Jur că-njur de jur-mprejur!

    Mă simt ca un dinamovist. Sau dinamoviștii se simt ca mine? Măcar ei au scuza unui lot nu prea valoros și sunt conștienți de frământările de tot felul din administrația clubului. De fapt știu cum e să fii în aceste momente suporter dinamovist. Și noi, rapidiștii, am trecut prin asemenea momente dificile. O realizare pozitivă pentru noi a fost că am știut să rămânem împreună și nu ne-am divizat forțele și interesul în mai multe direcții. Despre meciul de închidere al etapei a șaptesprezecea mai spun doar că șepcile roșii, studenții clujeni, au meritat victoria, că schimbarea din minutul 31 făcută de Sabău a fost genială și că ar trebui să-mi cer scuze pentru afirmația că la ardeleni sunt doar două nume de băgat în seamă: pe lângă Sabău și Nistor sunt Daniel Popa, Chipciu și acest Oancea care a schimbat fața jocului.

     După acest șapou rapidist să schimbăm tastatura de suporter cu cea obiectivă. Cea de pasionat al fenomenului. S-au înscris 22 de goluri. Frumoasă recoltă. De toamnă târzie. Oaspeții au învins în trei din deplasări, gazdele obținând tot atâtea victorii. Hermannstadt - Poli Iași 0-0 într-un fel neașteptat; Petrolul - Botoșani 2-1 așteptat; Voluntari - Farul 4-2 din nou neașteptat; CFR - UTA 0-0 invocat; Oțelul - Univ. Craiova 1-3 în duelul antrenorilor; Dinamo - FCSB 0-1 natural; „48” - Sepsi 2-1 revanșard; Rapid - „U” 2-3 după 2-0.

    Îmbrăcăm Ziua Națională a României cu tricourile transpirate ale celor 16 formații din Liga I, sau Superliga cum se numește mai nou. Se pare că va fi o etapă a victoriilor. De ce spun asta? Nu numai pentru că 1 Decembrie este o zi a victoriei unui popor ci și pentru că, în afara derbiului etapei, într-un singur joc este o diferență de doar patru locuri între combatante. Mergând pe aceeași logică ar trebui să fie o etapă a oaspeților din moment ce patru din primele șase clasate și șase echipe din primele nouă clasate joacă în deplasare. Dar cum supozițiile mele în general nu-și găsesc loc în realitate ne putem aștepta la orice. Chiar și la o primă victorie a unei echipe ce n-a obținut trei puncte după nici un meci până acum.

    Univ. Craiova - CFR (sâmbătă, ora 20,30) Derbiul etapei. Două echipe aflate în contrapantă. Oltenii după o perioadă de căutări și-au găsit antrenor (unul care a demonstrat știință chiar în fața strategului Dorinel Munteanu), iar ardelenii s-au cam plictisit de Mandorlini și nu conving.

    FCSB - Oțelul (duminică, ora 21) Singurul meci în care gazdele sunt favorite certe. Oaspeții la mai mult de un egal nu prea pot spera. Și acela ar putea fi obținut doar în condițiile unei dăruiri totale din partea tuturor celor 16 jucători de pe teren, ceea ce e greu de crezut pentru că majoritatea sunt mercenari, adică nu iubesc tricoul pe care îl îmbracă ci banii. Uneori, când ai deja bani, ți-e lene să te dai jos din pat dimineața pentru un leu în plus.

    Voluntari - Petrolul (vineri, ora 17) În deschiderea etapei. Imediat după defilare și-un pahar de vin consumat cu patrioții. Dacă și acum ilfovenii obțin vreun punct sunt slabe șanse să-i mai văd retrogradați. După cum știți nu iubesc echipele fără suporteri.

    UTA - Hermannstadt (sâmbătă, ora 14) Două echipe ardelene grăbite spre obiective diferite. Gazdele fug de, în timp ce oaspeții fug spre. Numai egal să nu fie.

    Botoșani - Rapid (sâmbătă, ora 17) Așa supărat sunt pe Bergodi încât dacă nu câștigă jur că-l înjur de jur împrejur.

     Poli Iași - Farul (vineri, ora 20) Nici nu știu cum să definesc meciul ăsta. Dacă ar fi în prelungirea etapei ce a trecut aș merge pe mâna moldovenilor, dar parcă și Hagi ar trebui să oprească degringolada. Dacă aș fi mers la meciul acesta precis aș fi dat o raită pe la Trei Ierarhi, așa de Ziua României, m-aș adumbri în frigul toamnei din Copou la teiul lui Eminescu și aș admira fascinat, din nou, Palatul Culturii sub razele asfințitului.

    „U” - „48” (duminică, ora 16) Interesant meci. Cred că va fi și spectaculos. „Moțu” vine după victoria din Giulești și va ține largi hățurile dând posibilitatea nărăvașilor de pe teren să zburde, iar italianul de pe banca juveților trebuie să-și respecte promisiunile.

    Sepsi - Dinamo (luni, ora 20) Cenușăreasa etapei la închiderea ediției. Burcă a plecat de la Dinamo. Ciobotariu va mai rămâne? Se pare că nu. Dar, cine vine? Până scriu aceste rânduri n-a răbufnit nimic dinspre Sf. Gheorghe.

    Opriți războaiele!

     

Ziua Națională a României la Filarmonica Dinu Lipatti

     „Un secol de dor”. Așa și-a intitulat Filarmonica sătmăreană spectacolul omagial ce sfințește al o sută cincilea an de existență a României în forma ei aproape actuală. Pentru aceasta a fost nevoie și de invitați de seamă care să pecetluiască importanța acestui eveniment, așa că joi, de la aceeași deja împământenită oră 19, la Sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare îi vom avea ca invitați principali pe dirijorul Tiberiu Soare și solistul Grigore Leșe. În aceeași măsură trebuie menționați și ceilalți invitați ai „Concertului simfonic dedicat zilei naționale a României”. Este vorba de soprana Mihaela Pletea, de fagotista Maria Chifu și de pianiștii Ioana Demetra Gârleanu și dr. prof. Ionică Pop.

     Interesante sunt și bucățile muzicale ce ne vor fi prezentate. După doi compozitori maghiari născuți pe tărâm românesc, György Ligeti (Târnăveni) cu „Concert românesc” și Béla Bartók (Sânnicolau Mare) cu „Dansuri populare românești” vom putea asculta și „Doina stăncuței” a lui Tiberiu Brediceanu (Lugoj).

    Pentru final ni se oferă Bach. Este vorba despre celebrul coral al lui Bach „Jesus bleibet meine Freude” (Isuse, rămâi bucuria mea), din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” (Inima cu gura și fapta cu viața), auzit pentru prima dată la Leipzig, pe 2 iulie 1723, pentru „Sărbătoarea vizitei”. A fost în primele luni ale lui Bach ca și cantor și a refolosit muzica pe care a avut-o la îndemână, așa cum făcea adesea. Bach scrisese deja cea mai mare parte în 1716, ca o cantată de advent pentru capela curții din Weimar, dar abia la Leipzig a adăugat recitativele cu acompaniament instrumental și binecunoscutul coral. Așa că Bach a transformat o cantată concisă (cor de deschidere, patru arii și probabil un coral simplu de închidere) într-o cantată mare în două părți.

    În secțiunea de popularizare a fenomenului cultural astăzi vă propunem să îl cunoaștem mai bine, prin opinia specialiștilor, pe Grigore Leșe.

Grigore Leșe 

    S-a născut pe 20 februarie 1954 în satul Stoiceni din județul Maramureș, sat ce aparține de orașul Târgu Lăpuș. Grigore Leșe este un interpret român de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Facultatea de Interpretare (fagot). Este doctor în muzică și profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București și la Universitatea de Muzică București. Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului.

    Din creațiile sale muzicale mai cunoscute enumăr: „Cântec despre Bucovina” (Cântă cucu, bată-l vina...  - aceste versuri aparțin lui Constantin Mandicevschi și sunt scrise în 1904; Vasile Mucea descoperă cântecul în folclor în satul Corcesti, raionul Storojinet, din nordul Bucovinei anului 1943; cântecul a fost înregistrat prima dată de Grigore Leșe abia în anul 1996); „Cântec în lemn” se referă la toacă; „Când m-o făcut mama-n lume”; „Cântec pe înserat” îl cântă la tilincă (fluier fără găuri făcut din scoarță de paltin, răchită sau tei); „Horea miresii”; „Miorița”; „Nistrule, apă vioară”; „Nu-i lumină nicări”; „O, Marie frumos nume!”.

     Din discografia sa amintesc aici: „Cântec pastoral” (1996), „Cântece de cătănie”, „Horile vieții”, „Așteptând Crăciunul” și „Hori din Țara Lăpușului”. În 2013 i-a apărut un interesant volum „Acum știu cine sunt” ce reprezintă după cum tot el spune „însemnări și aduceri aminte”. Pe lângă „Ordinul național pentru merit” conferit de Președinția României pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești, Grigore Leșe a fost recompensat cu foarte multe premii și aprecieri și s-au consemnat numeroase lucrări care îi apreciază activitatea sa multidirecționată.

Tiberiu Brediceanu 

    S-a născut pe 2 aprilie 1877 la Lugoj și a murit 91 de ani mai târziu, pe 18 decembrie, la București. A fost un compozitor, folclorist și jurist român, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu. A participat în calitate de deputat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

      A studiat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, după care a obținut licența în drept la Budapesta. A participat la înființarea Teatrului Național, Conservatorului și Operei Române din Cluj (al cărei director a fost). A fost și membru corespondent al Academiei Române, președinte al Conservatorului "Astra" din Brașov, director al Băncii "Albina", sucursala Brașov. Folclorist pasionat, a cules peste 2.000 de melodii populare, în special bănățene și maramureșene. 

    Creația sa dedicată scenei a fost gândită pentru teatrul de amatori, fiind concepută astfel încât să fie accesibilă din punct de vedere tehnic și să pună în evidență un limbaj predominant folcloric. Simplitatea și coloristica bogată a unor lucrări, precum: „La șezătoare” (1908) și „Învierea” (1936) i-au atras compozitorului simpatia publicului.  

    Utilizarea permanentă a citatelor folclorice, armonizarea tonală clasică, tenacitatea în valorificarea muzicii populare sunt prezente și în muzica simfonică, de cameră și vocală. Între anii 1927 și 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat ca folclorist cu Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor din București, activând intens în domeniul culegerii de folclor din țară și de peste hotare. 

    A fost membru al C.N.R. Brașov și a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ca delegat al „Societății pentru fond de teatru român” Brașov. A fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat între 1919 - 1920.

    Opriți războaiele!

Inerția inepției

    Avem, noi oamenii, acea meteahnă de a nu ne recunoaște greșelile, de a căuta tot felul de motive, mai bine zis motivații explicaționale, prin care să justificăm cele spuse sau făcute fără să folosim calea cea mai ușoară și sinceră: „am greșit!”. Aici, la o privire peste umăr, pot redeschide subiectul iertării. De ce? Pentru că o greșeală recunoscută este mai ușor de înțeles și acceptat decât persistența în greșeală care duce în cele mai multe cazuri la fracturi de logică, la desconsiderare sau, uneori, la dușmănie. A nu se confunda greșeala, un element involuntar, cu frauda sau infracțiunea, elemente voluntare care nu trebuiesc iertate decât după ispășire (suferință dusă chiar până la pierderea libertății, în funcție de magnitudinea lor).

     Să revenim la buchile noastre. Deci trebuie să scăpăm de inerția aceea de a continua să susții că n-ai greșit atunci când chiar și tu ești conștient de eroare. Prin comparație, e ca și atunci când mergi cu autobuzul în picioare, iar șoferul încetinește, accelerează sau își schimbă direcția de mers. Corpul tău, dacă nu este avizat de această schimbare, tinde să își păstreze viteza și direcția inițiale. Pentru a contracara acest lucru aveți nevoie de un suport suplimentar. Fie o susținere exterioară (scaun, mâner sau un alt călător) fie un pas înainte, înapoi sau lateral care să elimine forța de inerție.

    La fel și cu inerția inepției. Dacă am spus sau am făcut o tâmpenie este necesar să găsim forțe interioare care să atenueze sau să elimine consecințele greșelii. De cele mai multe ori simpla recunoaștere poate face acest lucru. Alteori, atunci când s-au produs daune, sunt necesare reparații și/sau recompense. Dacă la călătorul din autobuz riscul este să pice cu nasul în podea, la ineptul de zi cu zi riscul este să pice în ridicol sau, mai rău, în desconsiderare. Cum e să te consideri aparținător al unui grup în care nu te mai bagă nimeni în seamă?

    Ce se întâmplă atunci când din cauza unei inepții suferă un grup, o societate, un popor sau întreg mapamondul? Inepțiile din politica de pretutindeni sunt cele mai periculoase. De la greșeala nerecunoscută a unui primar de comună cu 1.000 de locuitori și până la greșeala nerecunoscută a lui Putin sau a Hamasului se poate ajunge de la o simplă revoltă până la o catastrofă mondială ce ar depăși ca prejudicii un nou război mondial. Dar oare la Putin și Hamas se poate vorbi de o greșeală? Nu este cumva un act deliberat?

    Să lăsăm elementele și acțiunile pe care nu le putem controla. Să ne fixăm atenția pe cele care sunt la îndemâna noastră, a voinței populare. Ne așteaptă cinci rânduri de a ne prezenta la vot, dacă luăm în considerare că președintele nu va fi ales din prima. Din punctul meu de vedere și alegerile locale ar trebui să se poarte în două rânduri, dar cum corupția bate logica, se pare că ne vom mulțumi și de această dată, în cele mai multe cazuri, cu scursuri în posturi esențiale. Numai exemplele cu arestările și condamnările din ultimul an (sporadice ce-i drept) ar trebui să fie material de reflexie pentru diriguitori. Dar, știți cum e asta. E ca și cum le-ai spune membrilor Curții Constituționale să-și voteze eliminarea veniturilor necuvenite (pensii, bonusuri de tot felul și o parte din salarii)...

    Deci atenție la urne! Inepția din politica noastră trebuie să dispară. Altfel apare iar inerția inepției. Începând de la consilierul local din primăria aceea cu 1.000 de suflete și până la Președintele României toți trebuie aleși responsabil, cu prezență masivă la vot și cu un număr record de voturi valabil exprimate.

    Opriți războaiele!

Cină solemnă

     Ne obișnuiserăm să luăm doar micul dejun. Mai rar prindeam și prânzul, dar să fim invitați la cină și încă pe fotoliile din preajma regilor chiar nu ne-am așteptat. Bine, dacă ne aducem aminte de dezastrul din vară de la echipele de club ni se mai taie puțin cheful. Nici măcar să mușcăm ca lumea din croasant nu am fost lăsați și ni s-au schimbat laptele cu ceai și omleta cu biscuiți. Până la urmă ceaiul a fost searbăd și biscuiții râncezi.

     Dar să trăim momentul. Am putea invoca norocul de la tragerea la sorți, forma proastă a Elveției, războiul din Israel... am putea invoca vrute și nevrute, dar tot trebuie să recunoaștem treaba bună făcută de Edi Iordănescu. De la investire și până la începutul săptămânii trecute l-am tot contestat, l-am tot beștelit, l-am tot dezaprobat și uite, acuma ne-a dat peste nas. Nu au fost jocuri memorabile. Nu au fost nici măcar jocuri frumoase. Au fost jocuri chinuite, cu multă transpirație și cerbicie. Bazat pe intuiție și noroc, dar uite cu ce statistică: doar cinci goluri primite în 10 meciuri; cinci puncte distanță față de a doua clasată; nici un meci pierdut; 13 puncte din 15 realizate pe teren propriu.

    Râmăne acum ca la cina de gală să ne îmbrăcăm elegant, să ne potrivim pașii de dans cu cei ai vedetelor astfel încât la tăierea tortului să ne bucurăm cu o felie cât mai consistentă, iar dacă cireașa va cade la noi în farfurie să avem tăria și franchețea de a mulțumi. Gândesc prea departe...?

    Parcă mai frumos ni se pare acum fotbalul, chiar dacă-l privim printre picături de ploaie și cu cauciucuri de iarnă. Parcă mai spectaculoase sunt echipele surpriză ale campionatului nostru, incluzând aici pe FCSB care nu a mai fost lider pe timp îndelungat de ceva ani buni, pe Rapid a cărei reconstrucție administrativă anunță tendințe noi în fotbalul românesc, pe Hermannstadt care nu ține cont de vicisitudini când intră pe teren, pe Oțelul și Poli ce nu arată a fi nou promovate sau pe studenții clujeni care se bazează doar pe doi oameni: Nistor pe teren și Sabău pe bancă. Mai sunt echipe precum Botoșaniul, Dinamo, Farul, Sepsi și juveții lui Mititelu la care așteptările au fost înșelate de cruda realitate. Celelalte se scaldă în normalitate.

    Etapa ce urmează s-ar putea să rupă un pic clasamentul între locurile 7 și 8. Așa precum între 3 și 4. Spun asta deoarece toate cele prime șapte echipe au adversare din partea de jos a clasamentului și nu prea se întrevăd surprize. Nici măcar la Galați unde egalul nu poate fi numit surpriză. Să vedem:

    Oțelul - Univ. Craiova (duminică, ora 17,30) Derbiul etapei. Ca în orice derbi de etapă orice rezultat este posibil. În Oltenia au venit antrenori noi dar ăsta nu este un motiv să-l sperie pe Dorinel Munteanu. Neamțu e mai mult cu gândul la valoarea jucătorilor de pe gazon;

    Rapid - „U” (luni, ora 20,30) La prima vedere ar fi o partidă relativ ușoară pentru giuleșteni. Mai ales dacă judecăm după rezultatul din tur. Ar fi o greșeală. Atunci nu erau nici Moțu nici Nistor;

    CFR - UTA (sâmbătă, ora 20,30) Mai are Rednic resurse? Cred că i s-a cam golit jobenul. Tare aș vrea să mă contrazică;

    Hermannstadt - Poli (vineri, ora 17,30) Mă aștept ca acest meci de deschidere de etapă să fie unul spectaculos. Bineînțeles că țin cu ardelenii dar aș vrea să văd și multe goluri frumoase (elaborate sau realizări individuale);

    Dinamo - FCSB (duminică, ora 20,30) A rămas doar un derbi de tradiție? Arena Națională este încăpătoare și-or fi mulți. Spectacolul de pe teren s-ar putea să depășească așteptările. Nu cred totuși că cerbicia și spiritul revanșard al formației de pe Ștefan cel Mare să poată încurca valoarea intrinsecă a adversarilor, dar cu Becali la tastatură nu se știe niciodată...

    Voluntari - Farul (sâmbătă, ora 17,30) Prilej pentru marinarii lui Hagi să-și mai rotunjească punctaverajul. Asta dacă nu chiar se află într-o groapă de potențial;

    Petrolul - Botoșani (vineri, ora 20,30) Singura partidă cu învingătoare sigură. Moldovenilor nu le-a mai rămas decât să încurce contracandidatele FCSB-ului. La Ploiești nu e cazul;

    „48” - Sepsi (luni, ora 17,30) Cenușăreasa etapei. La citirea protagonistelor nu prea te duce gândul că ar putea fi cel mai puțin interesant meci al etapei, dar din comportarea celor două echipe în prima jumătate a campionatului regulat a rezultat această exiguitate.

    Opriți războaiele!

„Ghinion!” sau licantropie

     La privirea mea peste umăr de săptămâna trecută aminteam, așa în trecere, de cum îmi cheltuie Johannis banii. Nu numai ai mei. Și ai tăi, cititorule. Indiferent dacă l-ai votat sau nu l-ai votat îți cheltuie banii în folos propriu. Parcă nu așa jurase la investire. Precis că ținea degetele de la picioare încălecate. Sau poate o fi în folosul nostru o plimbare prin Safari în Tanzania, Kenya, Zanzibar sau cum le-o mai spune. Vă dați seama? A vizitat chiar și o școală de fete dar dacă nu are ureche muzicală, na!, n-a și dansat. Precis că le-a ținut o lecție despre educație. Cum adică o fetiță să invite un bărbat la dans? Unde mai pui că este și un șef de țară purtat de un avion cum nici regele Angliei, din educație civică, nu și-l permite. Ce știu africanii ăștia...?

    Azi se duce în Caraibe. Pardon! În Insulele Capului Verde. Tot un fel de Caraibe, dar mai afro. Speră să dubleze activitatea comercială dintre România și Insulele Capului Verde. Poate chiar o triplează. Știți la cât s-au ridicat schimburile comerciale dintre cele două țări în 2022? Aproape 61 de Euro. Sau de dolari? Scuzați-mi ignoranța! Vă dați seama? Ar putea ajunge la 900 de lei românește gândind.

    Ghinion! Sau licantropie? Păi „Ghinion!” pentru noi, prostimea, și licantropie pentru cel care în loc să domicilieze într-o bolniță de pe lângă Piața Sudului, se lăfăie la Cotroceni sau în habitaclu unei aeronave de lux. Mai știu eu pe unul care la un moment dat se credea lup. Acum e doar jigodie.

    Să lăsăm ce-a fost. Să ne orientăm spre ce va fi. De noi depinde. Atât de fiecare dintre noi cât și de comunități specifice, indiferent că sunt locuitori ai aceluiași cartier, închinători către aceași biserică, vorbitori ai aceleiași limbi, truditori în aceeași ramură sau fermecați de aceleași pasiuni. Clasa politică de azi nu e o soluție de viitor. Bine dar o nouă clasă politică nu se poate naște peste noapte, iar opțiunile extremiste le exclud din start. Până la urmă trebuie să alegem din ce avem dar cu mai multă atenție. Sita trebuie să aibă ochiuri mai mici și regulile mai atent concepute, cu nu prea multe posibilități de interpretare și guri de eșapare.

    Trebuie să facem toate acestea în timp ce lupul doarme. Nu văd cum i-am putea scoate altfel prada dintre colții ascuțiți și privirile injectate. Cu alte cuvinte anul viitor va fi prea târziu. Poate că o primenire a tuturor partidelor din evantai ne-ar putea ajuta. Un spirit tânăr, un concept educat în afara obiceiurilor nocive din stânga și din dreapta plajei politice propuse, ar putea crea viitorul nostru de mâine mai aproape de normalitate. Nu cerem ideal, nu cerem perfecțiune, cerem doar mai puțină corupție și mai multă empatie.

    Opriți războaiele!

„Concert simfonic” cu Stradivarius și o baghetă magică

     Al treilea „Concert simfonic” consecutiv programat la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare nu este mai puțin interesant decât celelalte două. Ba chiar aș putea spune că vilolonistul Răzvan Stoica și dirijorul Cristian Sandu sunt maeștri al căror renume le dă dreptul să creadă că prestațiile lor vor satisface pretențiile rafinatului public sătmărean.

    Nu aș vrea să insist prea mult asupra biografiilor celor doi invitați ai serii de joi, 23 noiembrie, ora 19 (abonament nr. 14), mai ales că despre Răzvan Stoica puteți găsi în numărul din 17 februarie 2021 un amplu și grăitor interviu luat de colega noastră de atunci, Raluca Jofi.

    Despre maestrul Cristian Sandu voi fi succint tocmai pentru a putea desfășura mai descriptiv programul serii. Dirijorul Cristian Sandu a absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, iar în anul 2004 și-a făcut debutul profesional la Opera Națională Română din Cluj. Acesta este specializat în analiză muzicală, muzicologie, dirijat coral și dirijat de orchestră. Afirmarea sa internațională a fost recunoscută odată cu câștigarea Premiului I la Concursul Internațional de Dirijat Orchestră „Jeunesses Musicales” București, 2010. Cristian Sandu este lector în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, este dirijorul orchestrei Antonin Ciolan și colaborează cu orchestrele operelor și filarmonicilor din România și din alte țări.

    Înainte de a trece la program vreau să vă devoalez un interesant sondaj făcut de una din cele mai cunoscute companii de cercetări sociale și marketing (Inscop Research) din România. La întrebarea „ce muzică vă place?” românii au putut reda mai multe preferințe muzicale. Iată răspunsul lor cuantificat: 47.3% dintre cei chestionați menționează  muzica populară (față de 49.7%  în 2013), 29.2% pop-dance (față de 41% în 2013), 28.3% cea clasică (față de 22.8% în 2013), 21.6% manele (față de 14.2% în 2013), 19.2% hip-hop (față de 18.2% în 2013), iar 16.5% rock (față de 19.5% în 2013). 10.8% menționează alt gen (față de 2.7% în 2013). 4.8% dintre respondenți spun că nu ascultă muzică (față de 1% în 2013), iar 0.9% nu știu sau nu răspund la această întrebare. Ce mi-a sărit în ochi este creșterea, în ultimii 10 ani, cu aproape un sfert (mai exact 24,1%), proporțional vorbind, a celor care ascultă muzica de înaltă respirație, cea clasică.

    Programul începe cu Preludiu la opera Tristan și Isolda a lui Richard Wagner. În cele aproape 10 minute ale compoziției vă veți simți ca într-o planare continuă asupra unui tărâm de basm. Într-un zbor fără motor din care priviți splendoarea unor plaiuri cu dealuri și văi, cu lacuri și râuri lin curgătoare, cu sate și țărani trudind pe ogoare. cu castele și grădini înflorate.

     Apoi, Stradivariusul lui Răzvan Stoica ne va petrece în lumea unei compoziții pentru vioară și orchestră scrisă în 1863 de Camille Saint-Saëns. Aceasta a fost dedicată virtuozului violonist Pablo de Sarasate, care a interpretat partea de vioară solo la premiera din aprilie 1867. Este vorba de „Introducerea” și „Rondo Capriccioso” care au fost inițial destinate să fie finalul emotionant al primului concert pentru vioară al lui Saint-Saëns, iar succesul său în compoziție solo la prima sa reprezentație l-a determinat pe Saint-Saëns să o publice separat. Premiera a avut loc pe 4 aprilie 1867 la Champs-Élysées, cu Pablo de Sarasate cântând rolul solo, la pupitru fiind compozitorul. Au fost realizate mai multe aranjamente ale partiturii, inclusiv pentru vioară și pian de Georges Bizet, duet cu pian de Jacques Durand și două piane de Claude Debussy. Lucrarea este scrisă pentru vioară solo, 2 flaute/piccolo, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, 2 corni, 2 trompete (sau cornete), 3 timpane și coarde.

    Programul continuă cu tumultosul Franz Liszt care în al treilea poem al său (din totalul de treisprezece) intitulat „Preludii” sau „Începuturi” face să răbufnească la maturitate toate neliniștile sale interioare din perioada de început a carierei sale. Muzica a fost compusă între 1845–54 și a început ca o uvertură la ciclul coral al lui Liszt „Les quatre éléments” (Cele patru elemente), apoi a fost revizuită ca uvertură de concert de sine stătătoare, cu un nou titlu referindu-se la o poezie de Alphonse de Lamartine. Premiera sa a avut loc pe 23 februarie 1854, condusă de însuși Liszt. Partitura a fost publicată în 1856 de Breitkopf & Härtel. „Les préludes” este cel mai vechi exemplu de lucrare orchestrală intitulată „Poemul simfonic”.

     În fine seara se încheie cu „Poème” compoziție ce aparține lui Ernest Chaussaun și a fost scrisă în 1896. Este un element de bază al repertoriului violonistului, a fost foarte des înregistrată și interpretată și este în general considerată cea mai cunoscută și mai iubită compoziție a lui Chausson. Poème a fost scrisă ca răspuns la cererea lui Eugène Ysaÿe pentru un concert pentru vioară. Chausson s-a simțit inegal cu sarcina unui concert, scriindu-i lui Ysaÿe: „Cu greu știu de unde să încep cu un concert, care este o întreprindere uriașă, sarcina proprie a diavolului. Dar pot face față unei lucrări mai scurte. Va fi în foarte mult timp o formă liberă în care în mai multe pasaje vioara cântă singură.” A început în aprilie 1896 și s-a terminat pe 29 iunie și a fost scrisă în timp ce Chausson era în vacanță în Florența (Italia). A scris trei versiuni diferite de Poème: cu orchestră; cu acompaniament de pian (rescris ulterior de alte mâini); și o versiune recent descoperită pentru vioară, cvartet de coarde și pian, însoțitoare la „Concertul său pentru pian, vioară și cvartet de coarde” din 1892. Părțile de vioară solo ale acestor versiuni sunt identice, cu excepția unui detaliu minor.

     Opriți războaiele! 

 

 

Planete, sateliți... înșir-te mărgărite

    Așadar toate planetele s-au aliniat. Nici sateliții nu mișcă în front. Dar cum basmul popular al lui Bolintineanu, transpus tot în versuri în piesa lui Victor Eftimiu, a fost descris de Alecsandri ca plin de surprize („Înșiră-te mărgărite/ Pe lungi fire aurite,/ Precum șirul din poveste,/ Că-nainte mult mai este.”), mai bine ar fi să vedem ce ne rezervă ultimele două jocuri ale selecționaților lui Edi Iordănescu. Apoi om putea hori și be de bucurie sau sudui și be de tristețe.

     De-om pierde cu mozaicii musai trebuie să-i caftim pe helveți ca să fim poftiți în Prusia la un ștrudel și un șnaps. Altfel ne-om așeza binișor pe îndărăt și-om stăpâni cu năduf distănțoaga (n.a. - licență a bardului Tudor Gheorghe pentru telecomandă). Eu zic că va fi bine de n-o fi rău. Lăsând la o parte vobele de șagă trebuie să avem încredere că, indiferent de greșelile din selecție, nu putem fi așa slabi încât să ratăm calificarea.

    Campionatul s-a întrerupt. Majoritatea echipelor au jucat câte opt jocuri acasă și tot atâtea în deplasare. Doar Farul (nouă jocuri acasă) și Voluntari (șapte jocuri acasă) ies din tipar. Cele mai multe puncte pe teren propriu le-a obținut CFR-ul (20), singura neînvinsă. Curios este că în deplasare avem două neînvinse. Și mai curioase sunt numele acestor două: „U” și Oțelul. În deplasare cele mai multe puncte au revenit FCSB-ului (17).

    Cu toate că în etapa a șaisprezecea după primele două partide disputate nu s-a înscris nici un gol, etapa nu a fost săracă. În celelalte șase partide s-au marcat 24 de goluri.

    Sepsi - Rapid 0-0 precum norii albi de zăpadă de pe tâmplele celor doi corifei (cei mai buni din fotbalul românesc după părerea mea); „U” - Petrolul 0-0 într-o altă partidă netedă la care de data asta excelează antrenorii; Poli Iași - CFR 3-3 cu 2-3 după 2-0 (palpitant, nu?); Farul - Hermannstadt 1-1 cu un Hagi care nu vede decât greșelile de arbitraj care l-au dezavantajat, nu și cele multe care i-au dat ghes; Botoșani - Voluntari 3-3 după 0-1, 2-1 și 2-3, adică la fiecare gol se schimba pronosticul jocului; Univ. Craiova - Dinamo 1-0 în care alb-roșii din nou n-au noroc după un joc bun; FCSB - „48” 2-1 meritat dar din nou cu emoții pe final; UTA - Oțelul 2-4 care părea să fie 4-4 după 0-4, dacă mai dura partida vreo zece minute.

    Atât pentru astăzi. Hai România!

    Opriți războaiele!

Educație

     Nu am pretenția că pot doar în câteva cuvinte să dezbat un subiect atât de important și complex. N-a putut Johannis în aproape 10 ani să pornească un program inteligibil despre educație. Dar să-l lăsăm pe Johannis undeva prin Insulele Capului Verde sau pe Kilimandjaro, la granița dintre Kenya și Tanzania, unde se lăfăie pe banii mei. Și-ai tăi. Oare nu se găsește vreun ziarist competent și niște paparazzi să ne trimită vești la fiecare oră despre activitatea șefului statului? Precis că acțiunile sale sunt în folosul poporului român. Neamț ne-o trebuit, măgar am votat. Zic de mine că am votat un măgar. Voi? Nu știu. Poate l-ați votat pe Johannis...

 

    Să revenim la educație. Aș vrea să scot în evidență cele două părți ale educației care se dezvoltă din punct de vedere al conștienței. Familia, primul factor care are influență asupra educației cuiva, imprimă și ea cele două aspecte ale educației. Cea conștientă în care de la primul „oa” al unui nou născut și până târziu în viață, părinții, bunicii și celelalte rude apropiate și interesate pentru dezvoltarea unui caracter, încearcă cu bună știință să-i introducă subiectului un stil de viață sănătos și cea inconștientă în care, accidental, arată celui vizat unele metehne proprii sau ale altora, metehne care dacă nu sunt imediat explicate și corectate pot fi interpretate ca exemple de urmat.

     Școala, învățământul în general, este al doilea factor major asupra căruia mă opresc. Școala ca atare ar trebui să aibă doar o influență pozitivă asupra dezvoltării copiilor și tinerilor din sistem. Din păcate educația formată în școală depinde foarte mult de pregătirea, calitatea umană, spiritul pedagogic și profesionalismul cadrului didactic. Pe lângă acest aspect care reprezintă educația conștientă, școala are la rândul ei un aspect al educației inconștiente. Cea din pauze de exemplu.

    Mediul. Locurile de joacă, cercurile de prieteni, cartierul, locurile de muncă și călătoriile reprezintă un al treilea factor care influențează procesul de educație. Aici preponderentă este educația mai puțin conștientă. Cea care poate consolida sau, din contră, dărâma pașii făcuți în direcția pozitivă de familie și școală pentru formarea caracterului cuiva. Mai rar se poate întâmpla și invers. Adică cineva provenit dintr-un mediu familial nesănătos și/sau de la o școală neadecvată (cea corecțională de exemplu) poate, prin propriile puteri să găsească în mediul său exemple pozitive pe care să le urmeze. Cititul, turismul, sportul și evenimentele culturale ar fi unele din căile conștiente ce ar putea îndrepta o educație primară precară.

    Uitându-mă peste umăr pot spune că m-am format, mai mult bine decât rău, într-un spațiu geografic cuprins între județul Brașov și capitala țării București. Am ajuns în Brașov cu mama, când aveam 10 ani. După un prim an dificil, mai mult din cauza familiei decât al școlii, au urmat alte 18 luni și mai dificile, de data asta mai mult din cauza școlii (internatul din Săcele, un mediu nociv pentru orice copil). Aveam un ceva anume care mă ferea de cele mai nefaste aspecte ale vieții. În familie mama (cu aspectele ei când pozitive, când negative) era cea pentru care mă îndârjeam să ies la suprafață, la internat singura dintre educatoare ce-și merită titlul m-a luat sub aripa ei. Am revenit la Brașov unde timp de 30 de luni, fără să fiu ușă de biserică, mi-am căutat propriul drum prin matematică, sport și munte. Mai mult inconștient decât conștient îmi împărțeam timpul între școală (mă atașam de materiile logice fără să fiu delăsător la limba română, geografie și istorie), antrenamente (fotbal la Steagu Roșu), timp liber (joacă fotbal, citit, rebus) și vacanțe (excursii în Piatra Craiului de Zărnești, turul țării cu trenul sau uneori tabere).

    Liceul l-am făcut în Giulești, la București, pentru că vroiam neaparat să joc fotbal la Rapid. Țelul acesta din viață pe care l-am îndeplinit doar parțial (aproape trei ani de juniorat sub Podul Grant) m-a ferit de multe căi greșite ce apar la vârste fragede (furatul, fumatul, alcoolul...). Încă de la școala generală fugeam de lucru manual, dar aici, la liceu, lucrul manual și materiile cu iz politic erau un chin. Noroc cu colegii cărora le rezolvam temele la matematică, fizică și chimie și ei mă mai ajutau la menghină cu pilitul. Biblioteca, teatrele, opereta și opera erau ocupațiile mele atunci când nu hoinăream prin cartiere cu diferite găști mai mult sau mai puțin certate cu legea. Mai jucam „la mai mare” sau „barbut” cu ei dar atunci când se sărea calul (bătăi între găști, violuri sau hoții organizate) plecam în treaba mea. Nu se supărau.

    Totuși am pățit-o și eu o dată. Am condus împreună cu trei colegi niște fete la un liceu din Ferentari. Era noapte. La întoarcere o gașcă din Ferentari l-a recunoscut pe unul din colegi că e din Giulești și ne-au tocat bine de tot. Eu mi-am pierdut „trei dinți din față” de-ai zice că după mine și-o dat titlul Marin Sorescu la una din creațiile sale.

    Pentru facultate am revenit la Brașov dar grosul educației mele, cu bune și cu rele, era deja format.

    Opriți războiul!

O simfonie și un concert pentru pian ne așteaptă la Filarmonica Dinu Lipatti

     Toate cele patru personalități muzicale, de azi și de „ieri”, care vor impresiona melomanii sătmăreni, joi, de la ora 19, pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti, au fost prezenți în paginile cotidianului nostru, inclusiv pe site, așa că în suplimentul cultural din această săptămână mă voi axa pe cele două compoziții muzicale ce ne sunt propuse de colectivul de conducere al instituției culturale sătmărene. Mai menționez doar că pentru acest eveniment sunt valabile abonamentele cu nr. 13.

     Ne amintim cu plăcere de interesanta biografie a lui Ludwig van Beethoven văzută prin prisma tinerei și sensibilei Gianina Vancea, biografie apărută în numărul din 23 mai 2022 al cotidianului nostru. Din opera lui Beethoven s-a ales „Concertul pentru pian nr. 4” în sol major pe care îl va interpreta pianistul Demény Balázs (descris în 4 dec. 2020) condus de dirijorul Farkas Róbert (24 oct. 2022) și acompaniat de Orchestra simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti.

     Cel de-al doilea compozitor de care ne vom bucra în această săptămână este Joseph Haydn, care și el la rândul lui a avut expusă biografia în Gazeta de Nord-Vest, anul acesta, pe 30 ian. Am zis al doilea, dar de fapt el este cel care va deschide „Concertul simfonic” din această săptămână ploioasă de toamnă. Ultima sa simfonie a cărei primă audiție a avut loc pe durata vieții sale, denumită „London”, este „Simfonia nr. 104” în re major.

 

  Joseph Haydn: Simfonia nr. 104 în re major - surse multiple și adaptări

 

    Este ultima simfonie a lui Joseph Haydn. Totodată este și ultima dintre cele douăsprezece simfonii londoneze și este cunoscută (oarecum arbitrar, având în vedere existența altor unsprezece) sub numele de London Symphony. În Germania este cunoscută în mod obișnuit sub numele de Simfonia Salomon după Johann Peter Salomon, care a aranjat cele două turnee ale lui Haydn la Londra, chiar dacă este una dintre cele trei dintre ultimele douăsprezece simfonii scrise pentru Concertele de operă ale lui Viotti, mai degrabă decât pentru Salomon.

 

     Lucrarea a fost compusă în 1795, în timp ce Haydn locuia la Londra, și a avut premiera acolo la King's Theatre pe 4 mai în același an, într-un concert care conținea exclusiv compozițiile lui Haydn și regizat de compozitor. Premiera a fost un succes. Haydn a scris în jurnalul său: „Întreaga companie a fost foarte mulțumită și eu la fel: am primit 4.000 de flori în această seară; așa ceva este posibil doar în Anglia”.

    Manuscrisul autograf al simfoniei este păstrat în Biblioteca de Stat din Berlin. Lucrarea este compusă pentru 2 flaute, 2 oboaie, 2 clarinete în la, 2 fagoturi, 2 corni în re și sol, 2 trompete în re, timpane, viori 1 și 2, viole și violoncel.

 

    Interpretată în premieră de Evergreen Symphony Orchestra, simfonia se deschide cu o introducere lentă și grandioasă în re minor. A doua mișcare, în sol major, se deschide cu tema principală din coarde. A treia mișcare este un menuet și trio în re major. Tema de deschidere a mișcării finale este exuberantă, în tempo rapid și în formă de sonată, se deschide în modul muzicii populare (inspirată din experiența lui Haydn la Londra) folosind un bas de drone și o temă despre care se pretinde adesea că își are originea la un cântec popular croat.

 

 Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian nr. 4 în Sol major - sursa Wikipedia

 

    A fost compus în 1805-1806, însă partitura originală în manuscris a fost pierdută. Concertul este orchestrat pentru flaut, două oboaie, două clarinete, doi fagoturi, doi corni, două trompete, timpane și coarde. Conform standardului concertelor clasice, concertul este structurat în trei părți:

1. Allegro moderato
2. Andante con moto (Mi minor)
3. Rondo (Vivace)
   

 

    Premiera concertului a avut loc în martie 1807 într-un concert privat la reședința Prințului Franz Joseph von Lobkowitz. În cadrul aceluiași concert a avut loc și premiera lucrărilor „Uvertura Coriolan” și „Simfonia nr. 4”. Prima interpretare publică a concertului a avut loc pe 22 decembrie 1808 în Viena la Theater an der Wien. Beethoven a avut rolul de solist în ultima sa apariție publică, de solist cu orchestră. În cadrul aceluiași concert a avut loc și premiera lucrărilor „Fantezia corală” și „Simfoniile nr. 5 și 6”. Beethoven a dedicat concertul prietenului, elevului și protectorului său, Arhiducele Rudolf von Habsburg-Lothringen.

     O recenzie în ediția din mai 1808 a publicației „Allgemeine musikalische Zeitung” atestă că " este cel mai ascultat, singular, artistic și complex concert compus vreodată de Beethoven." Totuși, după prima interpretare, lucrarea a fost neglijată până în 1836 când a fost revitalizată de Felix Mendelssohn. Astăzi concertul este frecvent interpretat și înregistrat, fiind una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul concertelor pentru pian.

 

    Opriți războaiele!

 

 

 

Subreta și prostănacul

     - Stimulantă domnișorică, dați-mi voie să vă prezint omagiunile mele...

    - Da, da, magiunul îmi place mult. Se lipește de onduleul de pe mijlocelul meu ca timbrul vocal de arcușul lăutei. Da... Îmi place magiunul.

    - Posteriorul dumneavoastră... Scuze! Posterior celor spuse de dumneavoastră mi-a venit ideea de a-mi permite să am îndrăzneala să pot concepe în acest scurt răstimp o mică odisee pe care să v-o recit în această seară la cină și la minunatele clipe de după cină, clipe pe care le vom savura în timp ce ne desfătăm... Pardon! ...în timp ce desfășurăm ghemul acestei întâmplări.

    -Vai domnulețule! Mă faceți să înroșesc și să umezesc acest colț de batistă rămas moștenire de la mamaia, pe care și ea o are de la mamaia ei care l-a primit de la tataia ei ca dar la nuntă, cu recomandarea ca să nu o spele prea des, că se deșiră.

    - Sunt impresionat de conștiințele dumneavoastră vaste... Pot să-ți spun tu?

    - O, da. Mă simt înpinsă de la spate atunci când mi se apreciază cantitățile...

    - Spuneam că-s mirat de căte-n lume și-n stele ai habar. Chiar i-ai cunoscut pe toți ăia?

    - De la nuntă? Nu chiar pe toți. Mai trec din când în când pe la piatra de la căpătâiul lor.

    - Că bine zici fă! Îți plac pietrele prețioase?

    - Oau. Da' n-am decât false. Doar nu vrei să-mi pui una la cap!?

Începe returul

     În sfârșit suntem cu clasamentul la zi, în sensul că nu mai avem partide restanțe. Profităm și de faptul că s-a încheiat prima parte a primei părți din această ediție. Trebuie decriptat? S-a încheiat turul sezonului regulat. Deci să trecem la statistică. 44 de întâlniri din cele 120, mai mult de o treime, s-au încheiat la egalitate. Doar 42 au revenit gazdelor, restul de 34, mai mult de un sfert, fiind câștigate de oaspeți.

     FCSB și CFR au câte 9 victorii în timp ce Botoșaniul nici una. Oțelul cu Mister X au 11 jocuri egale din 15, în timp ce CFR, Farul și „48” doar trei. La înfrângeri conduce Dinamo cu 9„realizări” în timp ce FCSB, Rapid, Hermannstadt, Petrolul și Oțelul nu au ieșit cu capul plecat decât de două ori. Cele mai multe goluri le-a înscris Rapid (31), iar cele mai puține perforări a defensivelor adverse le are Dinamo (9). Cea mai greu de depășit apărare s-a dovedit a fi cea a Oțelului, cu doar 12 goluri primite, pe când Botoșaniul a încasat 30. Golaverajul cel mai bun îl au echipele vișinii, CFR și Rapid cu +14, la acest capitol Dinamo fiind repetenta, -17.

    Cu toate că mă așteptam ca, în etapa care a trecut, numărul de goluri marcate să rămână ridicat n-a prea fost așa. În medie s-au înscris două goluri pe meci. Ba mai mult. Au apărut surprize mari tocmai acolo unde mă așteptam la victorii sigure ale gazdelor. Mă refer la Cluj și Ovidiu. O semisurpriză, plăcută mie, s-a consemnat la Sibiu. Cu două victorii ale gazdelor și două ale oaspeților etapa s-a dovedit a fi echilibrată. Poli - Oțelul 1-1 între moldoveni, Sepsi - Petrolul 0-0 cu gazde nemulțumite; Univ. Craiova - „48” 1-1 ca-ntre olteni și juveți! Farul - Botoșani 1-1 inexplicabil; FCSB - Rapid 1-2 într-un meci jucat mai mult pe tablă decât pe teren; UTA - Dinamo 2-1 cu mutare-n plic; Hermannstadt - CFR un 1-0 ce a arătat măiestria lui Măldărășanu.

    Începe returul cu trei echipe desprinse la 8, 7, respectiv 6 puncte în fruntea clasamentului și cu două echipe rămase de căruță în coada topului la 5, respectiv 8 puncte de ultimul loc care nu retrogradează direct. În rest sunt doar opt puncte între locul 4 și 14 ceea ce înseamnă că vom avea o bătălie intensă între cele 11 formații atât pentru pătrunderea în grupa campionat (primele șase locuri) cât și pentru evitarea locurilor ce duc la baraj (13 și 14). Personal cred că Dinamo mai are șanse să revină în luptă. Depinde de cum (pe)trece iarna.

    Sepsi - Rapid (vineri, ora 20,30) Derbiul etapei. Primul meci al returului este și primul derbi al etapei. De remarcat că Sepsi este singura echipă clasată în Top 6 anul trecut care a reușit să ia vreun punct Rapidului în turul campionatului;

    Farul - Hermannstadt (sâmbătă, ora 21) Și acest meci ar putea fi considerat ca un derbi al etapei. Se dispută în aceeași parametri: o echipă în declin joacă acasă cu una în vogă;

    Poli Iași - CFR (sâmbătă, ora 18,45) Frânarii au de tras pentru a păstra ritmul. iar gazdele ar trebui să confirme rezultatele relativ bune din ultimele meciuri (neînvinsă în ultimele patru etape);

    FCSB - „48” (duminică, ora 21) După dușul arctic din fața giuleștenilor FCS Becali a rămas datoare față de suporteri. Să vedem dacă aceștia, suporterii ce s-au dovedit huligani duminică, vor avea dreptul la cuvânt;

    „U” - Petrolul (sâmbătă, ora 15) Doi antrenori cu rezultate bune în ultimul timp, cu câte o sincopă în meciurile cu Voluntari, respectiv UTA. Mă aștept la un meci deschis, plăcut ochiului și aș dori victoria gazdelor.

    Univ. Craiova - Dinamo (duminică, ora 16) Meci greu pentru bucureșteni. Mai ales că acum oltenii au antrenor. Să vedem.

    UTA - Oțelul (luni, ora 20,30) Un alt meci interesant. Să fie egal? Tare aș vrea ca gazdele să câștige. Doi antrenori care au în primul 11 mai mulți străini decât români. Despre filobelgianul Rednic știam, dar Dorinel Munteanu chiar frizează absurdul;

    Botoșani - Voluntari (duminică, ora 13,30) Cenușăreasa etapei. Ar fi timpul ca moldovenii să obțină prima lor victorie în această ediție de campionat.

    Opriți războaiele!

     

Pasa-n trei cu schimb de locuri

     Politică? Nu. Nicicum. De fapt în politică doar flancurile, locurile doi și trei, își schimbă locurile. Sunt prea multe frunți celebre, unele netede, care dezbat politica în fel și chip. N-aș face decât să răvășesc ideile unora și concepțiile altora. Ce e sigur e că voi vota dacă voi exista. Voi vota ca să exist. Vedeți? Aici e buba! Votăm ca să existăm, nu ca să prosperăm. Dar am zis că nu despre politică vom vorbi.

    Fotbal? Nici aici nu-mi dă ghes pancreasul să scriu, cu toate că statu-quo-ul de până acum din fruntea clasamentului campionatului nostru național pare a fi bulversată în viitorul imediat. Nimeni n-ar fi bănuit acum vreo șapte etape care va fi diferența de puncte între primele trei clasate. Nici hăul dintre locul trei și patru nu prea era previzibil. Degeaba se spune că la fotbal și la agricultură ne pricepem toți pentru că exemplul personal nu prea se adeverește. La agricultură sunt ignorant, iar la fotbal doar am impresia că mă pricep.

    Sport? Ei, da. Aici ar fi ceva de spus. Dar nu am suficient spațiu ca să dezvolt subiectul regresului sportului românesc pe plan mondial. Să spun că făceam parte din primul eșalon al aproape fiecărui sport olimpic al sporturilor de vară. Dacă nu prindeam primul eșalon, locurile 1-8, cu siguranță împestrițam eșaloanele doi și trei. Acum...? Dacă avem câte un sportiv între primii 50 la fiecare disciplină ne bucurăm nevoie mare. Bine, sunt și excepții, dar înainte excepțiile erau de cealaltă parte a liniei de sosire. De la fotbal până la tir cu arcul toate au luat-o pe tobogan. Cred că dintre sporturile olimpice doar înotul înoată (sâc!) masiv contra curentului.

    Societatea? Privită de jos în sus pare egală. De sus în jos în schimb egalitatea se acutizează, în sensul că primește grade de comparație. Cine e mai egal decât cine? Egalitatea ăluia nu este egală cu egalitatea celuilalt decât de jos în sus. Invers intervin parametri perturbatori precum curenții de aere sau crizele de nătângie. Am făcut vreun pleonasm? Asta e! Îmi scapă și mie. Pot da vina pe figurile de stil. Sau pe figuri în general.

    Multe din figurile din politica românească, din sportul românesc și, în general, din societatea românească sunt de fapt figurine. Bibelouri pe rafturi arhivate deja. Materialele din care sunt făcute le-ar putea diferenția, dar cine să o facă? Nu mai avem făurari ci doar consumatori. Nu mai avem inteligenți ci doar artificiali. Nu mai avem inovatori ci doar copiatori și copiatoare al(e) căror număr de D-uri se bat cap în cap cu numărul de G-uri de la altă disciplină.

    Punctul G. Punctul de maximă excitație se apropie. Votul. De fapt voturile pentru că avem G4 la anul. Punctul de maximă excitație pentru cine? Că doar nu toți mergem la vot. Ar fi bine să o facem. Ca să avem motive să ne învinovățim. Să curbăm arătătorul și către piepturile noastre. Am putea fi astfel mai egali cu noi înșine. Dureroase cuvinte îmi vin acum în minte. Mai bine nu le aștern. Sper doar să vi le insuflu așa ca o boare boreală. Apropo! V-ați uitat vreo dată peste sistemul legislativ al Australiei? Peste Constituția lor?

    Până atunci să revenim la „pasa-n trei cu schimb de locuri”. Uitându-mă așa peste umăr, mi-aduc aminte de domnul Pavel. Pe atunci era tovarășul Pavel. Directorul adjunct al liceului și profesorul de sport. L-am văzut și la cravată, prin cancelarie, dar mie-mi plăcea mai mult când era în trening și ne descâlcea pasa-n trei cu schimb de locuri. Era despre handbal dar mai târziu am aplicat-o și la fotbal, ba chiar și în viață. Mai puțin în viața de familie. Totuși, amintirea definitorie despre domnul Pavel este cea când era voleibalistul Pavel. Cel care în calitate de căpitan al Rapidului a câștigat Cupa Campionilor Europeni la volei într-o sală Giulești în care n-am mai avut loc decât pe parchet, pe lângă copiii de mingi.

    Opriți războaiele!

Un violoncel veșnic îndrăgostit revine pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti

    Mozart, Schubert și Brahms într-o singură seară la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare. Cred că acesta ar fi trebuit să fie titlul din această săptămână pentru ceea ce ne propun managerul Kovács Emőke și directorul adjunct Claudiu Pitic. Pentru asemenea compozitori normal că au trebuit invitați nume cu rezonanță din colecția de muzicieni, atât pentru cel care va urca la pupitru cât și pentru solist. Garanția prestației acestora la înalt nivel ne va fi oferită de profesionalismul și calitatea ridicată a Orchestrei Filarmonicii Dinu Lipatti.

     Joi seară, de la ora 19, spectacolul va începe cu „Simfonia nr. 35 - Haffner” în re major a lui Wolfgang Amadeus Mozart în care timp de aproape 25 de minute, alături de îndrăgita noastră orchestră, ne vom lăsa purtați de bagheta tânărului, dar deja celebrului compozitor croat, Andrej Vesel.

    Mai apoi intră în scenă și violoncelistul clujean Răzvan Suma care va interpreta, condus de aceeași baghetă de la pupitru, alături de orchestra restrânsă a filarmonicii sătmărene (doar instrumentele cu arcuș) „Sonata Arpeggione pentru violoncel și orchestră de coarde” compusă de Franz Schubert. Să nu uit să vă informez că pentru această seară, ce o sperăm minunată, sunt valabile abonamentele cu nr. 12.

     Pentru ultima parte a „Concertului simfonic” s-a ales Johannes Brahms. „Simfonia nr. 4” în mi minor este piesa pe care o vom fredona la plecare pentru că, aproape de fiecare dată, memoria noastră păstrează active ultimele armonii. Abia mai pe urmă, în compania unui pahar de vin bun, vom digera și celelalte aspecte plăcute ale unui concert ce sperăm să fie de excepție.

Răzvan Suma - surse multiple și adnotări personale

    Este unul dintre cei mai activi muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, acumulat prin sute de recitaluri și concerte susținute în întreaga lume, prin prezența pe scenele festivalurilor internaționale de mare prestigiu. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional din Madrid, Teatro Colón din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursaal din San Sebastian sau Casa da Música din Porto.

     „Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea și inteligența sa” – astfel îl caracteriza renumita publicație germană Das Orchester pe violoncelistul român.

    Răzvan a conceput și organizat turnee naționale începând cu anul 2012. Suita de proiecte „Vă place Bach?”, „Vă place Brahms?”, „Vă place tango?” sau „Vă place Schu…?” l-a plasat pe Răzvan în topul celor mai activi violonceliști români. La acestea se adaugă turneele „Seară dpaniolă” și „Seară britanică” și turneele grupului ArgEnTango „Piazzolla, o poveste autentică ”și „Tango la cetate”.

    A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

    În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică din București dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în țări ca Spania, Argentina, Coreea, iar în România, masterclass-ul „Muzica la altitudine”, realizat alături de violonistul Ştefan Horváth, a devenit un reper.

    Răzvan Suma a realizat din 2006 mai multe turnee în formulă de trio (Romanian Piano Trio sau Trio Strad – alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici). De asemenea, alături de Marin Cazacu, Alexandra Guțu și Octavian Lup, în componența cvartetului de violoncele Cellissimo, Răzvan Suma a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc.

    Pe lângă prezența sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat și la proiecte mai puțin convenționale, adresate unui public tânăr, deschis la inovație și combinație între genuri muzicale. Un proiect în acest sens este colaborarea cu trupa „Vița de vie”, în aprilie 2013, când una dintre piesele albumului, „Acustic”, a fost înregistrată alături de Răzvan Suma.

    Născut în 1977 la Cluj-Napoca, Răzvan Suma a urmat cursurile liceului de muzică din orașul natal la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000 a obținut diploma de licență a Universității de Muzică din București la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecționare pentru Artist Diploma la Longy School of Music – Cambridge (SUA), la clasa profesorului Terry King.

    Concursurile de mare prestigiu ca Giovanni Battista Viotti (Italia), Markneukirchen (Germania) sau Villa de Llanes (Spania) sunt doar câteva dintre cele care i-au adus premii importante lui Răzvan Suma în cariera competițională începută la șase ani. Educația sa muzicală a fost armonios completată de cursurile de perfecționare cu maeștrii Marin Cazacu, Arto Noras, Miklós Perényi, Radu Aldulescu, Aurel Niculescu, Mirel Iancovici, Herre-Jan Stegenga, Frans Helmerson.

    În ultimii ani Răzvan Suma a realizat o serie de înregistrări speciale, inclusiv pentru Fonoteca de Aur a Societății Române de Radiodifuziune, precum și transmisiuni în direct la posturi de radio și televiziune (RAI Torino, MDR Leipzig, TVR România, Acasă TV, Radio Berlin, Radio Macao, Radio Sofia, Radio București, Radio Euskadi).

    În mai 2012, ca un corolar al turneului național „Vă place Bach?”, Răzvan Suma a lansat, în foaierul Sălii Radio din București, prima înregistrare completă în România, pe CD, a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach. CD-ul – conceput într-o formă modernă, atractivă – este realizat cu sprijinul casei de producție SoNoRo Records.

    Informațiile despre biografia lui Răzvan Suma dispar subit după 2013, poate deoarece s-a cufundat în munca sa elaborată dedicată violoncelului în special și muzicii clasice în general, poate pasionat de viața de familie unde alături de Analia Selis a trăit timp de 17 ani o adevărată poveste de dragoste cu iubire, cu cununie, cu drama pierderii unei sarcini, cu doi copii și cu o altă dramă pe finalul deceniului al doilea: divorț. Poate... Părerea mea personală este că a vrut să șteargă din memoria sa și din a celorlalți melomani perioada în care în viața sa profesională a fost implicată și Analia Selis. Păcat!

Andrej Vesel - autobiografie

    Născut la Zagreb, Croația, Andrej Vesel este un tânăr dirijor și pianist care a studiat pianul cu celebrul pianist Vladimir Krpan, la Academia de Muzică din Zagreb și a absolvit în 2015. În timpul acestor studii i s-a acordat primul premiu al concursului naţional de muzică de cameră şi „premiul special“ al rectorului. Apoi a continuat să studieze dirijat de orchestră cu Johannes Wildner la Universitatea de Muzică din Viena și și-a încheiat studiile cu distincție într-un concert cu Orchestra Simfonică a Radioului din Viena la Sala de Aur din Musikverein în iunie 2022.

     În 2019/2020 a petrecut un an ca student Erasmus la Conservatorio Giuseppe Verdi din Milano cu Vittorio Parisi. Paralel cu studiile sale de dirijat de orchestră, a terminat și studiile de dirijat de cor cu Alois Glaßner. A urmat cursuri de master cu Marin Alsop, Riccardo Chailly, Christian Ehwald, Peter Eötvös, Uroš Lajovic, Andres Orozco-Estrada, Nicolas Pasquet, Jukka-Pekka Saraste, Alexander Vedernikov, Ulrich Windfuhr și Daniel Oren. Începând din septembrie 2022, Andrej Vesel este bursier al „Hans Swarowsky Akademie”, care include un program cuprinzător pentru studenții postuniversitari sub îndrumarea lui Manfred Huss. 

    În 2017 împreună cu pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, Andrej Vesel și-a fondat propria orchestră, „Ton der Jugend Symphonieorchester Wien“, care de atunci apare în mod regulat la Wiener Konzerthaus cu concerte foarte apreciate și un public constant. Aparițiile în calitate de dirijor includ concerte regulate cu „Filasteen Young Musicians Orchestra” („Barenboim-Said for Music Foundation” din Ramallah, Palestina) din 2021, Bad Reichenhall Philharmonics (Bavaria) din 2021, Filarmonica de Stat din Brașov (România) din 2022, Orchestra Simfonică Radio Slovenă din 2022, Filarmonica de Stat Oradea (România), Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare (România) și Filarmonica de Stat Sibiu în 2023. 

    Andrej Vesel activează și în domeniul operei: în 2017 a fost șef de studii la Opera „Burg Gars” (Flautul fermecat), în 2018 asistent muzical pentru jOPERA la Schloss Tabor (Bărbierul din Sevilla), în 2022 asistent muzical la Kulturglasshaus (La calul bălan). Pentru proiectele sale, Andrej Vesel a fost susținut financiar de corpul studențesc al Universității de Muzică și Arte Spectacolului din Viena în 2017; a fost bursier de la „Ernst von Siemens Private Foundation” în 2021; a fost susținut de „Fundația Czibulka” în 2021 și de „Fundația Lovro von Matačić” în 2022. El este laureatul Premiului Patria Croată „Večernjakova domovnica” la categoria muzică 2023 și este bursier al Bursei Richard Wagner pentru Festivalul de la Bayreuth, Germania 2023.

    Opriți războaiele!