...până pe 3, pe 5 sau după 19 septembrie

    Cum vă spuneam ieri, misiunea Artemis I a făcut un mic pas înapoi. Adică prevăzuta lansare de pe data de 29 august a fost amânată pentru 2 septembrie din cauza unor probleme pe care le vom dezvolta mai jos. Dacă vremea sau alți factori interni sau externi nu va permite acest lucru atunci data de 5 septembrie ar putea fi ultima dată în care, conform calculelor NASA, lansarea ar putea fi făcută în condițiile astrologice actuale. Dacă nici atunci nu va fi posibilă lansarea, orice discuție despre aceasta nu ar mai putea avea loc înainte de 19 septembrie, dată la care s-ar putea stabili noile condiții. Vă menționez că datele respective le-am actualizat la ora României, deoarece, lansarea în SUA va fi vineri după cum ne anunță Mike Sarafin, responsabilul cu misiunea Artemis I.

   Problemele care au împiedicat luni lansarea rachetei misiunii Artemis au fost: a) umplerea rezervoarelor rachetei cu combustibilul ultra-rece începuse cu aproximativ o oră întârziere din cauza intemperiilor (risc de fulger); b) o scurgere a provocat o pauză în timpul umplerii etapei principale cu hidrogen; c) unul dintre cele patru motoare RS-25, aflate sub treapta principală a rachetei, nu a putut atinge temperatura dorită - condiție necesară pentru a se putea aprinde; d) a fost menționată și o problemă cu supapa fără a explica despre ce supapă e vorba. Numărătoarea inversă a fost apoi oprită și, după mai bine de o oră de așteptare, directorul de lansare al NASA, Charlie Blackwell-Thompson, a luat decizia finală de a anula evenimentul.

   Am aruncat o privire și peste scopul declarat al acestei misiuni și mi s-a părut destul de interesant, dar și interesat. Vă las pe dumneavoastră să descoperiți de ce și cum. Vă redau mai jos doar datele declarate ale misiunii.

    Agenția spațială americană nu intenționează doar să aterizeze pe Lună ci și să dezvolte un program înainte de a se întoarce. Planifică să instaleze acolo o bază orbitală, numită Lunar Gateway (sau pur și simplu Gateway), și să stabilească o alta pe suprafața satelitului nostru natural. Aceasta este o diferență fundamentală față de misiunile Apollo. Artemis va asigura o instalare durabilă și călătorii frecvente dus-întors între Pământ și Lună. „Gateway-ul seamănă puțin cu International Space Station (ISS), dar în loc să fie în jurul Pământului, va fi în jurul Lunii”, rezumă Athena Coustenis, astrofizician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS, instituție franceză) și președinte al comitetului consultativ pentru explorare umană și robotică (Hesac) din Uniunea Europeană. Gateway-ul va fi de aproape patru ori mai mic decât ISS, adică cu aproximativ 100 metri cubi mai puțin decât cei 388 deținuți de ISS.

   Baza lunară va fi organizată în jurul unor structuri care nu au fost încă detaliate. Evidențiind pregătirea în geologie oferită viitorilor exploratori, NASA a spus că prezența oamenilor va ajuta la înțelegerea mai bună a rocii lunare. „Cu adevărat vom studia Luna, vor fi progrese reale”, anticipează Jessica Flahaut, geolog lunar la CNRS și Universitatea din Lorena.

    Mai presus de toate, întoarcerea pe Lună este doar o fază pregătitoare pentru călătorii mai îndepărtate. „Ne întoarcem pe Lună și vom merge pe Marte, iar astăzi salutăm zeci de noi exploratori”, a declarat Bill Nelson, șeful NASA, în decembrie 2021, prezentându-i pe astronauții americani în pregătire. În cele din urmă, Luna ar putea deveni un punct de trecere pentru misiunile pe planeta roșie și să devină „stația de service” la începutul călătoriilor lungi. La polii Lunii a fost descoperită apă sub formă de gheață. Agenția spațială americană speră să ia câteva mostre, să le analizeze. Mai presus de toate, își dorește să studieze posibilitatea de a extrage din ele apă potabilă, oxigen și hidrogen și/sau alte elemente care pot fi folosite la fabricarea combustibilului. Acest lucru ar reduce costul misiunilor pe Marte, deoarece ar fi mai ieftin să aduci combustibil de pe Lună decât de pe Pământ.

   Spuneam ieri, greșit recunosc, că și China s-a implicat în aselenizări. Este reală implicarea lor doar că am greșit anul din care a început interesul lor pentru a descoperii Luna. În ianuarie 2019, misiunea chineză Chang'e 4 a realizat o premieră mondială prin aterizarea pe partea îndepărtată a Lunii. În decembrie 2020, China a devenit a treia țară, după Statele Unite și Rusia, care a adus înapoi mostre lunare cu Chang'e 5. De asemenea, intenționează să trimită astronauți pe Lună până în 2030. Dacă ar reuși, ar deveni a doua. ţară, după Statele Unite care a realizat această ispravă.

   Sunt trei întrebări esențiale la care trebuie să răspundă oamenii de știință în urma acestor misiuni trecute și viitoare: 1. Cum se explică asimetria dintre fața vizibilă a lunii și cea ascunsă? 2. Care este originea lunii ținând cont că teoriile inițiale sunt date peste cap de descoperirea de către chinezi a gheții la polii satelitului nostru? 3. Sunt capabile SUA, China și Rusia să lucreze pașnic împreună?

    Opriți războiul! 

 

 

 

Unicarm - liderul, inima și sufletul economiei sătmărene

   Ar putea fi considerate pompoase cuvintele din titlu. Or fi ele pompoase dar este purul adevăr. Stau dovadă toate cifrele care definesc aritmetic și statistic starea de fapt a economiei sătmărene. De la cifra de afaceri la taxele și impozitele plătite către stat  toți parametri definesc situarea în fruntea economiei sătmărene a Unicarmului. Pentru a afla acestea este suficient să deschideți site-ul nostru și acolo, sub același titlu veți descoperi un articol mult mai complex, cu descrieri amănunțite și cifre reale asupra a tot ceea ce înseamnă universul Unicarm.

 Unicarm - liderul economiei sătmărene

   Pe plan național Unicarmul se află pe același loc unu între societățile implicate în industria alimentară și pe unul din locurile fruntașe ale economiei naționale. Galeria de trofee, mărturia partenerilor de afaceri, cifrele statistice, sondajele și instituțiile oficiale ale României sunt dovezi de netăgăduit în acest sens.

   Dacă Unicarmul se află unde se află pe scara valorică a economiei românești, dacă Unicarmul este liderul, inima și sufletul economiei sătmărene, se datorează  în principal unui singur om. Un om care a știut să coaguleze în jurul lui spiritele bune, de valoare, care să dea sens noțiunilor de dezvoltare, profit și grija pentru om. Un om care a știut să îndepărteze spiritele rele, nocive, care agresau cu tot felul de tentații care i-ar fi ușurat calea spre o prosperitate pentru sine, fără să-i mai pese de bucuria și sănătatea oamenilor din jurul lui.

 Unicarm - inima economiei sătmărene

   În emisiunea „Incursiune în cotidian” de vineri 2 septembrie de la ora 21 de pe postul Nord-Vest TV veți avea nenumărate dovezi în acest sens. Cele 13 ore petrecute săptămâna aceasta în imperiul Unicarm au fost 13 ceasuri bune. Am vizitat în amănunțime fiecare din cele patru fabrici ale imperiului (carne, lapte, panificație/patiserie și înghețată). Am străbătut pe jos străzile „orașului” Unicarm, mai precis străzile care delimitau cvartalurile de blocuri de produse din unul din cele cinci depozite de produse, întins pe zeci de mii de metri pătrați. Am străbătut în lung și în lat, alți câțiva kilometri pătrați, ferma de bovine (peste 2000 de capete pentru a căror hrană ferma deține și o fabrică de nutrețuri). Am trecut printre rafturile a câtorva magazine Unicarm din județ. Altfel spus am cotrobăit prin toate ungherele afacerii Unicarm.

   Ca orice ziarist care se respectă am încercat să văd și ceea ce nu dorește să ni se arate. Am mai ieșit din traseele pregătite de gazde și am mai tras cu ochiul și acolo unde nu eram invitați. Surpiza a fost pozitivă. Aceeași curățenie impecabilă, aceeași grijă pentru sănătatea oamenilor din interiorul și din afara imperiului Unicarm. Am mai pus întrebări în stânga și în dreapta inginerilor, tehnicienilor și îngrijitorilor care se ocupau de bunul mers al lucrurilor. Răspunsurile ar putea fi înglobate într-o singură idee: mulr de muncă dar merită.

   Acel „merită” include de la salariul cu care este remunerat fiecare pentru ceea ce face la garanția asupra calității produsului scos pe piață, indiferent că acesta este brut, semipreparat sau produs finit. Ne-au scos în evidență faptul că un produs de calitate îndoielnică ar putea avea consecințe nefaste asupra sănătății populației, a românului, cum îi place să se exprime Vasile Lucuț.

Unicarm - sufletul economiei sătmărene

   Și dacă tot am pomenit despre Vasile Lucuț, să vă spunem că el este acel om în jurul căruia se învârte întregul univers Unicarm. El este factotumul acestui imperiu. El este capul limpede, acțiunea și emoția celei mai mari societăți comerciale românești din industria alimentară. Vă redau mai jos păsul lui pentru care de multe ori suferă și caută soluții:

   „Sunt român. Oșan prin naștere. Sunt un om al acestor meleaguri pentru care m-am pus chezaș asupra bunăstării oamenilor care îl locuiesc. Mă doare sufletul atunci când văd că produse din afara României, produse de calitate îndoielnică, produse care pot chiar afecta sănătatea românului pe termen lung, își fac din ce în ce mai mult loc pe rafturile magazinelor, mai ales ale magazinelor aferente multinaționalelor. Atenție oameni buni! Nu calitatea este motivul pentru care ele își fac loc pe rafturi în fața produselor autohtone. Altele sunt motivele și istețimea voastră, istețimea cu care este dotat românul în general de la Păcală și până la Moisil, le bănuiește desigur. De la șpagă și până la lobby nu este o cale așa de lungă.”

   Când te afli în preajma acestui suflet de român, a acestui oșean neaoș care tace și face, simți cum prin toți porii lui transpiră încredre. Prin toată ființa lui transmite dorința de mai bine. Nu doar a lui personală sau doar a celor din preajma lui. Încap în această dorință toți oșenii, toți românii și chiar locuitorii întregii planete. Nu prea vrea să povestească dar, de-a lungul timpului, a făcut o sumedenie de opere de caritate în principal pentru sătmăreni. Dotarea spitalelor cu aparatură modernă, implicarea în învățământul sătmărean prin donații, sprijinirea culturii (în principal a oamenilor de cultură), sunt doar câteva direcții în care zeci de milioane de euro s-au scurs din visteria imperiului Unicarm către cei ai căror nevoi au fost iminente.

   Conștient că nimic nu s-ar putea face fără a avea în spate un stat puternic, Vasile Lucuț își plătește cu conștiinciozitate „dările” către statul român. Cu aceeași conștiinciozitate cu care în fiecare duminică, înconjurat de familie, inclusiv de cei trei nepoți (Antoniu - 13 ani, Antonia - 5 ani și Ilinca - aproape 4 ani) se prezintă în fața Domnului, căruia îi mulțumește și în fața căruia se închină pios.

  

   

Un pas mic înapoi, deocamdată...

    Celebrele cuvinte „Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire” ale lui Neil Armstrong, rostite în urmă cu 53 de ani când atingea pentru prima oară solul lunar, par să revină pe buzele tuturor în aceste zile când programul Artemis reia interesul omenirii de a popula singurul satelit natural al Pământului.

   Privirea mea peste umăr descoperă un țânc de vreo 13 ani care nu-și dezlipea privirea de pe ecranul bombat al televizorului. Nu prea realizam eu ce se întâmplă dar simțeam că se întâmplă ceva grozav. Ceva ce nu m-a lăsat să dorm. De fapt nici nu mai țin minte dacă era zi sau noapte (n.a. - pentru conformitate, era ora 0 și 44 de minute a zilei de 20 iulie a anului de grație 1969). Vedeam doar talpa aceea imensă care se desprindea nefiresc de pe ultima treaptă a scării și se apropia agonizant de un sol colbuit parcă. Sau așa îl țin eu minte. Mai știe cineva cine a fost Buzz Aldrin?

   După misiunile Apollo, unsprezece la număr cu echipaj (nu toate au atins solul lunar), oameni n-au mai fost pe Lună. În schimb au mai aselenizat câteva zboruri spațiale. Singurele țări care au avut puterea să trimită „obiecte” pe suprafața Lunii sunt până la această dată SUA, Rusia și, mai nou (2021), China. Cel care a avut năstrușnica idee să retrimită mesageri umani pe satelit a fost un personaj pe care îl cam detest. E vorba de Donald Trump, chiriașul de la Casa Albă de acum câțiva ani. Cred că el a și avut ideea să numească întreaga operațiune cu un nume războinic: Artemis. Operațiunea a cărei denumire întrupește zeița greacă a războiului nu ar trebui să fie o acțiune de provocare, de intimidare, ci una pașnică, de curiozitate.

   Să vedem de fapt ce conține această operațiune. Ea are trei etape distincte. Le-aș numi: de prospectare, de acomodare și de stăpânire.

   1. Etapa de prospectare, cea care trebuia să debuteze luni (a fost amânată pentru începutul lunii septembrie), nu are în vedere și transportul de persoane.  Pentru Artemis I, zborul va fi fără pilot. O capsulă Orion, va fi trimisă la mai mult de 450.000 km de Pământ și la aproximativ 64.000 km dincolo de Lună, mai departe decât orice altă navă spațială locuibilă. Capsula după ce va explora cealaltă față a Lunii se va întoarce pe Pământ. Aceasta va fi apoi recuperată după aterizare. Obiectivul este să se asigure că Orion rezistă și este operațional.

   2. Etapa de acomodare, Artemis II, va avea loc peste doi-trei ani, capsula va îmbarca astronauți, dar aceștia vor rămâne pe orbită în jurul Lunii înainte de a se întoarce pe Pământ.

   3. Etapa de stăpânire, Artemis III, programată inițial pentru 2025 cel mai devreme (va fi probabil în 2026 sau chiar în 2028), călătorii în spațiu ar trebui să aterizeze pe Lună, la polul ei sud. NASA spune că vor fi primele femei și primele persoane non-albe care vor merge pe satelitul natural al Pământului. Ultima dată când o ființă umană a pășit pe suprafața lunii a fost în 1972, în timpul misiunii Apollo 17, adică acum 50 de ani, când cosmonauții Eugene Cernan și Harrison „Jack” Schmitt părăseau Selena.

   Pentru Artemis I, NASA folosește noua sa rachetă gigantică: Space Launch System (SLS). Cu 98,3 metri înălțime este mai mică decât racheta Saturn 5 (111 metri) folosită pentru misiunile Apollo. Cele patru motoare RS-25 cu hidrogen lichid și oxigen și cele două acceleratoare oferă însă o forță de decolare cu 15% mai puternică decât cele ale lui Saturn 5. Racheta SLS poartă capsula Orion, construită după modelul navei spațiale Apollo (diametru de 5 metri), cea care a permis oamenilor să aterizeze pe Lună. Este cu 30% mai voluminoasă decât predecesoarea sa, dar spațiul rămâne destul de restrâns. În plus, Orion va găzdui patru astronauți, față de trei câți au fost în misiunile Apollo, și oferă o cabină de 9 mc, un modul întreg pentru propulsie, aer, apă și un sistem de menținere a presiunii și a temperaturii potrivite.

   Pentru a ateriza pe Lună cu Artemis III, NASA a ales Starship, o mașinărie gigantică dezvoltată de SpaceX, compania miliardarului Elon Musk. Nava ar trebui să fie plasată pe orbită în jurul Lunii, permițând astronauților să se deplaseze în spațiile interioare ale Lunii de pe suprafața acesteia.

   Va urma. Până atunci opriți războiul!

    

   

 

 

 

 

 

Etapa dintre Ardeal și restul lumii

    În cele doar cinci jocuri disputate din etapa a șasea s-au înscris șapte goluri. Puțin. Foarte puțin. A coborât media golurilor pe meci în campionatul nostru la 2,1(3). Chiar dacă mă deranjează și deranjează disputarea firească a campionatului, trebuie să recunosc că era necesară o atenție mai deosebită a diriguitorilor din fotbal (FRF, LPF), atenție îndreptată spre echipele care încearcă să ne reprezinte în toamna fotbalistică europeană și cu speranțe chiar spre primăvara europeană. Bine, voi la ora la care citiți aceste rânduri știți deja cu câte echipe ne aflăm în Europa 3 (ce-mi doresc), 2 (s-ar considera un rezultat pozitiv astăzi), 1 (cam la asta ar duce calculul, dar nu ne-am putea mândri) sau zero (dezastru).

   O altă caracteristică a etapei este că nu s-au pierdut puncte în van. Două victorii ale gazdelor și trei ale oaspeților la diferență minimă au dat în vileag o luptă aprigă pentru puncte fără însă a le risipi. Spuneam rândul trecut că primele trei clasate și ultimele trei clasate vor juca acasă. Chiar dacă ordinea și componența primelor și ultimelor trei clasate s-a mai schimbat, faptul că acestea vor juca in corpore în deplasare rămâne totuși o curiozitate.

   Să vedem ce a fost: Mioveni - Argeș 0-1 soldat cu schimbare de antrenor; Craiova 48 - Petrolul 0-1 dar Croitoru rămâne bine cusut în stafful juveților; Rapid - UTA 1-0 într-un joc urât și rezultat nemeritat, oricare ar fi fost acesta; „U” - Sepsi 0-1 care l-a durut pe Linkar sub șapca roșie; Farul - Voluntari 2-1 într-o victorie dorită dar nu și meritată.

   Derbiul etapei a șaptea se va disputa în Ardeal, la Sf. Gheorghe. Cochetul stadion de la marginea orașului (ieșirea spre Toplița) pe care recent l-am admirat va avea ca oaspete un club de tradiție din fotbalul românesc, un club drag mie, Rapid București. Dacă îi punem în cârcă lui Sepsi și realizările din trecut ale lui Oltul Sf. Gheorghe putem spune că avem o dispută între două echipe cu îndelungi state de serviciu în arealul fotbalului românesc, chiar dacă la niveluri diferite. Sâmbătă, de la ora 21,45 Rapid trebuie să-și ridice vizibil nivelul de joc dacă vrea ceva.

   Meciul dintre CFR și Farul este al doilea cap de afiș al etapei. Sinonim cu derbiul etapei și acest meci ce se va disputa duminică, de la ora 18,30, tot în Ardeal (în Gruia), va avea ca protagoniste două echipe de tradiție din fotbalul românesc, tradiție construită pe niveluri diferite. Chiar dacă în ultimul timp Farul a fost într-o ligă inferioară, de-a lungul timpului CFR-ul era cea care din când în când mai promova în primul eșalon.

   Partida de luni, ora 21, de la Craiova, de pe Ion Oblemenco de data aceasta, reprezintă un alt punct de atracție al etapei. Oaspeții „studenților” olteni sunt moldovenii. Două echipe care au stat etapa trecută ar putea dezvolta un fotbal plăcut indiferent de ce s-a întâmplat în Liga Confederațiilor (traducerea mai aproape de înțelegerea noastră a englezescului Conference League) pe Turner Stadium Be'er Sheva (repet, nu știu rezultatul când tastez aceste rânduri).

   Nu avem doar meciuri de tradiție. Două echipe cu o istorie mai scurtă se întâlnesc pe Arena Națională într-un meci care are toate șansele să devină cel mai frumos meci al etapei: FCSB - Hermanstadt (nu este continuatoarea fostei Șoimii Sibiu dispărută în 2001), duminică, de la ora 21,30. Dică și Măldărășanu au la dispoziție jucători care pot creea un spectacol de înaltă ținută. Sper ca ardelenii noștri să nu ne facă de rușine.

   Partida dintre Petrolul și Mioveni, sâmbătă de la ora 19, este partida dintre o nouă promovată, revelația ultimelor etape, și o virtual retrogradată chiar dacă l-au înlocuit pe Pelici cu Stoican, deziluzia campionatului (nu și pentru mine care chiar îmi făceam iluzii în acest sens).

   Partidele care se pare că se vor desfășura sub semnul echilibrului (în statistică mă refer, pe teren poate fi altceva) se dispută la Arad (vineri de la ora 21,30, oaspeți fiind pașoptiștii lui Mititelu) și Pitești (duminică de la ora 13,30, din zări venind Târgoviștea). Poate se păstrează bunul obicei al acestui început de an și vom vedea câteva goluri spectaculoase, realizări personale sau creații elaborate.

   Cenușăreasa etapei este al cincilea meci dintre Transilvania și restul lumii al acestui al șaptelea episod din actualul tur al campionatului. La Voluntari, „U” se prezintă cu un nou antrenor (Neagoe în locul lui Linkar) și cu ambiții renăscute. Să vedem dacă sunt suficiente pentru a depăși valoarea în scădere a voluntărenilor, dacă vor fi în stare să profite de letargia acestora după păcăleala suportată din partea conducerii. Partida se va desfășura în deschiderea etapei, vineri (azi pentru cititorii Gazetei de Nord-Vest) de la ora 18,45.

   Opriți războiul!

Sportul românesc pe o pantă ascendentă

    Rezultatele din ultimele două-trei luni obținute de sportivii români, mai ales în sporturile olimpice, vin într-o perioadă în care nu te așteptai să apară așa ceva. Pentru acestea nu pot fi învinuite forurile însărcinate cu dezvoltarea sportului în România, gen ministerul de resort sau Comitetul Olimpic Român (COR). Nici federațiile pentru fiecare sport în parte nu se pot lăuda că și-au adus aportul prea mult în performanțele ieșite din comun din ultima perioadă. Frământările din cadrul ministerelor (de-a lungul timpului au avut diferite denumiri) din ultimii zece ani nu lăsau să se înțeleagă că vor apare sportivi români pe culmile performanțelor sportive care să uimească lumea.

   Un sportiv de valoare nu se naște peste noapte. În funcție de sportul practicat sunt necesari între patru și zece ani pentru a ajunge să participi la un campionat mondial. Între patru și zece ani de muncă asiduă, de renunțări la o viață normală (copilărie, tentațiile pubertății și, uneori și neindicat, chiar la școală). La frecvența cu care se schimbă conducerile și orientările forurilor diriguitoare ale sportului românesc nu se poate spune că au vreun merit în ce se întâmplă acum pe terenurile de sport indiferent că acestea sunt în sală sau afară, în aer liber sau în/pe apă.

   Puzderia de rezultate pozitive ar putea fi pusă și pe seama comasării Campionatelor Europene a mai multor sporturi într-o perioadă scurtă de timp și în maxim două locații, pe modelul Jocurilor Olimpice (JO). Anul acesta locațiile au fost Munchen și Roma. Nu prea ține argumentul acesta deoarece tocmai în competiția de căpătâi a sportului mondial, JO, rezultatele sportivilor români ne-au lăsat cu buzele umflate. Pe de altă parte s-au obținut rezultate și la diverse campionate mondiale ce s-au desfășurat în ultima perioadă. Este adevărat că au fost implicați cam aceiași sportivi merituoși.

   De remarcat că performanțele au fost obținute în principal în sporturi individuale sau în echipe restrânse (doi până la trei sportivi), excepțiile, bărcile de patru și opt plus unu, nu au făcut decât să reînnoade tradiția. Sporturile de echipă în frunte cu fotbalul nu numai că nu se înscriu pe această pantă în ascensiune ci, din contră, o cam iau la vale. O excepție ar putea fi rugby-ul care anul acesta a dat semne de trezire din amorțeală.

   Am urmărit în această vară mai multe campionate mondiale și europene de juniori la diverse sporturi de echipă și la diverse categorii de vârstă (handbal, baschet, volei și hochei în principal). Amprenta generală pe care au lăsat-o nu a fost una prea plăcută. O caracteristică generală a loturilor românești a fost lipsa de valoare. În unele loturi au apărut copii și tineri care nu au nici o aplecare spre sportul practicat. Au venit din neant (internet) și se vor întoarce în neant. O altă caracteristică generală este lipsa unui lider de echipă, a unei persoane în jurul căreia să se coaguleze celelalte caractere și voințe, a unei persoane în care spiritul de echipă să creeze o emulație ce să ducă spre rezultate pozitive. Erau uniți doar în rușinea care îi cuprindea la sfârșitul unor înfrângeri neașteptate.

   Să revenim la cele pozitive. În privirea mea peste umăr mi-aduc aminte de performanțe ieșite din comun ale sportivilor români. Nu numai ale celor arhicunoscuți Nadia Comăneci, Ilie Năstase și, cu rezerve, Gheorghe Hagi. Nume precum Ivan Patzaichin (canoe), Iolanda Balaș (atletism), Gheorghe Gruia (handbal), Vasile Pavel (volei, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Rapid în 1961 și 1965, medaliat cu bronz la mondialele din 1960 în postura de căpitan al echipei naționale și de a cărui învățăminte am avut onoarea să beneficiez în perioada 1971-76, fiindu-mi profesor de sport la un liceu din București), Horia Demian (baschet), Viorel Morariu (rugby), Elena Leușteanu (gimnastică)... Am dat doar câteva nume, cele mai reprezentative din diferite sporturi. Bineînțeles că nu aveam spațiu să amintesc de pleiada de atleți, gimnaști, canotori, reprezentanți ai sporturilor de contact (lupte, box, judo...), echipieri ai sporturilor pe echipe sau sportivi practicanți ai altor sporturi pe care nu le-am amintit (șah, tenis, ciclism...).

   După cum vedeți nu prea avem sportivi care să exceleze în sporturi de iarnă. Singura noastră medalie olimpică de acest gen (bob) se pierde în negura vremurilor și nu a creat prozeliți. Poate doar biatlonul, prin Eva Tofalvi prin acel loc 11 de la Nagano (JO din 1998), să se fi apropiat oarecum. Politica federației de profil și a COR-ului a îndepărtat însă posibilitatea unei reprezentări românești de calitate, promovând la echipele naționale sportivi cam trecuți și fără valoare, nenăscuți în România.

   Nu știu dacă mi-aș putea permite să sper că și la iarnă sportul românesc va scoate din joben câteva piese aurite.

   Opriți războiul!

Vă place Strauss? Invitație la vals

 

    Două evenimente deosebite în această săptămână ne-a pregătit Filarmonica. Primul dintre ele, cel de joi 25 august, de la ora 20 din Centrul Nou, este de fapt o invitație la vals. Doamnelor și domnișoarelor pregătiți-vă să fiți invitate de însoțitorii dumneavoastră la suavii pași de dans necesari pentru a demonstra că l-ați înțeles și pătruns pe Johann Strauss.

 

   În acest demers vă va ajuta Orchestra Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti dirijată de Ștefan Novak și școala de dans care vrea să vă demonstreze că ritmul este în fiecare din voi, Loga Dance School. Bineînțeles că nu vor fi numai valsuri. Programul va conține și alte compoziții precum uverturi, polci sau marșuri. Din câte am înțeles, pe surse cum se spune, nici ținuta nu este de neglijat. De la costume de epocă la cele de carnaval arta țesutului și cromatica sunt diversificate.

   Sâmbătă, tot de la ora 20, dar de data asta în Catedrala Romano - Catolică, va avea loc un alt eveniment pe placul melomanilor sătmăreni. „Orchestra simfonică a muzicienilor maghiari de pretutindeni” împreună cu „Corul Purcell” va susține un concert simfonic bazat pe creațiile lui Felix Mendelssohn Bartholdy: „Kyrie”, „O Haupt voll Blut und Wunden”, „Verleih uns Frieden” și „Lauda Sion”.

 

   Dirijorul și fondatorul „Corului Purcell” este însuși președintele Academiei Maghiare de Arte, Vashegyi Győrgy și îi va avea de data aceasta sub baghetă pe soprana Keszei Borbála, alto Balogh Eszter, tenorul Komáromi Márton și basul Borka Ákos.

 

Johann Strauss (tatăl) 

 

   Deoarece viața și opera lui Johann Strauss fiul sunt arhicunoscute ne vom opri în cele ce urmează asupra vieții și carierei tatălui său fără de care „Dunărea albastră” și „Liliacul”, creațiile fiului, nu ar fi existat.

 

   Johann Strauss ăl bătrân a avut patru băieți: Johann, Josef, Eduard și Ferdinand (mort la doar 10 luni). Eduard a avut un fiu numit Johann Strauss al III-lea. A avut de asemenea și două fiice, Anna și Tereza. Părinții lui Strauss, Franz Borgias Strauss și Barbara Dollmann, erau hangii. Strauss a avut un bunic evreu, Johann Michael Strauss, care s-a convertit la catolicism.

   Tragedia i-a lovit familia atunci când mama sa a murit din cauza frisoanelor pe când el avea doar șapte ani. Atunci când avea 12 ani, tatăl său, Franz Borgias Strauss, a fost descoperit înecat, posibil prin sinucidere, în Dunăre. Tutorele său, croitorul Anton Müller, l-a dat ca ucenic la legătorul de cărți Johann Lichtscheidl. Strauss a luat lecții de vioară și violă pe lângă faptul că și-a terminat ucenicia. Contrar unei povești spuse mai târziu de fiul său, Johann, nu a fugit niciodată de ucenicia de legător de cărți și de fapt a terminat-o cu succes în 1822. A studiat de asemenea muzica cu Johann Polischansky în timpul uceniciei sale, iar în cele din urmă a reușit să-și asigure un loc într-o orchestră locală a lui Michael Pamer, pe care a părăsit-o pentru a se alătura unui popular cvartet de coarde cunoscut drept Cvartetul Lanner, format din viitorul său rival Joseph Lanner și frații Drahanek, Karl și Johann. Acest cvartet de coarde care interpreta valsuri vieneze și dansuri germane rustice s-a extins într-o mică orchestră de coarde în 1824.

   Mai târziu, el a devenit dirijor-adjunct al orchestrei pentru a-l ajuta pe Lanner cu organizarea concertelor după ce aceasta a devenit atât de populară în timpul Fasching-ului din 1824, iar Strauss a fost curând plasat la conducerea unei a doua orchestre mai mici, care s-a format ca urmare a succesului orchestrei-mame. În 1825, el a decis să-și formeze propria trupă și a început să compună muzică (în special muzică de dans) pentru a o interpreta după ce și-a dat seama că era posibil de asemenea să emuleze succesul lui Lanner, pe lângă faptul de a pune capăt dificultăților sale financiare. Făcând acest lucru, Lanner i-ar fi devenit un rival crâncen, deși rivalitatea nu a dus la consecințe ostile, deoarece competiția muzicală era foarte productivă pentru dezvoltarea valsului, precum și a celorlalte tipuri de muzică de dans din Viena. Curând a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți compozitori de dans din Viena, pornind într-un turneu cu orchestra sa în Germania, Olanda, Belgia, Anglia și Scoția. Frâurile dirijoratului și administrarea acestei „Orchestre Strauss” vor fi transmise în cele din urmă fiilor săi până la desființarea acesteia de către Eduard Strauss în 1901.

 Vashegyi Győrgy

    György Vashegyi (născut la Budapesta pe 13 aprilie 1970), dirijorul maghiar, laureat al Premiului Ferenc Liszt, este un remarcabil expert și interpret de muzică veche, profesor la Academia de Muzică din Budapesta, fondator și dirijor al Corului Purcell și al Orchestrei Orfeo, membru titular al Academiei Maghiare de Arte. La 10 octombrie 2017 a fost ales președinte al Academiei Maghiare de Arte, funcție pe care a preluat-o de la György Fekete la 5 noiembrie 2017.

   El a fondat Corul Purcell la Budapesta în 1990, pe când era încă student la cursul de dirijor, pentru interpretarea sub formă de concert a operei „Dido și Aeneas” a lui Henry Purcell. Urmând o idee similară, el a fondat Orchestra Orfeo un an mai târziu pentru a permite prima interpretare completă a operei lui Monteverdi în Ungaria. Legătura dintre cele două ansambluri este persoana fondatorului Vashegyi, iar astăzi formează practic o unitate și sunt considerate unul dintre cele mai renumite ansambluri de muzică veche din Ungaria, fiind invitați frecvent ai marilor săli de concerte din Ungaria, precum Sala Mare a Academiei de Muzică sau Müpa. În ultimii 30 de ani, în fruntea celor două ansambluri ale sale, a realizat nenumărate producții majore de operă și oratoriu, cantate și spectacole orchestrale. Repertoriul lor se întinde pe aproximativ 250 de ani, de la Gesualdo la Mendelssohn (pasiunile și oratoriile) la cantatele și motetele lui Bach sunt în permanență în program, la fel ca și lucrările lui Monteverdi, Purcell, Rameau, Haendel, Mozart, Haydn și Mendelssohn. Între 1998 și 2009, împreună cu corul și orchestra, a dirijat un important ciclu Haydn la Fertőd-Eszterháza, în care a interpretat toate simfoniile, misele și oratoriile pre-Londonezi ale lui Joseph Haydn în limba germană.

   S-a aflat în fruntea altor formații de mai multe ori. La cererea lui Zoltán Kocsis, a fost dirijor invitat al Orchestrei Filarmonicii Naționale în 2002. De asemenea, a cântat cu multe alte ansambluri, precum Concerto Armonico, Capella Savaria, Musica Aeterna, Orchestra Simfonică a Radioului Maghiar, Orchestra Societății Filarmonice din Budapesta, Orchestra Filarmonicii din Cluj-Napoca, Orchestra Simfonică MÁV, Orchestra Simfonică Miskolc, Orchestra Danubia, Óbuda, Orchestra Simfonică Dohnányi din Budafoki, Orchestra de Cameră din Praga, Budapesti Vonósok, Orchestra de Cameră Erdődy și Orchestra Simfonică din Szeged, cu participarea unor soliști precum Derek Lee Ragin, David Cordier, Paolo Gavanelli, Yevgeniy Nesztyerenko, Simon Standage, Malcolm Bilson, Zvi Lucl Meniker și Nigel North.

   A debutat la Opera de Stat Maghiară în august 2000 cu „L'infedeltà delusa” de Haydn, iar de atunci a dirijat acolo sute de spectacole de operă. În 2013, a prezentat opera lui Rameau „Hyppolite et Aricie” în fruntea Corului Purcell și a Orchestrei Orfeo cântând la instrumente contemporane.

    În 2005, György Vashegyi și cele două ansambluri pe care le-a fondat au jucat la spectacolul de deschidere al Teatrului Festival Müpa, unde au interpretat Orfeo de Monteverdi, iar mai târziu acolo a fost prezentat „Actéon” de Charpentier și a avut loc o altă reprezentație a operei Dido și Eneas a lui Purcell.

   

 

 

 

 

 

 

Apărări mai bune sau atacanți profani?

   Cele doar treisprezece goluri înscrise în cele opt partide ale etapei a cincea au șifonat bine media de 2,5 goluri pe meci din primele trei etape. Astăzi media a scăzut la 2,225. Cât timp este peste două goluri pe meci e bine, dar tendința nu prea ne dă speranțe în acest sens. Am aruncat o privire peste media de goluri din anul competițional precedent și m-a mirat diferența dintre media din sezonul regulat (2,17 goluri pe meci) și media din grupa campionat (2,7), respectiv grupa retrogradare (2,86).

   În etapa ce a trecut remarcăm victoria juveților lui Mititelu la Pitești (0 - 2) și a Petrolului pe Ilie Oană în fața rivalei sale din totdeauna Rapid (1 - 0). Surpiza etapei s-a petrecut totuși în Gruia în care unica reprezentantă a Moldovei i-a incubat lui Dan Petrescu patogenul preferat, dar cu filtrul așezat pe dos (0-1). Poate ar merita scos în evidență și egalul noii promovate din Sibiu la malul mării (0 - 0).

   În rest rezultate normale obținute pe căi uneori curioase, gen FCSB - Chindia (3 - 2, după un 0 - 2 imposibil cu doi oameni în plus pe teren). UTA - „U” 2 - 1; Univ. Craiova - Mioveni 1 - 0; Voluntari - Sepsi 0 - 0.

   Următoarea etapă ne propune ceva interesant. Primele trei clasate și ultimele trei clasate vor juca pe teren propriu. Vorba vine. Nomadele Hermanstadt și Târgoviște încă n-au coteț propriu. Consecință: ocupantele locurilor 9 - 13 vor juca în deplasare.

   Derbiul etapei a șasea se va desfășura la Mediaș, duminică de la ora 16 (curioasă programare pentru un meci în care oricare dintre combatante ar putea deveni lider dacă Becali își arată din nou amiciția față de Iftime; sau invers). Așadar pe ploaie și la 28 de grade Celsius, cum îmi șoptește telefonul, CFR, în calitate de oaspeți, dă test de capacitate în fața trupei lui Măldărășanu. Sau invers?

   Nici al doilea meci al etapei ca importanță pentru configurația clasamentului nu mi se pare un joc de tradiție. Partida dintre Farul și Voluntari (luni de la ora 19,30) mai degrabă ar fi trebuit să fie un meci în care gazdele să se relaxeze. Poate așa va fi dacă voluntărenii nu-și vor limpezii transpirațiile interne.

   Botoșani - FCSB, duminică de la 21,30, este adevărata piatră de încercare pentru Dică. Sper să nu devină piatră la rinichi. Asta dacă partida se va desfășura pe teren. Sunt răutăcios?

   Pe rapidiști îi așteaptă în Giulești o altă întâlnire de tradiție sâmbătă de la ora 21,30. Uzina de Textile din Arad, cea care a înființat și botezat actuala UTA, nu trece printr-o perioadă foarte bună și, dacă mă întrebați pe mine, nici Rapidul nu excelează. S-ar putea ca această partidă să le dea de gândit lui Șucu și Angelescu. Sunt caustic?

   La Craiova, vineri de la ora 21 pe Central, se va desfășura o partidă căreia îi prevăd multe goluri. Pașoptiștii vor să demonstreze petroliștilor că pandurii sunt ceva între haiduci și jăndari, iar ploieștenii vor să arate oltenilor că aurul negru are valențe și în Bănie.

   Dezamăgirea târgoveștenilor după înfrângerea de pe Arena Națională ar putea să crească din punct de vedere al intensității după întâlnirea cu universitarii craioveni (duminică de la 18,30 la Ploiești). Sau poate nu? Nici oltenii nu au demonstrat prea multe în campionat preocupați fiind să nu rateze grupele Cupei Confederației.

   „U” nu o duce prea bine în primul eșalon. Nici viitorul nu este prea roz. Dacă vor să demonstreze contrariul le va fi greu, mai ales că acuma Sepsi a scăpat de grija întâlnirilor internaționale unde trebuia să reprezinte drapelul românesc. M-ar încânta o victorie a clujenilor luni de la ora 17.

   Derbiul argeșean a ajuns cenușăreasa etapei, vineri de la ora 18, Mioveni - Argeș.

   Opriți războiul!

   

Publicitatea duplicității

    A fost lesne să vă dați seama că de la publicitate la duplicitate nu a fost decât un pas. Mai exact să rotiți „p”-ul de la publicitate cu 180 de grade și obțineți duplicitate. Calamburul este cu atât mai valoros cu cât atât „duplicitatea publicității” cât și „publicitatea duplicității” sunt două subiecte puternice pe care nu cred că reușesc să le dezvolt atât cât ar trebui. Totuși am încercat în amprenta anterioară a privirii mele peste umăr și încerc și acum să atrag atenția asupra importanței lor în viața noastră de zi cu zi.

   Duplicitatea (falsitatea, fățărnicia, ipocrizia) este un pericol în sine chiar dacă nu ar fi multiplicată la nesfârșit de sursele noastre de informare obișnuite: TV, on-line, presă printată, șezătoare... Dacă este dată în vileag este foarte bine dar, de cele mai multe ori, este ascunsă și perpetuată ca știre adevărată.

   Capcanele la care suntem supuși nu sunt prea ușor de evitat și credulitatea noastră poate fi alimentată de nevoia de senzațional și completată de capacitatea noastră de a discerne. Nu de puține ori un text scris bine, cu idei coerente și sfaturi emoționale, aparent inofensive, ascund mesaje subliminale care pătrund fără voia noastră în procesul metabolic al creierului, făcându-ne să avem reacții pe care nu ni le dorim, reacții pe care în mod normal le-am alunga din faptul nostru cotidian.

   Darea în vileag a acestor capcane este greoaie și de foarte multe ori prea puțin credibilă. În majoritatea lor oamenii, chiar dacă afirmă contrariul, recunosc cu multă greutate propriile greșeli și-și caută argumente, uneori puerile, pentru a-și sprijini obscurantismul.

   Am foarte multe exemple din viața personală în care eu sau persoane apropiate mie, nu neaparat dragi, am fost amăgiți și determinați să luăm decizii care nu s-au dovedit foarte bune de-a lungul timpului. Consecințele uneori le-am înlăturat dar, de cele mai multe ori, au fost greu de ameliorat. Câteodată inevitabile.

   La nivel înalt, în perioada postbelică publicitatea duplicității avea un singur personaj principal, Gheorghiu-Dej, mai apoi Ceaușescu. În ultimele trei decenii Iliescu a ridicat pe culmi geniale publicitatea duplicității, înrobind un popor care tocmai se credea liber. „Comunismul cu față umană” propus de el a fost doar sloganul în spatele căruia economia (industria, agricultura, infrastructura...), sănătatea, și învățământul au fost împinse spre dizolvare. Prin diminuarea acestora Iliescu a pregătit România să fie ușor de înglobat în Marele Urs cum zicea Phoenix (Rusia de azi).

   Puterile politice de azi, fie ele de stânga sau de dreapta, nu reușesc decât în mică măsură să refacă cele trei importante direcții de dezvoltare ale unei țări. Rămân fidele propriilor credințe. Cele cu un grad mai ridicat de „omenie” oferă tot felul de cadouri în stânga și în dreapta fără a ține cont de merit, iar cele cu un grad mai ridicat de pragmatism (eficacitate) nu țin cont de latura umană. Cele de stânga ar trebui să-și îndrepte atenția mai mult spre sănătate și învățământ decât spre peșcheșuri și aparatul administrativ, iar cele de dreapta să dezvolte economia românească în toată complexitatea ei, adică în loc să impună legi care favorizează concerne internaționale să modeleze legi care să dezvolte concerne românești, puternice și concurențiale, în strânsă corelație cu celelalte. Să nu mai ofere „oaspeților” noștri doar mână de lucru și materie primă ieftine. Ne-am cam săturat de firimituri!

   Opriți războiul!

   

Ansamblul „Flauto dolce” ne propune „Muzică, natură, dragoste”

    Chiar dacă prin foaierul și sala de concerte ale filarmonicii sătmărene încă n-au pătruns pașii melomanilor, artiștii și spectatorii fiind încă pe plajele și în cabanele de pe mapamond, conducerea instituției de cultură sătmărene s-a gândit la câteva acțiuni interesante în această vară. Începută acum două săptămâni micro-stagiunea, cum sugestiv a fost denumită, continuă și în săptămânile următoare cu spectacole atractive.

   În această săptămână, mai exact vineri de la ora 18,30, în curtea „Muzeului de artă” din municipiu va avea loc un interesant concert baroc al ansamblului „Flauto dolce” din Cluj, ansamblu bazat în principal pe muzică veche.

   Flautul dulce (blockflöte), sau flautul drept cum este cunoscut în lumea muzicienilor,  este construit din lemn sau material plastic. Cavitatea rezonantă este conică, cu o extremitate superioară ușor mai largă decât cea inferioară, ceea ce duce la predominanța armonicelor impare în sunet. În partea superioară prezintă un orificiu numit ambușură (A) sau labium în latină, prevăzut cu un canal trapezoidal. Coloana de aer este direcționată (B) spre o deschizătură (C) - șanț longitudinal care se găsește în peretele tubului în partea din față - și are formă de canelură. O parte din aer intră în tub, iar restul se pierde în afara lui. Instrumentul prezintă pe partea frontală un număr variabil de orificii digitale (de obicei șapte, dintre care cele mai îndepărtate două de ambușură pot fi găuri duble) și unul singur pe partea din spate.

 

 

 Flaut drept

 

   Flautul dulce se împarte în flaut dulce sopranino, sopran, alto, tenor, bas, etc. Dintre acestea, cele sopranino, alto și bas sunt construite în Fa, iar cele sopran și tenor în Do. Flautul soprano mai este cunoscut și sub numele de diskant sau deskant.

   Flautul dulce are un ambitus de 2 octave și jumătate, sunetele din octava a treia putând fi luate numai de suflători experimentați. Era foarte apreciat in perioada renașterii și a barocului când era utilizat în creațiile lui Handel, Bach sau Telemann.

   Ansamblul Flauto Dolce 

   A luat naștere la Cluj, în anul 2000, la inițiativa lui Zoltán Majó, fiind alcătuit din trei instrumentişti și o soprană (pe lânga Zoltan Majo, mai fac parte din ansamblu Maria Szabo - flaut drept, Noemi Miklos - clavecin și soprana Mihaela Maxim), toți având o bogată experiență artistică.

                             Noemi, Mihaela, Zoltan și Maria

  Repertoriul ansamblului este format din muzica veche și tradițională din Europa occidentală, formația propunându-și, în egala măsură, atât redescoperirea muzicii vechi, tradiționale, din spațiul românesc, cât și interpretarea unor compoziţii contemporane, unele dintre acestea fiind prezentate în primă audiţie absolută.

   Ansamblul Flauto Dolce folosește drept resurse muzicale diferite culegeri și manuscrise de epocă, integrând în stilul său influențe orientale (turceşti, ebraice, ţigăneşti, armeneşti etc.) sau de alta natură, dar și din folclorul autentic și din muzica veche autohtonă, de curte sau orășenească.

   Flauto Dolce a colaborat cu mai mulți muzicieni de marcă în cei 22 de ani de existență, a sustinut peste 300 de concerte și numeroase turnee in Europa și a avut o puternică implicare în organizarea anuală a unui festival de muzică veche la Cluj.

   De la început și până în prezent ansamblul Flauto Dolce a rămas în următoarea componență:

   Zoltan Majo - Directorul artistic este licențiat al Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, specialitatea flaut. A participat la mai multe seminarii și cursuri de măiestrie în Austria, Ungaria și Elveția. Este un neobosit promotor al muzicii vechi, autohtone. A activat în mai multe formații clujene de muzica veche (Musica Antiqua, Claudiopolis, Baroc Transylvania). A realizat numeroase transcripții și aranjamente după diferite manuscrise și culegeri de muzică autohtonă. Predă la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. A susținut concerte camerale în numeroase țări din Europa.

   Maria Szabo - Licențiată a Academiei de muzica „Gheorghe Dima” din Cluj, specialitatea pedagogie muzicală și flaut drept. A participat la mai multe seminarii și cursuri de măiestrie în Germania, Austria, Ungaria, Norvegia și Elveția. Are o intensă activitate pedagogică si concertistică, fiind membru fondator al ansamblului Flauto Dolce. În anul 2013, alături de formatia Les Ramages, a fost laureată cu premiul II la Concursul de muzică barocă „La Stravaganza” de la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Este profesoară de muzica la Liceul Waldorf din aceeași localitate.

   Mihaela Maxim - Soprana a absolvit secția de canto a Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, urmând mai multe cursuri de măiestrie. Este laureată la numeroase competiții de interpretare vocală, naționale și internaționale. În 2008 și-a completat studiile de muzică veche la Trondheim (Norvegia) cu Jan van Elsacker și la Krieglach (Austria) cu Mieke van der Sluis.

   Noemi Miklos - Licențiată a Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, specialitatea orgă, unde a studiat cu Ursula Philippi și Erich Türk. A participat la mai multe seminarii și cursuri de măiestrie, în Germania și România. Timp de un semestru, a studiat la Hochschule für Musik din Freiburg (Germania). În anul 2005, a câștigat premiul publicului la Concursul de orgă de la Zürich-Wiedikon (Elveția). Este cadru didactic la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj.

 

 

Doar 2 goluri pe meci în etapa a patra

    Începută în trombă această nouă ediție de campionat cu o medie de 2,5 goluri pe meci, fapt îmbucurător de altfel, s-a împotmolit oarecum în etapa a patra când s-au înscris doar 16 goluri. De vină ar putea fi divina FCSB care cu un adversar modest a avut un joc și mai modest, Mă așteptam la ceva goluri și la Sf. Gheorghe dar n-a fost să fie.

   „U” - Petrolul 0 - 1  „U.”-iștii încă mai așteaptă prima victorie în prima ligă. Deocamdată ocupă doar penultimul loc și jocul a început să șchioapete. Cealaltă nou promovată strânge puncte meritate.

   Mioveni - FCSB 1- 1  Cum spuneam și în șapou mă așteptam la o sarabandă de goluri și ratări la poarta argeșeană. N-a fost așa. Jucători-s buni, mediul e nesănătos. Generații de tineri jucători se dizolvă în creuzetul latifundiarului. Pierde fotbalul românesc la nivel internațional și nu câștigă nimeni.

  Rapid - Argeș 2 - 1  Joc frumos. Goluri frumoase. Spectatori frumoși.

   Sepsi - UTA 0 - 0  Nu prea pot spune nimic despre meciul acesta pentru că nu l-am văzut. Scorul mă surprinde.

   Chindia - CFR 0 - 2  Meciul de la Ploiești a avut doza lui de interes și s-a consumat în limita așteptărilor. Poate doar cartonașele roșii luate de linia de atac să-l cam incomodeze pe Dan Petrescu.

   48 Craiova - Univ. Craiova 1 - 2  Derbiul de pe Central și-a onorat asistența cu un meci de poveste. Poveste frumoasă pentru cei leneși și mai puțin înțeleasă de cei harnici. Câteodată se mai întâmplă și așa. Mi-a adus aminte de un meci al României în Portugalia în care nu meritam nimic și ne-am întors cu burțile pline.

   Hermannstadt - Voluntari 2 - 1 Tare mi-a plăcut victoria sibienilor.

   Botoșani - Farul 1 - 1  Scorul pe care l-am prognozat că dacă se întâmplă, primele două clasate nu se vor mai afla pe podium.

   Să vedem ce ne așteaptă. Deocamdată doar partidele de vineri și sâmbătă sunt bătute în cuie. Celelalte partide se vor programa duminică și luni în funcție de calificarea în turul următor al echipelor noastre ce ne reprezintă în Europa. Cine se califică joacă sigur duminică.

  Derbiul etapei este din nou în Gruia. Oaspeți sunt moldovenii.

   Farul - Hermannstadt, partidă care se va desfășura luni, reprezintă al doilea pol de interes din această etapă.

   Vecinele de clasament Voluntari și Sepsi pe de o parte și istoricele Petrolul și Rapid (sâmbătă de la ora 21,45) pe de altă parte sunt jocurile care se vor afla poli diferiți ai interesului spectatorilor. Dacă la Voluntari vor fi doar câțiva voluntari, la Ploiești vor fi spectatori și pe sondele din împrejurimi.

  Primul joc al etapei se va desfășura vineri de la ora 21,30 la Pitești. Argeșul va primi replica înfuriaților juveți. Cred că vom avea un meci cu multe goluri. În afară de Tamaș nimeni nu știe să se apere. E prea puțin.

   Cealaltă echipă a Craiovei, Universitatea, va schimba din nou denumirea stadionului din capitala Olteniei. Sunt sigur că de data aceasta oltenii vor merita victoria și vor obține un scor concludent. Mai ales că au un nou antrenor.

   Era să-i las ultimii pe vicecampioni. Ar fi meritat după cum joacă. Totuși, dacă privim lotul, ne dăm seama că lucrurile nu vor rămâne așa. Meciul cu Chindia ar putea da un răspuns în acest sens.

   A rămas atunci ca cenușăreasă a etapei partida de la Arad, dintre alte două echipe cu o istorie îndelungată. „Bătrâna doamnă” și „Șepcile roșii” (alias UTA - „U”), se vor înfrunta sâmbătă de la ora 19.

   Opriți războiul!

Duplicitatea publicității

    Publicitatea, această parte a comunicării care îți aduce la cunoștință elemente ale unui produs sau al unui eveniment pe care nu le-ai știut, este considerată de către unii un rău necesar. Nu prea sunt de acord. Publicitatea în esența ei, în nașterea, dezvoltarea și ridicarea la rangul de parte esențială a comunicării nu poate fi un rău. N-ar trebui să fie. Din păcate mulți care se gândesc la a-și promova produsele și evenimentele recurg la înșelăciuni.

   Așa cum reiese din cele descrise mai sus publicitatea are două aspecte, două direcții de dezvoltare: informare și persuadare. Partea de informare este partea prin care ți se aduc la cunoștință elemente ale unui produs sau aspecte ale unui eveniment despre care nu știai. Partea de persuadare este cea care poate deveni malefică. A persuada înseamnă a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru.

   Dacă mijloacele de convingere sunt doar calitățile și aspectele reale, uneori mai puțin știute, ale produsului sau evenimentului atunci putem vorbi de publicitate. Dacă, în schimb, se recurge la minciuni (calități inexistente sau aspecte neadevărate) atunci nu mai putem vorbi de publicitate. Alegeți dumneavoastră cum le putem spune având la dispoziția plaja de cuvinte dintre înșelătorie și escrocherie.

   După cum se știe în industria publicității se învârt foarte mulți bani. Cu atât mai mulți cu cât cei care îi oferă mint mai mult. În pionieratul industriei de publicitate din România, 1990 - 2000, în publicitate nu prea existau intermediari. Clientul de publicitate lua legătura direct cu suportul de publicitate, fie el televiziune, radio sau ziar, și prin negocieri directe, în funcție de audiență, tiraj, arie de răspândire și notorietate se stabileau cuantumurile.

  Cu timpul au apărut intermediari. Primii intermediari au fost casele de creație de publicitate, adică cei care la început aveau doar rolul de a propune și executa spotul video și/sau audio pentru TV și radio sau macheta pentru ziar. Mai apoi agențiile (foștii doar creatori) de publicitate și-au creat o rețea de suporturi de publicitate în întreaga țară, la început prin metode empirice și mai apoi din ce în ce mai științifice. Apariția BRAT-ului (Biroul Român de Audit al Tirajelor la prima sa denumire) în 1998 a reprezentat un punct de cotitură în industria media și mai ales în industria de publicitate. Criteriile științifice, bazate pe declarații, feed-back și control, au dus în primă fază la o dezvoltare reală, în limitele bunului simț, a industriei de profil, chiar dacă în acea perioadă (2000 - 2010) cel mai mult au câștigat agențiile de publicitate (intermediarii, samsarii) și nu clientul de publicitate sau suporturile de publicitate (TV, radio, ziar, site). Nu pot închide, din orgoliu personal, acest paragraf al privirii mele peste umăr, fără să menționez că am fost membru fondator al BRAT și mult timp, trei mandate și jumătate (peste 10 ani), membru în Consiliul Director al acestuia.

   Criza mondială din 2008, resimțită la noi abia după alegeri, în 2009, a adus un mare regres industriei de publicitate din România. Clienții de publicitate au intrat într-o panică generală și, contrar tuturor îndemnurilor specialiștilor în arta publicității, au redus drastic bugetele de publicitate ceea ce a făcut ca marile trusturi media să ofere disconturi imense (până la 90%) la prețul de rate-card (prețul de pe raft cum ar veni). Mai pe limba cititorului de rând PRO TV și Antena au vândut un leu cu 10 bani ceea ce a dus la moartea presei scrise printate (ziarele de la chioșcuri) centrale, adică a celei cu distribuție pe întreg întinsul patriei.

   Clienții cu școală în domeniul publicității (marile bănci, industria farmaceutică, comerțul cu amănuntul sau retail-ul cum anacronic le place unora să-l denumească) au realizat repede oportunitățile pe care le au în acele momente și au investit sume uriașe tocmai în aceste două mari trusturi de presă cu televiziune națională în față, televiziuni cu acoperire și audiență imensă bazată pe știri senzaționale (în mare parte scornite sau aproape de adevăr), filme cu coeficient de pornografie destul de ridicat și emisiuni de divertisment bazate pe scandal sau cu câștiguri în bani sau obiecte.

   Poate că toate acestea ar fi fost suficiente pentru clienții respectivi de publicitate, dar nu, foamea de bani obținuți ușor s-a extins puternic în detrimentul populației. Băncile au inventat creditele fără acoperire în puterea de returnare a populației și literele mici, înrobitoare, în contractele impuse unilateral (fără drept de negociere), industria farmaceutică a reinventat piramidonul, aspirina, penicilina, vitamina C... la prețuri de zeci de ori mai mari și cu denumiri ciudate, iar în comerțul cu amănuntul dăm banii pe mutanți și chimicale. Oare nu se întreabă nimeni de ce roșiile sunt toate de aceeași dimensiune, culoare și cu același gust searbăd? În afara țăranului mai știe cineva cum miroase o roșie? Am luat și eu un aliment la întâmplare...

   Aceasta  este duplicitatea publicității. Așa a fost răstălmăcit și rușinat un concept născut să ajute. Vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat suntem toți: de la politicieni la pălmaș, de la „femeia de serviciu” la doctor docent, de la cerșetor la iluminați toți am lăsat să se dezvolte acest rău, acest demers împotriva publicității. Păcat!

   Opriți războiul!