După „Burleanu lasă-ne!” și „Edi fă și tu ceva!”...

    ...îndrăgitul și hulitul nostru campionat intern de fotbal revine cu cea de-a douăsprezecea etapă. Nu sunt meciuri care să răpească, prin sonoritate, atenția mai vechilor sau mai noilor împătimiți ai fenomenului. Poate doar derbiul etapei să mai parfumeze un pic amintirile unui Hagi din adolescență sau de maturitatea unui Domide. Uitându-mă peste componența etapei mi-a atras atenția faptul că echipele de pe locurile 6-11 joacă în corpore în deplasare.

 

   Farul - UTA (duminică, ora 18,30). Derbiul etapei. Partidă dificilă pentru textiliști. Gazdele, favorite detașat, au tendința de a privi cu lejeritate meciurile considerate ușoare (vezi meciurile cu Chindia și Sibiu din debutul campionatului). Un alt factor care le-ar putea ușura truda oaspeților este întreruperea campionatului, întrerupere care s-ar putea să le fi afectat parcursul de metronom al marinarilor, mai ales că au avut o puzderie de jucători răspândiți pe la naționalele României de toate nivelurile. Altfel spus, în urma acestei „odihne” Farul este cea mai obosită echipă.

   CFR - Petrolul (sâmbătă, ora 21,30). După anul înființării celor două cluburi s-ar putea crede că există un lung șir de meciuri directe în istoricul lor. Șirul nu este scurt, dar nici nu atinge un număr din trei cifre și asta pentru că echipa ardeleană nu a jucat în mileniul trecut pe platoul de la mare înălțime decât sporadic. Abia de două decenii, adică tocmai de când prahovenii șchioapătă, fac furori prin campionatul românesc.

   Hermannstadt - Sepsi (duminică, ora 13). Nepotrivită ziua și ora la care se dispută acest derbi transilvănean. Ținând cont că joacă locurile trei și șapte s-ar fi putut găsi o oră de mai mare audiență. Este impresionantă seria pe care o dezvoltă acest rapidist, despre Măldărășanu e vorba, cu o echipă pe care el a promovat-o și nu prea a schimbat-o. Grosul echipei, inclusiv al titularilor, este același cu care a sărbătorit promovarea în primăvara acestui an. Sper ca și după acest meci să rămână singura echipă neînvinsă.

   Univ. Craiova - Voluntari (vineri, ora 21). Al patrulea meci (și ultimul) în care gazdele sunt favorite. Din cele șase meciuri disputate acasă oltenii au câștigat ultimele patru. Printre învinse se află Farul, Botoșaniul și FCSB, echipe cu pretenții, zic eu. Echipa din proximitatea Bucureștiului nu prea s-a simțit comod în deplasare. Cu excepția egalului de la FCSB și victoria complet surprinzătoare din debutul campionatului de la Sf. Gheorghe, voluntărenii nu au mai reușit nici un punct. Oltenii mari favoriți dar cu ifose care uneori le-au amărât zaibărul.

   Chindia - Rapid (luni, ora 21). La închiderea etapei avem un meci deosebit de interesant. Toni Petrea, proaspăt debutant cu o victorie (2-1 în cupă cu Steaua) pe banca târgoviștenilor, și pauza impusă de meciurile cu consecință nefastă ale echipei naționale, ar putea fi două repere care să lucreze în favoarea gazdelor. Nevoia de a nu pierde ritmul, Mutu și soliditatea unui lot cu obiective înalte, pe de altă parte, sunt atuurile Rapidului în meciul care se va desfășura probabil la Ploiești.

   FCSB - Argeș (duminică, ora 21,30). Contrar așteptărilor gazdele nu mai sunt favorite. Cel puțin prin prisma locurilor ocupate în clasament. Spun asta doar ca să zgândăr în necazul altora. Nu-i frumos! Sigur că Dică și Coman sunt favoriți. Argeșul nu trece nici el printr-o perioadă prea fertilă. Scaunul lui Prepeliță nu mai are decât două picioare, astfel încât echilibristica de care trebuie să dea dovadă include și o comportare mai mult decât decentă a echipei sale pe Arena Națională.

   Mioveni -  48 (sâmbătă, ora 19). Juveții lui Mititelu vor să demoleze barajul pe care Flaviu Stoican încearcă să-l construiască la Mioveni în calea șuvoaielor de orice fel. După comportarea bună din Giulești, chiar dacă au pierdut, argeșenii speră. Pașoptiștii nu numai că au jucat bine în fața giuleștenilor dar i-au și bătut. Cred că în această partidă crampoanele vor fi destul de ascuțite și ghiulurile uitate pe degete. Nevoia împinge de multe ori la acte necugetate. Ce bine ar fi să n-am dreptate.

   Botoșani - „U” (luni, ora 18). Cenușăreasa etapei. Partida a fost programată luni mai mult pentru faptul că „U” a jucat abia joi partida sa din Cupa României. Nu cunosc rezultatul acelui meci deoarece tastez aceste rânduri înainte de disputarea partidei. Ardelenii ar face bine să continue forma bună din ultimele trei etape (un egal și două victorii) și să profite de degringolada din tabăra moldovenilor (trei înfrângeri și 11 goluri încasate în aceleași ultime trei etape).

   Opriți războiul!

De la Armageddon și Deep Impact la Mission DART

   Mission DART, mai pe românește Misiunea Suliță (dart din engleză se traduce suliță sau lance), ocupă astăzi o mică parte din preocupările celor curioși, celor care știința încă le mai produce o stare de freamăt. Dacă ținem seama că DART este de fapt un acronim care vine de la „Double Asteroid Redirection Test” care s-ar traduce prin „Test de redirecționare a asteroidului dublu”, ar trebui să denumim întregul eveniment Misiunea TRAD.

 

 

    Ce ar trebui să știm despre misiunea Dart? NASA, a încercat și reușit să devieze un asteroid. NASA a lansat acum 10 luni (24 noiembrie anul trecut) o navă spațială care a lovit marți (27 septembrie anul curent) un asteroid situat la unsprezece milioane de kilometri de Pământ pentru a-i devia traiectoria. Scopul: pregătirea unui dispozitiv de „apărare planetară”. Misiunea ar trebui să „ajute la determinarea răspunsului nostru dacă detectăm un asteroid care amenință să lovească Pământul”, a declarat luni șeful NASA Bill Nelson. 

   Experiența amintește inevitabil de filmele Armageddon sau Deep Impact, lansate în 1998. În aceste lungmetraje, Pământul este amenințat de un asteroid și o cometă mare. Ciocnirea ar fi sinonimă cu cataclismul sau chiar sfârșitul umanității. Pentru a evita ce este mai rău, bărbații și femeile încearcă apoi să arunce în aer aceste corpuri cerești. Acest scenariu, descris drept „apărare planetară” de NASA, trece de la ficțiune la realitate cu misiunea DART.

   Acest proiect de 330 de milioane de dolari (293 de milioane de euro la vremea investițiilor), care intenționează să se ciocnească de un asteroid pentru a-și schimba orbita, reprezintă lansarea unei nave kamikaze către un sistem de asteroizi.

   Misiunea Dart a vizitat un sistem dublu situat la 11 milioane de kilometri de Pământ. Sistemul este format dintr-un asteroid principal, Didymos, care măsoară 780 de metri în diametru. Pe orbita acestuia din urmă se află un alt asteroid mai mic, Dimorphos, care este un satelit al acestuia de 160 de metri diametru.

   Nava, cu o anvergură de 19 metri, echivalentul unui autobuz mare, a decolat la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9. A avut o singură cameră necesară pentru navigarea sa deoarece misiunea lui Dart a fost de tip kamikaze (să lovească pe Dimorphos cu o viteză de 24.000 km/h). Cu alte cuvinte, în ultima secundă înainte de impact, Dart a parcurs 6 km. 

    Misiunea a purtat și un mic satelit de observare proiectat de agenția spațială italiană. Acest instrument, numit LICIACube (pentru Light Italian CubeSat for Imaging Asteroids) este compus din două camere și s-a separat de nava principală cu zece zile înainte de eveniment pentru a se poziționa astfel încât să filmeze prăbușirea și să transmită rapid primele imagini către Pământ.

    „Sistemul Didymos este candidatul ideal pentru Dart, deoarece nu reprezintă o amenințare reală de impact asupra Pământului, iar oamenii de știință pot măsura schimbarea orbitei lui Dimorphos cu telescoape de la sol”, explică NASA pentru a justifica această misiune. Obiectivul misiunii nu este de a distruge asteroidul lunar Dimorphos, ci de a-i modifica ușor orbita, fără a atinge orbita lui Didymos (ceea ce l-ar putea face potențial periculos pentru Pământ). Nava spațială „îi va da doar un mic ghiont”, a declarat, înainte ca evenimentul să se producă, Nancy Chabot, de la Laboratorul de Fizică Aplicată de la Universitatea Johns Hopkins, care conduce misiunea în parteneriat cu NASA. Orbita lui Dimorphos a fost redusă doar cu „aproximativ 1%”, precizează Nancy Chabot. Înainte, Dimorphos îl înconjura pe Didymos în 11 ore și 55 de minute. Acum, după șoc, orbita ar  fi de „11 ore și 45 de minute, sau ceva de genul”, a detaliat ea. 

    Un test pentru a pregăti omenirea pentru o posibilă coliziune. Probabilitatea unui impact critic cu un asteroid sau o cometă nu este deocamdată actuală. Obiectivul lui Dart este să testeze acum un dispozitiv de „apărare planetară”, destinat generațiilor viitoare. „Nu vrem să ne aflăm într-o poziție în care un asteroid se îndreaptă spre Pământ și noi să nu fim pregătiți”, a detaliat în timpul unei conferințe de presă Lindley Johnson, de la Departamentul de Apărare Planetară al NASA.

   „Încercăm să oferim un plan valid pentru generațiile următoare și vrem să evităm improvizația” a spus Patrick Michel, astrofizician la Observatorul Coastei de Azur. Acesta evidențiază mulți parametri care trebuie luați în considerare cu acest tip de risc, menționând dimensiunile științifice, tehnologice, politice și etice. Tocmai pentru a pregăti bine lucrurile, prin integrarea tuturor acestor aspecte, trebuie trăită o astfel de misiune”, insistă el, dorind să evite orice catastrofism. Pentru că riscul unei coliziuni majore este „minim”, ne asigură Eric Lagadec, astrofizician la Observatorul Coastei de Azur, precizând că acest lucru nu este așteptat în anii următori. Nu există „niciun obiect cunoscut care să ne amenințe cel puțin pentru următorul secol”, adaugă Patrick Michel.

   În detaliu, conform datelor NASA, toți asteroizii cu diametrul de aproximativ 10 km (cum ar fi cel care a provocat dispariția dinozaurilor în urmă cu 66 de milioane de ani) din vecinătatea Pământului au fost identificați. Sunt patru. Dacă un corp ceresc de această dimensiune ar atinge planeta noastră, ar provoca o catastrofă majoră. Dar asta se întâmplă doar la fiecare 100 de milioane sau 200 de milioane de ani.

   Aproximativ 900 de asteroizi cu diametrul de 1 km au fost identificați în apropierea Pământului. Ei traversează orbita Pământului aproximativ la fiecare 500.000 de ani, iar o coliziune cu unul dintre ei ar putea provoca o extincție în masă. În ceea ce privește asteroizii cu diametrul de 140 de metri, adică dimensiunea satelitului pe care l-a lovit Dart, specialiștii estimează numărul lor la 25.000. Numai 40% dintre ei sunt cunoscuți și traversează orbita planetei noastre aproximativ la fiecare 20.000 de ani. Dacă un corp de această dimensiune s-ar prăbuși în București, cel puțin întregul județ Ilfov ar fi distrus instantaneu. Bilanțul uman ar fi dramatic, iar consecințele planetare.

   Inițial, nava spațială Dart nu trebuia să plece singură: trebuia să decoleze în același timp cu misiunea Hera, care trebuia „să ne furnizeze rezultatele detaliate ale impactului, să ne permită să interpretăm primele măsurători efectuate. cu telescoape terestre și să extrapolăm la alte scenarii”, explică francezul Patrick Michel, inițiator al misiunii Hera. Dar, în cele din urmă, misiunea Hera nu va decola până în 2024.

   Aceste misiuni „gemene” sunt „un experiment fundamental pentru a verifica înțelegerea noastră despre fizica impactului asupra asteroizilor, impact care se află în centrul tehnicii de deviere pe care o vom testa”, a explicat Patrick Michel înainte de impact pe site-ul Agenției Spațiale Europene.

   Mă tem. Mă tem totuși că, precum aproape toate celelalte mari descoperiri ale ultimului secol și jumătate, acestea vor fi folosite în viitor nu pentru îmbunătățirea traiului pe Pământ ci, din contră, pentru distrugerea acestuia. Iar l-am supărat pe Doamne, Doamne?

   Opriți războiul!

În deschiderea „Zilelor muzicale sătmărene” ascultăm Schubert și Dvořák

 

    Joi, 29 septembrie de la ora 19, se vor auzi primele acorduri din cea de-a patruzeci și cincea ediție a „Zilelor Muzicale sătmărene” (ZMS). Motiv pentru care melomanii sătmăreni vor fi conectați la muzica de calitate, la artiști (dirijori, instrumentiști și soliști) din elita europeană a momentului și la compozitori din patrimoniul cultural al tuturor timpurilor, vreme de patru săptămâni. Abonamentele cu nr. 3 și biletele procurate de la casieria filarmonicii aflată în sediul instituției vă vor da dreptul joi să pășiți în această lume aristocrată.

                                              Paul Mann

   Primii invitați ai noii ediții ale ZMS sunt dirijorul englez Paul Mann și violoncelistul român prin naștere, maghiar prin simțuri, Áron Petrus Bölöni. Aceștia vor interpreta „Simfonia a IV-a, Tragica, în do minor a lui Franz Schubert și „Concertul pentru violoncel în si minor” al lui Antonín Dvořák.

   Despre Paul Mann puteți găsi amănunte în ziarul nostru din 26/27 (site/cotidian) aprilie când am adus câteva amănunte despre universalitatea acestui  relativ tânăr dirijor. În ceea ce privește biografia tânărului violoncelist Áron Petrus Bölöni vă redau mai jos propria sa descriere, tradusă din limba maghiară), cea care m-a și determinat să scriu despre el că este maghiar prin simțuri.

 Áron Petrus Bölöni

    „M-am născut la Nagyvárad (n.a. - Oradea) în 11.11.1989 într-o familie de muzicieni și artiști. Am început să cânt la violoncel la vârsta de 7 ani, la Liceul de Muzică Nagyvárad (n.a. - v-ați prins, tot Oradea) cu profesoara Ágnes Marcu Sikes.

   Când aveam 11 ani, am fost admis la catedra pregătitoare a Conservatorului Béla Bartók din Budapesta ca elev al violonistului Zsolt Puskás.

   Pentru a învăța să cânt în orchestră, am fost admis la Academia de muzică Szent István (n.a. - nu am găsit referințe despre această academie; în Ungaria este Academia de Muzică Franz Liszt; există totuși o Universitate Szent István, dar aceasta nu are legătură cu muzica), unde mi-am continuat studiile cu profesorul Zsolt Puskás și am fost admis la Orchestra Filarmonicii Zuglói (n.a. - Zugló este sectorul XIV al Budapestei). În timpul petrecut aici, am reușit să cunosc și să stăpânesc munca orchestrală profesionistă și am avut norocul să cânt cu muzicieni și dirijori excelenți. În iunie 2010, am fost admis la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Mi-am obținut diploma de licență la clasa lui György Déri, ​​violonist.

   Am participat la mai multe cursuri de master: Miklós Perényi, Steven Isserlis, László Mező, Tamás Koó, Tamás Mérei, Pál Banda, György Kertész, Ottó Kertész, György Déri, ​​​​Jonathan Cohen, Fridrich Gauwerky, Tamás Varga, Dmitry Ferschretman, Franz Helmerson, Zakhar Bron, Ivan Monighetti, Andreas Brantelid. Am obținut distinsul meu master ca student al renumitului  Miklós Perényi la Academia Liszt în vara anului 2015.

   În cei 5 ani petrecuți la academie, am fost invitat la concerte în China, Elveția, Italia, Cehia, Slovacia, Olanda, Spania și România. Ca muzician de cameră și solist, concertez în mod regulat atât în ​​Ungaria, cât și în străinătate.”

Tragica lui Schubert

    Simfonia nr. 4 în do minor este o simfonie finalizată în aprilie 1816 când Schubert avea 19 ani, la un an după a treia simfonie a sa, dar premiera a avut loc la mai bine de două decenii după moartea lui Schubert (19 noiembrie 1949, la Leipzig).

   Schubert a adăugat titlul Tragica manuscrisului său autograf la ceva timp după ce lucrarea a fost finalizată. Nu se știe de ce. Se poate observa, totuși, că simfonia este una dintre cele două pe care le-a scris („Simfonia neterminată” este cealaltă) într-o tonalitate minoră. Partitura este pentru două flaute, două oboaie, două clarinete, două fagoturi, patru corni, două trompete, timpani și coarde. Există patru mișcări iar în timp durează în jur de 30 de minute.

1. Adagio molto – allegro vivace
   
2. Andante
3. Menuetto - allegro vivace – Trio
4. Allegro

   Introducerea lentă este modelată după uvertura „Reprezentarea haosului” a lui Haydn la oratoriul „Creația”. Tema de deschidere a allegro-ului primei mișcări derivă din tema de deschidere a „Cvartetului de coarde” al lui Ludwig van Beethoven, în aceeași cheie.

  Concertul pentru violoncel în si minor a lui Dvořák

   A fost ultimul concert solo al compozitorului și a fost compus pentru prietenul său, violoncelistul Hanuš Wihan, deși violoncelistul englez Leo Stern a fost cel care l-a interpretat la premieră. Este una dintre cele mai cunoscute compoziții ale lui Dvořák precum și una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul pentru violoncel și orchestră. 

   Concertul este orchestrat pentru două flauturi (al doilea dublează piculina), două oboaie, două clarinete, două fagoturi, trei corni, două trompete, trei tromboni, tubă, timpane, trianglu (doar în ultima parte), coarde și, bineînțeles, violoncel solo.

Concertul este structurat în trei părți:

1. Allegro
2. Adagio, ma non troppo
3. Allegro moderato - Andante - Allegro viv

O interpretare tipică durează aproximativ 40 de minute.

   În 1865, la începutul carierei sale, Dvořák a lucrat la un concert pentru violoncel în La major (B. 10), compus pentru violoncelistul Ludevít Peer. A oferit partitura (cu acompaniament de pian) lui Peer pentru recenzie dar nici el nici Dvořák nu au avut intenția de a finaliza concertul. A fost recuperat de la reședința lui Dvořák în 1925.

   Hanuš Wihan, printre alții, au comandat de mai multe ori un concert pentru violoncel dar Dvořák a refuzat de fiecare dată, declarând că violoncelul este un instrument orchestral bun dar total insuficient pentru un concert solo. Într-o scrisoare adresată unui prieten, Dvořák a scris că el însuși este poate cel mai surprins de decizia sa de a compune un concert pentru violoncel, în ciuda numeroaselor sale ezitări.

   Dvořák a compus concertul la New York în al treilea său mandat ca director al National Conservatory. În 1894 unul dintre profesorii de la Conservator, Victor Herbert, și el compozitor, a finalizat Concertul pentru violoncel nr. 2 în mi minor, pe care l-a prezentat printr-o serie de concerte începând cu 9 martie. Dvořák a audiat cel puțin două interpretări ale concertului și a fost inspirat pentru a onora comanda lui Wihan de a compune propriul său concert pentru violoncel. Herbert a fost violoncelistul principal în orchestra care a interpretat premiera Simfoniei nr. 9 a lui Dvořák pe 16 decembrie 1893 și a compus concertul său în aceeași gamă, mi minor. Partea a doua a concertului lui Herbert era în si minor, ceea ce l-ar fi inspirat pe Dvořák să compună concertul său în această gamă. A început să lucreze la concert pe 8 noiembrie 1894 și l-a finalizat pe 9 februarie 1895.

   După ce văzut partitura Hanuš Wihan a făcut câteva sugestii de îmbunătățire, inclusiv două cadențe, dar Dvořák a acceptat doar câteva modificări minore și niciuna din cadențe. Hanuš Wihan a interpretat prima dată concertul în particular acompaniat de Dvořák la pian la Lužany în August 1895. Deși nu a acceptat majoritatea sugestiilor lui Wihan, Dvořák tot dorea ca Wihan să interpreteze concertul într-o premieră la Londra în timpul vizitei sale acolo în martie 1896 și până pe 14 februarie 1896 a declarat ferm că refuză să se implice în interpretarea de la Londra dacă Wihan nu este solist. Faptul că Leo Stern a fost ulterior ales ca solist în locul lui Wihan este atribuit următoarelor teorii:

• Wihan a refuzat să interpreteze concertul după ce Dvořák i-a interzis să interpreteze cele două cadențe sugerate de Wihan;
• Concertul de la Londra se suprapunea cu concertele Cvartetului Boem, pe care Wihan le acceptase deja;
• Societatea Filarmonică l-a ales pe Stern fără a-l consulta pe Dvořák iar compozitorul nu a spus clar Societății că i-a promis interpretarea lui Wihan;
• Stern ar fi luat legătura cu Dvořák la Praga și, după ce a devenit clar că Wihan nu mai poate interpreta la premieră, Dvořák l-a ales pe Stern în locul său;
• Stern a primit acordul doar după ce i-a trimis lui Dvorak două exemplare rare de porumbei (Dvořák era un mare iubitor de porumbei).

   Există o oarecare doză de adevăr în fiecare dintre aceste teorii. Totuși, orice s-a întâmplat, nu este adevărat (după cum s-a sugerat) ca Dvořák și Wihan s-au certat. Wihan a interpretat concertul înregistrând un succes important, inclusiv sub bagheta lui Dvořák într-un concert la Budapesta pe 20 decembrie 1899, și au rămas prieteni apropiați.

   Premiera concertului a avut loc pe 19 martie 1896 la Queen's Hall din Londra cu Orchestra Filarmonică din Londra sub bagheta lui Dvořák, cu Leo Stern în calitate de solist. Violoncelul la care a interpretat Stern a fost "General Kyd" din 1684, unul din cele doar 60 de violoncele realizate de Stradivarius. Concertul a fost publicat în 1896 de N. Simrock în Berlin.

   Johannes Brahms, prietenul și mentorul lui Dvořák, a compus un dublu concert pentru vioară și violoncel în 1887, cu opt ani înainte de concertul lui Dvořák. În 1896 Robert Hausmann a interpretat concertul lui Dvořák la reședința sa cu Brahms la pian și se spune că Brahms a declarat: "Dacă știam că este posibil să compun un asemenea concert pentru violoncel, aș fi încercat și eu unul". Pe 7 martie 1897 Brahms a audiat interpretarea lui Hugo Becker a concertului împreună cu Filarmonica din Viena și i-a spus prietenului său Gänsbacher înainte de concert: "Astăzi vei auzi o piesă adevărată, o piesă masculină!".

   Partitura originală a lui Dvořák, înainte de a accepta sugestiile lui Wihan, a fost descrisă ca fiind "mult mai muzicală" și această versiune este interpretată din când în când. Pe tot parcursul lucrării există un motiv care amintește de muzica folclorică americană. S-a sugerat că Dvořák a fost puternic influențat de muzica amerindienilor și a folosit-o ca inspirație pentru concertul său pentru violoncel.

 

Hermannstadt lideră în Superligă?

    Poate că nu e rău de menționat că echipele din Ardeal au obținut din nou maximum de puncte din câte ar fi putut obține. De data aceasta acest maxim este de doar 12 puncte pentru că două dintre ele au jucat pe același teren în același timp și cu o singură tabelă de marcaj.

   O altă caracteristică a etapei este că nu s-a risipit nici un punct. Patru victorii ale gazdelor, patru ale oaspeților și 23 de goluri înscrise ar fi cifrele de interes ale etapei. Media golurilor înscrise în acest campionat a crescut la 2,26. Scormonind puțin prin rezultatele etapei care a trecut am observat că în 7 din cele 8 meciuri echipele mai bine clasate au câștigat, ceea ce mă face să cred că în scurt timp se vor crea în clasament grupuri de echipe distanțate între ele de câteva puncte. Așa cum este acum între locul trei și patru.

   După 11 etape câte o singură echipă are înscrisă cifra 0 pe coloana victoriilor, a meciurilor egale, respectiv a înfrângerilor. Acestea sunt în ordine Chindia, Rapid și Hermannstadt. La ultima echipă ar mai trebui menționat că antrenorul ei, Măldărășanu, este singurul antrenor de pe mapamond (zic și eu așa, poate am dreptate) care este neînvins în carieră după 17 meciuri jucate, toate în primul eșalon al unei țări. Tot Măldărășanu este și singurul jucător de fotbal pe care l-am văzut în cei 7 ani de juniorat și 21 de ani de arbitraj ai mei că în timpul unei partide oficiale (div. A, actuala Superligă, la Rapid), se duce la arbitru și îi spune că a greșit că a acordat 11m în favoarea lui pentru că el, de fapt, a alunecat.

   Cred că nu mai este necesar să explic titlul. Dacă echipa din Sibiu va câștiga restanța cu CFR Cluj ar fi, după 11 etape, pe locul întâi. Un mucalit mi-ar spune că și CFR Cluj e în aceeași situație. Să fim mai pragmatici, să vedem rezultatele concrete: Voluntari - 48 Craiova 1-0 cu sentimente contradictorii; Petrolul - Farul 1-3 într-un derbi onorat; UTA - Hermannstadt 1-2 cu disciplină și șansă; Sepsi - Botoșani un 7-0 ieșit din tipare; Rapid - Mioveni 2-1 șontâc, șontâc dar izbăvitor; „U” - Chindia 1-0 șontâc, șontâc dar izbăvitor (scuzați-mi iterația); Univ. Craiova - FCSB 2 - 1 cu gândul la naționala României; Argeș - CFR 0-1 după un meci frumos.

      Nu închei fără să spun câteva cuvinte despre „petiția” celor 34 de glorii ale Olimpiei Satu Mare și ale fotbalului sătmărean în care se cere să nu fie întinate reușitele conducerilor administrative ale orașului nostru de-a lungul timpului. Începând de acum 101 ani, de când primarul Augustin Ferențiu a înființat clubul Olimpia Satu Mare și până în 2017 când acesta s-a dizolvat (adoua oară), clubul a dezvoltat o istorie care nu merită să fie îngropată. Azi, aceeași instituție a inventat o altă echipă. Normal ar fi să fi reinventat aceeași echipă. Sunt promisiuni că „petiția” nu va rămâne doar pe o coală de A4. Totuși am câteva rezerve. Nu știu care este situația colaborării dintre toți cei implicați în numele Olimpia. Am sunat și eu câțiva de pe lista semnatarilor și cei mai mulți au spus că nu este semnătura lor. M-a frapat și faptul că semnăturile apar pe niște hârtii fără cap și fără coadă.

   Opriți războiul!

Legitim și/sau etic

   Chiar dacă prin dicționare cuvintele etic și legitim par a se completa reciproc în viața noastră de zi cu zi ne lovim de prăpastia ce apare între ele, mai ales pe culoarele tribunalelor. Modul în care sunt concepute legile, nu numai în România, dau șansa celor în drept să folosească diverse inginerii avocățești și metafore justițiare astfel încât „cel rău” să aibă mai puțin de pătimit, iar libertatea „celui corect” să fie mai îngrădită. A devenit o limbă de lemn locuțiunea „libertatea unuia se termină acolo unde atinge libertatea altuia”.

   Lumea afacerilor nu este lipsită de vină în această direcție. O mică parte a ei este vinovata principală, o parte pentru care legile au portițe și justiția are buzunare. Legale desigur. Să explic: legile sunt date de politicieni; în politică intră cine are bani (nu contează probitatea morală sau nivelul de cultură sau inteligență); bani au în principal oamenii de afaceri. Nu contează ce fel de afaceri, altfel spus nu contează în ce mod au fost obținuți acei bani. Ca să fii eligibil pe o listă electorală, nu contează orientarea politică, este necesar să împingi. Să împingi cărucioare. Cărucioare cu bani. Dacă n-ai împins destul rămâi cu buza peste buză, dar dacă ai împins suficient prima ta grijă este să recuperezi. După ce ai văzut ce ușor ai recuperat, grija ce a apărut de după orizont este să îți multiplici averea. Cu doi, cu trei... Apoi dacă tot ai apucat pe calea asta a treia grijă este să reușești să-ți însutești cheagul.

   Bine, dar poporul!? Aoleu, poporul! Se apropie noile alegeri. Trebuiesc pregătite pungi cu ceva și saci cu promisiuni.

   Bine, dar legea!? Ce lege? Ei o fac. Să îndrăznească magistrații să crâcnească. Li se vor tăia toate facilitățile. De la dreptul de a se naște la dreptul de a muri în pace. Toate!

   Una din cele mai uzitate căi de a ocoli adevărul, corectitudinea și moralitatea unei fărădelegi este dovada că s-a încălcat protocolul. Cum se face asta? Pe orice cale. Procedura. Oau, ce cuvânt mișto! Asta e: procedura. Trebuiesc atât de bine încurcate ițele încât încălcarea procedurii să fie imposibil de ocolit. Chiar și dacă nu ai făcut nimic tot ai încălcat procedura. Ceva de genul: s-a deschis ușa de la sala de judecată în timp ce martorul era pe hol. Gata! S-a încălcat procedura...

   Astăzi de la dă-te mai încolo la dă-te-n iad nu este decât o încruntătură. Treci peste ea și ajungi prin săli judecătorești. Sau lasă... Ajungi la vorba „l-o pedepsi Dumnezeu!”. O altă vorbă spune că până la Dumnezeu te mănâncă popii. Vă las pe voi să judecați cât e de reală. Curios că după fiecare destăinuire a propriilor fărădelegi în fața unei sutane dispare încruntătura. Dispare și vina? Dar cel nedreptățit? Să-l lăsăm în plata Domnului! Adică în voia sorții.

   Nu știu cât de legitimă sau morală este privirea mea peste umăr din această săptămână dar sunt convins că indiferent cât am discuta despre asta nu se va ajunge la aceași concluzie de către toți părtașii. Fiecare o va ține pe a lui. Fiecare va scoate în evidență legi imorale și moralitatea nelegitimă.

   Opriți războiul!

   

Primul „Concert simfonic” al stagiunii are cu adevărat invitați de seamă

    Așa cum reiese și din afișul publicat de ziarul nostru în numărul de ieri, pe baza abonamentului cu nr. 2 din această stagiune, melomanii sătmăreni se pot delecta joi, 22 septembrie, cu un concert simfonic de excepție.

   Dirijorul Sergey Simakov, despre care am mai scris în această pagină (n.a - vezi ziarul din 25 mai 20210), și flautistul Cătălin Oprițoiu, cofondator al Operei Simfonice București, ne vor delecta cu ceea ce au înțeles ei din „Simfonia nr. 70 în re major” a lui Haydn, ”Concertul pentru flaut nr. 1 în sol major” al lui Mozzart și „Simfonia în re major” a lui Cherubini.
  Luigi Cherubini

     Pe numele său întreg Maria Luigi Carlo Zenobio Salvatore Cherubini , născut la 14 septembrie 1760 la Florența (Italia) și decedat în 15 martie 1842 la Paris (Franța), Luigi este un compozitor francez de origine italiană din perioada de tranziție de la clasicism la romantism. A contribuit la dezvoltarea operei franceze și a fost și un maestru al muzicii sacre. Operele sale mature se caracterizează prin modul în care folosesc unele dintre noile tehnici și subiecte ale romanticilor, dar își derivă forța dramatică dintr-o demnitate și reținere clasică.

   Fiul unui muzician, Cherubini a studiat sub Giuseppi Sarti, renumit compozitor de operă și muzică religioasă. Cea mai mare parte a lucrărilor timpurii a lui Cherubini constă în muzică sacră, dar mai târziu și-a îndreptat cea mai mare parte a atenției către scena muzicală, scriind 15 opere italiene și 14 franceze. În 1786 s-a stabilit în Franța, iar în 1795 a devenit inspector al noului Conservator din Paris. Nu a prea fost agreat de Napoleon, dar odată cu restaurarea monarhiei franceze, în 1816, a devenit director muzical al capelei regale a lui Ludovic al XVIII-lea. În 1822 a fost numit director al Conservatorului, funcție care i-a conferit o mare influență asupra tinerei generații de compozitori.

   Cherubini prezintă paradoxul unui conservator înnăscut obligat să funcționeze într-o eră revoluționară din punct de vedere politic și muzical. A fost instruit în tradițiile operei serale, stilul aristocratic al operei din secolul al XVIII-lea, iar lucrările sale anterioare, inclusiv cele scrise ca director al operei italiene din Paris, Théâtre de Monsieur, păstrează grandoarea eroică și aristocratică a acestui stil. . Lucrările sale ulterioare, în special cele în limba franceză, urmează reformele operistice ale Christoph Gluck (1714–1787) în căutarea unor subiecte relevante pentru o lume în schimbare.

    Chiar și în operele care au tratat subiecte din antichitatea clasică, precum Médée (1797), el dezvăluie o preocupare pentru trăsăturile umane. Opera care i-a inaugurat noul stil a fostLodoïska (1791). S-a îndepărtat de accentul pus pe vocea solo găsită în opera sa pentru a oferi o nouă amploare ansamblurilor și corurilor și o nouă importanță dramatică orchestrei. El a creat astfel o legătură între stilul mai vechi și marea operă a Franței din secolul al XIX-lea.

    În armoniile, ritmurile și utilizarea formei muzicale, el a rămas în limbajul clasic și nu a încercat stilul romantic incipient. Cei care au făcut-o, însă, au fost influențați de operele sale. Înainte de a scrie Fidelio, Ludwig van Beethoven (care îl considera pe Cherubini drept cel mai mare contemporan al său) a studiat partitura unei opere Cherubini cu o temă similară de salvare: „Les Deux Journées” (1800, Cele două zile, cunoscut și sub numele de Purtător de apă din titlul său german Der Wasserträger). Această operă este considerată de mulți a fi capodopera lui Cherubini.

   Mai târziu a apelat la muzica bisericeasca. Lucrări precum Liturghia sa în fa major (1809) și cele două recvieme ale sale, în special cea în re minor pentru voci masculine (1836), sunt caracterizate de o luciditate clasică combinată cu un sentiment de grandoare religioasă. Requiem-ul anterior, în do minor, a fost evidențiat pentru laude de către Beethoven, Robert Schumann și Johannes Brahms.

   Cherubini a scris mai multe tratate, inclusiv cel numit „Cours de contrepoint et de fugue” (1835; „Curs de contrapunct și fugă”), care este mult mai conservator din punct de vedere muzical decât muzica actuală a lui Cherubini.

   Mult timp eclipsat de Beethoven și de alți compozitori mai puțin conservatori din punct de vedere muzical, Cherubini a devenit centrul unui interes reînnoit cu renașterile moderne ale unor opere precum „Médée” sau „Requiem în re minor”.

    Cătălin Opriţoiu  

   Născut în Bucureşti- România, Cătălin Opriţoiu şi-a început educaţia muzicală şi lecţiile de flaut la vârsta de şase ani, cu tatăl său, profesorul Virgil Opriţoiu. Elev al liceului de muzică "Dinu Lipatti" şi-a dezvoltat talentul şi personalitatea muzicală în diferite apariţii pe scena ca interpret solist.

   Între 1992 - 1997 urmează cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Ioan Catianis, de asemenea îşi îmbunătăţeşte cunoştinţele în diferite cursuri de perfecţionare artistică organizate în România şi Germania cu profesorii Demetrius Popp, Aurel Nicole, Philip Boucli, Irene Graffenauer. În anul 1998 şi-a terminat studiile aprofundate (master) la Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Virgil Frâncu.

   Stilul său interpretativ, inteligent şi elegant este foarte des remarcat şi apreciat în competiţiile naţionale şi internaţionale de flaut, de exemplu: Concursul Naţional de Interpretare - primul loc; în anii 1992, 1991, 1990, 1993 a fost Laureat al Concursului Internaţional "Constantin Silvestri" - România; deasemenea în anul 1998 a obţinut locul întâi la Concursul Internaţional de Flaut, Timişoara - România şi în anul 2007 a câştigat locul întâi la Concursul Internaţional de Flaut din Volos - Grecia. In anul 2004 a fost solo flautist al Orcehestrei Simfonice din Seul - Coreea.

   În anul 2005 a absolvit cursul de măestrie artistică (master de solist) în cadrul Universităţii Superioare de Muzică din Munchen - Germania. În acelaşi an, înfiinţează orchestra "Camerata Classica" şi activează ca solist permanent al acesteia, având multe apariţii în emisiuni Radio şi TV. În anul 2009 obtine titlul de doctor în muzică cu calificativul „magna cum laudae”.

   Ca şi reprezentant al şcolii moderne de interpretare flautistică, Cătălin Opriţoiu a încântat publicul în numeroase concerte ca solist, acompaniat de orchestră, în mari centre culturale europene: Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria.

   A colaborat cu diverse personalităţi muzicale: Seiji Ozawa (Japonia), Denno Foster (Germany), Octav Calleya (Spain), Atsushi Nukii (Japan), Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu.

   În prezent, Cătălin Opriţoiu este Lector Universitar Doctor la Universitatea Natională de Muzică (catedra de flaut) şi prim flautist al orchestrei filarmonice "George Enescu" din Bucureşti.