Publicitatea, această parte a comunicării care îți aduce la cunoștință elemente ale unui produs sau al unui eveniment pe care nu le-ai știut, este considerată de către unii un rău necesar. Nu prea sunt de acord. Publicitatea în esența ei, în nașterea, dezvoltarea și ridicarea la rangul de parte esențială a comunicării nu poate fi un rău. N-ar trebui să fie. Din păcate mulți care se gândesc la a-și promova produsele și evenimentele recurg la înșelăciuni.
Dacă mijloacele de convingere sunt doar calitățile și aspectele reale, uneori mai puțin știute, ale produsului sau evenimentului atunci putem vorbi de publicitate. Dacă, în schimb, se recurge la minciuni (calități inexistente sau aspecte neadevărate) atunci nu mai putem vorbi de publicitate. Alegeți dumneavoastră cum le putem spune având la dispoziția plaja de cuvinte dintre înșelătorie și escrocherie.
După cum se știe în industria publicității se învârt foarte mulți bani. Cu atât mai mulți cu cât cei care îi oferă mint mai mult. În pionieratul industriei de publicitate din România, 1990 - 2000, în publicitate nu prea existau intermediari. Clientul de publicitate lua legătura direct cu suportul de publicitate, fie el televiziune, radio sau ziar, și prin negocieri directe, în funcție de audiență, tiraj, arie de răspândire și notorietate se stabileau cuantumurile.
Cu timpul au apărut intermediari. Primii intermediari au fost casele de creație de publicitate, adică cei care la început aveau doar rolul de a propune și executa spotul video și/sau audio pentru TV și radio sau macheta pentru ziar. Mai apoi agențiile (foștii doar creatori) de publicitate și-au creat o rețea de suporturi de publicitate în întreaga țară, la început prin metode empirice și mai apoi din ce în ce mai științifice. Apariția BRAT-ului (Biroul Român de Audit al Tirajelor la prima sa denumire) în 1998 a reprezentat un punct de cotitură în industria media și mai ales în industria de publicitate. Criteriile științifice, bazate pe declarații, feed-back și control, au dus în primă fază la o dezvoltare reală, în limitele bunului simț, a industriei de profil, chiar dacă în acea perioadă (2000 - 2010) cel mai mult au câștigat agențiile de publicitate (intermediarii, samsarii) și nu clientul de publicitate sau suporturile de publicitate (TV, radio, ziar, site). Nu pot închide, din orgoliu personal, acest paragraf al privirii mele peste umăr, fără să menționez că am fost membru fondator al BRAT și mult timp, trei mandate și jumătate (peste 10 ani), membru în Consiliul Director al acestuia.
Criza mondială din 2008, resimțită la noi abia după alegeri, în 2009, a adus un mare regres industriei de publicitate din România. Clienții de publicitate au intrat într-o panică generală și, contrar tuturor îndemnurilor specialiștilor în arta publicității, au redus drastic bugetele de publicitate ceea ce a făcut ca marile trusturi media să ofere disconturi imense (până la 90%) la prețul de rate-card (prețul de pe raft cum ar veni). Mai pe limba cititorului de rând PRO TV și Antena au vândut un leu cu 10 bani ceea ce a dus la moartea presei scrise printate (ziarele de la chioșcuri) centrale, adică a celei cu distribuție pe întreg întinsul patriei.
Clienții cu școală în domeniul publicității (marile bănci, industria farmaceutică, comerțul cu amănuntul sau retail-ul cum anacronic le place unora să-l denumească) au realizat repede oportunitățile pe care le au în acele momente și au investit sume uriașe tocmai în aceste două mari trusturi de presă cu televiziune națională în față, televiziuni cu acoperire și audiență imensă bazată pe știri senzaționale (în mare parte scornite sau aproape de adevăr), filme cu coeficient de pornografie destul de ridicat și emisiuni de divertisment bazate pe scandal sau cu câștiguri în bani sau obiecte.
Poate că toate acestea ar fi fost suficiente pentru clienții respectivi de publicitate, dar nu, foamea de bani obținuți ușor s-a extins puternic în detrimentul populației. Băncile au inventat creditele fără acoperire în puterea de returnare a populației și literele mici, înrobitoare, în contractele impuse unilateral (fără drept de negociere), industria farmaceutică a reinventat piramidonul, aspirina, penicilina, vitamina C... la prețuri de zeci de ori mai mari și cu denumiri ciudate, iar în comerțul cu amănuntul dăm banii pe mutanți și chimicale. Oare nu se întreabă nimeni de ce roșiile sunt toate de aceeași dimensiune, culoare și cu același gust searbăd? În afara țăranului mai știe cineva cum miroase o roșie? Am luat și eu un aliment la întâmplare...
Aceasta este duplicitatea publicității. Așa a fost răstălmăcit și rușinat un concept născut să ajute. Vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat suntem toți: de la politicieni la pălmaș, de la „femeia de serviciu” la doctor docent, de la cerșetor la iluminați toți am lăsat să se dezvolte acest rău, acest demers împotriva publicității. Păcat!
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu