Inerția inepției

    Avem, noi oamenii, acea meteahnă de a nu ne recunoaște greșelile, de a căuta tot felul de motive, mai bine zis motivații explicaționale, prin care să justificăm cele spuse sau făcute fără să folosim calea cea mai ușoară și sinceră: „am greșit!”. Aici, la o privire peste umăr, pot redeschide subiectul iertării. De ce? Pentru că o greșeală recunoscută este mai ușor de înțeles și acceptat decât persistența în greșeală care duce în cele mai multe cazuri la fracturi de logică, la desconsiderare sau, uneori, la dușmănie. A nu se confunda greșeala, un element involuntar, cu frauda sau infracțiunea, elemente voluntare care nu trebuiesc iertate decât după ispășire (suferință dusă chiar până la pierderea libertății, în funcție de magnitudinea lor).

     Să revenim la buchile noastre. Deci trebuie să scăpăm de inerția aceea de a continua să susții că n-ai greșit atunci când chiar și tu ești conștient de eroare. Prin comparație, e ca și atunci când mergi cu autobuzul în picioare, iar șoferul încetinește, accelerează sau își schimbă direcția de mers. Corpul tău, dacă nu este avizat de această schimbare, tinde să își păstreze viteza și direcția inițiale. Pentru a contracara acest lucru aveți nevoie de un suport suplimentar. Fie o susținere exterioară (scaun, mâner sau un alt călător) fie un pas înainte, înapoi sau lateral care să elimine forța de inerție.

    La fel și cu inerția inepției. Dacă am spus sau am făcut o tâmpenie este necesar să găsim forțe interioare care să atenueze sau să elimine consecințele greșelii. De cele mai multe ori simpla recunoaștere poate face acest lucru. Alteori, atunci când s-au produs daune, sunt necesare reparații și/sau recompense. Dacă la călătorul din autobuz riscul este să pice cu nasul în podea, la ineptul de zi cu zi riscul este să pice în ridicol sau, mai rău, în desconsiderare. Cum e să te consideri aparținător al unui grup în care nu te mai bagă nimeni în seamă?

    Ce se întâmplă atunci când din cauza unei inepții suferă un grup, o societate, un popor sau întreg mapamondul? Inepțiile din politica de pretutindeni sunt cele mai periculoase. De la greșeala nerecunoscută a unui primar de comună cu 1.000 de locuitori și până la greșeala nerecunoscută a lui Putin sau a Hamasului se poate ajunge de la o simplă revoltă până la o catastrofă mondială ce ar depăși ca prejudicii un nou război mondial. Dar oare la Putin și Hamas se poate vorbi de o greșeală? Nu este cumva un act deliberat?

    Să lăsăm elementele și acțiunile pe care nu le putem controla. Să ne fixăm atenția pe cele care sunt la îndemâna noastră, a voinței populare. Ne așteaptă cinci rânduri de a ne prezenta la vot, dacă luăm în considerare că președintele nu va fi ales din prima. Din punctul meu de vedere și alegerile locale ar trebui să se poarte în două rânduri, dar cum corupția bate logica, se pare că ne vom mulțumi și de această dată, în cele mai multe cazuri, cu scursuri în posturi esențiale. Numai exemplele cu arestările și condamnările din ultimul an (sporadice ce-i drept) ar trebui să fie material de reflexie pentru diriguitori. Dar, știți cum e asta. E ca și cum le-ai spune membrilor Curții Constituționale să-și voteze eliminarea veniturilor necuvenite (pensii, bonusuri de tot felul și o parte din salarii)...

    Deci atenție la urne! Inepția din politica noastră trebuie să dispară. Altfel apare iar inerția inepției. Începând de la consilierul local din primăria aceea cu 1.000 de suflete și până la Președintele României toți trebuie aleși responsabil, cu prezență masivă la vot și cu un număr record de voturi valabil exprimate.

    Opriți războaiele!