Educație

     Nu am pretenția că pot doar în câteva cuvinte să dezbat un subiect atât de important și complex. N-a putut Johannis în aproape 10 ani să pornească un program inteligibil despre educație. Dar să-l lăsăm pe Johannis undeva prin Insulele Capului Verde sau pe Kilimandjaro, la granița dintre Kenya și Tanzania, unde se lăfăie pe banii mei. Și-ai tăi. Oare nu se găsește vreun ziarist competent și niște paparazzi să ne trimită vești la fiecare oră despre activitatea șefului statului? Precis că acțiunile sale sunt în folosul poporului român. Neamț ne-o trebuit, măgar am votat. Zic de mine că am votat un măgar. Voi? Nu știu. Poate l-ați votat pe Johannis...

 

    Să revenim la educație. Aș vrea să scot în evidență cele două părți ale educației care se dezvoltă din punct de vedere al conștienței. Familia, primul factor care are influență asupra educației cuiva, imprimă și ea cele două aspecte ale educației. Cea conștientă în care de la primul „oa” al unui nou născut și până târziu în viață, părinții, bunicii și celelalte rude apropiate și interesate pentru dezvoltarea unui caracter, încearcă cu bună știință să-i introducă subiectului un stil de viață sănătos și cea inconștientă în care, accidental, arată celui vizat unele metehne proprii sau ale altora, metehne care dacă nu sunt imediat explicate și corectate pot fi interpretate ca exemple de urmat.

     Școala, învățământul în general, este al doilea factor major asupra căruia mă opresc. Școala ca atare ar trebui să aibă doar o influență pozitivă asupra dezvoltării copiilor și tinerilor din sistem. Din păcate educația formată în școală depinde foarte mult de pregătirea, calitatea umană, spiritul pedagogic și profesionalismul cadrului didactic. Pe lângă acest aspect care reprezintă educația conștientă, școala are la rândul ei un aspect al educației inconștiente. Cea din pauze de exemplu.

    Mediul. Locurile de joacă, cercurile de prieteni, cartierul, locurile de muncă și călătoriile reprezintă un al treilea factor care influențează procesul de educație. Aici preponderentă este educația mai puțin conștientă. Cea care poate consolida sau, din contră, dărâma pașii făcuți în direcția pozitivă de familie și școală pentru formarea caracterului cuiva. Mai rar se poate întâmpla și invers. Adică cineva provenit dintr-un mediu familial nesănătos și/sau de la o școală neadecvată (cea corecțională de exemplu) poate, prin propriile puteri să găsească în mediul său exemple pozitive pe care să le urmeze. Cititul, turismul, sportul și evenimentele culturale ar fi unele din căile conștiente ce ar putea îndrepta o educație primară precară.

    Uitându-mă peste umăr pot spune că m-am format, mai mult bine decât rău, într-un spațiu geografic cuprins între județul Brașov și capitala țării București. Am ajuns în Brașov cu mama, când aveam 10 ani. După un prim an dificil, mai mult din cauza familiei decât al școlii, au urmat alte 18 luni și mai dificile, de data asta mai mult din cauza școlii (internatul din Săcele, un mediu nociv pentru orice copil). Aveam un ceva anume care mă ferea de cele mai nefaste aspecte ale vieții. În familie mama (cu aspectele ei când pozitive, când negative) era cea pentru care mă îndârjeam să ies la suprafață, la internat singura dintre educatoare ce-și merită titlul m-a luat sub aripa ei. Am revenit la Brașov unde timp de 30 de luni, fără să fiu ușă de biserică, mi-am căutat propriul drum prin matematică, sport și munte. Mai mult inconștient decât conștient îmi împărțeam timpul între școală (mă atașam de materiile logice fără să fiu delăsător la limba română, geografie și istorie), antrenamente (fotbal la Steagu Roșu), timp liber (joacă fotbal, citit, rebus) și vacanțe (excursii în Piatra Craiului de Zărnești, turul țării cu trenul sau uneori tabere).

    Liceul l-am făcut în Giulești, la București, pentru că vroiam neaparat să joc fotbal la Rapid. Țelul acesta din viață pe care l-am îndeplinit doar parțial (aproape trei ani de juniorat sub Podul Grant) m-a ferit de multe căi greșite ce apar la vârste fragede (furatul, fumatul, alcoolul...). Încă de la școala generală fugeam de lucru manual, dar aici, la liceu, lucrul manual și materiile cu iz politic erau un chin. Noroc cu colegii cărora le rezolvam temele la matematică, fizică și chimie și ei mă mai ajutau la menghină cu pilitul. Biblioteca, teatrele, opereta și opera erau ocupațiile mele atunci când nu hoinăream prin cartiere cu diferite găști mai mult sau mai puțin certate cu legea. Mai jucam „la mai mare” sau „barbut” cu ei dar atunci când se sărea calul (bătăi între găști, violuri sau hoții organizate) plecam în treaba mea. Nu se supărau.

    Totuși am pățit-o și eu o dată. Am condus împreună cu trei colegi niște fete la un liceu din Ferentari. Era noapte. La întoarcere o gașcă din Ferentari l-a recunoscut pe unul din colegi că e din Giulești și ne-au tocat bine de tot. Eu mi-am pierdut „trei dinți din față” de-ai zice că după mine și-o dat titlul Marin Sorescu la una din creațiile sale.

    Pentru facultate am revenit la Brașov dar grosul educației mele, cu bune și cu rele, era deja format.

    Opriți războiul!