânţi sau, mă rog, cred că am încercat să-mi dau seama. Am fost însă fascinat şi de muzica rock a acelor ani şi, ca orice tânăr, visam chiar să am propria formaţie, lucru care s-a şi realizat până la urmă. Era perioada în care trupe precum Led Zeppelin, Deep Purple, Phoenix sau Sfinx entuziasmau imaginaţia oricărui tânăr rebel”, afirmă Danil. La Satu Mare a ajuns în 1982, după absolvirea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, în urma repartiţiei, dar pentru că soţia lui este sătmăreancă şi lucrează tot la Filarmonica din oraş. O perioadă a fost profesor de muzică la şcoala cu profil suplimentar de muzică, actualul Liceu de Artă „Aurel Popp”, iar din 1990 este concertmaistru al Filarmonicii din Satu Mare. A cântat pe scene din toată lumea Împreună cu Filarmonica “Dinu Lipatti”, Danil a participat la numerose turnee internaţionale şi a avut privilegiul să cânte pe scene importante ale lumii, împreună cu muzicieni valoroşi şi sub bagheta unor dirijori consacraţi. ”Am bătut Europa în lung şi în lat, însă am concertat şi în Asia. Japonia este ţara care m-a impresionat cel mai mult”, susţine muzicianul. De curând, Danil şi-a luat doctoratul în muzică, fiind printre puţinii angajaţi ai Filarmonicii sătmărene cu un asemnea titlu. “Recunosc că sunt un tip perfectionist şi mi-a plăcut tot timpul să fac un pas înainte în specializarea mea”, încheie Danil Răceu. Ce-i place Îi place foarte mult să citească cărţi de beletristică, de specialitate, dar şi cărţi despre societăţi secrete. Îi place să facă cuvinte încrucişate şi se uită şi emisiunile sportive. „Dacă înainte mai ieşeam la un fotbal sau la un tenis de câmp, momentan mă rezum doar să privesc aceste sporturi la televizor” spune Danil. Ce nu-i place Nu-i place suficienţa. „Este ceea care ne omoară în toate domeniile de activitate, cu atât mai mult în muzică. În rest nu prea am lucruri care să nu-mi placă. Mă ghidez după conceptul „Viaţa este frumoasă şi merită trăită“”, afirmă muzicianul. Care este starea actuală a Filarmonicii sătmărene? D.R – Momentan situaţia este una... albastră. Din păcate, perspectivele nu sunt foarte încurajatoare, poate şi datorită faptului că, pentru aleşii noştri, cultura şi muzica nu sunt prioritare. Dacă v-aţi mai naşte odată tot pentru muzică aţi opta? D.R – Nu sunt sigur. Mai în glumă, mai în serios cred că sunt meserii mai serioase, cum ar fi de pildă ceea de astronaut sau anumite ramuri ale medicinei. Pe de altă parte, cred că meseria de muzician n-ar trebui să fie o profesie, ci mai degrabă un hobby pe care să-l faci după de vii de la serviciu.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/satu-mare/danil-raceu-doctor-muzica-1_50ad90957c42d5a663976509/index.html

 

 

Păstoritul cârlanilor

   Un nou val de tineri vor păși într-o nouă etapă a dezvoltării lor spirituale, intelectuale și profesionale. O nouă generație va părăsi porțile liceelor pentru a-și consolida drumul pe care și l-au ales sau, mai periculos, le-a fost ales. Unii abia acum scotocesc prin oportunități pentru a-și alege calea. Câți dintre ei vor reuși în ceea ce și-au propus? Câți își vor schimba pe parcurs primele imbolduri? Câți își vor depăși năzuințele? Câți vor eșua? Probabil că răspunsurile la aceste întrebări sunt numere în șir descrescător. Altfel spus foarte puțini dintre ei să fie categorisiți drept epave.

   Eminescu spunea „Dintre pasări călătoare / Ce străbat pământurile, / Câte-o să le-nece oare / Valurile, vânturile?”. Nu vreau să dau o tentă negativă acestei priviri peste umăr. Vreau doar să atrag atenția că pentru cei care acum respiră un aer cu totul nou, la altă înălțime, este nu doar un moment de sărbătoare ci și unul care le poate modela viața. Atenția și seriozitatea cu care își cântăresc aptitudinile și posibilitățile versus dorințe și îndemnuri vor fi în mare măsură decisive în dezvoltarea lor ulterioară. Tot Eminescu încheie acel strigăt de atenționare cu versurile cu adânci învățături „Nențeles rămâne gândul / Ce-ți străbate cânturile, / Zboară vecinic, îngânându-l, / Valurile, vânturile.”.

   Păstorii de până acum, părinții și profesorii din liceu, nu mai vor avea aceeași putere de îndrumare ca și până acum. Pentru cei mai mulți dintre ei nici nu este necesară aceeași încorsetare. Barza își aruncă puii din cuib pentru a-i învăța să zboare. Cei care izbesc pământul sau cei cocoloșiți nu vor zbura nicicând.

   Reforma puternică din viața lor ar putea fi momentul prielnic pentru pastori. Prin pastori numesc aici pe cei care influențează (influencer în franceză) în bine sau în rău viața unui absolvent de liceu. Sunt de obicei din afara cadrului familial și din afara mediilor pe care le frecventau tinerii înainte de absolvire. Aceștia apar de obicei în cursul ultimului an de liceu și dispar cam după un an sau doi. Au totuși importanța lor pentru că pot influența, în bine sau în rău cum spuneam, opțiunile subiectului.

   Bacalaureatul dă împlinirea. Bacalaureatul dă sentimentul că ai reușit și că vei reuși în viață. Este primul mare examen al vieții și, în mare măsură, cuprinde rezultatul muncii în primele aproape două decenii de viață. E adevărat că sunt și excepții (pozitive sau negative), dar de regulă, acest pas este definitoriu.

   După bacalaureat în fața tânărului sătmărean apare o dilemă. Pentru cei mai mulți zic, deoarece unii și-au ales calea de dinainte. Facultate, bani sau huzur? Dacă facultate, aceasta să fie umană sau reală? Dacă bani, aceștia să fie câștigați ușor sau cinstit? Dacă huzur. acesta să fie pe spatele părintelui sau al pastorului? Și așa fiecare întrebare dă naștere unui set de alte întrebări, iar timpul pentru reacție e scurt. Prea scurt.

   Îl ascultam deunăzi pe Vasile Țopa, rectorul unei universități din România, a treia ca valoare culturală acceptată din România (universitate cu extensie în Satu Mare), cum că viitorul ar fi tehnologia. Înclin să-i dau dreptate fără a uita că talentul trebuie să fie definitoriu. Arta și sportul pot fi țeluri la fel de importante ca și știința. Ceea ce ar trebui să determine conștiențele să aleagă este talentul. Foarte rar se întâmplă ca talentul să nu fie însoțit de plăcere. De iubirea de a face acel lucru.

   Nu au trecut în totalitate vremurile când bacalaureatul sătmărean trebuia să ia drumul Clujului, sau al Timișoarei, sau al Bucureștiului, sau al Târgu Mureșului, ba chiar al Iașiului, pentru a se defini. Autoritățile locale, cu pași mărunți, au adus la Satu Mare Clujul și Aradul. E loc de mai mult pentru ca tinerii absolvenți să rămână să consolideze economia, arta și sportul local. Cei mai mulți din cei plecați nu se mai întorc. Rămânem doar cu cei nerealizați și atunci când mergem la vot nu avem din cine alege!

   Opriți războiul!