miercuri, 8 noiembrie 2023

Începe returul

     În sfârșit suntem cu clasamentul la zi, în sensul că nu mai avem partide restanțe. Profităm și de faptul că s-a încheiat prima parte a primei părți din această ediție. Trebuie decriptat? S-a încheiat turul sezonului regulat. Deci să trecem la statistică. 44 de întâlniri din cele 120, mai mult de o treime, s-au încheiat la egalitate. Doar 42 au revenit gazdelor, restul de 34, mai mult de un sfert, fiind câștigate de oaspeți.

     FCSB și CFR au câte 9 victorii în timp ce Botoșaniul nici una. Oțelul cu Mister X au 11 jocuri egale din 15, în timp ce CFR, Farul și „48” doar trei. La înfrângeri conduce Dinamo cu 9„realizări” în timp ce FCSB, Rapid, Hermannstadt, Petrolul și Oțelul nu au ieșit cu capul plecat decât de două ori. Cele mai multe goluri le-a înscris Rapid (31), iar cele mai puține perforări a defensivelor adverse le are Dinamo (9). Cea mai greu de depășit apărare s-a dovedit a fi cea a Oțelului, cu doar 12 goluri primite, pe când Botoșaniul a încasat 30. Golaverajul cel mai bun îl au echipele vișinii, CFR și Rapid cu +14, la acest capitol Dinamo fiind repetenta, -17.

    Cu toate că mă așteptam ca, în etapa care a trecut, numărul de goluri marcate să rămână ridicat n-a prea fost așa. În medie s-au înscris două goluri pe meci. Ba mai mult. Au apărut surprize mari tocmai acolo unde mă așteptam la victorii sigure ale gazdelor. Mă refer la Cluj și Ovidiu. O semisurpriză, plăcută mie, s-a consemnat la Sibiu. Cu două victorii ale gazdelor și două ale oaspeților etapa s-a dovedit a fi echilibrată. Poli - Oțelul 1-1 între moldoveni, Sepsi - Petrolul 0-0 cu gazde nemulțumite; Univ. Craiova - „48” 1-1 ca-ntre olteni și juveți! Farul - Botoșani 1-1 inexplicabil; FCSB - Rapid 1-2 într-un meci jucat mai mult pe tablă decât pe teren; UTA - Dinamo 2-1 cu mutare-n plic; Hermannstadt - CFR un 1-0 ce a arătat măiestria lui Măldărășanu.

    Începe returul cu trei echipe desprinse la 8, 7, respectiv 6 puncte în fruntea clasamentului și cu două echipe rămase de căruță în coada topului la 5, respectiv 8 puncte de ultimul loc care nu retrogradează direct. În rest sunt doar opt puncte între locul 4 și 14 ceea ce înseamnă că vom avea o bătălie intensă între cele 11 formații atât pentru pătrunderea în grupa campionat (primele șase locuri) cât și pentru evitarea locurilor ce duc la baraj (13 și 14). Personal cred că Dinamo mai are șanse să revină în luptă. Depinde de cum (pe)trece iarna.

    Sepsi - Rapid (vineri, ora 20,30) Derbiul etapei. Primul meci al returului este și primul derbi al etapei. De remarcat că Sepsi este singura echipă clasată în Top 6 anul trecut care a reușit să ia vreun punct Rapidului în turul campionatului;

    Farul - Hermannstadt (sâmbătă, ora 21) Și acest meci ar putea fi considerat ca un derbi al etapei. Se dispută în aceeași parametri: o echipă în declin joacă acasă cu una în vogă;

    Poli Iași - CFR (sâmbătă, ora 18,45) Frânarii au de tras pentru a păstra ritmul. iar gazdele ar trebui să confirme rezultatele relativ bune din ultimele meciuri (neînvinsă în ultimele patru etape);

    FCSB - „48” (duminică, ora 21) După dușul arctic din fața giuleștenilor FCS Becali a rămas datoare față de suporteri. Să vedem dacă aceștia, suporterii ce s-au dovedit huligani duminică, vor avea dreptul la cuvânt;

    „U” - Petrolul (sâmbătă, ora 15) Doi antrenori cu rezultate bune în ultimul timp, cu câte o sincopă în meciurile cu Voluntari, respectiv UTA. Mă aștept la un meci deschis, plăcut ochiului și aș dori victoria gazdelor.

    Univ. Craiova - Dinamo (duminică, ora 16) Meci greu pentru bucureșteni. Mai ales că acum oltenii au antrenor. Să vedem.

    UTA - Oțelul (luni, ora 20,30) Un alt meci interesant. Să fie egal? Tare aș vrea ca gazdele să câștige. Doi antrenori care au în primul 11 mai mulți străini decât români. Despre filobelgianul Rednic știam, dar Dorinel Munteanu chiar frizează absurdul;

    Botoșani - Voluntari (duminică, ora 13,30) Cenușăreasa etapei. Ar fi timpul ca moldovenii să obțină prima lor victorie în această ediție de campionat.

    Opriți războaiele!

     

Niciun comentariu: